Poreclă Sile this Millennium Pseudonime sile_this_millennium

vineri, 14 decembrie 2018

Iulian Chifu:Germania la final de epocă: tranziţie soft şi continuitate pentru Angela Merkel - 13 decembrie 2018, 11:10 - Sursă : Adevărul.ro

http://silethismillennium.blogspot.com2018youtube-broadcast-yourself.html
Iulian Chifu

Iulian Chifu:

Germania la final de epocă: tranziţie soft şi continuitate pentru Angela Merkel
Annegret Kramp-Karrenbauer, felicitată de Angela Merkel după votul pentru conducerea CDU FOTO EPA-EFE

Germania la final de epocă: tranziţie soft şi continuitate pentru Angela Merkel 


13 decembrie 2018, 11:10

         Faptul că Germania încheie o epocă e o realitate incontestabilă, după ce la 7 decembrie, la Congresul CDU de la Hamburg (locul de naştere al Cancelarului), doamna Angela Merkel a plecat în aplauze furtunoase de la conducerea partidului, după 18 ani de exercitare a conducerii.

     O epocă majoră, care încheie nu mai puţin de 50 de ani în care Germania Federală de după 1949 a fost condusă de către CDU. Momentul emoţional major pare să fi fost şi la baza votului ce a urmat, doamna Merkel marcând nevoia de continuitate a valorilor, chiar dacă noul leadership trebuie să fie mai tânăr şi mai adaptat lumii contemporane şi provocărilor ce vin, indicând, indirect succesorul favorit.

    Doamna Merkel a avut nu numai un discurs şi o ieşire en fanfare, care a dirijat voturile spre secretarul general al partidului pe care l-a ales chiar ea, Annegret Kramp-Karrenbauer, dar şi promisiunea de a rămâne la conducerea guvernului german, în calitate de Cancelar, şi după octombrie 2019, mijlocul mandatului, cu perspectiva de a încheia în 2021 epoca sa la guvernarea Germaniei şi, în mare măsură, a Europei. Totuşi, lucrurile sunt ceva mai nuanţate.

   Trebuie spus că am avut pentru prima oară în 50 de ani alegeri competitive la conducerea CDU, direct în Congres. În ultima jumătate de secol, partidul a câştigat în mod substanţial prin gestiunea afacerii alegerii preşedintelui în spatele uşilor închise, urmate de un vot în cvasi-unanimitate în partid. De această dată, am avut nu doi, ci trei candidaţi, iar decizia finală s-a luat în al doilea tur de scrutin, acolo unde învingătoarea a câştigat la mustaţă, cu 517 din cele 999 voturi exprimate. La 56 de ani, AKK – cum i se spune doamnei Annegret Kramp-Karrenbauer – este de profil echilibrat, extrem de fermă şi puternică în convingerile sale interne şi poate mai centrist chiar decât doamna Merkel, care a adus deja partidul de la o dreaptă conservatoare la un partid solid aşezat pe centrul spectrului politic.

   De asemenea, după prăbuşirea substanţială în sondaje a socialiştilor din SPD, CDU a rămas singurul partid de masă, la nivelul naţional, cu peste 430.000 de membri şi 26,7% din voturi, faţă de partenerii creştin-sociali bavarezi care au intrat sub 10% şi alături de Verzii în creştere substanţială de imagine şi forţă la nivel naţional. Doamna Annegret Kramp-Karrenbauer se anunţă mai conciliantă cu Rusia decât predecesoarea sa, în timp ce critica la adresa Nord Stream 2 nu vizează şi blocarea proiectului, ci doar jocul pe cantitatea de gaz ce va circula pe aici.
     
   Între timp, doamna Merkel este în faţa unor evoluţii interne dificile, de unde şi ideea retragerii de la conducerea Partidului, pentru a permite consolidarea succesoarei sale. Şi acest pas lasă să se înţeleagă că actualul Cancelar are un spaţiu mai larg pentru a-şi aranja retragerea din politică dar şi posibilitatea de a-şi aşeza o formula de carieră europeană ulterioară. Iar aici, interesele sunt mult mai puternice şi mai largi.

  Opţiunea ca doamna Merkel să devină Preşedintele Consiliului European, chiar dacă e încă prematură şi, probabil, respinsă public ca opţiune în acest moment, pare să fie tot mai conturată.

      Într-adevăr, e de aşteptat ca la jumătatea mandatului, în octombrie 2019, social-democraţii - în cădere majoră de viteză - să dorească fie să iasă de la Guvernare direct, fie referendumul intern planificat va determina partidul să facă pasul înapoi. Mersul spre alegeri anticipate e o variantă, iar alegerile europarlamentare vor confirma dacă schimbarea şi susţinerea celei considerată o mini-Merkel a fost o idee bună. Totuşi, perspectivele sunt că CDU va rămâne principalul partid din Germania şi va da Cancelarul, chiar dacă octombrie 2019 va însemna o nouă coaliţie în care ar putea pătrunde Verzii, dar şi cu un nou Cancelar, noul lider al partidului, Annegret Kramp-Karrenbauer. Sau posibile alegeri anticipate.

      Pe de altă parte, planificarea atentă face ca doamna Merkel să fie disponibilă, la acea oră, să preia Preşedinţia Consiliului European, mai ales dacă votul de la finalul lui mai 2019 va crea dificultăţi unei majorităţi pro-europene în Parlamentul European, prin creşterea partidelor eurosceptice şi anti-europene, ceea ce reclamă coaliţii mai largi cu 3-4 partide europene, cu popularii, social-democraţii, liberal democraţii şi chiar verzii într-o majoritate. În plus, o performanţă mai slabă a lui Emmanuel Macron în Franţa, după presiunile la care e supus astăzi în stradă, ar putea să însemne nevoia unui lider puternic pro-european, cunoscător al tuturor resorturilor şi politicilor, la Consiliul European, după încheierea mandatului lui Donald Tusk. Doamna Merkel pare a fi natural desemnată pentru o asemenea poziţie.

     Pe de altă parte, cel puţin în România, am mai trăit epoca ştirilor privind accesul la poziţii europene încă de acum un an, când chiar Preşedintele Klaus Iohannis era predestinat, parcă, unei asemenea perspective. E adevărat că atunci mişcarea părea scoasă din pălărie, fiind prea devreme un asemenea calcul, dar unii au considerat în forma cea mai serioasă această perspectivă, cu gândul la numărul redus de lideri din statele europene, la vârf, membri ai Consiliului European, care au supravieţuit în funcţii. Astăzi, opţiunea ca doamna Merkel să devină Preşedintele Consiliului European, chiar dacă e încă prematură şi, probabil, respinsă public ca opţiune în acest moment, pare să fie tot mai conturată, şi în linie cu spiritul previzibilităţii politicilor cu care ne-a obişnuit Germania la ea acasă şi în Europa.

      Această situaţie justifică nevoia de schimbare a Preşedintelui CDU astăzi, pentru a pregăti o victorie doamnei Annegret Kramp-Karrenbauer la europarlamentare şi pentru a-i întări poziţia în partid în următorul an, fapt ce o face capabilă să preia postura de Cancelar, un pas obligatoriu dacă guvernul şi coaliţia germană se destramă în octombrie anul viitor. Indiferent de formulă, zarurile au fost aruncate, iar doamna Merkel îşi poate încheia în forţă cariera politică în calitate de Preşedinte al Consiliului European, după ce iese de la conducerea statului german, fiind figura cea mai pregnantă de continuitate şi imaginea continuităţii pro-europenismului şi a democraţiei liberale la nivel european.

Citeste mai mult: adev.ro/pjo3lf

Cristian Unteanu : ” Propunere legislativă a Parlamentului European: Statele Membre care încalcă regulile statului de drept riscă să piardă fondurile comunitare” - 13 decembrie 2018, 17:02 - Sursă : Adevărul.ro

http://silethismillennium.blogspot.com2018youtube-broadcast-yourself.html
Cristian Unteanu

Cristian Unteanu
Propunere legislativă a Parlamentului European: Statele 
Membre care încalcă regulile statului de drept riscă să piardă fondurile
 comunitare
Abonare FOTO EPA-EFE

” Propunere legislativă a Parlamentului European: Statele Membre care încalcă regulile statului de drept riscă să piardă fondurile comunitare”

13 decembrie 2018, 17:02

         Parlamentul European anunţă intrarea în linie dreaptă a propunerii legislative privind noul mecanism de protecţie pentru bugetul european şi apărarea valorilor comune, unul pe care-l anunţam ca fiind în pregătire de mai multe luni şi discutat intens la nivelul tuturor instituţiilor comunitare.

          Prevederile esenţiale conţinute în textul intitulat „On the protection of the Union’s budget in case of generalised deficiencies as regards the rule of law in the Member States“ sunt simple: suspendarea sau reducerea plăţilor. Parlamentul European sau Consiliul pot primi dreptul de a bloca sau de a debloca finanţarea, asigurându-se în acelaşi timp protecţia beneficiarilor finali, precum cercetătorii ştiinţifici sau organizaţiile societăţii civile.

         Cum a demarat procesul?

    Pe 3 mai, Comisia Europeană înaintează o propunere pentru reglementare legislativă privind protecţia bugetului Uniunii în cazul constatării apariţiei unor deficienţe generalizate în respectarea de către un Stat Membru a regulilor statului de drept, inclusiv ameninţări la adresa independenţei justiţiei, decizii arbitrare sau nelegale luate de autorităţile publice, limitări puse în calea anchetării, urmăririi penale sau condamnării pentru încălcarea legii. În termenii acestei propuneri, Comisia putea face direct Consiliului propuneri pentru sancţiuni cu privile la acordarea banilor europeni. Acestea măsuri, în proiect, includeau suspendarea plăţilor, reducerea sau chiar încheierea angajamentelor legale (a plăţilor) sau transferul banilor către alte programe. Pe 17 august a fost dată publicităţii opinia Curţii Europene de Conturi şi pe 3 octombrie, coraportorii din PE au prezentat propunerea de Raport.

Ce apare nou, care sunt dezvoltările propuse de propunerea actuală?


     Noile reguli au fost aprobate de către Comitetul pentru control bugetar şi de Comitetul pentru buget (43 de voturi favorabile, 9 împotrivă şi 3 abţineri) şi vor fi supuse votului în plenară în şedinţa de pe 16 ianuarie.. Este foarte greu de imaginat că propunerea nu va trece sau că vor exista probleme majore la nivelul Consiliului UE, în şedinţele care vor fi prezidate de miniştrii români Tudorel Toader şi Carmen Dan, căci este de presupus ca votul să aibă loc în perioada Preşedinţei române a Consiliului UE. Din păcate, nu am regăsit vreun europarlamentar român printre „actorii de primă linie“: astfel, coraportorii din partea comitetului pentru buget şi a celui pentru control bugetar sunt Petri Sarvamma (PPE) Gardiazabal Rubial Eider (S&D). Ai noştri nu sunt incluşi nici măcar în gurul de „shadow rapporteurs“ trimişi din partea fiecărui grup politic, nu le-am regăsit numele nici pe lista celor desemnaţi de comitetele din PE care au trebuit să formuleze opinii pe Raport (adică cel pentru dezvoltare regională, cel pentru libertăţi civile, justiţie şi afaceri interne sau cel pentru probleme constituţionale).

        Printre precizările interesante care apar în acest text, o avem pe cea care spune că activitatea Comisiei Europene în acest domeniu se va face împreună cu un grup de experţi independenţi, prima şi cea mai importantă sarcină fiind „stabilirea existenţei unor deficienţe generalizate în respectarea regulilor statului de drept“, decizând apoi măsurile punitive care, evident, pot să însemne suspendarea plăţilor de la bugetul european sau reducerea nivelului de prefinanţare. Această decizie va fi implementată după ce a fost aprobată de Parlament şi Consiliu. După ce Statul Membru va remedia deficienţele constatate de către Comisie, Parlamentul şi miniştrii din UE vor putea debloca fondurile respective.

       Dar, chiar dacă se află sub o asemenea măsură restrictivă, guvernul Statului Membru respectiv va trebui să implementeze în continuare programul sau programele vizate şi să facă la timp toate plăţile cuvenite către beneficiarii finali precum cercetătorii ştiinţifici sau organizaţiile societăţii civile. Iar sarcina Comisiei Europene va fi să ofere asistenţă beneficiarilor respectivi şi să se lupte pentru a se asigura că ei îşi primesc fondurile cuvenite.

     Odată cu decizia privind luarea unor asemenea măsuri, Comisia Europeană va propune Parlamentului European şi Consiliului ca banii care corespund valorilor afectate de măsurile respective să fie transferaţi în rezerva bugetară. Această decizie va fi aplicată efectiv după patru luni, asta în cazul în care Parlamentul European, cu majoritate de voturi, sau Consiliul, cu majoritate calificată, amendează sau resping propunerea respectivă. 
       Citat în materialul transmis în urmă cu puţin timp de serviciul de presă al PE, Gardiazabal Rubial Eider spunea: „Respectul statului de drept şi al valorilor UE sunt principiile esenţiale pe care se clădeşte proiectul european. Niciun guvern nu poate viola aceste vor suferi consecinţele“.

         Iar Petri Sarvamaa adăuga: „Ne putem aştepta la o implementare corectă a unui management financiar adecvat doar din partea unei guvernări şi a unor sisteme judiciare care respectă statul de drept. Unui guvern care contrazice aceste principii nu ar trebui să i se permită implementarea bugetului european – banii contributorului european – aşa cum îşi doreşte ... Cel mai important aspect al acestui mecanism este protecţia oferită beneficiarilor finali – în modelul nostru, asta este valoarea adăugată faţă de propunerea iniţială a Comisiei. Am inclus şi Parlamentul European în procedura democratică de decizie, prin aceasta întărind dimensiunea de control democratic a fiecărei decizii ce va fi luate“.

         
Poate de-abia acum înţelegeţi valoarea acelei Rezoluţii adoptate de PE în legătură cu încălcările statului de drept în România, ţară care va conduce dezbaterile finale ale Consiliului pe această temă în JAI. N-am înţeles atunci, s-ar putea ca de-abia acum să vedem cu adevărat ce ni s-a întâmplat şi ce nu ştiau europarlamentarii noştri că avea să se întâmple.

Citeste mai mult: adev.ro/pjojwt
     



LUMEA LUI BANCIU. 13 DEC 2018, P1/3

http://silethismillennium.blogspot.com2017youtube-broadcast-yourself.html

https://silethismillennium2019.blogspot.com/

Înapoi în viitor