Dilema Veche
http://silethismillennium.blogspot.com/2009/03/youtube-broadcast-yourself.html
"
În numele „liniştii“
În mai 1990, pe baza celor două argumente privind revenirea la calm – „să fie linişte în ţară“ şi „fără violenţă“ –, după zilele însîngerate din decembrie 1989, o mare majoritate a cetăţenilor români l-a ales ca preşedinte pe Ion Iliescu. Această alegere avea un sens: traiectoria lui Ion Iliescu era în armonie cu ritmul istoriei din anii comunismului – ascensiunea socială, mînzul lui Ceauşescu, apoi distanţarea de Conducător din cauza fosilizării regimului şi pauperizării, apoi speranţa reconstrucţiei... urmînd linia lui Gorbaciov. Această traiectorie se explică, nu are nimic de dispreţuit, dar revenirea publică a omului care voia perestroika à la Roumaine, Ion Iliescu, în 2012, se înscrie într-un context diferit şi nelinişteşte profund.
Perestroika a eşuat: o putem regreta dezbătînd-o. Conform analizelor filozofului francez Claude Lefort, sfîrşitul comunismului nu a reglat problema pusă de comunism, aceea a justiţiei sociale. Douăzeci de ani mai tîrziu, în România, nu problema justiţiei sociale e în joc, ci voinţa clanurilor aliate de a ocupa prin orice mijloace – de la propagandă la ilegalitate –, însoţite de un discurs antieuropean şi antiamerican, toate spaţiile puterii. Tandemul PSD-PNL se scufundă ca o corabie beată. Nu ne rămîne decît să sperăm că brutalitatea cuvintelor nu se va concretiza în brutalitatea faptelor.
Acest tandem e un hibrid: cum poţi explica şi justifica o alianţă între PSD-ul lui Iliescu, Năstase, Ponta, Titus Corlăţean şi un Crin Antonescu, tot mai mediatizat din 2009 încoace? Cum să explici că intelectuali de renume, universitari serioşi susţin, prin intermediul unor scrisori adresate UE, un guvern care asociază un plagiator – Ponta în persoană – cu un Dan Şova a cărui ignoranţă e atît de mare (sau presupusă ca atare) încît abia acum descoperă, cu tulburare, soarta evreilor români sub regimul Antonescu? Şi Ponta, şi Şova sînt produse ale echipei Năstase...
Se prea poate ca vulgaritatea stilului lui Băsescu – care între timp a făcut şcoală şi probabil că a plăcut, din moment ce a fost imitată!!! –, şocul măsurilor de austeritate luate în 2010 care i-au afectat pe bugetari şi pe pensionari, finalizarea unui parteneriat spectaculos cu Statele Unite şi, mai ales, începutul unei adevărate activităţi a justiţiei prin Direcţia Naţională Anticorupţie au dus la o epuizare a populaţiei şi la respingerea preşedinţiei lui Băsescu. Nu trebuie să uităm că, în 2005 şi 2006, el a avut iniţiative importante privind denunţarea Shoah în România şi condamnarea crimelor comunismului. Aceste măsuri nu sînt doar simbolice, ele exprimă o schimbare politică şi culturală care îi deranjează pe unii: nu, Ion Antonescu nu a fost marele erou al României, ci marele şi fidelul aliat al lui Hitler. Aşa cum Franţa a avut şi ea, prin Petain, episodul ei de colaborare antisemită cu Berlinul!
Fără îndoială, noi, analiştii occidentali, nu ne-am dat seama că aceste măsuri afectau şi nelinişteau o societate a reţelelor şi a familiilor deranjate de faptul că ar fi putut pierde acumulările din anii lui Ceauşescu şi din epoca post-Ceauşescu.
În mai 1990 şi în 1991, Iliescu visa. În 2012, acţionează
Visul de a controla opinia publică l-a determinat să nu economisească mijloacele: i-a chemat pe minerii din Valea Jiului în iunie 1990 la Bucureşti, pentru a curăţa Piaţa Universităţii, unde se exprimau tineri şi mai puţin tineri democraţi, umanişti şi libertarieni. Şi a recidivat în septembrie 1991. „Intelectualii paraziţi“ – cunoaştem termenul, Ceauşescu îi chemase la ordine pe aceşti intelectuali în iulie 1971.
Nu înţelegem că studenţii care au crescut şi profesorii care au îmbătrînit se pot regăsi, în august 2012, împreună cu Crin Antonescu, pe aceeşi linie cu luările de poziţie ale lui Ion Iliescu: revizuirea listelor de la recensămînt, cu spijinul Institutului Naţional de Statistică, descoperirea unui număr de alegători care să justifice un cvorum de peste 50% pentru referendumul din 29 iulie şi să confirme suspendarea lui Traian Băsescu.
Crin Anonescu, la rîndul lui, ne zăpăceşte: la Timişoara, pe 15 iulie, se crede un John F. Kennedy al secolului XXI şi proclamă: „Ich bin ein Berliner!“. Doar o lună mai tîrziu, pe 13 august, iată-l atacînd acţiunea ambasadorului Statelor Unite la Bucureşti şi spunînd că Philip Gordon, asistentul lui Hillary Clinton, are informaţii eronate privind situaţia din România! Fantastică răsturnare, de data aceasta după modelul Putin: Cotidianul din 14 august publică lista ONG-urilor şi membrilor acestora care sînt autori de dezinformări şi legaţi de Washington. O asemenea lectură mă trimite, ca istoric, la toamna lui 1947, cînd încep primele arestări ale oamenilor politici liberali şi ţărănişti, acuzaţi de complot şi de înţelegeri cu Occidentul! Dar istoricul din mine se linişteşte: sîntem în 2012, România face parte din NATO, a primit baze americane, s-a angajat în Afganistan şi, din 2011, este parteneră în Anti Balistic Missile System.
Ce înseamnă atunci vorbele unui preşedinte interimar liberal? Cuvinte menite să mobilizeze un electorat naţionalist? Fără îndoială.
Dar...
Cuvintele au un sens şi Iliescu are un vis
Da, în 1994 România a semnat Parteneriatul pentru Pace. Da, a fost o candidată fără noroc în 1997 pentru integrarea în NATO, susţinută de preşedintele Chirac... Da, şi-a menţinut candidatura în 1999: la acea dată, la guvernare se aflau, sub conducerea preşedintelui Emil Constantinescu, personalităţi politice care, în 2012, îl susţin cu obstinaţie pe Crin cu declaraţiile sale antiamericane... Şi da, la summit-ul de la Praga din 2002 Bucureştiul a primit confirmare că aderarea i-a fost acceptată...
Dar, pe undeva, Ion Iliescu trebuie că e trist: în 1991, a fost singurul şef de stat dintre fostele „democraţii populare“ membre ale Pactului de la Varşovia care s-a grăbit să reînnoiască tratatul bilateral de asistenţă reciprocă exclusivă cu Moscova. Tratat semnat în 1948, reînnoit în 1970 şi pe care îl dorea reactivat. N-a mai avut timpul să finalizeze acest tratat, pentru că URSS s-a prăbuşit.
Acest episod n-ar trebui uitat! Iliescu avea o viziune a lumii postcomuniste care trecea prin legătura cu Moscova!
Aşa că vă propun să visaţi un vis urît: mîine Crin Antonescu şi Ponta, purtătorii de cuvînt ai lui Iliescu cel din 1990 şi chiar şi de după 2000, vor prezenta o vastă viziune geopolitică: alianţă cu Rusia şi Ucraina, axa de securitate Sevastopol-Constanţa, circuitul energetic South Stream... Listele conspiratorilor cu Occidentul sînt făcute, membrii ONG-urilor sînt suspecţi, Băsescu îi va lua locul lui Năstase în închisoare şi soarta lui va fi ca a Iuliei Timoşenko.
Numeroşi români vor lua drumul exilului şi vor fi şterşi de pe listele electorale. „Au venit americanii“ – au spus românii în 2007. Americanii vor pleca şi Terminus Paradis de Lucian Pintilie va fi un film interzis.
Catherine Durandin este istoric, profesoară la INALCO din Paris. Cărţi recente: Que veut la Russie?, Bourin Éditeur, 2010; La mort des Ceausescu: la vérité sur un coup d’Etat communiste (avec la participation de Guy Hoedts), Bourin Éditeur, 2009.
