Securitatea si mutilarea corpului social: Un exceptional interviu al Germinei Nagâţ (plus bonus)
Motto: „Consider ca istoria universala a infamiei o constituie secolul XX cu ale sale lagare de concentrare–cele sovietice in primul rand. Infamia inseamna ca in numele ideii unei lumi mai bune, pentru care intregi generatii au pierit, in numele unei idei umaniste, sa construiesti lagare si sa la ascunzi existenta, distrugand deopotriva oamenii si visurile lor intime legate de o lume mai buna.”–Danilo Kis
Niciodata si sub nicio forma nu a existat o “Securitate cu chip uman”. In revista “22″ a aparut un excelent interviu cu doamna Germina Nagâţ, doctor in filosofie, directoarea, incepand din 2001, a Directiei Investigatii din cadrul CNSAS. In 2006 a fost experta a Comisiei Prezidentiale si a scris capitolul despre metodele de recrutare a informatorilor. Interviul clarifica multe chestiuni legate de rolul Securitatii in cele peste patru decenii de dictatura comunista, actiunile CNSAS de deconspirare a fostilor ofiteri si informatori vinovati de a fi facut politie politica. Este probat, cu exemple elocvente, faptul ca si dupa 1965 (an celebrat de nostalgicii Securitatii drept finalul terorii de tip stalinist) au avut loc actiuni de intimidare si prigoana. Se poate spune ca regimul a fost ostil drepturilor omului din prima si pana in ultima zi. Falsa relaxare proclamata de Ceausescu nu a insemnat sfarsitul represiunii, ci doar utilizarea unor metode mai putin primitive decat pe vremea lui Nicolschi, Pantiusa si Draghici.
Nu au existat, cum sustin unii, departamente (directii) criminale si departamente necriminale in Securitate. Ofiterii migrau de la o directie la alta, faceau intense “schimburi de experienta” intre ei. Nu ma sfiesc sa o spun, Securitatea a fost un bloc, o institutie integral si permanent criminala. Nu au existat securisti „moderati”. Toti securistii au participat la ceea ce Germina Nagâţ numeste mutilarea corpului social. Evident, responsabilitatile sunt individuale, nu colective, dar aceasta nu scade culpabilitatea institutionala a Securitatii. Despre informatori (turnatori) se pot spune multe. Noua carte a lui Gabriel Liiceanu documenteaza zguduitor cum un personaj aparent anost, cenusiu, un nevertebrat activ pe ” frontul ideologic”, a oferit nenumarate informari (perverse si extrem de periculoase prin implicatii) despre Constantin Noica si cercul sau. De profesie propagator al ateismului stiintific, Octavian Chetan a fost un zelos delator. O facea metodic, fara angoase, fara framantari morale. Era unul din multele suruburi ale unei masinarii criminale.
http://www.humanitas.ro/humanitas/dragul-meu-turn%C4%83tor
Dupa modelul Cekai infiintata de Lenin si Dzerjinski, regimul comunist din Romania a urmarit in prima faza eliminarea tuturor adversarilor politici, reali sau imaginari. Opozitia, fie si una strict culturala, a fost diabolizata si criminalizata. Odata atins acest scop, dictatura si-a putut permite arborarea unei masti paternaliste. Asa aparea ultimul Dej in imaginatia publica, asa s-a straduit sa apara Ceausescu in prima perioada a domniei sale. Controlul si supravegherea populatiei, demonstreaza Germina Nagâţ, au continuat sa fie obsesiile dictaturii. La fel, urmarirea si terorizarea exilului anticomunist. Infiltrarea “Europei Libere” si a celorlalte radiouri vestice au fost obiective prioritare.
Am scris aici zilele trecute despre consternanta decizie a lui Marius Oprea, ani de zile descris drept “vanatorul de securisti”, de a depune marturie in favoarea unui fost ofiter al acelei institutii. Am dat link la un text al d-lui Oprea in care incerca sa explice motivele sale. Argumentele sale mi s-au parut jenante (ma exprim eufemistic). Iata ce are de spus Germina Nagâţ pe acest subiect in finalul interviului luat de Armand Gosu:
“Ce facem atunci când unul dintre cei mai importanţi istorici ai perioadei comuniste, Marius Oprea, ne spune că doar Direcţia a VI-a a făcut poliţie politică? Ştiţi ce a spus în instanţă, într-un proces pe care-l are CNSAS?
G.N.: Of, Doamne… Ştiu exact ce a spus, de la colegii mei care au fost în sală. Am toată încrederea în ei. Sunt doi jurişti remarcabili, obişnuiţi să se lupte la tribunal cu Sergiu Andon, nu cu Marius Oprea! Suntem cu toţii sideraţi! Cărţile lui Marius despre Securitate au fost în bibliografia concursurilor de angajare la CNSAS sau, în orice caz, la Direcţia Investigaţii. În ciuda diferenţelor noastre de opinie – fiindcă au fost şi din astea –, l-am considerat întotdeauna un anticomunist sincer şi de neclintit. Este unul dintre autorii legilor noastre de funcţionare şi prin urmare ştie foarte bine în ce condiţii şi după ce criterii un ofiţer de Securitate ajunge în faţa instanţei. Să admitem că prezenţa lui ca martor era obligatorie – deşi sunt multe de spus şi aici –, totuşi depoziţia nu i-a dictat-o nimeni. Nimeni nu l-a obligat să spună că numai ofiţerii Direcţiei VI, de cercetări penale, merită chemaţi la tribunal… Ca legiuitor al deconspirării Securităţii, ca „vânător de securişti“, cum se recomandă domnul Oprea, ar trebui să ştie că încadrarea ofiţerilor în categoria „poliţie politică“, pe vechea lege, sau în categoria „lucrător“, după legea actuală, se face în funcţie de faptele şi acţiunile persoanei, nu în funcţie de afiliere. Nu contează la ce direcţie au lucrat, în ce serviciu sau în ce birou, ci doar faptele sau acţiunile prin care au încălcat drepturile celorlalţi. Cazurile de ofiţeri publicaţi în Monitorul Oficial, deci încadraţi definitiv de instanţe ca autori de abuzuri, arată foarte clar asta: sunt de peste tot, inclusiv de la CIE! Or, dacă autorul legii, o autoritate în materie, consiliază un judecător cum trebuie privit dosarul – deşi recunoaşte în acelaşi timp că nu l-a citit – şi susţine în sala de tribunal că doar ofiţerii de cercetare penală au încălcat drepturile omului, iar restul sunt „plevuşcă“, ce şanse mai are deconspirarea de aici înainte? Câţi securişti de la alte direcţii se vor apăra citând din expertiza domnului Oprea? Şi urmăriţilor cu dosare făcute de alte unităţi ale Securităţii, noi ce să le spunem? Nu ne cereţi să-i verificăm pe ofiţerii din dosarele voastre, nu vi s-au încălcat drepturile, fiindcă n-aţi fost urmăriţi de Direcţia a VI-a?! Nu contează că aţi avut microfoane în sufragerie sau v-aţi pierdut serviciul fiindcă primeaţi scrisori de la rude… E absurd şi mai presus de toate e nedrept! Oricât i-am fi de antipatici domnului Oprea, nu cred că meritam asta. Şi nici petenţii n-o meritau. Aşteptările lor de la această lege, mai ales în plină campanie „antitorţionari“, sunt cu totul altele. Şi sunt perfect îndreptăţite. După câte au suferit şi după cât au aşteptat oamenii, cred că ar fi cazul să ne păstrăm busola şi să nu relativizăm bunul simţ.”
http://www.revista22.ro/articol.php?id=32620
http://www.humanitas.ro/humanitas/raport-final
Bonus:
http://www.militiaspirituala.ro/detalii.html?tx_ttnews%5Btt_news%5D=433&cHash
Despre hiperbolele d-lui Marius Oprea, cel putin riscante din punctul de vedere al acuratetii istorice:
http://tismaneanu.wordpress.com/2013/08/03/un-fel-de-auschwitz-marius-oprea-si-patima-retorica/
Celor interesati de ceea ce a insemnat teroarea exercitata de Securitate le recomand o carte aparuta recent in Statele Unite. Autorii sunt Tom Sears si Radu Cristea. Este vorba de destinele unor oameni care au refuzat sa ingenuncheze. Un exemplu: Leontina avea 19 ani, era studenta, a tainuit o scrisoare catre „Europa Libera” scrisa de o ruda urmarita de Securitate. A fost arestata, torturata, inchisa. Era in 1959. Intre timp, anchetatorii au facut cariere, nu s-au cait. In Chile, Argentina, Brazilia, asemenea crime nu sunt uitate. Se deschid procese. Voi scrie despre aceasta importanta carte-marturie. O carte care ar trebui sa apara cat mai curand in romaneste, mai cu seama acum, cand unii se declara satui de anticomunism si ne povestesc despre „binefacerile” regimului totalitar (fotbal, gimnastica, dans, voie buna, copilasi cu ochi senini, emisiunile „Cine stie castiga” si „De toate pentru toti”, „Cantarea Romaniei”, pantofi cu microporos, masini de cusut „Ileana”, bomboane fondante etc)
http://www.amazon.com/Faces-Freedom-Lives-Courage-Thomas/dp/1625103859
1) ” Sunt doi jurişti remarcabili, obişnuiţi să se lupte la tribunal cu Sergiu Andon, nu cu Marius Oprea ”
Ar fi bine daca dna Nagat ar intelege ca juristii CNSAS nu ” se lupta ” cu nimeni , ci ofera argumentul CNSAS, conform legii , pt. actiunea in constatare. De altfel , dl. Andon a avut o prestatie de exceptie in speta Voiculescu, ceea ce a dus la modificarea legii. Cu atat mai putin juristii CNSAS nu „se lupta” cu un martor , cum a fost cazul Oprea , ci cu judecatorul , pt. a refuza statut de martor atunci cind e cazul — ceea ce NU au facut in cazul Paraschiv. De altfel, toata prestatia de pina acum a juristilor CNSAS in cazul Paraschiv a fost submediocra si dna Nagat ar fi trebuit sa aleaga alte exemple din cazuistica lor bogata, pt. ca are de unde…
Interesant ar fi fost sa discute de ce Colegiul CNSAS a refuzat nota de constatare in cazul Marga, pe care dept. dumneaei a recomandat-o . Adica sa incepem a discuta erori din propria ograda.
2) stiti cumva daca ofiterul de penitenciare si colonii de munca BĂSESCU VASILE ANTON , (mentionat in materalul „Militiei Spirituale” oferit ca bonus) este ruda cu Basescu Traian ?
1. Poate scrieti pe forumul de la „22”.
2. Nu stiu, puteti intreba pe forumul „Militiei Spirituale”.
1. Ba in instanta avocatii celor doua parti se lupta.
2. Si daca ar fi ce?
Cum ce ? La vremuri noi — tot noi !
Vad ca sustineti niste practici pe care le credeam apuse in care urmasii sint responsabili pentru faptele inaintasilor. In acele vremuri nu se permitea accesul la o avansare profesionala sau sociala daca nu aveai origini sanatoase. Parca principiul democratic este ca fiecare rapunde pentru faptele proprii.
Felicitari doamnei Nagat pentru verticalitate. Si va multumesc pentru recomandarea de lectura, am comandat cartea :)
Să nu uităm miliția, mai ales la vîrf. Și acolo permutările cu securitatea erau frecvente, iar mutrele precum cea din fotografie și mai frecvente. De altfel pasivitatea în fața delincvenței, corupția, persecutarea nevinovaților, practicate pe scară largă de „poliția” actuală, sînt de pură sorginte… milițienească.
Peste toate mai avem o problemă: firmele de pază. Cine le conduce ? Foști securiști și milițieni. La ce sînt bune ? Ia vedeți legea 333/2003 (Adrian Năstase) care exonerează poliția-miliție de orice obligație privind apărarea avutului persoanelor juridice, INDIFERENT dacă sînt private sau de stat. Rar am văzut un act normativ cu adresă atît de precisă: după paragrăfelul care precizează ce am spus mai sus urmează pagini întregi despre… firmele de pază. Uite așa milițiano-securiștii și-au mai tras DOUĂ surse de venit (puneți la socoteală și importatorii de aparatură de alarmă). Nici nu mai vorbesc despre micile armate private care, în caz de… continuați vă rog ! Privatizarea unei bucăți zdravene din ordinea publică ― iată O ROMÂNIE ALTFEL decît restul lumii.
În schimb FOARTE LA FEL cu Rusia (Gorbunov și alți infractori trăgînd de fiare la sală împreună cu „băjeții”).
Încă din ’90 securitatea lansase ideea, vizând societatea civilă în formare, că dacă am afla cine ne sunt turnătorii am rămâne mai mult decât surprinşi. Sigur, atunci am luat-o ca pe una din practicile ei. Dar e cunoscut faptul că cea mai eficientă minciună este cea însăilată din jumătăţi de adevăr.. Referitor la ceilalţi, cetăţenii obişnuiţi, deconspirarea turnătorilor în general, ar fi deschis, în opinia securităţii, o cutie a Pandorei. Mai mult, prin unele locuri, se avansa ideea unui posibil război civil. Bineînţeles că s-ar fi creat situaţii de conflict, dar vor fi fost cazuri izolate, nicidecum ceea ce vehiculau ei prin ‘mijloacele specifice’. Cei care n-au făcut-o se presupune că au fost oameni de caracter dispuşi la a ierta. Dar ce să ierţi când nimeni nu-şi cere iertare? Până şi Dumnezeu care e atotputernic are această minimă pretenţie, dar un biet om cu slăbiciunile lui. Dimpotrivă catalogaţi ca ”oameni de bine” de supremul Ion Iliescu, continuă aceleaşi practici într-un mod mult mai perfid decăt o făceau pe vremuri când represiunea era nu numai la vedere ci chiar normă de conduită a moralei comuniste, întinate sau neîntinate de numai ştiu cine. Reperele nu s-au schimbat nici acum, după atâţia ani, altfel nu pot înţelege cum cineva ca fostul ofiţer Paraschiv, al cărui dosar de poliţie politică are probe şi martori, beneficiază de titlul de revoluţionar, iar în această situaţie, cu siguranţă, sunt mulţi, lăsând la o parte celelalte acuze care i se aduc. De colaboratori nici nu mai amintesc, măcar şi pentru faptul că ei nici nu au existat, după cum se vede. Putem merge până acolo să ne întrebâm ce înseamnă acest titlu de revoluţionar, de fapt. Apoi privilegiile oferite prin legi de clan celor care au încâlcat şi continuă să încalce atât legi morale cât şi legi ale statului. Ar fi trebuit să spun stat de drept dar nu pot. Într-adevăr, din nefericire, se poate vorbi de corpul mutilat al societâţii, iar doamnei Germina Nagâţ cât şi celorlalţi care asemenea dumneaei încearcă să ne ţină la vedere reperele normale ale unei societăţi în care se poate (s-ar putea) respira, numai respect.
Spiritele s-au incins cu adevarat pe subiectul Marius Oprea… se pare ca dl. Iaru nu va impartaseste opinia…
http://adevarul.ro/news/politica/piatra-balta-ipocriziei-1_5266b1bdc7b855ff56695a1c/index.html
Este si doamna Germina Nagat o „ipochimena”? Sunt ipochimeni si cei care saluta interviul pe forumul de la „22”? L-as sfatui pe dl Iaru sa evite asemenea termeni. Nu servesc unui dialog civilizat. Putin calm nu i-ar strica:)
Sper ca dl Iaru va citi macar acest articol din „EvZ”:
http://www.evz.ro/detalii/stiri/lista-tortionarilor-sa-batem-fierul-cat-e-cald-1063643.html
IPOCHÍMEN, ipochimeni, s. m. (Înv.; azi ir.) Persoană, individ, ins. [Acc. și: ipochimén] – Din ngr. ipokímenon.
Sursa: DEX ’98 (1998)
o singura sursa ofera o definitie mai „controversata”:
ipochímen n., pl. e (ngr. ipokimenon, subĭect, persoană, obĭect. V. pro-chimen). Vechĭ. Personagiŭ, persoană. Azĭ. Iron. Tip, individ: cine e acest ipochimen? V. pramatie.
Sursa: Scriban (1939)
Deci este aproape un compliment, in opinia Dvs :)
:-) Cred ca s-a referit la sensul de „caracter” … nu „pramatie” Poate ii dati un telefon si ii cereti lamuriri. :-)
Un compliment evidentiaza persoana careia ii este adresat. Deci nu e un compliment, ci dimpotriva, este o includere in categoria indivizilor obisnuiti, un invers al individualizarii, o generalizare deci. Pentru ca aceasta este in fapt si perceptia generala: lucratorii in securitate sunt toti culpabili.
Poate scrieti aceste consideratii in comentariu pe forumul de la „Adevarul” — nu cred ca dl. Iaru viziteaza acest site.
Eu cred ca il frecventeaza din moment ce, in acel articol, se refera la el si da citate :)
Nu, nu sunteti „ipochimeni”. Va impartasesc opinia in intregime cu privire la institutia Securitatii, fiecare functionar a fost o rotita -mai mare sau mai mica- dintr-un angrenaj diabolic, de la infiintarea lui in 1948 -pe ruinele fostei Sigurante si serviciu SSI- pana la dezintegrarea lui in forma ceuasista, in decembrie 1989.
In ce priveste pe dl. Oprea, aparitia dumnealui in instanta se pare ca a fost ceruta de lege, raspunzand unui apel referito la un proces civil intre fostul ofiter de securitate brasovean si CNSAS. De aceea nu il blamez ca s-a prezentat la proces (mi se pare totusi ciudata decizia justitiei de a chema drept „martor” in instanta pe dl. Oprea – martor la ce?), cred insa ca si-a ales un limbaj cu totul nefericit cand a comentat despre culpabilitatea selectiva a directiilor din cadrul defunctei institutii.
Am un schimb de replici cu Iaru la articolul cu pricina unde nu numai ca raspunde jignitor dar refuza efectiv sa spuna daca recunoaste ca Oprea a spus chestia cu Directia 6 si cu „plevusca”. Imi cere mie dovezi ca securistul acuzat e vinovat. Elucubranta gimnastica sofistica. Eu fiind insistent din fire si deci enervant, l-am intrebat din nou reformuland. Acum astept.
E incurajator faptul ca raspunde cititorilor. Nicio problema cu privire la insistenta, in general purtatorii de vesti proaste nu sunt persoane prea populare. Si eu sunt la fel. Ca sa citam din clasici in viata I feel your pain… :-)
Vă mai obosiți să discutați cu Florin Iaru ? Vă invidiez sincer pentru ingenuitate.
Florin Iaru insusi este umbrit de oarece dubii din trecutul domniei sale. Nu este un caracter.