Poreclă Sile this Millennium Pseudonime sile_this_millennium

duminică, 17 martie 2019

Moscova nu crede în lacrimi. Crede în Fundaţia Titulescu - Mădălin Hodor - 12.03.2019 - Sursă : Revista 22



http://silethismillennium.blogspot.com2017youtube-broadcast-yourself.html

Moscova nu crede în lacrimi. Crede în Fundaţia Titulescu

Pe filiera Gazprom-Konstantin Zatulin- Fundaţia Alexander Gorchakov, sunt pompați banii pentru propagandă ai Kremlinului spre ONG-uri şi formaţiuni politice ”prietene”.
Madalin Hodor12.03.2019


Nimic nou pe frontul de est

În epoca de glorie a KGB-ului se numeau „măsuri active pentru a slăbi Vestul”. Cum se traduceau ele? Crearea de disensiuni, conflicte şi destabilizare în lumea occidentală, în special între partenerii europeni ai NATO, discreditarea imaginii Statelor Unite în America Latină, Africa sau Asia, sub diverse forme şi pregătirea terenului pentru eventualitatea în care ar izbucni un conflict deschis. Metodele? Unele clasice, care ţineau exclusiv de apanajul KGB: dezinformare, cumpărare de influență, mituirea și atragerea la colaborare a unor oficiali de rang înalt, sprijinirea mișcărilor teroriste și anarhiste și a criminalității organizate. Altele mult mai rafinate şi în care se lucra cu instituţii de acoperire: crearea de organisme internaționale prin care se promovau parteneriate în domenii culturale, economice sau diplomatice, exercitarea de influență prin „țările nealiniate”, sau prin organizațiile care promovau „pacea și dezarmare” etc.
Concepută în „laboratoarele” din Lubianka, strategia nu a fost rodul unei gândiri elaborate, ci s-a născut mai degrabă din necesitate, ca răspuns la criză. Hruşciov a moştenit de la Stalin un imperiu uriaş, dar un imperiu cu picioare de lut, în plus angajat în conflict direct cu cea mai mare putere economică şi militară a lumii. Meritul, dacă putem vorbi în aceşti termeni, lui Hruşciov a fost că a înțeles destul de repede că Uniunea Sovietică nu este capabilă să țină pasul cu Vestul, nici din punct de vedere economic, nici din punct de vedere militar. Viitorul era sumbru și în ciuda eforturilor propagandistice de a ascunde adevărul, Hrusciov știa că pierderea Războiului Rece era o chestiune de timp. Atunci? Atunci a elaborat această strategie, care făcea apel la șiretenia tipic rusească. Un bluf agresiv în relațiile internaționale, care să dea impresia de forță și, în același timp, o lovitură insidioasă la temelia lumii vestice. Dacă Uniunea Sovietică nu poate fi la fel de puternică precum Occidentul, va încerca să facă Occidentul la fel de slab ca ea. Între timp spionii lui Hruşciov urmau să fure cât mai multă tehnologie din Occident şi să mai reducă din decalaj. Cel puţin.
Serviciile de informații din Vest au ajuns destul de repede la curent cu noile orientări strategice ale Moscovei atunci când un defector sovietic, cu numele de cod „Ivan Klimov” și cu acoperirea de atașat diplomatic al ambasadei de la Helsinki, a coborât la 15 decembrie 1961 pe peronul gării din obscura localitate Haparanda, la granița cu Suedia. Câteva ore mai târziu, maiorul Anatoli Golitsin, din Departamentul de Planificări Strategice al KGB era față în față cu celebrul James J. Angleton, șeful Contraspionajului CIA. Ce a urmat este încă și astăzi (și probabil va continua să fie) subiect de vii controverse. Dincolo de aspectele greu de probat ale dezvăluirilor ulterioare ale lui Golitsin și de teoriile conspiraționiste conținute de cărțile sale un lucru rămâne cert: prin natura meseriei a venit în contact, dacă nu cu toate detaliile, măcar cu liniile generale ale strategiei menționate. Mai mult, a fost primul care a vorbit despre ea și a dezvăluit-o serviciilor de infromații occidentale, iar evenimentele ulterioare au confirmat, chiar dacă doar parțial, că ea a existat și că, evident cu modificări, a fost pusă în practică.
Căderea URSS și criza care a cuprins întreg spaţiul ex-sovietic au făcut ca strategia să devină inutilă, la fel ca miile de tancuri și rachete ruginite ale Armatei Roșii, și să ajungă în ceea ce părea a fi „coșul de gunoi al istoriei”. Nu pentru mult timp. De acolo a fost extrasă atunci când contextul istoric a fost favorabil și a apărut un nou personaj căruia să îi folosească. Căci Vladimir Putin este cel care a spus: „Nu există așa ceva, un fost KGB-ist”. Și, evident, nu există strategie mai bună, decât vechile strategii probate ale KGB-ului.
Înarmat cu mijloace de propagandă și influență de mii de ori mai puternice decât cele care erau la dipoziția URSS, imposibil de detectat, cu mijloace financiare aparent inepuizabile, Vladimir Putin a scos din sertar vechea operă a mentorilor săi, i-a schimbat coperțile, a lustruit-o și a prezentat-o lumii întregii. Consecinţele sunt vizibile în fiecare zi: troli, propagandă media, fake-news, campanii de defăimare şi decredibilizare a unor persoane publice sau instituţii. Suspiciune generalizată, teorii ale conspiraţiei, atacuri concertate asupra Uniunii Europene şi Statelor Unite.

Câinii războiului. Cum se mişcă banii şi ideile Kremlinului prin „socităţile necivile”

Nu toate instrumentele războiului informaţional al Moscovei sunt atât de evidente. Unele sunt construite în timp, cu răbdare şi în zone ferite de ochii obişnuiţi cu ştirile zilei. Să luăm, de exemplu, o fundaţie instituită prin decret al Preşedintelui Federaţiei Ruse, A. Medevedev în februarie 2010: Fundaţia Alexander Gorchakov pentru Diplomaţie Publică. Un ONG, deşi cu greu se poate numi astfel, care poartă numele celui mai influent diplomat rus al secolului al XIX-lea, autorul memorabilei ziceri: „Rusia nu se supără, Rusia se reculege”, dar, şi mai important, omul care a reuşit să anuleze efectele Războiului Crimeii (1853-1856). Coincidenţă desigur. Scopul? Explicit menţionat pesite-ul organizaţiei: „Misiunea fundaţiei implică încurajarea dezvoltării domeniului diplomaţiei publice şi sprijinirea stabilirii unui climat favorabil Rusiei în domeniul afacerilor, politic şi public”. Soft power moscovit pur.
Fundaţia Gorchakov lucrează de ani buni împreună cu alte componente ale sistemului, tot din zona pe care analiştii vestici o numesc tot mai des „Fake ONG”, de exemplu Russian International Affairs Council (RIAC). Între 2014-2106 ambele fundaţii au primit subvenţii din bugetul de stat al Federaţiei Ruse de peste 431,4 milioane ruble, iar bugetul pentru perioada 2017-2019 este estimat la 398,7 milioane. Ambele sunt coordonate de veteranul războiului informaţional rus, celebrul Institut pentru ţările Comunităţii Statelor Independente (pe scurt Institutul CSI), fondat în 1996 la Moscova şi care între timp a deschis filiale în toate ţările ex-sovietice. În special în cele „cu probleme”. „Analiştii” săi s-au remarcat deja atunci când „au monitorizat” conflictul din Nagorno-Karabach, publicând ample studii în susţinerea independenţa enclavei. Şeful său este Konstantin Zatulin, în acelaşi timp deputat şi vicepreşedinte al Comitetului de Stat pentru „relaţii cu CSI şi cu ruşii de pretutindeni”. Zatulin este larg cunoscut ca fiind un adept dur al ideii refacerii URSS şi un exponent de vârf al „noului imperialism” rus. În 2007, de exemplu, Zatulin a acuzat Biserica Ortodoxă Română de „prozelitism” îndreptat împotriva Bisericii Ortodoxe din Moldova cu scopul presupus de a „anexa teritoriul la România”. Conform unor documente publicate de site-ul Inform Napalm, institutul lui Zatulin a primit de la Gazprom milioane de dolari pe an pentru a realiza studii şi analize pe subiecte de tipul: „Federalizarea Ucrainei: probleme şi perspective” sau „Federalizarea Ucrainei este invitabilă”. Conform sursei citate, secţia institutului deschisă la Kiev costa Gazprom circa 126 de milioane de milioane de ruble (aprox. 2 milioane de dolari) pe an. Inform Napalm a publicat inclusivcererea formală a lui Zatulin către vicepreşedinetele Gazprom Alexei Millerpentru aprobarea bugetului pe anul 2017: 134 milioane de ruble. Legăturile cu „maşina de plăţi” a Kremlinului sunt indubitabile, iar ţintele evidente.
Implicarea directă a Gazprom în războiul informaţional dus de Moscova nu este o noutate. În octombrie 2014, Serghei Pravosudov, redactor-şef al revistei trustului a realizat un studiu în care menţiona următoarele informații referitoare la evenimentele care se desfăşurau atunci în Serbia (mişcarea de extremă-dreaptă Dveri): „Pentru a-şi menţine puterea şi impactul Gazprom trebuie să colaboreze cu organizaţii ale societăţii civile, care sub deghizarea unor proiecte umanitare , vor lucra activ cu opinia publică din Serbia şi Bulgaria”. Şi au lucrat. Pe străzile de la Belgrad şi Sofia au apărut sloganuri de tipul „Nu vrem să îngheţăm pentru Ucraina!”. Susţinută de banii Gazprom şi de soft power-ul rusesc Dveri a urcat uşor în preferinţele electorale (de la 4,34% la 5,04%) cu un mesaj clar antieuropean, antiemigraţie, homofob şi radical ortodox. Deşi este în continuare marginală, formaţiunea a încheiat alianţe electorale şi nu ar fi surpinzătoare intrarea liderilor săi în Parlamentul sârb la următorul scrutin. Sună cunoscut? Sună pentru că este. În România avem Partidul România Unită condus de o persoană care şi-a petrecut perioada de urmărit internaţional în Serbia. Şi care, întâmplător, s-a ridicat împotriva exploatării gazelor naturale din Marea Neagră de către „vânduţii Occidentului”. Coincidenţă.
Filiera Gazprom-Zatulin nu este singura care pompează banii Kremlinului spre organizaţiile „societăţii necivile” şi „formaţiuni politice prietene” conduse de la Moscova. Un factor important este miliardarul rus Konstantin Malofeev. Directorul trustului Tsargrad (numele slav al fostei capitale imperiale Constantinopole) a înfiinţat în 2014 şi o televiziune (Tsargrad TV) al cărui scop era, conform declaraţiei patronului acela de „a construi o reţea pe bazele ortodoxiei, la fel cum s-a construit Fox News”. Primul angajat,Jack Hanick, producător la FoxNews, s-a mutat cu familia în Rusia şi a trecut la ortodoxie în 2016Legăturile lui Malofeev („oligarhul lui Dumnezeu”, cum este cunoscut în Rusia) cu Valdimir Putin sunt atât de strânse încât sunt ţinta unor bancuri: „Sunt atât de apropiaţi, încât nu îi vezi niciodată în aceeaşi cameră.”
Bineînţeles, umbra lui Malofeev este Alexander Dughin, văzut de mulţi drept „ideologul” noului imperialism rus. Rolul lui Dughin la Tsargrad TV este neclar, fiind prezentat fie ca cel care se ocupă de „proiectele speciale” ale postului, fie ca redactor-şef. Să adăugăm că Malofeev a fost unul dintre cei care au fost pe lista de sancţiuni internaţionale pentru sprijinul financiar oferit separatiştilor din Donetsk şi avem portretul perfect al unui oligarh în slujba lui Putin.

Legătura cu Fundaţia Alexander Gorchakov

Cei mai mulţi dintre „bursierii” fundaţiei s-au regăsit ulterior printre participanţii la manifestaţii sau acţiuni care susţineau fie intervenţia trupelor ruse în Ucraina („Putin, cheamă-ţi trupele!”), fie separatismul din regiunea Donetsk. Mai departe. În august 2015 aceeaşi fundaţie Alexander Gorchakov a plătit un studiu realizat de analistul politic Nikolai Tsviatkov intitulat „Situaţia vorbitorilor de limbă rusă în Moldova”. Un citat: „Pentru a întoarce Moldova în sfera de influenţă a Rusiei este necesară abandonarea paradigmei depăşite a consensului public. /…/ Să formăm o elită de tineri pro-ruşi. Vorbim de un plan pe termen mediu, 3-5 ani, care ne va permite să formăm o constelaţie stabilă de tineri specialişti por-ruşi în domenii diferite: economie, drept, jurnalism, politică, industrie, agricultură. Grupul nu trebuie să depăşească 100-120 de persoane. Vor da tonul discuţiilor publice.” Destul de clar, cred, care este profilul „fundaţiei”. Şi dacă există dubii că acestea sunt interpretările răuvoitoare ale unor jurnalişti sau analişti, să dăm cuvântul specialiştilor.
În februarie 2018, Mikk Marran directorul EFIS (Serviciul de Informaţii al Estoniei) a prezentat raportul de activitate al agenţiei, focusat pe ameninţările la adresa securităţii naţionale din partea Federaţiei Ruse. Un loc aparte l-au avut operaţiunile desfăşurate de Federaţia Rusă pentru „discreditarea” sărbătoririi centenarului Ţărilor Baltice. Cităm din raport: „Mesajele Kremlinului cu această ocazie au fost diseminate de istorici propagandişti şi pseudo think-tank-uri cu scopul de a diminua importanţa şi a discredita aceste evenimente”. Conform raportului EFISprima acţiune în acesta sens a fost „organizarea la St. Petersburg pe 24 octombrie 2017 a conferinţei ”Război şi revoluţii între 1917-1920. Naşterea statalităţii finlandeze, letone, lituaniene şi estoniene”. Organizatori? Bineînţeles, Preşedinţia Federaţiei Ruse şi… Fundaţia Alexander Gorchakov.

De la Gorchakov, cu dragoste, pentru Fundația Titulescu

Să ţinem cont de ce am prezentat mai sus şi să ne aducem aminte că Răzvan Theodorescu, vicepreşedinte al Academiei Române, ne spunea în februarie 2019 că, în opinia domniei sale, țara noastră este „o lume a Răsăritului” un tărâm „foarte puţin iubitor de democraţie”, iar viitorul nostru „nu poate fi altul decât al locului unde ne aflăm, în Europa Orientală”. O declaraţie care, la vremea respectivă, a stârnit un val de controverse. Celor care l-au acuzat de o atitudine fățiș pro-rusă, Răzvan Theodorescu le-a răspuns cu argumente istorice și geografice, arătând și că spusele sale au fost „scoase din context”. Dar care era contextul?
Răzvan Theodorescu a făcut afirmaţiile referitoare la „locul” unde ar trebui „aşezată” România chiar de la pupitrul Fundaţiei Europene Titulescu (FET), în cadrul unei dezbateri intitulate „Între unitate şi contradicţie: cele două Europe ”. Sigur, putem observa că ideea dezbaterii este din start aceea că ar exista „două Europe”, un cântec din ce în ce mai popular într-o anumită zonă, ca să cităm, „foarte puţin iubitoare de democraţie”.
Pentru cei care au avut curiozitatea să urmărească activitatea din ultimii ani ai fundaţiei conduse cu mână forte de Adrian Năstase, declaraţiile şi ideile lui Răzvan Theodorescu se încadrează perfect „în context”. Fundaţia Titulescu a devenit de mult locul de convergenţă al tuturor ideilor antieuropene, naţionaliste şi al unor personaje din zona securist-penală. Ceea ce face de fapt Adrian Năstase, la adăpostul numelui lui Nicolae Titulescu, este să dirijeze un veritabil think-tank antieuropean. Pe modelul de mai sus. Din Consiliul FET fac parte foşti colaboratori ai Securităţii precum Dan Berindei sau „membri de drept” precum Ioan Aurel Pop, actualul preşedinte al Academiei Române şi Teodor Meleşcanu, actualul ministru de Externe. Persoane publice, care periodic îşi afirmă concepţiile naţionaliste şi înfierează „decăderea morală a societăţii” datorată Occidentului. Evident, şi pentru dânşii soluţia este revenirea la „locul potrivit”. Colaborările „în familie” merg şi ele minunat. Nu mai departe de octombrie 2018, Adrian Năstase şi Ioan Aurel Pop au apărut ca şi co-semnatari ai volumului „Transilvania în cinci secole de cartografie” finanţat de ICR, iar în noiembrie 2018 erau ambii invitaţi, tot pe banii ICR, la Stochkholm la conferinţa „Europa Naţiunilor”.
FET are şi membrii obişnuiţi, de exemplu, jurnalistul Adrian Ursu, realizator la Antena 3 sau exoticul astronaut Dumitru Prunariu. Ce anume susţin cu regularitate cei menţionaţi este de notorietate.
Evenimentele găzduite au şi ele un pronunţat specific. Adrian Severin a găsit deschisă tribuna fundaţiei pentru a conferenţia despre „mitologia excepţionalismului corupţiei româneşti” în 2011, cum tot cu braţele deschise a fost primit pe 5 martie 2019 ca să vorbească despre „Tratatul de la Aachen sau visul unei Europe în varianta premium”.
Pe 13 decembrie 2013 în prezenţa lui Adrian Năstase se lansa volumul „România. Alternative la corsetul UE”, o lucrare, care aşa cum sugerează şi titul, susţine că ieşirea ţării noastre din Uniunea Europeană nu ar fi o tragedie. Autor, Radu Golban, deloc întâmplător acelaşi, care ulterior a lansat în spaţiul public acuzaţiile că preşedintele Iohannis ar fi „nazist” cu ocazia scandalului legat de mutarea ambasadei României la Ierusalim.
Nu ar fi mare lucru. Avem de a face cu un nucleu format din oameni care împărtăşesc, sau măcar asta afirmă public, aceleaşi set de idei şi se promovează reciproc. Asta dacă ar fi doar atât.
S-a vorbit îndelung despre vizitele lui Alexander Dughin în România. În septembrie 2013 Dughin era primit la sediul Fundaţiei Titulescu de Adrian Năstase, care pe blogul său a dezvăluit subiectele discuţiilor: „posibile scenarii legate de viitoarea configuraţie geo-strategică a lumii”.

În cadrul aceleiaşi vizite Dughin s-a întâlnit cu Mircea Dogaru (preşedintele Sindicatului Cadrelor Militare Disponibilizate) şi cu Eugen Mihăiescu (fost membru PRM şi ambasador UNESCO) ambii cunoscuţi pentru afilierile naţionaliste. Întâmplare? Deloc.
În martie 2018 presa din România scria despre o conferinţă organizată la Moscova şi intitulată pompos „Vecinătate şi bună vecinătate cu privire specială la relaţiile româno-ruse”. Au participat Adrian Năstase, Dumitru Prunariu şi ambasadorul român Vasile Soare. Întrebările jurnaliştilor privind natura participării Ambasadei României din Federaţia Rusă la respectivul eveniment, având în vedere că nu figura între însărcinările oficiale, s-au lovit de răspunsuri încâlcite. Poziţia MAE a fost că evenimentul a fost organizat de Fundaţia Titulescu în colaborare cu Fundaţia Alexander Gorchakov din Rusia, iar oficialii români au fost prezenţi în calitate simplă de invitaţi. Adrian Năstase s-a grăbit să emită un comunicat în care îşi reafirma „angajamentul pentru valorile europene”.
Nici contactele nu au rămas în stadiul de „greşeală”. Pe 11 octombrie 2018, site-ul Sputnik anunţa pompos că „România şi Rusia vor crea o platformă de dialog”. Purtătoarea de cuvânt a Ministerului Afacerilor Externe al Federaţiei Ruse, Maria Zaharova, anunţa din Crimeea (de unde altundeva?) că cele două state vor crea „o comisie de experţi pentru diplomaţie publică şi dialog cultural-ştiinţific”. Bineînţeles că urma să se organizeze un simpozion ştiinţific şi „întrevederi” la Parlamentul României. Din nou, Fundaţia Titulescu este menţionată între cei care girează evenimentul. Între participanţi, surpriză, un alt „ONG strategic” , Rossiiski Fond Mira (Fundaţia Rusă pentru Pace) Dacă numele păcăleşte pe cineva (deşi „Lupta pentru pace” a fost amplu folosită, cum spuneam în prima parte a materialului de către KGB), faptul că preşedintele fundaţiei este Leonid Slutsky, ar alunga orice dubii. Slutsky este şeful lui Zatulin (cel cu Institutul CSI), în Comitetul CSI din Duma , dar spre deosebire de acesta se ocupă de „Integrare euroasiatică”. Nu cred că vă surprinde dacă aflaţi că pe 17 martie 2014 a fost una dintre cele şapte persoane sancţionate de preşedintele Obama prin Ordinul Executiv nr. 13661 (privind persoanele implicate în chestiunea Crimeei). Slutsky bifează şi ultima cerinţă din portofoliul „oligarhului de tip putinist”. Este preşedintele unei fundaţii care dirijează bani spre construirea de biserici şi se pretinde un „mare ortodox”, ceea ce nu l-a împiedicat să fie în centrul celui mai mare scandal sexual din istoria recentă a Rusiei. Muşamalizat, desigur.
Organizarea amintitei conferinţe la Universitatea din Craiova nu a mai avut loc datorită scandalului iscat de presă. Dar a avut loc pe 18 octombrie 2018 la Bibllioteca Judeţeană „Alexandru şi Aristia Aman”, iar fragmente din dezbateri au fost publicate pe site-ul Fundaţiei Titulescu.
De această dată Adrian Năstase nu s-a mai obosit să-şi reafirme „ataşamentul faţă de valorile europene”.
TAGS:

Contrar deciziei CCR, Tăriceanu se opune organizării unui referendum în ziua europarlamentarelor Redactia | 17.03.2019



http://silethismillennium.blogspot.com2019youtube-broadcast-yourself.html

Contrar deciziei CCR, Tăriceanu se opune organizării unui referendum în ziua europarlamentarelor

Redactia | 17.03.2019

Călin Popescu Tăricenau contestă organizarea unui eventual referendum pe Justiţie pe data de 26 mai, în aceeaşi zi cu alegerile europarlamentare.

"Curtea Constituţională a decretat că nu este neconstituţional, dar să ştiţi că sunt două aspecte. Unul este aspectul de constituţionalitate şi altul este aspectul politic de oportunitate. Deci, eu contest vehement oportunitatea organizării oricărui tip de referendum simultan cu alegeri locale, parlamentare, prezidenţiale, de orice fel, pentru că sensul alegerilor riscă să fie deturnat, distorsionat. Şi, din acest motiv, eu consider că nu este oportun. Din punct de vedere constituţional, da, e OK", a spus Tăriceanu, într-o conferinţă de presă, întrebat dacă este de acord cu organizarea unui posibil referendum pe Justiţie odată cu alegerile europarlamentare, transmite Agerpres.
La rândul său, Daniel Barbu, candidat ALDE la alegerile pentru Parlamentul European, a afirmat că există o recomandare a Comisiei Europene de a nu se organiza şi un referendum pe 26 mai.

"Există o recomandare a Comisiei Europene, potrivit căreia pe 26 mai a.c. să nu se organizeze niciun alt tip de eveniment politic care să paraziteze alegerile europene, care sunt considerate ameninţate de diferite riscuri digitale şi aşa mai departe. Şi atunci, pentru a asigura securitatea modului în care toţi cetăţenii europeni din cele 27 de state care vor participa la scrutin, pentru a asigura securitatea votului, ca el să fie îndreptat înspre Parlamentul European şi nu către alte teme, recomandarea Comisiei este ca să nu se organizeze niciun fel de alte tipuri de evenimente", a susţinut Barbu.

Decalogul pro referendum Îl sfătuiesc pe domnul Preşedinte Klaus Iohannis sa declanşeze organizarea unui referendum pe Justiţie pe data de 26 mai 2019. Andrei Oisteanu 16.03.2019

Decalogul pro referendum

Îl sfătuiesc pe domnul Preşedinte Klaus Iohannis sa declanşeze organizarea unui referendum pe Justiţie pe data de 26 mai 2019.
Andrei Oisteanu









16.03.2019

Cronica unei decizii aşteptate
Curtea Constituţională, aşa PSD-izată cum este, n-a avut încotro şi a admis dreptul Preşedintelui de a organiza referendum în orice zi, inclusiv în ziua alegerilor europarlamentare. Decizia a fost luată în unanimitate! Să nu ne mirăm că, dintr-o dată, Curtea Constituţională (în compoziţia ei actuală) a decis în favoarea Preşedintelui Iohannis. Pur şi simplu, prevederea constituţională este foarte limpede în acest caz, imposibil de reinterpretat: „Președintele României [...] poate cere poporului să-și exprime, prin referendum, voința cu privire la probleme de interes național” (Articolul 90 din Constituţie). A legifera faptul că Preşedintele nu poate iniţia un referendum în ziua stabilită pentru alegerile europarlamentare sau în orice altă zi (aşa cum a cerut coaliţia majoritară PSD-ALDE-UDMR) ar fi fost vădit neconstituţional, limitând nepermis prerogativele prezidenţiale.
Odată obţinută această aşteptată victorie, Preşedintele Iohannis este aproape obligat să declanşeze pe data de 26 mai un referendum pe tema Justiţiei. Mai toate argumentele sunt “pro”. Doar unul este “contra”: Uniunea Europeană nu încurajează organizarea altor tipuri de scrutin chiar în ziua alegerilor pentru Parlamentul European. Şi asta pentru a nu bulversa electoratul cu mai multe teme electorale. Nu încurajează, dar nu interzice. Or, ceea ce nu este în mod expres interzis, este permis.
Zece argumente pro-referendum
1Un referendum pe tema Justiţiei ar da o satisfacţie meritată sutelor de mii de oameni care timp de doi ani şi jumătate au rezistat cerând “Justiţie, nu Corupţie !”. Victoria lor, fie şi parţială, ar fi astfel recunoscută şi oficializată.
2. Referendumul din ziua de 26 mai (poate chiar pe parcursul a două zile) ar mări participarea la vot în mod substanţial. Probabil cu circa 15%, de la 30% la 45%. O prezenţă mai mare la vot avantajează decisiv opoziţia şi micşorează scorul obţinut de PSD-ALDE. Referendumul ar scoate la vot “rezistenţii” (neintersaţi în mod special de Parlamentul European), tinerii jemanfişişti, nehotărâţii, alegătorii din diaspora etc.
3. Tema unui referendum pe Justiţie – de tip “fără penali în funcţii publice” (fpfp) – ar da consistenţă şi concreteţe campaniei electorale dusă de opoziţie. Ar provoca şi multă emoţie, care lipseşte complet la alegerile europarlamentare.
4. Mai mult decât atât, campania pentru referendum ar solidariza partidele de opoziţie, micşorând motivele de agresiune şi competiţie dintre ele. Procesul de canibalizare a partidelor “de dreapta” s-ar diminua.
5. În schimb, o astfel de consultare electorală ar produce bâlbâială şi confuzie în propaganda PSD-ALDE, care va deveni defensivă. Ea nu va putea să fie în mod deschis nici “pentru”, nici “contra” unui referendum pe Justiţie. It's a lose-lose situation.
6. Unui simpatizant rezonabil al actualei majorităţi îi va fi destul de greu să voteze “împotriva” corupţiei la referendum şi "pentru" PSD (sau ALDE) la scrutinul euro-parlamentar.
7. Liviu Dragnea – un penal în funcţie publică – ar fi principala victimă atât a campaniei electorale, cât şi a rezultatului referendumului. El nu va mai putea candida la funcţia de Preşedinte al României şi nici n-ar mai putea rămâne Preşedinte al Camerei Deputaţilor.
8. Rezultatul pozitiv al Referendumului (previzibil) l-ar obliga pe Liviu Dragnea să forţeze peste orice măsură lucrurile şi să dea o Ordonanţă de Urgenţă privind amnistia şi graţierea, provocâd o criză socio-politică majoră şi pierderea alegerilor care urmează: prezidenţiale, locale şi parlamentare.
9. Un referendum pe Justiţie ar forţa marile blocuri sindicale (până acum “neutre”, tăcute şi laşe) să iasă din amorţeala cauzată de ideea falsă şi nătângă: “Pe noi ne interesează doar creşterea salariilor”.
10. Un scor bun obţinut de partidele de opoziţie la alegerile europarlamentare ar uşura victoria Preşedintelui Klaus Iohannis la alegerile prezidenţiale. Iohannis s-ar prezenta cu un referendum câştigat (cel pentru “fără penali”), iar Dragnea cu un referendum pierdut (cel pentru “familia tradiţională”). Cele două victorii electorale din 2019, ar duce la scoruri mai bune pentru opoziţie la alegerile din 2020.
Prin urmare, din acest colţ de pagină, îl sfătuiesc pe domnul Preşedinte Klaus Iohannis sa declanşeze organizarea unui referendum pe Justiţie pe data de 26 mai 2019.

http://silethismillennium.blogspot.com2019youtube-broadcast-yourself.html

Militantă anticorupție, câștigătoare a primului tur al prezidențialelor din Slovacia Redactia - Revista 22 | 17.03.2019

http://silethismillennium.blogspot.com2019youtube-broadcast-yourself.html

Militantă anticorupție, câștigătoare a primului tur al prezidențialelor din Slovacia


Redactia | 17.03.2019




Avocata Zuzana Čaputová a ieşit câştigătoare în primul tur al alegerilor prezidenţiale din Slovacia, desfăşurat sâmbătă, obţinând
39,14% din voturi, după numărarea a 50% din voturi.

Pe locul al doilea s-a situat, la o distanţă apreciabilă, Maros Sefcovic, vicepreşedinte al Comisiei Europene, susţinut de partidul de guvernământ populist de stânga Smer-SD. Scorul obţinut de Sefcovic a fost de 18,77%, transmit AFP și Reuters, preluate de Agerpres. 

În pofida faptului că nu deţine experienţă în funcţia publică, liberala Zuzana Čaputová, candidată a partidului Slovacia Progresistă, este cunoscută pentru criticile aduse guvernului de la Bratislava şi pentru susţinerea problematicii de mediu. Ea a reuşit să se claseze prima în scrutinul prezidenţial, în contextul în care votanţii resping partidul de guvernământ, la un an după amplele proteste declanşate de asasinarea jurnalistului de investigatii Jan Kuciak, în februarie 2018. Ziaristul, cunoscut pentru articolele sale despre legăturile dintre guvernul slovac şi mafia italiană, a fost împuşcat mortal împreună cu logodnica sa, Martina Kusnirova, în apartamentul lor din apropiere de Bratislava.

Al doilea tur al scrutinului prezidenţial din Slovacia va fi organizat în 30 martie.

Dacă va câştiga, Zuzana Čaputová, în vârstă de 45 de ani, va deveni prima femeie preşedinte al Slovaciei.

TAGS:

Muntenegru: Mii de persoane au cerut demisia președintelui Milo Djukanovici Redactia - Revista 22| 17.03.2019

http://silethismillennium.blogspot.com2019youtube-broadcast-yourself.html

Muntenegru: Mii de persoane au cerut demisia președintelui Milo Djukanovici


Redactia | 17.03.2019

Mii de muntenegreni au demonstrat sâmbătă la Podgoriţa cerând demisia preşedintelui Milo Djukanovici şi a guvernului, pe care îi acuză de abuz în serviciu, corupţie şi clientelism.
Mulţimi de protestatari conduse de activişti civici şi studenţi au mărşăluit prin centrul capitalei scandând lozinci precum "Milo hoţ" sau "Noi suntem statul", scrie Reuters preluat de Agerpres. 

Protestele au fost declanşate după ce Dusko Knezevic, om de afaceri şi fost aliat al lui Djukanovic, l-a acuzat pe şeful statului aflat la putere de foarte mult timp, precum şi formaţiunea sa politică, Partidul Democratic al Socialiştilor (DPS), de abuz în serviciu şi înţelegeri financiare obscure.

Atât Djukanovic cât şi DPS au negat acuzaţiile dar au declarat că protestele sunt legitime atât timp cât nu devin violente.

"Vrem schimbări şi, după 30 de ani, cred că fiecare cetăţean înţelege ... că ultimul dictator trebuie să plece", a declarat protestatara Ana Vujosevic, de 45 de ani, din Podgoriţa.

Protestatarii au declarat că doresc ca partidele de opoziţie să se ţină departe de aceste mitinguri, conform opiniei exprimate de unul din liderii protestelor, activistul civic Dzemal Perovic, care a invocat certurile frecvente din cadrul opoziţiei şi neîncrederea populaţiei în formaţiunile care o reprezintă.

Procurorii muntenegreni l-au acuzat pe Knezevic de fraudă şi spălare de bani şi au emis un mandat de arestare internaţional pe numele bancherului care a fugit în Marea Britanie. Knezevic a declarat că urmează să aducă dovezi suplimentare despre presupusa corupţie la nivel înalt a preşedintelui Djukanovic şi a aliaţilor săi.

În vârstă de 57 de ani, Milo Djukanovic se află de trei decenii în fruntea micului stat adriatic cu o populaţie de 650.000 de locuitori, în calitate de prim-ministru sau de preşedinte.

Muntenegru este membru al NATO şi candidat la aderarea la UE. Înaintea aderării, Muntenegru trebuie să elimine mai întâi crima organizată, corupţia, clientelismul şi birocraţia.

https://silethismillennium2019.blogspot.com/

Înapoi în viitor