http://silethismillennium.blogspot.com2017youtube-broadcast-yourself.html
R. Paraschivescu: Clișeul pe care ziariştii s-au grăbit să-l folosească ori de câte ori le-a fost lene să gândească
Acest articol a apărut în numărul 57 (21 ianuarie – 3 februarie 2019) al revistei NewMoney
„Ce este Istoria?“ îi întreabă profesorul pe elevi în prima parte a romanului Sentimentul unui sfârşit de Julian Barnes. Profesorul ţine la majuscularea istoriei şi la simplitatea aparentă şi perversă a întrebării. Siliţi de convenţia didactică, elevii răspund după inteligenţă, lecturi şi pricepere.
Tony Webster, protagonistul cărţii, clamează că istoria „se compune din minciunile învingătorilor“, prilej pentru Moş Hunt, profesorul, să ricaneze: „Da, m-am temut că asta o să zici. Mă rog, totul e să ţii minte că se compune şi din autoamăgirile învinşilor.“ Un alt elev, Colin, e de părere că „istoria e un sendviş cu ceapă crudă“. Când profesorul vrea să ştie de ce, elevul detaliază: „Fiindcă se tot repetă, domnule. Am văzut-o la nesfârşit şi anul ăsta. Aceeaşi veche poveste, aceleaşi vechi oscilări între tiranie şi răzvrătire, război şi pace, prosperitate şi pauperizare.“ „Intră destul de multe într-un singur sendviş, nu găseşti?“ glumeşte acru profesorul, înainte de a-i cere părerea lui Adrian Finn, mintosul clasei. Iar Finn răspunde cu un citat din Patrick Lagrange, un francez pe care-l inventează pe loc: „Istoria e acea certitudine apărută în momentul când imperfecţiunile memoriei se întâlnesc cu inadecvările documentării.“
SABIA ȘI PANA. Definiţiile date istoriei se numără cu sutele, dacă nu cu miile. În afara deja clasicizatei variante a istoriei ca „înşiruire de versiuni“, marile minţi (ei bine, da, ale istoriei) au punctat spectaculos pe tabela de marcaj a vorbelor de duh. Voltaire, bunăoară, vede în istorie „puţin altceva decât o lungă succesiune de cruzimi fără rost“, pe când Thomas Carlyle o consideră „un imens morman de praf“ sau, aproape poetic, „o simplă distilare a zvonului“. Napoleon declară că „istoria e un mit pe care oamenii au căzut de acord să-l creadă“, în timp ce Elbert Hubbard e de părere că ea n-ar fi nimic altceva decât „o colecţie de epitafuri“.
