Germina Nagâț (CNSAS), despre turnători și urmăriți și „românii care nu s-au opus comunismului”
Ce înseamnă un colaborator, de ce trebuie combătute clișee precum "toți membrii de partid erau turnători" sau "Securitatea făcea ce fac și acum americanii" și care sunt lecțiile oferite de dosare au fost printre temele unei conferințe susținute de directorul de investigații al CNSAS, Germina Nagâț.
Germina Nagâț a vorbit, duminică, în cadrul Conferințelor TNB, despre deconspirarea fostei Securități, prin activitatea Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securități (CNSAS), și mai ales despre cum se reflectă ea în spațiul public, ce clișee persistă și cum ar trebui văzute lecțiile pe care le oferă studiul dosarelor, lecții care, a arătat ea, ar trebui să se regăsească în manuale.
Dacă a semnat note informative, de ce nu e colaborator? "Dacă privim atent dezbaterea publică din jurul rezultatelor deconspirării, s-ar zice că mai multă informație a atras după sine și mai multă confuzie. Pe site-ul consiliului sunt postate sute de adeverințe, de necolaborare, în care se menționează că titularii au semnat angajamente, au dat informații ofițerilor de Securitate, eventual în schimbul unor avantaje, și cu toate acestea consiliul spune că nu putem vorbi despre colaborare în aceste cazuri", a spus Germina Nagâț. Ea a mai adăugat că, după fiecare adeverință, mai ales dacă este vorba despre o persoană publică, "se dezlănțuie imediat vacarmul", la televizor, pe prima pagină a ziarelor, pe bloguri, motivul stuporii fiind cel menționat: dacă a semnat note informative și a mai luat și bani, cum de nu e colaborator?
După legea română, a explicat Nagâț, colaboratorii în sens juridic sunt doar cei care au denunțat atitudini sau activități anticomuniste. "Indiferent cât de multe, detaliate sau dezgustătoare ar fi notele informative, dacă în ele nu se regăsește nimic care să aibă un conținut explicit politic și anticomunist, respectând litera legii, nu se poate spune că aceste note aparțin unui colaborator al Securității. Prin acest criteriu, legiuitorul a împărțit sursele în două categorii: colaborator în sens juridic, adică denunțătorii atitudinilor anticomuniste, și toți ceilalți care se regăsesc în dosare ca furnizori ai altor tipuri de informații. Deși pare o găselniță menită să protejeze pe unii, acest criteriu de conținut exprimă totuși un standard etic", a spus Nagâț.
Pentru a ilustra cele spuse, ea a citit din două dosare de rețea (de colaborator) întocmite la trei decenii distanță și aparținând unor persoane "recrutate după toate regulile meseriei".
În primul caz, ofițerul de Securitate raporta despre informator, un redactor, că a fost recrutat pe bază de material compromițător dintr-o declarație dată de un arestat, rezultând că duce activitate contrarevoluționară. "Informatorul a fost greșit recrutat, iar la primele contacte cu legătura sa i s-au trasat sarcini generale privind unele elemente din anturaj. În permanență, la toate întâlnirile ce i se programau refuza să îndeplinească sarcinile motivând că nu poate face față muncii ce i s-a încredințat. Precizez că la ultima întâlnire, care a avut loc în ziua de 24 aprilie 55, informatorul s-a prezentat cu rufărie de corp cerând organului nostru să fie reținut, arătând că refuză să îndeplinească sarcinile organului de Securitate", arăta ofițerul, precizând că, dată fiind poziția acestui informator, "s-au luat măsuri de dezinformare treptată în vederea abandonării".
Nagâț a explicat că această recrutare s-a transformat într-o urmărire care a durat șapte ani, până în 1962, a constat în supravegherea acasă și la muncă, avizarea negativă a pașaportului, indiferent de țara în care urma să plece, interceptarea corespondenței întregii familii. În cel de-al doilea caz, la trei decenii distanță, este vorba despre un responsabil economic de fermă, care a semnat de asemenea un angajament, însă, "încă a de la prima întâlnire a motivat că firea nu-i permite să rezolve astfel de sarcini și a refuzat să scrie o notă informativă de cunoaștere". "Fiind întrebat de ce nu a arătat acest lucru de la început, cu ocazia primei discuții, când și-a dat acordul printr-un angajament în scris, a răspuns că nu și-a dat seama, dar ulterior a reflectat mai serios și a ajuns la concluzia că nu poate face așa ceva", se mai arăta în informare. Nagâț a mai precizat, pentru a face ca situațiile prezentate "să fie și mai greu de etichetat", că ambele persoane recrutate erau membri de partid. "Avem deci niște comuniști recrutați de Securitate și care refuză curajos colaborarea cu brațul înarmat al partidului". Ea a mai precizat că, deși, privite din afară, cele două exemple pot părea cazuri-limită, ele nu sunt deloc rare. "Între semnatarul unui angajament care se eschivează, refuză să scrie, dar are dosar de rețea, și figurează în evidențe ca informator, fiindcă a fost recrutat, și șeful de la partid care scrie zeci de note ticăloase, dar i s-a distrus dosarul și poate fi deconspirat astăzi doar pe baza corpului delict din dosarele victimelor, eu zic că distanța e de la cer la pământ. Și totuși, după sutele de cazuri care sunt azi pe rolul instanțelor și puzderia de articole din presa centrală și locală, dezbaterea pe tema situațiilor concrete de colaborare nu depășește nivelul unor sentințe de tipul: n-a avut angajament, deci n-a turnat sau a avut, nu contează că i s-a dat, un nume conspirativ, deci e un turnător".
?óÔé¼?¿De la "a fost în Occident, deci a colaborat", la "Securitatea nu urmărea pe nimeni degeaba"
În continuare, Nagâț a enumerat trei dintre cele mai persistente clișee despre relația cu Securitatea.
"Toți cei care au ieșit vreodată în exterior, mai ales în Occident, au colaborat, au semnat la plecare un angajament, că altfel nu li s-ar fi dat pașaportul", a fost prima idee greșită enunțată.
Nagâț a explicat că toți cei care primeau pașaport erau "prelucrați contrainformativ", adică instruiți de ofițerul de pașapoarte cum trebuie să se comporte după ce ies din țară: să nu discute cu străinii, să nu denigreze patria și partidul, să nu spună cum se trăiește în România. Dosarele de pașapoarte reflectă acest instructaj și arată că nu era vorba de semnarea unui angajament.
"Recrutarea ușura obținerea pașaportului, dar nu era o condiție sine qua non. Este o prostie și o nedreptate în același timp să vezi comentarii nesfârșite și insinuări pe subiectul: Și ăsta a plecat, îmi amintesc c-a plecat în nu știu ce stat occidental, precis a fost turnător".
Cel de-al doilea clișeu constă în convingerea că "toți membrii de partid au colaborat". Pe lângă cele două exemple prezentate, arhiva CNSAS conține mii de exemple de membri de partid care au refuzat sau au reușit să evite colaborarea, uneori cu costuri personale uriașe, a arătat Nagâț.
Ea a mai arătat că nu exista nicio lege care să oblige la semnarea unui angajament și furnizarea de note informative, chiar dacă în textul standard al angajamentului figura fraza "în caz contrar (adică dacă semnatarul nu își respecta angajamentul și deconspira legătura cu Securitatea), voi suporta rigorile legii".
Menționarea unei astfel de legi era "o înșelătorie, în sens cât se poate de juridic", prin care Securitatea "reușea să intimideze și să-și atingă scopurile", a mai precizat Nagâț. "Nu puteai fi sancționat legal pentru refuzul colaborării, asta este cert, dar la fel de cert este și că puteai duce o viață mult mai grea decât înainte. Și mulți și-au asumat acest risc". Cel de-al treilea clișeu a fost enunțat astfel: "Tocmai pentru că era o instituție a statului, Securitatea nu urmărea pe nimeni degeaba. Dacă unii au fost arestați, încarcerați sau urmăriți ani de zile în libertate, înseamnă că făcuseră ei ceva. Și ca să fie și mai clar că nu a existat poliție politică și nu există poliție politică, mai adăugăm că toate statele fac asta cu proprii cetățeni, ba și cu ai altora. Ia uita-ți-vă la americani".
Nagâț a arătat că ideea că au făcut ce-au făcut pentru a apăra, nu comunismul, ci țara este cea cu care se apără în prezent foștii ofițeri în fața instanțelor de judecată și că nu a întâlnit decât o singură excepție, cazul unui ofițer, care nu s-a apărat și a recunoscut în fața Curții de Apel București că săvârșise abuzuri și încălcase drepturile omului. În ceea ce privește comparația cu actualele interceptări, din diferite țări, Nagâț a subliniat faptul că, dacă prin acestea se urmăresc anumite lucruri, cum ar fi depistarea rețelelor teroriste, și sunt făcute în anumite condiiții, pe o anumită durată de timp, consemnându-se informațiile utile, Securitatea intercepta orice discuții libere dintr-o casă, iar în transcrieri nu se omitea nimic. Ea a mai amintit că o interceptare ilegală a dus în SUA la demisia unui președinte, în anii ’70, când în România așa ceva era inimaginabil. Totodată, cu mențiunea că acest clișeu i se pare cel mai stupid și cel mai periculos, ea a mai subliniat că ideea că supravegherea intensivă la scară națională era legitimă fiindcă se făcea din considerente patriotice, în interes public și că toate statele procedează la fel "este o idee autodistructivă și este o toxină pentru o comunitate".
Despre "românii nu s-au opus comunismului"
"În 25 de ani de ani de postcomunism, percepția românilor despre ei înșiși nu s-a schimbat deloc. Oricum nu s-a schimbat deloc în bine. Cunoașterea istoriei recente, inclusiv a episoadelor tragice, nu a făcut loc altor constatări decât cele cu care suntem cu toții obișnuiți. Simțul comun și cărțile de istorie la unison ne-au obișnuit cu aceste formule: românii nu au avut o mișcare de rezistență, nu s-au opus comunismului, au vocația compromisului, sunt un popor vegetal, sunt o mămăligă, pe care alții au ajutat-o să explodeze în 1989, nici măcar nu au avut o revoluție…", a continuat Nagâț.
Totuși, a atras ea atenția, din cele 3 milioane de dosare din arhiva CNSAS, 1.300.000 sunt dosare informative, adică de urmărire, iar alte 160.000 sunt dosare penale care privesc cauze politice, în timp ce dosarele informatorilor nu reprezintă nici un sfert din arhivă și mulți titulari de dosare de colaborare au fost surse doar în statistici.
"Știm precis că românii n-au fost un popor de dizidenți sau de anticomuniști. Bun, și atunci ale cui sunt aceste un milion și jumătate de dosare de urmărire și penale instrumentate de poliția politică? Am să dau un răspuns foarte simplu: cu mici excepții, sunt dosarele unor anonimi, sunt dosarele unor oameni obișnuiți capabili de mult curaj sau capabili pur și simplu de gesturi firești într-o lume demențială, ceea ce, pentru mine, înseamnă același lucru – mult curaj", a mai spus Nagâț.
Pentru "nostalgicii comunismului", Nagâț a prezentat exemple de astfel de anonimi.
"1966, Moreni. M.T., profesor de limba română, a fost semnalat de rețeaua informativă că a calomniat și defăimat organele locale de partid și de stat din Toplița. De asemenea, a conceput și redactat mai multe corespondențe, în scopul de a le trimite în Franța, unor persoane cu care s-a cunoscut întâmplător la Sinaia. Scrisorile respective n-au ajuns la destinație, ele au fost confiscate datorită conținutului dușmănos și injurios la adresa statului nostru socialist, a conducătorilor de partid și de stat. Astfel, M.T. a afirmat în mod repetat că libertățile cetățenești din țările occidentale ar fi mai mari decât cele din țara noastră. El aducea injurii și calomnii la adresa organelor locale ale administrației de stat, pretinzând că nu s-ar interesa de soarta oamenilor de rând. Fiind anchetat în legătură cu aceste fapte, și-a recuscut vinovăția și a declarat că în această activitate s-a inspirat din emisiunile postului de radio Vocea Americii. Față de cele de mai sus, vă rugăm să comunicați mamei obiectivului că fiul a fost avertizat, nu pentru că a cerut locuință la fondul de stat, cum a informat-o acesta, ci pentru manifestările dușmănoase. Aveți grijă să nu se divulge faptul că în cauză sunt dovezi obținute și din sursa F (care la vremea respectivă însemna interceptarea corespondenței)", a citit Nagâț.
În 1976, s-a încercat recrutarea profesorului, care a eșuat, nu numai pentru că acesta s-a opus, dar și pentru că populariza mișcarea Goma, a mai povestit Nagâț Dosarul a rămas deschis doi ani cu "măsuri intense de influențare pozitivă și supraveghere la locul de muncă". Un alt exemplu a fost referitor la o scrisoare trimisă lui Cornel Chiriac la Europa Liberă, de niște elevi de clasa a X-a, din Brăila, în 1971.
"Dragă Cornele,
?óÔé¼?¿Iată că numărul prietenilor Metronomului (emisiune de muzică realizată de Chiriac, n.r.) crește mereu. Te rugăm să ne socotești vechi prieteni, care ascultăm atât emisiunile tale, cât și alte emisiuni ale postului de radio București 4 (adică Europa Liberă). Oare de ce atâția și-atâția români, care au ocazia să plece într-o țară capitalistă, pleacă fără să se mai uite înapoi. De bine cu siguranță că nu. Dar cine are curajul să se ridice să strige aceste adevăruri? Cum ai dat puțin din aripi te-au și înhățat și se abat asupra ta cu pumnii și cu bastoanele sticleții care încearcă pe aceste căi să te facă să gândești ca un comunist. Dar de obicei zicem ca ei și facem ca noi. Mulți ar spune că la 16 ani ești copil. Poate în altă parte, dar la noi în țară nu-i așa, Cornele. Acum însă, după vestita dată de 7.7.71, dată ce va rămâne ca o zi de doliu în calendar, viața tinerilor din România s-a înrăutățit și mai mult (pe 6 iulie 1971, Nicolae Ceaușescu prezenta, în fața Comitetului Executiv al Partidului Comunist Român, "Propuneri de măsuri pentru îmbunătățirea activității politico-ideologice, de educare marxist-leninistă a membrilor de partid, a tuturor oamenilor muncii", discurs cunoscut ca "Tezele din iulie", n.r.). S-au dus bărbile și pletele tinerilor, s-a dus muzica pop, beat sau progresivă, s-au dus toate, Cornele. Dar câte ceva tot a rămas: cozi la carne și în general alimentara, să-și placă să trăiești. Acum, preferințele noastre muzicale: pentru tine, Cornele, Led Zeppelin, cu "Imigrant Song", și pentru toți prietenii Metronomului, piesa testament a celui care, cu moartea sa, ne-a lăsat etern neconsolați, Jimi Hendrix, cu "Straight Ahead"".
Elevii, de la Liceul Industrial din Brăila, au fost identificați, deși au semnat cu pseudonim, puși în discuție publică, exmatriculați, avertizați la sediul inspectoratului, în prezența părinților. Totodată, unii au fost recrutați cu această ocazie și puși să îi urmărească pe ceilalți din grup. Supravegherea a durat încă trei ani, până au terminat stagiu militar, a povestit Nagâț.
Un alt caz, din 1975, a fost prezentat din dosarul de urmărire al unui profesor de istorie la Liceul "Panait Istrati" din Brăila, care ar fi avut "manifestări ostile la adresa orânduirii noastre socialiste".
"Cât a funcționat ca profesor, la orele de curs, în fața elevilor și uneori și a cadrelor didactice, a făcut afirmații prin care a încercat să sădească imagini false în conștiința lor, cu privire la unele momente din istoria patriei și față de lecțiile de cultură și istorie contemporană. Despre aceste lecții, a afirmat că sunt o povară, plictisesc și nu au esență. În fața elevilor, a afirmat că nu se poate scrie o istorie a PCR, deoarece ar fi o istorie compromisă și în neconcordanță cu adevărul istoric. Din verificările întreprinse, a rezultat că are o concepție mistică despre lume și evoluția socială și vede în evenimentele istorice efectul unui determinism de natură divină. Datorită acestor convingeri, a refuzat să semneze un jurământ de credință față de patrie. Aspectele mai sus menționate fiind documentate, sus-numitul a fost avertizat într-un cadru lărgit, cu participarea tuturor cadrelor didactice din județ . Fiind semnalat organului de partid și inspectoratului școlar, a fost îndepărtat din învățământ. În urma măsurilor luate, sus-numitul s-a angajat ca muncitor necalificat la Cooperativa Tehnică Casnica Brăila, Secția nichelaj, se califică la locul de muncă în meseria de matrițer".
După patru ani de urmărire, bărbatul a reușit să fugă în Austria, iar familia din țară a fost urmărită până în 1989.
Nagâț a mai citit un memoriu scris în 1987 și adresat secretarului dintr-o întreprindere din Zalău, de un lăcătuș, grav bolnav, care cerea aprobarea să se trateze în Germania, la fratele său.
"Situația mea este din cale afară de grea și consider că singura șansă de a scăpa este aceea de a urma un tratament medical în străinătate. Faptul că mai vin la fabrică este ca să vă fac să înțelegeți că situația sănătății mele nu suferă amânare și să-mi dați odată acel aviz pe care vi-l cer de atâta vreme. Cu această ocazie, mai repet, încă o dată, că dreptul de a urma un tratament medical îl are oricine, indiferent în ce țară de pe glob s-ar găsi. Chiar în cadrul Organizației Națiunilor Unite, la care și țara noastră a aderat, sunt organisme specializate expres destinate pentru ajutoarea celor suferinzi, Crucea Roși, de exemplu, la care și România este afiliată. Totodată, principiile conferite de actul final de la Helsinki, pentru care însuși președintele țării noastre și-a pus semnătura, alături de alți conducători ai popoarelor europene, arată, printre altele, că orice om, dacă voiește, este liber să-și stabilească domiciliul în orice țară, oriunde ar considera că ar fi mai bine pentru el și familia sa. Părerea mea, ca cetățean loial al țării, este că locul românilor e în România și că, oricâtă bunăstare materială s-ar găsi altundeva, aceasta nu satisface sufletul, nu-l mulțumește – ești un străin printre străini, un tolerat al națiunii. Oare nu-i o dovadă pe cât se poate de elocventă a cinstei mele faptul că de aproximativ nouă ani, de când fratele meu e în Germania, nu am cerut înainte de a mă îmbolnăvi nici măcar o dată să plec la el, deși puteam face acest lucru? C-o fac acum, o fac pentru că sunt bolnav. Întreprinderea are datoria morală de a mă ajuta ținând cont de următoarele considerente: eu m-am îmbolnăvit lucrând în fabrică, într-un mediu deosebit de toxic, cu multe noxe, gaze, solvenți chimici și lacuri. Cazil meu poate s-ar fi pus alături de cazul celor care, sănătoși fiind, au plecat în vizită în străinătate și-au rămas acolo, după ce țara a cheltuit să-i școleze și pentru a fi utili societății. Cu ce sunt eu de vină că ei nu au revenit și de ce sunt eu obligat să culeg roadele amare ale acestei conjuncturi de evenimente?".
Nu i s-a dat niciodată aprobarea să plece. "Sunt exemple banale, oricare dintre colegii mei, cu care lucrez la Direcția Investigații, are pe masă în fiecare zi astfel de dosare. Nu sunt cazuri rarisime, nu sunt excepții, nu sunt niște curajoși anonimi care pot fi numărați. Sunt foarte mulți", a spus Nagâț.
?óÔé¼?¿
Dosarele sunt despre toți românii
Ea a mai arătat că, dacă toate dosarele de urmărire ar fi citite sau dacă sutele de mii de copii eliberate petenților în fiecare an "ar funcționa ca niște doze homeopatice de vaccin antitotalitar, administrat la scară națională", în opinia sa, ideea românilor despre comuism, dar și ideea românilor despre ei înșiși ar suferi corecții majore. "Cred că miile de gesturi de curaj, care au rămas anonime până acum, ar face cât o disidență onorabilă, adunate toate, o disidență onorabilă în ochii contemporanilor sau ai posterității. (…) Avem o poveste autentică în această arhivă, o poveste autentică despre poporul român: curajul, suferința nu sunt relative. Lecția pe care ne-o dă această arhivă și în special fondul de dosare penale și de urmărire este o lecție despre drepturi civile, nu despre ticăloșie", a mai spus Nagâț. Ea a mai menționat că, alături de alți colegi de la CNSAS, nu are impresia că la marele public ajung informații care să permită niște observații și clarificări utile pentru comunitate în urma deschiderii arhivei.
"Nu a fost și nu este un joc politic deconspirarea. Nu pentru asta s-a deschis arhiva. Nu pentru a umple prima pagină a tabloidelor, nu pentru a umple blogurile cu inepții. Ea s-a deschis în primul rând pentru victime și, după cum am arătat, victimele nu au carnet de partid sau au și carnet de partid mai exact", a mai spus Nagâț, subliniind că arhiva nu cuprinde doar o parte restrânsă a societății, formată din foști deținuți politici, legionari sau alte persoane dubioase, ci este despre toți românii, oameni obișnuiți, membri de partid, oameni care n-au avut niciodată preocupări ideologice.
În ceea ce-i privește pe cei care merg la CNSAS să-și consulte propriul dosar, Nagâț a spus că nădăjduiește că sutele de mii de copii după documente care le sunt eliberate acestora în fiecare an sunt citite și de alții.
"În fața acestui asalt al vulgarizării, al deturnării, al maculării cu orice preț, ar trebui să existe o reacție individuală care este cea mai sigură și cea mai binevenită, reacția celor care au acasă documente, care știu din familie că există dosare, care pot să discute pe marginea lor după ce le duc acasă, le arată copiilor, le arată nepoților, o reacție care să însemne exersarea acelui simț critic și acelui bun simț care există în fiecare rațiune. (…) Dacă lecțiile acestei arhive nu sunt în manuale, cum ar fi fost normal să fie după 13 ani de la înființarea instituției, dacă nu sunt în programele școlare, (sper că) sunt măcar în casele oamenilor", a mai spus Nagâț. Până la sfârșitul anului trecut, CNSAS a cerut Curții de Apel să constate calitatea de ofițer sau colaborator al Securității pentru 2.149 de persoane prin acțiuni individuale, potrivit Legii 293/2008.
?óÔé¼?¿Dintre acestea, 1.174 de acțiuni privesc foști ofițeri, verificați majoritatea de CNSAS la cererea victimelor. Tot până la sfârșitul anului trecut, mai mult de 12.000 de petenți au avut acces la dosarele lor sau ale rudelor de până la gradul IV și au luat peste 1,5 milioane de copii după documentele din dosare. Pe lângă petenți, la sala de lectură de la CNSAS au mai fost până acum și peste 1.000 de cercetători acreditați. Arhiva CNSAS, care se află la Popești-Leordeni, cuprinde 24 de kilometri de rafturi și este, ca mărime, a treia de acest fel din Europa Centrală și de Est, după cele din Germania și Polonia.
Dragoș Stănculescu
PS.
”
Dinescu, Pleșu și Germina Nagâț, invocați de generalul Rogojan ca fiind agenți externi
Generalul Aurel Rogojan susține, în cartea sa “Factorul Intern. România în spirala conspirațiilor” că Mircea Dinescu, Andrei Pleșu, foști membri ai Consiliului Național pentru Studiera Arhivelor Securității (CNSAS), și Germina Nagâț, directorul de investigații al CNSAS, sunt informatori ai serviciilor secrete externe. Generalul mai scrie că cei trei au sustras și vândut documente secrete.
SURSĂ: REALITATEA.NET
AUTOR: REALITATEA.NET
“Mircea Dinescu, membru al Colegiului Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității, a declarat la o masã rotundă organizată de PNȚCD că SRI îi acuză pe unii membri ai Colegiului CNSAS că aduc atingere siguranței naționale. Acuzațiile ar fi fost aduse cu prilejul audierii conducerii SRI de către comisia de anchetă, atunci când directorul serviciului, Alexandru Radu Timofte, referindu-se la cei 11 membri ai Colegiului CNSAS, ar fi afirmat : « Sunt acolo cinci cu care ne înțelegem. Însă printre ceilalți șase sunt unii nesiguri. Avem date despre ei. » Dinescu a recunoscut că nu poate reproduce exact ce a spus directorul SRI, dar că, pe de o parte, Timofte ar fi apreciat calitatea de oameni serioși, patrioți a unor membri ai Colegiului, iar pe de altă parte, s-ar fi arătat îngrijorat de câțiva « nesiguri », oameni asupra cărora planau îndoieli. Am putea completa că unii dintre beneficiarii studierii arhivelor Securității chiar au fost prinși cu « ocaua mare » (serviete, valijoare cu documente xerocopiate) pe la porți străine, neprevăzute de legea deconspirării poliției politice”, a scris generalul Aurel Rogojan în cartea sa.
Generalul a subliniat faptul că Mircea Dinescu și Germina Nagâț au format un “cuplu de agenți”, dar și faptul că Mircea Dinescu a efectuat o vizită în Crimeea, vizită care nu se regăsești în documentele CNSAS, însă despre care Traian Băsescu a luat la cunoștință.
“(...) Probabil din rațiuni de protecție, comanditarii externi au mai redus presiunea solicitărilor asupra acestui cuplu de agenți, activând un altul : Mircea Dinescu-Germina Nagâț. Nagâț este șefa « investigațiilor » CNSAS, recomandată în această slujbă de legăturile din Iați (un nod al rețelei Budapesta-Moscova) și de pedigree, tatăl ei fiind fostul colonel de Securitate Nicolae Chiroiu (nume conspirativ : Ivașcu), transferat la Miliție după trădarea lui Pacepa, în 1978.
În ce-l privește pe « poetul-portofel », un serviciu secret român a documentat faptul că, pe lângã relațiile sale de familie cunoscute, cu o soacră agent URSS, i s-a asigurat și o excursie « instructivă » în Crimeea, via țările baltice, cu puțin timp înainte de momentul loviturii din decembrie 1989. Din păcate pentru adevăr, aceastã informație nu apare în dosarele CNSAS, dar este cunoscutã de președintele României, Traian
Băsescu. Să fie informația într-un dosar de interes actual pentru securitatea națională?!
Potrivit surselor noastre din interiorul CNSAS, Germina Nagăț este foarte activă în realizarea tematicii de cercetare informativă secretă solicitată de aceleași servicii care l-au « brichisit » și pe fostul secretar al Organizației Uniunii Tineretului Comunist din Uniunea Scriitorilor și absolvent al Facultății de ziaristică de la Academia de științe Social-Politice « Ștefan Gheorghiu » de pe lângă CC al PCR. Surse din CNSAS spun că serviciile străine respective i-ar fi plasat Germinei Nagăț și o subordonată mai specială, soția unui cadru de nădejde al « antenei » din România, care să vegheze contrainformativ asupra corectitudinii șefului Direcției Investigații din CNSAS în relaþia de colaborare secretă. Respectiva doamnă este și agent-curier”, se mai arată în cartea “Factorul Intern. România în spirala conspirațiilor”.
Documentul mai prezintă și declarațiile jurnalistului Victor Roncea, care afirmă că Mircea Dinescu și Andrei Pleșu nu ar trebui să facă parte din consiliul CNSAS, acuzându-l pe Mircea Dinescu de legături cu KGB.
„Poetul Cezar Ivănescu, în cartea “Pentru Marin Preda”, l-a acuzat pe Mircea Dinescu de implicare în moartea marelui prozator Marin Preda (Pentru Marin Preda, Editura Timpul, Iași, 1996 ; înregistrare video-document din Arhiva TVR2, emisiunea « Cu cărțile pe față », Cezar Ivănescu în dialog cu Cătălin Țârlea, 1997). « Victor Roncea, coordonator al campaniei „Voci curate“ de la Civic Media, a declarat că un membru de frunte al Colegiului CNSAS, Mircea Dinescu, reprezintă interese străine, fiind documentat de unitatea anti-KGB a Securității. Potrivit informațiilor dezvăluite de Roncea, există mărturii ale unor foști ofițeri ai UM 0110 privind legăturile lui Mircea Dinescu cu KGB, nu numai prin soacra acestuia, Ludmila Loghinovskaia. Astfel, în 1989, acesta a urmat un traseu complicat prin țările baltice, pentru a ajunge ulterior în Crimeea, unde a primit instrucțiuni precise privind rolul său în lovitura de stat pregătită de sovietici, cunoscută generic sub numele de „Revoluția“ din decembrie 1989. Informațiile respective se află și în arhivele CIA ». Afirmațiile au fost făcute în emisiunea « Nașul » de la B1 TV, din 4.11.2008 – moderator : Radu Moraru, invitați : Victor Roncea și Mihai Răzvan Vintilescu.
Un extras din aceeași emisiune: «Victor Roncea:
”Aș putea să fac câteva mici dezvăluiri. În anii pe care i-am petrecut cercetând aceste dosare, am avut șansa să vorbesc și cu foarte mulți ofițeri de Securitate, care după aceea, unii dintre ei, și-au continuat activitatea în SRI sau SIE. Din aceste motive ei nu au putut face dezvăluiri, care însă se află în dosarele de la CNSAS. CNSAS este o problemă în sine și am spus-o de la bun început. Însuși CNSAS a încălcat legea prin prima sa formulă, când au făcut parte din acest colegiu persoane care au făcut înainte parte din Partidul Comunist. Or, Legea Ticu nu permitea asta.”
Radu Moraru: Dar, de exemplu, Cezar Ivănescu pe acest scaun a fost acuzat și a și murit la scurt timp după.
Victor Roncea: ”Da, exact. Mircea Dinescu a fost activist al UTC. Andrei Pleșu a fost membru al PCR. Aceste persoane nu aveau ce căuta în CNSAS. »”, se mai arată în cartea scrisă de generalul Aurel Rogojan.
”
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu