Dosarul „Livia Stanciu vs. Mariana Rarinca”
a generat un adevărat tsunami în Justiţie. Motivul pentru care se
încearcă, totuşi, muşamalizarea acestui caz este faptul că Livia Stanciu
riscă o pedeapsă cu închisoarea de pînă la 5 ani pentru „inducerea în eroare a organelor judiciare”, potrivit art. 268 din Noul Cod penal.
Zilele
trecute, Mariana Rarinca a anunţat că achitarea sa de către Curtea de
Apel Bucureşti după ce a fost acuzată de şantaj la adresa Liviei
Stanciu, preşedinta ÎCCJ, nu o face să renunţe la acţionarea în judecată
a celor care au obligat-o să stea 191 de zile în puşcărie, deşi, cum
s-a dovedit în instanţă, era nevinovată.
Livia Stanciu poate fi acuzată de inducerea în eroare a organelor judiciare
Pentru
cei care se întreabă de ce a riscat Livia Stanciu să declanşeze acest
scandal care poate duce la pierderea funcţiei sale şi chiar la scoaterea
din rîndul magistraţilor, precizăm că domnia sa ştia foarte bine că,
odată cu intrarea în vigoare a Noului Cod penal, infracţiunea de „DENUNŢARE CALOMNIOASĂ” nu mai există, întrucît a dispărut odată cu dezincriminarea infracţiunii de calomnie.
Totuşi, Noul Cod Penal al României păstrează sub altă formă denunţul calomnios împotriva cuiva, sub titlul „INDUCEREA ÎN EROARE A ORGANELOR JUDICIARE”,
prevăzut la art. 268. Să vedem mai întîi textul acestui articol, urmînd
apoi să analizăm dacă există la dosarul cauzei elemente care să se
încadreze în prevederile art. 268 din Noul Cod Penal:
Sînt aici trei chestiuni care trebuie să fie lămurite:
1.
Trebuie să existe o sesizare penală în care o persoană să fie acuzată
că a comis o faptă, ştiind că aceasta nu este reală. În „Dosarul
Rarinca”, ştim că există o asemenea Plîngere,
depusă de Livia Stanciu în data de 6 iunie 2014 la DNA, căreia i s-a
dat imediat curs. În această plîngere, aşa cum se scrie în Rechizitoriul
cauzei, Livia Stanciu o acuza pe Mariana Rarinca, fosta secretară a
soţului său, Andrei Stanciu, că „a
ameninţat-o cu darea în vileag către presă a unor fapte imaginare,
compromiţătoare pentru persoana vătămată şi pentru soţul acesteia, dacă
persoana vătămată nu îi remite suma de 20.000 de euro, faptă săvîrşită
în scopul obţinerii de către inculpată în mod injust a unui folos
patrimonial”.
Odată cu achitarea Marianei Rarinca, instanţa a constatat prin sentinţă
definitivă că fapta nu s-a comis. Chiar documentele de la dosar,
inclusiv probele obţinute prin folosirea martorului sub identitate
protejată, arată că Mariana Rarinca nu a solicitat de la Livia Stanciu
decît sumele datorate de familia acesteia în perioada în care era
angajată prin contract! Cu alte cuvinte, condiţiile prevăzute al art.
268, al. 1 par a fi îndeplinite întrucît chiar şi în mesajele SMS de la
dosar se vede că Livia Stanciu era informată în mod repetat despre ce
reprezintă suma solicitată, care nu era de 20.000 euro, aşa cum se scrie
în Plîngere, ci aproximativ suma de 2.400 euro. Deci Livia Stanciu ştia că acuzaţia sa era nereală! Pedeapsa prevăzută de al. 1 este „închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă”!
2.
La dosar există însă declaraţia martorului Radu Stanciu, fratele
soţului şi cumnatul Liviei Stanciu, care declară că Mariana Rarinca i-ar
fi spus că preşedinta ÎCCJ i-ar datora suma de 20.000 euro, sumă care
nu rezultă din nici o altă probă. De menţionat că şi Rechizitoriu se
consemnează că martorul spune că această sumă este „compensaţie pentru datorii plătite în numele lui Stanciu Andrei”!
Cu toate acestea, şi procurorii şi judecătorii primei instanţe n-au
ţinut cont de această precizare, ci au interpretat că suma ar reprezenta
un folos patrimonial în vederea şantajului! Dacă se va dovedi că aceste
probe au fost ticluite, ele ar putea duce la îndeplinirea condiţiilor
prevăzute la al. 2 al art 268, care face ca pedeapsa să fie alta, adică „închisoare de la 1 an la 5 ani”, fără varianta amenzii!
3. Livia Stanciu ar fi putut să scape de acuzaţia de „Inducere în eroare a organelor judiciare”.
Al. 3 al art. 268 îi conferea această variantă dacă, şi după ce
depusese plîngerea, s-ar fi răzgîndit şi ar fi declarat că plîngerea sau
probele sînt nereale. Totul, însă, trebuia făcut „înainte
de reţinerea, arestarea sau punerea în mişcare a acţiunii penale
împotriva celui faţă de care s-a făcut denunţul sau plîngerea”.
Din dosar ştim însă că urmărirea penală a început chiar în ziua
depunerii Plîngerii (4.06.2014), Mariana Rarinca fiind apoi reţinută şi
arestată în 10.06.2014. Cu alte cuvinte, singura variantă de a nu putea
fi anchetată penal potrivit art. 268 nu mai există!
Dacă n-ar fi fost achitată, Mariana Rarinca risca 9 ani de închisoare
În
spaţiul public au apărut şi teorii care vorbesc despre faptul că nu DNA
ar fi avut competenţa de anchetare a Plîngerii Liviei Stanciu, ci
DIICOT. De altfel, chiar Mariana Rarinca se întreba la emisiunea „Sinteza zilei” de ce îi este aplicată şi prevederea art 13, ind. 1 din Legea 78/2000. La acestă nelămurire a contribuit şi judecătorul Cristi Danileţ, membru CSM,
care a scris pe blogul său şi a susţinut şi la TV că Livia Stanciu n-ar
fi depus Plîngerea în calitate de preşedintă a ÎCCJ, ci doar de simplu
cetăţean!
Să lămurim lucrurile. În Rechizitoriul acestui dosar se precizează: „Rarinca Mariana, cercetată, în stare de arest preventiv, sub aspectul săvîrşirii infracţiunii de ŞANTAJ, prevăzută de art. 207, alin. 2 şi alin. 3 din Codul penal, cu aplicarea art. 13, ind. 1 din Legea 78/2000”. Iată ce conţine art. 207 din Noul Cod penal:
Se observă că pedeapsa pentru infracţiunea de şantaj, aşa cum este prevăzută la al. 3, este „închisoarea de la 2 la 7 ani”! Numai că Marianei Rarinca i se aplică şi prevederile art. 13, ind. 1 din Legea 78/2000, care îi măreşte pedeapsa cu o treime, ducînd maximul peste 9 ani de închisoare!
Dar ce prevede acest înspăimîntător art. 13 indice 1, de care se teme,
pe bună dreptate, Mariana Rarinca? Iată-l, împreună cu art. 1 din Legea
78/2000 la care face trimitere:
Aşadar,
Livia Stanciu, ca magistrat cu multă experienţă, ştia foarte bine în
momentul depunerii plîngerii împotriva fostei secretare a soţului său că
femeia ar putea lua peste 9 ani de închisoare: 7 ani pentru şantaj plus
2 ani şi 3 luni pentru că persoana vătămată avea o funcţie publică în
cadrul unei autorităţi publice! Aşa se explică de ce nu a trecut în
plîngere suma de 2.400 euro, pe care o datora femeii, ci suma ireală de
20.000 euro. De altfel, potrivit unei declaraţii recente, procurorul de şedinţă a cerut instanţei pedeapsa maximă pentru Mariana Rarinca, adică de 9 ani şi 3 luni!
Văzînd
aceste texte de lege şi consultînd Rechizitoriul cauzei, se vede cu
ochiul liber chiar şi de către un nespecialist că datele arată că Livia
Stanciu nu a depus plângerea în calitate de simplu cetăţean, cum bate
cîmpii judecătorul Cristi Dănileţ, ci în calitate de „persoană cu funcţie publică în cadrul unei autorităţi publice”,
altfel nu s-ar fi aplicat prevederile art. 13.1 din Legea 78/2000! În
aceste condiţii, apare întrebarea: nu ştia acest lucru judecătorul
Cristi Dănileţ, membru CSM, sau toată dezinformarea sa de pe blog şi de
la TVR avea scopul de a muşamaliza acest caz chiar înainte ca el să fie
discutat în CSM? Şi, una peste alta, nu este gestul său o
ante-pronunţare care îl face incompatibil cu prezenţa sa între cei care
vor judeca la CSM conotaţiile acestui scandal?
Cînd
încheiam articolul, aflu că DNA a introdus contestaţia în anulare faţă
de sentinţa de achitare pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti. O
decizie cît se poate de proastă, care va amplifica şi mai mult scandalul
declanşat deja. Vă daţi seama ce presiune este pe judecătorii care vor
primi spre judecare această solicitare a DNA? Nu era oare mai simplu ca
Livia Stanciu să ceară scuze Marianei Rarinca şi să-i returneze femeii
datoria pe care o are? Se pare însă că exact teama de eventualele
consecinţe despre care am scris mai sus îi determină pe cei care au
instrumentat acest caz să ia măsuri pripite, ca nu cumva să ajungă ei
înşişi în faţa judecătorilor.
