Poreclă Sile this Millennium Pseudonime sile_this_millennium

vineri, 14 ianuarie 2011

Banias l-a pus pe Bogatu director in port de capul lui


Banias l-a pus pe Bogatu director in port de capul lui

http://silethismillennium.blogspot.com/2009/03/youtube-broadcast-yourself.html
Stavrositu sustine ca PDL nu a aprobat numirea fostului vames:

„Banias l-a pus pe Bogatu director in port de capul lui”

Deputata PDL Maria Stavrositu spune că nu vrea să comenteze pe tema dosarului care face vâlvă în aceste zile: cel al returnării ilegale de TVA, în care este implicat şi fostul director Domenii din Portul Constanţa, arestat între timp. Şi totuşi o face. Comentează despre Bogatu că nu a fost numit director în port cu acordul partidului, ci doar la dorinţa senatorului Mircea Banias. În cadrul unui interviu mai amplu, deputata susţine însă că nu este implicată în campania din aceste zile de la tv, în cadrul căreia este pronunţat, legat de dosarul în cauză, şi numele lui Mircea Banias. Însă, este de părere Stavrositu, Banias ar trebui să se retragă de la şefia PDL Constanţa, până se lămuresc suspiciunile – este sau nu parte din dosar. În legătură cu alte subiecte, ca de exemplu candidaţi la Primăria Constanţa, Consiliul Judeţean sau Primăria Mangalia, deputata are de asemenea opinii, pe care le vom reda în scurt timp. La fel, deputata a făcut referiri şi la documente pe care le-a văzut chiar ieri, 13 ianuarie 2011, privind un contract al pedelistului Florian Constantin cu...Radu Mazăre!

Reporter: Doamnă deputat, aţi primit diplomă din partea Societăţii de Ştiinţe Economice, sunteţi parlamentar în comisia de învăţământ, cu alte cuvinte sunteţi familiarizată cu noua Lege a Educaţiei. De ce trebuia o nouă Lege a Educaţiei, de ce este ea mai bună?
Maria Stavrositu
: Da, sunt onorată de diploma pe care am primit-o azi din partea Societăţii de Ştiinţe Matematice Bucureşti. Este o recunoaştere a faptului că mandatul pe care mi l-am asumat în faţa lor este exercitat aşa cum mi l-au cerut şi că îi susţin în toate demersurile, de data aceasta cu o finalitate reuşită. Mă întrebaţi de o Lege a Educaţiei. Era nevoie de o Lege a Educaţiei care să gândească lucrurile în ansamblu, în mod coerent, de la A la Z, o lege care pune în centrul ei interesul elevului şi pornind de la această realitate toate celelalte lucruri să fie gândite în acest sens. Legea veche era un fel de cârpeală, fiindcă suferise foarte multe modificări, ajungând, ca orice lucru cârpit, să fie necoerent.
Rep.: Aţi pomenit despre interesul elevul, dar cum rămâne cu interesul profesorului, având în vedere că sindicaliştii spun că această lege va duce la disponibilizări, le reduce din drepturi. Cum stau lucrurile?
M.S.
: Sindicaliştii au dreptate că această lege nu serveşte interesele lor de sindicat, pe de o parte, iar pe de altă parte nu mai există punerea problemei în sensul interesului profesorului, de exemplu când este vorba de Curriculă. Până acum, oamenii gândeau: avem atâţia profesori de cutare specialitate, facem Curricula astfel încât să ne iasă normele să putem păstra profesorii în sistem. De data aceasta, Curricula se face de la ce nevoi are acel elev de a capta informaţii şi în ce domeniu anume. Şi astfel că, normele care rezultă de aici sunt cele care generează numărul de profesori care este necesar în sistem.
Rep.: Trecem la un alt subiect. Colegi de-ai dumneavoastră susţin recunoaşterea aromânilor ca minoritate. Ce părere aveţi dumneavoastră, un deputat care, de altfel, a avut o iniţiativă legată de intonarea imnului naţional la începutul orelor, în şcoli? Poate ne faceţi o paralelă între chestiuni.
M.S.
: Păi, nu ştiu în ce sens să fac o paralelă. Ştiu că sunt colegi de-ai mei care probabil susţin acest lucru şi sigur sunt colegi de-ai mei care susţin contrariul. Aşa că părerile sunt împărţite, iar în ceea ce priveşte iniţiativa pe care am promovat-o, ea nu este una nouă. Îmi amintesc că în copilăria mea, la şcoală, puneam mare accent pe tot ce înseamnă simbol naţional, iar sentimentul naţional şi sentimentul patriotic erau cultivate şi inoculate în mod profesionist de către cadrele didactice, astfel că nu ne erau indiferente nici imnul naţional, nici steagul naţional şi nici orice altă valoare naţională şi patriotică pe care o are România. Vă amintiţi că şi în competiţiile sportive, pentru sportivi imnul naţional are un simbol aparte şi aşa trebuie să fie pentru orice român. Ceea ce am constatat după ce am iniţiat acest proiect de lege este că nu este o iniţiativă nouă, că exista un proiect de lege cu privire la intonarea imnului naţional, dar că aceste cadre didactice ale noastre nu îl mai aplicau şi nu îl mai implementau în şcoli.
Rep.: Legat de ideea cu minoritatea. Nu mi-aţi spus dumneavoastră de care parte sunteţi.
M.S.
: Nu sunt de nici o parte pentru că nu a fost o problemă de care să mă ocup şi, din păcate, nu am avut timp. Mi-am propus să studiez problema dar, după cum ştiţi, activitatea mea politică, şi în Parlament, şi în Adunarea Consiliului Europei, şi în cadrul Organizaţiei PDL a fost atât de intensă încât nu am avut timp suficient pentru cultură generală extra în aceste momente ale vieţii şi nici timp pentru persoana mea privată. Deci tot timpul l-am alocat activităţilor politice pe toate planurile în care am fost implicată.
Rep.: Doamnă deputat, când credeţi că îşi va reveni România din criză?
M.S.
: Eu sper ca anul acesta să simţim că deja începem să schimbăm trendul. Dacă în ultimii doi ani am simţit un trend descrescător puternic, din păcate trendul crescător nu va fi la fel de abrupt, aşa cum a fost panta descendentă, dar sperăm să schimbăm direcţia. Am convingerea că începând din anul acesta vom simţi şi aspectele pozitive ale măsurilor anti-criză pe care guvernul a fost binevoit să le ia. Spun aceste lucruri şi din convingerile mele, dar şi din declaraţiile pe care le-a făcut Mugur Isărescu, guvernatorul Băncii Naţionale a României, un specialist recunoscut, atât în România, de toate forţele politice, dar şi în străinătate, în politici monetare.
Rep.: Dar între timp, scad pensiile, scad salariile, creşte TVA, creşte preţul la combustibili, vine factura la întreţinere, şi a fost iarnă... cu ce vor plăti pensionarii, românii cu venituri medii?
M.S.
: Pensiile nu au scăzut, pensiile au fost recalculate, şi cele care au suferit modificări sunt pensiile speciale, care au avut un statut privilegiat, o discrepanţă pe care nu toţi românii au apreciat-o. Au fost doar câţiva privilegiaţi, minoritari aş putea spune. Salariile au scăzut, nu scad. Au scăzut, iar începând cu ianuarie au început să-şi revină. Deci primele semne, primăvăratice, au apărut deja. Într-adevăr, preţurile au crescut şi pentru că guvernul a fost nevoit să ia acea măsură a creşterii TVA-ului. Să sperăm că nu va fi nevoie să fie menţinută atât de mult această măsură şi că lucrurile se vor regla începând cu semestrul al doilea al acestui an.
Rep.: Să vorbim despre scandalul rambursării ilegale de TVA de la UCM Reşiţa, cu legături în Portul Constanţa, iar ca exemplu – domnul Eugen Bogatu, director în port, a fost arestat. Cum îl comentaţi?
M.S.
: Informaţiile mele despre acest scandal sunt din presă. N-aş vrea să îl comentez din principiu, pentru că eu mi-am afirmat opiniile cu privire la genul acesta de afaceri încă dinainte ca acest scandal să fie public. A fost o declaraţie principială şi astă vară, şi înainte, vizavi de oameni care folosesc instituţiile statului în avantajul lor propriu. Aceasta este o speţă particulară, despre care, v-am spus, am informaţii numai din presă şi vreau să fiu precaută, să lăsăm instanţa să se pronunţe.
Rep.: Dar v-aţi mai pronunţat pe această speţă. Credeţi că domnul Banias trebuie să se retragă de la conducerea PDL Constanţa sau să nu mai candideze până nu se lămureşte situaţia?
M.S.
: Şi anul trecut, când a fost vorba de Marius Ciobanu (n.r. – acuzat că ar fi luat şpagă, el fiind la acea dată director adjunct al ITM Constanţa), în aceeaşi situaţie de acuzat, atunci şi domnul Mircea Banias a avut aceeaşi părere, că domnul Ciobanu trebuie să fie suspendat până îşi lămureşte situaţia. Şi în cazul Monicăi Ridzi, asupra căreia planează o suspiciune de o fraudă de 70 de mii de euro, au fost colegi de-ai noştri care s-au pronunţat în acelaşi sens. Şi chiar şi eu cred că am scris pe blog că am o opinie prin care Monica cred că ar fi bine să se retragă, să se autosuspende din partid până la elucidarea cazului. Eu nu cred că Monica este vinovată, dar pentru binele partidului ei trebuie să stea deoparte de funcţiile politice şi de a reprezenta partidul la vârf până la elucidarea situaţiilor.
Rep.: De unde atâta încrâncenare pentru funcţia de preşedinte al PDL Constanţa? Nu e mai bine în linia doi, dar în tabăra potrivită, sau totul este legat de liste?
M.S.
: Dacă mă întrebaţi aşa, pentru mine tabăra potrivită înseamnă echipa în care mă regăsesc ca deziderate, ca principii şi ca sinceritate în asumarea şi urmărirea unor obiective pe care le-am afirmat public şi deschis. Atâta timp cât cred că dumneavoastră v-aţi referit la tabăra potrivită ca cea mai puternică şi cea mai susţinută, dar care a deraiat de la aceste principii, prefer să fiu în tabăra în care mă simt liniştită şi pun capul liniştită pe pernă noaptea.
Rep.: Când vorbesc de liste, mă refer la listele de candidaţi, la listele de oameni susţinuţi pentru funcţii din instituţii... Listele le face preşedintele Organizaţiei Judeţene a PDL Constanţa sau echipa Biroului Permanent Judeţean al PDL Constanţa?
M.S.
: Pot să vă spun că eu funcţionez foarte bine şi foarte eficient atunci când lucrurile sunt clare şi când organizarea e făcută după reguli comunicate şi respectate. Până acum, nu au existat nici măcar liste. Totul a fost un haos, totul a fost arbitrar, fără reguli, fără principii şi chiar împotriva regulilor şi principiilor de multe ori. De exemplu, mă întrebaţi mai devreme de acest domn Eugen Bogatu. Nu a existat nici o susţinere politică pentru acest domn Eugen Bogatu. Eu, personal, nu l-am cunoscut şi chiar mi s-a atras atenţia asupra dumnealui. Am fost împotriva acestei numiri pe care a făcut-o domnul Banias de capul lui, nu ştiu cu ce mandat şi din partea cui. Nu a avut un mandat din partea partidului. Aşa că nu există o echipă care a făcut o listă. Există în schimb un mecanism statutar care are capacitatea şi responsabilitatea şi autoritatea să facă aceste liste. Vom reveni.
Alexandra ANTON
14/01/2011, 01:55 - Prima pagina

Interesele pedelistului Constantin la Primăria lui Mazăre

Interesele pedelistului Constantin la Primăria lui Mazăre

http://silethismillennium.blogspot.com/2009/03/youtube-broadcast-yourself.html

Interesele pedelistului Constantin la Primăria lui Mazăre

Share |
cap_7.jpgDemocrat-liberalul Florian Constantin susţine că-şi va vinde părţile sociale din SC Daconex SRL pentru a nu mai fi asociat relaţiilor comerciale pe care această firmă le-a derulat cu municipalitatea condusă de şeful pesediştilor constănţeni

Constantin_Florian_Constantin.jpgDemocrat-liberalul Florian Constantin a fost acuzat în nenumărate rânduri de colegi de partid că, deşi una declară în PDL, alta face în viaţa personală, fiind un colaborator de nădejde al municipalităţii conduse de pesedistul Radu Mazăre.

Legăturile sale cu echipa lui Mazăre au ieşit la iveală în momentul în care s-a aflat că Primăria Constanţa a închiriat sediul unde-şi desfăşoară activitatea Poliţia Locală chiar de la firma democrat-liberalului Constantin, despre care nu se ştie în momentul de faţă dacă mai este sau nu şef al organizaţiei municipale PDL Constanţa. El spune că da, alţii, din partid, că nu. Din declaraţia de interese postată pe site-ul Consiliului Judeţean Constanţa, în calitate de consilier judeţean, aflăm că democrat-liberalul deţine 25% din SC Daconex SRL. Se spune că pedelistul ar fi închiriat sediul firmei Daconex pe bani grei Primăriei lui Mazăre. Florian Constantin este asociat în această firmă alături de Dan Nicolae, Mihai Preda, Monica Slavici şi Zisu Cîju.

Colaborarea democrat-liberalului Constantin nu s-a rezumat însă doar la această relaţie comercială, benefică pentru ambele părţi, ci a constat şi în alte contracte, mai mari sau mai mici, pe care SC Daconex SRL le-a obţinut de la autoritatea locală condusă de Mazăre.

Bani frumoşi din pungi de plastic

Prin contractul nr. 30865/27.02.2008, SC Daconex SRL a obţinut de la municipiul Constanţa 51.840 de lei pentru furnizarea de pungi şi saci necesari distribuirii pachetelor pentru bătrâni şi pentru copii în anul 2008.

Prin contractul nr. 75240/18.05.2008, Daconex-ul lui Constantin a semnat din nou cu Primăria lui Mazăre pentru pungi necesare distribuirii preparatelor gen fast food şi băuturilor pentru persoanele care vor lua parte la pelerinajul în cinstea Brâului Maicii Domnului.

O altă înţelegere comercială parafată prin contractul nr. 136614/16.09.2009 privind furnizarea de pungi necesare distribuirii pachetelor cu alimente pentru bătrâni pentru lunile septembrie şi octombrie 2008 i-a adus firmei lui Florian Constantin alţi 11.280 lei.

De departe, cel mai valoros contract încheiat cu municipalitatea constănţeană, aşa cum rezultă din datele furnizate de către e-achizitii.ro, este cel cu nr. 12499/23.01.2009, prin care SC Daconex SRL a furnizat municipiului Constanţa pungi de plastic şi polipropilenă necesară distribuirii pachetelor cu alimente, în valoare de 97.080 lei, adică de aproape un miliard de lei vechi. Aşadar, interesele lui Florian Constantin la Primăria lui Mazăre nu sunt deloc de neglijat.

Constantin: „O să-mi vând acţiunile"

Cum era şi firesc, l-am contactat telefonic şi pe Florian Constantin, pentru un punct de vedere referitor la întreg „tabloul" relaţiei sale comerciale cu Primăria Constanţa. „Nu mai particip la nicio licitaţie şi o să-mi vând acţiunile de la această firmă - deja am purtat discuţii în acest sens - pentru a nu mi se mai reproşa acest lucru. Este ceva rău în faptul că vreau să dau de muncă unor oameni?! Că plătesc nişte salarii?! Lăsaţi să vină cei din Bucureşti să câştige. Când m-am băgat în politică trebuia să-mi dau seama că aceste lucruri vor fi interpretate negativ, dar o să vând acţiunile", ne-a declarat Florian Constantin.

https://silethismillennium2019.blogspot.com/

Cine a Furat Banii lui Ceausescu | PODCAST Cristian Sima