Poreclă Sile this Millennium Pseudonime sile_this_millennium
luni, 29 martie 2021
Poliția a deschis un dosar penal în cazul amenințărilor cu moartea primite de Maia Morgenstern - Laurentiu Gheorghe | 28.03.2021 - Sursa:Revista22
Poliția a deschis un dosar penal în cazul amenințărilor cu moartea primite de Maia Morgenstern
.Anchetă după amenințările cu moartea la adresa actriței Maia Morgenstern.
Direcția de Investigații Criminale din cadrul IGPR a început urmărirea penală în cazul amenințărilor cu moartea primite de actrița Maia Morgenstern prin e-mail.
Laurentiu Gheorghe | 28.03.2021
Scrisoarea de amenințare a fost trimisă pe adresele de e-mail ale Teatrului Evreiesc, unde este directoare actrița Maia Morgenstern care le-a și făcut publice pe pagina sa de Facebook. Scrisoarea „anonima” este semnată „din partea partidului AUR”. Șeful partidului, George Simion, a negat însă orice implicare a formațiunii politice pe care o conduce și și-a manifestat la rândul lui regretul că au loc astfel de fapte. „O intoxicare incalificabilă ce trebuie pedepsită”, a scris Simion.
În urma analizării mesajului primit de artistă, anchetatorii au ajuns la concluzia că adresa de IP a autorului nu este cea reală, relatează Digi24.
Oamenii legii au investigat dacă adresa de e-mail folosită de autorul amenințării este asociată cu conturi de pe rețelele de socializare sau alte site-uri web, dar nu a fost descoperită nicio astfel de legătură. Dosarul a fost înaintat Parchetului de pe lângă Judecătoria sectorului 1 în vederea continuării cercetărilor, potrivit sursei citate.
Amenințări inacceptabile pe adresa actriței Maia Morgenstern
„Iată ce primesc de sărbătoare de Pesach. Cu ocazia Zilei Teatrului", este mesajul scurt postat pe Facebook de actrița Maia Morgenstern. Ea a publicat textul unei scrisori care conține amenințări cu moartea și jigniri greu de reprodus, trimisă pe adresele de e-mail ale Teatrului Evreiesc de Stat, de pe adresa "Andrei Illarie”.
Scrisoarea este semnată "din partea partidului AUR". Autorii mesajului amenință să incendieze Teatrul Evreiesc de Stat, cu toţi actorii de acolo.
Săptămâna trecută, actrița Maia Morgenstein a relatat că la o ședință a directorilor de teatre unul dintre aceștia i s-a adresat cu un apelativ antisemit. Morgenstern scria, pe Facebook, că cel care a folosit cuvântul i-a replicat relaxat, să nu se supere, pentru că l-a rostit ”în glumă”. ”Nu. Nu accept! E grav. E urât. Sunt rănită”, spunea directoarea Teatrului Evreiesc de Stat.
Mai mulți oameni politici au luat poziție față de scrisoarea inacceptabilă de amenințare și și-au manifestat suportul față de Maia Morgestern.
Dacian Cioloș, copreședinte USR-PLUS, a declarat că este șocat de „violența de limbaj, atitudinea extremistă, de intoleranța etnico-religioasă și rasismul” de care dă dovadă autorul scrisorii. „Sunt alături de Maia, de teatrul evreiesc și de toți cei care s-au simțit amenințați de această manifestare reprobabilă” își încheie Cioloș mesajul.
Ministrul Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației, Ion Ștefan, se arată „cutremurat” de mesajul primit de actriță. „Românii nu împărtășesc astfel de mesaje pline de venin, ură și antisemitism, mai ales că ne pregătim cu toții de sfintele sărbători pascale și de Învierea Domnului!” a scris Ștefan pe Facebook.
Deputatul Sebastian Burduja a solicitat „organelor abilitate sa se sesizeze și sa ii pedepsească exemplar pe acești ticăloși. Alături de tine, Maia Morgenstern!”
Scrisoarea de amenințare:
TAGS: