vineri, 31 decembrie 2021

Cu nostalgie despre o carte editată de mine în 1999: 23 de personalități ale vieții publice din România despre Miracolul chinezesc 31/12/2021 | ✎ Ion Cristoiu

http://silethismillennium.blogspot.com2017youtube-broadcast-yourself.html

Cu nostalgie despre o carte editată de mine în 1999: 23 de personalități ale vieții publice din România despre Miracolul chinezesc

31/12/2021 | ✎ Ion Cristoiu

Dialogul meu video cu Daniel Tomozei, aflat la Beijing, mi-a amintit că în 1999 am scos la editura Evenimentul românesc, pe care o conduceam, volumul 23 de personalități ale vieții publice din România despre Miracolul chinezesc. Potrivit amănuntului tipografic, cartea a primit bun de tipar pe 5 martie 1999. Asta înseamnă că s-a lucrat la ea la finele lui 1998 și începutul lui 1999. Nu mai țin minte pe unde mă aflam cu slujba la vremea respectivă. Cred că la Cotidianul lui Ion Rațiu. Cred asta, deoarece interviurile care alcătuiesc volumul sînt luate de redactori de la Cotidianul. Pe site-ul ambasadei Chinei dau acum peste această însemnare din textul „Centura și drumul” – calea comună a prosperității și renașterii, publicat pe 13 mai 2017:
„În 1999, celebrul jurnalist din România – Ion Cristoiu a scris o carte numită «Miracolul Chinezesc», care cuprinde interviurile de la 23 de personalități ale vieții publice. După ce cartea a fost publicată, mulți români și-au întrebat prietenii chinezi: Care este secretul miracolului chinezesc? Pot oare și alte țări beneficia?”
„Celebrul jurnalist” e o apreciere menită a valoriza semnătura subsemnatului. Numai că volumul nu era scris de mine.
El purta titlul 23 de personalități ale vieții publice din România despre Miracolul chinezesc.
Sub comanda mea, jurnaliștii de la Cotidianul, aici colaboratori ai Editurii Evenimentul românesc, luaseră interviuri personalităților publice de la noi care vizitaseră China. Lista și titlurile ar putea surprinde azi, cînd China e pusă la index și pînă și trecerea pe celălalt trotuar prin fața Ambasadei Chinei la București îți poate atrage supravegherea electronică:
Cuvînt înainte de lon Cristoiu
Horia Alexandrescu: «China a fost pentru mine un vis»
Victor Babiuc: «China este si va fi o putere mondială»
Radu Berceanu: «,Pentru noi, China este un partener corect și serios»
Mircea Coșea: «China are un program de dezvoltare economică pe o sută de ani»
Ion Cristoiu: «Niciodată nu știi ce se ascunde dincolo de protocolul chinezesc»
Oliviu Gherman: «China nu poate fi comparată cu nici una din țärile europene»
Ion Iliescu: «La chinezi, reforma nu va fi spectacol, ci evoluție».
Victor Ionescu: «Am o atracție deosebită față de civilizația chineză»
Viorel Lis: «La Shanghai, aveam impresia că sînt la New York»
Vasile Manea-Drăgulin: «Tot ce fac, chinezii fac la cel mai înalt nivel de calitate»
Virgil Măgureanu: «20 de ani de dezvoltare accelerată»
Angelo Miculescu: «China nu e o țară, ci un continent»
Alexandru Mironov: «Am descoperit o lume fantastică»
Bogdan Niculescu-Duvăz: «China, un potențial uman extraordinar»
Dan V. Poenaru: «În China, se trece de la sec. XIX direct la sec. XX»
Ghiorghi Prisăcaru: «O realitate chinezească: economia socialistă de piață»
Petre Roman: «În China, investitorii străini dau buluc»
Alexandru Sassu: «Politicienii chinezi își programează totul pe termen lung»
Adrian Severin: «În China, te afli la izvoarele culturii»
Răzvan Temeșan: «Pentru chinezi, afacerile nu sînt o blasfemie ca în România»
Gheorghe Tinca: «O țară bîntuită de aureola înțelepciunii»
Dan Constantin Vasiliu: «Poporul chinez își evaluează la justa ei valoare munca»
Vasile Văcaru: «Dacă aş fi chinez, as fi membru al partidului lor»
Nume faimoase ale României postdecembriste, dar mai ales titluri care spun totul despre entuziasmul stîrnit de China în România de la vremea respectivă. Aprecierile intervievaților sînt sincere. Mulți dintre ei le-ar publica și azi. Dacă ar avea unde. Între poziția oficială față de China din 1999 și poziția oficială față de China din 2021 e o prăpastie. Deși azi s-ar putea vorbi despre China cu și mai mare entuziasm și mai ales cu și mai mare uimire, e greu de presupus că vreo personalitate din România de azi ar cuteza să răspundă pozitiv unei inițiative asemănătoare celei avute de mine în 1999.
Cum se explică posibilitatea unei cărți precum Miracolul chinezesc în România lui 1999?
Răspunsul îl dă un fragment din Prefața semnată de mine:
„Dacă ar fi să căutăm cauzele dezastrului din România de azi, am descoperi la loc de frunte lipsa de pragmatism. De la domeniul economic pînă la cel internațional, atitudinea politicienilor noştri după decembrie 1989 a fost marcată de sacrificarea realismului de dragul ideologicului. Din acest punct de vedere, un efect catastrofal asupra deciziilor l-a avut anticomunismul teatral. Mult timp după decembrie 1989, prestația politicienilor, a jurnaliștilor, a managerilor n-a fost judecată după gradul de competență, ci după pozițiile lor ostentative față de comunism. Această sacrificare a realismului necesar, indispensabil oricărei politici la nivel înalt, s-a evidențiat cu putere în atitudinea față de Republica Populară Chineză. Regimul anterior lui decembrie 1989 stabilise solide legături economice, eficiente pentru ambele părți, cu Beijing-ul. Pentru că Republica Populară Chineza avea un alt sistem politic decât cel instaurat in decembrie 1989, politicienii români s-au străduit din răsputeri să-și expună distanțarea față de Beijing. Ei au considerat că o asemenea atitudine îi face sa treacă automat, în ochii românilor, drept oameni fără nici o legătura cu trecutul comunist. S-a ajuns pînă acolo cu paranoia asta anticomunistă încît primele vizite ale unor politicieni români în China să fie rapid taxate drept expresii ale nostalgiei după regimul ceaușist. O asemenea atitudine a fost promovată nu numai la nivelul clasei politice, dar și la cel al conducerii noii Românii. In plan economic, efectele au fost catastrofale. Șefi de state occidentale se întreceau să viziteze Beijing-ul. Marile trusturi transnaționale nu ezitau să investească în China. Punind intre paranteze diferențele ideologice politicienii din Vest, în frunte cu cei din SUA, au încurajat investițiile în China. Numeroşi jurnalişti străini, stîrniti de ceea ce s-a numit miracolul chinezesc, au întreprins lungi călătorii de documentare în China, de unde s-au întors cu o înțelegere profundă a ceea ce se întâmpla sub conducerea lui Deng Xiaoping în marele imperiu, după 1978. E suficient în acest sens să amintim faimosul volum, publicat de Alain Peyrefitte, în 1996, la Editura Fayard, sub titlul sugestiv Le Chine s’est évéillée. Titlul n-a fost ales întîmplător. El s-a dorit o replică la titlul unui alt volum al marelui politolog francez, Quand la Chine s’éveillera…, tipărit tot la Paris, în 1973.
Treptat-treptat, anticomunismul primitiv și-a pierdut pozițiile de forță în România postdecembristă. Atit în plan intern, cît și în plan internațional a început să-şi spună cuvîntul pragmatismul. Pe acest fond, politicienii noștri au descoperit, nu fără uimire, că România pierduse, între timp, un partener economic de prim rang: China. Văzînd nonșalanța cu care sefi de state occidentale mergeau la Beijing pentru a se întoarce de acolo cu uriașe contracte pentru firmele de prestigiu din țările lor, politicienii nostri au căutat prilejul de a merge în China. Trecuseră vremurile când o vizită la Beijing îți aducea automat suspiciunea de a fi un nostalgic al comunismului. Drept urmare, au mers în China, în vizite oficiale, numeroși politicieni, unii dintre ei plimbîndu-se mai departe în poziția de anticomunişti. La întoarcerea in tară, respectivii au făcut declarații despre rezultatele vizitei. Numai că ele au fost de circumstanță, incluse în hotarele reacțiilor oficiale. Ce-au gîndit și simțit politicienii și jurnaliştii de vază pe parcursul călătoriilor în China a rămas o necunoscută. Dezlegarea acesteia și-a propus volumul de față, scos de editura Evenimentul Românesc.”
Așadar, în 1997-1999, politicienii noștri își pot permite să meargă în China și să se întoarcă de acolo entuziasmați. Trecuse blestemata teroare a anticomunismului agresiv, primitiv și păgubos. Atmosfera asta a depins și de pragmatismul lui Emil Constantinescu, mai întîi și de cel al lui Adrian Năstase mai apoi. Cîtă vreme Marele Licurici n-a băgat de seamă ridicarea Chinei, acea trezire care avea să cutremure Pămîntul, se mai putea scrie și vorbi în public la noi cît de cît entuziast. Ba chiar, Klaus Iohannis a fost tradus în China în 2016, după ce, cu prilejul unei vizite a lui Klaus Iohannis la New York presa noastră a difuzat o fotografie de la întîlnirea acestuia cu președintele chinez. Același Klaus Iohannis, în clipa în care America a declarat China dușmanul de serviciu, n-a ezitat să impună în România o atmosferă de ostilitate față de China.
Cine ar cuteza azi să viziteze China fără a se gîndi că la întoarcere va fi lapidat de presa închinată partenerului strategic?

Carmen Tănase - iunie 2020: Liderii politici ai lumii nu se așteptau nic...

Previziunile Lui Bill Gates Pentru Viitorul Apropiat * Mesajul Miliardar...

miercuri, 29 decembrie 2021

Live, fără anestezie: Raed Arafat - Lucian Duță

duminică, 26 decembrie 2021

Când Securitatea ataca posturi de radio

Iarna Simfonic Concert Integral

GAFĂ BIZARĂ ÎN DIRECT_Stiri B1_26 dec 2021

Tari Ce Ar Putea Disparea De Pe Harta

BIBLIA DIAVOLULUI - CODEX GIGAS

5 falsuri rusești care ne afectează

Arestarea și procesul Ceaușeștilor

Darurile De Craciun Primite De Poporul Român De La Politicieni * Incred...

„Gândurile lui Cristoiu”, 26 noiembrie 2021

Ce Ascunde Vaticanul Despre Isus Hristos * S-a Descoperit Un Depozit Ant...

sâmbătă, 25 decembrie 2021

Klaus Iohannis a blocat Certificatul verde nu de teama AUR, ci de teama ...

vineri, 24 decembrie 2021

BUNĂ, ROMÂNIA! EX-ANIMATOARE, ACTUALĂ DIRECTOARE. MACHIOZELE STATULUI RO...

Virgil Măgureanu povestește cum a reușit să-l elimine pe Ceaușescu. Inte...

20 LUCKIEST PEOPLE CAUGHT ON CAMERA

„Marius Tucă Show”, 23 decembrie 2021. Invitat: Ion Cristoiu

Ce se întâmplă când mori, în funcție de religia - Andrei Simion - 09:45 - 24.12.2021 - Sursă: Adevărul.ro

http://silethismillennium.blogspot.com2017youtube-broadcast-yourself.html

Andrei Simion

09:45 24.12.2021

Religia este încă un subiect delicat al zilelor noastre, și asta pentru că nu mai este vorba de credință, ci de putere. Chiar și așa, fiecare în parte crede în ceva. Singurul lucru pe care îl au în comun e că, după ce mori, nu te dezintegrezi și ești mâncat de propriile enzime, ci divinitatea are un plan cu tine. Sau, , cu sufletul tău. Deși nici aici nu au reușit să se pună de acord.mă rog

Ce se întâmplă cu noi după ce murim este o întrebare pe care toți ne-o punem cu toții, chiar dacă nu o facem cu voce tare. Partea proastă e că această întrebare pare a fi fără de răspuns, ceea ce ne cam dă peste cap. Știința spune ceva, iar religia altceva. Unde mai pui că există atât de multe religii, cu atât de multe „adevăruri” care îți explică ce se întâmplă și unde ajungi după ce mori, încât chiar nu știi în care să alegi să te încrezi.

Confuzia va plana, cu siguranță, până când chiar o să aflăm pe propria noastră piele. Sau suflet.

Știința îți explică, din punct de vedere biologic, procesul prin care organismul tău trece după ce creierul și inima încetează să mai funcționeze. Până aici e limpede și lucrurile sunt logice. Organismul nu are cum să reziste, așa că se descompune.

Partea grea abia acum vine. Fiecare este liber să aleagă în ce să creadă și să se încreadă după o vârstă, chiar dacă se naște deja într-o familie cu o religie prestabilită. Problema este că sunt atât de multe, fiecare cu lucruri bune sau mai puțin bune, dar niciuna fără o dovadă concretă, palpabilă. Asta este altă poveste. În ideea că fiecare are o religie, pe care și-o exercită sau nu, asta se va întâmpla cu tine după ce dai ortul popii.

Ce se întâmplă după moarte, dacă ești creștin și crezi în Dumnezeu

Creștinismul este una din cele trei religii monoteiste contemporane, alături de iudaism și islamism. Împreună cu catolicii, protestanții și ortodocșii, sub eticheta globală de „creștini”, această religie este cea mai importantă din punct de vedere numeric, cu 2,4 miliarde de adepți.

Aici e mai simplu, pentru că mare parte din populația României este creștină, deci cam știi despre ce e vorba. Indiferent că ești ortodocs, catolic, babtist, adventist și așa mai departe, cartea ta sfântă este Biblia, pe ici pe colo modificată. Conform ei, ai două variante în care poți să ajungi după ce mori: Rai sau Iad. Cele două locuri sunt puse în antiteză, Raiul fiind paradisul, iar Iadul fiind infernul veșnic. ”Veșnic” e mult, da.

Acum depinde de tine cum alegi să trăiești pe Pământ, pentru că lucrurile bune și rele pe care le faci vor fi puse în balanță, cumva, și așa îți afli soarta. După spusele preoților, orice păcat poate fi iertat, mai puțin sinuciderea, pentru că nu ai cum și când să-ți repari greșeala.

Ce te așteaptă după ce mori dacă ești adeptul islamismului

Islamul este o religie avraamică, monoteistă, fiind a doua religie în lume în ceea ce privește numărul de adepți, după creștinism. Sensul general al cuvântului Islam este pace și supunere față de Allah, Creatorul tuturor lucrurilor. Religia a fost fondată în secolul al VII-lea în Peninsula Arabă, pe teritoriul actual al Arabiei Saudite, de către profetul Muhammad (cunoscut și ca Mahomed) și bazată pe textul religios cunoscut sub numele de Coran.

Musulmanii cred că Dumnezeu a revelat în mod direct cuvântul Său către omenire prin Muhammad. „Nu există dumne(zeu) în afară de Dumnezeu, iar Muhammad este trimisul lui Dumnezeu”. Musulmanii cred că părți ale Bibliei și ale Torei au fost pierdute, interpretate greșit sau distorsionate de credincioși. Din această perspectivă, Coranul este văzut ca o corectură adusă cărților sfinte iudaice și creștine.

Astfel, islamul prezintă tot Raiul și Iadul, ca locuri de veci pentru suflet. După ce ți-ai dat Duhul, se spune că Îngerul morții ia sufletul decedatului și îi șoptește să-și mărturisească credința pentru a trece de judecata. Numai martirii intră direct în Rai. Munkar și Nakir (îngerii care testează credința celor morți) pun cinci întrebări celui decedat, cum ar fi: cine este Dumnezeul celui mort; cine este Profetul și altele. Răspunsurile primite vor decide soarta celui decedat.

În ceea ce privește copiii, ei intră direct în Rai, fără să răspundă întrebărilor puse de Munkar si Nakir. De soarta femeilor, Mahomed aproape că nu se ocupă și asta pentru că învățătura lui este adresată, în primul rând, bărbaților. De aceea, chiar și plăcerile Paradisului sunt descrise după gusturile bărbaților.

Ce se întâmplă după ce mori dacă ești budist

Budismul este o religie și o filozofie orientală, care se bazează pe învățăturile lui Gautama Siddhartha (Buddha Shakyamuni), un gânditor indian care se crede că ar fi trăit între 563 î.Hr. și 483 î.Hr.. De-a lungul timpului, budismul a suferit numeroase schimbări, în prezent fiind o religie foarte divizată, fără o limbă sacră comună și fără o dogmă strictă, clar formulată.

În religia budistă oricine se trezește din „somnul ignoranței”, experimentând o relație nemijlocită cu realitatea, fără să fi fost instruit de cineva, și predică învățăturile sale celorlalți este numit buddha. Toți budiștii tradiționali sunt de acord că Buddha Shakyamuni sau Gautama Buddha nu a fost singurul buddha: se crede că au existat mulți buddha înaintea lui și că vor mai exista.

Conform dogmelor budismului, dacă mori te reîncarnezi. Conform lui Buddha nu există niciun „Sine” sau suflet veșnic, acestea fiind doar o iluzie, o irealitate. El consideră că atât trupul, cât și percepțiile, senzațiile, mintea și conștiința nu pot constitui un suflet, o entitate veșnică, deoarece se află într-o permanentă transformare. Sunt efemere.

Această incertitudine este, totodată, și foarte vagă, deoarece prin moartea omului nu se realizează o distrugere totală a existenței, faptelor, karma afectând viața următoare, după reîncarnare. Spre deosebire de hinduism, reîncarnarea budistă nu constă în migrarea sufletului de la un trup mort spre embrionul unei viitoare ființe, ci continuarea de către un individ nou a existenței care până atunci se manifesta în cel decedat, conform încărcăturii karmice acumulate.

Ce spune hinduismul că se întâmplă după ce mori

Hinduismul este reprezentat de credința în Brahman, ființă absolută, impersonală, creatoare a Universului. Brahmanul este Sinele suprem, descris ca realitate infinită, omniprezentă, omnipotentă, incorporală, transcedentă, conștiință și fericire infinită. Hinduismul prezintă o colecție de mai multe religii și a apărut în jurului anului 1500 î.Hr.

Potrivit credinței hinduse, casta reprezintă un atribut înnăscut, fără de care un om nu-și poate găsi locul în societate și nu se poate căsători.

Conform învățăturilor acestei religii, sufletul tău după moarte merge pe una dintre cele două căi: calea zeilor, a luminii, sau calea strămoșilor, a întunericului. Imediat ce ai murit și ritualurile funerare au fost făcute, sufletul tău intră în flacăra focului, iar de acolo în zi. Imediat după asta intri în an, din an în Soare, din Soare în Lună și din lună în fulger. În fulger există o persoană, dar nu un om, care te conduce la Brahman.

În schimb, calea strămoșilor este explicată prin contrast cu calea zeilor, adică nu treci prin partea luminată, ci prin cea întunecată. Astfel, ei intră în fum, din fum trec în noapte și de aici în partea friguroasă a anului, când Soarele e în Sud. De aici intră în calea strămoșilor, de unde trec în spațiu, unde se află Soma, hrana zeilor.

Religii mai există, deci clar există și alte opțiuni pentru sufletului tău. Printre ele se numără iudaismul, sufismul, taoismul și altele. Acum depinde de ceea ce vrei să crezi. Ideea e că, da, e frumos să crezi în ceva și să nu consideri că ai picat din cer, așa, pur și simplu. Până la urmă, de murit tot murim, dar nimeni nu poate spune ce se întâmplă după asta.

„Marius Tucă Show”, 22 decembrie 2021. Invitat: Constantin Necula

Klaus Iohannis a blocat Certificatul verde nu de teama AUR, ci de teama ...

Dl scriitor și publicist Ion Cristoiu acest ”Balzac al clipei” felicitări pentru permanenta și sârguincioasa prezență in media românească chiar dacă sfâșiind valul de permanentă manipulare și tendențiozitatea malițioasă îl consacră pe bună dreptate drept un jurnalist controversat pentru mine rămâne una peste alta o prezență agreabilă și risc să spun chiar simpatică în efemerida vremurilor , încă o dată felicitări pentru PERMANENTA PREZENȚĂ!