Insomniac sau Visător? Muzeul Paul Delvaux- St. Idesbald - Belgia - reţeaua literară
http://silethismillennium.blogspot.com/2009/03/youtube-broadcast-yourself.html
Acum numai 20 de ani Paul Delvaux picta din memorie, vederea lui fiind aproape total distrusă.
Stând în picioare, arătând ca un pescar cu mânecile suflecate.. cu o ţigară atârnând de buza de jos, picta sirene în reverii de vară, în grădina studioului său.
Delavaux (1897-1994) a fost născut să fie pictor, dar muza sa l-a purtat în abisurile întunericului.
Muzeul Paul Delvaux se află într-un idilic colţ Belgian, Saint Ideslsbad, pe coasta nordică, în Hotelul Het Vlerhof deschis în anul 1982.
Conţine cea mai vastă colecţie Delvaux din lume. Vizita mea a fost o intensă şi personală experienţă.
M-am scufundat efectiv în lucrările pictorului. O parte a colecţiei amestecă tablouri cu obiecte personale şi suveniruri. O altă secţiune a muzeului prezintă viziunea nudului grec, femei în scene hipnotice garnisite cu trenuri în mişcare, un subiect de special interes pictorului care nu a uitat uimirea sa, copil fiind, la introducerea primului tramvai electric în Bruxelles. Toate la un loc, subiectele pictorului populează o lume absurdă, plină de roboţi gen Stepford Wife (*)
Andre Breton însuşi, invită pe Delvaux în mişcarea suprarealistă, si total subjugat de noul curent, Delvaux distruge toate pânzele sale anterioare. Breton îl publică şi îl face să participe la două expoziţii de grup, totuşi conaţionalii săi Magritte şi Marien refuză să aprecieze oniricul artei sale declarându-l pictor simbolist şi apolitic, având ca urmare detaşarea de facto a lui Delvaux de grupul suprarealist belgian. Dar artistul rămâne devotat mişcării.
Într-o lectura din anul 1966 numită "Suprarealism !" spune:
Ce este suprarealismul? În opinia mea este în primul rând redeşteptarea ideii poetice în artă, tratarea subiectului într-un aparte sens al bizarului şi al ilogicului.
Un tablou apreciat de mine este "Street of Trams"(1939) în care un grup de femei plasate într-o stradă modernă, pustie, aşteaptă venirea unui tramvai. În partea stângă a scenei două femei sunt angajate într-un act intim de a-şi mângâia reciproc fesele.
Compozţia analizată de Paul Scott în cartea "Delvaux: Surrealizing the Nude"(1992) este astfel sumarizată:
" Cu un minor detaliu tactil Delvaux conferă scenei cu prostituate în aşteptare, un major mesaj senzual, erotic."
După moartea mamei sale în Decembrie 1932 Delvaux se simte dezlegat de pasiunile înfrânate în adolescenţă. Călătoreşte în Italia şi Franţa, acolo se delectează cu nudurile lui de Chirico (pe care îl cunoştea încă din 1926 sau 27) .
Începe să picteze nuduri de tinere, femei în plină îmbrăţişare sau erotism cast ca de pildă aşteptarea unui iubit care pleacă, pe fondul veşnic al staţiei de tren, femeia fiind plasată în prim plan în poziţie înclinată, că de victimă..
Cu ocazia Târgului de la Bruxelles pictorul vizitează Muzeul Spitzner al curiozităţilor medicale, acolo se inspiră din schelete
şi o "Mechanical Venus", o construcţie drapată în perdele de catifea roşie.
După 1936 Delvaux pictează mereu aceiaşi femeie, blondă sau brunetă, cu ochi mari placizi, trup neted şi sâni mari, grei. Femeile sale stau pe socluri, intangibile în frumuseţea lor intimidantă, parcă hipnotizate, într-o nearmonică înclinare relativă la staţia de tren, sau pe fundalul unor clădiri în stil clasic la care privesc. Uneori ele îşi ating gura cu gura, sânul de sân, scăldate de lumina lunii, pe când o grupă de bărbaţi în costume închise (alteori schelete, sau exploratori ce aduc cu desenele din romanele Jules Verne) bântuie fundalul sugerând întâlniri amânate, care nu se vor finaliza niciodată.
O altă temă, care se repetă în pânzele artistului, este moartea, reprezentată prin schelete şi cranii, că de exemplu " Schelet cu scoică" (1944), pânză realizată timp de 4 ani, perioadă în care Delvaux nu-şi părăseşte studioul. Spre finele anilor 50, Delvaux reface variante ale unor scene nocturne în care o fetiţă pictată din spate, contemplă trenuri în neostoita lor trecere.
Spre final, muzeul ne prezintă un film documentar, descoperim un om timid, cu păr alb, lung, care pictează până la sfârşitul vieţii melancolice nuduri aşa cum vedem în "The Wise Virgins" (1965). În prefaţa cărţii "Desenele lui Paul Delvaux", Maurice Nadeau citează pe Gerard de Nerval care remarcă la Delvaux:
" O inundaţie a visurilor în viaţa reală.." şi mai adăugă: "În momentul în care intrăm în lumea lui Delvaux, descoperim o planetă care conferă prin gravitaţia sa, greutate diferită gesturilor noastre".
Notă:
(*) Stepford Wifes - Nuvelă satirică scrisă de Ira Levin - 1972. Într-un sătuc idilic din Connecticut, Joanna o nou venită, suspectează că nevestele din sat, paşnice la prima vedere, sunt de fapt roboţi construiţi de soţii din comunitate. Considerată o satiră a gospodinei tipic americană, nuvela a inspirat câteva filme iar termenul de Stepford wife este larg folosit azi că o referinţa critică soţiilor docile, ascultătoare.
http://silethismillennium.blogspot.com/2009/03/youtube-broadcast-yourself.html
Insomniac sau Visător? Muzeul Paul Delvaux- St. Idesbald - Belgia
Insomniac sau Visător? Muzeul Paul Delvaux- St. Idesbald - Belgia
Articol şi fotografii : Valery Oisteanu
Traducere: Adrian Grauenfels
Stând în picioare, arătând ca un pescar cu mânecile suflecate.. cu o ţigară atârnând de buza de jos, picta sirene în reverii de vară, în grădina studioului său.
Delavaux (1897-1994) a fost născut să fie pictor, dar muza sa l-a purtat în abisurile întunericului.
Muzeul Paul Delvaux se află într-un idilic colţ Belgian, Saint Ideslsbad, pe coasta nordică, în Hotelul Het Vlerhof deschis în anul 1982.
Conţine cea mai vastă colecţie Delvaux din lume. Vizita mea a fost o intensă şi personală experienţă.
M-am scufundat efectiv în lucrările pictorului. O parte a colecţiei amestecă tablouri cu obiecte personale şi suveniruri. O altă secţiune a muzeului prezintă viziunea nudului grec, femei în scene hipnotice garnisite cu trenuri în mişcare, un subiect de special interes pictorului care nu a uitat uimirea sa, copil fiind, la introducerea primului tramvai electric în Bruxelles. Toate la un loc, subiectele pictorului populează o lume absurdă, plină de roboţi gen Stepford Wife (*)
Andre Breton însuşi, invită pe Delvaux în mişcarea suprarealistă, si total subjugat de noul curent, Delvaux distruge toate pânzele sale anterioare. Breton îl publică şi îl face să participe la două expoziţii de grup, totuşi conaţionalii săi Magritte şi Marien refuză să aprecieze oniricul artei sale declarându-l pictor simbolist şi apolitic, având ca urmare detaşarea de facto a lui Delvaux de grupul suprarealist belgian. Dar artistul rămâne devotat mişcării.
Într-o lectura din anul 1966 numită "Suprarealism !" spune:
Ce este suprarealismul? În opinia mea este în primul rând redeşteptarea ideii poetice în artă, tratarea subiectului într-un aparte sens al bizarului şi al ilogicului.
Un tablou apreciat de mine este "Street of Trams"(1939) în care un grup de femei plasate într-o stradă modernă, pustie, aşteaptă venirea unui tramvai. În partea stângă a scenei două femei sunt angajate într-un act intim de a-şi mângâia reciproc fesele.
Compozţia analizată de Paul Scott în cartea "Delvaux: Surrealizing the Nude"(1992) este astfel sumarizată:
" Cu un minor detaliu tactil Delvaux conferă scenei cu prostituate în aşteptare, un major mesaj senzual, erotic."
După moartea mamei sale în Decembrie 1932 Delvaux se simte dezlegat de pasiunile înfrânate în adolescenţă. Călătoreşte în Italia şi Franţa, acolo se delectează cu nudurile lui de Chirico (pe care îl cunoştea încă din 1926 sau 27) .
Începe să picteze nuduri de tinere, femei în plină îmbrăţişare sau erotism cast ca de pildă aşteptarea unui iubit care pleacă, pe fondul veşnic al staţiei de tren, femeia fiind plasată în prim plan în poziţie înclinată, că de victimă..
Cu ocazia Târgului de la Bruxelles pictorul vizitează Muzeul Spitzner al curiozităţilor medicale, acolo se inspiră din schelete
şi o "Mechanical Venus", o construcţie drapată în perdele de catifea roşie.
După 1936 Delvaux pictează mereu aceiaşi femeie, blondă sau brunetă, cu ochi mari placizi, trup neted şi sâni mari, grei. Femeile sale stau pe socluri, intangibile în frumuseţea lor intimidantă, parcă hipnotizate, într-o nearmonică înclinare relativă la staţia de tren, sau pe fundalul unor clădiri în stil clasic la care privesc. Uneori ele îşi ating gura cu gura, sânul de sân, scăldate de lumina lunii, pe când o grupă de bărbaţi în costume închise (alteori schelete, sau exploratori ce aduc cu desenele din romanele Jules Verne) bântuie fundalul sugerând întâlniri amânate, care nu se vor finaliza niciodată.
O altă temă, care se repetă în pânzele artistului, este moartea, reprezentată prin schelete şi cranii, că de exemplu " Schelet cu scoică" (1944), pânză realizată timp de 4 ani, perioadă în care Delvaux nu-şi părăseşte studioul. Spre finele anilor 50, Delvaux reface variante ale unor scene nocturne în care o fetiţă pictată din spate, contemplă trenuri în neostoita lor trecere.
Spre final, muzeul ne prezintă un film documentar, descoperim un om timid, cu păr alb, lung, care pictează până la sfârşitul vieţii melancolice nuduri aşa cum vedem în "The Wise Virgins" (1965). În prefaţa cărţii "Desenele lui Paul Delvaux", Maurice Nadeau citează pe Gerard de Nerval care remarcă la Delvaux:
" O inundaţie a visurilor în viaţa reală.." şi mai adăugă: "În momentul în care intrăm în lumea lui Delvaux, descoperim o planetă care conferă prin gravitaţia sa, greutate diferită gesturilor noastre".
Notă:
(*) Stepford Wifes - Nuvelă satirică scrisă de Ira Levin - 1972. Într-un sătuc idilic din Connecticut, Joanna o nou venită, suspectează că nevestele din sat, paşnice la prima vedere, sunt de fapt roboţi construiţi de soţii din comunitate. Considerată o satiră a gospodinei tipic americană, nuvela a inspirat câteva filme iar termenul de Stepford wife este larg folosit azi că o referinţa critică soţiilor docile, ascultătoare.
