DREPT LA REPLICĂ. În atenţia publicaţiei „Observator cultural“
1. Deconspirarea informatorilor de către CNSAS nu se face „cu temă“, ci cu temei legal, mai precis în virtutea unei legi la alcătuirea şi promulgarea căreia Marius Oprea a contribuit direct şi substanţial. În cazul domnului Dinu C. Giurescu, nota de constatare s-a emis din oficiu, conform prevederilor art. 3, lit. B, din OUG 24/2008, care-i impune Consiliului obligaţia de a-i verifica pe membrii Parlamentului României. Or, după cum cred că ştie toată lumea – mai puţin Marius Oprea –, domnul Giurescu este deputat în funcţie, din partea Partidului Conservator. Suplimentar, CNSAS avea şi obligaţia de a da un răspuns cererii prin care doamna Mirela Corlăţan a solicitat, în 2011, verificarea tuturor membrilor Academiei Române. Vă asigur că nici o persoană din instituţie, indiferent în ce departament ar lucra, nu-şi poate permite să verifice relaţia cu Securitatea doar în funcţie de „mărimea numelui“ cuiva. Cu riscul de a-i dezamăgi pe conspiraţionişti, reuşim să deconspirăm – sau nu! – fiindcă aplicăm legea exact aşa cum a fost scrisă, între alţii, şi de Marius Oprea. Faptul că, în România, instituţiile sînt discreditate şi funcţionarii sînt luaţi la întrebări atunci cînd efectele aplicării unei legi devin neplăcute pentru puternicii zilei e deja un truism. Dar să nu se aştepte nimeni ca eu sau colegii mei să ne cerem scuze public fiindcă respectăm legea.
2. De la promulgarea legii CNSAS, în 2008 – repet, cu sprijinul nepreţuit al lui Marius Oprea –, instituţia a trimis în instanţă peste 2.100 de persoane, dintre care 1.245 sînt ofiţeri de Securitate şi Miliţie. Dacă 60% dintre procesele CNSAS îi privesc pe securişti şi miliţieni, vă las pe dumneavoastră să apreciaţi justeţea afirmaţiei potrivit căreia Consiliul „îi toarnă la greu pe turnători şi îi apără cu fermitate pe securiştii care i-au racolat“. Nu ştiu dacă aceşti ofiţeri trimişi în instanţă şi de care (cu trei excepţii) m-am ocupat personal arată că „mi-am făcut cumva treaba“. Îi las pe alţii să cîntărească. Sînt totuşi nevoită să vă plictisesc cu cifre, fiindcă ele vorbesc despre efortul colegilor mei şi despre obrazul instituţiei, nu despre al meu. Cifrele contrazic flagrant teza lui Marius Oprea şi a altora, potrivit căreia „mărimea numelor“ deconspirate ar suplini lipsa obiectului muncii la CNSAS, în timp ce, în jurul securiştilor care apar în dosare, s-ar aşterne „o tăcere delicată“. Vizitaţi-ne, vă rog, sau citiţi măcar rapoartele anuale de activitate, postate pe site-ul instituţiei. Cu puţină bună-credinţă, veţi observa că nu apucăm să ne plictisim. Ne consolăm însă la gîndul că tăcerea asurzitoare din jurul acestei munci şi al riscurilor pe care le presupune e de preferat, fiind oricum mai „delicată“ decît ameninţările cu abrogarea legii (pe principiul „eu v-am făcut, eu vă omor“).
3. Din nou, aceeaşi lege pe care Marius Oprea ar trebui s-o ştie foarte bine ne împiedică „să avem grija ofiţerilor care l-au anchetat pe Dinu C. Giurescu“ sau „a activiştilor care i-au dat paşaport şi i-au spus scurt «cară-te»!“. Verificarea ofiţerilor de Securitate se face numai dacă victimele solicită acest lucru sau dacă securiştii cu pricina deţin funcţii ori demnităţi publice. Pînă acum, domnul Dinu C. Giurescu nu a depus nici o cerere de verificare a ofiţerilor care l-au anchetat, însă o poate face oricînd. La fel poate proceda şi în cazul ofiţerilor care l-au recrutat.
4. Nu ştiu dacă nota de constatare emisă de Direcţia Investigaţii „a distrus un destin“, dar faptul că ea nu conţine „fragmente de dosar lipite anapoda“ poate fi verificat de orice persoană care se acreditează şi confruntă la faţa locului documentele originale cu informaţia dată publicităţii de CNSAS, prin adeverinţa postată pe site.
5. Despre faptul (incriminant?!) că instituţia nu ar fi apelat la expertiza lui Marius Oprea nici pro bono, nici altfel (precizarea mi se pare interesantă, în orice caz), reafirm public că i-am citit toate cărţile despre Securitate şi i-am obligat şi pe alţii s-o facă, atunci cînd şi-au exprimat dorinţa să lucreze la Direcţia Investigaţii. Totuşi, printre angajaţi şi mai ales printre membrii Colegiului au fost şi sînt destui care cunosc foarte bine epoca pe care o studiem. În plus, aşa cum am arătat deja, expertiza lui Marius Oprea s-a făcut simţită cu brio, în textul ambelor legi privind deconspirarea Securităţii. Regret însă că frustrarea de a nu fi fost solicitat şi-a găsit leacul în depoziţia pe care a dat-o în instanţă şi prin care l-a ajutat pe colonelul Nicolae Paraschiv, de la Securitatea Braşov, să cîştige procesul cu CNSAS. În nemernicia noastră, continuăm să credem că Nicolae Paraschiv a făcut poliţie politică. Din acest motiv, vom face recurs.
6. Despre trecutul meu „politic“ şi alegaţiile lui Marius Oprea, din care citez: „Doamna Nagâţ, care mă turna la UASCR în timpul facultăţii (şi poate nu doar acolo, pentru că nu întîmplător, din dosarul meu de anchetă, mi s-au dat doar nouă pagini, nici măcar propriile declaraţii, ca să nu spun de notele informative ale colegilor), are şi ea marea grijă a domnului profesor Dinu C. Giurescu“, am de făcut următoarele mărturisiri:
Am fost pionier, comandant de grupă şi locţiitor de comandant de unitate, am purtat însemne comuniste, trese, şnururi roşii şi bleu ciel, apoi am devenit membru UTC, în timpul liceului şi al facultăţii. N-am făcut nici un gest eroic, n-am împrăştiat manifeste, n-am distribuit revista Gîndirea printre colegi, n-am fost anchetată de Securitate, aşa cum au păţit Marius Oprea şi alţii pe care-i numeşte în „scrisoarea“ sa deschisă. N-am fost nici pe departe vreo eroină anticomunistă – în privinţa asta are dreptate. Recunosc public că mi-am trăit adolescenţa şi tinereţea ca un autist, fără nici o ambiţie de a face carieră în România (de altfel, nici nu puteam, am zis mersi că am trecut de selecţia dosarelor la înscrierea în facultate). N-am visat niciodată la vreo schimbare de regim, ci doar la plecarea din ţară. Ultimii ani ai puterii lui Ceauşescu i-am suportat doar la gîndul că, după absolvire, vreuna dintre rudele mele risipite pe vreo trei continente mă va ajuta să plec. Pentru mine, România era o cauză pierdută. N-am trecut prin experienţele lui Marius Oprea, dar nici n-am turnat niciodată pe nimeni, nici la UASCR, nici „în altă parte“. Nu pretind nimănui să mă creadă pe cuvînt, dar am dreptul să cer oricui, în virtutea bunului-simţ şi, eventual, a legilor care pedepsesc calomnia, să aducă probe atunci cînd publică despre mine astfel de mizerii. Pînă cînd dovezile vor ieşi la iveală, pentru cei nedumeriţi şi mai ales pentru cei de bună-credinţă, evoc o întîmplare din studenţie.
Mi-am petrecut anii de facultate într-un cerc foarte restrîns. Dintre cei 25 de studenţi cîţi erau într-un an de studiu la Filozofie, mi-au fost apropiate numai două persoane – prietena mea din liceu şi soţul meu. N-am făcut parte din nici o gaşcă, n-am fost la chefuri, şuete, „ceaiuri“ sau petreceri în cămin, n-am locuit altundeva decît acasă. N-am avut absolut nimic în comun cu Marius Oprea, nici la cursuri (era student la altă facultate), nici în timpul liber – din fericire pentru mine, constat acum. Ne-am intersectat accidental în 1988, cînd, împreună cu colegul lui de cameră, am încercat să pun în scenă, pentru festivalul de teatru studenţesc, o piesă de Matei Vişniec, imediat după „evaziunea“ scriitorului în Franţa. În vreo două-trei seri, nu mai mult, am repetat cu Sorin Matei piesa într-un act Ultimul Godot, în camera de cămin unde se afla şi Marius Oprea. Ştiam că Matei Vişniec era transfug, dar am propus totuşi piesa, fiindcă textul era excelent şi, la nevoie, puteam pretexta faptul că apăruse în revista Secolul 20. În ziua reprezentaţiei, profesorul Aculin Cazacu, despre care atunci credeam că e securistul acoperit al Facultăţii de Filozofie, m-a anunţat că piesa a fost scoasă din concurs şi că „aţi dat de dracu’, autorul e fugit“. M-a întrebat, aproape mîrîind, dacă am ales piesa cu bună ştiinţă. I-am răspuns, cît de senină am putut, că nu ştiam de fuga lui Vişniec şi că am luat textul dintr-o revistă tipărită legal în România. Mai departe nu s-a întîmplat nimic, n-a urmat nici o anchetă, n-am avut de suferit de pe urma acestei „ghiduşii“ pe care am comis-o cu Sorin Matei (nu cu Marius Oprea). Am trăit o vreme cu spaima difuză că ar putea urma ceva rău, că Aculin Cazacu ştia adevărul şi cineva „îi suflase“ cum au stat, de fapt, lucrurile, dar nimic mai mult. Recunosc că l-am bănuit pe Marius Oprea, procedînd prin eliminare: mă gîndeam că nici eu, nici Sorin Matei nu aveam interesul să ne turnăm singuri.
După ani de zile, citind dosare la CNSAS, mi-am dat seama că bănuiala mea fusese nedreaptă: în căminele de la Grozăveşti se instalau în mod curent microfoane. În iunie 2002, m-am întîlnit cu Marius Oprea la o conferinţă a Institutului Goethe şi am schimbat cîteva cuvinte despre dosarul lui, pe care-l căuta asiduu. I-am spus că şi eu aş fi vrut să-l văd, mai ales după povestea cu piesa lui Vişniec. Într-un acces de sinceritate, i-am mărturisit că l-am bănuit pe el şi că regretam acest lucru. Mi-a părut rău că-l suspectasem degeaba, tocmai pe el, şi am simţit nevoia să i-o spun. Asta a fost tot.
După unsprezece ani, din această banală discuţie, Marius Oprea a fabricat o dramoletă de prost-gust, cu mărturisiri înlăcrimate (în faţa a doi demnitari?!), o poveste delirantă şi ticăloasă, pe care a lansat-o public fără pic de ruşine. Pe ce căi a ajuns de la „îmi pare rău că te-am bănuit pe tine“ la „îmi cer iertare că te-am turnat“ numai Marius Oprea şi zeul Dionysos ar putea explica. În orice caz, pînă la clarificarea acestei oribile mistificări, le propun celor care îl cred necondiţionat, fără probe – desigur, e cuvîntul „vînătorului de securişti“ faţă de cuvîntul unui funcţionar oarecare –, propun deci grupului care, în curînd, se va numi probabil „Martorii lui Oprea“ să-şi exerseze puţin raţiunea: dacă n-am avut nimic de-a face cu el înainte de 1989 (cum pot confirma o mulţime de martori), nu l-am frecventat şi nu mi-a împărtăşit vreodată planurile faptelor lui de glorie, ce anume aş fi putut să torn eu despre Marius Oprea? Mai departe, dacă ştia că sînt „o activistă“ şi „o turnătoare“, de ce a tăcut atîţia ani, pînă la verificarea parlamentarului şi academicianului Dinu Giurescu (întîmplător, deputat PC şi coordonator al tezei sale de doctorat)? Din vara lui 2000, de cînd lucrez la CNSAS, Marius Oprea a fost, pe rînd, consilier al unui preşedinte de ţară (cel care şi-a încheiat mandatul declarîndu-se „învins de securişti“), consilier al unui prim-ministru, preşedinte al ICCMER şi membru în Comisia Prezidenţială pentru Analiza Dictaturii Comuniste din România (pentru aceeaşi Comisie lucrînd şi eu, dar ca expert). În toate aceste calităţi oficiale, Marius Oprea a avut acces în orice arhivă din România, inclusiv a Securităţii, a PCR sau a UASCR. Putea verifica pe oricine şi putea documenta orice turnătorie posibilă – cu condiţia ca ea să fi existat. Iarăşi, dacă a primit doar nouă file despre persoana lui, fiindcă „turnătoriile“ mele ar fi acoperite de SRI (cu tot ce decurge în mod logic de aici), reamintesc că Marius Oprea a avut, în toţi aceşti ani, şi are şi în prezent toate pîrghiile legale şi informale să mă deconspire, cu probe. În aşteptarea lor, adaug despre mine un singur lucru: mă consider un om norocos. Dosarele Securităţii pe care le citesc de atîţia ani nu mi-au schilodit mintea şi nu sînt nici atee. Dar pînă cînd justiţia divină o să-şi facă treaba, m-aş declara mulţumită şi cu testul poligraf.
Comentarii utilizatori
- 29-01-2014
- Nr. 708
-
Germina NAGÂŢ
- POLEMICI
- 25 Comentarii
Când am hotărât să nu mă identific (lucru pe care l-am făcut pentru prima oară), TRISTĂ mi-a venit prima idee. Pentru că este ceea ce simt când citesc toate comentariile, nu numai legate de acest articol. Mă întreb :OARE A DISPĂRUT CU TOTUL DRAGOSTEA DE ȚARĂ ? Nu vă dați seama că nu mai se știe CINE cu CINE și CINE contra CUI ? Se cultivă URA și URA este ca o avalanșă care distruge totul ce-i vine în față și nu duce nicăieri.
ROMÂNIA este o ȚARĂ MINUNATĂ ! Când te uiți pe hartă și vezi cum Dumnezeu i-a dat o formă bogată în ape, câmpii, munți, păduri, nu știi cum să-I mai mulțumești. Oamenii erau blajini, primitori, mirosul de cozonaci cu vanilie se simțea pe toată strada și ouăle roșii se ciocneau serbând Sfântul Paște. Învățam în școală ce înseamnă, POLITEȚEA, RESPECTUL față de ȘCOALĂ și PROFESORI. învățam o limbă română frumoasă- fără ”fan” și ”samitul de la …”, învățam să ne iubim ȚARA.
Unde s-a ajuns astăzi ? Este adevărat că personaje ca Germina Nagâț, Dorin Tudoran și alți ”vânători de vrăjitoare”, VULNERABILI PÂNĂ ÎN MĂDUVA OASELOR, INFESTEAZĂ ATMOSFERA.
Mă gândeam de multe ori că, dacă aș fi dat doctoratul la ”RETORICĂ” mi-aș fi ales ca subiect ”GURU”. Ei fac parte din această categorie care zăpăcesc mințile și fac rău.
Orice om care a trăit perioada evocată ar trebui să-și dea imediat seama că mărturisirile doamnei Nagâț nu pot fi considerate dovezi ale ”nevinovăției” sale în cazul Marius Oprea. Fiindcă sînt extrem de contradictorii, neverosimile pe alocuri. Dacă dezgolim textul de emoția și de ironia (pe alocuri chiar autoironie) cu care a fost scris, ne trezim față în față cu un autoportret de care autoarea n-are nici un motiv să fie mîndră, căci nu poate să inspire încredere.
1. Conform „mărturisirilor” sale despre ultimii ani ai dictaturii, cînd avea vîrsta studenției, doamna Nagâț considera România o cauză pierdută, o țară în care ea nu putea visa la vreo carieră, ci doar la emigrare, la plecarea spre Vest. Pînă aici pare logic. Contradicția apare cînd aflăm că doamna Nagâț, în acest context, alege să urmeze Facultatea de Filozofie din București, o instituție recunoscută pentru faptul că forma tot felul de activiști, viitoarele cadre superioare ale partidului, o facultate superpolitizată între zidurile căreia se studia temeinic doar marxism-leninismul. Pe scurt, de ce a ales să urmeze tocmai această facultate, dacă aspira într-adevăr ca la terminarea studiilor să plece cu ajutorul rudelor și să rămână în Occident? Nu e ciudat?
2. În timpul dictaturii, a fost foarte cuminte și conformistă, s-a supus cursului banal al lucrurilor, nu a făcut nici un ”gest eroic”, ne spune doamna Nagâț, și subliniază că nu a fost o ”eroină anticomunistă”. Cum se face atunci că în anul 1988 riscă sancțiuni foarte grave, propunîndu-și să pună în scenă, în cunoștință de cauză, pentru un festival de teatru al studenților comuniști, o piesă a unui autor fugit în Occident din septembrie 1987, deci clar interzis de cenzura comunistă, și îl înfruntă ”senină” pe însuși acela pe care-l suspecta a fi ”securistul acoperit al Facultății de filozofie”? Nu s-ar putea crede că doamna Nagâț a încercat totuși un ”gest eroic”, un gest de adevărată mare eroină anticomunistă, de care acum se dezice prin prima parte a mărturisirilor sale?
3. Potrivit aceluiaș text, autoarea era apropiată doar de o colegă de liceu și de soț, aproape că nu își cunoaște colegii de an de la Filozofie, e o persoană retrasă care nu frecventează inevitabilele „ceaiuri” și chefuri din căminele studențești. Cum se explică această deschidere pentru scenă, pentru teatru, la cineva care se descrie ca avînd un stil de viață ”autist”? Cum ajunge în 1988 să repete o piesă de un autor interzis în România (o piesă cu doar 2 personaje masculine!), într-o cameră din căminul de băieți, tocmai cu colegul de cameră al lui Marius Oprea, care coleg era și el student la altă facultate decât cea frecventată de doamna Nagâț? Profilul nu pare să corespundă. În lipsa istoriei complete este foarte greu să imaginăm felul în care doamna Nagâț a ajuns la vremea respectivă să-l ”intersecteze accidental” pe colegul de cameră al lui Marius Oprea.
4. Dintre toate mărturisirile făcute de doamna Nagâț, fragmentul următor este cel mai greu de înghițit: ” Mai departe nu s-a întîmplat nimic, n-a urmat nici o anchetă, n-am avut de suferit de pe urma acestei „ghiduşii“ pe care am comis-o cu Sorin Matei (nu cu Marius Oprea). Am trăit o vreme cu spaima difuză că ar putea urma ceva rău, că Aculin Cazacu ştia adevărul şi cineva „îi suflase“ cum au stat, de fapt, lucrurile, dar nimic mai mult. Recunosc că l-am bănuit pe Marius Oprea, procedînd prin eliminare: mă gîndeam că nici eu, nici Sorin Matei nu aveam interesul să ne turnăm singuri.”
Dacă nu s-a întâmplat nimic, dacă piesa nu a fost jucată, fiind scoasă din concurs chiar în ziua reprezentației (înseamnă că Aculin n-a știut nimic până în ultima clipă?), dacă nu a fost anchetă, etc., ce adevăr putea să afle Aculin Cazacu și cum anume putea fi bănuit Marius Oprea de o turnătorie fără nici un fel de urmări?
5. În final, doamna Nagâț, devenită între timp funcționarul care este astăzi, ne mărturisește că a căutat și citit dosare în care se aflau informații despre studenții acelor vremi: ”După ani de zile, citind dosare la CNSAS, mi-am dat seama că bănuiala mea fusese nedreaptă: în căminele de la Grozăveşti se instalau în mod curent microfoane.”.
În cercetările sale, dacă e sigur că n-a dat absolut întîmplător și peste dosarul lui Marius Oprea, cum ar fi putut fi sigură că acesta nu a turnat-o? Și de ce a simțit nevoia să își ceară scuze în 2002 fiindcă l-a bănuit de turnătorie în 1988? Să fi înțeles abia acum, doamna Nagâț, că, să zicem, în cazul de față, nici nu se punea problema unei turnătorii oarecare, fiindcă în acea cameră erau deja instalate microfoane și locatarii trebuiau doar provocați, ocazional, și trași de limbă să spună tot ce fac și ce gîndesc?
Ar fi extraordinar dacă doamna Nagâț ar reveni cu mărturisiri suplimentare, capabile să împrăștie impresia neplăcută creată de aceste contradicții și inadvertențe, așa cum unii martori, nu ai dlui Oprea, ci ai istoriei recente, ar putea să iasă din tăcerea lor prudentă și să ajute la clarificarea trecutului.
1. Este nume nu pseudonim, numai că trebuie să faceţi un mic efort intelectual.
2. Unde aţi trăit d-le Moroianu?
Nu aţi dat niciodată note de relaţii?
În instituţia unde securitatea ne viola în direct, nu pe ascuns cum au păţit alţii, aveam, voiau nu voiau securiştii, relaţii profesionale cu străinii. După aia dădeai nota de relaţii care ajungea unde trebuie, adică la securitate.
Dacă aţi avea un pic de capacitatea de analiză, pe care nu o aveţi, după cum vă exprimaţi, aţi constata că fragmentele extrase în acest document par a fi astfel de note de relaţii.
Pe de altă parte, se pare că n-aţi suferit consecinţa unor astfel de turnătorii, care unora le-a frânt viaţa şi profesională şi intimă.
Eu am o mulţime de cazuri şi necazuri în amintire.
Remarc, asa cum o facea si d-nul Cernat, anumite accente tendentioase ale GN, referitoare la presd. E. Constantinescu. Din postura in care se afla domnia sa, e inadmisibil sa nu cunoasca contextul in care EC a facut acea declaratie, cu atat mai mult cu cat acesta a dat n lamuriri publice in care a evidentiat citarea sa defectuoasa prin scoaterea din context a afirmatiei. Formularea explicita a presedintelui a fost ca „Securitatea m-a invins in comunicare”! Se stie cine a profitat politic de pe urma acestei manipulari, repetand-o si astazi. Calitatea oficiala nu-I permite insa doamnei GN sa faca astfel de trimiteri tendentioase, fiindca ii tradeaza partizanatul real sau imaginar. Si ar mai trebui domnia sa sa nu uite ca institutia pe care o conduce s-a nascut extrem de greu si cu efortul acestui presedinte dispretuit de dansa; iar printre detractorii si sabotorii acestui proiect s-a numarat tocmai „presedintele pentru alte coordonate isterice” de astazi…
Istoricul Giurescu NU a fost pus la \”stalpul infamiei publice\” pentru ca, vezi Doamne, asa o cerea legea CNSAS respectata de \”alba ca zapada\”, Germina Nagat.
D-nul Dinu Giurescu trebuia \”rastignit\” pentru ca si-a permis, vai, la antena 3 sa apere ROMANISMUL si sa \”plezneasca\” ungarismul ultra-pretentios si nerusinat. A devenit antologica scena de la antena 3 dintre Gheorghe Frunda si dl Giurescu, primul artagos, jignitor, mincinos si amenintator si al doilea RABDATOR, ECHILIBRAT SI BINE DOCUMENTAT IN REPLICI SI CHIAR CONCILIANT.
Ca place sau nu, asta-i, pe scurt, CAUZA afacerii murdare cu dosarul dlui Giurescu.
Dna Nagat NU trebuia sa accepte premiul. Acceptandu-l si-a dovedit LIPSA de impartialitate. De aceea trebuie sa DEMISIONEZE din CNSAS sau sa fie DEMISA.
Daca si altii din CNSAS au acceptat sa fie premiati, asta inseamna ca CNSAS a devenit un teritoriu scindat in feude in fruntea carora se afla adversari care-si servesc simpatizantii cu celeritate, atunci CNSAS trebuie desfiintat.
Totuși, în încercarea de a înțelege și eu câte ceva din resorturile ei ascunse, l-aș întreba pe dl Adrian Nițǎ cum ar fi putut d-na Germina Nagâț sǎ se sustragǎ de la obligația legalǎ a publicǎrii dosarului d-lui Giurescu? Ce altceva ar fi putut face?
Iar reproșul în cauzǎ e cu atât mai surprinzǎtor cu cât este precedat de constatarea (absolut adevǎratǎ, dupǎ mine) cǎ . Așadar respectarea prevederilor legii nu i-a adus niciun prejudiciu de imagine profesorului Giurescu, ci tocmai dimpotrivǎ. De unde atunci îndârjirea împotriva d-nei Nagâț? (Ultima întrebare se adreseazǎ și celorlalți participanți la campania împotriva acestei doamne.)
Intrebarea: „care este diferenţa dintre turnătorie, cu toate consecinţele nenorocite în destinele unora şi notele de relaţii cu străinii, fie şi români la origine?” este atat de cutremuratoare in cinismul si iresponsabilitatea ei, incat ar putea figura in orice antologie a rautatii si orbirii morale.
Iar faptul ca o puneti sub pseudonim nu aranjeaza cu nimic lucrurile.
Din nou COMENTARII lungi, încârligate, înbârligate, parcă SPECIAL să te îndepărteze de SUBIECT. Este clar ca lumina zilei că acesta-i SCOPUL. Noi nu trebuie să ducem corespondență unul cu celălalt CE am comentat, DE CE am susținut o problemă, totul este SIMPLU;
-doamna GERMINA NAGÂȚ nu merita să fie premiată
-doamna GERMINA NAGÂȚ nu a învățat nimic de la regretatul TICU DUMITRESCU și trebuie să-și dea demisia sau să fie demisă.
-toți aceia care astăzi aruncă cu pietre în Marius Oprea împărtășeau altădată aceleași păreri. Dar DE CE să nu se năpustească pe el, ”ȘO PE EL !”, surplusul de adrenalină trebuie consumat.
-Nu am crezut niciodată în EFICACITATEA CNSAS-ului și când mi s-a propus încă de la primele începuturi să studiez dosarul familiei, am refuzat, spunând că ”ESTE UN SUBIECT CONTROVERSAT”. Câtă DREPTATE am avut !!!!!! Nu trebuia pentru nimic în lume să calc pragul acestei instituții”retrăiești TRECUTUL, simți securitatea, te sufoci și….ieși cu un GUST AMAR !”.
-totul este, CINE CONTROLEAZĂ ACTIVITATEA acestei ”distinse doamne” GERMINA NAGÂȚ ?
-terminați cu ”LICHIDĂRILE DE CONTURI” ! Generează URA și URA nu duce nicăieri!
dan: Dacă asta-i tot ce ai reținut, nu te mai rețin și eu. Totuși, dacă dai căutare pe Google, vezi că m-am deconspirat demult.
Nu te labarta pe „cearceafuri” ca risti sa nu fii citit si bagat in seama, exceptie eu, probabil.
Dupa ce ne ametesti cu atatea ocolisuri, la final te asezi mumos de partea dnei Nagat & CO.
Zici: „Calm privind, textul lui MO o incriminează fugar pe GN – cică l-ar fi turnat la ASC (Asociația Studenților Comuniști – de fapt, uteciști) din facultatea de Istorie-Filosofie a anilor 1980. O drăcovenie, ce era ASC, organ de poliție politică?”
Asa e, UASCR, care includea ASCUB si nu ASC, nu era organ de politie politica. ERA MANA LUNGA A POLITIEI POLITICE pentru ca toate acele organizatii studentesti comuniste erau legate direct la ofiterii de Securitate precum toate institutiile de stat din Romania.
Mai zici: „Bine, pentru că între lege și aplicarea ei se interpune omul – cum spunea Dumitru-Radu Popescu, în seria lui romanescă începută cu F. Astfel că o lege proastă poate ajunge de-a dreptul criminală, aplicată fiind de rău-voitori. Chiar și una bună poate deveni rea, prin aceeași rețetă. De ce ar aplica unii o lege cu rea-credință, altă poveste, pentru alte ocazii.”
De ce pentru alte ocazii? Aici si acum este OCAZIA!
Pai omul care se interpune intre lege (asa proasta cum e ea acum) si aplicarea ei este chiar dna Germina Nagat. Si chiar daca legea ar fi buna dna Nagat tot cu rea-credinta ar aplica-o ca tot are experienta RAULUI, pardon, a politiei politice aplicand legea proasta dupa care se conduce acum CNSAS. De-aia am si propus sa fie demisa, fie legea rea sau buna.
Mai zici: „Nu vă așteptați la o expertiză juridică, n-am calitatea de a o face. Eu doar pot afirma, cu deplină sinceritate, că o lege care-l absolvă pe un ofițer operativ din DSS, de acuzația de poliție politică, e o lege proastă – o anti lege, de fapt”
Tot la dna Nagat ajungem! Ati auzit cumva ca dna Germina Nagat ar intentiona sa-si de-a DEMISIA in protest ca legea CNSAS este „anti lege, de fapt””? Dimpotriva, dna Nagat profita de legea proasta a CNSAS servindu-si DOAR admiratorii in ale deconspirarii, adica FACE POLITIE POLITICA. Re-repet: dna Nagat trebuie sa-si de-a demisia sau sa fie demisa, indiferent ca legea-i buna sau rea a CNSAS-lui.
In sfarsit, alt citat: ” Dar ofițerul operativ din DSS ce alt rost avea decît să recruteze informatori (colaboratori, persoane de sprijin, de influență șamîdî) pentru a pune în operă o rețea informativă în domeniul lui de interes? Mai ales în anii 980, operativii DSS erau disperați să facă planul la recrutări – că așa lucrau și ei, ca toți oamenii muncii, cu plan de activitate, unde scria negru pe alb: Cutare va recruta N informatori, pînă la data.
De ce dracu sa-i fi recrutat dacă nu pentru a-i pune să afle ce spuneau unii-alții, ce făceau ori nu făceau, ce gîndeau – chiar? Apoi, unde se duceau informațiile dacă nu la conducerea DSS, care le punea cap la cap și stabilea – indiferent de ce-și închipuiau securiștii din teren ori oamenii lor – cine era periculos pentru securitatea statului și cine nu; cine trebuia descurajat să mai dea din gură; cine să fie atenționat în legătură cu unele afirmații, acțiuni; cine să fie prins într-un plan de urmărire informativă, pentru care se făcea DUI (Dosar de Urmărire Informativă, cu tot ce presupunea așa ceva – filaj, plasare de TO – tehnică operativă, infiltrarea informativă în cercul de apropiați și cunoscuți); în fine, cine să fie dirijat spre alte obiective informative, și în ce scop”
Mai sus spuneai ca nu te prea pricepi, ma rog, la expertize juridice si mai stiu eu la ce altceva si acum dai si ambaleaza tare pe „terenul” Securitatii ce vad ca-l stapanesti bine. Pe mine ai reusit sa ma uluiesti cu atatea cunostinte despre metodele si tehnicile Securitatii. Te-ai deconspirat! Esti un EXPERT in domeniul descris amanuntit!
Avantajul de a nu-i cunoaște pe oamenii ăștia – Oprea, Nagîț, Giurescu etîcî – devine brusc dezavantaj, ascultîndu-i, citindu-i. Au un fel de a se răfui care obligă la a-i cunoaște personal, la a le ști povestea vieții. Din personaje oarecum reale, devin cotropitor reale, te obligă să le trăiești viețile, poveștile, umorile și frustrările. Ar trebui să fim în pielea lor – în povestea lor – pentru a-nțelege ce Dumnezeu au de-mpărțit.
Literar vorbind, e un fel excitant de a și scrie, și citi – de parcă am fi invitați să participăm la scriere, la curgerea poveștii.
Dar nu-i literar, e real. Iar noi trebuie să judecăm și să-mpărțim dreptatea. Desigur, acceptînd că soluția noastră poate fi neconvenabilă ba unora, ba altora, ba tuturor – pînă și nouă înșine. Curat exercițiu schizo! Ori măcar sport extrem, unde riști să te ia de cap, să nu mai știi însuți ce e și ce nu adevăr/at pe lumea asta.
Calm privind, textul lui MO o incriminează fugar pe GN – cică l-ar fi turnat la ASC (Asociația Studenților Comuniști – de fapt, uteciști) din facultatea de Istorie-Filosofie a anilor 1980. O drăcovenie, ce era ASC, organ de poliție politică? Măcar la decanat să-l fi reclamat. Oricum MO a terminat facultatea fără probleme. Și iar oricum, dacă avut ceva de suferit din partea Secu, nu datorită GN a avut ci datorită lui însuși, a ceea ce făcea contrar disciplinei impuse atunci tuturor.
Partea consistentă a diatribei lui MO se adresează unor practici ale CNSAS, în urma cărora Giurescu apare ca turnător. Aici este GN incriminată indirect, ca personaj decizional al instituției cu pricina.
La rîndu-i, GN își apără activitatea și instituția invocînd bunele lor practici, în acord cu legea de funcționare. Scoțîndu-i ochii lui MO cu argumentul că este dintre coautorii legii, și că – prin funcțiile sale publice de după 1990 – este direct răspunzător de felul cum funcționează CNSAS, dacă tot afirmă că nu bine funcționează. Bine că s-a oprit la vreme și nu a mers pînă acolo unde să-i fi pus întrebarea finală: Dacă erai tu la CNSAS, crezi că altfel ar fi funcționat?
Bine, pentru că între lege și aplicarea ei se interpune omul – cum spunea Dumitru-Radu Popescu, în seria lui romanescă începută cu F. Astfel că o lege proastă poate ajunge de-a dreptul criminală, aplicată fiind de rău-voitori. Chiar și una bună poate deveni rea, prin aceeași rețetă. De ce ar aplica unii o lege cu rea-credință, altă poveste, pentru alte ocazii.
Așadar, despre lege să vorbim. Dar nu despre toată, doar despre locul unde stabilește ce e – ce faptă întrunește condițiile pentru a fi probată – activitatea de poliție politică.
Nu vă așteptați la o expertiză juridică, n-am calitatea de a o face. Eu doar pot afirma, cu deplină sinceritate, că o lege care-l absolvă pe un ofițer operativ din DSS, de acuzația de poliție politică, e o lege proastă – o anti lege, de fapt.
Exact, e vorba despre Paraaschiv acela, despre care MO a declarat – în calitate de martor la proces – că nu știe să fi desfășurat activitate de poliție politică, în termenii legii. Care spun că nu e poliție politică atunci cînd obiectul acelei activități nu are de suferit în urma ei.
Pe o logică simplă: ești milițian dacă bați pe stradă dar nu ești dacă doar patrulezi. Atunci, la ce mai patrulează bunul milițian? Poate că nici nu, doar comite una pasegiata – o plimbare, chiar dacă și cu echipamentul din dotare.
Pot accepta asta. Oi părea ciudat dar mă bazez pe propria-mi experiență de familie: tata era ofițer de comisariat și, pînă să plec de-acasă, nu l-am văzut altfel îmbrăcat decît în uniformă, oriunde s-ar fi dus. Dar nu că era marțial, pur și simplu socotea că, dacă tot îi dădea statul haine, n-avea rost să dea banii pe altele cînd el avea ce-mbrăca, indiferent de anotimp.
Dar ofițerul operativ din DSS ce alt rost avea decît să recruteze informatori (colaboratori, persoane de sprijin, de influență șamîdî) pentru a pune în operă o rețea informativă în domeniul lui de interes? Mai ales în anii 980, operativii DSS erau disperați să facă planul la recrutări – că așa lucrau și ei, ca toți oamenii muncii, cu plan de activitate, unde scria negru pe alb: Cutare va recruta N informatori, pînă la data.
De ce dracu sa-i fi recrutat dacă nu pentru a-i pune să afle ce spuneau unii-alții, ce făceau ori nu făceau, ce gîndeau – chiar? Apoi, unde se duceau informațiile dacă nu la conducerea DSS, care le punea cap la cap și stabilea – indiferent de ce-și închipuiau securiștii din teren ori oamenii lor – cine era periculos pentru securitatea statului și cine nu; cine trebuia descurajat să mai dea din gură; cine să fie atenționat în legătură cu unele afirmații, acțiuni; cine să fie prins într-un plan de urmărire informativă, pentru care se făcea DUI (Dosar de Urmărire Informativă, cu tot ce presupunea așa ceva – filaj, plasare de TO – tehnică operativă, infiltrarea informativă în cercul de apropiați și cunoscuți); în fine, cine să fie dirijat spre alte obiective informative, și în ce scop.
Pentru Paraschiv acela, bunăoară, cîteva întrebări erau de ajuns: Ai deschis vreodată DUI? Ai recrutat rețea informativă? Adică, ți-ai făcut datoria de ofițer de Securitate ori ai tăndălit-o acolo? Și dacă ai lucrat în doru lelii, cum de-ai ajuns la grade superioare și funcții de conducere? Iar în calitate de șef – fie și doar de birou – ți-ai pus subordonații să-și facă treaba ori ați plantat panseluțe împreună, zi-lumină ba chiar și nopți albe?
Sigur, ar fi probe indirecte. Adică, zice legea, dacă nu vine o victimă să reclame că datorită lui Paraschiv a avut de suferit, atunci Paraschiv n-a făcut poliție politică. Dar de ce erau toți conspirați și-și conspirau activitatea, fiindcă erau cumsecade și voiau binele tuturor? Atunci, nu erau cîini de luptă (cu dușmanii poporului, ai socialismului și comunismului, ai ordinii de stat) erau căței de interior, plătiți gras ca să facă mumos, să scheaune Flococește-mă?!
Evident, MO știe toate astea, a săpat destul pentru a fi la curent cu felul de funcționare a DSS. Astfel că mărturia lui, în favoarea lui Paraschiv – și apoi, a lui Giurescu – nu-i defel cinstită, chiar depusă sub jurămînt. Dimpotrivă, e chiar contrară întregii sale povești, care l-a proiectat ca aprig antisecurist.
De ce a făcut-o? El știe. Ce știm noi e că și-a făcut un imens deserviciu, iar pe noi încă mai caută să ne aburească. Pe noi, ca pe noi – n-avem a suferi din atîta lucru – dar și pe prietenii lui de-o viață, care l-au prețuit tocmai datorită consceventei lui activități de dezvăluire a crimelor comise de DSS. Și de care tot el se leapădă, orbitor în superbia lui.
Iată în ce situație falsă se poate pune omul ăsta: ajunge GN – singură recunoscînd că a fost cuminte în anii aceia, nu dizidentă ori anticomunistă declarată – să deconspire activitatea de poliție politică; iar MO – cu statut de luptător anticomunist – ajunge să o conspire la loc.
Dracu să mai înțeleagă ceva din lumea noastră!
\”… să nu pierdem din vedere, chiar şi cu o lege strâmbă, că esenţialul este deconspirarea poliţiei politice, securiştilor, torţionarilor şi informatorilor\”
Aici se afla cheia intregii \”AFACERI MURDARE\”!
Legea a fost facuta stramba CU INTENTIE. Intentia a fost si este de a se deconspira DOAR O PARTE a politiei politice, acea parte care CONVINE celor pe care dna Germina Nagat i-i serveste cu maxima celeritate.
Asadar: LEGE STRAMBA = CNSAS STRAMB = POLITIE POLITICA
Doar doua solutii:
1. Schimbam legea pentru un CNSAS IMPARTIAL
2. Desfiintam CNSAS-ul
In ambele cazuri GASCA celor profita de legea stramba pentru a face politie politica, in frunte cu dna Nagat, trebuie sa dispara.
Chiar dacă Marius Oprea a scris un text incoerent şi plin de afirmaţii discutabile, este foarte bine că unele lucruri s-au lămurit prin răspunsul adus de Germina Nagâţ. Nu este însă cazul să se tragă în MO, căci subiectivismul intervenţiei lui este evident. Pe de altă parte, nu pot să nu constat îndepărtarea discuţiei de fondul problemei: din documentul ,,CNSAS despre acad DG,, rezultă nu numai că nu a turnat nimic, dar şi că a rezistat presiunilor de a da informaţii despre fapte şi lucruri din ţară. În acest context, apreciez că CNSAS a fost indus în eroare prin decizia de a face cercetarea şi de a o da publicităţii, fapt ce a contribuit la manipularea opiniei publice. Faptul că acad DG este membru al PC, că apare pe la Antene (dacă înţeleg bine) etc nu trebuie să întunece raţiunea unora şi automat să facă din el un paria al societăţii.
O ultimă precizare: accept că legea CNSAS este în prezent extrem de strâmbă, dar să nu se uite cauza: procesul lui Felix. Fără să vreau să iau apărarea lui MO, este greu de crezut că în contextul din 2008 legea putea fi una cu adevărat a deconspirării în spiritul lui Ticu Dumitrescu. Cum m-am lungit, închei cu esenţialul: să nu pierdem din vedere, chiar şi cu o lege strâmbă, că esenţialul este deconspirarea poliţiei politice, securiştilor, torţionarilor şi informatorilor.
A fost sau nu învins de securitate Emil Constantinescu doamnă Nagâţ?
Ca să cităm din cărţi:
„Pe ce te bazezi?”
Pentru că argumentul ăsta îl folosesc toţi nemernicii care uită că acest preşedinte, singurul democrat autentic de până acum, de bine de rău, ne-a pus pe direcţia, pe care sper n-am părăsit-o cu toate eforturile unora!
Nu vreau să încriminez pe nimeni!
Marius Oprea, om cu antecedente care-l pun între dizidenţii-rezistenţii anticomunişti, parcă ar fi fost mai bine să se abţină de la nişte acuze cu puţină documentare!
Mai ales că Domnia sa lucrează acum cu dovezi sau scoate la suprafaţă dovezi.
Cât doamnei Nagâţ, cât şi celeilalte jurnaliste, Corlăţan le pun din nou întrebarea care este diferenţa dintre turnătorie, cu toate consecinţele nenorocite în destinele unora şi notele de relaţii cu străinii, fie şi români la origine?
Doamna Nagâţ, cu expertiza sa în dosare de securitate – abjecţiuni care puteau distruge viaţa unui om ar trebui să fie foarte precaută în anumite diagnosticări!
Aveti dreptate. Articolul ESTE o „LICHIDARE DE CONTURI” cu Marius Oprea.
Premiul primit si chiar texte din articol arata foarte clar ca dna Nagat NU este echidistanta fata de fortele politice.
Doamna Nagat nu este echidistanta nici fata de cei care solicita sa-si vada dosarele depozitate la CNSAS, servindu-si cu celeritate admiratorii cu tot ce si-au dorit.
Doamna Germina NAGAT este VULNERABILA pentru ca se implica in jocurile politice si de putere inclinand balanta in favoarea celor pe care-i serveste cu maxima celeritate, o admira si-o premiaza. Statutul domniei sale de functionar public nu-i permite asa ceva.
Doamna NAGAT trebuie sa-si de-a DEMISIA sau sa fie DEMISA pentru ca discreditat si politizat CNSAS-ul prin actiunile domniei sale privind echilibrul politic si de putere in Romania.
Ca membru al sectei „Martorii lui Oprea” nu am de ce s-o felicit pe doamna Nagat pentru acest articol, din care o anumita aluzie dionisiaca putea lipsi. Inteleg ca, in lipsa altor martori, acuzele lui MO si afirmatiile dnei Nagat nu pot fi decit crezute pe cuvint sau nu: cuvintul lui X contra cuvintul lui Y.
Oare, daca decizia finala si irevocabila a instantei va fi aceea ca Nicolae Paraschiv nu a facut politie politica, dna Nagit & Co vor ataca justitia romaneasca ireprosabila la CEDO?
A-l ironiza pe Emil Constantinescu pentru ca a fost „invins de securisti” mi se pare dubios, daca ne gindim ca doi dintre cei care au pus umarul in „invingerea” lui au fost Traian Basescu si Theodor Stolojan, reuniti ulterior in PPE, si care, prin functiile detinute in stat inainte de 1990, indreptatesc multe supozitii. In definitiv, proveneau din aceleasi medii cu devoalatul inamic public Dan Voiculescu, „solutia imorala”, cu al carui trust multa lume buna a colaborat pe cind era util si frecventabil.
Am avut prilejul sa constat, mai ales in ultimii 7-8 ani, ca „securistii buni” sint cei care au intors armele de partea fortelor Binelui, pe cind cei „rai” n-au inteles sa le urmeze exemplul. Prin urmare, nu trecutul e „de vina”, ci prezentul pe care-l judeca ai nostri in interesul alor nostri.
N-as vrea sa ma lansez in supozitii fara acoperire privitoare la ce putea si nu putea face Marius Oprea. Ferice de cei care au acoperire in tot ce spun/scriu.
da, frumos. felicitari. Atit as adauga, am avut ocazia sa il vad pe Aculin Cazacu intr-o emisiune grotesca si stupida. Regret ca oameni ca el au fost profesori universitari.
„n-o periati, injurati-o cu mine” La asta se rezuma abjectia decazutului moral.
Nu vă mai grăbiți să puneți jos pălăria și mai ales să o felicitați pe dna. GERMINA NAGÂȚ. Tot articolul este ”O LICHIDARE DE CONTURI” cu Marius Oprea. Asta poate să o facă într-un DIALOG direct cu Marius Oprea, nu pe paginile ziarelor.
DE CE nu s-a sezizat când m-a citit ? Am scris că-i cea mai mare greșeală că i s-a acordat Premiu.
Am scris că nu mă miră că l-a primit citind CINE face parte din Comisie și citind CINE a primit în trecut.
Am întrebat CINE controlează ACTIVITATEA doamnei Germina Nagâț ?
Pentru doamna Nagâț este un ”TEREN MINAT” să se fi referit la tot ce am scris eu pentru că este VULNERABILĂ. Cine a scris că are admiratori pentru că au fost serviți cu tot ce și-au dorit, este ADEVĂRUL ADEVĂRAT.
În viața mea nu am comentat fără a mă identifica, dar am ajuns la concluzia că astăzi este la fel de PERICULOS ca și în trecut, dacă nu mai mult. Nu-i mare lucru să dea o mașină peste tine, așa din ”greșeală”.
Lumea-i plină de struți care nu mai știu dacă mai au loc să-și bage capul în pământ. Lumea vrea să trăiască liniștită, să lupți să schimbi ceva este inutil. Nu știu unde vom ajunge.
Gândiți-vă de zece ori până vă hotărâți să comentați și nu vă mai grăbiți să ”periați” și să lingușiți.
Stimata Doamna,
va cred ca v-a fost greu sa iesiti public cu acest drept la replica, dar el se impunea. Va felicit, era necesar sa raspundeti, ati facut-o demn si onest! Mergeti cu bine pe drumul inceput!
„Verificarea ofiţerilor de Securitate se face numai dacă victimele solicită acest lucru sau dacă securiştii cu pricina deţin funcţii ori demnităţi publice”.
Eu am solicitat in scris in 2007 si de atunci am revenit mereu la CNSAS cu telefoane si in scris dar n-am primit niciun raspuns. De ce la unii raspundeti cu celeritate, vezi cazul Tudoran si sigur si altii, si la altii nu raspundeti cu anii si poate chiar niciodata? Sa nu mai spun ca faptele mele de departe surclaseaza „eroismele” lui Tudoran si ale altora „indragiti” de CNSAS. De ce pe unii favorizati si pe altii ii ignorati in mod deliberat? O fi moral? O fi legal?
Va astept raspunsul, daca aveti ce sa raspundeti.
pentru acest articol de o desavarsita probitate morala, profesionala, dar scris cu talent, care ar trebui sa-i faca sa roseasca pe multi condeieri de curte noua sau veche, carora li se impleticesc limbile si penitele in a fabrica argumente zis critice.
V-am urmarit si la conferinta de la TNB. Dincolo de calitatea cu totul rara a conferintei, m-ati facut sa-mi recapat increderea in oameni, de fapt increderea ca exista multi oameni de buna credinta.
M-au impresionat cele trei exemple la care a facut referire in conferinta (profesorul, elevii de liceu, lacatusul), trei destine din milioanele de cazuri anonime, si m-am intrebat daca ar fi posibil ca, macar o parte dintre acestea, sa fie stranse intr-o carte. Nu stiu in ce masura, din punct de vedere legal, asa ceva este posibil, insa cred ca aceste mostre de eroism anonim si fara glorie, cum spuneati, ar putea deveni o alta oglinda in care sa ne privim si sa intelegem mai bine prin ce am trecut sau, pentru unii ca mine, prin ce am fi putut trece…
Un răspuns demn, fin, ironic acolo unde se cere, trist acolo unde nu poate fi altcumva. Jos pălăria ca omagiu pentru doamna Nagăț.