http://www.israelity.com/wp-content/uploads/2008/10/have-a-nice-day.jpg

http://www.israelity.com/wp-content/uploads/2008/10/have-a-nice-day.jpg

http://silethismillennium.blogspot.com/2009/03/youtube-broadcast-yourself.html

CHERESIG PARADISUL DIN SERTAR - Cititor de Proză

CHERESIG PARADISUL DIN SERTAR - Cititor de Proză

http://silethismillennium.blogspot.com/2009/03/youtube-broadcast-yourself.html
(partea întîi)

O VARĂ PROMIŢĂTOARE

(partea întîi)

Cîmpia îşi emana înţelepciunea ocrotitoare în tot cuprinsul ei fără discriminare de la partea română la cea ungurească . Intinderea aceasta
de pămînturi datează din timpuri imemoriale, în aceste locuri au fost descoperite urme de existenţă umană începînd din paleoliticul superior , solul roditor a fost o permanentă atracţie pentru cultivatorii de pămînturi .
Agricultorii care şi-au întemeiat vatra aici care au dat formă cu timpul la aceea de potcoavă locuită . Potcoava, se ştie ,în folclorul acelor locuri simbolizează norocul .

Cheresigul românesc , era parte din potcoava situată la cîmpia care era tăiată pieziş de graniţă convenţională , restul de cîmpie se pierdea în maghiarime pînă la cealaltă jumătate de sat...Cheresigul unguresc .Peste ambele meleaguri se anunţa o vară încîntătoare .

Pe pajistea românească se zbenguie trei fiinţe : un copil , un căţelandru şi un mînz . Copilul se numeşte Sâmedru , caţelul Ene , mînzul Eremia.
Cuprins de o dulce toropeală copilul s-a răsturnat pe spate în orbitoarea lumină a zilei printre florile sălbatice multicolore ,înţepînd cu-n pai în gură, aerul cald saturat de mirosul ierbiiascultînd bîzîiturile gîngăniilor . Cîinele Ene vînează muşte şi latră nervos cînd ratează. Mînzul Eremia se pierde în zare nechezînd în soare.

Soarele s-a pogoarît peste ziua povirnită de amurg , animalele s-au mai potolit, s-a aşternut o linişte relativă .Cu ochii cascaţi spre orbitorul soare puiul de om a explodat într-un strănut eliminind din nări stropi de salivă in aerul lui cireşar irizat de parfumul de violetelor sălbatice .

La răspîntie , dincolo de orizontul sîngeriu , al satului geamăn ,cel al ungurilor, soarele s-a pitit după un nor in spatele statui lui Sándor Petőfi ...Pare că apune-n tîlcul vremurilor care învăluia viaţa în urma cu o sută de ani după Revoluţia din 1848 , pe vremea dualismului austro-ungar , cînd românii erau obligaţi să vorbească ungureşte că satul acesta : Cheresig era una - vorba celor bătrîni , unguri şi români , laolaltă .Păcat că asediaţi de istorie lumea a uitat că Sándor Petőfi a scris şi frumoase poezii de dragoste

După decembrie 1918 cînd Transilvaia s-a unit cu România satul a fost despărţit în două de frontiera de la cîmpie : o localitate în România cu statuia lui Avram Iancu iar cealaltă în apus , în Ungaria cu statuia lui Sándor Petőfi şi uite aşa dintr-un sat s-au făcut două dar cu acelaşi nume pentru că nici unii n-au renunţat la numele de Cheresig .

Între cele două războaie mondiale , cele două sate se aveau ca două surori , se vizitau cu ocazia tîrgurilor , a sărbătorilor, sau a altor petreceri lumeşti ocazionate şi de căsătoriile mixte cu încuscririle şi năşirile ce înrudeau magiarii cu românii ...Graniţele erau deschise , situaţia aceasta era tratată de oficialităţile ţărilor vecine cu indulgenţa cuvenită .

Acum de cînd veniseră comuniştii era rău la vecini , dansa ursul şi Satana atît a aşteptat ... "şi-a şi băgat coada" , şopteau babele din sat , " elemente revizioniste, se răsteau indignaţi comuniştii din sat , care în cîrdăşie cu forţe incitate şi sprijinite din Apus, în frunte cu Imre Nagy au incercat o lovitura contrarevoluţionară care să lichideze cuceririle revoluţionare " etc.
O nebunie din care omul de rînd nu pricepea o iotă , o nouă revoluţie nimic nou sub soare !

De unde să ghicească românii că acelaşi tip de revoluţie , cu nesemnificative deosebiri va fi după 33 de ani ... ceea ce la scara istoriei e acolo un flecuşteţ .

EREMIA ALEARGĂ.

Trec ţiganii....

„E musai să le tocmiţi pe ţigănci acum pentru dezlegarea satului de blestemul roşu … să se dezlege satul de toate cele rele arăta-te-n bobi ",
povăţuiră babele pe ţăranii necolectivizaţi .

Cifrul întregului destin uman se dezvaluie în libertatea primei copilarii...
Ce reprezintă oare ţiganii nomazi cu organizarea lor simplă în şatră cu
bulibaşă , înconjurat de vrăjitoare , ca un mare vraci-conducător de
trib ?...
O ceată slobodă sub soare hălăduind neobosit încă din zorii civilizaţiei .

..................................................................................................................

Cîmpia este ţara ţiganului aici se simte el în largul lui aici e "acasa lui" vorba lu’ Niky .

Ţiganii , popor migrator , colindă peste tot locul : bocesc la îmormîntări
cîntă la nunţi ,descîntă la deochi sau blesteamă la necaz
O ceată de lăeţi s-a aciuat la marginea Cheresigului , sătenii îndemnaţi de babele din sat i-au tocmit pe ţigani să dea în bobi pentru vatra satului urmînd ca pentu cel curios , pentru soarta in " particuler "să se tocmească separat la datul cu ghiocul .

O ghicitoare tuciurie, se tot freca la ochi şi îndruga în transă :

“Sora mea , fratele meu ori cît m-aş beli la bobi aştia tot boală mare văz : "ferească Maica Precista" , zise ţiganca stuipînd în sîn : « « « „`ţi-ai` dracu` de comunişti ” « « « «

“Uitaţi-vă , oameni buni , la jumatatea asta de bobi ! E jumatate de sat culcat cu picioarele înainte ... că poa’ să ia seama şi cine nu cunoaşte ...scrie rău pentru voi…pentru satu` vostru ”

Vrăjitoarele s-au apucat de treabă în miez de noapte , au început să rostească incantaţii magice , bolborosind pe ţigăneşte cuvinte fără noimă la ceasul ielelor agitând ca apucatele , vîrtelniţa dînd roată în jurul focurilor – Focul elementesenţial folosit ba pentru filtre aprinse din plante uscate cu fumegaţii halucinante , ba în fierberea ierburilor totemice ." Roată ,roată..." tropăiau pămîntul în pas saltat “cum se-nvirteşte vîrtelniţa , aşa să se-nvîrtească răul în pustietăţi … “

În magia albă ţigăncile utilizau cca 30 sau 40 de plante guvernate de soare : rostopasca ,genţiana ,dafinul, cimbrul ,rozmarinul ,gălbenelele, maghiranul şi altele , unele erau puse la uscat altele la macerat ; în timp ce în magia neagră incantaţiile erau diferite... erainvocat însuşi necuratul , erau folosite scîrboşeniica sămînţa rece ca gheaţa a lui Ucigă-l Toaca sau sperma îngheţată a unui ucigaşori erau folosite plantele guvernate bineînţeles de Lună…ca amesteculde polen şi pistil uscat de regina nopţii , de nufăr,stînjenel ,macroşu de cîmp , sau seminţe de castravete ,de mac alb, de cînepă , dedovleac ,de pepene galben ori substanţe cum ar fi argintul viu,salpetru ,camforul , praful de sulf etc. La plecare ,aşa cum le era obiceiul , magraonii şi-au dat arama pe faţă, au furat fără pic de ruşine din gosporării tot ce le-a căzut în mînă....

Bizara şleathă bîntuia cîmpul ba cîntînd , ba chiuind , pocnind din degete , furată de ritmul înfocat al jocului ....ba certîndu-se aprig şi tăindu-se în custuri împroşcînd cu sînge proaspat - « sangre ardiente » (sînge ţigănesc cum zic catolicii din Cheresigul unguresc) - cîmpul înflorit presărat cu maci sau călcînd desculţă pe urma lasată de căruţe şi.......... alaiul gălăgios a dispărut într-o zi în fundalul stacoju al apusului de soare....

Întins printre flori - unicul spectator , al acestei dispariţii , un om de-o schioapă urmărea cu privirea prinsă in mierea amurgului cum le flutura vîntul prin straiele colorate şi le fură cîntecul cu înţeles cu tot…apoi doar ecoul risipit în orizonturi .

Ajuns acasă Sâmedru a adormit de îndată , în somn a auzit cîntece ţigăneşti acompaniate de sunet şi de viori.

ENE

A trecut ceva vreme de cînd cîinele şi copilul , se zbenguiau împreună zburdind fără grijă , cînd prin curtea şcolii, cînd prin cîmpia de la marginea satului .

Îl adora pe acest cîine . Animalele , se ştie ,poartă în ele propria lor desăvîrşire . Se poate afirma că Ene era primul prieten din viaţa luiSâmedru . Iza mama lui Sâmedru , i-a spus că Ene era de seama lui....

«Ehei.. !....experienţa unui cîine în acest caz nu se poate compara cu ceea a unui copil !? ....

Evident e cu totul diferită : cu alte unităţi de masură operează un cîine, de exemplu mirosul şi cu altele în cazul unui copil , de exemplu Paradisul ...Vîrsta în acest caz nu are nicio relevanţă .

Uneori privirea aceea canină încărcată de trăiri anterioare cu licăriri sălbatice îi sfredelea fiinţa părunzînd în tainice unghere , pe care el însuşi nu apucase să le exploreze . În acele momente se crea între ei o distanţă care îl arunca în solitudine , alte ori cîinele Ene se comporta ca un nebun . Atunci îşi recunoştea căţelul - tot ce facea era menit să-l distreze pe micul stăpîn , alerga în jurul cozi ….ce să mai vorbim de cursele acelea ad-hoc cînd năvalea ca un zîrghit băgînd în sperieţi orătăniile din bătătură , se înfăţişia în faţa stăpînului lui cu-n aer sprinţar , păşind ţanţoş pe cele patru labe . Atunci il privea c-o mîndrie-şugubeaţă de cîine , alteori , cu mina schimbată şi cu o infăţişare linguşitor-umilă se gudura la picioarele stăpînului .

MAMA IZA

Mama Iza , care era învaţătoare , in Cheresigul românesc , i-a povestit , copilului Sâmedru , de mai multe ori despre părinţii lui adoptivi , « Adică , cum ? » întrebase copilul
« Adică , vezi tu mama ta cea adevărată , nu e bine !…adică , fiica mea, mama ta adoptivă …îh,îh,îh..se bîlbîi ea, dar cum să-ţi spun că eşti prea mic să înţelegi!….împreună cu tatăl tău adoptiv care trăiau undeva departe ...la marea cea mare , au hotărît să mi-te încredinţeze să stai aici la sat , la Cheresig ,să te educ , pînă va sosi sorocul , să mergi la şcoală ...

« Atunci cîte mame am eu ?"…întrebă copilul şi începu să enumere , îndoindu-şi degetele de la mîna stîngă cu degetele de la mîna dreaptă :" O mamă adevărată , o mamă care…mne ,mne, aa..aia fiica lu’Iza , mama mea... Mama mea eşti tu care ...eşti mama mea…»încheie confuz , Sâmedru, « da ,da îngîmă şi mai încurcată Iza

«Şi unde se află marea cea mare ? » întrebase curios , Sâmedru .

« Dincolo de Ardeal , dincolo şi de codri ai Vlăsiei şi ai Teleormanului ( în
turceste, pădure neagră) dincolo de Podul de peste Cernavodă (înruseşte , apa neagră) tocmai colo , la Marea Neagră , acolo unde se varsă apele curgătoare se află tătăl tău adoptiv de care ,tot întrebi şi care e un neisprăvit ! » zise în încheiere mama Iza dusă de val.

COPACUL NUMIT " AŞTEPTAREA"

« Unde era tata lui ? » pe lîngă alte noianuri întrebări care nu-i dădeau pace aceasta devenise obsedantă , "mamă" de bine de rău avea două pe mama Iza şi pe fiica ei , dar tată de nici o culoare .

În momentele de singuratate , chinuitoarea întrebare rămînea suspendată aşteptînd deasupra unui gol să fie salvată de un răspuns , erau clipe de cumpănă în care sufletul devorat de dorinţa mistuitoare care se naşte atunci cînd părinţi lipsesc din preajma copiilor lor , ea
se naşte din nevoia naturală a puiului de a auzi ciripitul perechi care
l-a zămislit , de a auzi glasul sîngelui .

Sâmedru dorea , la fel ca toţi copiii , să-l vadă pe tatăl său în carne şi oase .

« Cum am un tată , dacă eu nu l-am văzut niciodată ! » borborosea înciudat de fiecare dată , Sâmedru.

Din sămînţa dorinţei s-a născut o plantă stranie "aşteptarea "(o stare care aducea cu aceea a locotenentului Drogo din « Deşerul tătarilor » ) , pe fondul speranţei născută din aşteptare se croia individualitatea sa melancolică , învăţa să să-şi stăpînească lacrimile pentru că era baiat mare dar şi să-şi educe răbdarea

« Va fi o zi cînd , el tatal , va veni ! » , erau cuvintele care-l îmbărbătau ; în solul acestei triste contemplaţii s-a infiripat iubirea , o triada a iubirii : mama Iza , cîinele Ene şi tatăl absent

« Se poate iubi o absenţă ? »

Era luna lui cuptor , zăpuşala toropitoare a amiezii subjuga ziua cu un soare puternic , umbra ca o oază răcoroasă , sorbea cu nesaţ din umbrărişul des , lăsat de stejar , el era în deşertul aşteptării , dragostea pentru bătrînul arbore îi potolea aşteptarea , aşa cum dragostea pentru Ene îl ancora într-un prezent de adorabil infinit , numai că azi-noapte liniştea edenică a verii fusese înjunghiată de urletul cîinelui , un urlet straniu ca un sol de moarte , mama Iza deschise fereastra şi ţipă la Ene :
« Marş de acolo potaie , că doarme băiatul ! »

« Dar nu este Ene …căţelul meu nu face aşa urît ! »

« Ba bine că nu , el e numai că au intrat duhurile necurate în el şi-l întărîtă să latre la luna bălegată de ciobani… » Sămedru vru `să mai întrebe ceva dar răpus de somn adormi adînc .

Dimineaţă spre bucuria lui stejarul , vecinul din fereastra deschisă , îl întîmpină foşnind amical... Printre crengi străbătea slova luminii ,vorbea in vers copacul Gică ...cel al lui Sâmedru se numea "Aşteptarea" .

Aici era locul lui de joacă , lîngă stejarul " Aşteptarea ", la ora mesei şi a siestei mama Iza , durdulia Iza , aparea în pragul tindei cu sînii tresăltînd sub rochiea-i înfoiată în soare , iscodea cu privirea curtea scolii pentru a-l striga la masa de prînz .

SÂNMEDRU UN NUME ORTODOX

“Ce nume ţi-a pus şi taică-tu’ ăsta de împrumut…cred ca era pilit ori naşul era moţ , n-a putut să te boteze cu un nume de oraş ca pe acolo , Dumitru e Dumitru , nu Sânmedru , altfel nu se explică de ce acest nume , probabil că l-a luat la întîmplare pe unul din moţii care strigă pe străzi « Hai la linguri şi ciubere , de vînzare !» zici că a bolunzit lumea , nu putea să-ţi spună simplu Dumitru că doar n-ai fi şi tu vreun sfîntuleţ!“ zise intrigată Iza căutîndu-l din ochi pe băieţelul care stătea ascuns, ca de obicei după stejar ...şi care bineînţeles auzea tot.

“Cum să-i zici ? cum să-l alinţi ! Medru…. ?

A strigat pentru încercare ”Medru-lică!“ s-a oprit un minut neclintită ,furată de peisaj ascultînd parcă ecoul . Încadrată de uşor ca într-o ramă de tablou, încît de la distanţă parea o pictură a Vameşului .

SECUNDA REA

Copilul rîdea înfundat cu nasul turtit de scoarţa aspră a trunchiului gros. Se ascundea pentru că nu suferea somnul de după-amiază .

« Mai Lică arată-te ! »

Copilul îşi arată mai întîi chipul surizator apoi se înfaţişă tot .

« Aşa mai merge ! » zise Iza susurînd satisfacută

Iza se ataşase de acest copil , al nimănui , mai mult decît crezuse .
Afecţunea era reciprocă . În dormitor , într-un elan subit , cuprins de
dragoste tandră , copilul a prins-o de mînă s-a înalţat pe vîrfuri şi-a tuguind buzele într-un un pupic.

« Stii ce ! de acum încolo te vei numi Lică ai înţeles? » întrebă Iza dîndu-l jos din braţe şi mîngîindu-l pe creştet.

« Da », răspunse copilul încă îmbujorat de la îmbrăţişare .

« Lică »repetă , ea .

« Cum te cheamă ? »

« Zor-de-zeama ! » chicoti baiatul făcînd sprinţar cu ochiul.

« Nu fi răsfăţat şi spune ai înţeles care e numele tău de acum încolo?” se adresă învaţatoarea abţinîndu-se să nu zîmbească

« Lică » confirmă copilul.

« Aşa !... inteligentul mami »

Deodată , sub imperiul unui presentiment nefast expresia feţei s-a metamorfozat brusc , arata pentru o clipită ca ceea pe care Dumnezeu vrea să-o piarda - sau « quos Deus perdere vult » cum spune preotul catolic din Cheresigul unguresc - pătrunsă subit de un fior straniu , Iza a izbucnit tam-nisam într-un plîns necontrolat . Copilul dezorientat , cu pupilele mărite de mirare contaminat de tristeţea mamei s-a pomenit cu obrazul plin de lacrimi .

« Tu de ce plîngi » l-a chestionat Iza .

Lică a ridicat din umeri , nedumerit de întorsătura surprinzătoare a faptelor .

« Am avut un presentiment ! ...de o săptămînă am un nod în gît şi mi-se
zbate ochiul stîng ... dar tu ce motiv ai să plîngi ?» îl întrebă femeia înduioşată .

«Şi eu…şi mie ! » , a spus băiatul ceva mai dumirit de natura fenomenului malefic prin care trecuseră împreună .

« Hai gata cu văicareala , se încurajă sîngură femeia alungînd printr-un gest energic al ambelor braţe virtuala piaza-rea .

« E numai o indispoziţie trecatoare …. treci la culcare , cine doarme cînd trebuie creşte mare »

Bocetul acela de cobe din secunda rea s-a adeverit ca prevestitor al unui şir de circumstanţe fatale.

Ene era tolanit pe preşiul de la uşa dormitorului , cu botul pe labe . Din cauza unui mănunchi de raze jucauşe desprins din soarele dogoritor al amiezii, căţelul ţinea ochiul drept închis , celalat doar jumate . În dosul uşorului un păianjen atîrna pe un fir vestind apropierea norilor.

Lică era întins vis-à-vis , în pat , amirosind lenjeria cu parfum de levănţică , spălată în apa ploaie . Somnul nu s-a lipit de el imediat a privit un timp cu ardoare la prietenul patruped.

Aceasta a fost ultima frîntură din realitate . Doborit de somn , a alunecat pe nesimţite în altă lume . Lumea visului , o lume în care trupul se înalţă eliberat de lestul gravitaţional , în levitaţie asemeni unui fulg de păpădie desprins din capitule ...

Trupul astral zboară voios deasupra a ierburilor îmresmate, deasupra florilor sălbatice de cîmp însoţit de zumzetul gîzelor, de ciripitul păsărilor.
Spiritul se desfată în lumina aceea orbitoare şi se delectează cu amestecul savant de miraculos , plin de iubire , revelaţia raiului dezvăluit. Sufletul stochează aceasta pată trandafirie într-un ungher al memoriei....Doar hazardul în momentele de graţie hotărăşte ca parfumul, florii rodită din pomului vieţii să fie împrăştiat în adierea sa şi iată , din alchimia stranutului provocat de amirosire , se desprinde componenta volatilă a unui deja`vu .

........................................................................................................................

[Din romanul-esEU a lui Dimitrio ]

va continua

Publicat
de 8sin49

--