Fostul secretar general al organizaţiei municipale a PD-L Constanţa, Remus Macovei, a declarat că solicitarea sa de a convoca un Consiliu Extraordinar este susţinută de alţi 254 de membri, informeaza realitatea tv.. Deşi iniţial Elena Udrea a declarat că propunerea va fi analizată in Biroul Permanent Judeţean care are loc in această seară, ulterior ea a afirmat că disuţiile se vor purta doar la nivel colegial pentru a inlătura orice nemulţumire. "Nemulţumiri sunt tot timpul. Există o decizie a BPN, iar discuţia este inchisă. Am dori ca orice nemulţumire să fie armonizată in interior şi aşa se va intampla. Atata timp cat avem o hotărare a BPN, orice altă propunere incalcă deciziile deja luate. Vom discuta ca de la colegi la colegi să fim de acord cu toţii", a declarat Elena Udrea. "Am hotărat să convocăm această reuniune la care să participe toţi membrii de partid şi să fie analizate rezultatele campaniei electorale. Măsurile luate de Biroului Permanent Judeţean nu au avut la bază nicio analiză. Oamenii sunt nemuţumiţi că sunt numiţi in funcţii persoane care nu au avut nicio contribuţie in partid", a explica, pe de altă parte, Remus Macovei. Secretarul executiv al PD-L Elena Udrea a preluat, in luna iunie, interimatul preşedinţiei organizaţiei judeţene PD-L Constanţa, după ce conducerea filialei a fost dizolvată printr-o decizie a Biroului Permanent Naţional al formaţiunii. Comentarii: Un cuib de CUCI pentru MUCANII RĂTĂCIZI - PD-L CONSTANTZA de Sile this Millennium 2008-07-16 11:30 | Un cuib de CUCI pentru MUCANII RĂTĂCIZI - PD-L CONSTANTZA |
| PLD-CONSTANTZA AROMAN vs.PD-L CONSTANTZA ROMAN
Cand vreodatA va fi VOTAT LA PARLAMENTARE un PARID IMORAL care vrea FOTOLII In PARLAMENT CA ETNIE ... AROMANI din CAR.. Ori la PD-L ori la ETNIE :HOTARI-TI-VA! NU se poate la AMANDOUA cA NOI CONSTANTZENII NU SANTEM PROSHTII VOSHTRI ! Ar fi COOL în urmatoarele zile sa va datzi DEMISIA PUBLIC ori din C.A.R ori din PD-L. UNGURII sant macar cinstitzi shi-au facut din COMUNITATEA CULTURALA un partid numit UDMR voi ar trebui sa faceţi un PARTID numit C.A.R pentru ca vretzi DREPTURI POLITICE ...ca ETNIE!!!!!...
PD-L se va scinda shi Pr.Basescu va pierde ELCTORATUL DIN CONSTANTZA! 19 iulie 2008, ora 10.00, în sala Teatrului Ovidiu. In această sala a starnit un val de dispretz celebrul oportunist Cremushtila(sau Crenvushtila cu i se mai spune prin ziare) care dupa ce s-a făcut de ras la liberalii lui Hasotii shi care doreau sa-l promoveze ca tînăr politician …Apoi de rushine s-a aciuat pe lîngă Pupi pe care apoi a cautat sa-l debarce printr-un puci organizat imotriva MACEDONENILOR din C.A.R… Cand a vazut ca gruparea PLATFORMISHTILOR ANTI-AROMÂNI a fost desonspirata i-a TRADAT shi pe aceshtia shi s-a alaturat GRUPARII MACEDONENILOR din C.A.R alaturi de Florian CONSTANTIN... cam asta-i lucratura la PD-L Constantza care devine pe zi ce trece UN PARTID ETNIC asemeni UDMR((tinerii activishti de baza sant de la COMUNITATEA AROMANEASCA ei ai fost pe 19 mai şi la mitingul lui Basescu din Bucureshti dar shi la MITINGUL COMUNITATZII MACEDONESHTI care se vrea ETINIE ca shi UNGURII pentru a mai obtzine GRATIS UN FOTOLIU DE PARLAMENTAR shi care au fost huiduitzi din plin de Bucureshteni ,asha cum au fost huiduitzi minerii)
|
PD-L reface aripa Mironescu-Moisoiu | | | | -- Noua componenta a conducerii filialei municipale a PD-L starneste noi nemultumiri * O parte dintre membri cer revenirea echipei Mironescu-Moisoiu
| | Deciziile Elenei Udrea fata de PD-L Constanta par sa adanceasca si mai mult criza de identitate cu care se confrunta partidul. Secretarul executiv al formatiunii a participat, ieri, la alcatuirea Biroului Permanent Municipal al PD-L Constanta. Prezenta Elenei Udrea, trimisa de conducerea partidului sa linisteasca apele in PD-L Constanta, nu s-a dovedit benefica, pana acum, pentru filiala de la malul marii. Dimpotriva, luptele pentru suprematie s-au intetit, iar prapastia dintre grupurile reprezentate de fostii membri ai PD si PLD s-a adancit. Drept dovada, sedinta Biroului Permanent Judetean (BPJ) de marti seara nu s-a desfasurat in deplina intelegere. Au aparut voci care au contestat numirea lui Florian Constantin la conducerea filialei municipale. Remus Macovei, fostul secretar al organizatiei municipale, a subliniat faptul ca membrii filialei nu au reusit sa aiba niciun dialog cu noul sef, desi au incercat acest lucru. Numirea lui Constantin a starnit nemultumiri si prin prisma faptului ca acesta este fost membru PLD, iar potrivit protocolului de fuzionare a PD cu PLD, seful de organizatie trebuie sa fie de la PD. Consecinta a fost ca sefia lui Florian Constantin este contestata de sute de membri ai PD-L, care doresc revenirea la fostul Biroul Permanent Local (BPL). Remus Macovei a invitat-o pe Elena Udrea sa participe la Consiliul de Coordonare Local (CCL) pe care 254 de membri l-au convocat pentru sambata. Echipa BPL, plina de anonimi Desi initial Udrea a raspuns diplomat ca va analiza situatia, ea nu a mai revenit asupra subiectului, dupa sedinta BPJ. In cadrul reuniunii extraordinare a CCL, cei 254 de democrat-liberali au propus trei puncte pe ordinea de zi: analiza rezultatelor obtinute la alegerile locale, analiza masurilor nestatutare adoptate de catre BPJ Constanta, cat si reconfirmarea in functie a Biroului Permanent Local Constanta. Democrat-liberalii care sustin aceste "revendicari" spun ca doresc o noua conducere pentru faptul ca cea numita, in frunte cu Florian Constantin, nu este legitima, si nu reprezinta proportia intre PD si PLD stabilita prin protocolul de fuziune al celor doua formatiuni. Practic, democrat-liberalii care au convocat sedinta CCL doresc reintoarcerea echipei formate din Laurentiu Mironescu si Danut Moisoiu, acesta din urma fiind recent exclus din partid. Convocatorii CCL sustin ca cei mai multi dintre membrii noului BPL sunt persoane anonime chiar si pentru ei, persoane care nu au pus umarul cu nimic la campania electorala care tocmai s-a incheiat. "Constantin se pricepe la rugby, nu la politica"Primul contestat si din aceasta privinta este seful de la municipiu, Constantin Florian, despre care contestatarii lui sustin ca cea mai mare calitate a sa este aceea de rugbyist. Din echipa presedintelui Florian Constantin fac parte si primvicepresedintii Mircea Banias si Catalin Filisan, alaturi de vicepresedintii Ioan Toanchina, Tudorel Grigoreanu, Adrian Creanga, Malina Dinu, Vicentius Petrescu, Dan Gheorghiu, Maria Stavrositu (secretar general) si alti ilustri necunoscuti, asupra carora nici nu mai insistam. Speranta democrat-liberalilor care au convocat CCL sambata este sa fie ascultati de conducerea organizatiei judetene, si, in cazul in care nu se poate reveni la vechea formula de conducere, sa se gaseasca macar o solutie de compromis. Macovei: "Vrem o echipa care sa ne reprezinte" Remus Macovei, fost secretar al organizatiei municipale PD-L Constanta, este unul dintre oamenii care a muncit in campanie si care si-a vazut munca dusa pe apa sambetei, odata cu numirea noului BPL. El sustine ca echipa aflata sub conducerea lui Constantin nu este una castigatoare pentru alegerile din toamna si sustine ca cea mai buna solutie pentru relansarea filialei sunt alegerile interne. Se prea poate insa, ca invitatia la CCL-ul de sambata sa fie ignorata de conducerea actuala a BPL, caz in care cei 500 de membri care si-au anuntat participarea la eveniment, ar putea lua decizia de a parasi partidul. Remus Macovei ne-a spus ca nu ia in calcul aceasta varianta pentru ca spera ca reprezentantii BPJ sa participe "in semn de loialitate fata de partid". "Eu am facut parte din echipa care a format organizatia municipala in 2003 si sunt legat sufleteste de acest partid. Vrem sa avem o echipa de conducere care sa merite sa ne reprezinte si cu care sa ne apucam de treaba pentru parlamentare", a subliniat Remus Macovei. PLD-CONSTANTZA AROMAN vs.PD-L CONSTANTZA ROMAN | Cand vreodatA va fi VOTAT LA PARLAMENTARE un PARID IMORAL care vrea FOTOLII In PARLAMENT CA ETNIE ... AROMANI din CAR.. Ori la PD-L ori la ETNIE :HOTARI-TI-VA! NU se poate la AMANDOUA cA NOI CONSTANTZENII NU SANTEM PROSHTII VOSHTRI !
Ar fi COOL în urmatoarele zile sa va datzi DEMISIA PUBLIC ori din C.A.R ori din PD-L. UNGURII sant macar cinstitzi shi-au facut din COMUNITATEA CULTURALA un partid numit UDMR voi ar trebui sa faceţi un PARTID numit C.A.R pentru ca vretzi DREPTURI POLITICE ...ca ETNIE!!!!!... |
De la: Sile this Millennium din L.A (...@yahoo.com) | Data: 2008-07-16 10:45:49 , IP: 79.117.16... | Un cuib de CUCI pentru MUCANII RĂTĂCIZI - PD-L CONSTANTZA | PD-L se va scinda shi Pr.Basescu va pierde ELCTORATUL DIN CONSTANTZA! 19 iulie 2008, ora 10.00, în sala Teatrului Ovidiu. In această sala a starnit un val de dispretz celebrul oportunist Cremushtila(sau Crenvushtila cu i se mai spune prin ziare) care dupa ce s-a făcut de ras la liberalii lui Hasotii shi care doreau sa-l promoveze ca tînăr politician …Apoi de rushine s-a aciuat pe lîngă Pupi pe care apoi a cautat sa-l debarce printr-un puci organizat imotriva MACEDONENILOR din C.A.R… Cand a vazut ca gruparea PLATFORMISHTILOR ANTI-AROMÂNI a fost desonspirata i-a TRADAT shi pe aceshtia shi s-a alaturat GRUPARII MACEDONENILOR din C.A.R alaturi de Florian CONSTANTIN... cam asta-i lucratura la PD-L Constantza care devine pe zi ce trece UN PARTID ETNIC asemeni UDMR((tinerii activishti de baza sant de la COMUNITATEA AROMANEASCA ei ai fost pe 19 mai şi la mitingul lui Basescu din Bucureshti dar shi la MITINGUL COMUNITATZII MACEDONESHTI care se vrea ETINIE ca shi UNGURII pentru a mai obtzine GRATIS UN FOTOLIU DE PARLAMENTAR shi care au fost huiduitzi din plin de Bucureshteni ,asha cum au fost huiduitzi minerii)
| | Anul VIII, Serie noua Nr. 1953 (2004) Miercuri, 16 iulie 2008 | Manuela MOLDOVEANU | Senatorul Dorel Onaca revine la sefia PD-L Constanta?Mai multi membri ai conducerii centrale a Partidului Democrat- Liberal s-au aratat iritati in ultimul timp de perpetuarea tensiunilor din cadrul organizatiei Constanta. Nemultumirile se transforma treptat in ingrijorare, existand premisele ca PD-L sa obtina la alegerile parlamentare din Constanta un esec usturator, in fata unui PSD local extrem de agresiv si bine organizat. Nemultumirea liderilor centrali este cauzata, in primul rand, de frictiunile existente intre fostii si actualii lideri locali, manifestate prin razboaie mediatice „pe fata”, procese in instanta si nelipsitele sedinte cu scandaluri, fiecare acuzand pe fiecare ca trage in jos partidul. Liderii PD-L nu au putut sa nu observe un lucru foarte interesant: desi PD-L Constanta are 3 deputati si un senator, nici unul dintre ei nu se mai afla la conducerea vreunei organizatii. S-ar putea spune chiar ca noii lideri democrat-liberali si-au mazilit proprii parlamentari, considerati in general locomotive ale partidelor. Situatia este insa mult mai complicata de atat si asta pentru ca fiecare parlamentar in parte are o situatie care nu se potriveste altuia. De pilda, deputatul Stelian Dutu a ramas in PD-L, desi parca isi implora superiorii sa fie dat afara. Deputatul Laurentiu Mironescu nu mai este sef la organizatia municipala Constanta, cu peste 5.500 de membri si nici in noul Birou Permanent Judetean creat de Ion Popescu. In plus, se afla in razboi declarat cu fostul sau prieten Danut Moisoiu, exclus intre timp din partid, dar inca influent. Pentru cei care au uitat, deputatul Dan Colores Mocanescu este parlamentar PD-L, dupa ce a fost adus in partid ca o mare „tanara” speranta de catre Dutu. Nici Mocanescu nu apare in vreo structura de conducere, asa cum nu a aparut, de altfel, in vreo secunda de campanie electorala. Onaca, tras pe linie moarta de Popescu Situatia cea mai limpede ar fi trebuit sa fie in cazul senatorului Dorel Onaca. Cunoscut ca unul dintre constantenii cu cea mai mare notorietate, extrem de activ in campania electorala (dusa pentru Primaria Constanta, dar si pentru Popescu, cel care l-a cam tras pe linie moarta si orice candidat PD-L care ii cerea sprijinul), Onaca a scos pentru PD-L un scor dublu fata de 2004. A dat semnalul pentru schimbare in partid, de unde si ofensiva de azi a anonimilor, peledistilor si oportunistilor, care cauta sa umple vidul lasat prin plecarea sa de la conducere. Onaca a fost singurul lider de organizatie judeteana din cele 9 cu probleme care s-a retras de bunavoie in urma rezultatelor de la alegeri. Asta desi toata lumea recunoaste explicit ca, dupa doar cateva zile de campanie, dupa 4 ani de conflicte fratricide si mai ales dupa un sabotaj in toata regula din partea celor carora le-a luat locul, dar si scaunele, era omeneste imposibil sa obtina mai mult. Acum, liderii centrali ai PD-L incep sa spuna ca poate era mai bine daca nu acceptau ca Onaca sa se retraga de la conducerea organizatiei. Acestia vad ce treaba face Ion Popescu si mai ales care sunt ecourile activitatii acestuia si deja se vorbeste despre posibilitatea ca senatorul Onaca sa preia conducerea efectiva a PD-L Constanta, intr-un fel sau altul. „Popescu este un bun castigat al partidului, trebuie sa mergem pe mana lui, ca altul mai bun oricum nu avem. Dar dupa cum merg lucrurile, nu este deloc bine. Poate ca era mai bine ca Onaca sa ramana presedintele organizatiei”, ne-a declarat o sursa din cadrul conducerii centrale a PD-L.
(Cristian ANTON) Miercuri, 16 Iulie 2008 Răzmeriţă în organizaţia municipală Constanţa a PD-L Fostul secretar general al organizaţiei municipale Constanţa a PD-L, Remus Macovei: “Măsurile luate de Biroul Permanent Judeţean nu au avut la bază nicio analiză. Oamenii sînt nemulţumiţi că sînt numite în funcţii persoane care nu au avut nicio contribuţie în partid.“ Membrii organizaţiei municipale Constanţa a PD-L consideră nestatutară decizia de dizolvare a organizaţiei şi anunţă convocarea unei reuniuni extraordinare a Consiliului de Coordonare Local (CCL) în care să fie analizate rezultatele alegerilor şi să fie reconfirmat în funcţie fostul Birou Permanent Local (BPL). „Membrii PD-L ai organizaţiei municipale Constanţa, nemulţumiţi de măsurile nestatutare luate de Biroul Permanent Judeţean Constanţa (BPJ), coordonat de Elena Udrea şi Costache Canacheu, măsuri ce nu au la bază nicio analiză obiectivă a activităţii BPL Constanţa, convocăm reuniune extraordinară a CCL pe data de 19 iulie 2008, ora 10.00, în sala Teatrului Ovidiu. Ordinea de zi va fi următoarea: analiza rezultatelor obţinute la alegerile locale, analiza măsurilor nestatutare adoptate de către BPJ Constanţa, reconfirmarea în funcţie a fostului Birou Permanent Local Constanţa“, potrivit unui comunicat al organizaţiei. Luni seară, la sediul PD-L Constanţa, membrii organizaţiei municipale - dizolvată printr-o decizie a conducerii filialei judeţene - i-au cerut secretatului executiv Elena Udrea, coordonator al filialei constănţene, să convoace o reuniune în cadrul căreia să fie analizate rezultatele obţinute de organizaţie la alegerile locale, însă propunerea lor a fost respinsă. Deşi, iniţial, Elena Udrea a declarat că propunerea va fi analizată în BPJ, după şedinţa de luni seară, ea a afirmat că discuţia este închisă. „Nemulţumiri sînt tot timpul. Există o decizie a BPN, iar discuţia este închisă. Am dori ca orice nemulţumire să fie armonizată în interior şi aşa se va întîmpla. Atîta timp cît avem o hotărîre a BPN, orice altă propunere încalcă deciziile deja luate. Vom discuta ca de la colegi la colegi, să fim de acord cu toţii“, a precizat secretarul executiv al PD-L. Fostul secretar general al organizaţiei municipale Constanţa a PD-L, Remus Macovei, a declarat că solicitarea sa este susţinută de alţi 254 de membri care şi-au dat semnătura şi susţine că numărul celor care sînt de acord cu această acţiune s-ar ridica la 500. „Am hotărît să convocăm această reuniune la care să participe toţi membrii de partid şi să fie analizate rezultatele campaniei electorale. Măsurile luate de BPJ nu au avut la bază nicio analiză. Oamenii sînt nemuţumiţi că sînt numite în funcţii persoane care nu au avut nicio contribuţie în partid“, a mai spus Macovei. El a precizat că au urmat toate căile statutare pentru a discuta situaţia organizaţiei, inclusiv prin contestaţii şi un memoriu semnat de 1.553 de membri, la care însă nu au primit niciun răspuns. În urma şedinţei BPJ de luni seară a fost numită noua conducere a organizaţiei municipale a PD-L Constanţa, în fruntea căreia se află Florian Constantin, secondat de Cătălin Filişan şi Mircea Banias. În ciuda frămîntărilor interne din cadrul PD-L, conducerea organizaţiei judeţene încearcă să ignore voinţa membrilor de partid, pretinzînd că tot este roz în organizaţia constănţeană. Mai mult decît atît, potrivit unui comunicat al organizaţiei judeţene, „PD-L este o organizaţie care funcţionează pe baza unor princiipii şi reguli clare care sînt suprinse în statutul său“. Probabil că PD-L Constanţa funcţionează după statutul altui partid, pentru că după cel propriu, în niciun caz. În ceea ce priveşte principiile funcţionării, acestea sînd destul de evidente: atingerea prin orice mijloace a propriilor interese materiale. Comentarii in legatura cu acest articol - PDL C-ta in agonie
de la Un membru PD (08:39:22 16 Iulie 2008) Macovei are dreptate. La ora actuala, un grup din fostul PLD, in frunte cu Iustian si Stavrositii, fac legea in PDL. Membrii fostului PD sunt inlaturati, unul cate unul, dupa ce au contribuit cu bani in campanie. - PDL
de la Ion (08:45:48 16 Iulie 2008) Constantin Florian, ales presedinte al Organizatiei municipale PDL C-ta este omul Stavrositilor. Toata conducerea PDL Constanta este subordonata lui Iancu si Mariei Stavrositu. - PD-L Constanta in dizolvare
de la fateh (08:46:25 16 Iulie 2008) Daca il puneti pe Iustian & co la conducere aici cred ca o sa pierdeti si mana de votanti existenta. Cu astia Filisan, Stavrositii nu veti ajunge nici pana la alegerile din toamna dar sa sustineti un guvern. E clar ca partidul la Constanta nu are oameni ci numai fugari dupa functii. Cel mai potrivit la Constanta este BASESCU dupa ce scapa de Iustian, Filisan, Stavrositi si alti aromani din acest partid devenit mai nou de cartier - Fripturisti au ajuns la putere
de la in PD-L (08:52:33 16 Iulie 2008) Treaba-i groasa in PD-L Cta. Spagari ordinari precum Banias si Petrescu, incompetenti precum Iustinian si Popescu, fripturisti precum Stavrosita si Florian, s-au ales peste noapte lideri de partid. E JALEEEE! - Puterea imbata ... si la Constanta
de la Silviu (09:29:40 16 Iulie 2008) La Constanta se pare ca a castigat ""Solutia Imorala"" pentru ca altfel cum se poate sa iasa in fata oameni contestati de toata lumea. Mazare o sa castige pe toate fronturile cu asa oameni care numai lideri nu sunt. La Constanta e trist nu se mai face nimic din cauza oportunistilor din partid pe care dupa cum vad ii numeste lumea clar prin articole si forumuri - ....
de la .... (09:32:09 16 Iulie 2008) aseara in direct la CTV Popescu si-a aratat adevarata fatza .... aceea de dictator .... nu prin tzipete si tonuri ridicate se conduce un partid .... iar despre domnii banias si nironescu : FARA COMENTARII , la cat de VERTICALI sunt, deja au luat pozitia de CAPRA la noii sefi .... - mda
de la hagi (09:35:37 16 Iulie 2008) o mare VRAJEALA ..... cica a sanctionat organizatia de ct pt rezultate slabe ..... DOMNILOR !!!!!! DVS DE LA BUCURESTI L-ATI IMPUS CANDIDAT LA CONSTANTA PE ANALFABETUL DE ONACA !!!!!! pedepsiti organizatia ca cica nu a facut treaba ?????? puteau astia saracii sa imparta zeci de mii de pliante si postere .... in zadar cand ai pe unul care stie gramatica limbii romane la fel ca baseasca "rezervor".... cand pui un RETARDAT pe post de candidat itzi irosesti toate sansele ..... si nu faptul ca nu a iesit castigator la primarie , dar a stricat si imaginea partidului .... imagine castigata prin munca , imagine care a aratat valoarea org de ct la referend pro base si la euro parlamentare .... TREBUIA sanctionata madam Stavrositu daca tot ne kk pe noi ..... din cate imi amintesc, ea era strategul de campanie .... ea s-a autonumit coordonator peste toata lumea .... si acum da vina pe altii ..... si cu inganfarea de care da dovada mai are si tupeul sa faca pe calaul, SE VISEAZA MARE PARLAMENTAR .... SICTIR !!!!!!!! - Nici cei de la centru nu mai cred in POPESCU
de la Cititi in Replica (09:39:50 16 Iulie 2008) Conducerea de la Bucuresti se pare ca s-a saturat de luptele interne de aici pe care Udrea si unii Stavrositi le mentin. Iata ce scrie ziarul: " „Popescu este un bun castigat al partidului, trebuie sa mergem pe mana lui, ca altul mai bun oricum nu avem. Dar dupa cum merg lucrurile, nu este deloc bine. Poate ca era mai bine ca Onaca sa ramana presedintele organizatiei”, ne-a declarat o sursa din cadrul conducerii centrale a PD-L." Deci e clar solutia Popescu e in retragere sau cel putin asa reiese. - CCL
de la CCL (09:42:23 16 Iulie 2008) se tot aud voci in presa ca PD-L trebuie sa inceapa sa se delimiteze de basescu .... ca trebuie sa aiba propria opinie .... propriile hotarari ..... iata ca la Ct membrii org mun ( nu "gruparea moisoiu" cum le place mancatorilor de kk sa zica ) a luat o pozitie ostila dictaturii de la centru .... este o practica normala intr-o organizatie ce se vrea a fi "democrata" .... toata lumea are dreptul la cuvant si acest drept va fi folosit in cadrul acestui C.C.L. - ole
de la 9 (09:53:25 16 Iulie 2008) asa domn' macovei .... ce noi suntem mai fraieri ???!!!! :)) un excelent exemplu a fost berceanu care si-a dat demisia si dupa 30 de min a organizat alegeri si a fost reales .... fara sa-i lase pe inganfatzii de centru sa ia decizii "dupa ureche" asa cum s-a facut la constanta. - Tupeul lui Iustian
de la PDL (09:56:10 16 Iulie 2008) Ne intrebam cu ce tupeu va iesi Iustian in fata alegatorilor sa ceara un nou mandat. Cum le va explica faptul ca pe banii lor, ai contribuabililor, el a dormit timp de 8 ani in Parlament si, in urma acestui dulce somn, a castigat un porcoi de bani, fara sa faca nimic pentru constanteni. - pt 11
de la membrii pd (10:01:10 16 Iulie 2008) n-o sa iasa deloc .... stai linistit .... o sa stea ascuns in sediu si noi o sa umblam ca fraierii in campanie sa-i facem reklama .... sa ne injure lumea prin pietze, la fel ca in campania lu' TONACA ... si dupa aia or sa ne ia la rost ca nu am facut treaba si or sa ne dea afara unul cate unul drept exemplu pt altii .... - 19 iulie 2008, ora 10.00, în sala Teatrului Ovidiu.
de la Sile this Millennium
- (10:02:05 16 Iulie 2008)
la liberalii lui Haşotii doreau să-l promoveze ca tînăr politician ,apoi de ruşine s-a aciuat pe lîngă Pupi pe care apoi a căutat să-l daberce printru-un puci organizat îmotriva MACEDONENILOR din C.A.R,cînd a văzut că gruparea PLATFORMIŞTILOR ANTI-AROMÂNI a fost desonspirată i-a TRĂDAT şi pe aceştia şi s-a alăturat GRUPĂRII MACEDONENILOR din C.A,R alături de Florian CONSTANTIN...cam asta-i lucrătura la PD-L Constanţa care devine pe zi ce trece UN PARTID ETNIC asemeni UDMR(tinerii activişti de bază sînt de la COMUNITATEA AROMÂNEASCĂ ei ai fost pe 19 mai şi la mitingul lui Băsescu din Bucureşti dar şi la MITINGUL COMUNITĂŢII MACEDONEŞTI care se vrea ETINIE ca şi UNGURII pentru a mai obţine GRATIS UN FOTOLIU DE PARLAMENTAR) - In această sală a stîrnit un val de dispreţ celebrul oportunist Crenvuştilă care după ce s-a făcut de rîs
de la Sile this Millennium - (10:03:21 16 Iulie 2008)
In această sală a stîrnit un val de dispreţ celebrul oportunist Crenvuştilă care după ce s-a făcut de rîs la liberalii lui Haşotii doreau să-l promoveze ca tînăr politician ,apoi de ruşine s-a aciuat pe lîngă Pupi pe care apoi a căutat să-l daberce printru-un puci organizat îmotriva MACEDONENILOR din C.A.R,cînd a văzut că gruparea PLATFORMIŞTILOR ANTI-AROMÂNI a fost desonspirată i-a TRĂDAT şi pe aceştia şi s-a alăturat GRUPĂRII MACEDONENILOR din C.A,R alături de Florian CONSTANTIN...cam asta-i lucrătura la PD-L Constanţa care devine pe zi ce trece UN PARTID ETNIC asemeni UDMR(tinerii activişti de bază sînt de la COMUNITATEA AROMÂNEASCĂ ei ai fost pe 19 mai şi la mitingul lui Băsescu din Bucureşti dar şi la MITINGUL COMUNITĂŢII MACEDONEŞTI care se vrea ETINIE ca şi UNGURII pentru a mai obţine GRATIS UN FOTOLIU DE PARLAMENTAR) - pt. Macovei
de la eu (10:04:10 16 Iulie 2008) in loc sa-şi vadă de pensie Macovei şi politica de la armată la politică e cale lungă stai dracului în banca ta - draga nr 15
de la of (10:17:55 16 Iulie 2008) esty cam greu in exprimare ... potzi sa te alaturi linistit "rezervoarelor" si "scafandrilor" si itzi garantez ca o sa ai parte de f multe "succesuri". - un CUIB de CUCI pentru MUCANII rătăciţi
de la Sile this Millennium - (10:20:20 16 Iulie 2008)
2. PD-L se va scinda şi Pr.Băsescu va pierde ELCTORATUL DIN CONSTANŢA! 19 iulie 2008, ora 10.00, în sala Teatrului Ovidiu. In această sală a stîrnit un val de dispreţ celebrul oportunist Crenvuştilă care după ce s-a făcut de rîs la liberalii lui Haşotii care doreau să-l promoveze ca tînăr politician …Apoi de ruşine s-a aciuat pe lîngă Pupi pe care apoi a căutat să-l debarce printru-un puci organizat îmotriva MACEDONENILOR din C.A.R… Cînd a văzut că gruparea PLATFORMIŞTILOR ANTI-AROMÂNI a fost desonspirată i-a TRĂDAT şi pe aceştia şi s-a alăturat GRUPĂRII MACEDONENILOR din C.A,R alături de Florian CONSTANTIN... cam asta-i lucrătura la PD-L Constanţa care devine pe zi ce trece UN PARTID ETNIC asemeni UDMR(tinerii activişti de bază sînt de la COMUNITATEA AROMÂNEASCĂ ei ai fost pe 19 mai şi la mitingul lui Băsescu din Bucureşti dar şi la MITINGUL COMUNITĂŢII MACEDONEŞTI care se vrea ETINIE ca şi UNGURII pentru a mai obţine GRATIS UN FOTOLIU DE PARLAMENTAR şi care au fost - pt 14
de la he he he (10:21:00 16 Iulie 2008) crenvustila asta e ala chelu' care umbla cu factura de la agentia de modeling in buzunar LA LANSARE DE LA CASA DE CULTURA ? - he he he
de la he he he (10:24:24 16 Iulie 2008) adevarul ca a avut un rol decisiv in campanie .... parasutele alea "manechine-fotomodele" care le-a adus pe bani grei sa imparta pliante in fata casei de cultura au adus cele mai multe voturi .... :)))) - make
de la antonescu (10:28:09 16 Iulie 2008) sariti au fost invadati de machensoni. - fuck the politricks
de la jigodii peste tot (10:36:55 16 Iulie 2008) Lasa ma ca nu e doar Crenvustila in toata smecheria, eu stiu alte curve din PNL care au supt puli pe langa Pupi si alti liberali morti, iar acum se dau mari politiciene. era o javratina care incerca sa se gudure pe langa raposatul caciuloiu, dumnezeu sa il ierte, in speranta ca poate i-o trage si ei intre ochelari, o urata ca dracu si proasta ca noaptea, iar apoi umbla cu traista de la liberali la pdl (pupi sa traisaca) in speranta ca va iesi din foame. nici asta nu a bagat-o in seama, asa ca acum face si mai abitir foamea la pnl, partidu de 5% si cinspe voturi. asta e politica la cta. - Bravo, d-le Iustian!
de la Glumi (10:47:16 16 Iulie 2008) Din toamna, Iustian va fi ministrul sanatatii in guvernul PDL. Trebuie rasplatit pentru cat a muncit in Parlament! - bravo ionut popescu
de la justitiarul (10:48:32 16 Iulie 2008) pe cine prostiti voi slugile lui mazare alde moisoiu si compania? de la cit a furat cot la cot cu mazare moisoiu s-a facut patrat dar in curind va da coltul ca are cancer poate ii face chemare si lui mazare si a...lcoolitii sai...uitati ca tv neptun a fost data de moisoiu lui mazare...poate face un cetatean cinstit averea lor? blestem asupra voastra - tv
de la tv (10:48:37 16 Iulie 2008) striga domn popescu ca din gura de sarpe ieri la ctv ca s-a luat mobila din sediu ..... care mobila domn popescu ? scaunele si mesele sunt tot acolo .... daca va referiti la acel tv , aflatzi ca a fost adus in sediu de catre unul din membrii pentru monitorizarea canalelor de stiri in ziua alegerilor si in perioada imediat urmatoare .... era ceva normal ca proprietarul sa si-l ia , mai ales cand atzi aparut dvs cu o falca in cer si una'n pamant la sediu cu cretinul de filisan pus pe facut "inventare" .... PROBABIL CA I-AR FI PLACUT DOAMNEI STAVROSITU SA AIBA LA NOUL EI SEDIU O PLASMA DE 60 DE MIL .... N-ARE DECAT SA ADUCA EA DE LA MA-SA DE ACASA .... DE CAND A PLECAT "FRAIERUL" DE MOISOIU CARE SUSTINEA FINANCIAR ORG , SE ZVONESTE CA LA MUN NU SUNT BANI NICI MACAR DE TELEFOANE ..... - nr 23
de la cineva (10:54:56 16 Iulie 2008) costine tu esty mama ???? ink mai esty suparat pe noi ???? du-te sa te consoleze JOJO .... da-i o limba'n pasarica .... :))))))))) - PD-L CONSTANŢA AROMÂN vs.PD-L CONSTANŢA ROMAN
de la Sile this Millennium
- (11:08:02 16 Iulie 2008)
TINERII activişti din CAR au fost HUDUIŢI din plin de BUCUREŞTENI Cand vreodată va fi VOTAT LA PARLAMENTARE un PARID IMORAL care vrea FOTOLII în PARLAMENT CA ETNIE ... ArOMÂNI din CAR.. Ori la PD-L ori la ETNIE :HOTĂRÎ-ŢI-VĂ! NU se poate la AMÎNDOUĂ că NOI CONSTĂNŢENII NU SÂNTEM PROŞTII VOŞTRI ! Ar fi COOL în următoarele zile să vă daţi DEMISIA PUBLIC ori din C.A.R ori din PD-L. UNGURII sânt măcar cinstiţi şi-au făcut din COMUNITATEA CULTURALĂ un partid numit UDMR voi ar trebui să faceţi un PARTID numit C.A.R pentru că vreţi DREPTURI POLITICE ...ca ETNIE!!!!!... PS. PD-L CONSTANŢA AROMÂN şi PD-L CONSTANŢA ROMÂN pentru că sânt foarte mulţi ROMÂNI nemulţumiţi de această situaţie SCANDALOASĂ din FOSUL PLD-IUSTIAN |
Anul VIII, Serie noua Nr. 1953 (2004) Miercuri, 16 iulie 2008 Manuela MOLDOVEANU Senatorul Dorel Onaca revine la sefia PD-L Constanta? Mai multi membri ai conducerii centrale a Partidului Democrat- Liberal s-au aratat iritati in ultimul timp de perpetuarea tensiunilor din cadrul organizatiei Constanta. Nemultumirile se transforma treptat in ingrijorare, existand premisele ca PD-L sa obtina la alegerile parlamentare din Constanta un esec usturator, in fata unui PSD local extrem de agresiv si bine organizat. Nemultumirea liderilor centrali este cauzata, in primul rand, de frictiunile existente intre fostii si actualii lideri locali, manifestate prin razboaie mediatice „pe fata”, procese in instanta si nelipsitele sedinte cu scandaluri, fiecare acuzand pe fiecare ca trage in jos partidul. Liderii PD-L nu au putut sa nu observe un lucru foarte interesant: desi PD-L Constanta are 3 deputati si un senator, nici unul dintre ei nu se mai afla la conducerea vreunei organizatii. S-ar putea spune chiar ca noii lideri democrat-liberali si-au mazilit proprii parlamentari, considerati in general locomotive ale partidelor. Situatia este insa mult mai complicata de atat si asta pentru ca fiecare parlamentar in parte are o situatie care nu se potriveste altuia. De pilda, deputatul Stelian Dutu a ramas in PD-L, desi parca isi implora superiorii sa fie dat afara. Deputatul Laurentiu Mironescu nu mai este sef la organizatia municipala Constanta, cu peste 5.500 de membri si nici in noul Birou Permanent Judetean creat de Ion Popescu. In plus, se afla in razboi declarat cu fostul sau prieten Danut Moisoiu, exclus intre timp din partid, dar inca influent. Pentru cei care au uitat, deputatul Dan Colores Mocanescu este parlamentar PD-L, dupa ce a fost adus in partid ca o mare „tanara” speranta de catre Dutu. Nici Mocanescu nu apare in vreo structura de conducere, asa cum nu a aparut, de altfel, in vreo secunda de campanie electorala.
Onaca, tras pe linie moarta de Popescu
Situatia cea mai limpede ar fi trebuit sa fie in cazul senatorului Dorel Onaca. Cunoscut ca unul dintre constantenii cu cea mai mare notorietate, extrem de activ in campania electorala (dusa pentru Primaria Constanta, dar si pentru Popescu, cel care l-a cam tras pe linie moarta si orice candidat PD-L care ii cerea sprijinul), Onaca a scos pentru PD-L un scor dublu fata de 2004. A dat semnalul pentru schimbare in partid, de unde si ofensiva de azi a anonimilor, peledistilor si oportunistilor, care cauta sa umple vidul lasat prin plecarea sa de la conducere. Onaca a fost singurul lider de organizatie judeteana din cele 9 cu probleme care s-a retras de bunavoie in urma rezultatelor de la alegeri. Asta desi toata lumea recunoaste explicit ca, dupa doar cateva zile de campanie, dupa 4 ani de conflicte fratricide si mai ales dupa un sabotaj in toata regula din partea celor carora le-a luat locul, dar si scaunele, era omeneste imposibil sa obtina mai mult. Acum, liderii centrali ai PD-L incep sa spuna ca poate era mai bine daca nu acceptau ca Onaca sa se retraga de la conducerea organizatiei. Acestia vad ce treaba face Ion Popescu si mai ales care sunt ecourile activitatii acestuia si deja se vorbeste despre posibilitatea ca senatorul Onaca sa preia conducerea efectiva a PD-L Constanta, intr-un fel sau altul. „Popescu este un bun castigat al partidului, trebuie sa mergem pe mana lui, ca altul mai bun oricum nu avem. Dar dupa cum merg lucrurile, nu este deloc bine. Poate ca era mai bine ca Onaca sa ramana presedintele organizatiei”, ne-a declarat o sursa din cadrul conducerii centrale a PD-L. (Cristian ANTON) |