Dezastrul de la înmormântarea lui Ion Creangă Autor: Catalin Pena22 februarie 2020

 Login

Dezastrul de la înmormântarea lui Ion Creangă

Autor: Catalin Pena22 februarie 2020

http://silethismillennium.blogspot.com2020youtube-broadcast-yourself.html

Ion Creangă nu are astâmpăr nici în sicriu

  Cătălin Pena , 21 februarie 2020

Cu prilejul împlinirii a 100 de ani de la nașterea lui Ion Creangă, în 1937, Direcția Poștelor a emis timbre festive cu chipul marelui nostru povestitor, iar editura „Cultura românească” a scos cartea lui Barbu Lăzăreanu „Cu privirea la Creangă, Eminescu și Hașdeu”.

De la Barbu Lăzăreanu, via poetul Ioan Păun Pincio, ne-a rămas un amănunt macabru de la înmormântarea lui Ion Creangă.

Ioan Păun Pincio locuia, în acea vreme, la Iași pe o stradă râpoasă, în apropiere de bojdeuca cu cerdac a lui Creangă.

Creangă a murit pe un ger cumplit. Păun povestea că au trebuit să ducă sicriul cu rămășițele pământești ale lui Creangă pe umeri

Dricul cu cai nu s-a încumetat să coboare povârnișul repede și alunecos.

Urcând dealul, unii dintre purtătorii năsăliei au alunecat, căzând, iar trupul lui Creangă a fost aruncat afară din coșciug, rostogolindu-se până în vale.

Ioan Păun Pincio a dat și el o mână de ajutor ca trupul neînsuflețit al marelui scriitor să fie ridicat, pus în sicriu și dus cu băgare de seamă la locul de odihnă veșnică.

Scena morții

Ion Creangă a murit pe 31 decembrie 1889. Scena morţii este descrisă de George Călinescu în volumul „Viaţa şi opera lui Ion Creangă”:

„Vremea era urâtă, a ploaie şi zăpada îngreuia mersul. Povestitorul intră pe la vremea prânzului (aşa cel puţin pare mai probabil) în tutungeria lui din strada Goliei 51, unde se afla frate-său Zahei. Era o prăvălie întunecoasă şi urâtă, cu o mică odăiţă în fund dând spre o curte murdară.

Aci Creangă se prăbuşi deodată, lovit de atac de epilepsie şi de apoplexie laolaltă, ori numai de cea din urmă. Se pare (amintirea contemporanilor e ceţoasă) că trupul fu dus de frate la bojdeucă.

Unii şi-aduc aminte că au ridicat mortul din Ţicău, altul îl văzu la biserică, probabil a cimitirului.

Avea două lumânări la cap şi lumea îl privea. Faţa îi era rumenă şi gura întredeschisă ca pentru vorbire. Numai flăcările pâlpâitoare ale făcliilor dădeau ochilor scufundaţi luciul ceros al morţii”.

Ion Creangă a fost înmormântat pe 2 ianuarie 1890, la cimitirul Eternitatea din Iaşi.

http://silethismillennium.blogspot.com2020youtube-broadcast-yourself.html

„Povestea Dobrogei și proveniența numelui acestei regiuni” - By Auris Lucaianu - ianuarie 3, 2020

Auris Luca

http://silethismillennium.blogspot.com2020youtube-broadcast-yourself.html

„Povestea Dobrogei și proveniența numelui acestei regiuni”  

- By Auris Lucaianu -  

By Auris Lucaianuarie 3, 2020

Dobrogea a fost locul de întâlnire, de conviețuire și de înfrățire a românilor de pretutindeni. Sub Mircea cel Bătrân și Ștefan cel Mare a răsunat graiul românesc de-a lungul ambelor maluri ale Dunării, la gurile marelui fluviu și pe coastele Mării Negre. În acea epocă, Marea Neagră era străbătută de corăbiile românești și se numea „Lacul Moldovenesc”. În privința etimologiei cuvântului Dobrogea, părerile sunt împărțite. Unii spun că provine din cuvântul slav ”dobro” care înseamnă bun, în timp ce mulți alți istorici susțin că poartă numele lui Dobrotici, despotul care a stăpânit ținuturile dintre Dunăre și Marea Neagră, la sfârșitul sec. al XIV-lea.

Scythia, Dobrogea din antichitate

Până aproape de sfârșitul secolului al III-lea d. Hr., romanii au numit Dobrogea actuală, Scythia Pontica. Acest ținut a făcut parte din Moesia Inferior, iar sub Dioclețian din Diocesis Thraciae, a fost cunoscut sub denumirea de Scythia Minor. Istoricii spun că numele i-a venit de la acei sciţi care, infiltrându-se printre autohtonii geţi şi traci au reuşit să întemeieze prin părţile Mangaliei și Cavarnei câteva mici state conduse de așa-ziși regi. Pe de altă parte, ținutul stepelor de la nordul Mării Negre purta numele de Scythia Major.

Paristrion, o altă denumire pentru Dobrogea actuală

Prin sec. al XI-lea, cronicarii bizantini pomenesc uneori, sub numele de Paristrion, despre ţinutul de la Dunărea de Jos, care ar corespunde în bună parte cu Dobrogea actuală. El începea din sus de Silistra și mergea către gurile fluviului. Astfel, forma unitatea administrativă ”a oraşelor şi ţinuturilor de la Dunăre”, iar comandantul bizantin avea ca reşedinţă cetatea Silistra (Dristra, Dorostolon). Nicolae Iorga scria că numele de Paristrion dat acestei regiuni dunărene, este un termen care înseamnă mai mult decât o indicaţie geografică oarecare, este ”o denumire administrativă și militară”. Despre Ducatul Paristrion de la Dunărea de Jos locuit de sciți a scris și Ana Comnen în narațiunea sa, ”Alexiada”. Ea precizează că ducele Paristrionului avea reședința la Durostorum, în Silistra.

Bergean sau ținutul pustiu al Dobrogei

În sec. al XII-lea, teritoriul de lângă Marea Neagră, la sud de gurile Dunării este denumit Bergean, de către geograful arab de la curtea regelui Roger al Siciliei, Muhammad al-Idrisi. Acest nume de origine persană, pare mai mult o curiozitate. Geografii arabi înțelegeau prin cuvântul ”Bergean” și derivatele sale Berdjian, Berdcean, Berdan sau Borzan, ținutul pustiu. Folosind acest termen, ei se refereau atât la Bulgaria împreună cu Dobrogea, cât și la Dobrogea, fără Bulgaria.

Valachia lui Asan sau Vlahia Albă

Mai târziu, pe la mijlocul secolului al XIII-lea, călugărul minorit Wilhelm de Rubruquis scria despre această regiune, pe care o numea ”Valachia lui Asan”. El și-a povestit călătoria pe care a făcut-o la tătarii care se așezaseră de curând în stepele pontice și preciza că țara de la gurile Dunării spre miazăzi se numește ”Valachia lui Asan”. El îngloba ținutul cuprins între Dunăre, gurile acestui fluviu și Balcani, în Vlahia Mare sau Vlahia lui Asan. Mai târziu, aproape acealși ținut făcea parte din ”Vlahia Albă”. Până unde se întindea această Valahie a lui Asan ne spune cronicarul francez Geoffroy de Villehardouin. El numeşte Balcanii răsăriteni ”Munţii Vlahiei”, iar ţara de la aceşti munţi până în Dunăre ”Vlahia”, ţară locuită de vlahi. Într-o notă marginală la această cronică, ţinutul este numit ”Vlahia albă”, probabil în opoziție cu ”Vlahia Neagră” din stânga fluviului, spre deosebire de celelalte Vlahii din Peninsula Balcanică.

Dobrogea de Nord era denumită Agli/Onglos sau Bugeac

Slavii au numit Dobrogea de Nord „Agli” sau ”Onglos” care se traduce prin termenul de unghi, iar tătarii  îi spuneau ”Bugeac” sau „Tatar Bugeah”. Colțul nord-vestic al Dobrogei, precum și regiunea cuprinsă între Tulcea, Mahmudia și Lacul Razim se numea Bugeac. Localitatea Plopul din comuna Murighiol, Tulcea se numea în trecut Beibugeac. Sub ocupatia otomană, satul tulcean Lunca din comuna Ceamurila de Jos a purtat denumirea de Canli-Bugeac. Și în sudul județului Constanța, lângă Ostrov avem localitatea Bugeac, cu dealul Bugeacului și Lacul Bugeacului. Cuvântul ”bugeac” este de origine tătară, iar bugiak ori buciak înseamnă unghi sau colț, cu înțelesul de margine de țară.

Dobrogea lui Dobrotici

În sec. al XIV-lea, provincia era condusă de către despotul bizantin Dobrotici. El a ajuns să fie tributar turcilor, iar țara sa a fost numită Dobrugi-illi, provincia Dobrugi, adică Dobrogea. Mulți istorici spun că denumirea Dobrogea provine de la numele lui Dobrotici, cel care a stăpânit ținuturile dintre Dunăre și Marea Neagră, până aproape la sfârșitul sec. al XIV-lea. Obiceiul de a se numi o ţară după un stăpânitor îl găsim și în alte teritorii românești. De exemplu, Moldova era cunoscută de turci şi sub numele de ”Bogdania”, țara lui Bogdan Voievod, iar Basarabia şi-a luat acest nume de la Nicolae Alex Basarab, cel care a eliberat-o pentru prima dată de tătari.

Dobrogea, ținutul bun

Există și cercetători care susțin că Dobrogea provine de la cuvântul slav ”dobro”, care înseamnă bun. F. Kranitz, Camille Allard și alții susțin că numele „Dobrogea” nu pare să fi fost dat provinciei de peste Dunăre în amintirea lui Dobrotici, cu atât mai mult, cu cât el ”nu a prea lăsat urmele unei domnii binefăcătoare și strălucite”. Numele Dobrogea a început să fie cunoscut abia în secolul al XVI-lea, când populația provinciei era formată în majoritate de turci și tătari, iar cea băștinașă, după câteva generații îl uitase pe Dobrotici, precizează istoricii. ”Credem că în secolul al XVII-lea, prin ”Dobrus”, ”Dobruș”, Dobrușia” s-a înțeles un ținut bun. Ceva mai târziu, prin „Dobrucia” sau ”Dobrocea”, actualmente Dobrogea s-a numit regiunea stepei ierboase, în timp ce părții de sud i s-a zis Deliorman, ținutul codrilor. Cuvântul Deliorman are aceeași origine ca și Teleorman. Din forma cumană Teli-orman, avem varianta turcească Deliorman, care înseamnă pădure întinsă și deasă, iar literal, ”pădure nebună”, scria profesorul Nicolae Gheorghe Dinculescu, în urmă cu mai bine de 100 de ani.

Mircea cel Bătrân, ”Terrarum Dobroticii Despotus et Tristri Dominus”

Mircea cel Bătrân a stăpânit Dobrogea între anii 1386-1418. Când a luat în stăpânire acest teritoriu, el și-a adăugat la titlurile sale și pe cel de ”Terrarum Dobroticii Despotus et Tristri Dominus”. Provincia de peste Dunăre, cunoscută sub numele de Dobrogea a făcut parte din Țara Românească în timpul domniei lui Mircea cel Bătrân. Între numeroasele sale titluri, Mircea cel Bătrân l-a avut și pe cel de: „stăpânitor al ambelor maluri pe toată Dunărea până la Ocean (Marea Neagră) și al orașului Silistra”.

De la Dobruș, Dobrușia sau Dobricia, la Dobrogea

Până să se numească Dobrogea, această regiune a avut de-a lungul timpului mai multe denumiri,  de la Dobruș, Dobrușia, Dobrișia, Dobricia, la Dobrocea sau Dobroge. În harta lui Giacomo Cantelli din anul 1686, apare numele Dobrus (tatari di Dobrus) dat peninsulei dobrogene. De la Dobruș, Dobriș avem numele boierului, „domnul” din Stoeneștii din Dobrogea, Dobrișianu, fratele lui Mihai Viteazul. Despre el pomenesc și poeziile noastre populare, precum și numele românești de persoane Dobrișeanu sau Dobriceanu. În numeroase hărți din sec. XVII și XVIII, Dobrogea e numită Dobruczenses Tat., Tatarski Pole, Tatarski Dobrocens, Terra Tartatorum Dobruncensi, Tartares Dobruces, Tartares de Dobruce sau Tartari di Dobrus. În unele hărți din epoca modernă, Dobrogea e trecută sub denumirea de ordin administrativ, ”Sangiacus Siiistriensis”.

Istoricii susțin că numele ”Dobrogea” nu a fost dat de locuitorii acestei provincii întregului ținut cuprins între Dunăre și Marea Neagră. Ei spun că denumirea a fost folosită doar pentru regiunea stepei, până la „Gura Dobrogei”. Astfel, chiar locuitorii din nordul Dobrogei, când mergeau spre sud, spuneau: „Mă duc în Dobrogea”. „Numirea aceasta Gura Dobrogei, observa profesorul N. Gh. Dinculescu, nu dorește să arate decât că aici încetează ținutul de stepă, care pare a fi caracterizat prin denumirea de „Dobroge”. Zona de stepă cuprindea întreg județul Constanta, dar era mai pronunțată în apropierea graniței cu Bulgaria, din care ocupa o regiune relativ destul de întinsă”.

Dobrogea Veche și Dobrogea Nouă

Termenul ”Dobrogea Veche” reprezintă cele două districte de la Nord: Tulcea şi Constanţa, recucerite de la turci de Regele Carol I în urma Războiului de la 1877, scria Theodor Burada. El preciza că pentru ”Dobrogea Nouă” sau ”Cadrilater” se făcea referire la  cele două districte de la sud, Caliacra și Durostor. Cele două două zone au întregit Dobrogea în timpul domniei Regelui Carol I, în urma evenimentelor balcanice din 1913. Românii au dat numele militar de ”Cadrilater”, teritoriului anexat conform Tratatului de Pace de la București din 1913, nume care s-a popularizat, însă s-a folosit și termenul ”Dobrogea Nouă”. Chiar și în legea privind organizarea teritoriului anexat în 1913 a fost aleasă denumirea ”Dobrogea Nouă”.

Însemnătatea Dobrogei pentru România

Prin așezarea sa la ţărmul Mării Negre, Dobrogea este prima provincie din țară care a intrat, încă din sec. al VII-lea î.Hr., în lumina istoriei. Fiind situată la sud de gurile Dunării, Dobrogea este şi cea mai veche provincie romană dintre toate regiunile româneşti, fiind considerată unul dintre cele mai vechi leagăne ale poporului român. ”Datorită poziționării sale între Dunăre şi mare, precum şi a reliefului său, Dobrogea a jucat in istoria politică a Daciei, ca și în istoria războaielor, un rol covârşitor. Cine stăpâneşte Dobrogea stăpâneşte de fapt și toată viaţa economică ce se desfăşura la Dunărea de Jos, dar exercită și o deosebită presiune asupra vieţii politice din umbra Carpaţilor. De aceea, marele împărat Traian, când a pornit războiul său de cucerire împotriva poporului dac, l-a atacat nu numai în inima ţării, în fortăreaţa sa din munţi, la Sarmizegetusa, dar și în această a doua cetate, a Dobrogei, înălţând apoi în munţi Ulpia Traiana și spre mare, Tropaeum Traiani. Având Dobrogea în stăpânire, a fost uşor apoi ca acvilele romane să treacă fluviul, să ia în stăpânire depresiunile vecine și să întemeieze castre. De aceea s-a zis că ”fără lanțul muntos și fără faţada maritimă, orice formaţiune politică la Dunărea de jos e ciungă”, de aici și marea însemnătate a Dobrogei pentru România”, scria Constantin Brătescu în 1928, în cartea ”Dobrogea, 50 de ani de viață românească”, publicație tipărită cu prilejul semicentenarului integrării Dobrogei în statul român.