Nouă membri noi în CNSAS. Cine sunt stăpânii dosarelor fostei Securități

ROMULUS GEORGESCU


Actualizat: 29.03.2018 - 11:12

Majoritatea PSD-ALDE l-a validat pe Cazimir Ionescu pentru un nou mandat în CNSAS, deși acesta este inculpat în dosarul mineriadei din 1990. Din CNSAS vor face parte și foști membri PRM sau PPDD, refugiați la PSD.

SHARE

Parlamentul a aprobat azi numirea noilor membri ai Colegiului Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii (CNSAS). Au fost 252 voturi ”pentru„ noua componență și 99 ”împotrivă”.

Operațiunea nu a fost lipsită de controverse. Candidații au fost validați de Comisiile juridice, fără a fi audiați. Președintele comisiei juridice din Camera Deputaților, Eugen Nicolicea (PSD), a justificat decizia prin faptul că grupurile parlamentare s-au înțeles deja pe nominalizări, CV-urile sunt depuse, iar comisiile oricum nu pot cenzura dreptul plenului de a vota. Deputatul USR Stelian Ion a încercat să-l întrebe pe Cazimir Ionescu, propus de PSD, despre implicarea în dosarul mineriadei din 1990. A intervenit deputatul PSD Florin Iordache care a replicat că întrebarea excede audierii și încalcă prezumția de nevinovăție. Ionescu face parte din Colegiul CNSAS din 2006, dar se numără printre cei nouă membri ale cărora mandate au expirat anul acesta.

Scandalul s-a reluat și în plen, USR atrăgând atenția că funcționarii publici trimiși în judecată pentru infracțiuni contra umanității sunt suspendați din funcție potrivit legii. Și liderul grupului PNL, Raluca Turcan, a anunțat că liberalii vor vota împotriva numirii lui Cazimir Ionescu în CNSAS.

Dosarul mineriadei

Cazimir Ionescu, fost vicepreşedinte al CPUN în 1990,  a fost trimis în judecată de Parchetul Militar pentru crime împotriva umanităţii, comise în timpul Mineriadei din 1990. Alături de el, sunt trimişi în judecată Ion Iliescu, Petre Roman, Gelu Voican Voiculescu, Virgil Măgureanu și Miron Cozma. Cazimir Ionescu este acuzat că s-a deplasat la Petroşani, alături de Gelu Voican Voiculescu şi ar fi chemat minerii la Bucureşti. La Mineriada din 13-15 iunie 1990 patru oameni au murit împuşcaţi iar alte 1.338 de persoane au fost bătute sau torturate. Procurorii militari susțin că, în zilele de 11 și 12 iunie 1990, autoritățile statului au hotărât să declanșeze un atac violent împotriva manifestanților aflați în Piața Universității din București, care militau în principal pentru adoptarea punctului 8 al Proclamației de la Timișoara și își exprimau, în mod pașnic, opiniile politice în contradicție cu cele ale majorității care forma puterea politică la acel moment. În acest atac au fost implicate, în mod nelegal, forțe ale Ministerului de Interne, Ministerului Apărării Naționale, Serviciului Român de Informații, precum și peste zece mii de mineri și alți muncitori din mai multe zone ale țării.

Cazimir Ionescu a negat acuzaţiile. “Vorba unuia dintre procurorii care în timpul anchetei mi-a spus: da, într-adevăr dvs ați cam căzut ca musca în lapte. Pe 27 decembrie, când s-a constituit biroul permanent al CFSN care deja fusese înființat inainte, după refuzul Doinei Cornea, Anei Blandiana, al lui Mircea Dinescu, Dinescu spune <<Da, și eu sunt poet cred că pot să particip, dar îl cunosc foarte bine pe Cazimir Ionescu, Da, spune Ion Caramitru, noi îl cunoaștem, noi îl propunem pe Cazimir Ionescu și toți cei 70 de oameni au ridicat mâna. Așa am ajuns eu, folosesc sintagma, ca musca în lapte. Dvs credeți că eu aș fi putut să particip la luarea unei masuri în virtutea căreia prietenii mei să fie măturaţi?”, a declarat Cazimir Ionescu.

Recuperați de la PRM și PPDD

Din partea Guvernului Dăncilă în CNSAS a fost numit Constantin Buchet, fost membru al Colegiului din partea PRM, până în 2005. În februarie 2005, Buchet a demisionat din funcția de secretar al CNSAS, în urma unui scandal în care era implicat fostul lider PRM, Corneliu Vadim Tudor. Revista ”Academia Cațavencu” a publicat, în 2005, articolul ”C.V. Tudor i-a livrat fetițe de 15 ani lui Eugen Barbu”. În urma apariției acestui articol, Corneliu Vadim Tudor a cerut CNSAS să se pronunțe dacă informațiile tehnice corespund sau nu corespund cu originalul existent în Arhiva CNSAS. ”Încălcand uzuanțele, secretarul Colegiului, Constantin Buchet, a redactat un comunicat, transmis presei de Direcția Relații Publice a CNSAS, prin care arăta că articolul din Academia Cațavencu conține informații false”, anunța CNSAS. Colegiul CNSAS a analizat dosarele în cauză, întocmite de securitate pe numele lui C.V. Tudor și Eugen Barbu, și a stabilit că ”informațiile publicate de Academia Cațavencu corespund cu originalul existent în Arhiva CNSAS, respectiv volumele 3, 4, 5 si 8 din dosarul D 176”. ”Colegiul CNSAS precizează că secretarul Constantin Buchet și-a asumat actiunea și și-a inaintat demisia din funcție, aceasta fiind acceptată”, anunța Colegiul la vremea respectivă.

Propus de PSD, Vasile Blănariu, este un fost parlamentar: în 2012 a fost ales deputat din partea PPDD, fiind și președinte al organizației Caraș-Severin a partidului condus de Dan Diaconescu. În 2015 a plecat la UNPR iar în 2016 s-a înscris în PSD. Potrivit CV-ului său de pe site-ul Camerei Deputaților, Blănăriu a fost ”magaziner” la Dacia Service Reșița  (1986-1991), iar între 1991 și 2004 asociat unic și administrator la un SRL din Reșița. În 2003, la 46 de ani, a asolvit Facultatea de Drept, fără a specifica unde.

Membri specializați

Din CNSAS va face parte și istoricul Marius Oprea, propus de ALDE. Oprea este în prezent șeful Biroului Investigații Speciale din cadrul Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc (IICCMER). Din partea USR a fost propusă Germina Nagâț,  director la Directia Investigații din CNSAS.

Cine face parte din CNSAS

Potrivi legii, CNSAS este alcătuit din 11 membri, dintre care nouă numiți de Parlament, unul de Administrația Prezindențială și unul de Guvern. Mandatul unui membru CNSAS este de șase ani de zile. Ieri au fost numiți nouă membri ale căror mandate au expirat. Prezentăm lista celor nouă membri noi în CNSAS:

*Alexandara Toader (Președinție)

*Constantin Buchet (Guvern)

* Cazimir Ionescu (PSD)

*Valentin Blănariu (PSD)

*Mihai Adrian Cioflâncă (PSD)

*Cătălin Boris Precul (PSD)

*Marius Oprea (ALDE)

* Germina Nagâţ (USR)

*Ladislau Antoniu Csendes (UDMR)

 *Florian Bichir (PMP)

 

Notă: PNL nu a făcut propuneri, întrucât reprezentanților săi, Sulfina Barbu și Dinu Zamfirescu nu le-a expirat mandatul. 

 :


Avertizare

Niciun text afisat pe acest blog nu poate fi preluat permisiunea expresa a autorului. Ignorarea acestei solicitari constituie incalcarea Legii nr 8/1996 cu prire la dreptul de autor şi drepturile conexe, care afirma la art. 7. — “Constituie obiect al dreptului de autor operele originale de creaţie intelectuală în domeniul literar, artistic sau ştiinţific, oricare ar fi modalitatea de creaţie, modul sau forma de exprimare şi independent de valoarea şi destinaţia lor”

Nota: Initial am socotit ca o asemenea antentionare este inutila, dat fiind simtul etic acut al evanghelicilor. Insa surpriza de a gasi, inclusiv recent, pe alte pagini web, texte de pe acest blog fara permisiunea mea m-au convins ca este mai bine sa-i previi pe oameni ca sa-i feresti de pacat. Sugestia cu privire la copyright de pe blogul lui Manu Contac m-a inspirat si de aceea ii multumesc.

Aş dori, de asemenea, ca prin această notă să-i previn pe cei care doresc să intervină cu comentarii că acesta este un blog moderat şi că nu voi permite afişarea nici unui mesaj care, după părerea mea, depăşeşte limitele bunei cuviinţe sau este în orice alt fel jignitor, profan sau pur şi simplu nefolositor. Există deja prea multe dejecţii pe piaţa blogurilor ca să mai adauge şi blogul meu la ele. Pe amatorii de astfel de “sporturi” îi rog să mă ignore, căci, oricum, asta voi face şi eu cu ei.

Propun comentatorilor următoarele reguli de conduită, inspirate de site-ul revistei Sojourners:

 

1. Mă voi exprima în mod civilizat, politicos şi cu respect faţă de toţi cei care scriu pe acest blog, mai ales faţă de cei cu care nu sunt de acord, chiar şi atunci când nu mă simt respectat de ei – Romani 12:17-21)

2. Atunci cînd imi voi exprima dezacordul faţă de cele exprimate de cei care scriu pe acest blog, o voi face fără insulte, batjocură sau atacuri la persoană – Matei 5:22

3. Nu voi prezenta în mod intenţionat deformat poziţiile şi convingerile altora, folosindu-mă de etichetări facile, de categorisiri forţate şi de stereotipuri ieftine. Voi acorda întotdeauna preopinenţilor mei prezumţia de nevinovăţie – Efeseni 4:29

4. Voi semnala întotdeauna când observ derapaje de la regulile dialogului civilizat în spaţiul acestui blog – 2 Tesaloniceni 3:13-15

5. Accept faptul că textele şi comentariile care nu se supun acestor reguli vor fi eliminate de pe blog şi că celor care repetă aceste încălcări li se va interzice postarea de comentarii – Proverbe 18:7

Dacă un anume comentariu, din diverse motive, nu se pretează pentru afişare, dar este corect, sincer şi se referă la ceva important, voi încerca, în măsura posibilităţilor, să răspund personal.

Vă doresc tuturor bloguri curate, că de murdării ne-am cam săturat.

Danut Manastireanu