http://silethismillennium.blogspot.com/2009/03/youtube-broadcast-yourself.html
Israelienii vor să scape de Cazinoul Constanţa
Proprietăţi scoase la vânzare
Pentru a face rost de bani, Queenco Leisure a scos la vânzare câteva din proprietăţile sale, achiziţionate iniţial ca parte a proiectelor lor de investiţii. Astfel, cei interesaţi pot cumpăra clădirea Manu, din Bucureşti (acolo unde israelienii deţin Casino Palace şi Casa Vernescu), un fost cinema din Sofia, altul din Varna, dar şi un kilometru pătrat de teren intravilan în Constanţa. Afaceriştii nu spun unde este amplasat imensul teren şi nici cât costă, dar pe această locaţie trebuia să se ridice un hotel de cinci stele şi un centru comercial, special pentru clienţii virtualului Casino Constanţa. Cât despre momumentul în sine, intenţia israelienilor este clară, chiar dacă nu o spun răspicat. Queenco „examinează posibilitatea de a schimba sau a duce până la capăt obligaţiile asumate prin contractul de concesionare pe 49,5 ani”, se arată în raportul înfîţişat acţionarilor. Cum, însă, anunţă în paralel vânzarea terenului de 10.000 de metri pătraţi, care urma să deservească Casinoul, devine evident că se merge pe ideea renunţării la contract. Mai este şi varianta renegocierii termenilor, după cum se poate vedea, dar Casinoul arată deja mult prea rău pentru ca israelienilor să li se mai poate permite prea mult timp până se hotărăsc să se apuce de treabă. Nu se ştie de ce Casinoul Constanţa a devenit atât de neinteresant pentru israelieni, din moment ce Queenco are de gând să ducă până la capăt investiţii mult mai mari, precum un cazino şi o staţiune turistică în Cambodgia şi centrul de distracţii SaSaZu din Praga, după cum se arată în acelaşi raport al companiei.
Profit în ciuda crizei
Pe de altă parte, în ciuda crizei şi a problemelor financiare din toată lumea, conducerea companiei a arătat acţionarilor că, la finele lui iunie 2010, exista un profit net de 4 milioane de euro la Casino Loutraki (Grecia), 1,3 milioane de euro la Casino Rodos (Grecia), 2 milioane de euro la Casino Palace (Bucureşti) şi 5,1 milioane euro la Casino Belgrad (Serbia). Unul din fondatorii Queenco şi cel care a mijlocit toate afacerile companiei în România este Fredy Robinson, băcăuanul supranumit la un moment dat regele cazinourilor. Robinson a dezvoltat în România afaceri de zeci de milioane de euro, de la marmură la telecomunicaţii şi de la cazinouri la bănci. Româno-israelianul este acuzat că a păgubit statul român cu câteva zeci de miliarde de lei, de referinţă fiind cazul Băncii Dacia Felix. De altfel, afacerile necurate din România l-au costat libertatea în Israel, Fredy şi Oded Lior Robinson fiind arestaţi în 2008 pentru diverse fraude. Pe 26.05.2009, Fredy Robinson a demisionat de la conducerea Queenco Leisure, dar a rămas acţionar semnificativ, cu 6,8% din acţiunile companiei.