Alarmă cod roşu de prăbuşire a Occidentului, aşa cum îl ştim - 4 iulie 2018, 11:32 - Iulian Chifu - Sursă : Adevărul.ro

http://silethismillennium.blogspot.com2018youtube-broadcast-yourself.html

Iulian Chifu,

Alarmă cod roşu de prăbuşire a Occidentului, aşa cum îl ştim

 4 iulie 2018, 11:32

       Preluarea conducerii lumii la nivelul politicii de putere şi a marilor actori e un fapt. Mai gravă este lipsa de democraţie între state şi impunerea tot mai evidentă a acordurilor celor mari asupra restul statelor lumii, probată de confruntările tot mai acute a celor mari cu voinţa exprimată în Adunarea Generală a ONU, unde trec Rezoluţiile care, altfel, sunt blocate prin veto în Consiliul de Securitate.

         Dar poate cea mai importantă e mişcarea lumii contemporane în tangaj între război şi pertractări profund mercantile, tranzacţiile cu principii şi valori şi negocierea unilaterală a respectării angajamentelor, în paralel demnitatea şi verticalitatea naţionale. Totul e de vânzare, totul stă pe tarabă, într-o aparenţă de lume degradată şi ajunsă la cele mai joase niveluri, în care etica şi morala sunt vorbe de clacă iar bunul simţ e taxat ca vetust şi inacceptabil, plasat sub eticheta corectitudinii politice care trebuie eliminată.

             Astfel, ne confruntăm în această perioadă cu ameninţarea prăbuşirii depline a instituţiilor fundamentale care au construit Occidentul în ultimii 70 de ani. Un Preşedinte al SUA, Donald Trump, voluntar şi extrem de vocal în public, transmite cele mai complexe şi inacceptabile puncte de erodare şi subminare a unităţii transatlantice. Şi nu mai e vorba acum despre nedreptăţi şi dezechilibre comerciale, despre viziuni diferite asupra încălzirii globale, ci despre fundamentul de angajamente şi valori şi despre subminarea instituţiilor create şi susţinute de generaţii de predecesori ai săi. De la retragerea trupelor americane din Germania, la extragerea Franţei din UE sau retragerea SUA din NATO, acestea nu sunt glume, iar libertinajul politic exhibat public nu ajută în niciun caz, chiar dacă toate abordările sale personale nu reflectă opţiunile Statelor Unite în integralitate şi vor fi nuanţate în consecinţă până la summitul NATO şi la întâlnirea cu Vladimir Putin, de exemplu.



                La nivelul Uniunii Europene, problema existenţială creată de migranţi şi ruptura de înţelegere şi abordare a subiectului la nivelul statelor membre ale UE, ba chiar ultimatumul italian, dublat de problemele interne din cadrul majorităţii şi guvernului german, au putut fi depăşite cu graţie printr-un Acord care nu e nici panaceu, nici soluţie absolută, şi abundă în formulări de tip ambiguitate constructivă ce permite interpretări şi utilizări largi. Cum va fi aplicat în practică, rămâne un mister egal cu respingerile publice ale angajamentelor individuale. Dar semnalul de coeziune e relevant astăzi.

                   În fine, tangajul între negociere şi război se relevă şi mai profund atunci când vorbim despre războiul strategic sino-american în Marea Chinei de Sud. Dacă în cazul războiului comercial încă se joacă spaţiul de negociere, forţarea şi abordările dure ale Administraţiei Americane Trump creează dificultăţi şi riscuri majore. Nu e mai puţin adevărat că în regiune Statele Unite rămân singura formă de balansare a unei preeminenţe chineze ce ameninţă constant vecinii săi cu care are dispute teritoriale sau cărora le impune propria viziune, extinzându-se teritoriale în toată regiunea. Dar riscul declanşării unei confruntări e relevant, iar înţelegerile la nivel militar nu par să apară nici măcar la nivelul relaţiei ruso-americane de pe flancul estic al UE/NATO. 
Donald Trump FOTO EPA

         Stihialul Trump şi tacticile sale dure de negociator 

         Preşedintele SUA Donald Trump a şocat pe toată lumea în pragul întâlnirii cu Vladimir Putin, La Helsinki, cu afirmaţii cel puţin ciudate, ce pun sub semnul întrebării angajamentele SUA şi perspectivele lumii în care trăim. Unii vorbesc despre prăbuşirea NATO şi ruptura transatlantică, după ce Trump l-a asemănat cu NAFTA, şi presa întreabă ce va rămâne la summitul din 10-11 iulie de la Bruxelles din Alianţă, fix înaintea întâlnirii lui Trump cu Putin. Donald Tusk, Preşedintele Consiliului European, vorbeşte despre dorinţa lui Trump de a rupe şi distruge UE, în timp ce numeroşi şefi de state vorbesc despre propuneri stranii ale Preşedintelui SUA, precum Emmanuel Macron, căruia i s-au propus relaţii comerciale avantajoase dacă părăseşte UE. 

                Donald Tusk vorbeşte despre un atac metodic al lui Trump cu scopul de a distruge toate valorile pentru care pledăm şi anunţă, practic, sfârşitul Occidentului unit, aşa cum doamna Merkel anunţa că Europa trebuie să-şi ia soarta în mâini pentru că nu poate să mai conteze pe liderul american şi pe aliatul său de peste ocean. Canada e stupefiată, după ultimele atacuri, iar în materie de taxe, principalii loviţi de către abordările lui Donald Trump sunt exact aliaţii, europenii, japonezii, sud-coreenii, canadienii deopotrivă. Chiar dacă problema reală sunt chinezii. 

             Faptul că preşedintele Trump nu o suportă pe doamna Merkel e de notorietate, iar relaţia Trump-Merkel e reciprocă din acest punct de vedere. În plus, Donald Trump se declară tot mai nemulţumit de G7, de Organizaţia Mondială a Comerţului, de NATO şi de UE, despre care afirmă în privat că sunt afaceri proaste pentru America. Trump i-a sugerat Premierului suedez că SUA ar trebui să părăsească NATO, fapt calificat de consilierii săi drept o glumă. Între timp, Pentagonul planifică şi calculează costurile retragerii/mutării trupelor SUA din Germania.

            Printre opţiunile examinate figurează repatrierea în Statele Unite a unei mari părţi a trupelor, care numără aproximativ 35.000 de militari activi, sau transferul total sau parţial al contingentului în Polonia. Un purtător de cuvânt al Consiliului de Securitate Naţională de la Casa Albă a dezminţit într-un comunicat că Preşedintele ar fi cerut o analiză asupra unei eventuale retrageri a trupelor staţionate în Germania. Şi purtătorul de cuvânt al Pentagonului, Eric Pahon, a dezminţit orice idee de retragere, subliniind că ministerul „evaluează în mod regulat amplasarea trupelor şi analizele costuri-beneficii“. „Rămânem deplin angajaţi faţă de (Germania) aliatul nostru din NATO şi Alianţa NATO“, a adăugat el

           . Între timp, James D. Melville, ambasadorul Statelor Unite în Estonia, şi-a dat demisia ca urmare a unor afirmaţii critice ale preşedintelui SUA, Donald Trump, la adresa aliaţilor europeni ai Washingtonului. Diplomatul, ambasador în Estonia din anul 2015, a indicat într-un mesaj: „Pentru ca preşedintele să spună că UE a fost «înfiinţată pentru a profita de Statele Unite, pentru a ataca puşculiţa noastră» sau că «NATO este la fel de rea ca NAFTA [Acordul Nord-American de Comerţ Liber]» nu este numai în fals din punct de vedere faptic, dar îmi dovedeşte şi că este timpul să plec“.

 ”Donald Trump se declară tot mai nemulţumit de G7, de Organizaţia Mondială a Comerţului, de NATO şi de UE, despre care afirmă în privat că sunt afaceri proaste pentru America. ”

          Dar poate cea mai scandaloasă situaţie e recentul refuz de a condamna anexarea Crimeei de către Rusia şi invocarea investiţiilor făcute de Rusia în peninsula aparţinând legal Ucrainei. Toate acestea au ridicat semne de întrebare despre compromisurile pe care Donald Trump este pregătit să le facă sau despre Marele Târg de la Helsinki, acolo unde discută cu Putin şi Siria, şi Ucraina, şi ingerinţele ruse în alegerile americane. Asta după ce s-a dovedit că mai toţi membri marcanţi ai echipei de campanie a lui Trump aveau afaceri şi legături cu Rusia. 

             Ei bine, Trump nu e America şi nu decide singur relaţiile cu Rusia. Din contra, Congresul a luat măsuri şi l-a îndiguit din primele luni de mandat, neexistând posibilitatea ca Trump să ridice sancţiunile fără Congres. Apoi, consilierii săi sting focul după excesele sale de limbaj foarte libertin politic, prin care spune ce gândeşte ca persoană, de obicei nefundamentat şi în detrimentul SUA, cam prea mult şi prea des. În fine, nu tot ce vrea Trump se şi realizează, multe din dorinţele sale cad la pregătirea dinaintea întâlnirilor. Dar verbalizarea publică excesivă afectează profund relaţiile cu partenerii şi aliaţii, ca şi celelalte acte ale preşedintelui Trump în domeniul comercial sau de mediu, subminând unitatea Occidentului. Însă în rest, vorbim în special despre metode dure şi neconvenţionale de negociere, aşa cum s-a întâmplat la fiecare din acţiunile sale externe. 

            Dacă vom vedea acorduri de Mare Putere ruso-americane, făcute, eventual, pe seama statelor mici, statelor terţe, precum şi impunerea unui Mare Târg – în presa de peste Ocean i se reproşează lui Trump mercantilismul şi negocierea a orice, inclusiv principii, valori şi propria demnitate – atunci semnalul va deveni consistent şi va reclama reanalizarea fundamentală şi reconsiderarea fiecărui acord cu SUA la nivel multilateral. Pentru că nu cred ca acordurile bilaterale să intre vreodată sub spectrul nerespectării sau tranzacţionării lor cu terţi de către administraţia Trump şi de către SUA, indiferent de excesiva libertate a preşedintelui american de exprimare a propriilor simţăminte în public. În rest, până să judecăm, să aşteptăm şi să vedem realizările întâlnirii Trump - Putin din mijlocul lui iulie.

FOTO EPA-EFE

                Acordul pe migraţie. Ce se ascunde sub ambiguitatea constructivă: înţelegere reală, panaceu sau paliativ? 

              Consiliul European de săptămâna trecută a avut de luptat cu tema care ocupă agenda UE de prin 2015, în forme extrem de acute. Şi care a subliniat slăbiciunile UE în a respecta propriile angajamente, acordurile de la Dublin, dar şi blocajul de idei şi cel decizional, pentru că rămăsesem tot la cote şi la soluţii contabiliceşti pentru vieţi de oameni şi probleme sociale enorme. Iată că acum am aflat că, după ore întregi de negocieri în miez de noapte, UE a ajuns la un consens. Dar este el un acord real, consimţit şi susţinut cu toată puterea sau doar un paliativ de moment ? E un panaceu universal pentru statele europene confruntate cu acest fenomen?

              Italia şi Germania erau statele cele mai avide de a avea un acord în materie. Italia lui Salvini, Lega şi Cinque Stele a anunţat un veto pe documentele finale şi pe orice acord de securitate şi piaţă comună dacă nu e soluţionată acceptabil chestiunea migranţilor, prin sprijinirea Italiei în faţa noilor valuri de migranţi şi solidaritatea în tratarea situaţiei celor vechi. Germania, în egală măsură, se afla în faţa unei crize majore chiar în sânul coaliţiei, dar nu cu SPD, ci cu creştin-socialii bavarezi ce deţin Ministerul de Interne. Iar situaţia curgea spre pensionarea prematură a doamnei Merkel, după criza ce urma demiterii ministrului său de Interne, gest obligatoriu pentru conservarea autorităţii Cancelarului veteran în faţa interpelării sale directe. 

           Acordul pe tema migraţiei la care au ajuns vineri dimineaţa devreme liderii ţărilor UE rămâne în spaţiul generalităţilor şi a ambiguităţii constructive. Marele avantaj este că e un acord, deci statele au o susţinere generală faţă de documentul votat. Pe de altă parte, el este suficient de ambiguu pentru a permite orice: şi o soluţie extrem de avantajoasă scepticilor şi legaliştilor, care văd nevoia imperioasă de returnare rapidă a celor ce nu se califică explicit pentru statutul de refugiat, dar şi o soluţie mai europeană, comunitară şi progresistă, cea a umanitarismului şi generozităţii faţă de năpăstuiţii soartei, în special din fostele colonii, majoritatea fiind şi responsabilitatea statelor membre ale UE. 

             Acordul prevede „platforme de debarcare“ a migranţilor, „centre controlate“ şi o consolidare a frontierelor externe. Liderii celor 28 de state membre UE îndeamnă la „explorarea rapidă“ a „conceptului“ încă vag de „platforme regionale de debarcare“ a migranţilor salvaţi pe mare în largul Europei, în cooperare cu Înaltul Comisariat ONU pentru Refugiaţi (UNHCR) şi Organizaţia Internaţională a Migraţiilor (OIM), cu scopul descurajării traversării Mării Mediterane. Însă statele vizate au refuzat explicit să se angajeze să găzduiască asemenea centre - Tunisia, Marocul sau Albania - fapt ce ridică semne de întrebare asupra viabilităţii unei soluţii bazate pe un concept sănătos şi solid, dar care nu e fezabilă în mod practic. Asta pentru că nicio ţară terţă nu s-a autopropus, până în prezent, să găzduiască asemenea locuri de primire a unor migranţi salvaţi pe apele internaţionale, acolo unde se face trierea imigranţilor ilegali separaţi de refugiaţii solicitanţii de azil ce pot fi primiţi în UE. 

            Şi Italia a primit satisfacţie, după cum ziceam, reuşind să aibă un cadru suficient de permisiv care să permită ca imigranţii salvaţi în apele europene să fie preluaţi în „centre controlate“, pe teritoriul UE, de unde vor putea să fie repartizaţi în Uniunea Europeană, în cazul în care sunt eligibili la azil, sau expulzaţi către ţara lor, în caz contrar. Salvini poate astfel să intre în evaluarea şi returnarea masivă a migranţilor ilegali existenţi şi a celor viitori, adunându-i din hotelurile şi locaţiile unde se află răspândiţi în întreaga Italie în aceste Centre Controlate ce urmează a fi înfiinţate lângă litoral. Însă înfiinţarea unor asemenea locuri, care să fie dotate cu mijloace ce respectă normele europene, este lăsată la discreţia statelor membre şi, în acelaşi mod, primirea migranţilor ar urma să se facă „pe o bază voluntară“, adică astfel Italia revine la vechea problemă a lipsei de solidaritate în asumarea refugiaţilor legali. 

          Compromisul include şi un paragraf vizând lupta împotriva deplasărilor migranţilor între ţări din cadrul UE, fără să se aştepte o decizie cu privire la cazul lor în ţara în care au intrat pe teritoriul Uniunii, deplasări catalogate drept „mişcări secundare“. 

        „Statele membre ar trebui să ia toate măsurile legislative şi administrative interne necesare în vederea contracarării unor asemenea mişcări şi să coopereze strâns între ele în acest sens“, se arată în document. 

          Este vorba, de această dată, de oaza de compromis necesar Germaniei şi Cancelarului Merkel în disputa sa tensionată cu CSU.

            În rest, acordul prevede controlul frontierelor, inclusiv prin Agenţia europeană a grănicerilor Frontex, consolidarea susţinerii Pazei de Coastă libiene, care să readucă bărcile la ţărm de acolo de unde au plecat pe mare (pasaj solicitat de Italia şi Malta), o nouă tranşă pentru ajutorarea refugiaţilor din Turcia şi finanţarea unor programe UE-statele din Magreb pentru combaterea reţelelor de traficanţi de carne vie, cu precădere a migranţilor. Cât despre Regulamentul Dublin, nu există o modificare în sensul restrângerii responsabilităţii statului de sosire, din contra (vezi teza mişcărilor secundare), şi nici solidaritatea automată şi obligativitatea asumării cotelor în formă implicită, la nivelul oricăror noi veniţi, cum şi-ar fi dorit Italia. Un acord care e departe de a fi un panaceu, ci doar un compromis care salvează situaţia şi linişteşte apele politicii europene, dar care rămâne mai degrabă un paliativ, pentru că nu dă soluţii practice garantate la aplicare, bune pentru toţi partenerii membri ai UE. 

SUA-China – de la război comercial la război de poziţionare strategică în Asia de Sud-Est 

         Ultima vizită a secretarului Apărării, James Mattis, în Asia de Sud Est – China, Coreea de Sud şi Japonia – a subliniat, o dată în plus, tensiunile şi diferenţele ireconciliabile între Washington şi Beijing nu numai la nivel comercial, acolo unde s-a lansat un adevărat război, ci chiar la nivel de poziţionare strategică, cu amplasamente şi insule artificiale militarizate în toată Marea Chinei de Sud, dar şi cu contacte agresive curente şi atacuri cu laser la adresa avioanelor americane, capitol la care s-au înregistrat peste 20 asemenea incidente. 

           China susţine că nu va da niciun milimetru în spate din teritoriul său, chiar dacă e vorba despre un „nou teritoriu“, creat artificial în Marea Liberă sau pe teritorii disputate cu 6 dintre vecinii săi. Statele Unite pledează pentru Marea Liberă, zona internaţională, şi nu recunoaşte zona de interdicţie de survol introdusă unilateral de China deasupra teritoriilor disputate sau cu construcţii artificiale, unde zboară şi navighează cu forţe militare la contact cu navele chineze. Aici, un incident minor poate duce la escaladare şi la deschiderea focului între cele două părţi. 

         James Mattis a fost la Beijing pentru a afirma poziţiile cunoscute, a încerca un dialog transparent şi constant şi evitarea angajării sau a escaladării reciproce, în timp ce vizita sa e menită să reasigure ceilalţi vecini ai Chinei, primii hărţuiţi de această prezenţă militară. De la Filipine, Taiwan, Brunei, Thailanda, la Vietnam şi Cambodgia, disputele teritoriale sunt aprige, ca şi hărţuirea pescarilor sau a navelor comerciale de către navele militare chineze, un fapt inacceptabil în comerţul internaţional, într-o zonă cu peste 50% din comerţul mondial. La fel şi cu Japonia, pe care Mattis o vizitează, alături de Coreea de Sud.

        În cazul Japoniei asigurările şi garanţiile sunt tema, relativ la rachetele cu rază medie şi lungă ce zboară deasupra insulelor arhipelagului. Iar cu Coreea de Sud, Mattis urmează să stabilească dezvoltarea strategică militară curentă, după anularea exerciţiilor anuale comune, ca urmare a întâlnirii din Singapore între Preşedintele SUA, Donald Trump şi cel al Coreei de Nord, Kim Jong-un. Până una-alta, siturile nucleare nu au fost distruse, ci s-au extins construcţiile la ele, astfel că analiştii se întreabă că, dacă tot doresc să distrugă casa, de ce nord-coreenii refac bucătăria? 

           Vizita a arătat probleme majore în privinţa diferenţelor de viziune nu numai incompatibile, dar chiar în situaţii profund antagonice şi belicoase, fapt ce anunţă oricând ciocniri cu potenţial de escaladare sino-americane. Şi propunerile de evitare a incidentelor par să nu fi fost primite de chinezi nici măcar la nivelul convenit între şefii statelor majore ale Rusiei şi SUA, pe linia de contact din Estul Europei. Din contra, întreg spaţiul de divergenţe din Asia de Sud-Est este subiect al abordărilor sinonime cu declaraţiile preşedintelui chinez Xi, comunicate miercuri lui James Mattis: China nu va da niciun milimetru înapoi din teritoriul său din Oceanul Pacific. 

         „Abordarea noastră este clară şi fără niciun dubiu privind suveranitatea şi integritatea teritorială a Chinei. Nu vom pierde niciun milimetru din teritoriul lăsat nouă de strămoşii noştri şi nu vrem niciun milimetru din teritoriul altora“, susţine Preşedintele Xi în faţa lui James Mattis, în formatul discuţiilor publice. O referinţă directă şi o probă concretă despre cum priveşte China naţionalistă de azi lumea şi pe vecinii săi, regulile internaţionale şi relaţiile cu vecinii, o formulă de tip China first similară abordărilor lui Donald Trump şi care anunţă nori negri în relaţiile militare şi posibilităţile de coliziune între cele două state. 

  

          Siturile nucleare nu au fost distruse, ci s-au extins construcţiile la ele, astfel că analiştii se întreabă că, dacă tot doresc să distrugă casa, de ce nord-coreenii refac bucătăria?

           Nu ştim câte elemente a putut să discearnă James Mattis, secretarul Pentagonului, din această vizită de investigare, ascultare şi înţelegere a poziţiilor Chinei, dincolo de documente, intelligence şi analize. Chiar dacă scopul fundamental a fost să asculte şi să caute, cu acurateţe şi extremă precizie, elementele comune şi cele strategice pe care ar putea să-şi întemeieze o construcţie a relaţiilor viitoare, cele relevante par foarte puţine şi marginale. Din contra, pe liniile fundamentale şi strategice, se pare că vizita validează o dată în plus afirmaţiile din recenta Strategie de Apărare a SUA lansată în decembrie, conform Strategiei de Securitate Naţională a lui Trump de anul trecut, care marchează ambele rivalitatea în creştere şi perspectiva confruntării directe între China şi SUA în Asia de Sud-Est. 

          Anularea exerciţiilor comune americano-sud coreene a fost salutată de către Beijing, dar acesta e conştient că americanii nu vor pleca din regiune, iar scutul antirachetă va continua să fie amplasat până la capăt. Mai mult, o eventuală păcăleală a lui Kim Jong-un ar crea reacţii extrem de dure din partea lui Donald Trump. Însă Pentagonul şi partenerii săi nu a făcut paşi în spate în exerciţiile de afirmare a libertăţii de navigaţie, pescuit şi comerţ din Marea Chinei de Sud-Est.

         Mai mult, China a fost exclusă de la ultimele manevre militare anuale RimPac, lansate în această săptămână, ca sancţiune pentru escaladarea militarizării Mării Chinei de Sud prin amplasarea de sisteme de rachete pe insulele artificiale. În plus, rămâne o temă majoră de divergenţă utilizarea atacurilor cu laser asupra avioanelor americane, fiind vorba despre lumini care orbesc piloţii, nu despre tehnologie ofensivă de alt tip. China a negat aceste acuzaţii, dar subiectul a fost prezent în întrevederea faţă în faţă a celor doi miniştri ai Apărării.