Ce e un om , ori un an ,sau un mileniu?
Toate trecătoare luate implacabil de valul timpului
și cu valul laolată se vor risipi
înghțite câte unul în câte unul în uitarea neagră a orizontului din zare care va fi în briză mării fără tine .
D.Sin.
Poreclă Sile this Millennium Pseudonime sile_this_millennium
- stire actualizata la ora 23:17, 05 octombrie 2015
Interviu cu directoarea biroului regional al
German Marshall Fund: Cel mai mare pericol din Siria - Rusia și SUA să
intre accidental în coliziune
Alina
Inayeh, directoarea biroului regional al German Marshall Fund pentru
regiunea Mării Negre și al Black Sea Trust, spune că “Marea Neagră –
lac rusesc” este “o versiune simplificată a realității”. “Tot repetând
noi că Marea Neagră e lac rusesc”, adaugă Inayeh, acest lucru “ne face
să gândim într-un anumit fel” și diminuează “puterea pe care România o
poate proiecta în regiunea Mării Negre”. Din acest motiv, România nu a
gândit niciodată “destul de ambițios”, pe măsura potențialului pe care
îl are la Marea Neagră. De altfel, directoarea biroului regional al
German Marshall Fund a ajuns la concluzia că politica externă a României
la Marea Neagră este aceeași ca acum șase ani, fără să fi luat în
considerare faptul că între timp Crimeea a fost anexată de Rusia. Cel
mai mare pericol în Siria ar fi ca, “în absența coordonării, cele două
tabere – cea din care face parte SUA și cea a Rusiei – să intre într-o
coliziune accidentală”. Inayeh socotește că miza lui Putin în Orientul
Mijlociu este repoziționarea Rusiei ca putere globală. În ceea ce
privește debarcarea sau menținerea dictatorului sirian, șefa German
Marshall Fund pentru regiunea Mării Negre argumentează că pozițiile ruse
și cele americane nu sunt chiar atât de divergente. Din
punctul ei de vedere, puterea strategică a Rusiei a crescut prin
implicarea în Siria, ceea ce, prin ricoșeu, face ca Ucraina să fie din
ce în ce mai slabă. Occidentul a renunțat demult să mai ceară Crimeea
pentru Ucraina, subliniază Alina Inayeh, care consideră că, pe fondul
creșterii puterii Moscovei și creării condițiilor propice de negociere
cu Vestul, riscurile din regiune cresc, iar precedentul Crimeii poate fi
extrem de periculos pentru România: “Atâta timp cât granițele se pot
modifica prin forță armată fără ca statul invadator să fie pedepsit în
vreun fel este un precedent periculos”. În Siria par să se confrunte deja Rusia și SUA. Ce câștigă Rusia prin folosirea armatei pe teren în această zonă? A.I.: Rusia
a câștigat o mare parte din ceea ce și-a propus. Moscova are mai multe
obiective, în primul rând Putin vrea să repoziționeze Rusia ca putere
globală și să iasă din statutul de putere regională oferit de americani
în ultimii ani, ceea ce a și reușit: Rusia nu mai este paria pentru ceea
ce a făcut și face în Ucraina, ci a devenit partener de discuție pentru
Vest și chiar pentru o posibilă alianță. Rusia s-a repoziționat foarte
bine, a ieșit din colțul îngust în care se afla și a redevenit un
jucător important. Dar, dincolo de refacerea imaginii și de schimbarea
percepției, Rusia are interese importante în Orientul Mijlociu, în
special în Siria, unde are o bază militară. Moscova vrea să-și păstreze
influența în această zonă și să fie un actor important aici, cum a mai
și fost în trecut, de altfel. Aceste două obiective și le-a atins deja.
Pe de altă parte, Rusia și SUA nu sunt într-o confruntare. Sunt în
opoziție în ceea ce privește strategia Rusiei în Siria, care oricum nu e
foarte clară. Rusia a
fost acuzată că nu s-a concentrat să bombardeze doar Statul Islamic, ci
și locurile în care se aflau rebelii care se împotrivesc lui Bashar
al-Assad. În ce fel intervenția rusă pe teren complică lucrurile? A.I.: Deja
sunt foarte mulți actori implicați. Apariția unuia nou și puternic,
care își exercită forța, nu face decât să complice întreaga structură și
întreg echilibrul, ce-i drept, foarte fragil, care se crease acolo.
Apoi, dacă Rusia continuă să atace zone care nu sunt controlate de
Statul Islamic poate da peste cap strategia alianței din care face parte
și SUA. Există și pericolul ca, în absența coordonării, cele două
tabere – cea din care face parte SUA și cea a Rusiei – să intre într-o
coliziune accidentală. E un pericol mic, dar ar fi un dezastru și câtă
vreme există nu putem sta liniștiți. Vreți să spuneți că s-ar putea trece de la un război rece la unul cald? A.I.: N-aș merge chiar atât de departe. Nu cred că un război cald începe atât de ușor. Plecarea
sau rămânerea dictatorului sirian este văzută diferit de marile puteri
occidentale, care cer răsturnarea lui, pe de o parte, și de Rusia, care
preferă păstrarea sa în funcție, pe de altă parte. România pare să se
apropie de punctul de vedere al Moscovei în această chestiune. E
riscantă debarcarea lui Assad? A.I.:
Nu știu în ce măsură sunt atât de divergente aceste poziții. E clar că
Rusia vrea ca Assad să rămână, dar SUA nu par să-și dorească nici să
rămână, nici să plece. Odată cu plecarea lui Assad cade dominoul sirian
și chiar cel regional și nimeni nu mai poate pune lucrurile la loc.
Pozițiile celor două mari puteri nu sunt însă atât de diferite precum se
întrevede din discursurile lui Putin sau Obama. Cum va fi afectată Ucraina de această nouă repoziționare a Rusiei despre care vorbeați mai înainte? A.I.: În
primul rând, faptul că Rusia recâștigă teren pe tabla de șah micșorează
puterea Ucrainei: puterea ei de negociere și puterea ei de apărare a
propriilor interese. Să nu uităm, însă, că situația Ucrainei nu era
oricum roz nici înainte. Atât UE, cât și SUA, care erau dispuse să
negocieze cu Rusia chiar și acum câteva luni în ceea ce privește
Ucraina, în acest moment s-ar putea să fie forțate să o facă: pentru
a-și apăra propriile interese, pentru a intra într-o coaliție cu Rusia,
astfel încât să rezolve situația din Siria și să minimizeze exodul de
refugiați. Pe scurt, crește puterea strategică a Rusiei și Ucraina
devine și mai puțin importantă decât era. Ar putea deveni Crimeea monedă de schimb? A.I.: Nu,
din simplul motiv că peninsula este deja pierdută. Nimeni nu mai
vorbește despre Crimeea ca fiind altceva decât un fief al Rusiei. Nici
nu mai contează situația juridică a Crimeii. Rusia a jucat atât de bine
această carte încât Crimeea este pierdută pentru mult timp de-acum
încolo, dacă nu cumva definitiv. Ar
putea cere Moscova în acest context recunoașterea juridică a Crimeii ca
parte a Rusiei, în schimbul intrării în coaliția internațională în
Orientul Mijlociu? A.I.: Nu cred
că are nevoie de așa ceva. Deocamdată, și Occidentul și Rusia se
comportă ca și cum Crimeea este a Rusiei. Sunt unele complicații la
graniță, dar ele sunt minore din punctul de vedere al Moscovei. Vreți să spuneți că Vestul va accepta prelungirea acestei situații sine die? A.I.: Vestul a acceptat sine die includerea Crimeii în Rusia. Socotiți că e un precedent riscant? A.I.: Foarte riscant. Nu o spun doar ucrainenii, au spus-o și românii. E un precedent riscant și pentru noi? A.I.: Este
un precedent riscant pentru întreaga Europă, un continent pe care
granițele s-au modificat mereu prin războaie și care a cunoscut pacea
doar în ultimii 70 de ani. Pentru România, direct interesată de situația
din Transnistria și de soarta R. Moldova, precedentul este cu atât mai
periculos. Concret, care ar fi pericolul pentru România? A.I.: Atât
timp cât granițele se pot modifica prin forță armată fără ca statul
invadator să fie pedepsit în vreun fel este un precedent periculos. Ne
putem întreba dacă nu cumva oricine poate face acest lucru de-acum
încolo dacă are suficientă forță militară. Lucrurile vor continua ca și
cum nimic nu s-a întâmplat și cu peninsula Crimeea, la fel cum a fost și
cu invadarea Georgiei. Felul în care
Rusia a anexat Crimeea schimbă totul în chestiunile de securitate:
negocieri, discuții, felul în care se păzesc granițele. Diplomații
care ocupă funcții importante invocă mereu aranjamentele de la Minsk
pentru a demonstra că nu e totul pierdut în ceea ce privește Ucraina.
Sunteți de acord cu această abordare? A.I.:
În aranjamentele de la Minsk nici măcar nu apare cuvântul Crimeea.
Protocoalele de la Minsk nu numai că sunt păguboase, dar în plus se
referă doar la estul Ucrainei, fără să sufle o vorbă despre Crimeea.
Crimeea a dispărut cu desăvârșire ca problemă între Rusia și Occident. De ce sunt păguboase cele două protocoale de la Minsk? A.I.: Pentru
că ele nu fac decât să ofere Rusiei exact ceea ce și-a dorit: un drept
de veto al acestor regiuni din estul Ucrainei, o mare autonomie a
acestora în ceea ce privește parcursul viitor al Ucrainei. În fond,
Rusia nu-și dorea neapărat estul Ucrainei, dar vrea să-l stăpânească
după modelul Transnistriei, pentru a încurca ițele ucrainene. Dar sancțiunile aplicate de UE Rusiei nu sunt suficient de puternice? A.I.: Ba
se pare că da, deși impactul pe care îl au nu este foarte bine
cunoscut. Adică veștile pe care le citesc eu despre economia Rusiei sunt
foarte diferite de la o lună la alta sau de la trimestru la trimestru.
În schimb, un impact mare îl are scăderea prețului petrolului. Pe fondul tensiunilor din Orientul Mijlociu, ar putea apărea o situație în care UE să renunțe la sancțiunile împotriva Rusiei? A.I.: Nu
știm cât timp vor mai dura sancțiunile. Ne putem întreba dacă, prin
manevrele pe care Rusia le face în Siria, în final va fi de ajutor în
oprirea exodului. În acest caz s-ar putea să fie iertată. Vom vedea. Ar putea Rusia să oprească valul de migranți care se scurge spre Europa? A.I.: N-ar
putea „închide conducta“, pentru că nu cred că Rusia ar fi „deschis-o“,
așa cum spun unii. Dar dacă ar ajuta la stabilizarea situației din
Siria, atunci s-ar opri și exodul, nu automat, dar s-ar micșora numărul
de refugiați. Marea Neagră va rămâne un lac rusesc? A.I.:
Prin anexarea Crimeii, da Marea Neagră este un lac rusesc, dar
lucrurile nu stau chiar atât de rău pe cât ne speriem noi. Există câteva
țări membre NATO la Marea Neagră, câteva baze NATO. Marea Neagră-lac
rusesc este o versiune simplificată a realității. E adevărat că rușii
sunt foarte puternici și pot PROIECTA forță militară, dar cu niște
costuri pe care nu sunt dispuși să le plătească. Pe de altă parte, nu
doar rușii controlează ceea ce se întâmplă în Marea Neagră, ci și
Turcia, țară NATO, care în plus are și controlul strâmtorilor. Pe de
altă parte, tot repetând noi că Marea Neagră e lac rusesc, ne face să
gândim într-un anumit fel și puterea pe care noi o putem proiecta în
regiunea Mării Negre. Întotdeauna desenul nostru a avut de suferit aici,
din această cauză. Niciodată nu ne-am gândit destul de ambițios, pe
măsura potențialului pe care îl avem la Marea Neagră. În toate cercurile
noastre politico-diplomatice toată discuția despre Marea Neagră este
aceiași ca acum șase ani de zile, cu aceleeși obstacole mentale și cu
aceleași obiective strategice. Vreți să spuneți că, în strategiile României la Marea Neagră, anexarea Crimeii de către Rusia nu a schimbat nimic? A.I.: Exact.
Nu numai că nu are o strategie nouă, dar nu internalizează în procesul
ei decizional realitatea actuală de la Marea Neagră: nu conștientizează
ce înseamnă Rusia în noul context și care este semnificația Turciei,
spre exemplu. România nu are o analiză proaspătă. Bucureștiul vrea să se
întoarcă la “Sinergia Mării Negre”- un proiect lansat de România în
2006, care se potrivea bine atunci, dar care acum nu mai poate fi
aplicat, nu ne putem întoarce la business as usual. Narativul României
la Marea Neagră nu e actualizat. Bucureștiul poate face mult mai mult
în zonă, dacă vrea. Ce-ar putea face? A.I.:
România are foarte bune relații cu R. Moldova, cu Turcia, cu statele
din Caucazul de Sud, deci ar putea fi un liant între toate aceste țări:
ar putea crea legături economice, în zona civică, în anumite formule, și
politice. În al doilea rând, Bucureștiul poate fi susținătorul acestei
regiuni în instituțiile transatlantice. Când se discută politica de
vecinătate, România ar putea avea o voce puternică dacă ar avea niște
obiective clare. Și în al treilea rând, România poate oferi expertiză,
în alinierea cu standardele europene, țărilor din regiune care își
doresc acest lucru și care ne cer insistent acest ajutor. România poate
deveni un punct nodal de expertiză pentru întreaga regiune, în acest
sens, pe care UE să-l folosească. Și dacă guvernanții nu știu de unde să
înceapă acest demers, le reamintesc că Black Sea Trust este un punct
excelent de plecare.
