Mircea Cartarescu si ideea insuportabila

http://silethismillennium.blogspot.com/2009/03/youtube-broadcast-yourself.html

„Glasul patriei“ sună fals (I) - Cititor de Proză

„Glasul patriei“ sună fals (I) - Cititor de Proză

„Glasul patriei“ sună fals (I)

15 septembrie 2012, 06:20 
Autor:
Nicolae Manolescu
Cuvinte cheie:
Nicolae Manolescu, glasul patrieri, weekend literar si artistic, Weekend Adevărul,

Nichifor Crain

Revista „Glasul patriei“ a fost o publicaţie de propagandă comunistă, plină de texte odioase, semnate de scriitori români de primă mână.

Câţi dintre cei de astăzi au auzit de „Glasul patriei", publicaţia de propagandă pe care regimul comunist a înfiinţat-o în 1955, în scopul de a-i pleda cauza în ochii  emigraţiei româneşti de după războiul al doilea? Dar câţi dintre cei de ieri au citit-o în toţi anii în care a apărut (până în 1972) şi în care era difuzată doar în străinătate?

Ana Selejan, autoare a mai multor studii despre literatura şi viaţa literară din deceniile cinci şi şase, a avut buna idee de a cerceta la Biblioteca Academiei colecţia publicaţiei şi de a-şi face cunoscute observaţiile într-o carte: „«Glasul patriei», un cimitir al elefanţilor în comunism", Editura Vremea, 2012. Citatele din numeroşii colaboratori fac lectura extrem de dezagreabilă.

Ca unul care a trăit epoca, pot afirma că, deşi cunoşteam existenţa revistei şi rostul ei, ca şi numele unora dintre colaboratori, fără a fi văzut niciun număr (mi-a lipsit curiozitatea), cartea Anei Selejan m-a uluit prin colecţionarea de texte odioase, datorate unor scriitori de primă mână, care s-au pretat, uneori din motive explicabile, deşi nu neapărat justificabile, alteori fără nici un motiv plauzibil, la un comerţ scandalos cu adevărul. Toţi au pledat fără măsură şi fără ruşine cauza regimului, încercând să-i atragă de partea lui pe numeroşi compatrioţi aflaţi în afara graniţelor, sugerându-le că repatrierea este cea mai sănătoasă opţiune, de vreme ce ţara cunoştea o prosperitate nemaivăzută şi libertatea le era garantată.

Un susţinător zelos al regimului

Cel mai activ avocat al regimului Dej a fost Nichifor Crainic. Se cade să încep cu el, înainte chiar de a da lista întreagă de colaboratori (aveţi puţintică răbdare!), pentru că nimeni n-a făcut atâta exces de zel şi n-a pus mai mult talent de expresie în pledoaria lui. Eliberat după 15 ani din închisoare, în care a suferit, conform mărturiilor altora, căci el a păstrat cea mai deplină tăcere, bătăi şi schingiuiri oribile, ca şi umilinţe greu de închipuit, Crainic a adresat „Glasului patriei", la două săptămâni de la eliberare, o scrisoare în care solicita „cinstea" de a colabora cu mărturii despre noua „rânduială" comunistă.
Scria el în chiar primul text care i-a fost publicat şi, cu siguranţă, inspirat de Securitate: „Am redeschis ochii în lumina libertăţii asupra unei ţări cu desăvârşire nouă, în totală opoziţie cu imaginea României vechi, pe care o purtam în minte. Am revăzut sate. Am revăzut oraşe. N-am putut să identific nimic cu ce cunoscusem înainte".

E greu de presupus că, în două săptămâni, Crainic avusese posibilitatea să vadă satele şi oraşele înnoite la care se referă. Dar ce contează? Propaganda n-a strălucit niciodată la capitolul adevăr. În ce-i priveşte pe expatriaţii care se îndoiau de spusele poetului şi publicistului sau pe cei care cutezau să-l acuze de „colaboraţionism", pe aceştia Crainic îi gratula cu epitete grase ieşite din condeiul lui de mare polemist: „lepădături", „huligani", „urdori", „epave", „paraziţi", „spectre", „asasini" şi, cu o expresie ulterior încetăţenită în limba de lemn a tuturor timpurilor viitoare, „trădători şi renegaţi". Expresia va deveni titlu de rubrică.

Formule memorabile

Trebuie să-i recunoaştem fostului diriguitor al „Gândirii" interbelice plasticitatea limbii, în pofida enormităţii caracterizărilor: „Cioran nu e numai un act de renegare degenerată, dar şi un act de demenţă şi de imbecilitate intelectuală"; (Mircea Eliade este) „un sexolog maniac". Un anume limbaj vehement-agresiv, pe care îl întâlnim şi astăzi, îşi poate găsi o origine, fie şi inconştientă, în articolele lui Crainic de la „Glasul patriei" de la începutul anilor 1960. Crainic nu publică doar articole sau reportaje.

Înainte de Radu Gyr, el este cel care fixează, în paginile revistei de care vorbim, tiparul tematic al poeziei menite a-i captiva pe românii de pretutindeni: elogiul belşugului. Era mijlocul cel mai sigur de a sugera expatriaţilor să revină. Crainic n-a publicat nimic, cât a trăit, în restul presei culturale (poate nu întâmplător a murit în acelaşi an cu „Glasul patriei", în 1972).

În 1968, antologia mea a fost interzisă, printre altele, deoarece conţinea câteva poezii de Crainic! Era, de altfel, prima dată când generaţiile postbelice îi puteau vedea numele (vorba vine, dată fiind circulaţia exclusiv în afară a publicaţiei de propagandă) în altă parte decât în „Glasul patriei".
Despre ceilalţi colaboratori, în numărul viitor.

"E greu de presupus că, în două săptămâni, Crainic avusese posibilitatea să vadă satele şi oraşele înnoite la care se referă. Dar ce contează? Propaganda n-a strălucit niciodată la capitolul adevăr.''

Sursă:
Adevărul.ro

ic (1889-1972) a scris din 1962 la „Glasul Patriei“, publicaţie de propagandă comunistă destinată românilor din exil

http://silethismillennium.blogspot.com/2009/03/youtube-broadcast-yourself.html

" Glasul patriei " sună fals (II) - Nicolae Manolescu - Sursă : " adevărul.ro literar şi artistic artistic "

http://silethismillennium.blogspot.com/2009/03/youtube-broadcast-yourself.html

„Glasul patriei“ sună fals (II)

22 septembrie 2012, 09:14
 Autor:  
Nicolae Manolescu
Cuvinte cheie: glasul patriei, anei selejan, comunism, literatura, adevărul weekend,

Foto: shutterstock

Henriette Yvonne Stahl şi Ion Vinea, parteneri de viaţă şi de propagandă

                Voi continua însemnările pe marginea cărţii Anei Selejan, „Glasul patriei, un cimitir al elefanţilor în comunism“.

Reamintesc că „Glasul patriei" a fost o publicaţie de propagandă menită să pledeze cauza regimului comunist pe lângă românii stabiliţi în străinătate şi care a apărut între 1955 şi 1972. Secretar de redacţie a fost o vreme Nicolae Popescu-Doreanu, ideologul care a condamnat romanul lui G. Călinescu, „Bietul Ioanide", la retragere de pe piaţă. Revista era difuzată exclusiv în afara graniţelor.

La început, s-a apelat la scriitori din generaţiile vechi, cei mai mulţi abia ieşiţi din închisoare şi, în orice caz, interzişi de la publicare în presa sau la editurile din ţară, dar care îşi imaginau, probabil, că „Glasul patriei" reprezintă o rampă de relansare, lucru neconfirmat pentru cei mai mulţi.

Au colaborat din prima clipă, în afară de Crainic, la care m-am referit data trecută, Arghezi, de curând reabilitat, Vinea, Dumitru Stăniloae, Şerban Cioculescu, Păstorel Teodoreanu, Constantin Noica, C.C. Giurescu, Vladimir Streinu, Romulus Dianu, Radu Gyr, iar mai târziu, când nu mai existau interdicţii de semnătură, în paginile revistei îi aflăm pe Paul Anghel, Zoe Dumitrescu-Buşulenga, Virgil Carianopol, N. Crevedia, Petre Ghelmez, Nichita Stănescu, Virgil Cândea, N.N. Constantinescu sau Dan Simonescu.

Mărturisesc, ca unul care era prezent în presa vremii, că îmi vine greu să înţeleg de ce se lăsau atraşi atâţia intelectuali valoroşi de o revistă pe care toţi o consideram (din auzite!) neonorabilă şi compromiţătoare.

Despre ce scriau ei, iată o altă problemă. Literatură, revista publica puţină. Cerinţele se îndreptau către publicistică şi reportaj. Rostul celor publicate era dublu: creditarea regimului comunist în ochii românilor din afară (dacă nu cumva e fictivă, corespondenţa întreţinută de revistă cu români risipiţi în toată lumea este prodigioasă) şi batjocorirea duşmanilor regimului. Reportajele jucau rolul principal în creditare. Pamfletul, în batjocorire. Ion Vinea a excelat atât într-o privinţă, cât şi în cealaltă.

Fosta soţie şi fostul prieten

După ce Petru Dumitriu a rămas în străinătate, lui Vinea i-a revenit ignobila sarcină de a-l umple de noroi. I s-a asociat Henriette Yvonne Stahl, care le fusese soţie amândurora. „Scrib erotoman", plagiator sau pastişor, inclusiv după operele celor doi, „escroc melodramatic" sunt doar câteva dintre caracterizările pe care cei doi le fac prietenului, respectiv tovarăşului de viaţă de până mai ieri. Fosta soţie pretinde a-i fi scris cărţile, renunţând a le revendica din teama de represalii.

Fostul prieten mărturiseşte că a fost obligat să-şi rescrie romanele, după ce Dumitriu, căruia i le încredinţase spre publicare la editura pe care o conducea, se folosise din plin de subiecte şi personaje din ele. (E adevărat, pe de altă parte, că, intervievat de Eugen Simion în 1993, Dumitriu le plăteşte o poliţă pe măsură: „M-am eliberat de legătura cu ea", mărturiseşte el despre legătura cu Henriette, „fiindcă diferenţa de vârstă era prea mare şi eu eram un bărbat tânăr de 30 de ani şi ea avea cu 24 de ani mai mulţi decât mine şi eu aveam dorinţe trupeşti şi de trăire, pe care nu puteam să i le impun, cărora ea nu putea să le corespundă".)

Episoade trecute sub tăcere

Sunt şi curate denunţuri. Cine s-ar fi aşteptat ca părintele Stăniloae să se preteze a-l denunţa pe Constantin Virgil Gheorghiu, „romancier de conjunctură", ca fost legionar, frecventator al unor „clase de seminar" ale „cuiburilor legionare din plasa Slă­nic-Prahova"? Se ştie ce urmare a avut  această propagandă în retragerea premiului Goncourt.

Autoarea cărţii semnalează faptul (nu ştiu de ce nu mă mir!) că biografii şi monografiştii lui Vinea, Crainic şi restul ignoră de obicei colaborarea acestora la „Glasul patriei". Fie şi pe cea strict literară. Citind, de pildă, poeziile lui Gyr, care s-a mărginit la literatură, cu minime excepţii, sau pe ale lui Crainic, trebuie să admitem că nu sunt deloc rele şi nu suferă de distorsiuni ideologice. Ele puteau fi tipărite în orice revistă a vremii în anii 1970, când apar în „Glasul patriei".
PCR i-a ţinut însă pe majoritatea autorilor în bolgiile infernului. E greu de spus de ce, mai ales după ce unii au fost reabilitaţi în studii şi ediţii. „Glasul patriei" le-a rămas multora singurul „adăpost" în timpul vieţii. Şi noi, care nu aveam idee de cine şi ce publică în oficina al cărei nume ne făcea să întoarcem capul cu dispreţ, chiar dacă n-am citit-o niciodată!

"Reportajele jucau rolul principal în creditare. Pamfletul, în batjocorire. Ion Vinea a excelat atât într-o privinţă, cât şi în cealaltă"
Sursă:
Adevărul.ro

digi24.ro | Digi24 Constanța își începe emisia la 17 septembrie

digi24.ro | Digi24 Constanța își începe emisia la 17 septembrie: Din 17 septembrie, de la ora 19.00, Digi24 Constanța își începe emisia cu un prin jurnal de știri, realizat de o echipă de tineri jurnaliști constanțeni talentați și dedicați meseriei lor.

http://silethismillennium.blogspot.com/2009/03/youtube-broadcast-yourself.html

Digi24 Constanța își începe emisia la 17 septembrie

Share on email Share on print 8

DIGI 24

Publicat: 11-09-2012 15:58

Din 17 septembrie, de la ora 19.00, Digi24 Constanța își începe emisia cu un prin jurnal de știri, realizat de o echipă de tineri jurnaliști constanțeni talentați și dedicați meseriei lor.

Citiţi şi:

• Digi24 Constanța. Marian Cioacă prezintă „Vocile Constanței”
• Digi24 Constanţa îşi începe emisia cu o echipă nouă şi aparatură de ultimă generaţie
• Digi24 Constanța. Otilia Răduță va prezenta emisiunea „Turist acasă”

În fiecare zi programele Digi24 Constanța vor aduce la malul mării informație utilă și de calitate.

În grila de programe Digi24 Constanța se vor regăsi șase jurnale de știri, un talk-show, o emisiune sportivă, o emisiune cu informații despre piata forței de muncă și o emisiune de reportaje, care va aduce în prim-plan locuri şi oameni importanţi din comunitatea locală. Jurnalele de știri Digi24 Constanta vor acoperi, de luni până vineri, cele mai importante și relevante evenimente ale zilei.

EXCLUSIV: Detalii despre noua carte a generalului Pacepa: DISINFORMATION AGE: How America’s news media have become ‘useful idiots’ for Marxists, sociopaths and tyrants- Prefata semnata de James Woolsey, fost sef al CIA : Andrei Bădin

EXCLUSIV: Detalii despre noua carte a generalului Pacepa: DISINFORMATION AGE: How America’s news media have become ‘useful idiots’ for Marxists, sociopaths and tyrants- Prefata semnata de James Woolsey, fost sef al CIA : Andrei Bădin

http://silethismillennium.blogspot.com/2009/03/youtube-broadcast-yourself.html

In spatele usilor inchise

EXCLUSIV: Detalii despre noua carte a generalului Pacepa: DISINFORMATION AGE: How America’s news media have become ‘useful idiots’ for Marxists, sociopaths and tyrants- Prefata semnata de James Woolsey, fost sef al CIA

4 September 2012
Exclusiv, Securitatea, Servicii Secrete - Postati comentariu

Numarul pe luna septembrie al magazinului lunar american Whistleblower este dedicat integral volumului semnat de generalul Ion Mihai Pacepa si profesorului Ron Rychlak, care va aparea in librariile americane in ianuarie anul viitor sub egida WND Books.  Prefata este semnata de fostul director al CIA in perioada 1993-1995, James Woolsey.
Prezentarea pe scurt a cartii facute de Whistleblower:
DISINFORMATION AGE: How America’s news media have become ‘useful idiots’ for Marxists, sociopaths and tyrants (foto: coperta Whistleblower)

It’s lots of fun when it happens in the movies – “The Matrix,” “Inception,” the “Bourne” thrillers – when unseen malevolent powers unleash complex deception campaigns to manipulate how people perceive reality. Such dramas are an enjoyable diversion from our everyday lives.
But what if our everyday reality was like that depicted in these movies? What if many of the things we’ve long assumed to be true were actually grand deceptions created and promoted by unseen adversaries?
Such is the exotic and admittedly scary world WND’s acclaimed monthly Whistleblower enters in the September 2012 issue, titled “DISINFORMATION AGE: How America’s news media have become ‘useful idiots’ for Marxists, sociopaths and tyrants.”
Whistleblower’s main tour guide for this mind-blowing trip through the real-world cloak-and-dagger deception industry is none other than a top former spy, Lt. Gen. Ion Mihai Pacepa, the highest-ranking communist official ever to defect to America from the Soviet bloc. Gen. Pacepa was once the top Cold War adviser to notorious Romanian dictator Nicolae Ceausescu and also served as head of that nation’s equivalent of the FBI and CIA. As such, he was intimately involved in the KGB’s far-reaching and scandalously effective disinformation campaigns.
After a profound change of heart, Pacepa defected to the U.S. in 1978 – upon the approval of President Carter – and became an American citizen, working for years with U.S. intelligence agencies against the Soviet bloc. When Ceausescu was executed in 1989, the documented accusations made against him during the trial came almost word-for-word out of Pacepa’s book, “Red Horizons,” subsequently republished in 27 countries and prized by President Ronald Reagan, who called it “my bible for dealing with dictators,” and President George H.W. Bush. Pacepa’s brand-new book, “Disinformation,” co-authored with Professor Ron Rychlak, will be .published next year by WND Books
In the meantime, this Whistleblower issue exposes some of the most important mass deception campaigns of the last generation, and then documents – incredibly – how this same modus operandi continues full force in today’s America, exerting a major influence on the ongoing spread of both Marxism and Islamic radicalism in the greatest nation on earth.
Highlights of “DISINFORMATION AGE” include:

• “Willing accomplices” by Joseph Farah, a shocking report revealing how most in today’s “mainstream” print media secretly submit to allowing the Obama White House to edit and approve their stories before publication
• “A CIA director tells the truth about disinformation” by R. James Woolsey, former director of Central Intelligence, on how foreign “intelligence” services purposely destroy reputations and enflame hatred
• “DISINFORMATION” – an exclusive excerpt from the forthcoming blockbuster book by former spy chief Lt. Gen. Ion Mihai Pacepa and law professor Ronald J. Rychlak – showing how our very perception of reality is altered through relentless “disinformation campaigns”
• “The lie launderers” by David Kupelian, an in-depth and eye-opening report documenting why and how spreading disinformation has become business as usual for America’s elite media
• “Framing: The Marxist ‘science’ of changing the past” by Lt. Gen. Ion Mihai Pacepa, wherein the former communist intel chief (and now American patriot) explains precisely how disinformation works, using examples not only from the past, but also from today’s U.S. election-season headlines
• “Shining a bright light into ‘a world of darkness’” by author and professor Paul Kengor, about the forthcoming book “Disinformation” by Lt. Gen. Ion Mihai Pacepa and Ronald J. Rychlak
• “Communist disinformation, American-style” by Paul Kengor, author of the recent bestseller “The Communist,” on the notorious “HUAC” campaign – and how it was helped by young Barack Obama’s mentor, the pro-Soviet, card-carrying communist Frank Marshall Davis
• “Global warming hysteria: Made in China” by Ronald J. Rychlak, a provocative and cutting-edge analysis documenting the mounting evidence that communist China secretly launched a climate disinformation campaign against the West
• “Muslim Brotherhood: Masters of deception” by Dr. Rachel Ehrenfeld, in which the famed author and terrorism expert shows how many Americans are “unwillingly assisting this totalitarian fanatical movement to make inroads into our society”
• “The secret engine of anti-Semitism” by Ronald J. Rychlak, in which the noted scholar, lawyer and author reveals who is really behind today’s wildly proliferating hatred of Jews
• “How disinformation leads to anti-Semitism, which leads to terrorism” by Gary Krupp, in which the founder of the Pave the Way Foundation describes the most egregious and consequential character assassination of the 20th century.

“The information in this issue is so mind-boggling,” said Whistleblower Editor David Kupelian, “that we had to get the most experienced and credible people in the field to make the case for us: That’s why this issue of Whistleblower features experts like Gen. Ion Mihai Pacepa and former CIA director James Woolsey – top people in the intelligence services of two opposing worlds, communist and free.
“Whatever you think you know about official lying and deception from on high,” Kupelian added, “prepare to be catapulted up to the next level of knowledge and understanding in ‘DISINFORMATION AGE.’”
Source : 
 © 2010 Andrei Bădin.

Unde se ascunde turnatorul studentilor care au organizat revolta de la Iasi din 1987? Nume de cod: Burebista si Buerebista, Nume cod persoana de sprijin a Securitatii: Alin : Andrei Bădin

Unde se ascunde turnatorul studentilor care au organizat revolta de la Iasi din 1987? Nume de cod: Burebista si Buerebista, Nume cod persoana de sprijin a Securitatii: Alin : Andrei Bădin

http://silethismillennium.blogspot.com/2009/03/youtube-broadcast-yourself.html
" In spatele usilor inchise"

Unde se ascunde turnatorul studentilor care au organizat revolta de la Iasi din 1987? Nume de cod: Burebista si Buerebista, Nume cod persoana de sprijin a Securitatii: Alin

5 September 2012
Dezvaluiri, Securitatea, Servicii Secrete

  


Unul din turnatorii studentilor care au organizat revolta de la Iasi din 1987.  A fost recrutat de Securitate, la Iasi, in 1986, cand era student in anul I al Facultatii de Drept. In Nota Securitatii  se mentioneaza ca a avut dubla calitate, de colaborator, cu doua nume de cod:  Burebista si Buerebista (sic!), si de persoana de sprijin, cu nume de cod Alin. 
Colaborarea cu Securitatea – asa cum rezulta din datele oficiale ale CNSAS, s-a concretizat in mai multe zeci de note informative, dar si in informatii directe furnizate de Cosma ofiterilor de securitate de la Iasi. Dar nu numai…
Numele sau Marius Daniel Cosma. In prezent este judecator la SECŢIA CIVILĂ ŞI PENTRU CAUZE CU MINORI ŞI DE FAMILIE, DE CONFLICTE DE MUNCĂ ŞI ASIGURĂRI SOCIALE de la Curtea de Apel Brasov. A fost un timp si purtator de cuvant al Curtii de Apel din Brasov.
Ce inseamna persoana de sprijin a Securitatii?
PERSOANĂ DE SPRIJIN – Persoană care, pe baza unui instructaj general putea furniza informaţii cu valoare
operativă mai scăzută sau putea îndeplini anumite sarcini privind operaţiuni de filaj, investigaţii la domiciliu etc.
Persoanele de sprijin se foloseau în special pentru obţinerea informaţiilor de primă sesizare, privind situaţii sau
fapte de interes pentru Securitate. ( conform dictionarului CNASA)
Turnatoriile personajului mai jos. Dati click pentru a mari documentele din arhiva CNSAS:

sursă:

Blog :Andrei Bădin

Şi dacă visul lui Ion Iliescu ar deveni realitate? | Dilema Veche - Catherine Durandin

" Şi dacă visul lui Ion Iliescu ar deveni realitate? "

 Dilema Veche

http://silethismillennium.blogspot.com/2009/03/youtube-broadcast-yourself.html
"
În numele  „liniştii“

În mai 1990, pe baza celor două argumente privind revenirea la calm – „să fie linişte în ţară“ şi „fără violenţă“ –, după zilele însîngerate din decembrie 1989, o mare majoritate a cetăţenilor români l-a ales ca preşedinte pe Ion Iliescu. Această alegere avea un sens: traiectoria lui Ion Iliescu era în armonie cu ritmul istoriei din anii comunismului – ascensiunea socială, mînzul lui Ceauşescu, apoi distanţarea de Conducător din cauza fosilizării regimului şi pauperizării, apoi speranţa reconstrucţiei... urmînd linia lui Gorbaciov. Această traiectorie se explică, nu are nimic de dispreţuit, dar revenirea publică a omului care voia perestroika à la Roumaine, Ion Iliescu, în 2012, se înscrie într-un context diferit şi nelinişteşte profund.
Perestroika a eşuat: o putem regreta dezbătînd-o. Conform analizelor filozofului francez Claude Lefort, sfîrşitul comunismului nu a reglat problema pusă de comunism, aceea a justiţiei sociale. Douăzeci de ani mai tîrziu, în România, nu problema justiţiei sociale e în joc, ci voinţa clanurilor aliate de a ocupa prin orice mijloace – de la propagandă la ilegalitate –, însoţite de un discurs antieuropean şi antiamerican, toate spaţiile puterii. Tandemul PSD-PNL se scufundă ca o corabie beată. Nu ne rămîne decît să sperăm că brutalitatea cuvintelor nu se va concretiza în brutalitatea faptelor.
Acest tandem e un hibrid: cum poţi explica şi justifica o alianţă între PSD-ul lui Iliescu, Năstase, Ponta, Titus Corlăţean şi un Crin Antonescu, tot mai mediatizat din 2009 încoace? Cum să explici că intelectuali de renume, universitari serioşi susţin, prin intermediul unor scrisori adresate UE, un guvern care asociază un plagiator – Ponta în persoană – cu un Dan Şova a cărui ignoranţă e atît de mare (sau presupusă ca atare) încît abia acum descoperă, cu tulburare, soarta evreilor români sub regimul Antonescu? Şi Ponta, şi Şova sînt produse ale echipei Năstase...
Se prea poate ca vulgaritatea stilului lui Băsescu – care între timp a făcut şcoală şi probabil că a plăcut, din moment ce a fost imitată!!! –, şocul măsurilor de austeritate luate în 2010 care i-au afectat pe bugetari şi pe pensionari, finalizarea unui parteneriat spectaculos cu Statele Unite şi, mai ales, începutul unei adevărate activităţi a justiţiei prin Direcţia Naţională Anticorupţie au dus la o epuizare a populaţiei şi la respingerea preşedinţiei lui Băsescu. Nu trebuie să uităm că, în 2005 şi 2006, el a avut iniţiative importante privind denunţarea Shoah în România şi condamnarea crimelor comunismului. Aceste măsuri nu sînt doar simbolice, ele exprimă o schimbare politică şi culturală care îi deranjează pe unii: nu, Ion Antonescu nu a fost marele erou al României, ci marele şi fidelul aliat al lui Hitler. Aşa cum Franţa a avut şi ea, prin Petain, episodul ei de colaborare antisemită cu Berlinul!
Fără îndoială, noi, analiştii occidentali, nu ne-am dat seama că aceste măsuri afectau şi nelinişteau o societate a reţelelor şi a familiilor deranjate de faptul că ar fi putut pierde acumulările din anii lui Ceauşescu şi din epoca post-Ceauşescu.
În mai 1990 şi în 1991, Iliescu visa. În 2012, acţionează
Visul de a controla opinia publică l-a determinat să nu economisească mijloacele: i-a chemat pe minerii din Valea Jiului în iunie 1990 la Bucureşti, pentru a curăţa Piaţa Universităţii, unde se exprimau tineri şi mai puţin tineri democraţi, umanişti şi libertarieni. Şi a recidivat în septembrie 1991. „Intelectualii paraziţi“ – cunoaştem termenul, Ceauşescu îi chemase la ordine pe aceşti intelectuali în iulie 1971.
Nu înţelegem că studenţii care au crescut şi profesorii care au îmbătrînit se pot regăsi, în august 2012, împreună cu Crin Antonescu, pe aceeşi linie cu luările de poziţie ale lui Ion Iliescu: revizuirea listelor de la recensămînt, cu spijinul Institutului Naţional de Statistică, descoperirea unui număr de alegători care să justifice un cvorum de peste 50% pentru referendumul din 29 iulie şi să confirme suspendarea lui Traian Băsescu.
Crin Anonescu, la rîndul lui, ne zăpăceşte: la Timişoara, pe 15 iulie, se crede un John F. Kennedy al secolului XXI şi proclamă: „Ich bin ein Berliner!“. Doar o lună mai tîrziu, pe 13 august, iată-l atacînd acţiunea ambasadorului Statelor Unite la Bucureşti şi spunînd că Philip Gordon, asistentul lui Hillary Clinton, are informaţii eronate privind situaţia din România! Fantastică răsturnare, de data aceasta după modelul Putin: Cotidianul din 14 august publică lista ONG-urilor şi membrilor acestora care sînt autori de dezinformări şi legaţi de Washington. O asemenea lectură mă trimite, ca istoric, la toamna lui 1947, cînd încep primele arestări ale oamenilor politici liberali şi ţărănişti, acuzaţi de complot şi de înţelegeri cu Occidentul! Dar istoricul din mine se linişteşte: sîntem în 2012, România face parte din NATO, a primit baze americane, s-a angajat în Afganistan şi, din 2011, este parteneră în Anti Balistic Missile System.
Ce înseamnă atunci vorbele unui preşedinte interimar liberal? Cuvinte menite să mobilizeze un electorat naţionalist? Fără îndoială.
Dar...
Cuvintele au un sens  şi Iliescu are un vis
Da, în 1994 România a semnat Parteneriatul pentru Pace. Da, a fost o candidată fără noroc în 1997 pentru integrarea în NATO, susţinută de preşedintele Chirac... Da, şi-a menţinut candidatura în 1999: la acea dată, la guvernare se aflau, sub conducerea preşedintelui Emil Constantinescu, personalităţi politice care, în 2012, îl susţin cu obstinaţie pe Crin cu declaraţiile sale antiamericane... Şi da, la summit-ul de la Praga din 2002 Bucureştiul a primit confirmare că aderarea i-a fost acceptată...
Dar, pe undeva, Ion Iliescu trebuie că e trist: în 1991, a fost singurul şef de stat dintre fostele „democraţii populare“ membre ale Pactului de la Varşovia care s-a grăbit să reînnoiască tratatul bilateral de asistenţă reciprocă exclusivă cu Moscova. Tratat semnat în 1948, reînnoit în 1970 şi pe care îl dorea reactivat. N-a mai avut timpul să finalizeze acest tratat, pentru că URSS s-a prăbuşit.
Acest episod n-ar trebui uitat! Iliescu avea o viziune a lumii postcomuniste care trecea prin legătura cu Moscova!
Aşa că vă propun să visaţi un vis urît: mîine Crin Antonescu şi Ponta, purtătorii de cuvînt ai lui Iliescu cel din 1990 şi chiar şi de după 2000, vor prezenta o vastă viziune geopolitică: alianţă cu Rusia şi Ucraina, axa de securitate Sevastopol-Constanţa, circuitul energetic South Stream... Listele conspiratorilor cu Occidentul sînt făcute, membrii ONG-urilor sînt suspecţi, Băsescu îi va lua locul lui Năstase în închisoare şi soarta lui va fi ca a Iuliei Timoşenko.
Numeroşi români vor lua drumul exilului şi vor fi şterşi de pe listele electorale. „Au venit americanii“ – au spus românii în 2007. Americanii vor pleca şi Terminus Paradis de Lucian Pintilie va fi un film interzis.
Catherine Durandin este istoric, profesoară la INALCO din Paris. Cărţi recente: Que veut la Russie?, Bourin Éditeur, 2010; La mort des Ceausescu: la vérité sur un coup d’Etat communiste (avec la participation de Guy Hoedts), Bourin Éditeur, 2009.