Ce e un om , ori un an ,sau un mileniu?
Toate trecătoare luate implacabil de valul timpului
și cu valul laolată se vor risipi
înghțite câte unul în câte unul în uitarea neagră a orizontului din zare care va fi în briză mării fără tine .
D.Sin.
Poreclă Sile this Millennium Pseudonime sile_this_millennium
Ascensiunea unui premier al României. Episodul VI: Clienți ai
firmei de contabilitate a familiei Ponta au folosit „rețeaua de
exterminatori de SRL-uri“
Datoriile
PSD-ului din anul 2009 au fost pasate către o rețea de „exterminatori de
SRL-uri“, care preiau sute de societăți pe care apoi le îngroapă. Este
un business din „zona gri“, care ajută contra cost patronii împovărați
să se curețe de firmele care le dau bătăi de cap. Unii dintre
practicanții acestei activități au fost reținuți și acum sunt trimiși în
judecată, alții apar drept persoane onorabile la care au apelat o
mulțime de oameni apropiați de lumea mass-media și de mediul public. La
aceeași rețea au ajuns să apeleze și trei companii care își țineau
contabilitatea la firma Exfin 2000 SRL a familiei Ponta. Exfin
2000 SRL a fost fondată de contabila Cornelia Naum, mama lui Victor
Ponta. Din cauza vârstei, aceasta și-a cedat 50% din participația sa în
firmă către fiica sa Alexandra, sora premierului, iar restul către o
altă pesoană. Cu toate acestea, în toamna lui 2012 Cornelia Naum încă
mai ajuta activ la bunul mers al societății în care a angajat mai mulți
membri ai familiei, printre care și prima soție a premierului, Roxana
Ponta. Prin firma de contabilitate, mama și sora
prim-ministrului au prestat servicii pentru o mulțime de companii.
Printre acestea se numără multe societăți abonate la contracte cu
statul, dar și la șapte firme active în domeniul creației vestimentare. E
vorba de April Contex SRL și Senta Mod SRL, având-o asociată pe o anume
Tanța Voinea, precum și Scarlett Clothing International SRL, Scarlett
Mode SRL, Gotic 2006 SRL, Amazing Fashion SRL și Tara Fasion SRL,
deținute de o persoană cu numele Cojocaru Daniela Roxana. Între cele
două patroane, Tanța Voinea și Cojocaru Daniela Roxana, există un
element comun și anume că au locuit în același apartament la începutul
anilor 2000. Două dintre cele 7 firme de modă enumerate mai sus
care-și țineau contabilitatea la Exfin 2000, au fost înstrăinate într-un
mod dubios către două filiere care se ocupă cu “despovărarea
patronilor“ de societățile cu probleme. Astfel, Senta Mod SRL, clientă a Exfin 2000 SRL, a fost cedată de Tanța Voinea în aprilie 2010 către Cercel
Daniel Nicolae, un tânăr care a cumpărat sute de SRL-uri din diverse
părți ale țării, cu diverse domenii de activitate, firme cu datorii pe
care a început să le bage ulterior în insolvență. Cercel
Daniel Nicolae, împreună cu membrii grupării sale, după ce au fost
arestați preventiv, au fost trimiși în judecată pentru că prin schema ce
viza neplata datoriilor au prejudiciat statul cu sume mari de bani. De
altfel, Cercel Nicolae e personajul care apare în ultimii ani în
statisticile ANAF ca figurând în topul românilor cu cele mai multe
cereri de insolvență, peste 60. La serviciile lui a apelat inclusiv
finul lui Dorin Cocoș, Mihnea Lucov, împreună cu Carmen Lucov. Cei doi
fac parte din grupul de „mâini drepte“ din afacerile lui Alexandru
Bittner, Mihnea Lucov intersectându-și destinul de businessmann și cu
familia Udrea-Cocoș. Concret, Senta Mod SRL, încă își mai ținea
contabilitarea la firma familiei Ponta în prima parte a lui 2010, adică
chiar înainte de a fi cedată grupării penale. După același tipic, o
altă firmă, Scarlett Clothing International SRL, clientă a EXFIN 2000
SRL, a fost cedată în 2010 de Cojocaru Daniela Roxana către asocierea:
Reinvent Strategic Business Solutions SRL și Reinvent Business
Strategies SRL (firme care în doar câțiva ani au preluat cel puțin 88 de
societăți comerciale) avându-i ca asociați pe Laurențiu Claudiu Barbu
și Iuliana Barbu, personaje care au un mod de operare asemănător cu al
rețelei penale coordonate de Cercel Daniel Nicolae. Singura diferență e
că în cazul familiei Barbu, preluarea firmelor pe bandă rulantă nu se
face „pe persoană fizică“, ci „pe persoană juridică“, în rest, ambele
grupări, imediat după achiziția unei societăți, le schimbă sediul,
modifică numele cu unul cât mai ciudat și le suspendă imediat
activitatea. Claudiu Barbu a declarat în vara lui 2014 pentru
portalul Curs de Guvernare, referitor la legalitatea activității sale și
despre legăturile cu gruparea Cercel, următoarele: „Nu există o
ilegalitate prin preluarea acestor societăți cu datorii, pentru că de
fapt problema e a existenței acestor societăți cu datorii. Într-un fel
sau altul, ele s-ar autodistruge la un moment dat... Este oarecum
diferit ce făcea Cercel. Încă o dată, dacă această persoană a fost
client la noi, a fost client ca alte 10.000 de persoane și pe mine nu mă
interesează. Pe Cercel Daniel l-am avut la un moment dat, nu angajat.
S-a lucrat la un moment dat cu el în sensul că era adept să preia
societăți, dar noi i-am făcut doar actele și asiguram sediul. I se
oferea sediul social, la fel cum se oferă oricărei societăți doritoare.
El venea cu altcineva aici. Asta este o poveste foarte veche. Da,
sincer… mă rog, rețeaua lui. Noi n-avem treabă cu rețeaua lui… Știu că a
apelat de mai multe ori la noi. Adică practic el venea cu niște
clienți, se ducea jos la juridic și făcea niște servicii“. Merită
menționat că mama lui Laurențiu Claudiu Barbu e Stănescu Săndica,
vicepreședinta Federației Sindicatelor din Asigurări și Bănci din
România și președintă a comisiei de femei a Cartel Alfa. Mai mult, chiar
și președintele Federației Sindicatelor din Asigurări și Bănci din
România, Constantin Paraschiv, are o legătură cu gruparea REINVENT.
Astfel, în 2010, acesta a înființat firma Sind Management Consulting
SRL, cu sediul pe Splaiul Independenței nr. 273, corp 3, et. 3, sector
6. În 2011, societatea a fost preluată de Reinvent Discounting SRL și
Reinvent Business Concept S.R.L., care au schimbat sediul societății în
mai multe rânduri la diverse etaje ale aceleiași clădiri de pe Splaiul
Independenței nr. 273. De asemenea firma familiei Ponta a mai
ținut contabilitatea și la Media Light Image SRL, avându-l ca asociat
unic pe Ștefan Cristian Anghel. Numele lui Anghel îl regăsim ca asociat
și în X-Style Concept SRL, care a fost preluată de aceleași Reinvent
Strategic Business Solutions SRL și Reinvent Business Strategies SRL,
aproximativ în aceeași perioadă, în 19.04.2010. Laurențiu Claudiu
Barbu și Iuliana Barbu (persoanele care au preluat prin intermediul
grupului Reinvent-Reinvest firme deținute de persoane care își țineau
contabilitatea la familia Ponta) au preluat și tranzacționat către un
offshore, o datorie de 1,8 milioane lei a PSD. Astfel, cele două
companii, Reinvent Strategic Business Solutions SRL și Reinvent Business
Strategies SRL, împreună cu o a treia cu nume asemănător: Reinvent
Solutions SRL, au cumpărat societatea TipartGroup SRL în 2009-martie
2010. TipartGroup SRL e firma care avea de recuperat de la PSD o
datorie de 1,8 milioane RON, apărută la lumină după campania pentru
prezidențiale din 2009, pierdută de Mircea Geoană în favoarea lui Traian
Băsescu. Presa de investigații a descoperit că Tipart se ocupse în acea
perioadă inclusiv de campania Fundației Renașterea, condusă de Mihaela
Geoană. După ce exterminatorii de SRL-uri Laurențiu Claudiu Barbu
și Iuliana Barbu au preluat creanța PSD de 1,8 milioane lei, au
transferat-o către un offshore din Cipru cu numele Ocean Zone Energy,
având ca scadență anul 2015. În prezent înscrierea la Arhiva de Garanții
Mobiliare nu mai este activă, apărând ca “stinsă/anulată/expirată“. Important
de precizat e că TipartGroup, înainte de a fi cedată grupării Reinvent,
a fost în proprietatea lui Petrică Paraschiv, apropiat al PSD, personaj
pus în guvernarea PDL-PSD din 2009 pe fotoliul de director general
adjunct al Agenției Naționale pentru Locuințe (ANL).
Cine e omul la care s-a îndatorat PSD
Petrică
Paraschiv e un personaj bine conectat, dacă ținem cont de numele celor
care i-au fost asociați de-a lungul vremii și pe care îi enumerăm: 1. Angheloiu
Gabriela (directoarea Direcției Juridic Contencios din Ministerul
Sănătății, cu care s-a asociat în firma Cabinet de Consultanță Juridică
Angheloiu& Radulescu SRL) 2. Savu
Dragoș Cristian, (partener în cadrul TipartPrinting cu Petrică
Paraschiv) apare la Registul Comerțului ca fiind asociat cu Remus
Leonard Argint în Allacom Chic SRL. Argint Remus Leonard e complicele
irakianului Mohamad Al Dulaimi, fiind cercetat alături de acesta într-un
dosar de imigrație ilegală prin care au fost introduși în România
membri ai Al-Qaida. 3. Stăncescu
Marius Cătălin (de la el Paraschiv a cumpărat părțile sociale din KOM
PRINT&AD SRL). Stăncescu e avocatul care a fost arestat după ce i-a
cerut afaceristului italian Antonello Celestini o mită de 1,8 milioane
de euro, din care 1 milion pentru Sorin Blejnar, dând de înțeles că are
trecere pe lângă acesta din urmă, astfel încât o viitoare fabrică
clandestină de țigarete a sa din Videle să nu fie călcată de fisc timp
de 1 an. 4. Dinu Ionel
Adrian, Negoescu Lucian, Gheorghe Liviu și Dumitrescu Marius Aurelian
(în firma TEL SIM SRL). Primii doi au fost condamnați cu suspendare
pentru evaziune fiscală), iar Gheorghe Liviu a fost numit în martie 2011
administratorul și președintele CA al Ancor Publishing SRL (în locul
Cosminei Noaghea), din acționariatul căreia face parte și PUBLIMEDIA
INTERNATIONAL SA. Gheorghe Liviu a fost numit la 1 iunie 2009 și
director general al MEDIA PRO MANAGEMENT, el fiind totodată și
administrarorul și președintele CA al Mediafax Grup. Dinu Ionel Adrian a
fost și administrator la TipartVision SRL. 5. Clejeneanu
Dan Cristian, a fost partenerul lui Petrică Paraschiv în 2003 în firma
Cochet Style SRL. Clejeneanu Dan Cristian apare în 2011 și ca
adminstrator al firmei Romconsulting Restserv SRL deținută de Remus
Truică și Vladimir Cohn și din care și-au făcut ieșirea Pepe Berciu și
Ion Andrei Biriș (ginerele lui Virgil Măgureanu), distribuitorii Jack
Daniel’s în România. 6. Ginel
Postolache. În 2012, Paraschiv a cumpărat părțile sociale deținute de
acesta în firma Algione Prestation Food SRL. Ginel Postolache e un fost
ofițer de poliție judiciară al DNA, despre care singura mențiune în
spațiul public e cea în care în dosarul „Moravița 2“ a fost cercetat că
și-a trădat colegii care făceau anchetă în vămi avertizând un vameș
cercetat pentru contrabandă. A fost scos de sub urmărire din lipsă de
probe și s-a pensionat. Gabriela Postolache, soția ex-ofițerului DNA,
este referent la ANI. Despre relația lui Petrică Paraschiv cu ofițerul
DNA Ginel Postolache, nimeni nu poate vorbi mai bine decât el însuși,
așa cum a făcut-o într-un interviu acordat revistei VIP: „Într-o zi a
venit un prieten la mine, Ginel Postolache și m-a întrebat dacă nu vreau
să deschidem un club. Fără să stau prea mult pe gânduri, i-am spus că
da... Recunosc că, în ceea ce privește designul, m-a ajutat și o
prietenă. Mie îmi plac foarte mult dungile, și de aici vine Zebbra“.
Petrică Paraschiv are experiență în restaurante, deoarece a înființat și
Casa Latină în 2008.
Manevre prin care datoriile PSD au eșuat în Cipru
Laurențiu Claudiu Barbu e alt tovarăș de afaceri al lui Petrică Paraschiv, preluând firma Tipart
Group SRL (cea care prestase servicii tipografice pentru PSD) la o
săptămână după ce Mircea Geoană pierdea în turul doi al alegerilor,
cursa pentru fotoliul prezidențial. Claudiu Barbu a cumpărat o
firmă în mari dificultăți financiare. În calitate de proaspăt patron a
cedat creanța de 1,8 milioane lei pe care Tipart o avea de recuperat de
la Partidul Social Democrat, către un offshore cipriot, Ocean Zone
Energy Ltd. Această decizie era total anti-economică la acel moment,
deoarece Tipart a cedat un activ valoros, reprezentat de acea creanță,
care dacă ar fi fost încasată ar fi îmbunătățit situația economică a
societății. După cedarea creanței către offshore-ul cipriot,
Claudiu Barbu a trecut firma Tipart Group SRL de pe persoană fizică pe
persoană juridică, adică pe numele firmelor sale din grupul Reinvent. În
10.12.2010 s-a propus intrarea în faliment a TipartGroup. Șirul
de tranzacții între diverși proprietari conține un indiciu că de fapt în
spate se ascunde o combinatorică ce gravitează în jurul proprietarului
inițial al afacerii, apropiatul PSD, Petrică Paraschiv. Iată de ce. În
2009, când a fost pus de PSD director adjunct la ANL, Paraschiv, ca toți
businessmanii autohtoni cocoțați în funcții publice, s-a curățat rapid
de mai multe dețineri sau funcții administrative pe care le avea în
firme. Printre societățile din acționariatul cărora a ieșit oficial s-a
aflat și TipartGroup SRL, locul său fiind luat de offshore-ul S.C.
Katopolis Holdings LTD, persoană juridică cipriotă cu sediul în Cipru,
Krinon nr. 16, P.C. 3110, Limassol, aceeași adresă cu a offshore-ului
care a preluat creanța pe care Tipart o avea de recuperat de la PSD. Mai
mult, firma cipriotă Katopolis Holdings LTD, care a luat locul
asociatului Paraschiv, l-a avut ca administrator pe Lungu Valentin, al
cărui nume îl găsim ca administrator și al altor afaceri deținute
inițial de Petrică Paraschiv, atât în aprilie 2009 (l-a înlocuit ca
administrator pe Paraschiv în Mobwood Vision SRL), dar și în 2003 (când a
preluat de la acesta firma Image Team Media SRL).
Offshore-ul care a cumpărat creanța PSD are o adresă predestinată offshore-urilor politice
Adresa
din Cipru unde au fost trimise “la învechit“ datoriile PSD de 1,8
milioane lei către Tipart, populată și de alte offshore-uri care sunt
active în România. Conform e-achiziții, aflăm că în Craiova, în
28.11.2008, municipalitatea a acordat un contract de achiziție autobuze
second hand în valoare de 4.961.200 lei firmei Amerisco Enterprises LTD
Cipru. Numele firmei Amerisco Enterprises LTD, având același sediu
ca offshore-ul care a preluat de la Tipart creanța PSD, apare și în
dosarul mitei de 1,8 milioane euro, prin conturile AMERISCO avocatul
Stăncescu Marius Cătălin, (partenerul de afaceri al lui Petrică
Paraschiv), primind 50.000 euro din șpaga discutată. Berg Gaz
Distribuție SRL a fost fondată de Anumersus Co LTD, cu sediul în Cipru,
Krinon 16, PC3110, Limassol. Firma a fost administrată de Costin
Berevoianu, ex-consilier al lui Sorin Oprescu, și apoi președinte al
RADET, reținut în 2015 de DNA pentru grave fapte de corupție, fiind
implicat în mituirea consilierilor Primăriei Capitalei, pentru a vota
majorare fără fundament real a tarifelor plătite de bucureșteni pentru
apă. Firma Berg Gaz a fost implicată în explozia din Sighetu
Marmației (unde i se atribuise contractul de distribuție a gazului
metan), când 17 oameni au fost răniți. Firma Grup Dezvoltare
Rețele SA, are printre acționari la înființare mai multe offshore-uri,
unul fiind CATOBASE TRADING LIMITED, cu sediul în Limassol, 16 Krinon
P.C. 3110, Cipru, directorul general al Grup Dezvoltare Rețele SA fiind
același controversat Costin Berevoianu, apropiat al lui Sorin Oprescu.
Din pagina de prezentare a firmei Grup Dezvoltare Rețele SA aflăm
următoarele: „Începând cu luna noiembrie 2003, societatea noastră a
participat la licitațiile pentru concesionarea serviciilor de
distribuție a gazelor naturale organizate la sediul Ministerului
Economiei și Comerțului, ocazie cu care s-au adjudecat serviciile de
distribuție din Orașul Siret – Județul Suceava, Comuna Orlești – Județul
Vâlcea, Comuna Brănești – Județul Ilfov prin semnarea de către M.E.C. a
contractelor de concesiune pentru o perioadă de 49 de ani. Tot în anul
2003, Societatea obține dreptul de distribuție și furnizare a gazelor
naturale către consumatorii finali în localitatea Roșiorii de Vede,
Județul Teleorman semnând un contract de concesiune pe 45 ani cu
primăria localității. Catobase Trading Ltd cu sediul în Limassol, 16
Krinon P.C. 3110, Cipru, apare și în firma Gaz Sud SA, cu o pondere de
0,7518% din capitalul social, companie de distribuție a gazului natural
care a fost condusă de același Costin Berevoianu. Mantarinov
Trading LTD, persoană juridică cipriotă cu sediul în “Cyprus, Krinon 16,
P.C. 3110“, preia toate părțile sociale de la Tohăneanu Cătălin Viorel
și partenerii săi, în cadrul firmei Quickpack Spedition International
SRL. Tohăneanu Cătălin Viorel și alt partener al său, Mihalache Răzvan,
sunt patronii Top Birotica. Ambii au apelat la serviciile grupului
Reinvent deținut de Claudiu Laurențiu Barbu, pentru a scăpa de o firmă
mai veche, Top Mail SRL. Însă cel mai important este că Mihalache
Răzvan, alături de Vlad Soare apare în FC NAȚIONAL 2000 S.A., în 2006,
ca unul din membrii noii garnituri de acționari care a înlocuit vechiul
acționariat, din care până în 2005 a făcut parte și Victor Ponta.
Indiciul că Barbu joacă același joc ca și Daniel Cercel
Gruparea
penală care cumpăra SRL-uri pe bandă rulantă, condusă de Cercel Daniel
Nicolae, nu doar că are același mod de operare, ci este interconectată
cu grupul de firme Reinvent al lui Laurențiu Claudiu Barbu. Există mai
multe dovezi în acest sens. În primul rând, 6 dintre patronii care și-au
cedat business-uri către gruparea penală a lui Daniel Cercel și-au
cedat alte societăți și către gruparea Reinvent-Reinvest coordonată de
Laurențiu Claudiu Barbu. CAZUL 1. În 22.03.2010,
Ares Connect SRL, aparținând lui Anghelescu Virgiliu Nicolae, este
preluată în totalitate de grupul Reinvent, care îi schimbă sediul social
în Splaiul Independenței nr. 273 (sediul Reinvent), îi schimbă numele
în Reinvest Connectare Concept SRL și îi suspendă activitatea pe trei
ani, administratorul Anghelescu fiind descărcat total de gestiune. Pe
același Anghelescu Virgil Nicolae îl găsim într-o tranzacție prin care
cedează o altă firmă, Angel’s Fashion SRL, către Stan Laurențiu Dumitru
și Cercel Daniel Nicolae, adică cei mai prolifici membri ai grupării
arestate și inculpate pentru evaziune fiscală, care opera după un model
asemănător cu grupul Reinvent, în privința etapelor de preluare a
firmelor. CAZUL 2. În 18.12.2008, Petruș Cristian
Laurențiu și Urzică Petre cedează Rinfortex SRL către aceiași Stan
Laurențiu Dumitru și Cercel Daniel Nicolae, concomitent cu schimbarea
numelui firmei în Traviali Premium SRL, cu schimbarea administratorului
și a sediului social. În 03.02.2010, un alt membru al familiei Petruș,
Alin Sergiu, apelează pentru a scăpa de Abramob SRL la serviciile
grupării Reinvent, care preiau firma în totalitate, îi schimbă sediul
social, descarcă administratorul de gestiune și îi suspendă activitatea
pe 3 ani. CAZUL 3. Pe 26.01.2009,Guță Sandu,
asociatul ABC Promotions&Publicitate SRL, cedează către aceiași Stan
Laurențiu Dumitru și Cercel Daniel Nicolae, care schimbă sediul social,
administratorul și numele firmei în Avengure Smart Consulting SRL. Guță
Sandu, cu altă firmă, Teris Matras SRL, apelează la grupul Reinvent,
către care cedează societatea în 2010. Laurențiu Claudiu Barbu schimbă
numele firmei în Reinvest Riscor Temat Rascom SRL, administratorul și
suspendă imediat activitatea pe trei ani. CAZUL 4.
Pe 12.06.2009, Universal Dalsi SRL, aparținând lui Oprea Gheorghe
Emilian și Nedelciu Anca Miralena, e trecută pe numele lui Suciu Mihai
și Cercel Daniel Nicolae. Suciu Mihai este în prezent judecat împreună
cu Cercel Daniel Nicolae, ambii fiind membrii aceleiași rețele de
evazioniști. Suciu Mihai apare ca achizitor al CS Line Management SRL,
aparținând fraților Cristian Boureanu și Sorin Constantin Boureanu. Pe
18.03.2010, Oprea Gheorghe Emilian, Nedelciu Anca Miralena împreună cu
alți trei membri ai familiei Nedelciu și cu Dicu Ciprian Corneliu,
cedează Street Suppliers SRL către grupul Reinvent, concomitent cu
schimbarea sediului social în Splaiul Independenței nr. 273 (sediul
Reinvent) la biroul 38, cu descărcarea de gestiune a administratorilor
și înlocuirea lor, cu schimbarea denumirii în Reinvest Suppliers Suport
Concept SRL și suspendarea pentru trei ani a activității firmei. CAZUL 5.
Pe 25.05.2009, Stănescu Mariana Antoaneta cedează Florans Mario
Ambiental SRL către Suciu Mihai și Cercel Daniel Nicolae. Pe 10.03.2010,
aceeași Stănescu Mariana Antoaneta cedează Kalypso Brilliant Prosper
SRL către grupul Reinvent, care schimbă sediul social în Splaiul
Independenței nr. 273 la biroul 38, descarcă de gestiune vechiul
administrator, schimbă numele în Reinvest Bernard Stylo Concept și
suspendă activitatea pe o perioadă de trei ani. CAZUL 6.
Pe 07.05.2009, Macavei Mirela Cristina cedează Sancosta SRL către Mihai
Suciu și Cercel Daniel Nicolae, care schimbă sediul, administratorul și
redenumesc societatea: Dual Cards Staco Textil SRL. În 24.01.2011,
aceeași Macavei Mirela Cristina și cu Macavei Constantin, cedează 9% din
firma Anglora SRL către grupul Reinvent, care revocă administratorul. În
afara celor 6 situații limpezi în care persoanele interesate de
serviciile exterminatorilor de SRL-uri apelau în paralel și la
evazionistul Daniel Cercel și la firmele Reinvent ale lui Laurențiu
Claudiu Barbu, mai există o dovadă care îi apropie și mai mult pe cei
doi. Astfel, firma AT Computers SRL, patronată de Radu Tudor și Gruiță
Bogdan Andrei, e trecută pe numele lui Suciu Mihai și Cercel Daniel
Nicolae. Cei doi schimbă instant (după modelul Reinvent), numele
societății în Dual Convex Place SRL și revocă administratorul. În cadrul
aceleiași modificări a actului constitutiv se precizează și că sediul
social se schimbă în Splaiul Independenței nr. 273 la biroul 45, adică
chiar în sediul grupului de firme Reinvent, cu care gruparea Cercel n-ar
trebui să aibă nimic a face, fiind cântărit de procurori drept
evazionist, iar Laurențiu Claudiu Barbu operează achizițiile de firme pe
bandă rulantă la lumină, într-un bloc cochet de pe malul Dâmboviței,
amplasat fix lângă Primăria Capitalei. Ba chiar și-a creat și site pe
care postează poze cu Adrian Vasilescu de la BNR. Atât Radu Tudor,
cât și Gruiță Bogdan Andrei au apelat în paralel cu Daniel Cercel și la
serviciile grupului Reinvent, în2010, cedând către Reinvent Strategic
Business Solutions SRL și Reinvent Business Strategies SRL, 50% din
firma Star Computers SRL, în paralel cu înlocuirea lor din funcțiile de
administratori. La fel s-a întâmplat și cu 3 din firmele
clienților societății de contabilitate a familiei Ponta (SC Exfin 2000
SRL), prezentate la începutul articolului, una ajungând la evazionistul
Daniel Cercel, celelalte două la rețeaua Reinvent, controlată de
Laurențiu Claudiu Barbu, cel care a operat cu datoriile PSD către
tipografi. Ca să mai adăugăm o piesă la puzzle, chiar Sorin Oprescu
apare în câteva declarații de avere ca fiind împrumutat de o persoană
fizică pe nume Pîrjol Toader, cu 100.000 euro. Pîrjol a ajuns ulterior
asociat în compania Romsuintest Periș cu Laurențiu Claudiu Barbu din
grupul Reinvent/Reinvest.
Statele Unite intenţionează să intensifice
patrulele navale în Marea Chinei de Sud, invocând respectarea
principiului „libertăţii de navigaţie“, o situaţie care în mod sigur va
atrage reacţia vehementă a Chinei.
Scandalul „Mită
pentru amendamente în Parlamentul European“ i-a adus fostului eurodeputat
Adrian Severin 3 ani şi 3 luni de puşcărie. Rămâne însă de văzut dacă Severin
va ajunge sau nu în spatele gratiilor.
Aşadar, Antenele lui Dan Voiculescu au mai
câştigat o înfrângere, pe care o adaugă unui portofoliu deja
impresionant de eşecuri. A fost aceasta ultima – dar nu ştim dacă şi cea
din urmă – micromineriadă pe care, din spatele gratiilor, a
orchestrat-o cunoscutul mogul. De acum încolo, dacă vrem ca lucrurile să
nu se repete, mai importanţi devin complicii săi de la vârful statului,
scrie jurnalistul Liviu Avram pe blogul său de pe adevarul.ro
http://silethismillennium.blogspot.com/2009/03/youtube-broadcast-yourself.html
Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) prezintă
Raportul anual de activitate pe anul 2015. La eveniment participă şi
preşedintele Klaus Iohannis, dar şi premierul Dacian Cioloş. adevarul.ro
transmite imagini de la bilanţul DNA.
Presedintele
rus, Vladimir Putin, a preluat conducerea eforturilor de a transpune in
realitate armistitiul din Siria. Liderul de la Kremlin a purtat
discutii telefonice cu alti conducatori si a...
Traian Băsescu îi scrie lui Dacian
Cioloş pe o temă de interes naţional. Fostul preşedinte denunţă modul în
care directorul Nuclearelectrica a renunţat la combustibilul nuclear
autohton în favoarea importurilor din Canada. În opinia lui Băsescu,
acest gest duce la vulnerabilizarea României şi chiar la o posibilă
dependenţă faţă de ruşi.
"Aflu
cu surprindere că, la Centrala nucleară de la Cernavodă, nu se mai
cumpără combustibil nuclear de la Compania Naţională a Uraniului.
Directorul Nuclearelectrica, doamna Daniela Lulache, a decis să
achiziţioneze combustibilul nuclear din Canada, de la compania Camenco.
Motivul ar fi preţul mai bun. Nu am dubii că preţul canadienilor este
mai bun. Problema este că preţul va fi mai bun doar pînă cînd România nu
va mai produce combustibil nuclear. Pe urmă, va veni dependenţa de
canadieni sau, de ce nu, de ruşi.
Domnule prim-ministru Cioloş, vă
rog opriţi această ticăloşie, indiferent care este preţul uraniului
românesc. Şi poate o trimiteţi pe doamna Daniela Lulache să fie director
la o grădiniţă chiar dacă va fi o grădiniţă unde salariul este ca la
Fondul Proprietatea sau Nuclearelectrica. Iar, dacă Compania Naţională a
Uraniului are probleme, ajutaţi-o acum", scrie Traian Băsescu pe
Facebook.
EXCLUSIV: Interviu cu “MORTUL” lui Gâdea care l-a provocat pe
ambasadorul american să vorbească despre cazul ANAF-Antena 3/ VREA
ÎNFRUNTARE ÎN DIRECT CU MIHAI GÂDEA
EXCLUSIV:
Interviu cu “MORTUL” lui Gâdea care l-a provocat pe ambasadorul
american să vorbească despre cazul ANAF-Antena 3/ VREA ÎNFRUNTARE ÎN
DIRECT CU MIHAI GÂDEA
Este vorba de un interviu online în care ambasadorul american la Bucureşti, Hans Klemm, a răspuns întrebărilor internauţilor. Una din întrebări s-a referit la cazul Antena 3- ANAF.
Antena 3 susține că poza de profil a celui
care i-a pus întrebarea ambasadorului american despre postul familiei
Voiculescu ar fi,de fapt, a unui student italian ucis la Cairo şi că
profilul ar fi fals.
FLUX 24 vă prezintă un interviu în exclusivitate cu aşa zisul MORT, care dezvăluie că doreşte să intre în direct la Antena 3 şi să explice despre ce e vorba în opinia sa.
INTERVIU REALIZAT DE ANDREI BĂDIN
Mai mult acesta afirmă că a dorit marţi
seară să intre în direct la Antena 3, dar ar fi fost refuzat de Mihai
Gâdea, care l-ar fi şi blocat pe facebook.
POVESTEA
Cezar Matei este numele contului de facebook. De pe acest
cont ati pus marti o intrebare ambasadorului american la Bucureşti in
cazul Antena 3- ANAF. Antena 3 afirma ca acesta ar fi un cont fals, iar
fotografia de profil este a unui student italian ucis in Cairo. Cezar
Matei este numele dvs? Fotografia este a dvs?
Nici fotografia si nici numele nu imi apartin.Desi am citit despre
acel caz nefericit, in care Giulio Regeni a fost torturat si ucis cu
salbaticie, nu i-am recunoscut poza atunci cand am downloadat-o de pe
internet.Cu siguranta, nu as fi folosit aceasta poza de profil.Acum ca
am aflat de la Antena3, m-am ambitionat sa nu o schimb, pentru ca nu
consider ca am ranit pe cineva.
DE CE?
Atunci intrebarea e simpla: de ce nu v-ati folosit identitatea reala?
De fapt,nu prea folosesc Facebook-ul.Prea multa mizerie.Nu face bine
psihicului.Cu toate acestea,am fost "obligat" de catre prieteni sa imi
fac un cont.Fiind un fan al lui Mircea Badea (nu am urmarit stirile din
preajma alegerilor din 2014,nu m-au interesat) am intrat intr'o zi pe
pagina lui.Am ramas masca.Atatea manipulari de la un cineva pe care il
consideram un om inteligent si integru.L-am apostrofat in
comentarii,intr-un mod civilizat,crezand ca ceea ce vazusem in ziua
respectiva pe pagina lui era o scapare...
POVESTEA CU MIRCEA BADEA, DRAMA UNUI FOST ANTENIST
Şi ce s-a întâmplat apoi?
M-a blocat.Am ramas surprins.Atunci a fost prima data cand mi-am
facut alt cont.Am postat in zilele urmatoare.Mi-am facut alt cont,am
lasat alt comentariu.Fara injuraturi,instigari la ura,nici macar sarcasm
malitios.M-a blocat din nou.Am inceput sa urmaresc pe sarite emisiuni
ale Antenei3.Am ramas uimit.Nu semanau deloc cu ce vedeam eu inainte de
alegerile prezidentiale.Uitandu-ma acum in trecut,mi se pare juvenil ce
am facut.Dar uimirea ca sunt apostrofat cu atata ura de fanii A3 si
numit securist,basist,drogat s.a.m.d. m-a facut sa vreau sa continui sa
le demontez propaganda zilnica.Asa s-a nascut ultimul cont-Cezar
Matei.Il foloseam exclusiv pentru a intra in discutii civilizate cu acei
utilizatori pe care ii vedeam mai comunicativi si ceva mai dezghetati.
Incet,incet,am inceput sa folosesc acest cont in fiecare zi,pentru a
citi stiri si a fi la curent cu postarile oamenilor politici si de
presa.Vazand propaganda Antenei3,am realizat ca informatia ma face
puternic.Trebuia sa aflu cu cine votez la locale si parlamentare si de
ce o fac.In fiecare zi ramaneam uimit de cat de jos poate decadea acest
trust de presa.In ultima saptamana a aparut acest
scandal,ANAF-Intact.Bineinteles ca am ramas scarbit in fata incercarilor
patetice de a manipula populatia.Am urmarit cu atentie scandalul,taxand
subtil orice postare ce manipula.Acum mi se pare stupid,nu mi-am facut
multi prieteni,nu am convins multa lume ca este victima acestor josnici
"jurnalisti".Intre timp am observat ca ambasadorul SUA organizeaza un
webchat in care cere cetatenilor romani sa ii puna intrebari,carora le
va raspunde in limita timpului disponibil.
AM PUS O ÎNTREBARE LA CARE MULŢI AŞTEPTAM UN RĂSPUNS
Şi?
Sunt cetatean roman.Intrebari pertinente aveam.Fostul cont mi-l
inchisesem cu mult timp in urma.Sincer,nu mi-am imaginat ca se va ajunge
aici.Nu stiam ca cel din poza de profil e mort.Nici nu eram constient
ca sunt pe un cont fals.Utilizarea acestuia devenise rutina(uite de ce
urasc retelele de socializare).Am pus o intrebare la care eu si multi
dintre amicii mei asteptam cu sufletul la gura un raspuns.Dati-mi voie
sa va spun ca nu ma asteptam sa fiu singurul care pune aceasta
intrebare.Adica..am trait cu totii in aceeasi tara in ultimele 2
saptamani,nu?Dar uite ca am fost singurul si a raspuns.Fiind prima
declaratie pe acest subiect,a fost preluata de intreaga
presa.Ambasadorul american nu putea sa stie ca eu am folosit un cont
fictiv.Trebuie sa imi fi prieten pentru a-si da seama.Dar penibila
manipulare a lui Gadea&Co. ce a urmat a mers un pic prea
departe.Chiar pana la "agenti secreti/securisti/Romania-Colonie
Americana/spioni rusi/agenturi straine etc." L-au acuzat pe domnul Klemm
ca a fabricat intreabarea.Nu este asa.Este o manipulare
ordinara.Intreaga societate civila a asteptat un raspuns pe acest
subiect din partea Ambasadei Statelor Unite ale Americii.
A FOST REFUZAT SĂ INTRE ÎN DIRECT LA ANTENA 3
- Am inteles ca i-ati transmis domnului Gadea un mesaj marti seara. Care era acesta?
Ca astept sa intru in direct prin telefon,pentru a ma apara si a
informa telespectatorii ca li s-a distras atentia de la fondul
intrebarii.O intrebare pe care nu am pus'o numai eu,ci intreaga
societate.Doar ca eu am fost cel care a scris'o pe webchat'ul Ambasadei.
L-AM DEMASCAT
- De intrat, nu ati intrat pe post. V-a dat vreun raspuns?
Indirect.M-a blocat pe pagina lui de socializare.Nu detin un
screenshot,dar au fost cateva zeci care mi-au vazut comentariile in care
ii ceream sa imi permita sa ma apar.Sunt fericit ca l-am demascat in
fata catorva telespectatori.
Unii afirma ca e ciudat ca foarte repede cei de la Antena
si-au dat seama ca profilul este fals si au facut imediat legatura cu
studentul italian ucis in Egipt. Cunoasteti pe cineva de la Antena 3?
Ati avut vreodata o legatura cu acest post in afara ca in trecut ati
fost fanul lui Mircea Badea?
Daca luati in vedere miile de comentarii sterse in cateva minute de
pe pagina lui Liviu Dragnea,o sa va dati seama ca nu este deloc
ciudat.Au oameni pregatiti non-stop sa demonteze adevaruri sau minciuni
imediat ce apar.Lor le-a luat 4 ore,din cate am inteles.Mircea Badea a
fost cenzurat la 100 de minute.Si nu,nu cunosc pe nimeni din trustul
Intact.Am fost doar fan al lui Mircea Badea.
E PERICULOS
Vreti sa va devoalati identitatea?
Avand in vedere episodul scrisorii adresate fiicei jurnalistului Dan
Tapalaga de catre Oana Stancu Zamfir,cred ca puteti intelege de ce este
foarte periculos sa fii om simplu impotriva acestor jurnalisti.
Credeti ca un profil fals va poate ajuta? Sunt multi oameni care isi asuma opiniile...
Da,ajuta sa raman la un pseudonim pe internet.Chiar daca eu pot sa
ma apar de atacurile lor,sunt oameni in jurul meu pe care vreau sa ii
protejez.Va amintesc,din nou,scrisoarea monstruoasa adresata acelei
fetite de 10 ani.Oamenii astia nu au scrupule.Nu poti rani ceea ce nu
poti vedea.Pentru o intalnire televizata fata in fata cu Gadea,as
renunta la identitatea falsa.Altfel,nu merita.
ÎNTREBAREA MEA ERA FIREASCĂ
Deci va asumati identitatea reala numai pentru o intalnire
televizata fata in fata cu domnul Mihai Gadea? Sau si daca alte posturi
tv va invita?
Orice alt jurnalist ce nu lucreaza la RTv sau Antena3 stie deja ca
intreabarea era una fireasca si nu conteaza foarte mult cine a
adresat-o.Nu as avea ce idee noua sa transmit.Singurul motiv pentru care
as aparea la TV ar fi pentru a fi sigur ca ma adresez publicului care a
cazut prada acestor monstrii : parintii si bunicii nostri.
CONCLUZIILE
Cati ani aveti?
Implinesc 22 in aprilie.
Nu sunteti prea dur in afirmatiile despre parintii si bunicii nostri? Lumea are dreptul la propriile optiuni....
Cu siguranta.Daca mi-ar sta in putere,as lupta pentru asta.Nu este o
gluma malitioasa,este ceva adevarat si in acelasi timp trist.Imi observ
bunicii.Pe ai mei si ai celor apropiati mie.Am vazut mitingul de
vinerea trecuta.Vorbind in cifre,cei mai afectati de propaganda Antenei3
sunt cei in varsta,care se simt parasiti de politicieni.Jurnalistii
trustului Intact au observat asta cu mult timp in urma si profita
meschin de pe urma temerilor batranilor.Acesti oameni sunt tinuti in
saracie pentru a conta la vot.Daca oferi o pensie din care se poate
trai,cum poti fi sigur ca mai vine lumea la tine sa ii dai sacose cu
mancare?Cum sa mai castigi alegerile si peste 4 ani daca nu mai poti sa
promiti ca maresti pensiile cu 100-200 de lei?
Traiti in Romania?
In acest moment,da.Ma pregatesc sa plec in vara.
In ce oras?
Timişoara
Unde vreti sa plecati in vara?
La o sora, in SUA,cu o viza Work and Travel.Daca reusim sa rezolvam cu actele,este posibil sa raman acolo.
SUNT CONŞTIENT
Sunteti constient ca daca nu va veti dezvalui identitatea veti alimenta speculatiile privind fantomele invocate de Antena 3?
Da,sunt constient.Dar de asemenea consider ca daca ei nu imi ofera
macar cateva minute intr'o interventie telefonica pot fi acuzati de
manipulare.
Dar daca alta televiziune va ofera spatiu de emisie?
Repet .Faptul ca nu am siguranta ca voi fi privit de absolut toti
cei care au cazut victime manipularilor din aceasta seara si de pana
acum,ma face sa nu vreau sa apar la nicio alta televiziune.As face'o
doar stiind ca o sa deschid ochii catorva persoane.Am si eu
parinti,bunici.Este inuman ce fac acesti oameni prin intermediul unei
televiziuni publice.Majoritatii telespectatorilor altor televiziuni nu
le pasa cine a pus intrebarea,pentru ca nu cred intr'o armata de sute de
mii de postaci platiti de SUA si Bruxelles.
Lasati loc la multe speculatii refuzand sa va asumati identitatea in alt loc decat A3...
Aceste speculatii nu sunt inghitite de categoria de public in care
imi pun speranta ca va face la un moment dat ceva pentru schimbarea
acestei tari.Cei care nu sunt indoctrinati de Antena3 nu au nicio scuza
pentru a crede in speculatiile din jurul unei simple intrebari adresate
intr'un eveniment de Q&A
A FOST DESCOPERIT UN DOCUMENT BOMBĂ ÎN
SCANDALUL BANILOR ROȘII DIN 1989/ Radio Europa Liberă: De ce NU vor
procurorii să caute conturile lui Ceaușescu în „dosarul ICE Dunărea”?
A
FOST DESCOPERIT UN DOCUMENT BOMBĂ ÎN SCANDALUL BANILOR ROȘII DIN 1989/
Radio Europa Liberă: De ce NU vor procurorii să caute conturile lui
Ceaușescu în „dosarul ICE Dunărea”?
RELATARE RADIO EUROPA LIBERĂ: După multe investigații independente sau plătite de statul român și
după anchetele făcute de o comisie parlamentară specială, vestitele
conturi ale lui Nicolae Ceaușescu nu au fost găsite. Există, pe de altă
parte, informații clare despre felul în care fostul lider comunist se
folosea de serviciul de spionaj autohton pentru a strânge valută: nu e
vorba aici doar despre banii care au venit spre exemplu din
operațiunile, așa zis, de repatrirere a evreilor și etnicilor germani,
pentru care Israelul și Germania Federală au plătit sume fixe pentru
fiecare persoană care era lăsată să plece din România, ci și despre
toate operațiunile de import export de dinainte de 1989. Cele mai multe se făceau prin Întreprinderea de Comerț Exterior (ICE)
Dunărea înființată de Securitate în 1982, care avea și indicativ de
unitate militară subordonată serviciului de spionaj. Această
întreprindere juca de fapt rolul de intermediar între exportatorii
români și cumpărătorii din afară. Relația cu partenerii externi era
asigurată prin Compania Crescent (Crescent Commercial and Maritime),
condusă de Dan Voiculescu, fondatorul trustului Intact, care deține
televiziunile Antena 1 și Antena 3. Potrivit
documentelor securității, cei care conduceau compania Securității erau
ofițeri cu rang înalt ai acestei instituții. Nici nu s-ar fi putut
altfel. Fostul președinte Traian Băsescu a explicat în 2013, atunci când a
cerut desecretizarea arhivei ICE Dunărea și transmiterea ei către CNSAS -
Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității - că n-ar
trebui să avem „mari așteptări” și că arhiva Crescent, sucursala condusă
de Voiculescu, nu se află în România. Băsescu sugera că informațiile
cele mai interesante despre conturile secrete ale fostei Securități s-ar
fi putut afla mai degrabă dinspre Crescent. Chiar și așa, după aproape doi ani de căutări în documentele
ICE Dunărea, directorul de investigații al CNSAS, Geanina Nagâț, susține
că „există un document din 1986 cu 45 de milioane de dolari într-un
cont prezidențial, care se numea chiar așa”. „Conturile lui Ceuașescu au
existat” subliniază reprezentanta CNSAS, adăugând că rămâne de văzut
dacă societatea românească „e interesată să afle până la capăt povestea
acestor bani: unde s-au dus, pe ce au fost cheltuiți, cine și cum i-a
cheltuit”. Pe baza informațiilor din această arhivă, procurorii ar putea deci
începe o anchetă serioasă care să scoată la lumină, la mai bine de un
sfert de veac de la moartea lui Nicolae Ceaușescu, ce s-a întâmplat cu
banii din conturile secrete ale Securității sau cu așa numitele conturi
ale lui Ceaușescu. De ce Parchetul General nu a început o
investigație pe baza acestei arhive, care descrie o parte din circuitele
banilor Securității? Ar putea fi vorba despre interese care duc în zone
prea complicate, care odată perturbate ar putea implica personaje cheie
din sistemul autohton. Ultimul șef al Direcției Securității Statului, Iulian Vlad, se
plângea la începutul anului 1990 de ineficiența și chiar corupția
sistemului care trebuia să pompeze valută în bugetul statului: „în afară
de faptul că sumele respective, de cele mai multe ori, reprezentau o
câtime din prețul de vânzare a mărfurilor și statul oricum le-ar fi
încasat în condițiile unor negocieri corecte, ofițerii de securitate
trebuiau să intre în tot felul de combinații cu străinii, nu de puține
ori compromițătoare, iar controlul activității lor și al valutei nu era
sigur” (citat de Cristian Troncotă, Duplicitarii. O istorie a serviciilor de informaţii şi securitate ale regimului comunist din România. 1965-1989, Bucureşti, Editura Elion, 2003, p. 243). Nu ar fi poate prea târziu ca procurorii români să încerce să
recupereze prejudiciul adus statului român de acești foști ofițeri de
securitate care lucrau la Dunărea și la Crescent, care după căderea
comunismului, au devenit, în marea lor majoritate, prosperi oameni de
afaceri și pe care chiar fostul lor șef îi bănuia de matrapazlâcuri,
încă de pe atunci.