Paul Pârvu - după 20 de ani
Amintiri despre Radu Mazăre şi cine este de fapt „Măi, animalule!" (document)
Vineri, 08 Aprilie 2011Lavinia SICLITARU
„Mă deranjează la Radu Mazăre că nu mai acţionează ca atunci când era şeful şi colegul nostru, nu mai putem să-l iubim la fel ca atunci şi să-l numim fratele nostru, al oamenilor de rând"
În urmă cu aproape 20 de ani, o expresie prezidenţială făcea ocolul României, din punctul de plecare Constanţa, iar „Măi, animalule!" a devenit istorie. „De ce strigi, bă, ca animalu'?" Aceasta este celebra replică a lui Ion Iliescu pe care a dat-o la Constanţa unui jurnalist, în timpul vizitei prilejuite de Ziua Marinei, pe 15 august 1992, acum 19 ani. Vorba de duh nu a fost uitată niciodată de cetăţeni, Iliescu fiind deseori numit şi preşedintele „Măi, animalule!". Misteriosul jurnalist căruia i-a fost adresată expresia a vorbit la Interviu Online despre perioada de început a presei libere din Constanţa, interval care se identifică vrând-nevrând şi cu construcţia unui personaj devenit peste timp primarul Constanţei, Radu Mazăre.
În urmă cu mai bine de 20 de ani, mai exact în martie 1990, Paul Pârvu intra în „redacţia" a ceea ce a însemnat săptămânalul Contrast - o cămăruţă mobilată cu lăzi goale de bere, în sediul fostei şcoli de partid, actualul sediu al Universităţii Maritime Constanţa. Acolo l-a cunoscut pe Radu, pe atunci un tânăr ca mulţi alţii, cu idealuri frumoase. Despre acea perioadă romantică a presei româneşti, Paul Pârvu îşi aminteşte cu nostalgie: „Subiectele se alegeau în '90 pe criteriul adevărului şi necesităţii pentru omul de rând, categorie din care făceam parte noi toţi, inclusiv patronii de presă. O şedinţă de sumar la Contrast sau în primul an al Telegrafului era un balamuc total, pentru că exista o sinceritate totală, mult romantism, voluntarism, de ce să nu o spunem: destul diletantism, dar ne simţeam bine, pentru că eram puri şi ne consideram un fel de salvatori ai neamului, haiduci ai vremurilor pe care le trăiam".
„Măi, animalule!" i-a oferit un loc de parlamentar, refuzat sec
Episodul „Măi, animalule!", care l-a făcut celebru în 1992, nu s-a fructificat la maniera la care v-aţi putea gândi. Deşi a fost ofertat de toate partidele cu excepţia celor de stânga sau care îi cântă în strună preşedintelui Iliescu, Paul Pârvu s-a ţinut departe de politică. „Mi s-a oferit în 1992 să candidez pe locuri eligibile pentru Parlament. I-am refuzat pe toţi şi nu regret, şi bine am făcut, ca să nu fiu şi eu acuzat acum că am omorât speranţa celor care credeau în partidele de dreapta". În legătură cu momentul 15 august 1992, Paul Pârvu rememorează: „Am căutat-o cu lumânarea, pentru că pentru noi, fie că ne numeam Mazăre, Pârvu, Băcanu sau oricine altcineva din presa românească, Iliescu era ceea ce zbieram noi în Piaţa Universităţii: „Iliescu, pentru noi, este Ceauşescu doi". Pentru mine, el a rămas aşa, pentru foştii mei colegi, se pare că nu. Întâmplarea în sine nu a fost deci chiar o întâmplare, nu l-am provocat pe preşedinte, deşi mi s-a tot sugerat în cele trei ore cât l-am aşteptat în faţa Prefecturii, pe 15 august 1992. Pur şi simplu nu am putut să mă abţin să nu-i arăt cât de mult apreciam faptul că ne fereşte de o prea bruscă trecere în normalitate. Nu mă aşteptam să fie atât de impresionat de insistenţa mea încât să mă trezesc cu el de gât, până în momentul în care a constatat că din buzunar tocmai îmi cădea o legitimaţie mare, galbenă, pe care scria PRESA.
Despre varianta episodului Radu Mazăre - „Măi, animalule!", Paul Pârvu spune că această versiune a apărut pe piaţă după ce Mazăre a devenit primar. „E adevărat că Radu Mazăre a participat şi el la acel eveniment, în calitatea sa de redactor- şef al Telegrafului. Fiind redactor-şef, era şi singurul care avea un aparat de fotografiat mai performant. Îi mulţumesc pe această cale că mi-a făcut nişte fotografii superbe, chiar dacă a ratat momentul în care Iliescu m-a luat de gât. Bine că nu l-a ratat şi fotograful oficial al redacţiei". Revenind la legătura dintre Mazăre şi apelativul „Măi, animalule!" , jurnalistul susţine că a observat şi el o repoziţionare a primarului faţă de acel episod, şi, mai ales, faţă de el, cel care a primit respectivul apelativ. „Totuşi, în puţinele discuţii private pe care le-am mai avut după ce a devenit primar, Radu Mazăre niciodată nu a făcut referire la acest subiect şi nici eu nu am făcut-o. Mi s-a părut că a încercat să ţină acest subiect într-o zonă gri, pe care eventual să-l folosească în treburile lor interne de partid sau în diferite dispute politice cu adversarii...".
Cum era ziaristul Radu Mazăre!?
Nu de puţine ori actualul primar s-a grăbit să dea lecţii de gazetărie noilor generaţii de ziarişti. L-am întrebat pe invitatul nostru cum l-a perceput el pe actualul primar, din redacţie, din postura de coleg. „Ca ziarist, copatron şi redactor-şef, până la momentul 1996, când a devenit deputat, Mazăre era fie „de pus la rană", fie insuportabil, dar recunosc că toţi eram cuceriţi şi ambiţionaţi de voluntarismul său, de ambiţia nemăsurată şi, atunci, de dorinţa sa de a fi apreciat şi iubit chiar, de cetăţeanul de rând". Paul Pârvu spune că „Mazăre se comporta nu ca un ziarist de teren sau de investigaţie, ci conform funcţiei: realiza concepţia ziarului, trasa obiective de genul „uite-l pe ală ce a făcut", mai târziu, totul transformându-se în „lasă-l pe ală că nu-i singurul şi e băiat bun". Despre ziaristul Mazăre, Paul spune: „Mai scria editoriale, unele mai reuşite, altele... noroc că scria rar în Telegraf". În schimb, actualul preşedinte al Consiliului Judeţean, Nicuşor Constantinescu, se pare că avea veleităţi reale în domeniu. În perioada Contrast, când erau foarte puţini în redacţie, adevăratul „big hunter" cum îi plăcea să fie numit, era Nicuşor Constantinescu. Strutinski a fost ceea ce este şi astăzi, omul cu finanţele...".
Vorbind despre relaţia presă-politic, ziarist-politician, ca temă a întâlnirii noastre online, i-am cerut colegului nostru să ne spună ce îl deranjează cel mai mult la un politician (n.r. cazul Mazăre pe care ai avut ocazia să-l cunoşti în dublă ipostază)... Răspunsul a fost unul pe care îl intuiam, pentru că Paul nu este singurul din vechea gardă care nu-l mai recunoaşte în atitudine pe cel care a fost odată ziaristul Mazăre: „Mă deranjează multe la politicieni, iar la Radu, în mod concret, mă deranjează că nu mai acţionează ca atunci când era şeful şi colegul nostru, nu mai putem să-l iubim la fel ca atunci şi să-l numim fratele nostru, al oamenilor de rând". Remarca este valabilă şi pentru Nicuşor Constantinescu. Mi-aş fi dorit ca ceea ce fac ei acum să fie în concordanţă deplină cu ceea ce ne doream cu toţii când ne blestemau politicienii anilor '90".
Mai multe puteţi citi >>aici<<
Print
Christian Gigi Chiru a anunţat ieri că îl dă în judecată pe Radu Mazăre pentru jignirile aduse şi că îi va cere despăgubiri în valoare de un milion de euro, bani pe care-i va folosi să repare gardurile de la cimitirele Constanţei 
„Aş fi fost mândru şi aş fi recunoscut în prima secundă, dacă eram rrom, ţigan... Îl anunţ însă că originile mele sunt pur româneşti. Ştiu că şi-a pus generalii să-mi caute originile şi chiar etimologia numelui, dar eu îl scutesc de acest efort. I-am pregătit un material referitor la familia mea - unde ne-am născut, unde am trăit. (...) De patru generaţii, familia mea trăieşte în Dobrogea. Suntem originari din comuna Horia, judeţul Tulcea", a declarat Gigi Chiru, adăugând că în timp ce numele său de familie are origini greceşti, al primarului Mazăre vine de la o plantă leguminoasă, cu fructe în formă de păstaie, şi cam atât. 
Sursă caricatură :
Pozitia lui Jup
Caricatura lui Jup - Boc, cravata violet si Avram Iancu