Cum depunem o contestatie la ANAF - Tot ce trebuie sa stim - Luni, 31 August 2015, ora 07:20 - Adrian Benta

http://silethismillennium.blogspot.com/2009/03/youtube-broadcast-yourself.html

Business > Impozite > ANAF

Cum depunem o contestatie la ANAF - Tot ce trebuie sa stim

Luni, 31 August 2015, ora 07:20

Foto: Adrian Benta

In recentele dezbateri politice privind taxarea reglementata de noul Cod Fiscal, s-a auzit cu putina rezonanta publica mentiunea surselor de finantare a deficitului bugetar.
Prin aplicarea noului Cod Fiscal, deficitul bugetar estimat initial de specialisti este de 17 miliarde de lei. Pentru nespecialisti, cutuma ne arata ca fiecare procent de reducere a TVA conduce la incasari catre buget mai mici cu circa 1 miliard de euro.

Desigur, tot pentru acoperirea deficitului, ne luam la revedere de la impozitul pe dividende de 5%, ce ramane la aceeasi cota unica de 16% pe langa multe alte taxe, iar persoanele fizice autorizate si cele ce efectueaza profesii independente sunt suprataxate cu noi contributii sociale, introduse in noul Cod Fiscal, de care nu discuta nimeni.

O alta directie de acoperire a deficitului este o mai buna colectare a taxelor la buget, prin intermediul ANAF. Plata impozitelor in mod corect si in totalitate este o obligatie legitima a oricarui contribuabil al tarii, daca ne dorim sa avem un sistem de invatamant modern, adaptat practicii sau daca dorim ca sistemul medical sa fie deservit de persoane recompensate intr-un mod onest.

PUBLICITATE

Problemele apar cand aceleasi echipe de inspectori, "harsaiti" deja in lupta cu contribuabilii suprasolicitati de multiplele schimbari legislative aparute peste noapte, exasperati ca se impoziteaza hartiile si nu sumele de bani, vor strange si mai tare surubul si vor scoate bani de impozite din fapte pe care contribuabilii nu le considera impozabile.

Ce posibilitati de aparare ai daca o echipa de inspectie iti stabileste taxe pe care nu consideri ca le datorezi, fie ca esti o persoana fizica din categoria celor ce vor fi inspectati sau esti o societate aflata pe lista de verificare? In articolul de astazi, discutam de procedura contestatiei.

Senatorii, in sesiune ordinara: Codul fiscal si legea salarizarii, prioritati legislative

Exista doua tipuri de contestatie

Aceasta procedura a contestatiei este un drept legitim al contribuabilului nemultumit de cele consemnate intr-un act administrativ fiscal, cum ar fi decizia de impunere sau un act administrativ fiscal de executare silita, ce incepe prin emiterea somatiei de plata.

Retinem, asadar, ca urmarim doua proceduri de contestare, in functie daca s-a inceput sau nu executarea silita a contribuabilului.

Sa presupunem ca nu s-a inceput executarea silita, tu ca si contribuabil ti-ai exprimat un punct de vedere in scris fata de constatarile unei echipe de inspectie, iar echipa de inspectie iti explica frumos ca nu ai habar de reglementarile fiscale, desi esti inconjurat de cei mai buni specialisti, si iti emite o decizie de impunere cu niste taxe pe care nu le consideri datorate la plata.

In acest caz, in termen de maxim 30 de zile de la data la care ai luat la cunostinta de existenta acestei decizii de impunere ce a putut fi comunicata fie prin posta, fie direct sub semnatura, ai dreptul sa depui o contestatie in asa-zisa cale administrativa de atac. Retinem faptul ca incepand cu 1 ianuarie 2016, conform prevederilor din noul Cod de Procedura Fiscala, termenul de depunere a unei contestatii pe cale administrativa de atac este de 45 de zile de la data comunicarii actului administrativ fiscal contestat.

Unde se depune contestatia?

Odata formulata contestatia, aceasta se depune la organul fiscal emitent al actului administrativ contestat, cu precizarea ca depunerea ulterioara termenului indicat conduce la decaderea contestatiei.

Care sunt elementele minime ale unei contestatii?

Enumeram aceste elemente minime, pe care trebuie sa le argumentam foarte bine intr-o contestatie, deoarece lipsa oricaruia dintre aceste elemente conduce la respingerea contestatiei pe motive formale, fara a se mai analiza fondul economic si reglementarea fiscala aferenta.

In acest sens, elementele minime ale unei contestatii sunt enumerate de art. 206 din Codul de Procedura Fiscala, dupa cum urmeaza:

a) datele de identificare a contestatorului;

b) obiectul contestatiei;

c) motivele de fapt si de drept;

d) dovezile pe care se intemeiaza;

e) semnatura contestatorului sau a imputernicitului acestuia, precum si stampila in cazul persoanelor juridice.

Pentru ca o contestatie sa aiba succes, se impune o foarte corecta argumentare, bazata pe elemente logice si sustinuta prin dovezi concrete de aplicare a temeiului normativ fiscal.

Insa nimeni nu garanteaza succesul unei contestatii, pentru ca in toate procesele castigate de contribuabil fata de Fisc, din ce in ce mai multe in ultimul timp, a existat depusa o contestatie respinsa prin solutionarea data tot de o echipa din cadrul autoritatii fiscale. Daca solutionarea contestatiei ar fi fost facuta de un organism independent, nu am fi privit cu subiectivism la modul de solutionare.

Puterea si Opozitia si-au dat mana: Consens pe Codul Fiscal, PNL nu mai depune amendamente

Ce procedura urmarim din perspectiva contestatiei, cand incepe executarea silita?

In primul rand, ar trebui sa stim prin ce act administrativ fiscal incepe procedura executarii silite.

Executarea silita incepe prin comunicarea catre contribuabil a somatiei de plata. Daca un contribuabil primeste acest document, si noi ne referim la procedura legala, si nu la degringolada ce se intalneste uneori in viata de zi cu zi, trebuie ca acest contribuabil sa se astepte la masuri coercitive din partea autoritatii fiscale, masuri legale, deoarece acestea exprima vointa de drept a statului.

Dupa primirea acestui document, este foarte probabila blocarea conturilor bancare, instituirea sechestrelor asiguratorii si, din ce in ce mai des, vanzarea activelor contribuabilului.

Cand se depune o contestatie impotriva executarii silite?

Termenul de depunere a unei contestatii in procedura executarii silite este de maxim 15 zile de la comunicarea catre contribuabil a actelor administrative fiscale contestate. Trebuie sa amintim un lucru foarte important: aceasta contestatie impotriva executarii silite se depune la instanta de judecata la care este arondata autoritatea fiscala emitenta a actelor contestate.

Exista proceduri ajutatoare contribuabilului?

Pentru suspendarea pe o anumita perioada de timp a executarii silite acordam atentie la doua proceduri:

a) depunerea la autoritatea fiscala a unei scrisori de garantie bancara sau a unei polite de asigurare are ca efect suspendarea executarii silite. Este o procedura relativ usoara, dar foarte greu de pus in practica de catre contribuabilii onesti ce inregistreaza lipsa de lichiditati, tocmai fenomenul ce a condus la neplata impozitelor.

b) depunerea unei cautiuni, stabilita de instanta de judecata, in procent de pana la 20% din sumele contestate, conform art. 215 din Codul de Procedura Fiscala, in functie de aprecierea judecatorului, ce suspenda executarea silita pana la judecarea pe fond a cauzei.

Adrian Benta,
Consultant Fiscal,
Auditor Financiar,
Benta Consult

Urmareste Ziare.com si pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Ziare.com.

Citeste mai multe despre

  cum depun constestatie ANAF contestatie ANAF depunere conestatie ANAF constestatie Fisc

Sursa:

 Ziare.com

5 secrete de-ale prințesei Diana care te vor face să-ți schimbi părerea despre ea - Dive - 31.08.2015 - Autor: Roxana Popa

5 secrete de-ale prințesei Diana care te vor face să-ți schimbi părerea despre ea

Dive

31.08.2015

Autor: 

Roxana Popa

http://silethismillennium.blogspot.com/2009/03/youtube-broadcast-yourself.html

5 secrete de-ale prințesei Diana care te vor face să-ți schimbi părerea despre ea

Dive

31.08.2015

Autor: 

Roxana Popa

Pe 31 august se împlinesc 18 ani decând Prinţesa Inimilor a murit într-un accident de maşină care a avut loc într-un tunel din Paris.
La 36 de ani, Diana sosise la Paris pentru a petrece câtea zile alături de iubitul ei, Dodi al-Fayed. După o cină la hotelul Ritz, cei doi se îndreptau spre locuinţa miliardarului urmăriţi de numeroaşi paparazzi.
Urmarirea începuse din Place Vadome, iar şoferul care conducea maşina în care se aflau Diana şi Dodi mergea cu viteză foarte mare: peste 100 km/oră. A pierdut controlul volanului, iar tragedia nu a mai putut fi evitată. La ora 4 dimineaţa, Diana murea în ciuda eforturilor medicilor.
A avut parte de funeralii naţionale la care au participat peste 3 milioane de persoane şi a fost înmormântată pe o insulă, în mijlocul unui lac, pe proprietatea familiei sale din nordul Londrei.
În fiecare an, pe 31 august, toată lumea îşi aminteşte de dispariţia Prinţesei, imaginea sa rămânând vie în memoria colectivă.
Extrem de discretă şi timidă, Diana avea o serie de secrete, pe care puţini le-au ştiut:
Născută pe 1 iulie 1961, Diana a fost cea de-a treia fiica a unei familii aristocrate care spera să aibă un băiat. Prinţesa i-a mărturisit prietenei sale Lady Elsa Bourker că părinţii ei nu au dorit-o. A fost urmărită de acest sentiment toată copilăria, iar lucrurile nu s-au schimabt nici după mariajul cu Charles: „Când m-am măritat cu Charles, nici el nu m-a vrut. Avea amanta sa…”
A lucrat într-o grădiniţă aflată într-un cartier cochet din Londra şi, din acest motiv, a rămas tot timpul apropiată de copii, luptând pentru drepturile lor.
În anii 70, înainte de a o cunoşte pe Diana, Prinţul Charles a avut o scurtă legătură cu Sarah Spencer, sora acesteia.
După naşterea lui William a suferit de bulimie şi a vrut să se sinucidă, însă a reuşit să îşi găsească echilibrul după venirea pe lume a lui Harry.
Când a murit, Diana era însărcinată. Asta susţine Mohamed Al-Fayed, tatăl lui Dodi, care a vorbit despre existenţa unui complot care a dus la decesul celor doi. Prinţul Charles şi Regina Elisabeta nu ar fi putut accepta ca mama viitorului rege (William) să aibă o relaţie cu un musulman.
 Revista Blogurilor

Interviu cu William Totok, membru al Consiliului ştiinţific al IICCMER: O lege „anticomunistă“ ar interzice statuia lui Adrian Păunescu - de Sabina Fati , 31 august 2015

http://silethismillennium.blogspot.com/2009/03/youtube-broadcast-yourself.html

Interviu cu William Totok, membru al Consiliului ştiinţific al IICCMER: O lege „anticomunistă“ ar interzice statuia lui Adrian Păunescu

de

  Sabina Fati ,

  31 august 2015

 - stire actualizata la ora 00:07, 31 august 2015

Interviu cu William Totok, membru al Consiliului ştiinţific al IICCMER: O lege „anticomunistă“ ar interzice statuia lui Adrian Păunescu

William Totok, scriitor și jurnalist stabilit la Berlin, membru al Consiliului Științific al Institutului Naţional pentru Studierea Holocaustului în România – „Elie Wiesel“, spune că era nevoie de o nouă lege „antilegionară“ (Legea nr. 217/2015) pentru că precedenta era „vagă“ și „nu ţinea cont de forma specifică a fascismului românesc, adică, în primul rând, de legionarism, care fusese cea mai vizibilă şi cea mai răspândită formă a extremismului de dreapta“.
Totok, membru între 1972 și 1975 al grupului de scriitori germani contestatari „Aktionsgruppe Banat“, deţinut politic pentru „pro­pagandă împotriva orânduirii socialiste“ (1975-1976), este și membru al Consiliului Știinţific al Institutului pentru Investigarea Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc (IICCMER), din care declară că s-a autosuspendat o dată cu acest interviu, pentru perioada cât profesorul Radu Preda se află în fruntea acestei instituții.
Profesorul Preda declarase într-un interviu recent pentru „România liberă“ că noua lege „antilegionară“ este „procomunistă“. Dar Totok susține că IICCMER ar fi trebuit să gândească mai demult o lege separată „anticomunistă“, care să limiteze „prezenţa în spaţiul publicistic a celor care au tămâiat regimul naţional-comunist şi continuă să promoveze în mod voalat imaginea pozitivă a naţionalismului şi şovinismului ceauşist“.
William Totok argumentează că „dacă ar exista o astfel de lege, nu ar exista o statuie ridicată în memoria lui Adrian Păunescu şi nici o stradă care poartă numele generalului Vasile Milea“. Totok mai adaugă că „o amalgamare legislativă ar contribui la relativizări“ și  „la stabilirea unor simetrii artificiale“.
De ce credeți că, în România, „antilegionarii“ și „anticomuniștii“ se află pe poziții oarecum ireconciliabile, când a început acest război?
W.T.: Nu este vorba de poziţii ireconciliabile, poţi fi fără probleme antilegionar şi, în acelaşi timp, împotriva crimelor comunismului. Promulgarea de către preşedintele ţării a Legii nr. 217/2015, modificate, a stârnit o avalanşă publicistică, întreţinută mai ales de câteva persoane gălăgioase, specializate în reabilitarea unor figuri care în trecut au ieşit în evidenţă ca extremişti de dreapta. În acest context, a ieşit la suprafaţă şi acea spumă verde murdară a vechilor legionari şi a neo-legionarilor care au crezut că în România agitaţia şi propaganda gardistă vor fi tolerate la nesfârşit. S-au mai pronunţat împotriva legii şi intelectuali de bună-credinţă care ori n-au citit cu atenţie legea, ori n-au citit-o deloc, luându-se după agitatorii de profesie care se lamentau că în România se introduce cenzura. În principiu, dezbaterea în jurul legii este binevenită, fiindcă limpezeşte anumite nedumeriri. Pe de altă parte, e regretabil că în mai toate luările de poziţie se pune accentul pe victimele legionare, dintre care un număr mare au fost implicate în acţiuni criminale, iar altele au luptat pentru biruinţa gardismului şi instaurarea unui regim dictatorial. Vă dau un exemplu emblematic. La începutul acestui an, s-a cerut canonizarea fostului şef al poliţiei legionare, Alexandru Ghica (Alecu Ghyka), prezentat ca o victimă a comunismului şi „sfânt al închisorilor“. Trec peste faptul că Ghica a condus în perioada statului naţional-legionar un aparat represiv implicat în numeroase crime. În timpul detenţiei a făcut parte din comandamentul legionar clandestin şi a continuat să elaboreze proiecte extremiste, inspirate din ideologia fascistă a lui Codreanu-Sima. Împreună cu foştii săi camarazi a conceput o Românie în care, de pildă, predarea, în şcoli, în limba maternă a minorităţilor naţionale va fi interzisă, evreii vor fi expulzaţi etc. Mulţi dintre aceşti legionari radicali, foşti deţinuţi, s-au implicat activ, după 1990, în refacerea unor structuri informale şi politice, atrăgând de partea lor numeroşi tineri. După revoluţie, aceştia au devenit adevărate cutii de rezonanţă ale unei ideologii reînviate şi reajustate sub zodia democraţiei. Rezultatul a fost apariţia unor publicaţii, organizaţii, fundaţii şi partide care se revendicau direct din legionarism. Partidul Pentru Patrie, devenit apoi Totul Pentru Ţară, suspendat la începutul acestui an, avea printre fondatori un grup de vechi gardişti, iar la un moment dat ca preşedinte de onoare pe Ion Gavrilă Ogoranu. Acesta este un personaj aureolat de legende, povestiri şi colportaje istorice care au contribuit la răspândirea unor mistificări biografice, destinate prezentării gardismului ca o nevinovată mişcare naţional-creştină. Este, deci, regretabil că în toată această dezbatere victimele comunismului care reprezintă o Românie democratică, ţărănişti, liberali, social-democraţi, sunt umbriţe de figuri cu un trecut politic îndoielnic, în contradicţie cu principiile şi valorile statului de drept în accepţiunea sa modernă, occidentală şi seculară, antinaţionalistă şi multiculturală. Războiul la care vă referiţi în întrebarea dumneavoastră nu există; există doar dorinţa unora de a declanşa un război artificial.
De ce era nevoie de o nouă lege privind interzicerea organizaţiilor şi simbolurilor cu caracter fascist, rasist sau xenofob şi a promovării cultului persoanelor vinovate de săvârşirea unor infracţiuni contra păcii şi omenirii?
W.T.: Legea precedentă era vagă şi nu ţinea cont de forma specifică a fascismului românesc, adică, în primul rînd, de legionarism, care fusese cea mai vizibilă şi cea mai răspândită formă a extremismului de dreapta. Nici incriminarea negaţionismului ca fenomen postbelic nu stabilea vreo legătură cu istoria României. Astfel, activişti ai PRM-ului n-aveau probleme în acceptarea responsabilităţilor criminale ale Germaniei naziste pentru Holocaust, negând însă pe cel practicat de aparatul condus de regimul dictatorial fascist al lui Ion Antonescu. Simpatizanţi sau susţinători ai legionarismului puteau ridica în continuare troiţe cu efigia lui Codreanu – cum
s-a-ntâmplat în decembrie trecut, la Sibiu, în Parcul sub Arini - în timp ce cultul lui Hitler şi al naziştilor era interzis.
Mai mulți intelectuali de marcă i-au reproșat legii în primul rând faptul că în textul ei nu apare și comunismul pe lista formelor de extremism. E o scăpare?
W.T.: În România au existat două comisii de investigare a celor două totalitarisme; legislaţia trebuie şi ea să fie separată. Legea nr. 217/2015 nu avea ca ţintă crimele regimului comunist. O lege separată în acest sens ar fi de dorit. Ea ar putea limita prezenţa în spaţiul publicistic a celor care au tămâiat regimul naţional-comunist şi continuă să promoveze în mod voalat imaginea pozitivă a naţionalismului şi şovinismului ceauşist. Dacă ar exista o astfel de lege, nu ar exista o statuie ridicată în memoria lui Adrian Păunescu şi nici strada care poartă numele generalului Vasile Milea. O amalgamare legislativă ar contribui la relativizări, la stabilirea unor simetrii artificiale şi, nu în ultimul rând, ar stimula forme ale revizionismului istoric prin punerea semnului egalităţii între două sisteme criminale.
Istoricii și publiciștii se tem că nu vor mai putea publica lucrări despre personaje care au avut simpatii legionare. Ar fi posibilă o astfel de interpretare?
W.T.: Aceasta interpretare este mai degrabă o diversiune răspândită de cei care foloseau anumite texte cu scopul de a-şi justifica propriile convingeri. Pe de altă parte, susţinerea acestei teze rezultă la alţii şi din lectura superficială a legii – care în
niciun caz nu instituie o nouă cenzură, o „nouă inchiziţie“ a unui „gestapo evreiesc“, precum s-a putut citi în texte cu o puternică tentă antisemită, popularizate pe internet.
Profesorul Radu Preda, directorul Institutului pentru Investigarea Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc (IICCMER), spunea într-un recent interviu pentru „România liberă“ că „această lege nu a scos la suprafață cohorte de extremiști“, de „anticomuniști antidemocratici“ sau de antisemiți, ci „a pus în discuție absența unui consens minim istoriografic privind trecutul traumatizat al României din ultimul secol“. Cum poate fi deblocată această situație?
W.T.: Radu Preda face, sub pretextul discutării aşa-numiţilor „sfinţi ai închisorilor“, o semi-voalată propagandă legionară, uneori alături de un cerc de persoane care propagă în diferite publicaţii, pe faţă, ideologia gardistă. Este greu de înţeles cum a putut un guvern care susţine că împărtăşeşte valorile social-democraţiei să-l învestească pe dl Preda în funcţia pe care o deţine. Şi asta în urma unei sugestii venite de la fundaţia „Konrad Adenauer“, precum am citit în aceste zile în mai multe articole apărute în mass-media din România. Faptul că Fundaţia amintită a sprijinit cel puţin un proiect mai mult decât „deocheat“, pentru a folosi un termen din titlul cărţii excelente despre Cioran a Martei Petreu, „Un trecut deocheat sau Schimbarea la faţă a României“, este o problemă care ar necesita o discuţie separată.Domnul Preda ar fi avut ocazia şi timp destul să se „lupte“ pentru o „lege anticomunistă“. Faptul că IICCMER ignoră crimele comise în ultimii 20 de ani ai regimului comunist la frontiera de vest a ţării, unde sute de oameni au fost torturaţi, condamnaţi şi împuşcaţi de către militari care pot fi identificaţi şi traşi la răspundere, este simptomatic pentru politica unilaterală a institutului. Doresc pe calea aceasta să anunţ că din clipa apariţiei acestui interviu mă autosuspend din Consiliul Știinţific al IICCMER pentru perioada cât se află domnul Preda în funcţia de director al acestui institut.
De ce credeți că lipsesc scriitorii evrei din manualele românești (Mihail Sebastian, Marcel Blecher, Tristan Tzara etc.), ține de ignoranța celor care fac programa sau este vorba de o formă de naționalism?
W.T.: Probabil, toate la un loc. În ultimii ani, am citit doar manualele de istorie şi nu mă pot pronunţa asupra celor de literatură română. Oricum, nu am auzit să apară scriitori fascişti în manualele româneşti ca şi în cele din Ungaria, unde lecturile din Albert Wass şi József Nyírő sunt recomandate elevilor.
Spre deosebire de alte state din UE, în România exponenții extremei drepte par inofensivi. Ce i-ar putea face periculoși?
 W.T.: Coagularea lor şi trecerea de la ameninţări la crimă. Ei nu constituie un fenomen marginal, precum au trâmbiţat unii în aceste zile. Dezmembrarea Partidului România Mare, care în anul 2000 era unul dintre cele mai puternice grupuri radicale de dreapta din Europa, nu echivalează cu dispariţia fenomenului extremist. Între timp, au apărut alte partide, fundaţii sau asociaţii care, în esenţă, propagă forme ideologice preluate din arsenalul fascist clasic, adaptat la realitatea imediată. Este o tactică similară cu cea folosită de partide radicale de dreapta din Occident care au renunţat, de pildă, la propaganda antisemită deschisă, utilizând, în schimb, o serie de coduri antisemite pentru a ocoli o coliziune cu prevederile Codului Penal. 
Unii se întreabă de ce n-ar fi nicio problemă să ieși cu portretul lui Stalin pe stradă sau să porți ori chiar să vinzi tricouri cu Che Guevara.
W.T.: Nu e un paradox că tocmai unii susţinători ai naţionalismului ceauşist de partid şi de stat, vopsit în culorile miturilor traco-ancestrale, legionaroide şi protocroniste, se întrec în vocalize contra aşa-zisei „legi antilegionare“. În ultimă instanţă, aceştia nu vor agrea nici impunerea unei legi care îngrădeşte arborarea unor simboluri de felul celor amintite de dumneavoastră. Unii dintre ei chiar ar fi primii care ar intra sub incidenţa unei legi legate de crimele comunismului.
Pe de altă parte, liderii mișcării legionare continuă să aibă mulți simpatizanți, chiar dacă nu toți ar fi gata să-și asume public acest lucru. Ce i-ar putea fascina, la atâta vreme de la moartea acestora?
W.T.: În 1937, aproape un sfert din electoratul român a votat grupări fasciste, 17% pe legionari, 5-6% pe cuzişti. Reziduuri ale concepţiilor care au devenit vizibile atunci s-au păstrat, s-au adaptat şi au fost chiar, parţial, integrate în politica regimului ceauşist. Fascizarea regimului trecut, voalată de un patriotism strident şi un naţionalism agresiv, a devenit vizibilă pentru toată lumea, mai ales prin agitaţia zgomotoasă a unor propagandişti de talia lui Adrian Păunescu sau Corneliu Vadim Tudor. Astăzi asistăm la o prelungire a acestui amestec ideologic nefast, care unge roţile demagogiei naţionalist-populiste, suplimentată de accente religios-fundamentaliste, intransigente.   

Jurnaliști B1 TV, amenințați de un protestatar

http://silethismillennium.blogspot.com/2009/03/youtube-broadcast-yourself.html

Misterele din subsolul Muzeului de Artă. Muzeul din depozit (galerie foto) 31 Aug, 2015 00:00 - voceaconstantei.ro

http://silethismillennium.blogspot.com/2009/03/youtube-broadcast-yourself.html

Misterele din subsolul Muzeului de Artă.

 Muzeul din depozit 

(galerie foto)

31 Aug, 2015 00:00

  - voceaconstantei.ro  

- 193

Cu un patrimoniu extrem de bogat, Muzeul de Artă Constanţa adăposteşte în depozitele sale, aflate la subsolul clădirii, aproape 6.000 de opere valoroase de pictură, sculptură sau grafică. Toate sunt păstrate după cele mai stricte reguli de conservare, la o temperatură constantă, peste 18 grade Celsius, şi la o umiditate controlată. De anul acesta, iubitorii de artă le vor putea admira, pe rând, o dată pe an, într-o expoziţie temporară, la evenimentul numit „Muzeul din Depozit“. În total, patrimoniul muzeului conţine 7.600 de lucrări, la care se mai adaugă 228 de lucrări de la Topalu, aflate tot în custodia Muzeului de Artă, dar donate către comună. În sălile muzeului putem admira astăzi doar aproximativ 1.800 dintre cele mai bune lucrări de artă, selectate din tot patrimoniul deţinut.

Averea neştiută

Patrimoniul unui muzeu de valoarea şi capacitatea Muzeului de Artă din Constanţa stă în mare parte ascuns, departe de lumina zilei şi de ochii iubitorilor de artă. Opere de mare valoare, cum ar fi cele ale pictorilor Nicolae Tonitza, Theodor Pallady, Gheorghe Petraşcu, Ștefan Luchian sau Francisc Șirato, îşi trăiesc eternitatea sub protecţia unor oameni iubitori de frumos, în subsolul Muzeului de Artă. Dr. Doina Păuleanu, directorul Muzeului de Artă Constanţa, are grijă în mod deosebit, pe lângă expoziţia permanentă pe care a reamenajat-o în primăvara acestui an, şi de minunile care au ieşit din mâna celor mai mari artişti români, ascunse acum în depozitul pe care îl are în răspundere. „Orice instituţie muzeală care se respectă are în structura sa un număr mult mai mare de lucrări decât cele care sunt expuse în expoziţia de bază. Este firesc să fie aşa, pentru că fiecare muzeu îşi adună patrimoniul pe mai multe căi - donaţii, transferuri, achiziţii. Uneori, achiziţionează lucrări de la artiştii contemporani pentru că şi aceştia, la un moment dat, vor deveni, în viitor, structuri care vor putea fi muzeologizate. Muzeul are şi o dimensiune perspectivă, ceea ce face să fie mult mai multe lucrări decât în expoziţia de bază. Raportul este cam unu la patru tablouri şi am socotit laolaltă toate cele trei secţii ale Muzeului de Artă, cel din Constanţa, cel din Topalu şi Muzeul de Sculptură „«Ion Jalea»“, ne spune directorul.

Amintiri

Toate lucrările au fost adunate încă de la începutul existenţei muzeului până în zilele noastre. Iar patrimoniul creşte în mod constant. „Am avut bani de achiziţii până în 1989 şi eram singurul muzeu din ţară care avea fonduri, pentru că era cineva la Consiliul Popular căruia îi plăcea arta şi, la sfârşitul anului, când veneau banii de investiţii din judeţ, primeam bani. De asemenea, colecţionarii preferau să ni le dea nouă, chiar dacă plăteam mai puţin, pentru că doar aşa mai puteau să le admire în acele vremuri. Atunci când ne-am constituit, ni s-au dat numeroase tablouri de la Muzeul Naţional, prin transfer. Înainte, se achiziţionau de către stat lucrări de grafică, se luau primele şapte lucrări ale unui artist şi se trimiteau la primele şapte muzee din ţară. Tot ce cumpăra ţara aveam şi noi“, ne mai spune dr. Doina Păuleanu.

În ultimii ani, cea mai accesibilă metodă pentru ca muzeul să-şi îmbogăţească patrimoniul au fost taberele de creaţie, pentru că bani de achiziţii nu au mai fost, iar transferuri de la Muzeul Central nu s-au mai făcut. „Noi suntem un muzeu de artă modernă. Mai avem şi lucrări ale anilor ’60 - ’80, care nu mai sunt expuse niciunde în ţară, şi este o perioadă foarte interesantă în arta românească care merită arătată, pentru că a fost perioada în care artiştii au rezistat tuturor constrângerilor tematice. Indiferent care era structura dirijismului şi tematica impusă, ei îşi făceau treaba şi la un alt nivel. Erau foarte bine pregătiţi. Fuseseră elevii marilor profesori care studiaseră în străinătate, ale marii generaţii interbelice. Este o zonă, o perioadă cumva părăsită“, ne mai spune directorul muzeului.

Scoase la lumină

În subsolul muzeului, ordinea este cuvântul cel mai de preţ. Fiecare lucrare, indiferent dacă aparţine unui artist cunoscut sau mai puţin cunoscut, îşi are locul său special, este protejată cu stricteţe, iar fiecare categorie a operelor de artă are propria sală. Tablourile sunt mânuite cu deosebită atenţie, cu mănuşi de bumbac speciale, iar muzeografii se îngrijesc de aceste lucrări ca şi cum ar fi însufleţite. Muzeograful se transformă aici într-un medic de excepţie al unor unicate de care trebuie să răspundă cu stricteţe. Periodic, tablourile sunt şterse de praf, iar ramele sunt recondiţionate, dacă este necesar. „Avem şi lucrări de grafică, de obicei făcute în presă, pe hârtie, pe diverse tehnici, sau lucrări cu cărbune sau culori de apă. Acestea sunt mult mai vulnerabile decât lucrările realizate în ulei şi nu pot fi expuse decât în timp redus faţă de celelalte. De asemenea, atunci când acestea sunt expuse, trebuie să existe o lumină mai slabă, pentru a nu deteriora starea de conservare. Şi aceste lucrări de grafică trebuie depozitate adecvat“, ne spune dr. Doina Păuleanu. Practic, cele mai multe lucrări depozitate în subsolul muzeului sunt cele de grafică, aproximativ 3.500 de opere.

Husele albe, gardienii artei

În materie de pictură, cele mai importante lucrări sunt expuse, dar unele semnate de pictori reprezentativi nu şi-au mai găsit locul în expunere din cauza spaţiului limitat, dar şi pentru că au nevoie de condiţii speciale. Un grad de umiditate prea mare, lumina prea puternică sau prea mult praf ar deteriora lucrările iremediabil. De aceea, spre exemplu, la sculptură au fost expuse doar lucrările din material definitiv - bronz, marmură sau piatră, însă subsolul muzeului ascunde, sub husele albe croite special, multe gipsuri, lucrări prin care putem vedea cel mai bine amprenta artistului. În plus, pentru ca acestea să fie conservate cât mai bine, ele nu trebuie scoase des din acest mediu, potrivit păstrării lor.

Din sălile dedicate păstrării tablourilor, coridoarele ne conduc în depozitele cu lucrări de sculptură. Toate sunt acoperite cu huse albe, pentru ca trecerea timpului să nu-şi pună amprenta asupra lor şi să nu le reducă valoarea. Tocmai fragilitatea este unul dintre motivele pentru care cele mai multe sculpturi din ghips stau departe de ochii publicului. Printre sculpturile din ghips scoase rar în sălile de expoziţie ale muzeului se numără şi cele create de artistul constănţean Ion Jalea, cel care şi-a pierdut o mână în război şi care putea modela în unicul material ce-i permitea să-şi folosească o singură mână, gipsul. Rar vezi în sălile unui muzeu astfel de creaţii, iar sentimentul că faci parte din puţinii oameni care au acces la astfel de lucrări unice este deosebit.

Pentru ca iubitorii de artă să aibă acces şi la alte lucrări din patrimoniul muzeului constănţean, dr. Doina Păuleanu a avut ideea, în acest an, de a organiza o expoziţie cu caracter temporar în care au fost expuse câteva zeci de lucrări ce se regăsesc doar în depozit. „Vom ţine această expoziţie, «Muzeul din depozit», în fiecare an, cam o lună şi jumătate, pentru că vrem să demonstrăm ce valori patrimoniale avem. Dacă le ţinem numai în depozit este păcat“, ne mai spune directorul.
 

Sursa:  

Voceaconstantei.ro