Ce s-a petrecut cu Marius Oprea? Reflecții despre o prăbușire morală (Updated)
Ce s-a petrecut cu Marius Oprea? Reflecții despre o prăbușire morală (Updated)
Am citit fără a-mi crede ochilor ce are de spus istoricul Marius Oprea pe tema trecutului de informator al profesorului Dinu C. Giurescu. Colegiul CNSAS a publicat documente cât se poate de revelatoare. După care, ca și în cazul Andrei Marga, a dat verdict de necolaborare, în virtutea prevederilor unei legi sucite și răsucite. Asemeni altor istorici, Marius și-a dat doctoratul cu profesorul Giurescu și îi este, probabil, recunoscător pentru sprijin și îndrumare. Sentimente firești, îl pot înțelege. Ceea ce nu pot pricepe în ruptul capului este cum se poate preta Marius Oprea să declanșeze un atac atât de lipsit de onestitate împotriva Mirelei Corlățan și, mai ales, împotriva Germinei Nagâț.
Rândurile sale din “Observator Cultural” par impregnate de o viscerală ură în raport cu directoarea departamentului de investigații din CNSAS, un om prețuit de atâția colegi ai lui Marius din GDS (v. aluziile nu tocmai fair la discuții purtate în interiorul Grupului pe tema premiului). Probabil că Marius Oprea a fost ulcerat de interviul Germinei Nagâț apărut acum câteva luni în “22″, în care se vorbea despre rolul său ca martor în procesul intentat de fostul ofițer de securitate Nicolae Paraschiv Colegiului CNSAS, prin care acesta contesta decizia că a făcut poliție politică. Am scris atunci un text în care spuneam că aștept ca Marius să nege acel rol, să spună că este o calomnie. Dimpotrivă, tot în “Observator Cultural”, și-a justificat cu superbie depoziția. Mi-a trimis textul său înaintea publicării. I-am răspuns că îl consider penibil. Textul de azi transcende penibilul, intră, agresiv și vanitos, în zona grotescului.
Să afirmi despre Germina Nagâț că te-a turnat la UASCR în anii facultății este, îmi pare rău că trebuie să o spun, delirant. Marius Oprea mizează că asemenea enormități pot trece fără nicio reacție a oamenilor onești, uluiți de infantilismul năucitor al acuzației. Ce probe are Marius Oprea în acest sens? Cum își permite să arunce cu noroi într-un om a cărui semnătură se află pe sute de dosare de securiști trimise în instanță pentru confirmarea deciziei de activitate “neprecupețită” în poliția politică? Cum s-a ajuns în situația ca un istoric supranumit “vânătorul de securiști” să devină apărătorul informatorilor, ba chiar și al unor ofițeri de securitate?
Să-l invoci în atari condiții pe Constantin Ticu Dumitescu mi se pare nu mai puțin grotesc. Depun aici mărturie pentru imensa prețuire pe care regretatul luptător pentru decomunizare, membru al Colegiului CNSAS, i-o purta Germinei Nagâț. Marius Oprea pare să fi ales asocierea cu aceia care consideră că s-ar purta un război împotriva intelectualilor acuzați de colaborare cu Securitatea. Mă intreb ce-ar avea de spus istoricul, intelectualul critic de-odinioară, Marius Oprea, despre memoriile lui Joachim Gauck? Citind ce-a publicat acum în revista condusă de Carmen Mușat și Ovidiu Șimonca, mi-e teamă că ar merge în direcția criticilor acerbi ai Autorității Gauck.
Un prieten îmi sugera, în raport cu acest caz de colaps etic, imaginea monumentului funerar al lui Nikita Hrușciov din cimitirul Novodevicii din Moscova. Creat de sculptorul Ernst Neizvestnii, monumentul compus dintr-o jumătate de marmură albă și o alta, din marmură neagră. O metaforă ispititoare și, în fond, adecvată.
Marius Oprea împlinește anul acesta 50 de ani. Numele său aparține istoriei societății civile românești. A scris cărți importante. Depinde doar de el dacă, trezindu-se din acest somn etic, eliberându-se de fobii și obsesii, va ști să aleagă partea luminii sau va coborî tot mai adânc în subterana colaborării cu forțele întunericului.
Rog cititorii să noteze că am lăsat deliberat de-o parte propriile mele polemici cu Marius Oprea. Am scris aceste rânduri cu nesfârșită mâhnire, asemeni unui nedorit, dar inevitabil mesaj de adio către un om pe care l-ai socotit cândva prieten de idei și de valori.
http://www.curteaveche.ro/marci-shimoff-carol-kline.html
Articol aparut in editia online a revistei „22”:
De asemenea, in revista online LaPunkt:
Update: Premiul Grupului pentru Dialog Social pe anul 2013 se acordă doamnei Germina Nagâţ, şefa Direcţiei de Investigatii din cadrul Consiliului Naţional de Studiere a Arhivelor Securităţii (CNSAS), pentru devotamentul admirabil cu care serveşte cauza adevărului istoric, a confruntării cu un trecut traumatic şi a consolidării culturii politice democratice din România.
În condiţiile atacurilor necontenite împotriva statului de drept şi ale eforturilor de reabilitare a Securităţii, Germina Nagâţ a dovedit că o instituţie precum CNSAS trebuie și poate să acționeze cu probitate, demnitate și competenţă. Prezentul şi viitorul Romaniei depind şi de curajul investigării oneste a ceea ce a însemnat dictatura comunistă.
Grupul pentru Dialog Social
http://www.revista22.ro/germina-nagt–premiul-gds-pe-anul-2013–36707.html
Nou update: Pe forumul articolului lui Marius Oprea din „Observator Cultural” poate fi citita aceasta fraza a criticului si istoricului literar Paul Cernat: „Admirabil text (da, iata, folosesc si eu, uneori, cuvintul „admiratie”). Domnule Oprea, aveti tot respectul si solidaritatea mea. Vorba ceea, prefer sa merg in iad cu Marius Oprea si Dorin Tudoran decit in rai cu Germina Nagit si altii.” No comment…
Poveştile domnului Dinu C. Giurescu cu statul comunist sunt ceva mai vechi. Pe 30 decembrie 1947, când comuniştii adunau studenţi ca să iasă să sărbătorească venirea Republicii, domnul Giurescu, tânăr student la istorie pe atunci, a fost dintre cei care au ieşit la sărbătoare. În vreme ce colegii lui, printre care se afla şi bunica mea, au respectat consemnul şi au rămas în cămin. Mă îndoiesc că îşi mai aduce aminte sau că i-a spus asta lui Marius Oprea. Bunica mea punea asta pe seama temerii pentru soarta tatălui său, vizat de comunişti, însă nu-l prea avea la inimă. Şi bunică-mea (a murit în 1989) nu era o anticomunistă feroce de tipul Marius Oprea sau distinsul profesor, ba era chiar o critică a monarhiei, dar nu ştiu să fi avut asemenea probleme cu coloana vertebrală.
triste vremuri.
dincolo de asa zisa criza financiara asistam de fapt la o criza morala.
onoarea si demnitatea se pierd in minciuna, lacomie si lasitate.
n am auzit de cei mentionati de dvs (nu vorbesc despre ei) dar nimic nu mai surprinde in ziua de azi. la inceput a fost cuvintul. cum materialul deriva din spirit si nu invers, sa tragem nadejde ca el va trage ultimul cortina (spiritul) !
Foarte frumos spus, foarte trist si foarte adevarat: onoarea si demnitatea se pierd in minciuna, lacomie si lasitate.
De fapt, daca imi permiteti sa completez domnule profesor, cu mici exceptii oamenii se incadreaza exact in aceste clase non-valorice mai sus descrise. Cu multa parere de rau constat ca in lume majoritatea oamenilor activ vrea sa arate ca pe Terra nu exista viata inteligenta si cu atat mai putin morala. Asta a fost pe tot parcursul istoriei, diferenta e ca azi suntem mai multi ca niciodata iar despre ispravile multora se afla mai repede si mai departe ca niciodata. Cu stima.
1.Nu e vorba de criza financiara, e ceva mai pamantean-BANII! E singura explicatie ptr. aceste derive morale inexplicabile ale unor oameni pe care ii socoteam stalpi ai societatii civile si repere morale de neclintit.
2.Ce e dramatic e faptul ca Marius Oprea e tanar!
3.S-ar putea sa cam fie vremurile de apoi: e scris ca in vremea de apoi fiecare va fi lasat in voia inimii lui pacatoase si toate vor fi descoperite. Ca sa zic cu vorbele unui clasic in viata ”si-a dat arama pe fata”.
Domnule Tismaneanu, cu regret, dar adevaratul chip al domnului Oprea s-a vazut cind i s-a luat sinecura. Vinatorul de securisti e un biet braconier al puterii.
Fiti serios!
Domnule profesor,
Ceea ce se intimpla cu Marius Oprea, se intimpla cu foarte multi intelectuali din Romania acum. Este naucitor. Am colegi de generatie, de facultate, care protesteaza pentru orice fel de problema, de la romi la Rosia montana, de la Snowden la discriminarea de gen din Uganda, dar nu zic nici pis despre codul penal din propria lor tara, despre premierul plagiator, despre coruptii coruptilor despre care si copiii ar putea depune marturie rapid ca sint hoti fara nici o ezitare… Sa explicam ca sint toti platiti ar fi prea simplu. Parerea mea este ca avem de-a face cu o psihoza de grup, i-a cuprins o nebunie urita, s-au convins singuri si apoi unii pe altii ca asa e normal, ca incredibilele minciuni sau rastalmaciri pe care le sustin sint purul adevar, au pornit de la mici frustrari personale, mici nedreptati, meschine ranchiune si acum nu se mai pot opri. Sigur, ii ajuta si stimulentele sa creada ca au dreptate, viata e grea in Romania, salariile de universitari, mici… Asistam la o antenizare a intelectualitatii incredibila, uitati-va citi mai scriu si vorbesc normal, citiva la Dilema, citiva la 22, aici pe contributors… In rest? Carmen Musat, va spun cu toata sinceritatea, parea o femeie echilibrata, de buna credinta, Simonca, un jurnalist onest, bine intentionat, corect… Daca luam orice fraza din ultimele lor articole ce constatam? Ceva neverosimil, Simonca o tine tot cu Basescu, Musat la fel… Apoi fascinatia cu Ion Ianosi, un batrin care manipuleaza si acum, care, in loc sa se adinceasca intr-o binevenita autoanaliza, preia marota capitalismului si le da apa la moara tinerilor tulburati, iar ei il aplauda, il citeaza, un batrin vomitiv, penibil si nici macar stilistic interesant… Senzatia e ca glumesc, ca se prefac, iti vine sa-i suni si sa-i intrebi, mai fratilor, ce ati patit? Ar merita reluata undeva scrisoarea pe care au trimis-o in vara anului 2012, sa vedeti ce nume sint acolo, citi oameni inainte admirabili, cu opera, cu atitudine, unii fosti dizidenti, au semnat… Ce a fost in mintea lor? Cum e posibil? Sincer cred ca nu se poate explica decit psihiatric, caci armata de ocupatie ca in 44 nu exista totusi… Iar sa credem ca gresim noi, desigur, totdeauna trebuie sa-ti pui si problema asta, dar chiar gresesc, si americanii, si europenii, chiar gresesc dovezile clare de coruptie, chiar sa ne indoim ca Nastase e coruptul pe care il stim atit de bine de vreo 15 ani, ca domnul de la Constanta e un combinator de cea mai joasa speta? Oare chiar trebuie sa ne indoim?
Domnul meu,
Amestecaţi cam multe în cocktail şi poate de asta vă simţiţi un pic destabilizat. Sigur că privite din afară şi de la marea distanţă la care doriţi să vă ţineţi de ele, asemenea stări, evenimente, opinii par toate o apă şi-un pământ, o adunătură informă din care nu ştiţi ce să alegeţi. Vi se cere să alegeţi şi vă simţiţi depăşit. Există mai multe tipuri de conformism. Radarul vă arată calea înainte, însă busola se zbate nervos. Există de pildă conformismul acela greoi, de tip rural sau de clasă (pe vremea când mai erau bine definite) în care era de ajuns să te uiţi la vecini şi la cei din aceeaşi categorie cu tine ca să ştii ce poziţie să susţii. Există însă şi un conformism mai subtil, mai contemporan, care îţi spune să te plasezi tot timpul de partea bună a lucrurilor din acel moment. E posibil ca mulţi dintre cei de care vă plângeţi să sufere de un astfel conformism.
Că dumneavoastră înşivă sunteţi un conformist, se prea poate iarăşi, altfel îmi e greu să îmi explic de ce nu v-aţi raportat dintotdeauna critic la cei pe care-i citiţi şi-i stimaţi atât de mult şi pe care vi se pare acum că nu-i mai recunoaşteţi pentru că, vezi Doamne, s-au transformat ei peste noapte, a dat o boală peste ei, ca-n Ionesco. Vă simţiţi atacat de faptul că cei care formau corul părerilor dumneavoastră despre lume încep să cânte alte partituri şi asta e tot o dovadă de conformism.
Ceea ce se mai întâmplă, însă, e că oamenii încep să nu mai aibă încredere în ceea ce le spun formatorii de opinie, politicienii, autorităţile sacrosante de la televizor şi din presa culturală. Şi se mai poate să apară multe surse de informaţie şi moduri de diseminare a informaţiei şi de construire a opiniilor (în reţea). De unde şi multă confuzie.
Lucrurile se reaşează. Oamenii încep să se obişnuiască să-şi formeze altfel opiniile decât dintr-o singură sursă de informaţie sau doar apelând la nişte autorităţi intelectuale. Şi ca orice unealtă nouă, ia ceva timp până ce oamenii învaţă să o folosească.
Dacă vă e însă mai comod să rămâneţi în paradigma aceea a unei boli misterioase care infectează spiritul pur al intelectualilor români puri, e în regulă. Deschideţi B1 TV şi vă spun ăia cum stă treaba. E de altfel şi mai simplu.
Nu privesc, din pacate, deloc de la distanta caci ii cunosc personal pe toti cei amintiti in articol. Am avut de multe ori pareri diferite, dar acum e o lume intre noi, sint criterii morale, etice, de baza care ne despart. Oamenii pe care credeam ca-i cunosc niciodata nu ar fi publicat ce publica acum, atacuri la persoana, la familie etc. Cit despre conformism, faceti teorie cam pretioasa si complet neadecvata, pot fi acuzat de naivitate, de credulitate, conformismul nu e in chestie… trimiterea la B1 e din categoria antenista a declararii ca basisti a oricaror oponenti. Cit despre sursele alternative de informatie, as vrea sa vad o sursa din asta unde o condamnare ca aceea a lui Nastase, si asa mult prea blinda, sa poata fi omeneste contestata… Carui om inteligent, intelectual si in deplinatatea facultatilor mintale si etic minimale i- ar putea trece prin cap ca e Basescu cel care unelteste sa fie condamnat coruptul coruptilor? Domnule Maxa, stam si facem teoria chibritului ca sa explicam inexplicabilul. De fapt, nu stim cum sa verbalizam stupoarea de fiecare zi. Si cum sa traim impacati cu atita jeg uman. A spune ca sint decompensati psihiatric e un eufemism, o forma de a ne feri de propria jena ca i-am cunoscut si apreciat cindva.
Cred ca aveti dreptate sa va mirati in legatura cu schimbarea radicala din structura mentala a unui corp social important. Asta a fost si motivatia lui Vladimir Tismaneanu cind a scris articolul de fata. Societatea romaneasca in ansamblul sau a avut mult de pierdut datorita acestei schisme. Acela a fost momentul in care societatea s-a polarizat asa cum nu o mai facuse niciodata in istoria recenta. Iar cind intelectualii nu se mai inteleg, poporul rataceste. Pentru o scurta perioada, balmajirea valorilor a mai fost inca posibila. A urmat o a doua etapa in care s-au ales apele. Intr-a treia etapa am descoperit, in mod surprinzator, si un lucru bun: transformarea a devenit ireversibila. Azi vedem mai clar ca niciodata cine e pentru adevar, lege, cinste, onoare, demnitate, si cine nu. Oamenii nu se mai pot preface, fiindca nu vor mai fi crezuti. Mai mult, cred ca si d-voastra ca, in cazurile extreme, avem de-a face cu patologicul, mai ales acolo unde e prezent mirajul puterii. Nu-i adevarat, cum ni se imputa, ca n-am fost critici cu oamenii aceia care ne-au dezamagit: pe unii dintre ei i-am banuit cu mult timp inainte de lipsa de integritate morala, il amintesc doar pe Stelian Tanase. Ni se spune ca se schimba vremurile iar oamenii se adapteaza, ca informarea se face altfel: nu-i o scuza, caci tocmai la asta sint bune principiile, ele sint reperele sigure exact pentru situatii ca acestea. Altfel degeaba mai vorbim cu gura plina despre valori perene.
Cineva spunea ca ar merita incercat un dialog chiar cu autorii mesajului catre Bruxelles din vara anului 2012, acei intelectuali sa-i numim constantinescieni, de la Zoe Petre si Stelian Tanase la Liviu Antonesei si Daniel Barbu. Poate ca acum inteleg si ei, ori macar unii dintre ei, cat de eronat au pariat atunci, cum s-au inselat in legatura cu adevarata primejdie, cum au dat de fapt apa la moara inamicilor pluralismului democratic din propria lor tara. Citind textele acestor domni si doamne (unii si unele, ma grabesc sa o spun), mi-e teama ca ar fi o nefericita pierdere de vreme. Ei n-au dorit dialog, ci putere. Nu le-a pasat cat de bine mergea ICR-ul, trebuiau maculati Horia Patapievici, Tania Radu si Mircea Mihaies. Nu le-a pasat de soarta Arhivelor Nationale, au tacut cand a fost demis Dorin Dobrincu. Au tacut con brio la ineptiile in serie ale lui Marga pe vremea cand acest personaj distrugea ICR-ul. Au aplaudat frenetic instalarea echipei Muuraru-Zamfirescu-Marius Oprea la IICCMER. Au inchis ochii la esecul total al acestei echipe din punct de vedere insitutional, stiintific si moral. N-au scos o vorba cand erau injositi, umiliti, insultati cercetatori din acel institut. Au ajuns, unii dintre ei, colaboratori ai fituicii neo-securiste ce-si zice „cotidianul”, colegi de pagina cu generalul Rogojan. In opinia mea, despartirea apelor din cultura democratica romaneasca este ireversibila. Unii au ales sa o abandoneze, altii nu. Iar cei care spun ca toate taberele sunt vinovate, splendizii, imaculatii, purii echidistanti, campionii unei neutralitati specioase, au ales de-acum o tabara. Nu pe aceea care apara statul de drept.
Felicitari pentru mesajul clar si adevarat.
Cum spuneam, amestecati lucrurile si continuaţi să o faceţi şi dumneavoastră şi dl. Tismăneanu.
Spuneţi aşa:
„Am colegi de generatie, de facultate, care protesteaza pentru orice fel de problema, de la romi la Rosia montana, de la Snowden la discriminarea de gen din Uganda, dar nu zic nici pis despre codul penal din propria lor tara, despre premierul plagiator, despre coruptii coruptilor despre care si copiii ar putea depune marturie rapid ca sint hoti fara nici o ezitare… coruptilor despre care si copiii ar putea depune marturie rapid ca sint hoti fara nici o ezitare… Sa explicam ca sint toti platiti ar fi prea simplu. Parerea mea este ca avem de-a face cu o psihoza de grup, i-a cuprins o nebunie urita, s-au convins singuri si apoi unii pe altii ca asa e normal, ca incredibilele minciuni sau rastalmaciri pe care le sustin sint purul adevar, au pornit de la mici frustrari personale, mici nedreptati, meschine ranchiune si acum nu se mai pot opri.”
Apoi spuneţi
„Oamenii pe care credeam ca-i cunosc niciodata nu ar fi publicat ce publica acum, atacuri la persoana, la familie etc.” „Cit despre sursele alternative de informatie, as vrea sa vad o sursa din asta unde o condamnare ca aceea a lui Nastase, si asa mult prea blinda, sa poata fi omeneste contestata…”
In timp ce domnul Tismăneanu spune, oarecum în rezonanţă cu dumneavoastră:
„Citind textele acestor domni si doamne (unii si unele, ma grabesc sa o spun), mi-e teama ca ar fi o nefericita pierdere de vreme. Ei n-au dorit dialog, ci putere. ”
Că există oportunişti sadea printre intelectuali (dl. Tismăneanu a menţionat câţiva), asta e de necontestat, probabil pe unii nu i-aţi mirosit deşi spuneţi că îi cunoaşteţi. Dumneavoastră însă îi amestecaţi pe cei care au aplecări spre probleme care pe dumneavoastră nu vă interesează şi, prin urmare, vi se par suspecte, cu unii care îl apără pe Năstase, USL-ul şi altele. E un talmeş-balmeş şi asocierile se fac doar la dumneavoastră în ogradă. Unii le fac pe ambele, nu contest, dar acolo vorbim de pur oportunism. Pentru că n-am să înţeleg niciodată cum un intelectual poate sprijini o construcţie precum USL-ul altfel decât mânat de interese proprii cât se poate de mundane.
Asimilarea pe care înţeleg că o faceţi între cei care sprijină unele cauze străine dumneavoastră, dar nu le sprijină pe cele care vi se par dumneavoastră importante şi cei care sprijină USL-ul nu e ceva ce ţine de logică, ci de propria sensibilitate. De asta cred că e binevenită o distincţie.
Care sa fie oare diferenta dintre politician si intelectual, exista oare una majora? Poate vi se pare ca gresesc ca pun problema astfel: fiindca, veti spune, exista intelectuali care fac politica si politicieni care sint intelectuali. Dar hai sa aruncam un ochi in cetate. Gasiti la noi exemple de politicieni intelectuali? Nu prea, asa-i? Si chiar daca exista, nu sint deloc vizibili. Dar intelectuali care fac politica (i.e. care sint sau au fost membri de partid)? Dintre astia putem da citeva: de pilda Sever Voinescu sau Teodor Baconschi, Theodor Paleologu. Sa observam totusi ca nici acestia nu sint multi, ei pot fi numarati pe degete. Asadar, problema initiala e corect pusa, fiindca politicienii nu prea se amesteca cu intelectualii, si-atunci intrebarea referitoare la ce-i deosebeste fundamental are sens.
Sa observam acum ca, chiar in istoriile altor tari occidentale sint rare cazurile de politicieni care au schimbat in bine cursul istoriei — asta presupune de regula curaj fiindca presupune sa avansezi impotriva curentului: cei mai multi politicieni n-au facu tmare lucru sau l-au schimbat in rau. Nu acelasi lucru se poate spune despre intelectuali — in cazul lor, competitia e mult mai putin alterata de conjuctura –, avem doar exceptii de intelectuali care au influentat istoria in sensul rau — nu pot evita sa-l dau aici ca exemplu pe Marx –, majoritatea lor raminind insa repere importante pentru tarile in care s-au format, multa vreme dupa ce au disparut.
Sa luam acum in discutie un alt aspect al problemei: este moral sa facem aceasta distinctie clara intre politicieni si intelectuali? Raspunsul este, poate in mod surprinzator pentru unii, nu doar afirmativ, dar necesar. Fiindca criteriul esential in toata discutia este adevarul sub toate formele sale: politic (politologie), judiciar (justitie), istoric (sociologie, umanism), natural (stiinte). Observati ca, cu cit ne situam mai la dreapta in „spectrul adevarului”, cu atit el e mai clar definit: dimpotriva, cu cit ne deplasam mai la stinga, el este mai putin clar si mai greu de definit. E de domeniul evidentei ca intelectualul se regaseste mai degraba la dreapta acestui spectru, in vreme ce politicianul, mai degraba la stinga. Probabil ca intuiti deja ca ne va fi acum mai usor sa intelegem nu doar problema noastra, dar sa vedem si raspunsul. Si anume ca pentru politician, adevarul e arareori evident, in vreme ce pentru un intelectual autentic, aproape ca nu se pune problema neclaritatii.
Daca sint de buna credinta, atunci toti oamenii sint in cautarea adevarului, de la politicieni, la intelectuali. Experienta ne arata insa ca aceasta e ma degraba o idealizare daunatoare. Mai mult, datorita acestor diferente de tarie care pot ajunge sa fie enorme — ma refer la spectrul deja mentionat –, in realitate, nu vorbim aproape niciodata de o majoritate a celor care ajung sa caute si sa pretuiasca adevarul. Ginditi-va, pentru a decela adevarul, politicianul ajunge sa numere voturi, iar asta ii va deforma in mod inevitabil perceptia. Dimpotriva, intelectualul are mereu in fata experienta, istoria, cunoasterea in sens larg, mai precis, valorile perene de care se foloseste in modul cel mai natural.
Revenind acum la Romania anului 2012, devine clar ce s-a intimplat. O multime de oameni despre care credeam ca sint intelectuali, s-au dovedit a fi de fapt politicieni: nu fiindca s-au inscris in vreun partid, ci fiindca criteriul lor de adevar a fost cel dat de procesul electoral. Pentru ei, majoritatile sint cele care stabilesc adevarul, nu experienta, nu principiile, nu ratiunea. Astazi ne miram pe buna dreptate cit de multi si importanti sint cei care au esuat la un examen care parea atit de simplu. A fost dureros dar si benefic sa aflam asta. Nu cei care cautau si pretuiau adevarul s-au schimbat — ei nu se schimba decit foarte rar, si o fac doar daca e absolut necesar –, s-au schimbat cei care nu erau in mod onest interesati de adevar: acestia se schimba relativ des, dar mai ales si aproape intotdeauna in situatiile de criza profunda, cind reperele lor indoielnice ii aduc in pozitii vizibile in care fac greseli evidente pentru ceilalti.
Cit despre popor si nehotarirea sa, lucrurile nu sint chiar atit de negre pe cit par: caci poporul se razgindeste destul de repede cind e vorba de politicieni, nu o mai poate face insa daca-i vorba de intelectuali, fara a avea masiv de pierdut. Fiindca pentru intelectualul autentic din orice epoca, desi poporul e un prieten foarte bun, cel mai bun prieten al sau ramine totusi adevarul — de aici si instrainarea sa trecatoare din vremurile tulburi, in care poporul da, pentru scurt timp, politicianului, o importanta mai mare decit e necesar, poate chiar una mai mare decit merita.
Intelectualul intrat în arena politică va constata la scurt timp că înzestrările lui curente n-au trecere în acest peisaj și că criteriile lui nu coincid cu principiile de agendă ale tovarășilor de drum sau de breaslă. Apare, astfel, un inevitabil episod de singurătate, de marginalitate a intelectualului implicat, iar singurele variante de ieșire din această penumbră sunt 1. abandonul pariurilor sale politice sau 2. adaptarea la ticurile, exigențele și coregrafia vieții politice.
Ambele soluții sunt născătoare de frustrări și melancolie. În primul caz, îți reproșezi naivitatea de demaraj, pripa angajamentului birocratic, nesăbuința mizelor proprii. În cel de-al doilea caz, ajungi să oftezi nostalgic după vechiul portret, reîncerci obosit gamele culturii, eul tău „de cabinet” intră în disjuncție fatală cu eul contemplativ. (Las deoparte micile cacofonii de avanscenă: acum te lupți oratoric pentru a curăța straturile de jeg ale propriului partid, în secunda următoare amintești duios un pasaj din Kierkegaard…)
Scuze ca revin, si inca cu un text asa de lung. Simt nevoia sa detaliez citeva puncte de vedere: ma gindesc ca demersul poate fi de folos celor interesati.
N-as vrea sa intelegeti totusi ca mi-am propus sa arunc o lumina proasta asupra politicianului sau vietii politice in general: ma indoiesc, de pilda, ca putem avea un popor prosper fara politicieni competenti sau politicieni competenti fara un popor bine exersat in treburile politice. De asemenea, nu am luat in discutie mai sus competenta politicienilor romani. Am vrut doar sa arat ca criteriul de adevar al politicianului de pretutindeni este printre cele mai slabe, iar adevarul politic este cel mai perisabil din toata panoplia preocuparilor umane, tocmai fiindca e stabilit conjunctural, si fiindca e provizoriu. Sigur ca cele mai multe dintre adevarurile vehiculate de oameni sint provizorii, un soi de instrumente de lucru, insa e de asemenea evident ca unele sint mult mai durabile decit altele — vezi spectrul adevarului schitat mai sus dar si faptul ca, in anumite contexte, exista adevaruri etern valabile sau absolute.
Atunci cind vorbeam de dezamagirea ca in 2012 multi intelectuali s-au dovedit a fi niste politicieni, ma refeream la revelarea surprinzatoare a relatiei lor proaste cu principiile sau cu adevarul, cu valorile perene, mai precis la relatia lor politica (i.e. conjucturala si negociabila) cu adevarul: daca vorbim de un context modern, echilibrat si civilizat, atunci elasticitatea sau maleabilitatea principiilor nu e acceptabila nici macar in cazul politicienilor. Altminteri, e clar ca nu ar trebui sa dezaprobam intrarea in politica a vreunui intelectual, mai ales daca aceasta e una formal explicita. In aceste cazuri sintem avertizati din start cu onestitate ca intelectualul va servi temporar si interese de partid, dar tocmai data fiind aceasta oenstitate initiala, ne asteptam ca intelectualul sa nu(-si) subordoneze principiile, intereselor de partid.
Cit despre politologie si relatia sa cu adevarul, ma grabesc sa completez ca aceasta e una mult mai consistenta decit relatia politicii cu adevarul. Incit, un politolog de prima mina e fara indoiala un intelectual: in general nu putem spune acelasi lucru despre un politician de prima mina. Desi acceptata ca stiinta observationala, ca si astronomia — i.e. ambelor le lipseste caracterul experimental –, spre deosebire de astronomie, politica ramine departe de stiintele tari: singurul experiment politic acceptabil in lumea moderna imi pare a fi consultarea populara periodica, adica exercitiul electoral. Pe de alta parte, politologia face recurs la istorie, care la rindul sau, e mai la dreapta in spectrul adevarului chiar decit justitia. Motivul e ca, in justitie, e dominant caracterul formal normativ, pe cind in istorie, e dominant caracterul natural, tipic pentru stiintele tari.
In mod paradoxal poate, umanismul imi pare ca e mai apropiat de stiintele tari decit politica, tocmai fiindca se afla intr-o relatie mai buna cu experimentul: individul are liber arbitru si simt moral, poate si trebuie sa experimenteze. Pe de alta parte, una dintre lectiile importante ale esecului comunismului este aceea ca nu putem extinde prerogativele acestea la intreaga societate: nu putem pune interesul societatii deasupra individului pur si simplu pentru ca societatea nu are un simt moral decelabil, ci cel mult un surogat de liber arbitru ce decurge direct din dreptul la vot — de pilda, desi ar parea ca supravietuirea societatii e un interes abstract al societatii, aceasta e mai degraba suma instinctelor individuale de supravietuire (suma unor instincte nu poate deveni un interes, indiferent de cite instincte am insuma). Incit, cu atit mai putin putem impune individului un pretins comandament social care il prejudiciaza in chip fundamental.
In fine, cred ca prejudiciile sociale majore pot fi determinate de catre intelectuali, fiindca ei sint in cele mai bune relatii cu principiile si cu valorile perene. Asadar, poporul decide, insa intelectualii sint cei care formuleaza clar problemele si semnaleaza abaterile importante de la principii. In cazuri exceptionale, tot intelectualii sint si cei mai in masura sa puna in discutie principii, dar asta numai si numai daca ele dau nastere unor conflicte ireductibile.
Dupa parerea mea, rolul fundamental al politicienilor este acela de mediere, la care se adauga cel de administrare. Václav Havel spunea ca responsabilitatea ideilor o au intelectualii, indiferent daca acestea sint aparate, sustinute sau diseminate de catre politicieni. Asadar, ideile politice utopice cad si ele in responsabilitatea intelectualilor. Cu toate astea, politicienii n-ar trebui sa incerce sa cumpere bunavointa intelectualilor, si cu atit mai putin sa si-i subordoneze. O spune tot Havel, ar trebui sa evitam utopiile si intelectualii utopici.
@ ion,
frumos comentariu si te inteleg, ” combat cu tine”.
Dintre semnatarii scrisorii din vara lui 2012 cel mai mult m-a dezamagit/uluit poetul Serban Foarta.
Stau la cateva sute de km de Romania, la Praga. Merg in tara o data sau de doua ori pe an, sunt originar din Bucuresti. Va spun sincer: nu rezist mai mult de doua saptamani. Am impresia ca in Romania lipseste magneziul, ca toata lumea este in permanenta criza de spasmofilie asociata cu un atac de panica (am avut asa ceva si deci stiu ce vorbesc si cu ce compar). Toti sunt cu nervii la pamant, pe oriunde merg (cu mici exceptii, oaze de normalitate): de la magazine la autobuze, de la autoritati la oamenii de pe strada.
Mai zilele trecute, partenera mea de viata (o zeloasa abonata la contributors.ro) facea o remarca:
„Cat de tare e Tismaneanu asta, nu iarta nimic, frate, nu-i scapa nimic!”
Inclin sa-i dau dreptate: har Domnului ca inca mai exista oameni care fac bine ceea ce fac.
Zodia Racului :)
Sau vremea Ducai Voda ;)
” Mi-a trimis textul său înaintea publicării. I-am răspuns că îl consider penibil. ”
O corespondenta privata ar trebui sa ramana privata. Dvs. nu v-a placut (pe buna dreptate) ce
v-a facut Goma , de ce faceti acum la fel ?
Am citat ce-am scris eu, nu ce mi-a scris el. Mesajul meu este proprietatea mea, am dreptul sa-l citez. Paul Goma a publicat mesajul meu, deci ceva ce nu-i apartinea. Va rog sa reveniti la subiectul articolului.
Stimate domnule profesor,
Vă rog să-mi permiteţi comentarea unui singur fragment din articolul domnului Marius Oprea. Mai întâi îl reproduc aici pentru a fi mai uşor înţeles:
„În cazul în care această distinsă activistă – care a reuşit să conducă o instituţie pe care, fără ruşine şi modestie, spun că a creat-o Constantin Ticu Dumitrescu, al cărui asistent mă bucur să fi fost– primeşte Premiul GDS, îmi anunţ public divorţul de această grea moştenire. Care îi toarnă la greu pe turnători şi îi apără cu fermitate pe securiştii care i-au racolat. Cînd vorbeşti la CNSAS despre dosare de cadre ale securiştilor sau despre o anume situaţie (care există, dar e „clasificată“) cu numele securiştilor care apar în dosare, se aşterne o tăcere delicată”. (Marius Oprea)
Ce anume pot înţelege de aici? CNSAS, subiectul discuţiei, „îi toarnă pe turnători” (adică domnul academician Dinu C. Giurescu este turnător, domnule Oprea? – întrebarea noastră) şi îi apără cu fermitate pe securiştii care i-au racolat”. Mai pe şleau spus: Hai să facem o diferenţă între turnători şi ofiţerii de Securitate şi să-i condamnăm doar pe ultimii „cu ură revoluţionară şi spirit patriotic, pentru apărarea poporului şi înflorirea României socialiste, pentru cauza partidului: Tot înainte!” :(
Sună jalnic şi este foarte trist ceea ce susţine domnul Marius Oprea. Dacă tăcea, filozof rămânea!
Intrucat doamna Germina Nagat a primit Premiul GDS, astept cu interes sa vad in ce consta „divortul” fagaduit de dl Oprea :) Spre deosebire de dl Paul Cernat, eu sunt gata sa merg in rai cu doamna Germina Nagat (v. noul update) :)
„Să afirmi despre Germina Nagâț că te-a turnat la UASCR în anii facultății este, îmi pare rău că trebuie să o spun, delirant” Si daca totusi a turnat ? Afirmatia este de o greutate foarte mare si nu cred ca putea sa o faca fara acoperire . Pe cei care lucreaza la CNSAS cine i-a verificat ?
Asa cum am spus si cu alta ocazie pana cand nu dispare fizic generatia care a fost activa in perioada comunismului nu vom putea separa negrul de alb. Asta deoarece nu cred in faptul ca documentele securitatii sunt aproape de realitate si erau foarte multe cazuri in care erau inflorite pentru a da bine celui care le intocmea. Si vorba domnului Tudoran : chiar luam de bune tot ce ziceau securisti ?
Cred ca tratatrea comunismului si „anticomunismului” nu trebe facut din pozitiile de partizanat politic .
Pentru moment, cred ca subiectul intregii discutii sunt informatiile date de sursa „Darius”, adica dl profesor Dinu C. Giurescu. membru al Parlamentului Romaniei din partea coalitiei guvernamentale numita USL. Daca istoricul Marius Oprea are informatii verificabile pe tema pe care o mentionati, avea si are obligatia sa le faca publice. Altminteri, intram in perimetrul insalubru al calomniei. Cred ca invocarea d-lui Dorin Tudoran, in acest caz, nu este corecta. Nu stiu ca dl Tudoran sa-si fi exprimat vreodata dubii in legatura cu doamna Germina Nagat. Stiu in schimb ca domnia sa are mari rezerve privind presupusele „conditii” puse de dl Giurescu in a sa colaborare cu Securitatea. Cred ca nu ma insel.
” Si daca totusi a turnat ?”
Domnu’ Virgil , chiar nu vad ce este gresit in terminologia folosita de VT. Sigur ca e delirant, chiar absurd , ridicol, etc. Dvs. stiti ce inseamna UASCR ? Stiti cu ce se ocupa ? Ce sa torni acolo ? Pai daca mergem pe linia dvs. ar trebui verificati cei de la CNSAS si daca nu cumva au umblat cu pira la tov. educatoare . pe la organizatia de pionieri, etc :lol: Sa nu confundam delatiuni la organul represiv, cu grave consecinte — adica politie politica pura , cu mici rautati , strambe , umblat cu fitile, etc. inerente la orice loc de munca, oriunde.
Ceea ce face Oprea in fraza respectiva e grav : sa echivalezi UASCR cu Secu e o insulta la adresa victimelor politiei politice, vreme de decenii. Eu asa vad…
De acord cu Dvs. Delatiunile la Securitate era expresii ale degradarii si abjectiei, distrugeau vieti umane, calcau in picioare, desfigurau, denaturau relatii firesti de incredere (in familie, intre prieteni). Delatiunile de la locul de munca, oferite Securitatii, au dus la moartea inginerului Gheorghe Ursu. Nu delatorul decidea ce este utilizabil de catre Securitate, ci ofiterul, handler-ul. Sa spui ca delatiunile tale au fost „benigne” este o stupiditate etica si intelectuala. Toate, absolut toate delatiunile, prin chiar faptul ca erau delatiuni, erau maligne. Iata un citat din N. Steinhardt pe acest subiect: “Eu am oroare de oamenii lipsiti de caracter, de codosi, de delatori, informatori, care sunt cei mai lipsiti de caracter. Am avut mare dezamagire in viata mea, fiind ‘turnat’, tradat de cunoscuti, prieteni. Cea mai sinistra categorie de oameni, adevarati denaturati, monstri, este aceea a turnatorilor de profesie, ciripitorii, informatorii, care nu merita decat dispret, desconsiderare, scuipati. Rau face regimul ca incurajeaza in intreprinderi aceasta oribila categorie de oameni declasati, verosi, cretini in general, lipsiti de bun-simt si de constiinta, mai ales care-si vand rudele, prietenii, cunoscutii. Niciodata un regim politic nu are lunga durata, nu are un fundament solid, daca se sprijina pe delatiune, para, lipsa de caracter, tradare. Trebuie sa se cultive increderea in oameni nu neincrederea, entuziasmul, nu frica, onoarea, nu dezonoarea.”
Neincrederea este factorul care ucide spiritual orice natiune.
Atunci cand romanii vor sti cu adevarat sa colaboreze natiunea va renaste.
Pana atunci insa mai trebuie asteptat…
Comunismul asta a facut: a adus neincrederea in casa fiecarui om.
Mult timp dupa caderea comunismului strainii nu puteau sa ne inteleaga comportamentul – mereu aveam ceva de care sa ne ferim, sa ne ascundem…
Trauma neincrederii inca exista in RO!
@virgil. Si daca, DVS, da DVS, dle Virgil, ati turnat pe dna Nagat la UASCR? Sau ati fost turnator la… sau la…. sau la… Daca tot facem supozitii, hai sa facem!
Erată:
Subiectul discuţiei era doamna Germina Nagâţ, de la CNSAS. Prezint scuze pentru greşeală.
Articolul domnului Oprea, așa cum a mai observat cineva în comentariul său de pe ”Observator cultural”, e confuz. E ca și când ai limpezi rufele într-o apă tulbure. Pare, mai degrabă, că e interesat de reacțiile pe care le-ar putea provoca, pentru a ști pe unde se mai situează în opinia celorlalți, în liniștea care s-a lăsat după cele câteva zile când a fost dezbătut cazul Oprea – Paraschiv.
Unii oameni se trezesc la realitate tarziu, altii, niciodata. Cand un intelectual constata ca moralitatea i-a fost lustruita pentru a-i fi angrenata impotriva altor intelectuali, prabusirea anti-morala este inevitabila.
Domnule Profesor,
Cred ca nu gresesc deloc concluzionand ca Marius Oprea intra glorios in categoria „lichelelor” domnului Liiceanu. Dupa episodul Paraschiv, cand licheaua (ii putem zice asa ca termenul a fost scos din suburbanul injurios si poleit istoric, asa cum splendid ne spune autorul Apelului catre lichele) Oprea a incercat lamentabil sa-si rastalmaceasca si sa-si scuze depozitia in instanta, avem acum episodul doi: „Oprea se intoarce”. Acest individ este irecuperabil moral iar dvs. chiar exagerati sperand intr-o reoranduire sufleteasca a acestuia. Va inteleg amaraciunea la pierderea unui om, dar poate ca Oprea avea deja acel lichelism in forma latenta si nu a fost nevoie decat de un mediu vascos si fetid pentru a i-o trezi, inrobindu-i complet sufletul. Dumnezeu Sa-l ierte!
Unii oameni nu isi pot recunoaste greselile, frustarile, limitarile si de aceea nu se pot depasi pe sine si, ulterior, mai devreme sau mai tarziu cad in mizierie.
C’est la vie!
Domnule Profesor,
Marturisesc ca in continuare continui sa am multa simpatie pentru dl. Marius Oprea. Ne cunoastem de o viata aproape. Prefer sa nu citesc ce scrie mai nou. Sunt dezamagit de atacul contra dnei Nagit, cel putin in contextul dat. Ca si de felul in care se raporteaza la GDS. Cred ca n-ar fi fost ce a devenit dupa 1989 fara suportul GDS si al celor pe care grupul ii reprezinta de o maniera sau alta.
Insa fraza dlui Cernat, care a scris si pe la 22, si pe care un amic mi-l recomanda acum ceva timp cu multa caldura (i-a trecut intre timp!) ma lasa cu totul perplex. Sa nu-ti pese de ceea ce eu numesc adevarul factual, sa te lasi orbit de credinta ta (care o fi aceasta, probabil, ideologia gastii la care se ataseaza) mi se pare cu totul descalificant. Ma tem insa ca este vorba de un fenomen mult mai raspindit printre semnatarii scrisorii din vara lui 2012: nici unul nu da semne ca ar iesi din starea de orbire! Unii cu profit direct, altii cu sperante, probabil. In fine.
http://www.dorintudoran.com/scrisoare-intredeschisa-adresata-prietenului-marius-oprea/#more-18856
E si mai de neinteles alaturarea de catre dl. Paul Cernat a lui Marius Oprea si a lui Dorin Tudoran in acelasi demers. Ca dl. Tudoran s-a exprimat impotriva doamnei Nagat pe un cu totul alt temei si pe cu totul alte teme, asta e una, dar in cazul lui Giurescu opinia dumisale e cat se poate de transant opusa celei a lui Marius Oprea:
http://www.dorintudoran.com/darius-al-lui-istaspe-vs-darius-al-lui-secu/
Mai citesc din cind in cind pe site-ul asta, si am minunez, cum poate scrie un Prof.Universitar din SUA texte de genul celui de aici, referitor la D-ul Marius Oprea. Eu nu-l cunosc pe D-ul Oprea, si nu-i sar in aprare. Ce constat eu din textele D-stra D-le Profesor, este ceva trist, dupa pararea mea. Si anume ca toti ce nu gindesc si nu au aceleasi repere, cei care au o alta opinie, sint pusi la stilpul infamiei. Le dati calificative celui referitor la M.O. E „prabusit moral”. Cind va intilniti cu cineva care va impartasetste opiniile, este pe culmile moralei si nu numai. Conculzia asta se dsprinde clar, din multele texte pe care vi le-am citit. Sint numeroase, si se refera la oameni cu prestigiu intelctual si moaral, cel putin egal cu al celor pe care ii apaludati. Stelian Tanase, si el, daca nu decazut moral, oricum.. stiti D-tra cum este, doar pentru ca are o alta opinie si o alta atitudine, fata de realitatea de la noi. Ce sa mai zic de D-na Profesoara Zoie Petre? Ca sa dau citeva exemple care imi vin in memorie acum.
Cineva care ar veni din spatiul terestru, ar putea crede ca D-tra sinteti reperul absolut al moraltitatii, al corectitudinii, un reper infailbil, al judcatilor de valoare, cum am zis, morala, politica, si nun numai.
Ce nu-i in acord cu D-tra… am spus.. il infierati fara rezerve. De ce oare? Asta-i dialog? Si ca un politolog de valoarea D-tstra, de ce va situati dor de o parte a „esicherului”? Unii gresesc, sint imorali la modul absolut, altii sint toti fara cusur. Nu scriesti nimic despre un Videanu sa zicem, sau depsre un Boc.. (eu nu am citit) si sa ne spuenti de ce sinteti de partea acestor oameni ai lui Basescu.. sa stim si noi, sa ne lumniati si sa ii vedem altfel. decit ii vede unul dintre ce-i 7.4 mil.
Sincer as vrea sa va aud de ce la-s respinge pe M.Oprea si l-as aplauda pe Cristoiu, cei cu care v-am vazut la tv. Ce calitati au si eu nu el vad, ce motive as avea sa-l doresc pe MRU din nou la Guvern, sau pe Udrea din nou ministru.
Dincolo de textele care intradevar provoca la refelctie, spuent-nu simplu, de ce ar trebui sa-l iubim pe Basescu, si pe Negoita.. pe.. gramada ai ade insi pe care prin vot au trebuit sa plece? Ce-l recomada pe Baconski sa redevina Ministru la Externe?
D-stra ati dialoga in direct cu M.Oprea? Cred ca nu, fiindca e „prabusit moral” dar cum am zis mai sus, cu Turcescu si cu Cristoiu, da. Eu ce sa cred? Care sint mai „prabusiti”? Eu cred inveres decit D-stra. Si fiindca eu cred altceva, site-ul D-tra ma cenzureaza, si nu apare textul acesta. Asta-i dilaogul pe care am crezut ca ati intentionat sa-l promovati cind ati deschis site-ul acesta?
Nimeni nu va cenzureaza. Nu trebuie sa iubiti pe nimeni si, mai ales, nu trebuie sa urati pe nimeni…
Marin Preda spunea ceva de genul. „Eu nu cunosc sentmentul de ura”. Si eu pot spune asta. Dar pe Ceausescu l-am urit.. cred, cu adevarat. Acum urasc pe altcineva.. cred ca nu trebuie sa va spun. Nu-mi indrept ura spre cei care mi-au facut mie un rau, dara daca ne face la toti, nu pot sa o mai controlez.
Numai bine, D-le Profesor.
Asta al vostru Marius Oprea e un gunoi de doi bani!…:) Precis ar facde schimb de insamantaturi dorsale cu Bombonel!…:) Si mai pronunta, ca istoric, cuvantul „neamt” la adresa lui Klaus Johannis! Asta al vostru Marius Oprea e un valah! Adica un armasar castrat!…:) Uitati-va pe net si veti gasi explicatia cuvantului, dar nu va uitati pe pagina oltenilor pentru asta!…:)