Poreclă Sile this Millennium Pseudonime sile_this_millennium

marți, 12 septembrie 2023

Senzationalele Povesti Ale Cazinoului Din Constanta!

Hodor și Demetriade, elogii la adresa conducerii SRI pentru predarea arhivelor la CNSAS și deconspirarea Securității: Noi am reușit. Noi și SRI / Am aflat că actuala conducere a SRI are o formație democratică / Serviciul Român de Informații a înțeles că societatea are alte standarde - Articole • 13 Octombrie 2022 • Dan Tăpălagă • 19 comentarii - Nota mea ,Sile this Millennium : CITEZ DIN ARTICOLUL LUI DAN TĂPĂLAGĂ DE LA G4MEDIA nu din FACEBOOK d-le MĂDĂLIN HOROR ”FAR AL TINEREI DEMOCRAȚII: 1) ”serviciul roman de informatii, sri, spioni, serviciu secret

 

 

http://silethismillennium.blogspot.com2017youtube-broadcast-yourself.html

 

Sursa foto: Inquam Photos/ Octav Ganea

Hodor și Demetriade, elogii la adresa conducerii SRI pentru predarea arhivelor la CNSAS și deconspirarea Securității: Noi am reușit. Noi și SRI / Am aflat că actuala conducere a SRI are o formație democratică / Serviciul Român de Informații a înțeles că societatea are alte standarde

Cercetătorii CNSAS, Mădălin Hodor și Mihai Demetriade, publică, joi, un text în care laudă în repetate rânduri conducerea SRI pentru predarea arhivelor la Colegiul Național pentru Studierea Arhivelor Securității și pentru acțiunea de deconspirare a fostei Securități. ”Niciodată până acum nu se întâmplase asta. Noi am reușit. Noi și SRI”, scriu cei doi într-un text comun publicat pe  pagina de Facebook a lui Mihai Demetriade. ”Noi am discutat asta și tot noi am aflat că actuala conducere a SRI are o formație democratică și că atunci când discuți cu ei înțeleg perfect rolul pe care trebuie să și-l asume  (…) Serviciul Român de Informații a înțeles că societatea are alte standarde”, mai scriu cei doi. Hodor și Demetriade fac o serie de precizări după ce G4Media.ro a dezvăluit că Hodor și Demetriade predau la Academia SRI, informație relevantă în contextul în care au exonerat public SRI de orice responsabilitate pentru legile securității și au apărat emisiunea TVR care spăla fosta Securitate.

  • G4Media.ro a eliminat pasajele în care cei doi cercetători CNSAS insultă și calomniază site-ul și pe jurnalista Andreea Pavel și sesizează pe această cale Comisia de Etică a instituției.

Redăm mai jos câteva pasaje relevante din postarea pe Facebook semnată de Mădăli Hodor și Mihai Demetriade:

  • În realitate, în ultimii ani, cei care au făcut consistent ceva pentru deconspirarea Securității, prin predarea arhivelor, demersuri pentru democratizarea trecutului represiv, asumarea culpabilităților, despărțirea de trecutul sinistru al Securității, denunțarea legăturilor imunde cu foștii rezerviști ai DSS, a fost tocmai Serviciul Român de Informații, direct și prin conducerea lui. Știu, nu e mainstream și nici convenabil să spui acest adevăr. Există doar anumiți eroi ai anticomunismului, cu diplomă și certificare. Doar societatea e loială trecutului, instituțiile nu. Statul e criminal. Societatea și presa, nu. Vine însă un moment în viață când adevărul își cere locul. În ciuda zâmbetelor sarcastice, crispărilor pretențioase, aerelor de superioritate atotștiutoare. Momentul ăla tocmai a venit. Vreți onestitate, la sânge? Iat-o!
  • Doar pe noi („noi” inițiatorii scrisorii către Administrația Prezidențială), încă din 2017, ne-a interesat să aducem arhivele sechestrate la CNSAS. Am făcut mai multe demersuri publice în direcția asta, am scris Președintelui și ministrului Apărării. Am avut discuții cu ministrul Justiției și cu ministrul Internelor. Administrația Prezidențială a înțeles nu doar urgența, dar și miza acestui demers democratic, asumându-și rolul de mediator. Imediat după scrisoare, au urmat represaliile interne. Un fost membru al Colegiului CNSAS a propus să fim imediat dați afară, pentru că scriem Președintelui. După scrisoare, SRI asumat predarea tuturor fondurilor arhivistice restante. Dar povestea nu s-a oprit aici. Am discutat și explicat inclusiv necesitatea de a ni se trimite CID-ul, baza de date operativă a Securității. Niciodată până acum nu se întâmplase asta. Noi am reușit. Noi și SRI. Mai mult, ceea ce părea inabordabil acum câțiva ani, din motive care nu merită acum discutate, și anume dosarele de cadre, au început să fie aduse masiv la CNSAS pentru prima oară. S-a putut petrece asta, doar pentru că noi am explicat Serviciului imensa importanță a acestui fond pentru deconspirarea foștilor ofițeri ai Securității. Nu alții. Nu cei care aveau datoria s-o facă și care au preferat să încerce să ne convingă cât de puțin utile sunt astfel de dosare. Nu, nu ei au făcut-o. Noi am făcut-o.
  • Nu ne vorbiți, așadar, nouă de curaj și asumare. Nu ne vorbiți de imunde complicități cu Securitatea.
    Un celebru profesor universitar de peste ocean scria la rându-i, la câteva ore după apariția articolului, cum a refuzat el propunerea de a conferenția la Academia SRI în 1990, cum și-a dat seama imediat cât de periculoasă poate fi contiguitatea. Avea dreptate atunci. Greșește acum folosind propriul exemplu ca o falsă pârghie morală. În realitate, SRI-ul din anii ’90 nu deloc același cu SRI-ul din 2022. Să colaborezi academic cu o instituție a statului român democratic, principalul contributor de informații pentru partenerii NATO, nu e subiect de public shaming, nu credeți? Este SRI astăzi o organizație teroristă, un serviciu care lucrează împotriva intereselor naționale ale României? Dacă ar fi așa, atunci aș înțelege de ce a preda la Academia de informații ar fi o rușine. Dar noi predăm la Academia unui serviciu democratic despre care partenerii noștri din NATO și UE (apropos, cei ale căror valori spuneți dumneavoastră de la G4media că le apărați) spun altceva. La întâlnirile cu Ambasada SUA ați fost avertizați că SRI este o instituție de tipul Securității? Vă rugăm să ne comunicați și nouă dacă este cazul. Apoi, a presupune că actul predării este o complicitate imundă, e o ecuație ale cărei resorturi ne depășesc. În plus, logica culpabilității prin asociere este un mecanism al violenței publice pe care-l credeam revolut. Ne-am înșelat. A rămas, în continuare, o tehnică retorică la fel de infamă.
  • Înțeleg din furia demascatoare a articolului G4 că preferă modelul în care ne luptăm cu instituțiile statului, pe care le prezumăm ticăloase, articulând agende ascunse. Confruntarea cu instituțiile statului, lupta de baricade și tranșee, este o paradigmă fundamental greșită într-o democrație. Ca să le câștigăm loialitatea trebuie să le aducem în câmpul normativ al societății pe care o slujesc. Nu faci asta aruncând peste gard grenade, dând foc la poduri, bănuind de malversațiuni și maleficii pe actorii lor. Ci sprijinind loaial statul, unde toți suntem la fel de responsabili. Creditul încrederii este fundația democrației. Înaintea instituțiilor există instituția încrederii. După ce aproape două decenii modelul relației instituționale CNSAS-SRI a fost de confruntare și neîncredere, din vina ambelor instituții, noi, în calitatea noastră de cetățeni, am ales dialogul argumentativ. Asta a produs rezultate. Pentru prima oară în istoria SRI, conducerea Serviciului și-a asumat responsabilitatea memoriei, condamnând Securitatea în întregul ei. A mai făcut cineva asta până acum? Nu. Cum credeți că s-a ajuns la asta? Prin membrii Colegiului CNSAS, care nici nu îndrăzneau să ridice receptorul telefonului TO să întrebe de ce nu ni se dau dosarele? Prin puterea minții? S-a dus careva dintre marii deontologi care astăzi ne fac praf să discute despre importanța de a face acest gest? Nu. Noi ne-am dus. Noi am discutat asta și tot noi am aflat că actuala conducere a SRI are o formație democratică și că atunci când discuți cu ei înțeleg perfect rolul pe care trebuie să și-l asume. Probabil idea asta o să vă producă un nou șoc. A urmat delimitarea fermă de manipulările achizitive și legitimante ale rezerviștilor DSS. Apoi a urmat predarea arhivelor. Cursul „Democrație și totalitarism”, deschiderea spre cunoașterea celor două totalitarisme, în care prezentăm implicarea agenților statului în crime împotriva umanității, este alt pas important.
  • Serviciul Român de Informații a înțeles că societatea are alte standarde, că raportul cu trecutul totalitar, adică cu un anumit tip de riscuri, este parte integrantă a culturii democratice a instituției. Că șansa de a fi greșit atât de dur și cu costuri atât de mari e un veritabil asset simbolic și istoric. Poți învăța din erori, pentru că din ele înveți cel mai bine. Trecutul, vedem asta la Est, a devenit o armă în mâinile unor autocrați criminali, care-l instrumentează și-l mitizează, devenind o legendă legitimantă. Noi am ales ca el să fie un avertisment, care merită să fie studiat, analizat, discutat și tematizat.
  • Noi am mers să predăm despre crimele și abuzurile Securității acolo unde contează, nu am apărat Securitatea și pe securiști în procese publice și nici nu ne-am oferit „expertiza” foștilor ei colaboratori, împotriva CNSAS. Discreditați-ne pentru că i-am înlocuit la Academia de informații pe Troncotă, Rogojanu și alți foști rezerviști ai Securității și pentru că am încercat să le oferim noilor ofițeri SRI o imagine corectă despre ceea ce a însemnat Securitatea, iar nu elogii și ode. Discreditați-ne pentru că ne-am asumat să contribuim la educarea în spirit democratic a ofițerilor SRI și nu i-am lăsat să fie în continuare pradă narativelor foștilor rezerviști. Discreditați-ne pentru că le-am povestit despre crimele și abuzurile Securității, că specialiștii le vorbesc despre Holocaust, despre importanța valorilor democratice. Dacă asta este condamnabil, atunci construiți un eșafod în piața publică.
  • Modulul postuniversitar „Democrație și totalitarism” are două componente majore: participarea agenților statului la Holocaust, prin urmare complicitatea lor la crime, în Europa și România și Securitatea ca paradigmă a represiunii ideologice, cu metodele, cu strategiile ei conspirate, cu crimele și victimele ei.
  • Noi facem un alt tip de istorie a Securității: arătăm de ce ea nu a fost o instituție ca oricare alta, de ce nu a fost niciodată un serviciu de informații, vorbim despre Securitate ca armă a partidului unic, despre aliații ei instituționali într-o mare ecuație represivă, despre cum se construiesc narațiunile operative, despre captivitatea lor ideologică, despre vasta arhitectură a abuzurilor, despre infrastructura penală și practicile ei ilegale. Vorbim de crimele de la Revoluție, despre eroii anonimi, despre muncitorii care ne-au salvat de comunism. Vorbim despre asasinate la ordin. Despre răpiri. Privim în față acest trecut sinistru, alături de ofițeri. Împreună cu ei. Nu ne e rușine de acest lucru. Dimpotrivă, suntem mândri. Foarte mândri. Suntem mândri că am reușit să ducem povestea asta acolo unde se vor forma viitorii ofițeri de intelligence ai României democrate.
  • Nu uităm nimic, nu omitem nimic, nu ne e frică de nimic. Ofițerii trebuie să afle asta și trebuie confruntați cu aceste erori strategice. Statul nu există fără cunoaștere. Iar ANIMV a asumat acest mandat, fără rest, fără ingerințe, fără cenzură, cooptând oameni care au experiență în domeniile pe care le expun.

Context

Punctul de vedere al celor doi coincide cu declarațiile recente ale șefului SRI, Eduard Hellvig, făcute despe rolul Serviciului în deconspirarea Securității.

”Știu că fantoma Securității este încă atașată de imaginea noastră, așa cum a revenit de multe ori în spațiul public românesc în aceste decenii. Dar și aici am făcut lucruri de care sunt mulțumit. În timpul mandatului meu am predat întreaga arhivă a Securității către CNSAS. Și suntem
singurul serviciu secret din România care a făcut asta. Trebuia să o fi făcut mai devreme, dar sunt totuși foarte bucuros că eu și colegii mei ne-am asumat și am făcut acest lucru absolut necesar. Desecretizarea va continua, inclusiv cu punerea la dispoziția cercetătorilor a informațiilor
declasificate despre evenimente care au avut loc și după 1989”, a declarat Hellvig într-un discurs ținut la UBB pe data de 4 octombrie.

Cercetătorii CNSAS Mădălin Hodor și Mihai Demetriade, care au apărat public legile securității și emisiunea TVR care spăla fosta Securitate, susțin cursuri postuniversitare la Academia Națională de Informații „Mihai Viteazu”, conform unui răspuns oficial al instituției, la solicitarea G4Media. Academia se ocupă de formarea ofițerilor SRI, dar și a ofițerilor din Ministerul Apărării, de Interne sau de Justiție.

”Vă comunicăm că domnii Mihai DEMETRIADE și Mădălin HODOR susțin activități didactice în cadrul programului postuniversitar de educație permanentă DEMOCRAȚIE ȘI TOTALITARISM. Programul a debutat în martie 2021”, a transmis SRI marți un răspuns la solicitarea G4Media.ro

Hodor a încercat să elimine în spațiul public orice legătură între serviciile secrete și conceperea proiectelor legilor securității, care sporesc semnificativ puterile serviciilor de informații, amintind de puterile fostei Securități.

Încercarea lui Hodor de a absolvi serviciile secrete de orice implicare în conceperea proiectelor de lege a avut loc în contextul în care Serviciul de Informații Externe a recunoscut pentru UmbrelaStrategica.ro că serviciul a fost consultat de administrația prezidențială și Guvern, iar drafturile sunt tocmai rezultatul acestor consultări:

”În procesul de evaluare, revizuire și actualizare a actelor normative din domeniul securității naționale, Serviciul a fost consultat de Departamentul Securității Naționale din Administrația Prezidențială și de Secretariatul General al Guvernului, proiectele postate fiind variante de lucru rezultate din aceste consultări, ce urmează a parcurge procesele legislative prevăzute de lege”, transmitea SIE. Detalii, aici.

Într-un interviu pentru Spotmedia.ro, Hodor spune că nu crede că ”cineva întreg la minte din serviciile secrete românești din zilele noastre poate să pună așa ceva pe hârtie”, dar și că publicarea drafturilor (în exclusivitate de G4Media) ”a fost o operațiune tocmai pentru a stârni scandal și a opri promovarea noului pachet de legi ale siguranței naționale”.

Adela Cantacuzino * Cea mai excentrica printesa a Moldovei si blestemul ...

Cum se raporta fals în comunism | Antimitologia....Notă Sile this Millennium :”Iată cum securiștii buni îi spală de zor pe securiștii răi !🤣”

Cum se raporta fals în comunism | Antimitologia

Despre Constiinta si maturitate spirituala * Cum poate fi rezolvata Karma

Controlul Constiintei Prin Formare In Masa Utilizat Pentru A Institui In...

Orice pentru luxul îmbuibaților noului FSN =PSD&PNL. Ciolacu ne îndatore...

https://silethismillennium2019.blogspot.com/

Înapoi în viitor