Sidney Poitier, pionierul actoriei negre, a murit la vârsta de 94 de ani Sidney Poitier cu Oscar de onoare în 2002. - Sursă: The Guardian

ABC News a fost în direct.

46m  · 

ur

Sidney Poitier dies at 94: Special Report

SPECIAL REPORT: Sidney Poitier dies at 94. https://abcn.ws/3anOxpM

1,2 KTu şi alţi 1,2 K

468 comentarii

Andrew Pulver

@Andrew_Pulver

Vineri, 7 ianuarie 2022, 15.27 GMT

http://silethismillennium.blogspot.com2017youtube-broadcast-yourself.html

Sidney Poitier, pionierul actoriei negre, a murit la vârsta de 94 de ani

Sidney Poitier cu Oscarul său onorific în 2002. Fotografie: Doug Mills/AP

Prima persoană de culoare care a câștigat Oscarul pentru cel mai bun actor a oferit o serie de spectacole inovatoare pe ecran care au ajutat la combaterea prejudecăților sociale

Andrew Pulver

@Andrew_Pulver

Vineri, 7 ianuarie 2022, 15.27 GMT

Sidney Poitier, a cărui activitate de actorie revoluționară în anii 1950 și 60 a deschis calea pentru generații de vedete negre de film, a murit la vârsta de 94 de ani. Moartea sa a fost anunțată vineri de ministrul de externe al Bahamas, Fred Mitchell.

Viceprim-ministrul Bahamas, Chester Cooper, a spus că a fost „în conflict cu o mare tristețe și un sentiment de sărbătoare când am aflat de moartea lui Sir Sidney Poitier”.

Sidney Poitier: o vedetă naturală de film care a fost pionier în liniște a unei revoluții

Citeste mai mult

El a adăugat: „Tristețe că nu ar mai fi aici să-i spună cât de mult înseamnă pentru noi, dar sărbătoare că a făcut atât de mult să arate lumii că cei de la cele mai umile începuturi pot schimba lumea și că i-am dat florile lui. în timp ce era cu noi.

„Am pierdut o icoană. Un erou, un mentor, un luptător, o comoară națională.”

Sidney Poitier: o vedetă naturală de film care a fost pionier în liniște a unei revoluții

Citeste mai mult

Poitier, care s-a născut în Miami și a crescut în Bahamas, a fost primul câștigător de culoare al premiului Oscar pentru cel mai bun actor pentru Lilies of the Field și, alături de Harry Belafonte, a fost o prezență de pionierat de culoare în cinematografia mainstream de la Hollywood .

Scriind pe Twitter, starul Westworld Jeffrey Wright i-a adus un omagiu lui Poitier, numindu- l „un actor de reper. Nu mai este altul ca el. Ce bărbat frumos, amabil, cald, cu adevărat regal. RIP, domnule. Cu dragoste."

Născut din părinți din Bahamas în timp ce vizitau Miami pentru a vinde roșii în 1927, Poitier a crescut în Bahamas – apoi o colonie britanică – înainte de a se întoarce în SUA la vârsta de 15 ani și a lucrat la o serie de locuri de muncă prost plătite înainte de a servi pentru scurt timp în armată. în timpul celui de-al doilea război mondial (și încercarea de a simula nebunia pentru a obține o externare medicală).

Poitier cu Anne Bancroft după ce a câștigat Oscarul pentru cel mai bun actor în 1964. Fotografie: SNAP/REX/Shutterstock

Oarecum lipsit de direcție, Poitier a audiat pentru celebrul American Negro Theatre, cu sediul în Harlem și, deși a fost respins, a muncit din greu pentru a-și îmbunătăți abilitățile de actorie – și pentru a-și pierde accentul bahamean. După ce i s-a permis să meargă la cursuri, Poitier a intervenit când Belafonte, pe atunci student vedetă, nu a putut să facă spectacol. După ce a fost văzut de un regizor de la Broadway, Poitier și-a croit ulterior o carieră în curs de dezvoltare în circuitul teatrului negru al perioadei.

Poitier și-a asigurat apoi primul său rol semnificativ în film, în filmul noir No Way Out din 1950, în care a jucat rolul unui medic de spital al cărui pacient rasist (interpretat de Richard Widmark) începe o revoltă rasială. Cu descrierea sa deschisă a conflictului rasial, No Way Out a fost considerat prea controversat pentru a fi afișat în statele sudice, dar a stabilit personajul comercial al lui Poitier ca fiind o figură sensibilă, îngăduitoare, mai inteligentă decât albii din jurul lui.

Deși filmele care examinau starea tensionată a relațiilor rasiale erau populare la acea vreme, existau încă roluri limitate pentru actorii de culoare în SUA. Fiind unul dintre puținii care au avut un impact, Poitier a filmat apoi adaptarea produsă în Marea Britanie a lui Cry, the Loved Country – a trăi apartheid-ul în Africa de Sud a fost o experiență zdrobitoare și l-a împins către activism.

Poitier cu Rod Steiger într-un alambic din În căldura nopții. Fotografie: Allstar/UNITED ARTISTS/Sportsphoto Ltd./Allstar

Rolul inovator al lui Poitier a revenit în SUA, cu o altă poză de comentariu social: Blackboard Jungle, în 1955, în care a jucat rolul unui elev de liceu rebel. Filmul a fost un hit, cu utilizarea lui Bill Haley Rock Around the Clock asigurând un public numeros de adolescenți; în Marea Britanie, a inspirat infama revoltă a băieților de pluș Elephant and Castle din 1956.

Poitier a continuat să câștige elogii: a jucat rolul unui muncitor portuar care îl îndrumă pe vagabondul lui John Cassavetes în Edge of the City, iar apoi și-a asigurat o nominalizare revoluționară la Oscar ca cel mai bun actor pentru The Defiant Ones, filmul cu mesaje Stanley Kramer despre cooperarea socială, în pe care l-a jucat pe un condamnat care evadează în adâncul sud în timp ce era legat de Tony Curtis. (Atât Curtis, cât și Poitier au fost nominalizați; au pierdut în fața lui David Niven pentru mese separate.)

El a continuat să preia roluri încărcate ideologic, cum ar fi Porgy în filmul lui Otto Preminger, Porgy and Bess, și rolul principal din A Raisin in the Sun, adaptarea piesei mult admirate a lui Lorraine Hansberry despre viața de familie din Chicago, segregată rasial. (Poitier apăruse în același rol în producția teatrală originală în 1959.) În cele din urmă, a câștigat Oscarul pentru drama serioasă Lilies of the Field în 1964; a jucat rolul unui om de mână care ajută un grup de călugărițe germane să construiască o capelă în deșertul Arizona.

Gene Wilder și Richard Pryor în Stir Crazy, cel mai cunoscut efort regizoral al lui Poitier. Fotografie: Allstar/ COLUMBIA PICTURES

După povestea de dragoste interrasială A Patch of Blue (care, din nou, a fost cenzurată în sud, cu scene cu Poitier sărutându-și co-starul alb Elizabeth Hartman), Poitier avea să se întâmple fără îndoială ca actor în 1967, cu trei filme de succes. To Sir with Love, a fost un răspuns produs în Marea Britanie la Blackboard Jungle, cu Judy Geeson și Lulu în distribuție; În The Heat of the Night, regizat de Norman Jewison, l-a jucat pe Poitier în rolul detectivului purtând umbre Virgil Tibbs care investighează o crimă într-un oraș rasist din Mississippi; și Guess Who's Coming to Dinner?, care a abordat din nou subiectul spinos al romantismului interrasial.

Cu toate acestea, în ciuda a încă două filme cu Tibbs (They Call Me Mister Tibbs! și The Organization în 1970 și, respectiv, 1971), Poitier s-a trezit brusc în defavoare, pe măsură ce o atitudine mai confruntatoare și mai politizată a câștigat acțiune în urma luptei pentru drepturile civile; Poitier a răspuns reinventându-se ca regizor. Pentru debutul său, Buck and the Preacher, s-a prezentat în fața lui Belafonte într-un western de război civil; cu toate acestea, producția sa regizorală ar consta în mare parte din piese de comedie. A distribuit comicul de atunci Bill Cosby în Uptown Saturday Night (1974), Let's Do It Again (1975) și A Piece of the Action (1977) – deși cel mai cunoscut film al lui regizor este, fără îndoială, Stir Crazy, comedia din 1980 cu Gene. Wilder și Richard Pryor.

Poitier cu Glenn Ford în 1955, un adolescent de succes Blackboard Jungle. Fotografie: www.ronaldgrantarchive.com

Poitier sa retras în mare parte din cinema la sfârșitul anilor 1980 și 1990, regizat pe Cosby în Ghost Dad și luând roluri ciudate în thrillerul Sneakers; și-a asumat rolul de om de stat în vârstă atât în ​​cercurile cinematografice, cât și în cele diplomatice. După ce a fost numit cavaler în 1974 (datorită cetățeniei sale din Bahamas), a fost numit ambasador al Bahamas în Japonia în 1997 și a primit un Oscar onorific în 2002. În 2009 i-a fost distins cu Medalia Prezidențială a Libertății și o bursă Bafta în 2016.

Poitier a fost căsătorit de două ori: cu Juanita Hardy între 1950 și 1965 (cu care a avut patru copii) și, ulterior, cu Joanna Shimkus în 1976 (cu care a mai avut doi).

Pe măsură ce începe anul 2022 și ne alăturați din România, există o rezoluție de Anul Nou pe care am dori să o luați în considerare. Am dori să vă invităm să vă alăturați celor peste 1,5 milioane de oameni din 180 de țări care au făcut pasul pentru a ne sprijini financiar – menținându-ne deschiși tuturor și extrem de independenți.

În 2021, acest sprijin a susținut activitatea de investigație în domeniul averii offshore, programelor spion, hărțuirii sexuale, abuzului de muncă, jafului de mediu, contractele cu coronavirus și Big Tech. Acesta a permis jurnalismului diligent, verificat și autorizat să prospere într-o eră a falsității, a senzației, a hype-ului și a dezinformațiilor și concepțiilor greșite uluitoare.

În 2022, nu vom fi mai puțin activi, cu un grup de alegeri (Franța, Brazilia, SUA, cel puțin), puncte de criză economică, următoarea fază a pandemiei, adunarea urgenței climatice și prima „lumă de iarnă”. Cup' ca să ne ţină ocupaţi.

Fără acționari sau proprietar miliardar, ne putem stabili propria agendă și putem oferi jurnalism de încredere, fără influențe comerciale și politice, oferind o contrapondere pentru răspândirea dezinformării. Când niciodată nu a contat mai mult, putem investiga și contesta fără teamă sau favor.

Spre deosebire de multe altele, jurnalismul Guardian este disponibil pentru citirea tuturor, indiferent de ceea ce își permit să plătească. Facem asta pentru că credem în egalitatea informațională. În timp ce alții comercializează informațiile, noi căutăm să o democratizăm. Un număr mai mare de oameni pot urmări evenimentele globale, pot înțelege impactul acestora și pot fi inspirați să ia măsuri semnificative.

Dacă a existat vreodată un moment să ni se alăture, acesta este acum. Fiecare contribuție, oricât de mare sau mică, ne alimentează jurnalismul și ne susține viitorul. Sprijiniți Guardian de la doar 1 EUR – durează doar