Poreclă Sile this Millennium Pseudonime sile_this_millennium

Se afișează postările cu eticheta mihail şi gavril. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta mihail şi gavril. Afișați toate postările

duminică, 8 noiembrie 2009

Sfintii Arhangheli Mihail si Gavril/Adevarul -Revoluţionarul Lorin Fortuna, un rătăcit periculos - /"OTV mai există din cauza publicului”


[~Collage ,Sile this Millennium ~]

Codul Deontologic Unic

Convenţia Organizaţiilor de Media (COM) a adoptat Codul Deontologic Unic pentru presa autohtonă, care unifică principiile deontologice pe care aceste organizaţii le promovau individual până acum.

Dezbaterile COM, în urma cărora participanţii s-au pus de acord privind un set de reguli ce are şanse să fie asumat de întreaga piaţă mass media, au avut loc în cadrul programului Autoreglementarea în media, demarat în urmă cu un an şi jumătate, precizează organizatorii - Centrul pentru Jurnalism Independent (CJI), ActiveWatch -Agenţia de Monitorizare a Presei şi Konrad Adenauer Stiftung - Media Program, cu sprijinul Open Society Institute.

Sfintii Arhangheli Mihail si Gavriil

Sfintii Arhangheli Mihail si Gavriil

In fiecare an, pe data de 8 noiembrie, Biserica cinsteste Soborul Sfintilor Mihail si Gavriil si a tuturor Puterilor ceresti celor fara de trupuri. Lumea ingereasca a fost creata de Dumnezeu din nimic, nu din ceva preexistent si nici din fiinta Sa. Referatul biblic despre creatie nu vorbeste in mod precis despre crearea ingerilor. Sfintii Parinti afirma ca la creatie nu se vorbeste explicit despre ingeridin doua motive: evreii, inclinati spre idolatrie, ar fi cazut usor in ratacirea idolatra a popoarelor vecine si ca in cartea Facerii se urmareste numai infatisarea inceputului lumii vazute.

In ceea ce priveste ierarhia ingereasca, Dionisie Areopagitul vede cetele ingeresti in numar de noua, asezate in cate trei grupuri suprapuse: Serafimi, Heruvimi, Scaune; Domnii, Puteri, Stapanii; Incepatorii, Arhangheli, Ingeri. Biserica si-a dat consimtamantul asupra acestei ierarhii prin introducerea ei in pictura bisericeasca.

Pentru ca ingerii sunt netrupesti, la ei nu se poate vorbi de sex si nici de o transplantare a speciei (Fac 6,2), deci, ei nu se casatoresc, nu se inmultesc (Matei 22,30) si nici nu mor (Luca 20, 35-36). Ingerii isi transmit unii altora propriile lor ganduri si hotarari fara sa rosteasca cuvinte. Insa, pentru indeplinirea slujbei lor, pot lua infatisare omeneasca (II Reg 6,17), pot sa vorbeasca, sa manance, sa apara imbracati si uneori purtand aripi (Fac. 32,25; Luca 24, 4; Matei 28,3; Apoc 14,6).

Lucrarea principala a ingerilor este aceea de a-l intari si sustine pe om in a transfigura lumea.

Sarbatoarea Soborul Sfintilor Mihail si Gavriil

Aceasta sarbatoare a fost la origine o simpla aniversare anuala a sfinti rii unei biserici a Sfantului Arhanghel Mihail, ridicata la termele lui Arcadius din Constantinopol. Astfel, ea apare in cele mai vechi sinaxare ca fiind o sarbatoare numai a Arhanghelului Mihail. Mai tarziu ea a de venit o sarbatoare comuna a tuturor Sfintilor Ingeri.

In Mi neiele ortodoxe intalnim alte patru zile liturgice consacrate pomenirii Sfintilor Arhangheli sau unor minuni facute prin pu terea lor:

- La 6 septembrie, se savarseste pomenirea unei minuni facute de Sf. Arhanghel Mihail, la Chones, in Colosse din Frigia;

- La 26 martie, a doua zi dupa praznicul Buneivestiri, praznuim Soborul (Adunarea) mai-marelui voievod Gavriil;

- La 13 iulie, praznuim al doilea Sobor al Ar hanghelului Gavriil, care este la origine ziua sfintirii unei bi serici vestite a Sfantului Arhanghel Gavriil;

- Serbarea Arhanghelului Gavriil din Adin, in ziua de 11 iunie (fara slujba), cand se comemorea za aparitia acestui sfant Arhanghel la o chilie din Sf. Munte (Adin), un de el ar fi invatat pe un calugar sa cante pentru prima oara partea de la inceput a Axionului Sfintei Fecioare : Axion esti, adica : Cuvine-se cu adevarat... ; faptul s-ar fi intamplat prin sec. X, iar serbarea a ramas pana azi limitata la manastirile atonite.

Sfintii Arhangheli Mihail si Gavriil

Sfantul Arhanghel Mihail

In limba ebraica, numele sau inseamna "Cine este ca Dumnezeu?". El este cel care "striga": "Sa luam aminte, noi, care suntem fapturi, ce a patimit Lucifer, cel care era cu noi: cel ce era lumina, acum intuneric s-a facut. Ca cine este ca Dumnezeu?", si asa s-a intocmit soborul, adica adunarea si unirea tuturor ingerilor. Pe seama sa se pune si calauzirea lui Lot si a familiei acestuia la iesirea din Sodoma, precum si protectia speciala a poporului lui Israel. Ii scoate din cuptor pe cei trei tineri din Babilon, il sprijina in lupta pe Ghedeon, il mustra pe vrajitorul Valaam si il elibereaza din inchisoare pe Sfantul Apostol Petru. Conform Scripturii, toti mortii vor iesi din morminte la glasul trambitei Sfantului Arhanghel Mihail.

Sfantul Arhanghel Gavriil

In limba ebraica, Gavriil inseamna "barbat-Dumnezeu". Numele sau contine concentrat vestea ca Dumnezeu Se va face barbat, ca va asuma firea omeneasca. Vesteste Sfintilor Parintilor Ioachim si Ana nasterea Maicii Domnului, ii descopera lui Zaharia nasterea Inaintemergatorului. Pastorilor le arata ca li S-a nascut Prunc, pe Iosif, logodnicul Mariei, il intareste ca sa nu se indoiasca de nimic, calauzeste Sfanta Familie in Egipt si aducefemeilor mironosite vestea Invierii Domnului.

Ceata ingereasca inferioara se arata luminatoare celei superioare

Parintele Dumitru Staniloae marturiseste pe baza sfintelor noastre predanii, ca Arhanghelul Gavriil este singurul caruia i s-a descoperit misterul intruparii Fiului lui Dumnezeu. Astfel, desi nu face parte din ceata ingerilor aflata in prima triada si nemijlocit langa Dumnezeu, se face luminator al acesteia. Ii invata pe cei ce ii sunt superiori sa "ridice portile vesnice", ca Cel ce S-a imbracat in trup pentru negraita iubire de oameni, sa urce si sa stea mai presus de toata Incepatoria si Puterea. Cele mici sunt facute mari prin har. Aceasta o spune si Sfantul Apostol Pavel: "Acum, zice, s-a facut cunoscuta prin Biserica, Incepatoriilor si Stapaniilor, intelepciunea cea de multe feluri a lui Dumnezeu" (Ef. 3, 10).

Obiceiuri si traditii de Sfintii Arhangheli Mihail si Gavriil

In credinta populara, Arhanghelul Mihail este un personaj mai venerat decat Arhanghelul Gavriil. El poarta cheile raiului, vegheaza la capul bolnavilor - daca acestora le este sortit sa moara, sau la picioarele lor - daca le este harazit sa mai traiasca.

In trecut, in societatea traditionala, Arhanghelii erau cinstiti pentru ca "ei sunt pazitorii oamenilor de la nastere si pana la moarte, rugandu-se lui Dumnezeu pentru sanatatea acestora". Arhanghelii, in viziunea populara, asista si la Judecata de Apoi, sunt patroni ai casei, ard pacatele acumulate de patimile omenesti firesti si purifica, prin post, constiintele.

In zonele muntoase, Arhanghelii sunt sarbatoriti si ca patroni ai oilor. Exista obiceiul ca in dimineata zilei de 8 noiembrie, sa se faca o turta mare din faina de porumb, numita "turta arietilor" (arietii fiind berbecii despartiti de oi). Aceasta turta era aruncata in tarla oilor, odata cu introducerea berbecilor intre oi. Daca turta cadea cu fata in sus era semn de bucurie in randul ciobanilor, considerandu-se ca in primavara toate oile vor avea miei, iar daca turta cadea cu fata in jos, era mare suparare.

La multi ani celor ce poarta numele Sfintilor Arhangheli Mihail si Gavriil.

Adrian Cocosila

Ieri, 12:38 - Obiceiuri de Sfintii Arhangheli Mihail si Gavriil

Arhanghelii din calendarul bisericesc sunt conducatorii cetelor de ingeri, avand aripi si purtand sabii, ca simbol al biruintei, si sunt calauze ale sufletelor in drumul acestora spre rai. In...



Adevarul - AUDIO Revoluţionarul Lorin Fortuna, un rătăcit periculos - Actualitate

http://silethismillennium.blogspot.com/2009/03/youtube-broadcast-yourself.html

AUDIO

Revoluţionarul Lorin Fortuna, un rătăcit periculos

Erou al Revoluţiei din decembrie 1989, timişoreanul, acum lider al unei mişcări ezoterice, este acuzat că profită sexual de adeptele sale. Lorin Fortuna, revoluţionar de frunte în 1989, conduce Mişcarea Astrală România. Specialiştii susţin că timişoreanul suferă de o boală psihică, fiind considerat un pericol.

Citiţi şi:


Lorin Fortuna, în vârstă de 61 de ani, este unul dintre puţinii care au avut curajul de a ridica glasul împotriva regimului comunist în decembrie 1989, fiind în prim-planul revoluţiei de la Timişoara. La 20 decembrie a înfiinţat Frontul Democratic Român în clădirea Operei de la Timişoara, devenind preşedinte. A condus judeţul Timiş în perioada 22 decembrie – 12 ianuarie 1990. Este preşedinte al asociaţiei de revoluţionari Victoria din Timişoara şi, din 2004, membru al Colegiului Naţional al Institutului Revoluţiei Române.

Apoi, ceva s-a întâmplat cu Lorin Fortuna. A înfiinţat Mişcarea Astrală România şi Mişcarea Spirituală Sarmisegetuza, şocând cu teoriile sale.

„Gorilienii“ lui Fortuna

Fortuna susţine că apocalipsa va veni la 12.12.2012. Doar câţiva pământeni vor fi salvaţi – cei care-i urmează întru totul practicile – cu o navetă spaţială care va poposi pe Planeta Selena, mai precis pe Lună. Lumea lui Fortuna este alcătuită din mai multe civilizaţii virtuale: şerpiliană.modificată-viperiană, balauriană, peştiliană-dragoniană, peştiliană-delfiniană, acvilaină-grifoniană şi goriliană.

Fostul revoluţianar se declară exemplar al civilizaţiei goriliene, care nu poate evolua decât “sorbind” din energia specifică acestei civilizaţii. Iar specifică gorilienilor este energia sexuală. Fortuna recomandă “fraţilor” săi gorilieni să aibă cel puţin şase parteneri sexuali permanenţi, evident relaţiile ocazionale suplimentare fiind cu atât mai benefice.

De aici problema. Lorin Fortuna are adepţi, în general femei racolate din rândul persoanelor cu afecţiuni psihice – anxietate, depresie. Relaţia acestor femei faţă de Fortuna este de “subordonare”. Îl ascultă orbeşte, încărcându-se de energia specifică gorilienilor, pentru a accede la “gradul astral” necesar salvării de la apocalipsă.

Una dintre aceste adepte, supusă lui Lorin Fortuna, este Anca Vahnovan, în vârstă de 51 de ani, fostă scenaristă a grupului Vouă.

„Face ce vrea cu ea“


Soţul Ancăi Vahnovan e disperat: femeia a plecat de acasă, din Bucureşti la Timişoara, unde parcurge etapele mântuirii astrale alături de Lorin Fortuna. Anca este bolnavă, suferă de “tulburare afectivă bipolară”, boală care o conduce iute de la depresie severă la momente de euforie şi invers. Soţul, Radu, are de la medic emis un bilet de internare nonvoluntară pe numele Ancăi.


“Nu vreau decât s-o internez pentru a fi tratată. Acest Fortuna s-a jucat cu mintea ei, a determinat-o să întrerupă tratamentul medicamentos şi face ce vrea el cu ea. Este un om foarte periculos”, spune Radu. Care susţine că, înaintea Ancăi, au mai fost cel puţin alte două femei subjugate de Lorin Fortuna.

În momentul în care Anca a plecat de-acasă, lăsându-şi soţul şi cele două fete, Radu l-a sunat pe liderul Mişcării Astrale, cerându-i socoteală. “I-am cerut s-o lase în pace că-i bolnavă. S-o lase în pace că are familie. Mi-a zis că soţia mea nu e bolnavă, ci atacată de civilizaţia extraterestră şerpiliană şi transformată într-un mutant civilizaţional. Zicea că el de fapt o tratează şi că unul dintre tratamentele de bază este sexul”, adaugă Radu, soţul Ancăi Vahnovan.

Din teoriile „demiurgului“

Mihai Eminescu este viitorul Dumnezeu Tutelar Civilizaţional al Civilizaţiei Virtuale Goriliene. El a părăsit Lumea Planetară Superioară a Planetei Terra cu o navă spaţială pentru a-şi lua în primire funcţia supremă. Mihai Eminescu îl înlocuieşte pe Menahem Esenianul, al cărui mandat de 2.000 de ani e pe cale să se încheie.

Ciprian Porumbescu, Corneliu Zelea Codreanu, Ion Antonescu, Constantin Rosenthal sunt dumnezei în Ierarhia Dumnezeiască şi Demiurgică aferentă Lumii Fizice predominant luminoase a Planetei Terra.

William Shakespeare, Giussepe Verdi, Lucian Blaga, Constantin Brâncuşi, George Enescu, John Lennon au fost agresaţi şi exorcizaţi civilizaţional de către Civilizaţia Virtuală Şerpiliană-Viperiană.

„Iisus Hristos a fost creat în mod deliberat ca un personaj fictiv, la care te rogi degeaba, deoarece nu-ţi poate răspunde, fiindcă nu există”.

„Una dintre cauzele care conduc la impotenţă sexuală, pentru bărbaţi, respectiv frigiditate sexuală, pentru femei, este fidelitatea sexuală prea îndelung practicată”.

I-am cerut lui Fortuna s-o lase pe Anca în pace că-i bolnavă. Mi-a zis că soţia mea e atacată de civilizaţia extraterestră şerpiliană şi transformată într-un mutant civilizaţional.
Radu
soţul Ancăi Vahnovan

Îndoctrinarea victimei şi fuga de acasă

Radu şi Anca s-au cunoscut în 1989 şi s-au căsătorit în 2000. În 1994, femeia s-a îmbolnăvit, diagnosticul de la acel moment fiind „anxietate“. A fost la medic şi urma cu sfinţenie tratamentul prescris. Până în 2006, când Lorin Fortuna a pătruns în viaţa ei. La început, prin intermediul OTV, unde fostul revoluţionar perora asupra civilizaţiilor extraterestre agresoare şi a sfârşitului lumii. Fortuna propunea şi terapii alternative, de pildă terapia ezoterică energetică, înconjurând statui şi monumente pentru căpătarea unui „grad astral“ mai mare. Sau pentru un „rang ezoteric“ mai important – care porneşte de la „merituos“, continuă cu „onorat“, „venerat“, „adorat“, „sublimat“ şi se încheie cu „beatificat“ sau „zeu“.

Anca a dorit să încerce tratamentul şi aşa a ajuns, alături de Radu, pentru prima dată la Timişoara, unde l-a cunoscut pe Lorin Fortuna.

În Timişoara a dat şi peste o veche prietenă din copilărie, apropiată a lui Fortuna. Prietenia s-a reînodat, celor două alăturându-se şi Elena Matei, pe atunci mâna dreaptă a liderului Mişcării Astrale. Despre această Elena Matei, soţul Ancăi spune că a trăit experienţe similare cu cele trăite acum de soţia sa. „Înaintea Ancăi, a fost Elena“.

„Profită de femei“

Anca Vahnovan şi Lorin Fortuna, „cuplu combatant ezoteric principal“ pe site-ul Misiunii Astrale Foto: www.lorin-fortuna.ro

Fortuna le-a propus celor trei să asiste la emisiunile sale de la OTV. Între timp a avut grijă s-o îndoctrineze pe Anca Vahnovan cu ideile sale bizare. Se întâlneau des şi, pe nesimţite, femeia a devenit practicantă a teoriilor sale ezoterice. „A renunţat la medicamentele prescrise de medic, se ruga la zei, pleca noaptea să depolueze statui, se scula la trei dimineaţa să obţină gradul astral, începuse să bea alcool, lipsea cu zilele de acasă, îşi neglija familia. Tot ce-i ordona Fortuna să facă ea făcea cu sfinţenie“, povesteşte soţul, Radu.

Anca a plecat şi nu s-a mai întors. „M-a sunat şi mi-a zis că e în Bucovina cu Lorin Fortuna să obţină un alt grad astral. Individul acesta profită de aceste femei şi nimeni nu-i face nimic. M-am plâns la poliţie, la Parchet, nimic – mi s-a spus că nu au ce să facă. Între timp distruge familii şi vieţi“, spune Radu.

Contactat de „Adevărul“, Lorin Fortuna a susţinut că Anca Vahnovan a fost tot timpul liberă să facă ce vrea, că femeia a fost cea care i-a solicitat „tratamentul de exorcizare“ şi instruirea ezoterică. „Anca a ajuns acum la rangul suprem, cel de demiurg. Este liberă să facă ce vrea, eu n-am nicio influenţă asupra ei“, a spus Fortuna.

Fotografia Ancăi Vahnovan apare pe site-ul lui Lorin Fortuna, alături de „maestrul său“, în chip de „cuplu partenerial combatant ezoteric principal“. „Mi-a spus că nu se mai întoarce niciodată acasă, că familia nu mai este o prioritate. Acum este definitiv a lui Fortuna“, spune Radu. Anca nu este singura femeie cu care Fortuna a legat cupluri ezoterice, a căror energie sporeşte prin partide repetate de sex. Pe site apar alte trei.

600 de lei – „exorcizarea civilizaţională“

Lorin Fortuna spune că oricine poate afla din ce civilizaţie ezoterică face parte, însă pentru o sumă de bani cuprinsă între 30 şi 50 de lei. „Pentru o singură persoană costă 30 de lei, iar pentru două persoane costă 50 de lei“, a spus Lorin Fortuna. Revoluţionarul a explicat şi care sunt procedurile de a scăpa spre exemplu de civilizaţia balauriană. „Am avut un caz cu o femeie care suferea de herpes vaginal. Astfel de situaţii se întâmplă în cazul în care ea este goriliană şi el balaurian, iar puterea lui de atracţie este mai tare. Ea poate să scape de boală numai dacă scapă de balaurian“, a spus Fortuna.

Acesta a explicat şi care sunt procedurile pentru recuperarea gorilianului „combinat“ cu un membru al altei civilizaţii. „Se face exorcizarea. Mutantul civilizaţional stă în centru, iar şase persoane se rotesc în jurul lui şi tot restrâng cercul până când îl prind la mijloc, iar demonul cedează şi iese din el“, a spus Fortuna. După această etapă urmează tratamentul, care costă aproximativ 600 de lei. Din „medicamentaţie“ fac parte şi partidele de sex, care, potrivit lui Fortuna, „contribuie cel mai puternic la transferul de energie civilizaţională“. Liderul ezoteric spune că partidele de sex trebuie să aibă loc obligatoriu între gorilieni, fără a fi nevoie de o persoană anume.

Tudose: „E la fel de periculos ca Gregorian Bivolaru“

Medicul psihiatru Florin Tudose susţine că, cel mai probabil, Lorin Fortuna suferă de o boală psihică. “Şi în preajma Revoluţiei trecea drept un personaj bizar. Dar acum cred că este bolnav psihic. Sunt mai mulţi factori care ar fi putut declanşa boala: alcoolul, o traumă emoţională, o structură genetică firavă...”, a declarat medicul Tudose pentru „Adevărul“.

Specialistul îl consideră pe Lorin Fortuna la fel de periculos ca Greogorian Bivolaru, celebrul lider al Mişcării de Integrare Spirituală în Absolut (MISA). “Aceşti lideri sectanţi atrag oameni cu un psihic instabil, oameni care în viaţa de zi cu zi nu sunt luaţi în seamă de nimeni. Şi pentru că liderul lor spiritual îi bagă în seamă, le insuflă ideea că sunt importanţi în cadrul grupului, ajung docili şi supuşi”, a mai adăugat Florin Tudose.
Taguri: lorin-fortuna | revolutionar


Emisiunile TV de proastă calitate agresează vizual şi psihic o categorie nebănuit de mare a publicului din România. Această stare de lucruri este confirmată de către responsabilul-şef cu „cenzura” pe micile ... [+] Articol complet







Aţi dispus măsuri care să prevină vicierea opţiunii electoratului?
Serie de interviuri realizate de George Radulescu >>
Invitatul următor: Aurora Liiceanu

https://silethismillennium2019.blogspot.com/

Înapoi în viitor