Poreclă Sile this Millennium Pseudonime sile_this_millennium

vineri, 29 mai 2015

REVISTA PRESEI INTERNAȚIONALE – FMI ar putea da afară Grecia din zona euro! Autor: Radu Cazan | vineri, 29 mai 2015


 

Actualitate

REVISTA PRESEI INTERNAȚIONALE 

FMI ar putea da afară Grecia din zona euro!

Autor:

 Radu Cazan 

 | vineri, 29 mai 2015


Directorul general al Fondului Monetar Internaţional, Christine Lagarde a avertizat că ieşirea Greciei din zona euro este posibilă, pe măsură ce negocierile privind datoriile intră într-o fază critică. Lagarde precizează însă că o astfel de evoluţie nu va vesti probabil sfârşitul monedei euro, scrie The Guardian, în pagina sa electronică.

"„O ieşire a Greciei din zona euro este o posibilitate, dar un astfel de pas nu va fi o plimbare în parc, însă nici nu va însemna probabil sfârşitul euro”, a declarat şeful FMI, într-un interviu ce va fi publicat vineri în publicaţia germană Frankfurter Allgemeine Zeitung. Christine Lagarde a declarat că este puţin probabil să se ajungă la un acord în următoarele zile, în condiţiile în care Grecia se străduiește să respecte termenul limită de 5 iunie, când trebuie să facă o plată de 305 milioane de euro către FMI. Premierul Greciei Alexis Tsipras a anunţat miercuri seara că Grecia este aproape de a ajunge la un acord cu creditorii săi, UE şi FMI, care va permite deblocarea unei tranşe de 7,2 miliarde de euro, bani necesari pentru ca Grecia să nu intre în faliment. Declaraţiile lui Tsipras au fost contrazise însă de ministrul german de Finanţe, Wolfgang Schaeuble, potrivit căruia nu s-au înregistrat progrese semnificative în discuţiile dintre cele două părţi. Grecia nu va mai avea acces la fondurile FMI, dacă îşi pune în aplicare planul de a nu rambursa sumele datorate instituţiei, a avertizat joi un purtător de cuvânt al instituţiei. „Orice ţară care nu îşi onorează angajamentele faţă de Fond este declarată în situaţia de arierate la plată şi nu are acces la finanţările FMI”, a declarat William Murray, într-o conferinţă de presă desfăşurată la Washington. Ministrul de Interne elen a afirmat recent că Grecia nu va rambursa Fondului Monetar Internaţional cele 1,6 miliarde de dolari scadente în iunie, într-un moment în care Atena încearcă să încheie un acord cu creditorii săi pentru a obţine deblocarea unei noi tranşe de împrumut şi a evita falimentul”, mai scrie Guardian.
„Banca Centrală Europeană spune că prelungirea negocierilor s-ar putea răsfrânge aspura altor ţări din zona euro”, titrează The Wall Street Journal.
„Banca Centrală Europeană a avertizat că recenta criză a datoriilor Greciei s-ar putea repercuta asupra altor țări din zona euro în cazul în care Atena nu reușește să ajungă rapid la un acord de finanțare cu creditorii săi internaționali rapid, subliniind mizele mari implicate în negocieri. Comentariile apar în pofida semnalelor mixte privind stadiul negocierilor privind datoria Atenei.”
„Scandalul din fotbalul mondial pune presiune pe sponsori”, mai citim în Wall Street Journal.
„Anchetele de corupție în rândul funcționarilor FIFA pun sponsorii corporativi într-o situaţie delicată. Ei se confruntă acum cu o dilemă dacă să părăsească sau nu puternica piaţă de publicitate şi potenţialul de marketing al celui mai popular sport din lume.”
„Indiferenţi, membrii FIFA se adună pentru a-şi (re)-alege preşedintele”, citim în The New York Times. „Scandalul nu schimbă matematica electorală ciudată de la FIFA: sprijinul acordat de Europa Prinţului Ali bin al-Hussein este compensat de sprijinul multor țări mici pentru Sepp Blatter.”
„Putin denunţă implicarea SUA în arestările de la FIFA”, mai scrie New York Times.
„Preşedintele rus Vladimir Putin a declarat, joi, în cadrul unei intervenţii la o televiziune rusă, că Statele Unite ale Americii folosesc justiţia pentru a împiedica realegerea lui Joseph Blatter la preşedinţia FIFA. "Este vorba de o încălcare grosolană a regulilor de funcţionare a organismelor internaţionale", a declarat Putin, acuzând Washingtonul că "impune propria justiţie altora", într-un caz în care "niciunul dintre funcţionarii FIFA nu e american" şi în care "nicio faptă nu s-a produs în SUA". Justiţia americană a pus sub acuzare 14 persoane, printre care doi vicepreşedinţi FIFA şi şapte oficiali, în cazul de corupţie în care au fost efectuate, miercuri, arestări la Zurich."
„Scandalul FIFA: Este timpul ca cei ce conduc federaţia internaţională de fotbal să demisioneze”, scrie Le Monde.
„Președintele FIFA Sepp Blatter trebuie să se retragă", a spus Transparency International, după arestarea miercuri în Elveția a unor înalți funcționari ai instituției, suspectați de corupție de către justiția americană. "Blatter nu are nici o credibilitate pentru a rămâne, el nu a promovat prin rolul său de lider stabilirea unui fundament solid pentru transparență, responsabilitate și onestitate", a spus Claudia Dumas președintele filialei americana a ONG-ului. Cele 47 de acuzațiile aduse împotriva a nouă funcționari FIFA, inclusiv doi vicepreședinți și împotriva a cinci parteneri, acuzaţi de "înșelătorie, fraudă și spălare de bani" într-o perioadă de 25 de ani, timp în care acești oficiali ai fotbalului mondial "au cerut și a primit peste 150 de milioane de dolari, mită în comisioane nelegitime” în schimbul contractelor mass-media și a drepturilor de comercializare ale turneelor de fotbal internaționale.”
„Preşedintele FIFA merge sfidător înainte în încercarea sa de a fi reales”, scrie portalul de ştiri Business Insider.
„Şeful FIFA Sepp Blatter va candida pentru un nou mandat, susţinând că numai el poate curăța Federaţia Internaţională de Fotbal contaminată de corupție, spre disperarea tuturor celor care îi cer demisia. Blatter a deschis congresul anual al FIFA spunând că nu poate "să monitorizeze pe toată lumea tot timpul", respingând orice vinovăţie după o săptămână dramatică în care au fost văzute mai multe arestări. "În următoarele câteva luni nu va fi ușor pentru FIFA. Sunt sigur că veştile rele vor urma, dar este necesar să se înceapă restabilirea încrederii în organizația noastră", a declarat Sepp Blatter, în vârstă de 79 de ani. "Trebuie să cadă în cele din urmă pe mine responsabilitatea pentru reputația și bunăstarea organizației noastre și pentru a găsi în cele din urmă o cale de a merge mai departe și de a restabili lucrurile", a adăugat preşedintele FIFA. El a numit recentele scandaluri ca fiind "fără precedent" și a declarat că "acțiunile unor indivizi aduc rușine și umilință în fotbal”. Sepp Blatter a vorbit la câteva ore după o confruntare cu șeful european al fotbalului Michel Platini, care i-a cerut să-şi dea demisia. Şeful FIFA a primit cereri de demisie şi din partea şefilor de guverne din Europa. Premierul britanic David Cameron i-a solicitat de asemenea lui Blatter să demisioneze. Ministrul german de Externe, Frank-Walter Steinmeier a spus că, dacă lumea fotbalului nu poate scăpa de corupţia "otrăvitoare", agențiile guvernamentale vor fi obligate să-și intensifice eforturile.”
 http://silethismillennium.blogspot.com/2009/03/youtube-broadcast-yourself.html

Aceasta informatie arunca tot Iasul in aer! Fosti KGB-isti se afla in spatele acestei afaceri trasnet! Vineri, 29 Mai 2015 | Vlad ALEXA vladalexa•bzi.ro

Home

Aceasta informatie arunca tot Iasul in aer! Fosti KGB-isti se afla in spatele acestei afaceri trasnet!



• Primaria Iasi a intrat intr-o combinatie cat se poate de riscanta pentru intreaga comunitate a orasului • Autoritatea administrativa s-a pus drept garant pentru un credit bancar de care beneficiaza o firma controlata de oligarhii rusi cu afaceri in domeniul energiei • Astfel, Primaria a fost trimisa in corzi si este obligata sa cumpere energie de la firma respectiva, firma extrem de controversata care se afla in spatele mai multor privatizari scandaloase facute in Romania • Reteta acestor afaceri facute in dauna banului public a fost pastrata inca de pe vremea fostului premier Nastase, atunci cand oligarhii rusi si fostii KGB-isti au acaparat aproape intreaga piata de energie, produsele fiind vandute la suprapret

Colaborarile intre autoritatile administrative locale si oligarhii rusi cu afacerile in domeniul energiei continua sa isi faca simtita prezenta la Iasi. Dupa ani de zile in care combustibilul a fost cumparat prin intermediul fostilor securisti din Uniunea Sovietica la un pret de 4-5 ori mai mare fata de cel al pietei, lucru care se intampla pe vremea CET SA, lucrurile nu s-au oprit nici dupa privatizarea termocentralei. Primaria Iasi impreuna cu Dalkia (actuala Veolia Energie Iasi) s-au pus recent garanti in cadrul unui credit bancar, in valoare de 6 milioane de euro, care a fost accesat de o companie privata cu sediul in Bucuresti. Este vorba despre C-Gaz & Energy Distributie SRL (fosta SC Gaz Sud), firma care se ocupa cu distributia de gaze naturale si care a fost implicata in numeroase scandaluri economice de-a lungul anilor. In spatele acestei firme controversate se afla o intreaga retea de alte societati private care sunt controlate mai departe prin Ligatne Ltd, firma cu sediul in paradisul fiscal din Cipru.

Oligarhii si KGB-istii din umbra

Administrator al companiei C-Gaz este Peter Braun, evreu cu cetatenie americana care este un apropiat al oamenilor de afaceri rusi din domeniul energiei. Cea mai mare lovitura data de Peter Braun in Romania este privatizarea Alro Slatina (inclusiv a firmelor Alprom si Alum) realizata impreuna cu Alexander Krasner, afacerist cu cetatenie ruso-italiana. Acesta din urma este un apropiat si fost angajat al lui Vitali Machitski, cetatean rus cu afaceri numeroase in domeniul energiei. Acelasi Alexander Krasner este si un apropiat al magnatului rus Igor Ziuzin, fiind folosit in posturi de conducere in cadrul firmelor controlate de acesta, cu domeniu in exploatarea resurselor minerale si a distributiei de energie. Aceste personaje care controleaza multe miscari pe piata din Romania inca din urma cu 20 de ani, au legaturi cu marile corporatii precum Gazprom, care dau mai departe gaz companiilor din Romamia controlate de aceleasi grupuri de interese. Acest Peter Braun controleaza si Amgaz Furnizare SRL, a fost in spatele falimentarii CET Bacau, iar acum se ocupa intens si cu achizitia terenurilor aflate in litigiu si a retrocedarilor. Aici amintim faptul ca numai la CET Tudor Vladimirescu exista o suprafata de circa 15 ha, iar compania a fost falimentata cu o datorie de 600 milioane de lei in urma unor colaborari asemanatoare.

Ce are de pierdut Iasul in aceasta combinatie?

Creditul bancar pentru care Primaria Iasi si Dalkia s-au pus garanti aduce o instabilitate enorma in sistemul de termoficare centralizat al orasului. In primul rand, la CET Iasi s-au realizat investitii de cateva milioane de euro pentru modernizarea centralelor pe carbune si pacura deoarece pretul gazului este considerat prea mare. Cu toate acestea, Veolia Energie Iasi a fost prinsa in reteaua creata de oligarhii rusi pentru vanzarea energiei in Romania, iar asta in dauna comunitatilor locale care sunt nevoite sa cumpere gaz la un pret, cel mai probabil, cu mult peste cel mediu de piata. In momentul de fata, Primaria Iasi are cedate catre Dalkia numeroase terenuri, circa 70 de ha, sub forma de garantie in cazul in care compania franceza nu iese cu profit din aceasta colaborare facuta la Iasi.

Cu alte cuvinte, Primaria Iasi este deja garant in cadrul Dalkia Termo Iasi (Veolia Energie Iasi), iar cele doua parti s-au mai pus o data garanti pentru o companie privata. Mai departe, aceasta companie privata cumpara cu banii imprumutati gaze naturale pe care le distribuie mai apoi catre Veolia Energie Iasi, adica firma care s-a pus garantie pentru creditul accesat de compania C-Gaz. Un aspect foarte important este acela ca C-Gaz & Energy Distributie SRL face parte dintr-o retea de firme controlate de aceiasi oligarhi rusi cu afaceri in domeniul distributiei si productiei de energie. Astfel, firma care imprumuta banii este si cea care vinde produsul catre garantul creditului de 6 milioane euro, iar mai departe, Veolia Iasi plateste toate aceste operatiuni. Practic, prin aceste metode, C-Gaz isi asigura piata de desfacere prin legarea clientilor cu creditele bancare, in conditiile in care pretul gazelor naturale a fost liberalizat si va creste constant in urmatorii ani.

Urmareste BZI.ro pe FACEBOOK.COM
Stiri despre:
 http://silethismillennium.blogspot.com/2009/03/youtube-broadcast-yourself.html
 

Caricatura zilei – 29 mai


Caricatura zilei


0 59
http://silethismillennium.blogspot.com/2009/03/youtube-broadcast-yourself.html

Ion Cristoiu, acuzații dure la adresa Liviei Stanciu și a lui Klaus Iohannis: Îi e dator vândut Autor: Cristi Șelaru, Redactor Publicat: 28/05/2015


Ion Cristoiu, acuzații dure la adresa Liviei Stanciu și a lui Klaus Iohannis: Îi e dator vândut 

Autor: 

Cristi Șelaru, 

Redactor 

 Publicat: 

28/05/2015

Ion Cristoiu, acuzații dure la adresa Liviei Stanciu și a lui Klaus Iohannis: Îi e dator vândut

Cristi Șelaru,
Redactor
28/05/2015
Ion Cristoiu face acuzații dure la adresa președintelui Klaus Iohannis și a șefei ÎCCJ, Livia Stanciu. Cristoiu spune că Iohannis a ajuns președinte datorită lui Stanciu, care a tot amânat judecarea incompatibilității sale. ”Îi e dator vândut”, e de părere jurnalistul care face o serie de legături uluitoare despre jocul dintre politicieni și cei din justiție.

Citește și: Traian Băsescu, reacție virulentă despre justiție și SRI

În plus, Cristoiu e de părere că Livia Stanciu ar trebui să-și dea demisia de onoare.
”Într-un text de pe Facebook, Klaus Iohannis respinge cererea lui Călin Popescu Tăriceanu.
Că o respinge n-ar fi nimic grav.

Citește și: Victor Ponta a fost deconspirat: Planul pe care îl pune la cale pri...

Grav e faptul că președintele zis și al tuturor românilor nu arată un moment preocuparea față de situații precum cea a Marianei Rarinca, situații care nu sunt rare în Justiția noastră tot mai abuzivă.
Păi cum dracu să măcăne măcar Klaus Iohannis în chestiunea RarincaGate, cînd:
Livia Stanciu l-a făcut președinte al României, amînînd în mod anticonstituțional judecarea Procesului de incompatibilitate al lui Klaus Iohannis pînă după alegeri. Drept răsplată, prima vizită a lui Klaus Iohannis a fost la președinta ÎCCJ pentru a da semn Structurilor că e, împreună cu capii Binomului SRI-DNA, partenera sa de președinție.
Și pentru ca amărîtul de Horia Georgescu, fostul șef al ANI, să nu se întrebe cu voce tare cum de a ajuns președinte Incompatibilul, Binomul SRI-DNA, sprijinit de ÎCCJ, aflată în proprietatea Liviei Stanciu, l-a vîrît la zdup. Cum a vîrît-o și pe Elena Udrea, care a început să vorbească despre diversiunea prin care Structurile și-au atîrnat în cuiul de la Cotroceni Tabloul preferat.
În fața valului de indignare stîrnit de nesimțirea cu care e tratat un abuz în statul nostru zis și de drept, Klaus Iohannis a fost asigurat de Noua Securitate că lucrurile se aranjează.
Spre stupoarea tuturor, Livia Stanciu nu numai că n-a schițat o scuză pentru ticăloșia de a trimite la pușcărie o nevinovată, pentru că așa a vrut coafura ei, dar mai mult a răspuns cererilor privind demisia de onoare cu un tupeu - rar întîlnit ar spune cei care nu știu că Livia Stanciu a fost timp de 9 ani o vajnică procuroare ceaușistă- obișnuit aș zice eu care știu cum se purta un procuror în Sistemul comunist. De ce a impus-o în 2009, peste voința CSM de atunci, Traian Băsescu, luptătorul anticomunist, președintă a ÎCCJ pe o fostă procuroare comunistă, ne va răspunde fostul președinte. Nu acum, ci atunci cînd va ajunge și el în spatiile gratiilor, ca și Mariana Rarinca. Spun asta, pentru că - se pare- politicienii noștri au nevoie de măcar o zi de arest preventiv pentru a înțelege ce înseamnă a ajunge la pușcărie pe nedrept.
Cum răspunde Livia Stanciu?
Cerînd CSM să ancheteze acest caz în care nu se știe vinovată?
Susținînd că n-a cerut DNA să comită abuzuri, ea adresîndu-se procurorilor ca simplu cetățean?
Nu.
Livia Stanciu, președinta celui mai important for de Justiției dintr-o țară membră a UE, răspunde declarînd că CSM îi va ancheta pe cei care susțin că ea trebuie să demisioneze!
De 25 de ani, de cînd urmăresc balamucul postdecembrist,n-am mai întîlnit un asemenea tupeu la un personaj public prins în ofsaid.
Ca să nu mai spun că n-am mai întîlnit un asemenea bătut peste fund, cu palma, în semn de sfidare de mahala a opiniei publice.
Pe ce se bazează tupeul Liviei Stanciu?
Nu numai pe faptul că Klaus Iohannis îi e dator vîndut.
Fără ea, Klaus Iohannis își pierdea și funcția de primar al Sibiului.
Ea se bazează și pe rolul cheie pe care-l joacă în răfuiala mafiotă poreclită luptă împotriva corupției.
Miercuri, 27 mai 2015, mă întrebam pe cristoiublog.ro, chiar din titlu, Judecătorii care au îndrăznit s-o achite pe nevinovata Mariana Rarinca vor fi înhățați de Binomul SRI-DNA?!
N-au trecut nici două zile de la această întrebare și răspunsul se conturează deja:
Da, Binomul SRI-DNA, coloana vertebrală a Statului de Drepți, ridicat pe ruinele Statului de Drept, pune la cale arestarea celor doi judecători.
Deocamdată e doar pregătirea psihologică. Mai ceva ca în perioada campaniei electorale, cînd Binomul și-a reactivat toți adormiții din presă, din politică și din Justiție, rînd pe rînd jurnaliști nu numai de la site-uri care nu sînt altceva decît Unități militare, dar și de la ziare și televiziuni de știri presupus independente, la semnalul dat de Dan Tapalagă, s-au năpustit asupra Completului care a achitat-o pe nevinovata Mariana Rarinca.
Tot ceea ce compun cei care au dat buzna din cazarmă la țipătul trompetei de alarmă are un singur scop:
Să convingă opinia publică de la noi că:
Judecătorii care au achitat-o pe Mariana Marinca sunt parte, alături de aceasta, la o vastă afacere de corupție prin care corupții vor să blocheze lupta împotriva corupției.
Toți cei care, ca mine, s-au ridicat împotriva unui abuz stalinist comis de persoane care se cred deasupra legii sunt în sluga borfașilor, vorba lui Dan Tapalagă.
Firește, aceleași personaje – de la controversatul Cristi Danileț pînă la matinala Ioana Ene Dogioiu – au scuipat în ochi pe oricine a încercat pînă acum să pună la îndoială deciziile Justiției. Ba mai mult, cum de cuteza cineva să sugereze doar, cu mîna la gură, speriat de ce a putut să-i treacă prin cap, că o sentință e cu cîntec, Gașca de la CSM se și sesiza și comunica, huruitor, că respectivul a afectat independența Justiției.
Acum, un complet de la Curtea de Apel a achitat o nevinovată. A dat o sentință, mă rog. Aceiași apărători ai dreptului Justiției de a da o sentință sar acum în bocanci, își trag uniforma și răcnesc împotriva sentinței.
Deja, Divizia Presă a Binomului SRI-DNA vorbește de o conspirație împotriva Justiției, de o punere la îndoială a statului de drept, de o lovitură de stat.
Argumente de sergenți majori mesianici pentru a-și justifica abuzurile staliniste, de a căror nostalgie suferă!
Nu-i exclus ca toți cei care nu spunem altceva decît că Scandalul Rarinca trebuie să ducă la demisia de onoare a Liviei Stanciu să fim deja puși sub ascultare de către SRI, cu mandat cerut și obținut pe loc de la ÎCCJ, pe motiv că atentăm la siguranța națională.
În acest Scandal apărătorii Marianei Rarinca invocă sentința de achitare de la Curtea de Apel București pentru a semnala că o femeie nevinovată a stat șase luni în pușcărie. N-o cunosc pe Livia Stanciu. N-o cunosc pe Mariana Rarinca. Am o părere proastă despre Antena 3.
Am citit și răscitit documentele anchetei penale și ale procesului în primă instanță.
Documentele, nu considerațiile lui Răzvan Savaliuc, nici predicile lui Mihai Gâdea, nici mărturiile victimei.
Trebuie să fii sau idiot sau colaborator al Noii Securități ca să nu vezi că totul pute.
Pute a conflict personal între două femei rezolvat de una dintre ele – Livia Stanciu – prin trimiterea celeilalte la închisoare din simplu motiv că una dintre ele e partenera de nădejde a DNA.
Graba cu care Mariana Rarinca a fost luată pe sus, încătușată și aruncată în pușcărie (5 zile după depunerea plîngerii penale!), ascunderea de către procuror a probelor, refuzul de a ține cont de documentele prezentate de Mariana Rarinca în sprijinul tezei că e o pricină de bani, ținerea ei în arest preventiv și după ce a fost trimisă în judecată (în numai 20 de zile de la declanșarea anchetei) spun clar, fără echivoc, că e vorba de un incredibil abuz comis de Statul român de dragul unei singure persoane:
Livia Stanciu.
În plîngerea penală, Livia Stanciu invocă suma de 20.000 de euro ca sumă cerută de șantajistă de la ea.
În realitate, era vorba de 2.400 de euro.
De ce a pus Livia Stanciu 20.000 de euro și nu 2400?
Păi una e 2.400 și alta 20.000 de euro.
Pentru a dovedi că Mariana Rarinca e o șantajistă care vrea s-o stoarcă pe Livia Stanciu de 20.000 de euro, DNA angajează un agent provocator. Dîndu-se drept Livia Stanciu, acesta îi trimite SMS-uri prin care o tot întreabă despre ce sumă e vorba, în speranța că i se va răspunde: 20.000 de euro. Mariana Rarinca îi răspunde, printr-un SMS interceptat de SRI și trecut la dosar, că nu i-a cerut niciodată 20.000 de euro, că vrea doar datoria de 2.400 de euro. Orice procuror din lumea asta, din Burundi chiar, la o asemenea probă, mergea la Codruța Kovesi și-i spunea:
Șefa, nu merge! Femeia spune clar, chiar și la provocarea noastră, că nu i-a cerut 20.000 de euro. Hai s-o lăsăm Dracului! Spuneți-i dvs doamnei Livia Stanciu că nu merge.
Nu s-a întîmplat așa ceva.
Procurorii n-au ținut cont nici măcar de probele obținute de ei înșiși.
Au mers mai departe cu ancheta și cu solicitarea de arest preventiv chiar și după ce Mariana Rarinca a fost trimisă în judecată.
Deși sînt un adversar al Codruței Kovesi, în acest caz principala responsabilă nu atît de condamnarea unei nevinovate, cît mai ales de compromiterea Justiției e Livia Stanciu.
Livia Stanciu e cea care a depus ceea ce se numea pe vremuri denunț calomnios.
Și nu din greșeală, ci dinadins, pentru a o trimite pe Mariana Rarinca la închisoare.
Dacă ne uităm un pic la Caz vom pricepe că e vorba de un conflict între două femei care-l depășește pe cel al pricinei de bani.
E mai mult decît curios că pînă la moartea soțului Andrei Stanciu, Mariana Rarinca a fost prietena familiei. Mai mult, în timp ce Livia Stanciu era la București, ea a rămas cu soțul acesteia la Galați. În 2009, Traian Băsescu, într-una din rătăcirile sale în materie de oameni, a impus-o pe Livia Stanciu președintă a ÎCCJ, împotriva opțiunii CSM. A fost atunci un mare scandal mediatic. Ar fi fost pentru Mariana Rarinca prilejul de a o șantaja pe Livia Stanciu. De ce n-a făcut-o?
Pentru că pricina dintre cele două n-are nici o legătură cu banii.
Are legătură cu Shakespeare.
Cum tot cu Shakespeare, geniul al iscodirii frustrărilor din sufletul unei femei, au legătură și arestarea Elenei Udrea și arestarea Alinei Bica de către Codruța Kovesi.
Peste tot în lume în astfel de cazuri, Livia Stanciu își dădea demisia de onoare. Fie și pentru că a tîrît Justiția într-un Scandal compromițător.
Dacă ar fi șovăit, ar fi fost convinsă.
Nici vorbă de așa ceva la noi, deși orice minte lucidă spune că demisia de onoare a Liviei Stanciu ar fi benefică:
1. S-ar stinge imediat Scandalul.
2. Ar fi salvată și Codruța Kovesi.
3. S-ar întări încrederea în Justiție.
4. Ar reabilita-o și pe Livia Stanciu.
N-am nici o îndoială că Scandalul e folosit din plin de dușmanii Luptei împotriva corupției pentru a-și rezolva problemele lor cu Justiția.
Demisia de onoare a Liviei Stanciu ar tăia avîntul acestor forțe.
În locul acestui gest, absolut firesc din punctul de vedere al Rațiunii de stat, Binomul SRI-DNA escaladează abuzurile:
Judecătorii care au achitat-o pe Mariana Rarinca sînt terfeliți de ofițerii acoperiți din presă, CSM nu mișcă un deget, Klaus Iohannis sare în ajutorul Liviei Stanciu.
Se pune întrebarea?
Sînt idioți?
Nu, nu sînt idioți.
Sînt bandiți!
Un om normal s-ar întreba:
Bine, bine și ce dacă demisionează Livia Stanciu?
Trece ÎCCJ de partea corupților?
O iau razna judecătorii de la ÎCCJ?
Dispare independența Justiției?
Stă statul de drept din România într-o singură persoană?
Sînt întrebările puse de un om normal.
Binomul SRI-DNA nu și le pune.
Cum s-o sacrifice pe Livia Stanciu?
Întîi și-ntîi că e riscul ca ea să spună cum l-a făcut pe Klaus Iohannis președinte prin amînarea la ordinele ei a procesului.
Apoi, prin Livia Stanciu se rezolvă răfuielile politice mafiote prezentate drept luptă împotriva corupției.
Și totuși, mai ales după incalificabilul răspuns dat joi de fost procuroare comunistă, demisia de onoarea se impune și mai mult.
Dacă mă întreabă cineva ce se va întîmpla mai departe eu aș răspunde că Binomul SRI-DNA nu va da un pas înapoi.
A pus mîna pe cătușe și nu va renunța la ele în veci.
Dacă renunță, cătușele vor ajunge în mîinile celeilalte grupări mafiote.”, scrie Cristoiu pe evz.ro
Cuvinte cheie :

https://silethismillennium2019.blogspot.com/

Cine a Furat Banii lui Ceausescu | PODCAST Cristian Sima