Claudia CANDET Vizualizari: 83 Foto |
Vizualizari:
Cei doi foşti parlamentari şi-au depus cererile pentru îndemnizaţii tranzitorii, chiar dacă din declaraţiile lor de avere nu reiese faptul că ar avea nevoie de acest ajutor
După ce Executivul a decis ca demnitarii care nu au reuşit să obţină un nou mandat să primească o indemnizaţie tranzitorie, pe o perioadă de trei luni, doi din cei şapte deputaţi de Constanţa şi-au depus cererile, Mircea Iustian (PD-L) şi Dan Mocănescu (PRM, ulterior independent).
În articolul 41 din Legea 96/2006 privind statutul deputaţilor şi senatorilor este prevăzut faptul că „după expirarea mandatului, deputaţii şi senatorii care nu au mai fost aleşi şi nici nu beneficiază de pensie sau de altă sursă de venit beneficiază în continuare, pe o perioada de cel mult trei luni, de îndemnizaţie tranzitorie din partea Camerei respective". Au existat şi voci, dintre cele 48 care au solicitat ajutor de la stat, care s-au declarat extrem de nemulţumite în privinţa sumei care li se acordă, apreciind-o ca fiind extrem de mică.
Dintre cei doi foşti deputaţi constănţeni care au solicitat venitul pe următoarele trei luni, doar Mircea Iustian şi-a actualizat, aşa cum prevede legea, declaraţia de avere la încheierea mandatului înainte de 15 decembrie. Medic primar până în 2000, când a intrat în Parlament, Iustian cere acum ajutor din partea statului, până îşi va găsi o altă ocupaţie care să-i asigure un venit stabil. Însă la o simplă privire asupra conţinutului acesteia, oricine ar aprecia că gestul fostului deputat este o sfidare: două terenuri agricole, unul forestier şi unul intravilan, două apartamente şi o casă de vacanţă în Mureş, două tablouri - Palady şi Tonitza, moştenite, în valoare de 8.000 de euro şi două depozite bancare de 50.000 de lei (din 2.000), respectiv 10.000 de euro (din 2008). La capitolul venituri anuale în anul fiscal 2007, Iustian a beneficiat doar de indemnizaţia de parlamentar - 50.000 de lei, şi salariul de psiholog al soţiei - 15.000 de lei.
Mocănescu - trei case
Cât despre Dan Mocănescu, rămas restant la actualizarea declaraţiei de avere la părăsirea Parlamentului, ce-i drept, ceva mai sărac decât colegul său, are două case în Ploieşti, moştenite, un apartament în Bucureşti şi un autoturism VW. Când vine vorba de avere sau bunuri, fostul deputat nu are menţionat nimic, iar în privinţa veniturilor care îi revin, acesta a beneficiat doar de îndemnizaţia de deputat - 48,988 lei, iar soţia sa - de un salariu de profesor, de 9.000 de lei anual.
Rămâne de văzut dacă şi ceilalţi parlamentari care au pierdut trenul legislaturii 2008 - 2012, în termenul pe care îl mai au la dispoziţie, vor solicita sprijin de la stat. Chiar dacă majoritatea foştilor demnitari care solicită ajutoare au o situaţie financiară foarte bună, multe proprietăţi, conturi în bănci, maşini scumpe şi colecţii valoroase.
Sile this Millennium :
Din CICLUL : POLITICA şi REFORMA(dedicat lui Dej) la Alianţa Ba da ,ba NU !
|