Poreclă Sile this Millennium Pseudonime sile_this_millennium

duminică, 27 iunie 2010

Cazul Arpagic:motanul Arpagic un Havel de România ? - Cititor de Proză


Cazul Arpagic:motanul Arpagic un Havel de România ? - Cititor de Proză

http://silethismillennium.blogspot.com/2009/03/youtube-broadcast-yourself.html

"Cazul Arpagic: de la “cel mai vestit motan din oraş” la index. Cum se negociază moartea şi ruşinea în comunism"

Autor: Vlad Stoicescu

" Povestea unui motan transformat în sursă de electricitate domestică în perioada cea mai crâncenă a regimului ceauşist şi o serie de cuvinte care i-ar fi putut întrista iremediabil pe “oamenii muncii” deconstruiesc un mit
literar şi explică o dramă.*(...)

“O vedetă de pe strada mea”, poezia care i-a adus Anei Blandiana statutul de scriitor interzis

"
Înainte de a merge mai departe
Trebuie să deschid o paranteză
(Adică un capitol din carte
Sau din poveste)

Despre cineva care nu este
Nici maidanez, nici maidaneză.
De fapt, în cazul lui,
Epitetele nu explică nimic,
Mai bine să vă spui
Că este vorba de Arpagic.

Şi când am spus Arpagic
Cred că e suficient
Ca să nu mai explic
Şi să ştiţi pe moment
Cine este acest personaj,
Pe care-mi permit
Să-l numesc cel mai vestit
Motan din oraş.
Căruia i s-au scris.poezii
Şi i s-au făcut portrete,
Aşa cum se obişnuieşte printre vedete.

Despre care, pe lângă toate,
S-au făcut şi desene animate
Palpitante şi pline de umor
Date la televizor.
Ei bine,după toate aceste succese
De necontestat
Şi de necrezut,
Arpagic,cum era şi de aşteptat,
S-a cam încrezut.
Dar nici nu e de mirare:
Când iese la plimbare
Toată strada emoţionată
Se îmbulzeşte să-l vadă;

Ferestrele se dau de perete,
Copiii uită de caiete,
Crengile se apleacă peste gard,
E o aglomeraţie ca pe bulevard,
Maşinile sunt obligate
Să încetinească,
I se aruncă ocheade
În manieră pisicească,
I se dau flori,
Pâine cu sare,
Câte-o scrisoare în plic
Şi toată lumea strigă
Ar-pa-gic!

El înaintează important şi hai-hui,
Dă un sfat, ascultă un protest mai sonor
Ca acela al unei cloşte cu pui

Împotriva unui motan vânător,
Distribuie zâmbete, strângeri de labă,
Câte o amendă
Sau, mai degrabă,
Admonestare
Şi toată lumea e atentă
Şi recunoscătoare.
Ba se suspendă
(să vezi şi să nu crezi)

Până şi luptele dintre
maidaneze şi maidanezi

Şi (culme a culmilor) mi s-a relatat
Ca un şoricel,
Care-aştepta să fie înşfăcat
De Domnia-Sa,
Scâncea subţirel
Printre suspine:
Ce cinste pentru mine
Să mă înghităchiar El!
În această situaţie năzdravană
Mi se pare normal
Că Arpagic nu-şi mai încape în blană
Şi se crede fenomenal.

Încât chiar mă mir, în consecinţă,
Că mai răspunde când îl chem
(Oferindu-i, bineînţeles, drept recunoştinţă,
Un poem!).
Probabilcă în firea
Lui de celebritate
Ajunsă la apogeu
Mai răzbate,
Câteodată,
Cu greu,
Ca o erată,
Amintirea
Că e personajul meu..."
...........................................................................................................................................
(....)"
La final, o întrebare legitimă a rămas: cât au câştigat şi cât au pierdut scriitorul şi literatura din această tranzacţionare alibertăţii lor?
Răspunsul se lasă aşteptat."

PS,
Întrebare :
_Pentru incendiara poezie tov Gogu Rădulescu
* a obţinut protecţie pentru "poetă disidentă" de la Gorbi ?

* Membru al CC al PCR (filozoful socratian prin oralitate de tip comunist vestit din cauza frămîntări dialectice chiar cosmice cu privire la concepţia MACRO.vs MICRO) a obţinut protecţie pentru "poetă disidentă"

Răspunsuri la Aceste Discuţii

Ştergere
Apariţia acelei cărţi a provocat furtuni în mai multe vieţi...
Eram corector(1983) la editura Ion Creangă şi am dat bunul de tipar la manuscris. Îl citisem de trei ori şi, din punctul meu de vedere, nu mai erau probleme. Nu-i vorbă, de manuscris răspundea un redactor, aş zice, principal răspunzător de conţinut şi de BT(aşa erau regulile pe vremea aceea). Ei, bine, după ce cartea a fost tipărită, am fost chemată în biroul lui Vasile Văcaru, secretar de partid în sistemul editorial, unde a trebuit să dau explicaţii pe marginea acelui bun de tipar... A fost o poveste cu tam- tam, cu probleme. Nu am fost dată afară, dar au mai trecut ani buni pînă să devin redactor de carte şi asta abia după 1990.
Azi,deşi nu mai există cenzură, uneori, din păcate nici măcar autocenzură, realitatea începe să semene cu... Îmi amintesc că toţi cei ce încuiaseră uşile clădirii din Casa Scânteii(unde se afla şi sediul editurii Ion Creangă) şi ne împiedica să ieşim în stradă în '89 au ajuns după '90 parlamentari, inclusiv acel domn despre care am amintit şi care nu mai e printre noi.
Cât despre motanul Arpagic, nu mi s-a părut un text din cale-afară de curajos... Cel puţin în ediţia din 1983. Circulau texte mult mai curajoase. A fost însă o abilitate să fie oferit unei edituri pentru copii, poate în speranţă că cenzura tovarăşului Dulea nu va fi atât de vigilentă, încât să se lege şi de cărţile pentru copii, dar acei oameni vegheau cu abnegaţie peste tot...

Răspunde la Aceasta

Ştergere
Catia Maxim. Cu deosebită consideraţie, Dimitrio Vasile Văcaru este acum la Ceauşescu îl pîrăşte pe Iliescu ! PS. EL-CICLOPEDIA LIBERĂ :

""/

"Vasile Văcaru (n.19 septembrie 1946, sat Pocruia, comuna Tismana, judeţul Gorj - d.martie 2001) a fost unul dintre fondatorii Frontului Salvării Naţionale. A fost membru şi secretar al Colegiului director al Frontului Salvării Naţionale, membru al Comisiei Naţionale a Frontului Salvării Naţionale şi membru în Consiliul Naţional a P.D.S.R. A activat ca parlamentar între anii 1990-2000 fiind ales senator în legislatura 1990-1992 în Circumscripţia electorală Gorj, reales în aceeaşi circumscripţie pentru mandatul 1992—1996, iar în legislatura trecută, 1996—2000, senator de Mehedinţi. A îndeplinit funcţii de răspundere în structura Parlamentului între anii 1996—2000, fiind membru al Comisiei comune permanente a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru exercitarea controlului parlamentar asupra activităţii Serviciului Român de Informaţii. În perioada 1990—1992 a îndeplinit funcţia de preşedinte al Grupului parlamentar al F.S.N. din Senat, iar în legislatura 1992—1996 a fost lider al Grupului parlamentar al P.D.S.R. din Senatul României. Până la alegerea ca senator, în 1990, a condus timp de mulţi ani, ca redactor-şef şi director, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică. De profesie editor, Vasile Văcaru este autorul a 13 cărţi şi a peste 200 de articole de specialitate referitoare la informatică, electronică şi alte domenii ale ştiinţei. A fost membru al Asociaţiei Oamenilor de Ştiinţă din România şi vicepreşedinte al Academiei Române de Drept Umanitar A murit în martie 2001."(sursă : Wikipedia, enciclopedia liberă)" _joinprompttext=""> Mulţumesc pentru mărturia dumneavoastră stimată doamnă Catia Maxim.

Cu deosebită consideraţie,

Dimitrio

Vasile Văcaru este acum la Ceauşescu îl pîrăşte pe Iliescu !

PS.
EL-CICLOPEDIA LIBERĂ :

(sursă : Wikipedia, enciclopedia liberă)


Un interviu interesant: Sebastian Lazaroiu despre starea presei romanesti, intre mogulime si comenzi externe. AUDIO

Un interviu interesant: Sebastian Lazaroiu despre starea presei romanesti, intre mogulime si comenzi externe. AUDIO

http://silethismillennium.blogspot.com/2009/03/youtube-broadcast-yourself.html

Un interviu interesant: Sebastian Lazaroiu despre starea presei romanesti, intre mogulime si comenzi externe. AUDIO


Asculta mai multe audio Evenimente

Asculta mai multe audio Evenimente

Despre presa ticalosita si papusarii lui Geoana – Vintu si Voiculescu

-Domnule consilier prezidenţial, cum vedeţi evoluţia presei în această perioadă electorală foarte agitată?
-Trebuie să recunosc că treburile au mers din rău în mai rău. Eu am atras atenţia şi chiar am tras semnale de alarmă în urmă cu câteva luni de zile că se întâmplă un lucru grav în presă şi anumite evenimente care s-au întâmplat au confirmat îngrijorările, pe care eu le-am transmis public, tot prin intermediul presei. Mi-amintesc acum, de pildă, de schimbarea echipei de la „Cotidianul“, când a venit Cornel Nistorescu. Eu cred că, cu o săptămână înainte, am spus că există o presiune foarte mare din partea proprietarilor de presă, marilor trusturi, pentru a schimba sau impune o linie editorială.
- Am simţit-o şi eu pe propria-mi piele…
- Exact. Stenograma discuţiei dintre Sorin Roşca Stănescu şi şeful de la ANI, pe care aţi publicat-o în „Curentul“, a venit după ce eu şi alţii am atras atenţia că în presă se practică şantajul, şi la un nivel foarte înalt. Sigur, nu toată lumea, n-a spus nimeni că toţi ziariştii practică şantajul, dar se ştia, n-a fost nimeni surprins…
- Deci, practic, a venit ca o confirmare…
- Da, a venit ca o confirmare, şi sunt convins că în perioada următoare or să mai apară şi alte lucruri, care să confirme că lucurile merg foarte prost în presa din România, că patronii din presă încearcă să strângă foarte tare şurubul, şi profită de faptul că e criză economică pentru a le impune angajaţilor jurnalişti să urmeze o anumită linie editorială care lor le foloseşte.
- Linia e foarte clară, ne-a fost dată şi nouă, tuturor jurnaliştilor, când lucram la ziarul „Ziua“: Anti-Băsescu.
- Exact. Cred că lucurile se spun explicit, mulţi ştiu despre e vorba; sigur, nu le cunosc, şi asta e cel mai supărător, îi vezi pe urmă pe televizor sau în ziare, cum ţipă toţi iritaţi, cum pot să spun eu, că am spus la un moment dat că presa falsifică jocul democratic, falsifică democraţia şi mimează, mimează libertatea presei, mimează democraţia la televizor, mimează faptul că sunt liberi şi nimeni nu-i constrânge.

Există în presă un centru unic de coordonare anti-Băsescu

- Dar, într-un fel, nu credeţi că se autodecredibilizează? De ce, pentru că românii nu sunt idioţi, ei văd realitatea cu proprii lor ochi şi pot să gândească, nu?
- Ceea ce nu înţeleg oamenii ăştia e că România s-a schimbat mult în ultimii 20 de ani şi, mai ales, oamenii s-au schimbat foarte mult, la nivelul mentalităţii, sunt mult mai critici cu ceea ce văd la televizor, cu ceea ce citesc în ziare. Eu am curajul să spun că, undeva în ‘96, când lucrurile erau cu totul altfel, o asemenea campanie, cum este cea anti-Băsescu, probabil că l-ar fi dus pe Geoană, care este favoritul trusturilor Realitatea şi Antena, la un 80%…
- Cum a ajuns Iliescu, cu 87%…
- Da. Să ne amintim că, în ‘90, Iliescu a câştigat cu 87%…
- Cu ajutorul televiziunii unice, TVR-ul de atunci.
- Erau mult mai puţine mijloace de informare în masă, iar ele funcţionau atunci cam cum funcţionează azi Realitatea şi Antena…
- Credeţi cumva că putem vorbi de un centru unic de comandă, un centru de coordonare…
- În mod sigur există o coordonare, este iarăşi un lucru pe care l-am spus şi mulţi jurnalişti m-au acuzat că sunt nedrept, dar se vede foarte bine, după modul în care sunt preluate ştirile. Aceleaşi ştiri, acelaşi mod de prezentare, de multe ori am surprins aceleaşi titluri şi pe Antena 3, şi pe Realitatea, şi, desigur, în toate publicaţiile trusturilor, deci e greu de crezut că nu există o coordonare, ca să apară simultan acelaşi tip de poveste, acelaşi tip de acuzaţii, ş.a.m.d. Dacă mi-amintesc de cazul lansat recent, de fumigena cu fratele preşedintelui şi armamentul – a fost suficient ca Roşca Stănescu să iasă cu povestea aceea însăilată şi toate posturile, toate publicaţiile trusturilor Realitatea şi Antena au sărit imediat pe ea, nici măcar nu au făcut o minimă verificare, au titrat-o, dat-o şi au încercat să facă oamenii să creadă că preşedintele, chiar preşedintele e implicat în afaceri cu armament, cu terorişti, ş.a.m.d.
- Dar s-au făcut de râs…
- S-au făcut de râs în final, dar să ne amintim ce coordonare a fost atunci.
- Asta vroiam să spun, că şi din stenograma publicată de noi în „Curentul“ apare această organizaţie: „noi, noi“ – i se spune lui Macovei…
- Exact, e foarte interesant.
- „…dacă eu, eu şi cu Bogdan îţi garantăm, nu mai apari nicăieri“, spune Roşca Stănescu. Nicăieri, în toată presa română!
- Domnule Roncea, noi ne ferim de foarte multe ori, sigur, publicul nu ştie, dar noi, în lumea asta mai mică, a politicienilor, a jurnaliştilor, noi ştim foarte bine: ştiam că Bogdan Chirieac şi Roşca Stănescu sunt stâlpii trustului Realitatea-Caţavencu, sunt oamenii pe care domnul Vîntu îi foloseşte în tot felul de afaceri de genul acesta, de intimidare, de aruncat materiale-n presă, poveşti împotriva preşedintelui…
- Deşi, într-un fel, Vîntu a încercat să se spele pe mâini, punându-l pe Răzvan Dumitrescu să afirme că cei doi „nu sunt angajaţi ai trustului Realitatea-Caţavencu“.
- Au fost mai multe faze, în prima fază trustul Realitatea-Caţavencu n-a spus nimic despre scandalul acesta.
- Omerta.
- Exact, nu s-a vorbit deloc, deşi Internetul era plin, toată lumea asculta înregistrările. Iar în a doua fază, tot centrul de greutate s-a mutat pe şeful ANI, care ar avea nu ştiu ce probleme, şi pe cei trei politicieni despre care se spunea că ar avea conturi în străinătate. Deci asta a fost mişcarea a doua. Abia ulterior, sigur, când presiunea publică a fost foarte mare asupra Realităţii, au încercat să prezinte echilibrat cazul, dar, iniţial, vă amintesc că l-au ignorat.
- Mai există o fază, cea în care aşa-zisa societate civilă atacă ziariştii care au publicat documentul.
- Da, se vorbeşte foarte mult de faptul că înregistrările sunt ilegale.
- Se pune accentul pe acest lucru.
- Este o prostie, am mai auzit asta şi în cazul înregistrării de la Comisia pentru Elena Udrea, la fel, s-a mutat centrul de greutate.
- Sau în cazul caltaboşilor, scandalul Remeş.
- Exact, în cazul caltaboşilor. M-aştept să aud asta de la politicieni, dar să aud asta de la jurnalişti, e ruşinos. Dacă ţie îţi vine o astfel de înregistrare, care are elemente explozive, de interes public, despre un politician sau despre un ziarist…
- Care reflectă un tip de presă interlopă.
- Exact, e presa interlopă. Cum ziceaţi, funcţionează de prea multe ori Omerta, mi se pare, în zona asta, de aia zic, lucrurile merg din rău în mai rău. Sigur, după alegerile prezidenţiale probabil că o să vedem nişte schimbări majore.
- Multe publicaţii probabil că o să dispară de la sine.
- Da, pentru că eu ştiu foarte bine, şi se ştie foarte bine în lumea asta în care ne învârtim, că există publicaţii sau chiar televiziuni aparţinând trusturilor care merg pe pierdere. Cât îşi vor permite să meargă pe pierdere?

Presa interlopă a lui Vîntu se extinde în Moldova

Read the rest of this entry »

EXCLUSIV. Eliberarea lui Dan Diaconescu si primirea facuta de prietenii si colegii sai la sediul OTV. Din celula, Dan Diaconescu Direct in studio. VIDEO




EXCLUSIV. Procesul DDD – DNA. AUDIO INTEGRAL. Pledoariile avocatilor Mateut si Budusan (I). Avocatul Fenechiu, aberatiile procurorului Bocsan si ultimul cuvant al “inculpatului” Dan Diaconescu plus cel al lui Doru Parv (II)



Vezi mai multe din Diverse pe 220.ro

Vezi mai multe din Diverse pe 220.ro
Nota: Inregistrarile transpun circa patru ore de proces. Ultimul Cuvant al lui Dan Diaconescu se gaseste in partea a II-a, dupa pledoaria avocatului Daniel Fenechiu si frustrarile procurorului Gheorghe Bocsan.

Dan Diaconescu e LIBER!

Avocatii lui Dan Diaconescu in fata presei dupa judecarea recursului in cauza DNA contra OTV. VIDEO. Maestrii Gheorghe Mateut si Ovidiu Budusan dupa cele patru ore de proces, consternati de prestatia procurorului DNA


Avocatii Gheorghe Mateut si Ovidiu Budusan dupa cele patru ore de proces.

Apel catre Federatia Internationala a Jurnalistilor si organizatiile europene si americane de aparare a libertatii presei privind cazul arestarii abuzive a lui Dan Diaconescu. Acum se judeca recursul la Tribunalul Bucuresti (fostul magazin Junior), Etajul 2, Sala 243. Sedinta este publica

CEZAR IVĂNESCU: FITI ALATURI DE NOI! Semnaţi APELUL adresat autorităţilor STATULUI ROMÂN. CAZUL CEZAR IVĂNESCU

CEZAR IVĂNESCU: FITI ALATURI DE NOI! Semnaţi APELUL adresat autorităţilor STATULUI ROMÂN. CAZUL CEZAR IVĂNESCU

http://silethismillennium.blogspot.com/2009/03/youtube-broadcast-yourself.html

vineri, 25 iunie 2010

FITI ALATURI DE NOI! Semnaţi APELUL adresat autorităţilor STATULUI ROMÂN. CAZUL CEZAR IVĂNESCU


SCRISOARE DESCHISĂ
CAZUL CEZAR IVĂNESCU

Domnului Preşedinte al României Traian Băsescu
Parlamentului României
Domnului Preşedinte al Colegiului CNSAS Dragoş Petrescu
Domnului Preşedinte al Uniunii Scriitorilor Nicolae Manolescu
Societăţii Civile din România


La 24 aprilie 2008 a încetat din viaţă, în mod neaşteptat şi în condiţii încă neelucidate, unul dintre marii scriitori români contemporani, Cezar Ivănescu. Suspiciunile privind moartea poetului sunt legate, pe de o parte, de o serie de culpe medicale, cu totul stranii (pentru că nu este vorba de o singură greşeală, ci de un şir întreg de erori, parcă bine coordonate), iar, pe de altă parte, de înscenarea pusă la cale împotriva lui la sfârşitul lunii ianuarie 2008.

Zvonul infamant transmis de agenţia de ştiri NewsIn, referitor la existenţa unui verdict de poliţie politică pronunţat de CNSAS în cazul lui Cezar Ivănescu şi aceeaşi afirmaţie defăimătoare repetată pe un post de televiziune, două zile mai târziu, de dl Mircea Dinescu, membru CNSAS, au fost rapid preluate şi difuzate, fără discernământ şi fără o minimă cercetare, de aproape toate canalele de ştiri, ducând la declanşarea unui scandal mediatic de proporţii.

Dacă declaraţia dlui M. Dinescu îşi găseşte o explicaţie (psihologică) în sentimentele de inamiciţie pe care acesta i le purta de zeci de ani lui Cezar Ivănescu (animozităţile dintre ei constituind deja un fapt de istorie literară), rămân în schimb cu totul de neînţeles urgenţa şi lipsa de profesionalism cu care a reacţionat cea mai mare parte a presei.

În lipsa oricărui document oficial care să probeze temeiul acestei acuzaţii şi având în vedere că mediatizarea ei necontrolată a avut consecinţe dintre cele mai grave, nu putem decât să o considerăm calomnioasă şi să solicităm instituţiilor abilitate să facă lumină în acest caz.
O anchetă realizată de Jurnalul Naţional din 12.02.2008 (“Cezar Ivănescu, o nebuloasă pentru CNSAS”), este de natură să sugereze amploarea acţiunii de intoxicare şi dezinformare a opiniei publice pusă în operă pentru denigrarea lui Cezar Ivănescu. Răspunsurile membrilor Colegiului CNSAS – care, în calitatea lor de decidenţi, ar fi trebuit să fie cel mai în măsură să cunoască adevărul – sunt stupefiante: din cei 11 membri, 4 nu ştiu dacă s-a dat vreun verdict, alţi 4 afirmă că nu s-a dat niciun verdict, unul refuză orice comentariu, încă unul declară că nici nu ştie, nici nu vrea să comenteze. 10 din cei 11 membri ai Colegiului CNSAS nu-şi amintesc exact când a avut loc şedinţa în care s-a discutat cazul poetului Cezar Ivănescu. Din cei 11 membri CNSAS unul singur (Mircea Dinescu, aflat la Paris în acea perioadă!) afirmă existenţa verdictului de colaborare cu fosta Securitate şi cunoaşte exact data şedinţei.

Urgenţa unei clarificări autorizate a cazului Cezar Ivănescu, validată prin prezentarea şi publicarea documentelor doveditoare, este cu atât mai mare cu cât culpa celor implicaţi în colportarea falsei ştiri a avut urmări de o gravitate extremă: pe fondul traumei provocate de compromiterea sa publică, al tensiunii în care a trăit în ultimele luni în încercarea disperată de a-şi demonstra nevinovăţia, starea de sănătate a poetului s-a înrăutăţit dramatic, pentru ca, în cele din urmă, el să se stingă răpus de o acută suferinţă cardiacă.

Hotărârea de a solicita CNSAS să verifice dosarele membrilor din conducerea USR, luată în 2006 de Consiliul USR, fusese aprobată cu entuziasm şi votată de Cezar Ivănescu însuşi. În urma acestei decizii, toată corespondenţa, adresele, înştiinţările şi orice alt act emis de CNSAS referitor la oricare dintre persoanele supuse verificării soseau în mod oficial pe adresa USR (de altfel, până la data de 4.02.2008, veniseră doar 9 decizii din 67 solicitări, aşadar CNSAS a verificat doar 9 persoane din conducerea USR, pe parcursul unui întreg an). De aceea, conducerea USR, căreia nu-i parvenise niciun astfel de document, era obligată moral şi statutar să declare public acest lucru. Conform Statutului USR (cap. 1, art. 1, art. 2, art. 5, art. 7, art. 36), atât Conducerea USR, cât şi Directorul de Imagine al USR erau obligaţi să adopte o atitudine tranşantă în mod direct şi imediat, fie printr-o conferinţă de presă, fie printr-un comunicat de presă în care să indice cu fermitate adevărul şi anume faptul că USR nu a primit o hârtie oficială în cazul Cezar Ivănescu.

În absenţa unei asemenea atitudini, pe 4 februarie a.c., poetul se vede constrâns să recurgă la o formă radicală de protest, declarând greva foamei la Sala cu Oglinzi a USR, cu intenţia de a-i determina pe cei în cunoştinţă de cauză să recunoască public adevărul.

Sub presiunea gestului său de protest, Comitetul Director al Uniunii Scriitorilor din România redactează, în cele din urmă, un comunicat în care se afirmă că dialogul cu CNSAS este necesar din cauza „apariţiei în mass-media şi în presa scrisă a unor informaţii referitoare la dl. Cezar Ivănescu, membru al Consiliului, în absenţa unui răspuns oficial din partea CNSAS”, recunoscând astfel că nu este în posesia niciunui document incriminant. Această declaraţie târzie (şi forţată de împrejurări), publicată numai pe site-ul USR, a trecut însă neobservată, dată fiind lipsa oricărei alte forme de mediatizare, dar şi formularea ei confuză şi ezitantă.

Tot cu această ocazie, Cezar Ivănescu – în calitate de membru al USR şi al Consiliului de conducere al acesteia – a înaintat un memoriu Preşedintelui USR Nicolae Manolescu şi un altul – în calitate de Cetăţean român şi de membru al Ordinului Steaua României în grad de Comandor – Preşedintelui României Traian Băsescu (nr. 2994/4.02.2008, Administraţia Prezidenţială, Registratura Generală). A murit însă fără să fi primit vreun răspuns la întâmpinările sale, trimise şi înregistrate legal, conform legislaţiei în vigoare, fără a-şi vedea dosarul/dosarele de la CNSAS, fără ca măcar o instituţie a Statului Român, democrat, european, să-i dea de ştire că ar fi luat notă de petiţiile sale.

După moartea sa, campania de denigrare a continuat cu aceeaşi forţă. Chiar a doua zi după tragicul eveniment câţiva scriitori şi critici îşi exprimau regretele ipocrite, grăbindu-se să adauge că era o persoană „incomodă”. Nu se specifică însă din ce motiv şi, mai ales pentru cine era incomod Cezar Ivănescu. Unul din scriitorii care a făcut această mărturisire recunoaşte totuşi că nu a avut „niciun fel de relaţie cu poetul. Nu era un om deosebit de plăcut. Am avut informaţii indirecte în ceea ce îl priveşte.” Din nou acuzaţii „după ureche” încheiate cu o afirmaţie infamantă, potrivit căreia ultimele informaţii despre poet, care făceau referire la colaborarea acestuia cu fosta Securitate, „au lăsat tuturor un gust amar”. În acelaşi timp, o mare parte a presei scrise şi audio-vizuale a preluat, chiar în anunţul mortuar, formula privind "verdictul de colaborare cu Securitatea ", căutând parcă s-o fixeze bine in mintea publicului neştiutor. Ca de altfel o seamă de personaje din mediul cultural, culminând cu declaraţia pe Mediafax a dlui Adrian Iorgulescu, Ministrul Culturii şi Cultelor („Sigur, lucrul care a marcat într-un fel ultima perioadă a existenţei lui a fost decizia CNSAS cu privire la colaborarea sa cu Securitatea”), care, fără să se informeze, aşa cum l-ar fi obligat statutul său de înalt funcţionar al statului, a repetat şi a difuzat minciuna, oferindu-i astfel valoare oficială!

Şi în faţa acestor atacuri USR a păstrat o tăcere glacială, deşi, reamintim, dezminţise prin comunicat oficial zvonul respectiv şi deşi unii dintre cei care au continuat să-l propage sunt membri ai breslei scriitoriceşti.

Singurul document oficial redactat cu această tragică ocazie a fost un scurt necrolog publicat pe site-ul USR, care conţine însă o insinuare otrăvită ("dincolo de sinuozităţile biografiei, amintirea sa" etc.), sugerând indirect existenţa unor derapaje în viaţa poetului. La ce fel de „sinuozităţi biografice” s-ar putea gândi cititorii neavizaţi – în contextul actual, când acuzaţia de poliţie politică n-a fost dezminţită de nicio sursă autorizată – dacă nu chiar la pactul cu diavolul de care este învinovăţit?

Poetul Cezar Ivănescu a murit umilit în propria ţară, ucis fizic, moral şi social de atacurile nedemne îndreptate asupra sa în foc încrucişat, care au urmărit să-l elimine din viaţa publică, precum, odinioară, pe Eminescu şi Labiş. Astfel, se încununează cu spini, în loc de binemeritaţii lauri, triada tragică a poeţilor de geniu veniţi din Moldova ca să moară la Bucureşti.

Din tot ce a rămas în manuscris rezultă în mod zguduitor cât de mult a suferit Cezar Ivănescu din cauza acuzaţiilor „pe surse“ (niciodată probate!) la care a fost supus, în locul recunoaşterii cuvenite, atât a valorii sale ca autor, cât şi a valorii sale ca model uman, de existenţă exemplară.
Revelator în acest sens, precum şi pentru forţa cu care a luptat până la capăt pentru a-şi dovedi nevinovăţia, este următorul pasaj dintr-o ultima scrisoare, postumă, adresată Domniei-Sale Domnului Traian Băsescu, în calitate de Preşedinte al României şi de Şef al Ordinului Steaua României.

„Domnule Preşedinte, supun judecăţii şi arbitrajului Domniei-Voastre situaţia inacceptabilă în care mă aflu începând de marţi, 29.01.2008, ora 16 şi agravată continuu, până la paroxism, de o masă de ziarişti, de neoprit în tentativa lor de linşaj mediatic.

În 29.01.2008, agenţia de ştiri NewsIn a difuzat o ştire, „scurgere“ din Colegiul CNSAS, conform căreia subscrisul ar fi primit decizie de colaborare cu Securitatea. Ştirea a fost preluată de toate agenţiile de ştiri şi de întreaga presă românească, mi-a creat un prejudiciu care nu va mai putea fi diminuat sau anulat sub nici o formă şi cu nici o măsură reparatorie şi are o finalitate clară: linşajul mediatic.[…]

Cred în justiţia română şi ştiu mai bine decât orice securist că viaţa mea e nepătată iar opera mea literară se situează, valoric, la primul nivel de sub opera Maestrului Absolut al literaturii române, Mihai Eminescu.

Este cel mai de sus nivel la care poate aspira un scriitor român.

Nu o spun eu, au spus-o alţii, cei care m-au preţuit, Marin Preda şi Nichita Stănescu, Constantin Noica şi Petru Creţia, şi o legiune de alte nume prestigioase ale literaturii române.

Nu am probleme neclare, nici cu viaţa, nici cu opera mea, am însă o mare problemă cu ţara mea, aflată, se pare, încă sub ocupaţie. Poate ştiţi d-voastră mai bine sub ocupaţia cui.
Aştept urgent răspunsul dumneavoastră, pentru ca să mă decid dacă mai rămân în ţara mea sau trebuie, la 66 de ani, să cer azil politic într-o ţară europeană civilizată.

Cu speranţa că nu au pierit toţi oamenii de onoare din această ţară, speranţă întărită de semenii mei care s-au ridicat să mă apere, aştept domnul Preşedinte, atât cât sufletul meu îmi va dicta că e demn să aştept.

Cu cele mai bune sentimente,
Cezar Ivănescu.“


Cât de enormă şi de revoltătoare este învinuirea de colaborare în cazul lui Cezar Ivănescu reiese fără echivoc din datele biografiei sale, constituind tot atâtea argumente faptice pentru o viitoare judecată a istoriei literare, când acuzatorii înşişi vor fi judecaţi.

În timpul regimului comunist poetul a trăit şi şi-a scris cea mai mare parte a operei într-o stare apăsătoare de sărăcie, pe care şi-a asumat-o însă cu demnitate – angajat fiind doar cu jumătate de normă la revista „Luceafărul”; în această neagră perioadă nu s-a bucurat de niciun fel de funcţii sau privilegii – precum unii dintre inchizitorii săi de astăzi –, dimpotrivă, a fost constant marginalizat şi ţinut într-un con de umbră, atât de liderii comunişti, cât şi de mai mărunţii lor executanţi; a declarat în trei rânduri greva foamei (în perioada anilor '60, în 1983 şi în 1986), cu un curaj sinucigaş pentru vremurile acelea, mai ales că gesturile sale repetate de protest n-au fost niciodată susţinute de forţe din afara ţării (aşa cum s-a întâmplat cu unii dintre „dizidenţii” cu patalama de astăzi, cărora, cu toată teroarea comunistă, nu li s-a clintit un fir de păr de pe cap).

Cartea Albă a Securităţii, publicată sub coordonarea lui Mihai Pelin, conţine pasaje mai mult decât edificatoare privind comportamentul său curajos şi exemplar, precum şi sinteze ale formelor de represiune la care era supus în regimul comunist de către Securitate: „Prin conducerea redacţiei se vor lua măsuri de îndepărtare a acestuia din locurile unde au loc acţiuni publice organizate sau unde este prezentă conducerea de partid şi de stat. Asigurarea sa cu sprijinul organelor de investigaţii şi, la nevoie, cu cele de miliţie, pe perioada desfăşurării acţiunii. Darea sa în consemn la USLA. Şi Direcţia a V-a.“ (Cartea Albă a Securităţii, Ed. Presa Românească, Bucureşti, 1996).

În noua societate democratică, Cezar Ivănescu devine primul grevist al foamei în momentul în care, la 5 ianuarie 1990, Mircea Dinescu, proaspăt recompensat pentru activitatea sa „revoluţionară” cu învestitura de Preşedinte al USR, îl dă afară abuziv din colectivul de redacţie al revistei „Luceafărul” („Am fost singurul ziarist dat afară din presă – declara în ianuarie 2008 Cezar Ivănescu rememorând acest episod. Nu s-a luat atunci atitudine faţă de Ion Gheorghe, care a scris atâtea laude lui Ceauşescu, şi nici faţă de Titus Popovici, care a făcut parte din Comitetul Central al PCR ); tot în 1990 este maltratat în timpul mineriadei din iunie, când indivizi travestiţi în „ortaci” îl trimit în stare gravă la Spitalul de Urgenţă.

În comunism, ca şi în postcomunism, Cezar Ivănescu a luptat întotdeauna de unul singur împotriva ideologiilor nocive, a minciunii proliferante, a contrafacerilor valorice şi a imposturii generalizate, împotrivindu-se unei maşinării infernale, care, în cele din urmă, l-a spulberat. Ce nu au reuşit comuniştii, care s-au mulţumit să-l împingă la marginea vieţii literare şi sociale, dar nu l-au lichidat fizic, au izbutit, într-un elan de furie primitivă, urmaşii lor, „democraţii” de astăzi.

Deşi în ce priveşte persoana lui Cezar Ivănescu nicio reparaţie nu mai este posibilă, dat fiind faptul irevocabil al morţii sale, memoria sa trebuie să rămână nepătată aşa cum a fost poetul însuşi de-a lungul întregii sale vieţi.

De aceea, considerăm prin prezenta că atât Uniunea Scriitorilor cât şi Preşedinţia României, cărora poetul le-a adresat cereri şi memorii în legătură cu defăimarea sa, sunt datoare cu un răspuns oficial, scris, cu dreptul de a fi făcut public, în presă şi în media, adresat opiniei publice româneşti, şi, nu în ultimul rând, familiei, prietenilor şi admiratorilor săi. Aşa este democratic, aşa este corect şi moral, într-o societate în care demnităţile publice sunt obţinute sub imperativul funcţionării legale a instituţiilor publice şi a dreptului la informare corectă şi nemijlocită a cetăţeanului, cu atât mai mult atunci când este vorba de personalităţi care, prin întreaga lor activitate, au contribuit la faima României şi la cunoaşterea de sine a poporului român.

Ţinând cont de faptul că trăim într-o ţară membră a Uniunii Europene în care drepturile cetăţenilor ar trebui să fie integral garantate, atât de o Constituţie modernă, cât şi de un principiu fundamental în democraţie – acela al prezumţiei de nevinovăţie –, se impune, de asemenea, o luare de poziţie oficială, fermă şi imediată a Biroului de presă al CNSAS. O atare declaraţie ar fi salvat de la moarte o personalitate de geniu, de talie mondială, şi ar fi devenit, în acelaşi timp, dovada incontestabilă a faptului că CNSAS-ul este o instituţie reală, activă, care funcţionează în deplină armonie cu legile unui stat de drept.

Solicităm Preşedintelui României Traian Băsescu, Conducerii Uniunii Scriitorilor şi Preşedintelui Nicolae Manolescu, precum şi Conducerii CNSAS, să dea răspunsuri clare şi precise, în legătură cu cele două cereri şi memorii trimise de Cezar Ivănescu, în timpul vieţii, la care nici post-mortem nu s-a primit vreun răspuns.

Acordăm instituţiilor în cauză, încă o dată, termenul prevăzut de lege pentru datoria de a răspunde la petiţiile cetăţenilor.


Alături de noi, opinia publică românească este interesată să afle acest răspuns.

Anexăm cele două petiţii înaintate de poet Preşedinţiei României şi Conducerii Uniunii Scriitorilor, Preşedintelui Nicolae Manolescu.


Drept pentru care semnăm.

1. Ion Murgeanu, scriitor, membru USR, Bucureşti;
2. Gabriela Creţan, scriitor, membru USR, cercetător ştiinţific, Bucureşti;
3. Gelu Alecu, sociolog, Bucureşti;
4. Clara Aruştei, inginer, Bucureşti;
5. Dumitru Ivănescu, dr. în istorie, scriitor, membru USR, Iaşi
6. Magda Ursache, scriitor, critic literar, membru USR, Iaşi;
7. Petru Ursache, etnolog, estetician şi istoric literar, prof. univ. dr., Universitatea "Al.I. Cuza", Iaşi;
8. George Roncea, ziarist, Bucureşti;
9. Victor Roncea, ziarist, coordonator Asociaţia Civic Media, Bucureşti;
10. Lucreţia Berzintu, publicist, redactor şef - Israel(STARPRESS);
11. Noemi Bomher, conf. dr., Facultatea de Litere, Universitatea “Al. I. Cuza”, Iaşi;
12. Marcel Buzea, inginer, Editura Junimea, Iaşi;
13. Alexandru Cetăţeanu, scriitor, preşedintele Asociaţiei canadiene a scriitorilor romani, (ACSR), Canada;
14. C.T. Ciubotaru, scriitor, membru USR, Bacău;
15. Valentin Ciuca, critic de artă, membru al UAP România, membru al USR, Iaşi;
16. Theodor Codreanu, critic şi istoric literar, membru al USR, Filiala Iaşi;
17. Maria Oprea Dobrescu, jurnalistă, preşedinta Asociaţiei Jurnaliştilor şi Scriitorilor Minorităţilor Etnice din România "Europa 21", Bucureşti;
18. Marius Dobrescu, scriitor, traducător, redactor-şef al revistei "Prietenul albanezului", Bucureşti;
19. Mihaela Dordea, critic de teatru, scriitor, jurnalist, Bucureşti;
20. Mircea Gheorghe, scriitor, membru al Asociatiei canadiene a scriitorilor romani, (ACSR), Canada
21. Dr. Mirel Giurgiu-Georg, medic, Frankenthal, Germania;
22. Ioana Greceanu, scriitor, membru USR, profesor, Bucureşti;
23. Ion Lazu, scriitor, membru USR, Bucureşti;
24. Lidia Lazu, scriitor, membru USR, Bucureşti;
25. Corneliu Leu, scriitor, membru USR, Bucureşti;
26. Miron Manega, scriitor, ziarist, Bucureşti;
27. Alexandru Mica, scriitor, cercetător ştiinţific, prof. univ. dr., membru USR, Bucureşti;
28. Simona Modreanu, prof. univ dr., director Editura Junimea, Iaşi;
29. Niculina Oprea, scriitor, membru USR, consilier juridic in Ministerul Transporturilor, Bucureşti;
30. Alexandru Pamfil, sculptor, membru UAP Romania , Galaţi;
31. Aurel Podaru, scriitor, orasul Beclean, Bistiţa-Năsăud;
32. Cristinel C. Popa, corespondent Jurnalul Naţional, Iaşi;
33. Ion Scarlat, profesor de matematică, membru al Asociaţiei Culturale "Mileniul 3" Roşiori;
34. Constantin Simirad, conf. univ. dr., ambasador, Iaşi;
35. Zamfir Teodora Zamfir, secretar de redacţie, Editura Junimea, Iaşi;
36. Al. Florin Ţene, scriitor, preşedintele Ligii Scriitorilor din România;
37. Adrian Urmanov, scriitor, Durham , UK;
38. Ion Iancu Vale, jurnalist, Târgovişte;
39. Geo Vasile, scriitor, italienist, membru al USR, Bucureşti;
40. Paula Braga Simenc, traducator, Ljubljana, Slovenia;
41. Mihaela Varga, director Editura Maiko, Bucureşti;
42. N. Georgescu, prof.univ.dr., scriitor, membru USR, Bucureşti;
43. Victoria Milescu, scriitor, membru USR, Bucureşti;
44. Cristiana Manuela Georgescu, profesor de limba engleză, Piteşti;
45. Mircea Drăgănescu, scriitor, membru al USR, profesor Titu-Dâmboviţa;
46. Victoriţa Duţu, profesor de matematică, Bucureşti;
47. Alecu Ivan Ghilia, scriitor, artist plastic, membru al USR, Bucureşti;
48. Maria Doina Bănescu, profesoară, Târgovişte;
49. Constantin Bănescu, profesor, Târgovişte;
50. Valeria Manta Tăicuţu, profesoară, membră USR filiala Bacău;
51. Virginia Mateiaş, jurnalist, Quebec, Canada;
52. Anca-Maria Buzea, şef secţie MLR Iaşi;
53. Nicolae Creţu prof. Universitatea „Al.I. Cuza”, fost director ed. Junimea Iaşi;
54. Ioan Vişan, cadru didactic, prozator, Târgovişte;
55. Remus Valeriu Giorgioni, scriitor şi jurnalist, Lugoj;
56. Mihai Firică, scriitor şi jurnalist, membru al USR, Filiala Craiova;
57. Nicolae Coande, scriitor, membru USR, Craiova;
58. Alexandru Petria, scriitor şi ziarist, Bistriţa;
59. Aura Christi, scriitor, editor, redactor-şef, revista Contemporanul, Bucureşti;
60. Andrei Potlog, editor, Asociaţia EuroPress, Bucureşti;
61. Liuba Potlog, pensionară, Bucureşti;
62. George Anca, scriitor, membru USR, preşedinte, Asociaţia Culturală Româno-Indiană, membru International Union of Anthropological and Ethnological Sciences, Bucureşti;
63. Monica Mureşan, scriitor, ziarist, filolog, Bucureşti;
64. Nicolae Stan, profesor, dr. in istorie, Târgovişte;
65. Melania Florea, farmacist, Bucureşti;
66. Mihai Stan, Editura Bibliotheca, Societatea Scriitorilor Târgovişteni;
67. Munteanu Constantin, Piatra Neamţ
68. Marian Rotaru, Bârlad
69. Liviu Ioan Stoiciu, scriitor, membru al USR;
70. Virgil Diaconu, scriitor, membru al USR;
71. Ioan Matiuţ, scriitor, membru al USR;
72. Paulina Popa, scriitor, editor, redactor-şef, revista Semna-Emia, Deva;
73. Marin Ifrim, membru USR, secretar general al Asociaţiei Culturale "Renaşterea Buzoiană"
74. Grişa Gherghei, poet, prozator, eseist, membru al USR, Bucureşti
75. Ioana Elena Popescu, funcţionar bancar, Iaşi
76. Aurelia Călinescu, artist plastic, membru UAP, Sibiu
77. Ileana Cudalb, scriitor, Canberra, Australia
78. Liviu Antonesei, scriitor, prof. univ. dr., Iaşi
79. Sorin Paliga, Dr. (PhD) în filologie, Univ. din Bucureşti, Facultatea de Limbi şi Literaturi Străine, Bucureşti
80. Camelian Propinaţiu, scriitor, Bucureşti
81. Ancelin Roseti, scriitor, membru al USR, filiala Bacău
82. Dan C. Badea, cercet.şt., Bucureşti
83. Viorel Ilişoi, ziarist, Bucureşti
84. Nicolaie Iordache, Gheboaia, Dâmboviţa
85. Emilia I. Săvescu, Suceava
86. Ionuţ-Cosmin Drăghici, Drăgăşani
87. Ion Roşioru, scriitor, membru USR, Filiala Dobrogea, Hârşova
88. Olimpia Iacob, traducător literar, Satu Mare
89. Dirlosan Gheorghe, Mediaş
90. Lamba Claudia Evelin, Sibiu
91. Adrian Rednic, Constanţa
92. Claudiu Mărginean, Cluj Napoca
93. Andrei Barza, student, Sibiu
94. Adina Stoicescu, scriitor, Bucureşti
95. Laurenţia Andronache, Bucureşti
96. Emilia Mihai, Timişoara
97. Ion Gabriel Pusca, scriitor, Bucureşti
98. Vasile Zetu, scriitor, membru al USR, Suceava
99. Constantin Stan, scriitor, membru al USR, jurnalist, Bucureşti
100. Marian Victor Buciu, prof. univ. dr., critic literar, membru al USR
101. Florin Dochia, poet, eseist, director la „Revista Nouă”, Câmpina
102. Anica Facina, scriitor, membru al Societatii Scriitorilor Bucovineni, Vatra Dornei
103. Isabela Vasiliu-Scraba, eseist, filosof, istoric al filosofiei, membru USR, Liga Româno-Italiană, L’Association européenne F. Mauriac, (France), Bucureşti
104. Alexandru Sfiraiala
105. A.I.Brumaru, scriitor, Codlea
106. Viorel Dianu, scriitor, Bucureşti
107. George Ioniţă, scriitor, membru al Ligii Scriitorilor din România, Titu
108. Nicolae Iordan-Constantinescu, profesor, Bucureşti
109. Florin Palas, jurnalist
110. Grigore Bobina, Braşov
111. Mircea Brenciu, scriitor, membru USR, Braşov
112. Flavia Cosma, scriitor, membru USR, Toronto, Canada
113. Adrian Alui Gheorghe, scriitor, membru al USR, Piatra Neamţ
114. Mihaela Ursa, critic literar membra USR, lector universitar, Cluj
115. Horea-Dorin Matiş, profesor, publicist, Huedin
116. Rodica Matiş, profesor, Huedin
117. Mitroi Maria, Titu
118. Dumitru G. Sin, scriitor Constanţa
119. Mircea Şerban jurnalist, ex BBC, DW, RFE, Vişeu de Sus
120. Ion Mânzatu, Iaşi
121. Romeo-Nicolae Ştefănescu, cpt ing.rez., scriitor, Braşov
122. Constantin Grecu, Hunedoara
123. Gheorghe Istrate, scriitor, membru în Consiliul de conducere al USR, Bucureşti
124. Nicu Dan Petrescu, Craiova
125. Marius Marian Şolea, scriitor, Bucureşti
126. Monica L. Corleanca, scriitor, publicist, SUA
127. Paun Octavian, Oak Harbor Stat Washington U.S.A
128. Baki Ymeri, scriitor, traducător, membru USR, red. şef al revistei Albanezul/Shqiptari, Bucureşti
129. Liliana Bertea, Fashion Designer (Artist), Cresskill, NJ. USA
130. Adrian Tibu
131. Ioan Viştea, scriitor, Târgovişte
132. Lazar Cârjan, prof. univ. dr., Bucureşti
133. Eduard Nicolescu, Bucureşti
134. Sabina Spătariu, scenograf, Bucureşti
135. Eugen Axinte, scriitor, membru USR, Braşov
136. Ana Hâncu, scriitor, Ploieşti
137. Ion Cristofor, scriitor, membru USR, filiala Cluj
138. Marieta Besu , artist plastic , membru UAP , filiala Constanţa
139. Rusu Anca-Georgeta, Timişoara
140. Nicoleta Cimpoae, Bacău
141. Ion Ionescu-Bucovu
142. Carmen Duvalma, scriitor, Târgovişte
143. Mihai Rogobete, scriitor, publicist, Drobeta - Turnu Severin
144. Maria Tomescu, Piteşti
145. Maria Bălaşa, Braşov
146. Carmen Ardelean, Bucureşti
147. Ovidiu Slăvulete, Craiova
148. Lucian Gruia, scriitor, membru al USR
149. Călin Popa, Madrid, Spania
150. Marina Loredana Oană, profesor, Târgovişte
151. Alina Safta, profesor, Târgovişte
152. Gavril Ioan Georgiu, investitor particular, Timişoara
153. Eugen Evu, scriitor, membru USR, Hunedoara
154. Petruţ Pârvescu, scriitor, membru al USR, al ASPRO, al Fundaţiei Naţionale pentru Cultură, Artă şi Literatură Mihai Eminescu, membru fondator al Societăţii Scriitorilor Botoşăneni
155. Domniţa Petri, scriitor, inginer, San Jose, Calfornia, USA
156. Carmen Istrate Murariu, artist plastic, muzeograf, Complexul Muzeal Judeţean „Iulian Antonescu“, membră a Asociaţiei Culturale „Octavian Voicu“, Bacau
157. Vasilica Ungureanu, medic, Bucureşti
158. Vasile Şelaru, scriitor, membru al USR, Braşov
160. Bogdan Ulmu, scriitor, regizor, membru al USR şi al UNITER, Iaşi
161. Alexandru Dumitrescu, profesor, Curtea de Argeş
162. Constantin Crăiţoiu, asist.univ.drd., Universitatea din Craiova
163. Valeria Blejeru
164. Nicolae Băciuţ, scriitor, membru al USR
165. Cleopatra Lorinţiu, scriitor, membru al USR, jurnalist, realizator de televiziune, ex-diplomat
166. Stanca Mada, lector la Universitatea Transilvania din Braşov, membru al International Association for Dialogue Analysis (IADA)
167. George Filip, poet, membru al Asociatiei canadiene a scriitorilor romani, (ACSR), Montreal, Canada
168. Valentin Luca, redactor Destine Literare , Montreal, Canada
169. Marin Radu Mocanu, prof. dr., scriitor, membru al USR, Bucuresti
170. Ioan Enescu, medic, avocat, director general al Trustului Editorial Orizonturi, presedinte al Societatii Editorilor din Romania
171. Doru Motoc, dramaturg, prof. dr., membru onorific al Asociatiei canadiene a scriitorilor romani, (ACSR)



Listă deschisă de semnături. Fiţi alături de noi!

Semnaţi online, la:
http://www.petitieonline.ro/petitie/semnaturi/scrisoare_deschisa_pentru_cezar_ivanescu-p40546046.html
sau expediaţi acordul dvs. la adresa de e-mail: clara_arustei@yahoo.com

sâmbătă, 26 iunie 2010

Un autodidact despre atemporalitate şi despre sens în istoria concretă [eseu escatologic ] - Dumitru G.Sin - reţeaua literară


Un autodidact despre atemporalitate şi despre sens în istoria concretă [eseu escatologic ] - Dumitru G.Sin - reţeaua literară

http://silethismillennium.blogspot.com/2009/03/youtube-broadcast-yourself.html
Dimitrio

Un autodidact despre atemporalitate

şi despre sens în istoria concretă

[eseu escatologic ]

- Dumitru G.Sin

1. Lupoaica se intoarce pe Lipscani (foto din cotidianele bucurestene)

[Din ciclul eS-eu-rile lui Sin ]




[Din ciclul eS-eu-rile lui Sin ]

Moto :
Pentru a fi credibil povestitorul nespecializat
în domeniul istoriei trebuie să fie subiectiv
cu riscul de a fi “optuz”, asumîndu-şi astfel
singurătatea ca pe-o libertate…


..................................................
"ISTORIA INCEPE cu relatarea faptelor"[i] .Faptele trecutului
consemnate în texte codificate cu semne cuneiforme sau în hieroglifa[1]
egipteană ori în” semnul sumerian „transferate din locaţii murale pe
papirusuri , jurnale ale vremii , cu o istorii imprevizibile care
uneori bulversează pînă şi imaginaţia istoricului modern documente
scrise preluate din antichitate ca Ramayana unde e descris Ceylonul
văzut din aer (avioane , ioc !atunci ! metempshoză ?autoscopie
?clarviziune ?orice devine posibil.) cu alte tratate din aceeaşi
perioadă ca Samaragana şi Sutradnara care şi ele conţin informaţii
surprinzătoare ca descrierea diferitelor tipuri de avioane (avioane!?)
avînd combustibil mercurul (mercurul [2] !?) , un alt tratat Vymana
Sutra cuprinde trei mii de versete despre constituţia avioanelor
continuînd cu un manual al tehnicilor de pilotaj , apoi tratatul
Sulva-sutra destinat inginerilor constructori , redactat în mileniul I
î.Hr , cu soluţii şi generalizări intersante din punct de vedere
geometric este interesantă şi grafia numerelor cu poziţia cifrelor şi
folosirea sistemului „0” extragerea rădăcinii pătrate şi cubice , în
curgerea ei istoria indiană consemnează în secolul al VII-lea d.Hr.
matematicieni celebrii ca Aryabhatta , în seria descoperirilor
senzaţionale se înscrie şi găsirea manuscriselor de la Marea Moartă
apoi textele scrise de Sfîntul Pavel .În aceste condiţii , omul este
forţat să mediteze vertical în transcendent , Noica îl defineşte „
dincolo de ce este aici şi dispare ” . Obsedantele deveniri circulare
în care totul reîncepe fără progres , doar cu frisonul ciclurilor
stupefiante pot fi lăsate şi doar ca somaţii de excepţie relativă
trimise spre atenţionare istoricilor existenţialişti .La asemenea
documente , profesorul de istorie , de meserie arhivar pentru trecut
nici măcar nu se oboseşte să redacteze o întîmpinare , zîmbimbeşte
complice şi aruncă înscrisurile neglijent într-un raft etichetat "
entertainment "după care cu o mină gravă aduce la cunoştinţă publicului
, fapte ale unui trecut de bun simţ : înainte ca regatele să se
desprindă de Imperiul Roman - tonul face muzica ! ...n`aşa ? Aşadar se
va cerne în paralel o istorie cuminte liniară cu grămătici care
contabilizează cu conştiinciozitate evenimente notabile scrijelind cu
pana pergamentele folosite curent în Bizanţ , obicei perpetuat şi în
regatele desprinse deja din Imperiul Roman . În zorii evului mediu , în
vremea lui Carol cel Mare şi în timpurile lui Robert cel Pios , unic
rege al Franţei , un soi de infocronomanii vor inunda bibliotecile
mânăstireşti , numite de istorici annale . Aceste lucrări istorice vin
în întîmpinarea Bisericii prin ajustarea şi amonizarea unor
evenimentele ecumenice ca stabilirea de date mobile ale Paştelui sau
adaptarea şi coordonarea unor date individuale cu cele stipulate în
Cartea Cărţilor . Ca o şosea marcată de pietrele kilometrice , istoria
şerpuieşte prin timp înreruptă de formula : Le roi est mort ! Vive le
roi ! [ii] care evidenţia apariţia şi dispariţia regilor . Muza
istoriei ignora cotidianul onorînd excepţionalul , în forme simple ,
atractive . Scrierea annalelor a stîrnit pasiuni estetice unor
împătimiţi ai genului . Prelucrate artistic annalele au devenit
literatură istorică cu tendinţă vectorială , adică cronici de autor :
nişte istorii care în contrast cu antistoricitatea mitului urmăresc o
desfăşurare cronologică şi epică a faptelor consacrînd eroi în
succesiunea şi înlănţuirea evenimentelor oferind , în concluzie , teme
de meditaţie şi înscriind istoria ca specie literară . Structurile
feudale din Primul Val de civilizaţie se vor consolida odată cu
creştinismul ‚istoricii , prin inserţia sacrului în societatea laică ,
vor acorda evenimentelor notabile - „ sîmburele dulce al stiinţei
istoricului”[iii] - un sens , sau cel puţin aşa se credea pînă la Hegel
! Istoricii acelor vremuri , şi cei care nu erau călugări , erau
educaţi în mănăstiri , vîrful penei lor era înmuiat în călimara şi
cerneala mănăstirească în timp ce sufletul cuceric cerea îngăduinţa
Providenţei pentru orice acţiune individuală
. Afirmaţia „ Căci crestinismul sacralizează istoria , el o transformă
în teofanie.”[iv] este pe deplin justificată… Întrucît tiparul lipsea
... la invenţia lui Gutemberg , nici măcar , nu se putea visa , copişti
cu pana şi cu pergamentul lor , erau tiparniţa umblătoare a vremii „[…]
în acest scop mă străduiesc să adun o bibliotecă […], am cheltuit mulţi
bani ca să plătesc copişti şi cărţi […]În funcţie de ceea ce îmi vei
spune , voi trimite pergamentul[v] şi banii necesari […]”(lui Rainard ,
călugăr , la Babbio)[vi] aceşti călugări copişti făceau ce fac astăzi
copiatoarele Xerox[vii] .! Cît despre călugării Celui De-al Treilea Val
, aceştia , folosesc tasta computerului personal în locul , penei de
gîscă , hîrtia electronică [viii](dactiloscriptele şi dischetele), în
locul pergamentului , astăzi calculatorul (ştiinţa!) îl slujeşte pe
Dumnezeu aşa cum odată filozofia Greciei antice slujea cu umilinţă , în
perioda scolastică , religia creştină . Astăzi oamenii cu ajutorul
ştiinţei încearcă să-L imite , Imprimanta lui Dumnezeu[ix], ar puea fi
un exemplu , tot mai mult se zvoneşte prin cercurile de iniţiaţi : că
Dumnezeu este Ştiinţa . Intra muros în mănăstiri , azi : pot fi
admirate picturi surealiste care ilustrează scena crucificării într-o
manieră modernă gen „Christos al Sf. Ioan al Crucii ”[x] , este unul
din acele momente cînd religia se lasă explicată public cu ajutorul
suprarealismului care îşi are sorgintea în gîndirea magică izvorîtă din
filozofia ocultă - dar să nu anticipăm este recomandarea autorului !
Dilema cuvîntului scris acel , scriba manent , angajază şi are
semnificaţii cu ecou în vreme , odată , undeva , Salaman Rushdie scria
că „ istoria este tot ceea ce rămîne din om ” cronicile surprind tot
mai multe întîmplări - facem ce facem , ne învîrtim ce ne învîrtim şi
tot în evul mediu nimerim, nimic nu este întîmplător ! Această
disciplină istoria , priveşte răsturnat preceptrul biblic „ crede şi nu
cerceta ” adică „ cercetează nu crede ” la fel cum Hegel priveşte
filozofia , filozofia spune el este lumea pe dos . Nu omul , reprezintă
ţinta preocupărilor celui ce se ocupă de istorie ci societatea , este
crezul istoricului pur sînge[3], de tipul lui Lucien Febvre [xi] care
ne arată o cale de a recupera esenţialul din „Lumea pe care am
pierdut-o”[4] este necesar ca istoricul să deblocheze istoriografia de
manierismul academic ,de unilateralitatea şi pozitivismul[5] acestuia
care duce la istorii [6]ale utilajului mental [7].Conceptul de istorie
şi de progres va fi marcat în acest eseu , marota unei polemici
pangermane , în speţă , a două atitudini adoptate de doi mari filozofi
germani : Hegel şi Nietzsche , una declarat optimistă , însemnată cu
semnul „+”, alta fără semn , cu o nuanţă pesimistă : prima , cea de tip
hegelian , potrivit căreia istoria în mersul ei evolutiv spiralat are
un sens pozitiv sinonim cu progresul, a doua , cea a lui Nietzsche ,
pare despuiată de semne şi sens , cu termenul progres amputat - aceea :
„nouă istorie ” sugerată prin anii ‚50’ de grupul parizian , adunat în
jurul revistei Annales , în frunte cu Marc Bloch şi Lucien Febvre cît
şi de simpatizanţi notabili , de genul solitarului Philippe Aries[xii]
, un istoric de duminică [xiii]care scrie o „ istorie existenţială ”,
diferită de continuităţile şi repetiţiile spiralate ale turmei
păstorită de Hegel . La Philippe Aries perspectiva istorică este
inversată şi sucită-n prezent : iată două concepte istorice care dacă
nu sunt opuse vizibil sunt cel puţin vădit diferite , ele vor avea ecou
în vreme şi vor duce la afirmaţia scandaloasă că trăim în timpuri
postistorce… Autorul este departe de a prezenta o disciplină , nici
pomeneală de aşa ceva !Şi pentru motivul că nu are calificarea
necesară! este doar un itinerariu al Eu-ului său cu aprecieri personale
care includ şi exclud prin prisma unor judecăţi pur subiective , in
paranteze, teze privind acest subiect, şi aprecieri ale unor oameni de
spirit , fără a fi neapărat istorici ...ca şi obsevaţia dintr-un vîrf
de bici al lui Voltaire privind ordinea finală a istoriei care a fost
propusă de Hegel ca progres prin finalitate , moarte : „ Istoria nu
este decît tabloul crimelor şi nenorocirilor ” , calmul elocvent al
altui om de spirit Lion Feuchtwagner , ascunde o atitudine de tip
Nietzsche , chiar dacă „ scrie (istoria) spre a povesti nu spre a
dovedi ceva ”[8] povestea lui Lion Feuchtwagner descrie „lupta unei
minorităţi capabile de a judeca şi hotărî împotriva unei majorităţii
enorme şi compacte a celor orbi de judecată şi conduşi numai de
instinct ” convingera lui Lion Feuchtwagner reieşită din romanele sale
cu subiect istoric ne îndreaptă spre teza „ repetabilităţii în istorie
”cunoscuta sintagmă istoria se repetă nu are un autor cunoscut , altfel
, conform obiceiului l-am fi citat , în fine „nimic nou sub soare ”

Azi de exemplu Profesorul Nicholas Boyle, de la Universitatea Cambridge,
readuce pe tapet teoria „schimbărilor ciclice”

Boyle, citat de Daily Mail, numeşte "Marele Eveniment"
cu semnificaţie internaţională ca fiind "de proporţiile unui cataclism".
Din studiile lui a rezultat că, în ultimii 500 de ani, un asemenea eveniment
"cataclismic" s-a produs în al doilea deceniu al fiecărui secol şi fie
a provocat războie sau conflicte religioase, fie a adus pace.

ISTORIC
În 1517, Martin Luther a afişat pe uşa Bisericii din Wittenburg
cele 95 de teze ale sale care cereau interdicţia comerţului cu indulgenţe
(donaţii băneşti contra iertarea păcatelor), intrând în conflict cu
Biserica Romano-Catolică, sugerând reformarea acesteia şi luptând
pentru afirmarea Protestantismului;

Anul 1618 a marcat începutul Războiului de 30 de ani şi decenii
de conflicte religioase în Europa Occidentală;

În 1715, conflictul s-a încheiat prin instalarea dinastiei de Hanovra,
de origine germană, care s-a extins şi în Regatul Marii Britanii;

În 1815 a avut loc Congresul de la Viena, urmat de înfrângerea lui Napoleon,
ce a încununat începutul unei perioade de relativă
stabilitate în Europa;
În 1914 a izbucnit primul război mondial, un conflict catastrofal,
soldat cu milioane de morţi, ce a dat tonul unor neînţelegeril ce s-au
prelungit până astăzi.
Urmând acelaşi algoritm,
Boyle nu are niciun motiv să creadă că în deceniul următor
al secolului nostru va fi altfel şi spune că fenomenul
crizei economice, care a lovit Statele Unite în 2007 şi s-a extins la
scară planetară este doar "preludiul" unui eveniment epocal ce se va
produce, după estimăile lui, în 2014.

SCHIMBĂRI CICLICE
Teoria sa se bazează pe schimbările ciclice produse
în fiecare secol, care au impus anumite tendinţe ce
au marcat întregile perioade de după.
El susţine că, la fel ca şi la om,
caracterul unui secol se conturează
în jurul vârstei de 20 de ani.

Cât priveşte previziunile pentru anul 2014,
Boyle susţine că recentul colaps economic a pus
în mişcare roţile unor neînţelegeri şi mai mari
în relaţiile internaţionale. Astfel, el anticipează că Statele Unite
vor fi actorul principal pe scena internaţională, care va lega şi
dezlega alianţe, va lua sau va anula anumite decizii, în urma cărora
secolul fie va cădea în violenţă şi sărăcie, fie va intra într-o nouă
eră a cooperării la nivel global.

Boyle avertizează însă că pacea nu va fi posibilă până când lumea
nu va înţelege că este nevoie de un sistem global de guvernare, şi nu de
sisteme indiviuale, ale fiecărei ţări în parte. Iar probleme şi
provocări cum ar fi încălzirea globală, ascensiunea Indiei şi Chinei
sau criza globală a datoriilor nu vor putea fi rezolvate sau evitate
decât printr-o cooperare la nivel internaţional.

"Marile schimbări economice duc la mari schimbări politice,
pe care încă nu le-am văzut. Conform teoriei mele, o altă criză ne pândeşte,
iar acest lucru se poate vedea după problemele pe care le ridică mai
degrabă datoriile naţionale, decât datoriile creditelor private", a mai
spus Boyle.[2014, anul care ne va schimba soarta

Un specialist de la Cambridge prezice că în 2014
se va prodiuce un "eveniment epocal" ce va
determina cursul acestui secol.

[articol, Sînziana Stancu sursă:ziare.com ]
Iată cum comenteză articolul respectiv
despre această teorie un internaut
iubitor de literatură,asemeni mie, care postează sub
nickname-ul Dan, îl citez :

"4. Despre cotituri istorice si alte carmeli
de Dan | 18/06/2010 22:43:05
Ceea ce "descopera" acest profesor a fost intuit demult
printre altii si de catre scriitorul Maurice Druon.
Dupa cum observa el in romanul
"Regii Blestemati", al paisprezecelea an
al aproape fiecarui secol era
harazit sa aduca napasta:

anul 714: navalirea musulmanilor din Spania.
814:moartea lui Charlemagne care
in circumstantele politice ale acelor vremuri
insemna un dezastru.

914:navalirea ungurilor si foametea cea mare.
1014:primul imperiu bulgar cade sub loviturile bizantinilor.
Boyle nu a mai luat in considerare acestea probabil
fiindca nu are cu ce sa le
continuie pana in sec 16.

Acum sa luam ceva la care m-am gandit in urma acestui articol:
eu prevad inca de pe acum ca Europa deceniului al noualea al secolului
nostru va fi zguduita de revolte.De unde stiu? simplu: 1989:revolutiile
din Europa de est, 1886:razmeritele din Haymarket care stau la baza
obtinerii drepturilor muncitorilor si aparitiei sarbatorii de 1 mai,
1789:Revolutia Franceza, 1688:Revolutia Glorioasa,1584-1589: Razboiul
celor trei Henrici-o serie de razboaie civile care au macinat Franta.
Deci iata 500 de ani de de revolte neintrerupte. As mai vorbi si de
alte evenimente de seama dar e tarziu si mai am unele obiective inainte
de a ma culca.

"
Fără ironie -o spun şi o scriu- în arealul său semidoct
deci nespecializat in ştiinţa istoriei autorul acestui eseu
recomandă celorca el şi de studiul
"istoricist " al lui Toynbee privind ciclurile de
viaţă ale civilizaţiilor .

(v."„Eseu asupra istoriei” al lui Toynbee )
Dar şi această teorie are "istoria ei"
originile ei se află pitagoreism , stoicism , budism ,
dar ideea în sine e dezbătută serios pentru prima
dată în Europa de istoricul şi filozoful italian ,în 1725 ,la Neapole,
Giovani Battista (Giambattista ) Vico care în lucrarea sa de filozofie
a istoriei : Principiile unei stiinţe noi despre natura comună a
naţiunilor acreditează ideea că există o legitate istorică universală
potrivit căreia toate popoarele trec prin cele trei stadi de dezvoltare
corespunzătoare celor trei vîrste ale omului : copilăria tinereţea şi
maturitatea idee preluată şi prelucrată neohegelian peste cca 200 de
ani de filozoful german Oswaald Spengler care considera că istoria ar
fi determinată de „spiritul culturii ” pe care o compară cu un oganism
biologic , unic şi irepetabil asemenea organismelor individuale : se
nasc , înfloresc şi mor [xiv] ; în sprijinul ideei din context aducem
precizarea "Numai morţii nu se mai reîntorc ” cuvinte memorabilile
rostite de deputatului Bertrand Barere de Vieuzac , în anul 1794 , la
Convenţia naţională franceză , pentru a evidenţia că spre deosebire de
oameni : faptele , evenimentele , întîmplările se pot repeta
.Continuînd povestea pe riscul autorului acestui eseu ( orice cetăţean
fie el candidat again [9] la deomcraţia occidentală , are dreptul la
eroare întrucît creaţia spre deosebire de creator nu este perfectă
[xv]) ajungem la decapitarea acestei minorităţi capabile[xvi] , şi ne
întoarcem iar la pornirea instinctuală şi vindicativă a majorităţii
enorme , apoi , la vidul de putere generat de lipsa elitelor
diriguitoare , ajungem iar la haos , la anarhie de care va profita un
Die Diktator [xvii], la Das Dritte Reight [10], la totalitarisme de
dreapta , la fascism şi lagărele sale eficiente , la elitele
fascismului , Hitler , sau la totalitarisme de stînga , la comunism ,
cu experimentul său gulagul concentraţional , la „o monstruasă invadare
a omului de către istorie ”[11] , la elitele comunismului , Stalin , la
încercarea lor de a manipula "haraşo "atît trecutul cît şi viitorul
„prin distrugerea adevărului”[xviii] ori după cum spune Hegel „
Adevărul este Intregul ” asistăm nici mai mult nici mai puţin la
distrugera raţiunii [xix]îndiferent de sensul totalitarismului .
Philippe Aries , care alături de Pierre Boutang , conducea revista
Paroles[12] , referindu-se la odiosul masacru de la Katyn , scria
într-un articol „ Istoria nu este orientată într-un sens sau altul
.Nimic mai fals decît ideea unui progres continuu a unei evoluţii
neîncetate . Istoria cu săgeată nu există[…]” „Acum întreaga istorie ne
ajunge din urmă , şi această deosebire , în mod paradoxal , este baza
rupturii noastre cu trecutul . Astfel sensul schimbării se modifică
fundamental„ spune Alvin Toffler în Şocul viitorului . Melodiile noi
elite au acelaşi refren magic : de a manipula majorităţi enorme şi ca
într-un deja vu` : epocile de cult alternează cu cele de cultură : «
visul ne întoarce iarăşi în stadiile îndepărtate ale culturii umane şi
ne pune la îndemînă un mijloc pentru a o înţelege mai bine » aşa
grăit-a Nietzsche[xx] . Atitudinea secundă privind istoria , cea
nietzscheană , este adoptată de cei cei care împărtăşesc ideea că „
altă dată a fost la fel ” adică istoria se autoreproduce , e
arhetipală[13] , deci ioc progres . Miroase a tămîie ! Prins în
vîrtejul ameţitor de idei , atătea morţi venerabille înşiruite-n
pomelnice interminabile de care auzim începînd cu vîrsta preşcolară ,
din care autorul-autodidact va lipsi ca un anonim dus pe lumea cealaltă
printre locurile de veci O jalnica căutarea de sine , a unui biet
profan , nu-ţi aduce automat şi consacrarea şi nici nu-ţi asigură un
loc pe sofa lîngă erudiţii din cluburile ezoterice alături de „elită“
sau „elita autoproclamată“ (p. 218, Marius Ghilezan)a ţării tale care
îţi oferă ţie un troglodit ADEVĂRUL cu majuscule ,ţie celui care
orbecăie în ceaţa vremurilor noi ieşit din "peşteră comunisului"(vezi
metafora filozofului Platon descrisă de filozoful Liiceanu la
G.D.S)."Cu alte cuvinte, adevarul sau falsitatea unei idei nu tine de
argumentare logica ci de identitatea celui care aduce in discutie
argumentul"(v.forumistul Alex comentariu la "Idoli şi idolatri (II)"de
Andrei Cornea

"22"iunie 2010)[XXI].Iata sinceritatea Eu-lui, un optimist tocmai prin
pesimismul sau funciar surclasînd ridicolul acestui discurs desuet , în
comparaţie discursul titrat elaborat al profesionistului ...

Cititorul , sau cititoarea este invitat , invitată să ofere un cec alb acestui
amator pe care numai patima pentru fenomenul numit literatură
mai poate salva susţinut fiind de sinceritatea avîntatată pe acest drum
al Eu-lui în drumul său către sine evitînd calea cea de toate zilele ,
indicată de duzina profesorilor istorie al căror tic obositor este
evidenţia sucesiunii dar mai ales mai ales după ani de naşteri, decese
, domnii , victorii , înfrîngeri şi iar naşteri , decese , domnii ,
victorii , înfrîngeri - slavă Domnului pentru asta avem azi computerul
personal- PC- care îi poate înlocui cu brio pe "encilopedişti" prin
""Gogal", "Goagal" sau "Gagal" cum ne îndruma "primarul care este "
pentru "urmatoarele ultimile zile care au trecut.! " sau "Nu am un
spate, sunt normal. Ma adaptez conform logicii. Mă adaptez în functie
de ceea ce cred."(panseluţele prmarului Vanghelie "făcător de istorie
pesedistă " mai ceva ca "Lahovary, fost ministru de Război şi al
Afacerilor Străine la sfârşitul anilor 1800 şi începutul anilor 1900"
,vezi şi cripta bunicului nemuritor a pesedistului în viaţă).Întrebarea
care se impune subit:

oare e adevărat că istoria este scrisă de învingători?
"Dacă vor sa nu mai fie parlamentari care dorm, dacă vor sa
nu mai fie parlamentari care fac jocuri, dacă vor
sa nu mai fie parlamentari care strang gunoiul, dacă vor
sa nu mai fie parlamentari care fac hotele,
dacă vor sa nu mai fie parlamentari
care au jefuit Bucureştiul, sa
voteze oamenii seriosi.".
Iată o mostră elocventă a ethos-ul său
social-democrat(citat din "dilematicul Vanghelie")[XXII]...

Vorba altui clasic în viaţă
„general,parlamentar şi erou al timpului său ”
Catalin Voicu, prezentul"decimeaza fiinta umana"
...restul e istorie.

Dar e cam devreme pentru astfel de abordări ,
dincolo de istorie şi istorism să ne concentrăm
la prezentul viu plămada poveştii este Time
is 0....

................................................
NOTE SUBSOL (cu indice din cifre arabe)
-------------------------------------------------
[1] unul din primii decodori care a decriptat textele egiptene :
hieroglifa a fost Champollion cel care a găsit lumea trecutului şi a
descifrat-o
[2] abia în epoca modernă motoarele ionice funcţionează pe bază de mercur
[3] Cel care scrie „ sine ira et studio ”= „ fără mînie fără părtinire
” trăsături pe care Tacit în „ Analle” le atribuie unui istoric adevărat
[4] P. Lasslet
[5] Lucien Febvre
[6] ibidem
[7] ibidem
[8] „Scribitur ad narrandum,non ad probandum ” Quintilian, De institutione oratoria , X , 1, 31
[9] cuv, engl.= ( adv. ) , iar (şi )
[10] (din germ ) , în treducere Cel D-al Treilea Imperiu aluzie la
Sfîntul imperiu roman , titulatura primului Reigh din Evul Mediu era de
Sfîntul imperiu roman de naţie germană .
[11] Philippe Aries
[12] în care a fost publicat primul dosar , al masacrului sovieticilor
săvîrşit asupra ofiţerilor polonezi , la Katyn
[13] in sensul de : « model originar , tip primitiv »
o imagine recurentă avînd rol moderator şi organizator
................................................
NOTE SUBSOL (cu indice litere din alfabetul latin)
-------------------------------------------------
[i] ibidem ,”Codul Biblic” la pag 7:[în "Întroducere",prima propozitie TIME is 0...
[ii] « Regele a murit ! Trăiască regele ! » , cu aceste cuvinte se
anunţa în Franţa moartea regelui şi urcarea pe tron a urmaşului său
[iii]
Marc Bloch , istoric de marcă francez , La societe feodale ,( Evolution
de l’Humanite 34 şi 34 bis) Paris ,1939-1940 , membru de frunte al
grupului de redactori da la revista de studii istorice , Analles ,
[iv] G.Duby, ibidem , pag 14. [v] Astăzi firma Du Pont finanţează
proiecte care inlocuiască hîrtia cu un afişaj flexibil , o pelicolă de
tranzistori organici bazaţi pe semiconductori carbonici .
[vi] GeorgesDuby , Anul 1000 , Despre copişti şi cărţi ,din
corespondenţa lui Gebert , cel mai învăţat dintre oamenii timpului său
, care sub numele de Silvestru al II-lea , va fi papa anului 1000.
[vii] În 1949 , este produs primul copiator din lume , Xerox Model A ,
sursă : ibidem « Evenimentul Zilei –infocromomania » , [viii]monitoare
de calculator , subţiri ,flexibile asemeni foi de ziar dar neşifonabile
şi ecologice
[ix]profesorul de bioenergie Thomas Boland (38 de ani ) crede în acest
proiect excentric , ba el ,chiar a adaptat cîteva imprimante înlocuind
de acum clasicul jet de cerneală cu un jet de bieoceneală [x] pictură
realizată 1951 , a artistului plastic Salvador Dali , născut la
Figueras , Catalonia , în 1904 , considerat pictor surealist după unii
critici cu toate că din cauza stilului elaborat al compoziţiilor şi
respectarea convenţiilor plastice , îl fac pe papa surealismului Andre
Breton să fie împotrivă considerîndu-l pe Dali distanţat de principiile
suprarealismului doctrinar , şi deci un pictor academist.
[xi] Lucien Febvre intemeietor împreună cu Marc Bloch
aşa numitei «şcoli istorice » de la revista pariziană , Annales .
[xii] ca tînăr , geograf , filozof şi istoric bazîndu-se pe “simţul
istoric ca o „adeziune în timp ” îi apare în 1954 cînd avea 40 de ani
cartea „Timpul Istoriei ” care reeditată , a circulat mai mult prin
biblioteci , a apărut în România , în 1997 ,la Ed. Meridiane , în
Bucureşti , în traducerea lui Răzvan Junescu [xiii] cum se autodefineşte
[xiv] « Morfologia culturii » O.Spengler
[xv] Plotin (204 –270 ), filozof mistic grec , reprezentant principal
al neoplatonismului , conducător al unei şcoli proprii la Roma
[xvi]vezi precedentul creat în 1649 cînd Carol I a fost executat
iar monarhia Camerei Lorzilor lichidată
[xvii] în 1921, juristul şi publicistul politic
Carl Schmitt scotea sub tipar
prima ediţie a eseului Die Diktator
[xviii]George Orwell : „ O mie nouă sute optzeci şi patru ”
apărut în Bucureşti în , 1991.
[xix] „ Distrugerea Raţiunii ” , G.Lukacs ,
”Sinteza demagogică a filozofiei imperialismului german ”
[xx] Parafrază la opera filosofi-poematică
“Aşa grăit-a Zarathustra “[
Also sprach Zarathustra – 1883/1885 ] , a poetului şi filosofului
Friederich Wilhelm Nietzsche (1844-1900)
[XXI]Forumistul Dan postează la comentarii poz.44 ,
Dan :
"De cand citesc articole si comentarii pe tema cartii de la Corint ma
tot macina o intrebare: daca dezbaterea nu e de fapt "intelectuali
generalisti/umanisti" vs. "intelectuali specializati"? Observ ca, fara
exceptie, niciunul dintre cei acuzati in "Idolii forului" si aproape
niciunul dintre aparatorii lor nu par sa aiba nici un fel de studii in
strainatate. In clasificarea mea, bursele in afara (post-docuri sau
DAAD, Humboldt, Fulbright) care nu duc la diplome nu conteaza ca
educatie occidentala ci doar examenele dure, cu comisii din profesori
care n-au legaturi cu apucaturile romanesti. Nici macar dezbaterea ISI
vs. carti nu conteaza atat de tare in fata constatarii ca avem de-a
face de fapt cu o disputa in care o tabara, aproape integral, e
productia educatiei pre si post-1989 din Romania, deci evaluata
exclusiv potrivit criteriilor de aici. Asa ca mie mi se pare ca aceasta
e mai degraba o rejucare, in alt timp, a meciului autohtonisti -
occidentalizanti de care cultura noastra are parte de doua secole. Desi
cred ca se ocupa de valori universale, "intelectualii generalisti" de
la noi nu s-au supus niciodata rigorilor lumii mari a stiintei si
culturii si raman, pentru totdeauna, valori locale."
[XXI]Bunicul lui Vanghelie, îngropat în cripta lui Lahovary
● Actualitate
"Ca şi prietenul său arestat, Cătălin Voicu, Marian Vanghelie îşi
înhumează rudele la Bellu, în criptele unor personalităţi de seamă ale
României. În capela familiei fostului ministru de Război şi al
Afacerilor Străine, Iacob Lahovary (1846-1907), se odihnesc acum două
rude ale primarului sectorului 5, Marian Vanghelie, potrivit Adevărul."

"În anul 1905 s-a clădit aceast sfânt lăcaş ca să fie adăpost
rămăşiţelor pământeşti ale celui mai bun şi mai iubit fiu Jacques I.
Lahovary", scrie la intrarea în capela ridicată de generalul Iacob
Lahovary, fost ministru de Război şi al Afacerilor Străine la sfârşitul
anilor 1800 şi începutul anilor 1900.

În aceeaşi capelă, el însuşi trebuia să doarmă somnul de veci. Numai că
veşnicia a durat o sută de ani, în capelă fiind acum îngropate rudele
primarului 'care este" în sectorul 5, Marian Vaghelie. Este vorba
despre bunicul său, Constantin Niculae, şi o altă rudă, Liana Bojan.În
2003, Radu Dumitru , în calitate de şef al Administraţiei Cimitirelor
şi Crematoriilor Umane (ACCU), a anulat actul de concesiune din 1950 al
descendenţilor familiei Lahovary, prevalându-se de un articol ambiguu
din fostul Regulament de funcţionare a cimitirelor. A declarat brusc
cripta Lahovary ca fiind „lăsată în părăsire" şi în aceeaşi zi a
concesionat-o, cu tot cu morţii îngropaţi, pe numele angajatului lui
Vanghelie, Nicolae Dan Cristea, actual director al Administraţiei
Domeniului Public (ADP) Sector 5, mai scrie Adevărul(Publicat Joi, 10
iunie 2010)şi preluat de COTIDIANUL.ro ,vineri, 25 iunie 2010, 14:18
Publicat Joi, 10 iunie 2010
PS.
Vanghelie-"Doneaza"
cavoul pe care in prealabil il furase.

"Marian Vanghelie

renunta la

cavoul familiei Lahovary:

E pacat de Dumnezeu

de R.M. HotNews.ro
Joi, 24 iunie 2010, 19:06 Actualitate | Esenţial

Marian Vanghelie a declarat joi, la Radio Guerilla,
ca va renunta la cavoul familiei Lahovary, pe care
il va ceda urmasilor familiei generalului Iacob Lahovary.
"Sunt dispus ca sa repar aceasta
problema morala prin a dona
familiei respective acest cavou ca nu am
nicio problema, nu mi-am dorit niciodata
sa creez asemenea probleme si
plus ca e pacat de Dumnezeu",
a afirmat el, in emisiunea lui Liviu
Mihaiu.
"
Publicat de 8sin49 la 5:14 PM

https://silethismillennium2019.blogspot.com/

Înapoi în viitor