http://silethismillennium.blogspot.com/2009/03/youtube-broadcast-yourself.html
atele pe care le-au condus în timpul vieţii. Lenin, Mao sau Ho Şi Min sunt numai câţiva dintre liderii mumificaţi ce pot fi priviţi în faţă la zeci de ani de la moarte.
Însă în Rusia se discută, din nou, despre înhumarea lui Lenin. Pe 20 ianuarie, cu o zi înainte de împlinirea a 87 de ani de la moartea revoluţionarului, deputatul rus Vladimir Medinski a făcut o serie de declaraţii tăioase cu privire la trupul îmbălsămat al liderului sovietic.
Comemorarea acestei zile de către comunişti în Piaţa Roşie este "absurdă, păgână şi necrofilă", motiv pentru care el susţine îngroparea lui Lenin. De asemenea, potrivit unui sondaj realizat de Partidul Rusia Unită, condus de Vladimir Putin, la întrebarea: "Doriţi înhumarea lui Lenin?", 70% dintre respondeţi au fost de acord.
Nostalgie după forţa URSS
După căderea regimului comunist în 1991, înhumarea lui Lenin a fost evocată public de mai multe ori, însă niciodată chestiunea nu a fost tranşată. "La ora actuală, cam două treimi din ruşi sunt de acord cu ideea înhumării într-un mormânt normal, doar că nu a existat curajul politic. Există nostalgie nu atât faţă de comunism, în opinia mea, cât mai ales faţă de puterea pe care Uniunea Sovietică o reprezenta, iar pe acest fond sigur că Lenin este văzut ca fiind cel care a dat startul acestei noi şi mari puteri ce a fost Uniunea Sovietică", spune istoricul Adrian Cioroianu.
Deoarece la începutul secolului XX mişcarea rusă a comunismului era foarte populară, unii lideri comunişti au propus ca Lenin să fie conservat prin criogenie pentru ca el să poată învia în viitor, însă până la urmă s-a renunţat la acest plan. În schimb, trupul său a fost îmbălsămat şi expus într-un mausoleu din Piaţa Roşie din Moscova, la câteva zile după moartea sa, în ianuarie 1924.
Îmbălsămarea lui Lenin, secretă înainte de 1991
Sub presiunea timpului, autorităţile ruse s-au pus pe treabă: un celebru anatomist a primit sarcina de a îmbălsăma trupul, iar în noaptea de 23 ianuarie arhitectului Aleksey Shchusev i s-a cerut ca în trei zile să proiecteze şi să construiască un mausoleu. După patru zile, sicriul lui Lenin era aşezat în noua construcţie din lemn, iar în 1930 clădirea iniţială a fost înlocuită cu una din granit şi marmură.
Sarcofagul este păstrat la o temperatură de 16 grade Celsius. La fiecare 18 luni, cadavrul este supus unei băi chimice speciale cu acetat de potasiu, alcool, glicerină, apă distilată şi chinină. Până la prăbuşirea URSS, chimicalele folosite erau strict secrete.
Ho Şi Min alege incinerarea ca să economisească pământ
Liderul vietnamez Ho Şi Min nu a vrut să fie îmbălsămat. În testamentul său el a arătat că dorea să fie incinerat, iar cenuşa să fie împrăştiată pe dealurile ţării sale. Dacă primul motiv era că incineraţia este mai "igienică decât inhumaţia", al doilea este cel puţin haios: conducătorul considera că aşa "se va economisi pământ pentru agricultură".
Totuşi, dorinţa sa a fost ignorată, iar trupul lui a ajuns să fie expus într-un mausoleu din centrul capitalei Hanoi, în piaţa Ba Dinh. "După moarte sigur că ei nu mai erau stăpâni nici măcar pe corpul lor. Practic, nici familia nu se mai putea ocupa de corpul lor, ci intra oarecum în patrimoniul statului", explică Cioroianu.
Clădirea, inspirată de cea în care se află Lenin, a fost inaugurată în 1975, iar sicriul din cristal pentru liderul vietnamez a fost oferit cadou de către URSS. Trupul se află într-o sală răcoroasă, iar pentru păstrarea lui se realizează periodic lucrări de întreţinere. Vizitatorii care vor să îl zărească pe răposat trebuie să respecte reguli stricte: nu au voie să vorbească, să fotografieze, să filmeze sau să ţină mâinile în buzunar. Femeile cu fuste prea scurte nu au voie să intre, iar pantalonii scurţi sunt interzişi.
Competiţie de sicrie
Uniunea Sovietică şi Vietnamul nu sunt singurele state care şi-au îmbălsămat părintele fondator. Conservarea lui Mao Zedong, conducătorul Chinei comuniste până în 1976, este o adevărată epopee. Deşi Mao a dorit să fie incinerat, ridicarea unui mausoleu în mijlocul pieţei Tiananmen, din Beijing, a început la scurt timp după moartea sa. Pentru construcţia mausoleului, care a fost gata în mai puţin de un an, au fost aduse materiale din toată China: granit din provincia Sichuan, porţelan din Guangdong, pământ din Tangshan, pietre colorate din Nanjing sau cuarţ din Munţii Kunlun.
Dacă meşteşugul îmbălsămării a fost preluat de la sovietici, prin intermediul Vietnamului, pentru realizarea coşciugului de cristal s-a declanşat o adevărată competiţie de sicrie la nivel naţional. Proiectele au fost distribuite întreprinderilor din toată China sub un nume de cod ("Sarcina # 1", de pildă). O astfel de solicitare a ajuns şi la Fabrica 608 (o fostă fabrică de ochelari), iar echipa de aici a primit prin fax, de la Ambasada Chinei din Moscova, o fotografie a sicriului de cristal al lui Lenin.
Testat să reziste la un seism de 8 grade
Ingineri, cercetători şi medici au lucrat împreună pentru a armoniza culorile, unghiurile şi intensitatea luminoasă astfel încât culoarea pielii să fie mai aproape de culoarea feţei unui om viu. A fost evitată şi apariţia ridurilor. În noiembrie 1976, coşciugul de la Fabrica 608 a fost trimis pentru a fi testat seismic în cazul unui cutremur cu magnitudinea de 8 grade pe scara Richter.
Aproape 24 de sicrie din cristal din toată China au intrat în competiţie. Un copârşeu cu o formă mai specială a venit din Sichuan: rotund, cu un covor roşu înăuntru, el întruchipa soarele roşu, simbolul lui Mao în timpul revoluţiei culturale. Totuşi, sicriul Fabricii 608 a triumfat.
Şi nord-coreenii au un lider îmbălsămat: în centrul capitalei Phenian se află mausoleul lui Kim Il-sung. În interior, trupul îmbălsămat este întins într-un sarcofag transparent din sticlă, acoperit de un steag.
"Toţi elevii Moscovei au trecut prin faţa lui Lenin"
Adrian Cioroianu arată că îmbălsămarea conducătorilor comunişti are un rol simbolic şi totodată scopul de a asigura stabilitatea regimului:
"E un model eminamente comunist în sensul că acest cult al conducătorului trebuie să continue după moarte. Conducătorul devenea un fel de piesă în arsenalul prezentului şi, cel puţin în cazul lui Lenin, era atât un punct turistic, cât mai ales educativ: toţi elevii Moscovei cred că au trecut cel puţin o dată prin faţa mormântului lui Lenin.
Era păstrat ca un fel de zeu în faţa căruia te duci şi îţi iei angajamentele şi evident că şi ceilalţi din alte state comuniste probabil au aplicat acelaşi model. Mereu se arată că acel om are existenţă într-adevăr: el trăieşte prin regimul comunist. El e mort, dar de fapt e viu prin regimul care conduce URSS şi prin angajamentele pe care toţi, de la pionieri până la şefi de stat, şi le luau în faţa lui".
"Există nostalgie nu atât faţă de comunism, în opinia mea, cât mai ales faţă de puterea pe care Uniunea Sovietică o reprezenta, iar pe acest fond sigur că Lenin este văzut ca fiind cel care a dat startul acestei noi şi mari puteri ce a fost Uniunea Sovietică.",
ADRIAN CIOROIANU, istoric
