Ce e un om , ori un an ,sau un mileniu?
Toate trecătoare luate implacabil de valul timpului
și cu valul laolată se vor risipi
înghțite câte unul în câte unul în uitarea neagră a orizontului din zare care va fi în briză mării fără tine .
D.Sin.
Poreclă Sile this Millennium Pseudonime sile_this_millennium
Deustche Welle: Asediul Europei şi inadecvarea elitelor ei
Deustche Welle: Asediul Europei şi inadecvarea elitelor ei
COMENTARIU DEUTSCHE WELLE DE PETRE M IANCU:
Confruntată cu invazia milioanelor de refugiaţi
din răsărit şi sud, Europa nu se arată în stare să reacţioneze adecvat,
organizat şi concertat. Problema continentului nu e, însă, doar absenţa
solidarităţii statelor UE.
Cămin de solicitanţi de azil incendiat în Germania
Nu numai elitele româneşti sunt uneori alăturea cu drumul. La invazia
milioanelor de refugiaţi din răsărit şi sud, Europa, cea scindată de-a
lungul fostei Cortine de Fier din cauza clivajului memoriilor ei, în
speţă de ponderea diferită acordată traumei naziste ori comuniste, nu se
arată în stare să reacţioneze adecvat, solidar, organizat şi concertat. Elitele politice din vest dau din colţ în colţ, părând fie să nu
înţeleagă sursele acestei subite noi migraţii a popoarelor şi dinamica
ei, nu în ultimul rând demografică, fie să dea înspăimântate înapoi,
ferindu-se ca dracul de tămâie de adoptarea măsurilor necesare spre a o
opri. În vest se deplânge, fireşte, barbaria respingătoare a gloatei
extremiste care, în răsăritul Germaniei bunăoară, atacă şi incendiază
cămine de azilanţi saxone. La stânga spectrului politic se tună şi se
fulgeră în ecou la tentativele timide ale conservatorilor nemţi de a
lansa semnale de alarmă, interpretate ca incitatoare. Ideologii
corectitudinii politice le consideră invariabil de natură să-i
încurajeze pe extremiştii de dreapta să declanşeze noi atacuri asupra
solicitanţilor de azil, ceea ce pune beţe în roate oricărei dezbateri
oneste a complexelor chestiuni pendinte. Discuţia s-a concentrat obsesiv asupra unui număr limitat de
subiecte. La Berlin de pildă, se reiterează frecvent truismul potrivit
căruia ţări ca Germania şi Suedia sunt incapabile să absoarbă de unele
singure întreaga masă de refugiaţi. Or, e evident că nu pot. Se insistă
că e mare nevoie de solidaritate europeană care să determine şi statele
est şi centraleuropene să pună umărul la absorbţia de nou veniţi. Şi în
această privinţă se stăruie asupra unei evidenţe. Totodată se pune mare preţ, în vest, pe constatarea că izolarea
xenofobă şi islamofobă a fostei Europe comuniste nu e în regulă de loc.
Ceea ce nu pare să işte cine ştie ce emoţii în estul continentului. În
fine, se opinează că ar fi nevoie să se trimită înapoi o parte din
refugiaţi în sudestul continentului, în ţări care, fie sunt sigure
pentru solictanţii de azil, fie ar trebui urgent declarate ca atare,
astfel încât să li se poată repasa cartoful fierbinte. Or, cartoful cu pricina se pasează într-o veselie şi între ţările din
Schengen. Spaţiu care-şi pierde, iată, noima, de vreme ce masele de
imigranţi traversează toate frontierele posibile, inclusiv cea
italo-austriacă, ori italo-germană. Grecia, ţară a UE, îi refulează pe
disperaţi spre Macedonia, iar sârbii, situaţi, caşi macedonenii, în
afara Comunităţii, îi trimit spre Ungaria, ţară UE care încearcă în
zadar să se apere de refugiaţi ridicând un gard cât mai înalt. Dar ce
garduri şi ce ziduri vor fi oare în stare, vreodată, să stăvilească
masele de deznădăjduiţi? Totuşi, conducerile politice ale puterilor occidentale s-au ferit cu
grijă, până acum, să pună degetul pe rană. Să releve de pildă că, în
timp ce societăţile occidentale se modifică ele însele, în ritm alert,
scăparea de sub control a terorismului islamist în vaste zone ale
Siriei, Irakului, Maghrebului şi Africii negre va mai alimenta, masiv,
ceea ce a părut să fie doar un aflux vremelnic, iscat de decalaje
economice. Or, ar trebui să fie absolut vădit pericolul ca, sub impactul
escaladării previzibile a acestei crize a refugiaţilor, de o amploare
fără precedent pentru Bătrânul Continent, tendinţele centrifugale din
sânul Uniunii Europene să ia proporţii incontrolabile. Ceea ce face
ineluctabilă adoptarea de politici europene în stare să rezolve
problemele apărute. Dar cum ar putea fi identificate aceste politici, dacă nici măcar
elitele culturale apusene nu par s-o nimerească prea bine? Filosoful
german Peter Sloterdijk admite, ce-i drept, că „societăţile asistenţiale
occidentale n-au reuşit să descopere instrumentele apte să le apere
adecvat de afluxul de refugiaţi”. La rădăcina răului s-ar afla, potrivit
lui, „eronata politică externă a europenilor în epoca Primăverii
Arabe”. Ar fi fost, crede filosoful, o greşeală să se acţioneze atunci
dintr-un prezumtiv ”impuls moral de scurtă respiraţie” şi să se provoace
(prin bombardarea trupelor guvernamentale) debarcarea unui Gaddafi.
Căci Libia ar fi devenit astfel, în opinia sa, ţara de tranzit
traversată în drum spre Europa de cei mai mulţi refugiaţi”. Ce propune Sloterdijk? Ca Europa să nu-şi mai subestimeze capacitatea
de a atrage refugiaţi şi să înceapă să se adapteze, preluând varii
modele eficiente, bunăoară pe cel elveţian sau canadian. Gânditorul
german îi recomandă continentului dezvoltarea „unui sistem defensiv”, a
cărui edificare ar necesita „o cruzime bine temperată”. Or, tocmai aici
ar fi buba, întrucât dificultatea ar rezida, conform gânditorului
german, în faptul că europenii s-ar defini pe ei înşişi ca „oameni
benigni”, incapabili de cruzime. Gândirea lui Sloterdijk se dovedeşte, în acest punct, în mod fatal,
contradictorie, carentă şi reducţionistă. În Siria n-a acţionat vreun
impuls moral european, fie el şi de scurtă respiraţie. Ar fi fost cu
siguranţă mai bine dacă ar fi intrat în acţiune rezolvând problema
statului islamic. Apoi a bombarda forţele unei tiranii nu e o mostră de
exces de bunătate. În fine, nu toţi europenii se definesc aşa cum crede
germanul. Marcaţi de o interpretare disjunctă a scandalului suprem al
civilizaţiei creştine, care a fost catastrofa nazistă, şi deci de o
conştiinţă istorică funciar diferită de a germanilor, mulţi esteuropeni
văd lucrurile altfel decât elita germană. Pe de altă parte, mentalitatea de paradis asediat, îndiguirea şi
izolarea prin edificarea de fortificaţii nu prea par a putea rezolva
problemele unui teritoriu luat cu asalt. Nu astfel se temperează elanul
emigraţionist. Zăgăzuirea valurilor de refugiaţi se va putea face doar
prin abordarea onestă, curajoasă şi frontală a rădăcinii chestiunii,
prin combatarea activă, coordonată şi sistematică a tiraniilor, a
corupţiei şi terorismului dezlănţuit, de care fug acum oamenii, pe
capete.
DOCUMENT BOMBĂ/ Un agent filo rus, reinventat după intrarea
României în NATO să monitorizeze sindicatele/ MIRCEA DOGARU, RECRUTAT DE
SERVICIILE SECRETE MILITARE ÎN ACȚIUNEA „SINDICATUL: În scopul
realizării controlului operativ al viitoarelor structuri sindicale care
urmează a se inființa în România
DOCUMENT
BOMBĂ/ Un agent filo rus, reinventat după intrarea României în NATO să
monitorizeze sindicatele/ MIRCEA DOGARU, RECRUTAT DE SERVICIILE SECRETE
MILITARE ÎN ACȚIUNEA „SINDICATUL: În scopul realizării controlului
operativ al viitoarelor structuri sindicale care urmează a se inființa
în România
Intr-o notă din data de 4 noiembrie 2004 a
serviciilor secrete militare se precizează că Mircea Dogaru, actualul
președinte al Sindicatului Cadrelor Militare Disponibilizate, în Rezervă
și în Retragere, a fost recrutat in luna mai anului 2000 pentru
incadrarea in cadrul Direcției de Siguranță Militară pentru a controla acțiunea de inființare a sindicatelor care urmează să fie organizate în România, după NOIEMBRIE 2004. Anterior, Dogaru a fost agent al Securității și al SRI, conform documentului.
Este
unul din primele documente care atestă că Poliția Politică a existat în
România și după anul 2000, cu scopul de infiltrare a sindicatelor,
lucru care s-a și întâmplat de altfel. Documentul a fost publicat de ziuanews.ro. Mai mult, documentul este datat după intrarea României în
NATO, noiembrie 2004, ceea ce pune mari semne de întrebare, mai ales că
Mircea Dogaru a apărut în multe acțiuni ca propagandist al Rusiei.
Mai mult, acțiunea era controlată de Directia de Siguranta Militară, așa cum reiese din document. CITIȚI ȘI:Robert Turcescu: Troc mizerabil Gabriel Oprea-PNL si omul lui Putin/ MRU contra pensii pentru tovarasii lui Dogaru, omul Rusiei Din
document reiese că Dogaru a fost agent al Securității, mai apoi al SRI,
care l-a predat în 1999 serviciului secret al Armatei.
In finalul acelei note se subliniaza ca „In baza datelor din
dosarul de agent al acestuia, propunem supunerea spre aprobare sefului
DGIA, pentru dirijarea col. Mircea Dogaru in indeplinirea masurilor din
Actiunea „SINDICATUL", in scopul realizarii controlului operativ al
viitoarelor structuri sindicale care urmeaza a se infiinta in Romania". Ulterior, prin anul 2010,
colonelul in rezerva Mircea Dogaru infiinteaza Sindicatul Cadrelor
Militare Disponibilizate, în Rezervă și în Retragere, structura
sindicala unde el este presedinte si la ora actuala.
In
aceea nota se precizeaza ca despre col. Mircea Dogaru, sef birou in
cadrul Sectiei Contracararea Dezinformarii si Protectiei Imaginii
Armatei/ Directia Siguranta Militara, se cunosc o serie de aspecte de
interes. Printre aceste se numara faptul ca „In cursul anului
1989, cand activa ca militar in cadrul Centrului de Cercetari de Istorie
si Teorie Militara, a fost recrutat de catre fostele organe de
securitate ale Directiei a IV-a Contrainformati si dirijat pe langa
atasatul militar al fostei Ambasade URSS la Bucuresti (la aceea data),
lt.col Serghei Cernomaz".
CITIȚI ȘI:Hackerii au spart e-mailul ideologului Kremlinului: NUMELE DIN ROMÂNIA Tot in acea nota se mentioneaza ca „In cursul lunii mai a
anului 2000, la ordinul sefului D.S.M. (Directia Siguranta Militara), la
acea data, gl.bg Nicolescu Gheorghe, au fost initiate demersurile
specifice pentru incadrarea col. Mircea Dogaru in cadrul DSM. Pe toata
perioada cat a activat in cadrul DSM, col. Mircea Dogaru s-a remarcat in
mod deosebit prin informatiile furnizate cu privire la actiuni ostile
intreprinse de fostii colegi ai acestuia, cunoscuti sau semnalati cu
contacte neoficiale cu cetateni straini ori care denigrau institutia
militara".
Bursele
europene au deschis luni în scădere, fragilizate de degringolada
burselor chineze, de şi noul marasm de pe pieţele bursiere asiatice şi
de îngrijorarea crescândă privind starea sănătăţii economice a Chinei. O
„lunea neagră” potrivit experţilor. Bursa
din Shanghai a terminat luni şedinţa cu o cădere de 8,5%, cea mai mare
scădere zilnică de peste opt ani, într-o piaţă mereu afectată de
morozitatea economiei chineze în pofida eforturilor autorităţilor pentru
a asigura investitorii. Beijingul anunţa duminică autorizarea
gigantului fond naţional de pensii (3.500 miliarde yuani, echivalentul a
476,4 miliarde euro) de a investi până la 30% din activele sale în
acţiuni. Pentru stoparea căderii burselor, un organism public, CSF, a
realizat deja achiziţii masive de acţiuni în iulie. Pentru
moment, acţiunile de forţă ale Beijingului par incapabile să asigure
investitorii, care rămân preocupaţi de încetinirea creşterii economice a
ţării, dar şi de apariţia bulelor speculative, în special de
supraevaluarea excesivă a pieţelor, deconectate de economia reală.
Pentru oprirea spectaculoasei căderi a burselor chineze, Beijingul a
intervenit în forţă după sfârşitul lunii iunie prin organisme publice
care au realizat achiziţii masive de acţiuni, fără să poată întrerupe
corecţia pieţelor pe termen lung. Devalorizarea-surpriză
a yuanului la 11 august – percepută ca un efort disperat al
autorităţilor chineze pentru relansarea exporturilor şi a activităţii
economice – nu a făcut decât să accentueze îngrijorarea generală,
provocând o undă de şoc pe pieţele financiare. Potrivit analiştilor,
Bursa din Shanghai pare condamnată să cadă sub 3.000 puncte. „Este un
adevărat dezastru şi pare că nimic nu îl poate opri”, declara Chen Gang,
analist la Heqitongyi Asset Management.
Undă de şoc
Dacă
ar fi nevoie de o dovadă în plus a dependenţei de China la nivel
mondial, furtuna monetară din ultimele zile este un exemplu în acest
sens. Scăzând consecutiv în trei zile valoarea monedei sale, yuanul, în
raport cu dolarul, Beijingul a declanşat o undă de şoc, un debut de
panică pe pieţele mondiale. Din Frankfurt la Seul, toate bursele au fost
afectate şi cursul materiilor prime, în frunte cu petrolul, a căzut la
niveluri nemaiîntâlnite în ultimul deceniu. Toate pieţele
internaţionale au interesul găsirii unei soluţii rapide, locomotiva
chineză fiind indispensabilă creşterii mondiale. Dar hipercreşterea
ţării aparţine trecutului şi se speră că puterea de la Beijing încearcă
prin toate mijloacele să oprească prăbuşirea. Îngrijorarea
investitorilor privind încetinirea economiei chineze şi impactul
negativ asupra economiilor emergente a zguduit pieţele financiare din
întreaga lume în ultimele zile şi nu sunt semne de încetinire.
Pesimismul este prezent în întreaga Asie şi toate pieţele sunt în
scădere la scară mondială.
Spre un război monetar?
Devalorizarea
actuală, cea mai importantă din 1993, pare o măsură pentru susţinerea
exporturilor milioanelor de întreprinderi, mai ales din sudul Chinei, şi
prezintă toate atributele unei declaraţii de război monetar. Însă
trebuie considerată ca o evoluţie dorită spre liberalizarea yuanului,
prealabilă intrării sale în ansamblul marilor devize mondiale, alături
de dolar, de euro sau de lira sterlină. O strategie avută în vedere de
multă vreme la Beijing. În spatele acestei normalizări în
curs se află în discuţie viabilitatea modelului economic chinez.
Puterea zdrobitoare a marilor grupuri de stat sufocă iniţiativa privată.
Restricţia intrării capitalurilor şi controlul strict al sectorului
bancar orientează investitorii în direcţia proiectelor guvernamentale,
lăsând pe margine întreprinzătorii. În palatul
Zhongnanhai, inima puterii chineze, se simte ezitarea, estimează
experţii. În parte de teama instabilităţii, dar mai ales pentru că în
opacitatea sistemului creat de partidul unic se ascund grupurile de
interese care multă vreme au profitat de acest statu-quo. » Acum, când China s-a impus printre primele puteri, întreaga planetă este dependentă de capacitatea sa de a se reforma.
Cămin de solicitanţi de azil incendiat în Germania
