http://silethismillennium.blogspot.com2017youtube-broadcast-yourself.html
Analiza 22
Europa îmbătrânește, se depopulează, în timp ce popoare tinere așteaptă să o ia cu asalt. Acest sentiment de nesiguranță este mai puternic decât erodarea puterii de cumpărare și instabilitatea locului de muncă. El este un efect al declinului civilizației noastre, iar de acest declin sunt făcute responsabile elitele tradiționale care au dominat viața politică occidentală din 1945 încoace.
Multe explicații putem găsi cu privire la ascensiunea mișcărilor antisistem în toată Europa Occidentală, la validarea unor personaje precum Emmanuel Macron, îndepărtate de figurile tradiționale ale politicii, cu privire la decizia Marii Britanii de a se reinventa în afara Uniunii Europene și, desigur, la separatismul catalan care agită spiritele în aceste zile în Europa. Ce anume i-a determinat pe alegătorii austrieci să îl crediteze în aceste zile pe tânărul Sebastian Kurtz și să îl propulseze în fruntea guvernului de la Viena? Țara afișează o sănătate economică de invidiat, iar perspectivele se arată la fel de bune și pentru anul care se apropie, șomajul este la cote minime istorice; într-o Europă afectată de delocalizări, economia austriacă atrage investiții și extinderi de unități de producție chiar și în domenii precum industria siderurgică. Și totuși, cea mai mare parte a electoratului austriac a preferat să aleagă un tânăr fără viziune și fără studii, alături de creditarea istorică a formațiunii de extremă-dreaptă FPÖ. Majoritatea observatorilor scenei politice austriece punctau lipsa de încredere pe care o inspiră figurile politicii tradiționale și un sentiment al declinului ce traversează societatea austriacă, teama că țara lor se diluează într-o Uniune Europeană care s-a tot extins până la țărmurile Mării Negre și ale Balticii și mai ales într-o mondializare care nivelează specificitățile locale. Situația este similară și în Germania, unde, în ciuda unei sănătăți excepționale a economiei germane, care înregistrează de la an la an recorduri în privința excedentului bugetar și al balanței comerciale, în ciuda reducerii istorice a inegalităților sociale, există o teamă a declinului ireversibil.
Pe acest fond al declinului emerge și separatismul catalan, al neîncrederii în proiectul unei Spanii plurietnice capabile să protejeze (atentatele din vară de la Barcelona, incapacitatea de a limita imigrația magrebiană, care afectează în special Catalonia) și să asigure prosperitate. Acest sentiment al declinului a făcut electoratul american să îl voteze pe Donald Trump (sub sloganul MAGA - Make America Great Again), a determinat Brexit-ul, l-a adus pe Emmanuel Macron la putere (cazul fericit) și a dat un vot de blam partidelor tradiționale franceze printr-un record al absenteismului și acordarea majorității în Adunarea Națională unei formațiuni eterogene precum La Republique en Marche.
Terenul a fost pregătit de un adevărat curent intelectual reprezentat de filosofii Régis Debray (autorul unor eseuri de succes – Elogiul frontierelor; Un mit contemporan: dialogul civilizațiilor) și Alain Finkielkraut și, evident, de romanul vândut în milioane de exemplare, Supunere al lui Michel Houellebecq. La fel și în Germania, manifestul care a stat la baza alcătuirii acestei nebuloase instabile intitulate Alternativa pentru Germania a fost cartea unui fost înalt funcționar al Bundesbank, de orientare inițial social-democrată, Thiol Sarrazin, intitulată Germania care dispare, apărută în 2010 și vândută în prima săptămână de la apariție în 1,5 milioane de exemplare.
Occidentul se află în declin, nu mai este cel care are inițiativa în istorie. Viitorul aparține zonei Asia-Pacific. Europa îmbătrânește, se depopulează, în timp ce popoare tinere așteaptă să o ia cu asalt. Acest sentiment de nesiguranță este mai puternic decât erodarea puterii de cumpărare și instabilitatea locului de muncă. El este un efect al declinului civilizației noastre, iar de acest declin sunt făcute responsabile elitele tradiționale care au dominat viața politică occidentală din 1945 încoace. Emergența unor forțe politice antisistem sau alternative, fără o ideologie clară (AfD este o nebuloasă de cel puțin patru curente ideologice, între care extremiștii reprezintă numai o componentă) denotă dorința societăților occidentale de a se reinventa. Desigur, agățarea de curentele extremiste care au fost responsabile de atrocitățile din timpul celui de-Al Doilea Război Mondial ilustrează perfect ceea ce Nietzsche spunea, și anume că „nu numai înțelepciunea istoriei, ci și nebunia ei izbucnesc în noi. A fi moștenitor e un lucru periculos“. Trezirea speranței că secolul XXI va fi și al Occidentului, găsirea unei direcții de viitor pentru societățile occidentale reprezintă soluția la această tentație pentru extreme și pentru antisistem.
Analiza 22
2017-10-17
Multe explicații putem găsi cu privire la ascensiunea mișcărilor antisistem în toată Europa Occidentală, la validarea unor personaje precum Emmanuel Macron, îndepărtate de figurile tradiționale ale politicii, cu privire la decizia Marii Britanii de a se reinventa în afara Uniunii Europene și, desigur, la separatismul catalan care agită spiritele în aceste zile în Europa. Ce anume i-a determinat pe alegătorii austrieci să îl crediteze în aceste zile pe tânărul Sebastian Kurtz și să îl propulseze în fruntea guvernului de la Viena? Țara afișează o sănătate economică de invidiat, iar perspectivele se arată la fel de bune și pentru anul care se apropie, șomajul este la cote minime istorice; într-o Europă afectată de delocalizări, economia austriacă atrage investiții și extinderi de unități de producție chiar și în domenii precum industria siderurgică. Și totuși, cea mai mare parte a electoratului austriac a preferat să aleagă un tânăr fără viziune și fără studii, alături de creditarea istorică a formațiunii de extremă-dreaptă FPÖ. Majoritatea observatorilor scenei politice austriece punctau lipsa de încredere pe care o inspiră figurile politicii tradiționale și un sentiment al declinului ce traversează societatea austriacă, teama că țara lor se diluează într-o Uniune Europeană care s-a tot extins până la țărmurile Mării Negre și ale Balticii și mai ales într-o mondializare care nivelează specificitățile locale. Situația este similară și în Germania, unde, în ciuda unei sănătăți excepționale a economiei germane, care înregistrează de la an la an recorduri în privința excedentului bugetar și al balanței comerciale, în ciuda reducerii istorice a inegalităților sociale, există o teamă a declinului ireversibil.
Pe acest fond al declinului emerge și separatismul catalan, al neîncrederii în proiectul unei Spanii plurietnice capabile să protejeze (atentatele din vară de la Barcelona, incapacitatea de a limita imigrația magrebiană, care afectează în special Catalonia) și să asigure prosperitate. Acest sentiment al declinului a făcut electoratul american să îl voteze pe Donald Trump (sub sloganul MAGA - Make America Great Again), a determinat Brexit-ul, l-a adus pe Emmanuel Macron la putere (cazul fericit) și a dat un vot de blam partidelor tradiționale franceze printr-un record al absenteismului și acordarea majorității în Adunarea Națională unei formațiuni eterogene precum La Republique en Marche.
Terenul a fost pregătit de un adevărat curent intelectual reprezentat de filosofii Régis Debray (autorul unor eseuri de succes – Elogiul frontierelor; Un mit contemporan: dialogul civilizațiilor) și Alain Finkielkraut și, evident, de romanul vândut în milioane de exemplare, Supunere al lui Michel Houellebecq. La fel și în Germania, manifestul care a stat la baza alcătuirii acestei nebuloase instabile intitulate Alternativa pentru Germania a fost cartea unui fost înalt funcționar al Bundesbank, de orientare inițial social-democrată, Thiol Sarrazin, intitulată Germania care dispare, apărută în 2010 și vândută în prima săptămână de la apariție în 1,5 milioane de exemplare.
Occidentul se află în declin, nu mai este cel care are inițiativa în istorie. Viitorul aparține zonei Asia-Pacific. Europa îmbătrânește, se depopulează, în timp ce popoare tinere așteaptă să o ia cu asalt. Acest sentiment de nesiguranță este mai puternic decât erodarea puterii de cumpărare și instabilitatea locului de muncă. El este un efect al declinului civilizației noastre, iar de acest declin sunt făcute responsabile elitele tradiționale care au dominat viața politică occidentală din 1945 încoace. Emergența unor forțe politice antisistem sau alternative, fără o ideologie clară (AfD este o nebuloasă de cel puțin patru curente ideologice, între care extremiștii reprezintă numai o componentă) denotă dorința societăților occidentale de a se reinventa. Desigur, agățarea de curentele extremiste care au fost responsabile de atrocitățile din timpul celui de-Al Doilea Război Mondial ilustrează perfect ceea ce Nietzsche spunea, și anume că „nu numai înțelepciunea istoriei, ci și nebunia ei izbucnesc în noi. A fi moștenitor e un lucru periculos“. Trezirea speranței că secolul XXI va fi și al Occidentului, găsirea unei direcții de viitor pentru societățile occidentale reprezintă soluția la această tentație pentru extreme și pentru antisistem.
Ads by google
