Ce e un om , ori un an ,sau un mileniu? Toate trecătoare luate implacabil de valul timpului și cu valul laolată se vor risipi înghțite câte unul în câte unul în uitarea neagră a orizontului din zare care va fi în briză mării fără tine . D.Sin.
luni, 18 aprilie 2022
Manipularea prin presă sau „Omul care a văzut omul care a văzut omul care a văzut ursul” 18/04/2022 | ✎ Ion Cristoiu - Sursă: ”Gîndurile lui Cristoiu”
Manipularea prin presă sau „Omul care a văzut omul care a văzut omul care a văzut ursul”
Manipularea din decembrie 1989 prin intermediul presei occidentale e azi o axiomă a Istoriei contemporane. Mînioasă c-a fost trasă pe sfoară de români (așa zic jurnaliștii occidentali, în realitate, Regizorul a fost la Moscova), presa din Vest a purces rapid la analiza felului în care a avut loc intoxicarea. Anul 1990 e semnificativ din acest punct de vedere. Intoxicării i s-au dedicat colocvii, cum ar fi, de exemplu, „Roumanie qui a menti!” organizat în 6 aprilie 1990, la Paris, de Nouvel Observateur, Médecins de Monde și Reporters Sans Frontiéres, dosare de presă, precum cel publicat în numărul pe 1990 al revistei La Lettre des Reporters sans Frontiéres. Pe lîngă acestea, tema a fost abordată pe larg în patru eseuri faimoase:
Un mensonge gros comme le siècle: Roumanie, histoire d’une manipulation (O minciună mare cît secolul: România – istoria unei manipulări) de Michel Castex, carte apărută la Albin Michel, „Mythes et délires des médias. Télévision nécrophille” (Mituri și deliruri media. Televiziunea necrofilă) de Ignacio Ramonet, eseu publicat în Le Monde Diplomatique din martie 1990, La révolution n’a pas eu lieu: Roumanie, l’histoire d’un coup d’Etat (Revoluția n-a avut loc. România, istoria unei lovituri de stat, de Victor Loupan, editura Robert Laffont, și Autopsie du coup d’état roumain: Au pays du mensonge triomphant (Autopsia unei lovituri de stat românești: În țara minciunii triumfătoare), de Radu Portocală, eseu apărut la Calmann-Lévy.
Concluzia tuturor radiografiilor:
Intoxicarea presei occidentale a avut loc în principal prin preluarea ca sigure, corecte, a depeșelor și relatărilor trimise de presa din Est.
O spune categoric Michel Castex în cartea sa:
„Și o spun aici: cu foarte mărunte excepții, toate marile minciuni fondatoare au venit din Est; ei sînt maeștrii minciunii, ei, cei dintîi care au aruncat de fiecare dată spre consum opiniei internaționale bilanțurile cele mai nebunești, cifrele pretinsului genocid, revelațiile halucinante despre gropile comune de la Timișoara sau prezența mercenarilor străini.”
Nu numai Michel Castex, dar și alți analiști ai Marii Manipulări din decembrie 1989 – Ignatio Ramonet, de exemplu – pun la îndoială corectitudinea presei din Est. Potrivit lor, presa din Est în decembrie 1989 – maghiară, iugoslavă, est-germană, bulgară – a fost luată drept sursă serioasă, pentru că în redacțiile din Occident se considera că aceasta – spre deosebire de presa din România lui Ceaușescu – s-a profesionalizat prin perestroika. O iluzie! Dacă ar fi luat aminte la presa românească de după Căderea lui Ceaușescu, presupus perestroikistă devenită bolșevică față de subiectul Nicolae Ceaușescu, media din Vest și-ar fi dat seama că perestroika mergea cu libertatea presei pînă la granița de unde începeau interesele strategice ale puterii comuniste liberale. De aici plecînd, Michel Castex semnalează drept o slăbiciune de fond a presei occidentale din decembrie 1989 folosirea unor surse poluante:
„Și iată-ne în fața problemei de fond. Aceea a sursei. Jurnalistul este omul întoarcerii la sursă, cel puțin așa ar trebui să fie. El bea de la sursă, este meseria lui. El trebuie să fie atent la ceea ce bea. Dacă izvorul este poluat, din greșeală sau din rea voință, jurnalistul se intoxică și, odată cu el, toți aceia care sorb cuvintele lui ca pe cuvîntul Evangheliei. Afacerea românească nu e nimic altceva decît istoria unui izvor poluat. Poluat cu știință.”
Din punct de vedere profesional, greșeală capitală a presei occidentale a stat în renunțarea la necesara precizare: conform, potrivit, după…:
„Dar cum să faci, veți zice, pentru a preveni poluarea? Cred că am răspuns în esență în paginile precedente. Dar aș vrea să adaug cîteva cuvinte la un alt cuvînt, un cuvințel – o prepoziție cum ne spune dicționarul – care mi se pare dintre cele mai redutabile atunci cînd e folosit fără discernămînt. Este cuvîntul sursei, l-am numit «conform». Jurnaliștii trebuie să învețe să facă «conform», este o componentă esențială a meseriei lor. Există micile «conform» sau marile «conform». Nu are importanță cînd un jurnalist și-a găsit propriul «conform»; este un om fericit, satisfăcut. Este tentat să se dea mare, să nu meargă mai departe, să se așeze răsuflînd ușurat în confortabilul fotoliu al lui «conform»”.
Folosirea lui conform, potrivit, după… nu înseamnă preluarea informației de la sursă în chip automat. Se impun îndoielile celui care preia informația; „conform” poate fi bun sau rău. Una e conform unui jurnalist de la fața locului și alta, conform unor șoferi de TIR din Bulgaria în trecere prin Timișoara:
„Lansez un avertisment: nu aveți încredere în „conform”. Există «conform» bune și «conform» rele. «Conform jurnalistului prezent la fața locului care a putut să asiste la execuții» este un „conform” bun. «Conform unor călători întîlniți la frontieră, care se întorceau din țară și care s-au referit la mărturii conform cărora mai multe persoane, unele copii, au fost împușcate» este un «conform» rău. Cel mai rău dintre «conform» îl cunoașteți cu toții:
Este omul care a văzut omul care a văzut omul care a văzut ursul.Toate marile «conform» venite de la Budapesta și de la Belgrad au fost «conform» mincinoase, «conform» ale unor colportori. Știu bine că situația era dificilă, și că timp de mai multe zile nu a fost nimic altceva de pus în gură. Trebuia cu atît mai mult să nu avem încredere. Puteam foarte bine să scriem tot ce voiam «conform» MTI sau «conform» Tanjug; dar trebuia să ne îndoim, să adăugăm imediat că nimic nu confirma afirmațiile lor, care păreau pe de altă parte foarte ciudate , chiar deloc credibile, din cutare și cutare motiv foarte clar.”
În cazul Decembrie 1989 s-a ajuns pînă acolo cu încălcarea deontologiei încît „conform” a dispărut. Informația dată de un austriac fără identitate a fost scutită de necesarul conform. Știrea conform unui călător austriac a apărut pe marile agenții, Reuters, AFP, UPI, fără conform, ca și cum ar fi fost o știre dată de jurnaliștii redacției:
„Nu numai că nu am făcut asta, dar am suferit, la capătul cursei de dispariția lui «conform». Căci aceasta este una dintre caracteristicile acestui cuvințel, un fenomen cunoscut de către toți în meserie : tendința lui de a o șterge de îndată ce se poate. Pînă acolo încît am putea formula această teoremă: orice «conform» de la o primă informație are tendința de a dispărea în natură în momentul în care aceasta este reluată de un al treilea, conferindu-i astfel caracterul unui adevăr absolut. Dați-vă osteneala de a face cîteva cercetări, veți verifica teorema de mii de ori. Toate «conform» nu au decît un singur vis: să dispară topindu-se în singura și unica sursă, sursa sigură , care este adevăratul lor paradis de lumină.”
Manipularea din decembrie 1989 îi dă lui Michel Castex prilejul de reaminti un adevăr de temelie al jurnalismului:
„Da, «conform» este piatra de temelie a jurnalismului. Și admit că, adeseori, decizia este periculoasă, aprecierea sursei e redutabilă. Închideți ochii, faceți un salt de 2000 de ani în timp. Sînteți corespondent al Roma Press la Ierusalim. Acum trei zile a fost crucificat un agitator. Numele lui? Ceva de genul Isus Nazarineanul. Și iată că unul dintre informatorii dumneavoastră, agitat ca un purice, tocmai vă caută. Potrivit cîtorva femei din secta Nazarineanului, acesta ar fi înviat. Corpul lui a dispărut într-un fulger de lumină. Un înger stătea la intrarea în mormînt. Veți da informația? Pe baza cărei surse? Este vorba într-adevăr de un eveniment important ? Concurența este deja la curent dar încă ezită să dea informația. Autorul Cidului nu s-a născut încă, dar iată-vă deja în fața unei dileme corneliene: să cedezi în fața celei mai nebunești intoxicații sau să faci una dintre cele mai mari ratări din istoria umanității. E rîndul dumneavoastră să jucați.”
Cît de valabil e azi, în România, această reamintire a lui „conform”, nu cred că trebuie să reamintesc. Obsesia bolnăvicioasă a accesărilor a dus la dispariția din titluri a necesarului, inevitabilului conform, potrivit. Cutare politician acuză pe un altul, Cutăriță, de a fi furat un ou. Deontologia cere ca încă din titlu să se precizeze, Conform lui Cutare, Cutăriță a furat un ou. Așa ceva nu vei întîlni în presa on line. Așa ceva nu vei întîlni nici pe burtierele televiziunilor de știri. Vei întîlni doar Cutăriță a furat un ou.
