Photo: by Sile this Millennium
Photo: by Sile this Millennium
Ziarul Cuget Liber Constanta - Casa cu lei, adăpostul distins al colecţiilor de artă
http://silethismillennium.blogspot.com/2009/03/youtube-broadcast-yourself.html
|
|
Edificiul rezidenţial Casa cu lei a fost construit la începutul secolului trecut de către un membru respectat al Comunităţii Armene, Dicran Emirzian. Aflăm, din lucrarea „Constanţa 1878 – 1928. Spectacolul modernităţii târzii” (vol. II, ed. Arcade, 2006), realizată de dr. Doina Păuleanu, că edificiul, „în stil eclectic nuanţat cu elemente de renaştere şi baroc elveţian” (p. 306), a fost, în 1921, sediu de bancă. Aici a locuit fiul lui Dicran Emirzian, Bebi, până în 1941, după care casa a fost închiriată până în 1950, când a fost naţionalizată, aşa cum arată Simion Tavitian, în cartea „Armenii dobrogeni în istoria şi civilizaţia românilor”, citat de dr. Doina Păuleanu.
Pe baza unor argumente stilistice şi arhivistice, dr. Doina Păuleanu avansează numele lui Ion D. Berindei ca arhitect al construcţiei.
Însuşi marele colecţionar Krikor Zambaccian, pe când avea 18 ani, a fost impresionat de colecţia adăpostită în Casa cu lei de Lazăr Munteanu: „În 1907, pe când Zambaccian avea doar 18 ani, a intrat vrăjit în apartamentul unde era etalată colecţia pe care o văzuse prin geam. În anii săi de formare, colecţia Lazăr Munteanu, coborâtă parcă dintr-un basm oriental, a constituit modelul, desprins de contingent, pe care îl va întrupa el însuşi, după ezitări şi abateri, mult mai târziu”, (Titus Rusu, citat de dr. Doina Păuleanu, p. 308).
Există chiar o mărturie aparţinând lui Krikor Zambaccian care punctează momentul în care colecţionarul a privit acele tablouri: „Pe vremuri, Lazăr Munteanu era preşedinte de Tribunal la Constanţa, oraşul meu de baştină, unde locuia într-o proprietate a unui văr al meu, o clădire mai arătoasă în exterior, cu patru coloane înalte de piatră, deasupra cărora păzeau falnici patru lei, ciudată fantezie a arhitectului, care s-a gândit probabil să reamintească pe ţărmurile Pontului Euxin ceva din somptuozitatea palatelor negustorilor veneţieni de altădată.
Într-o zi, zărind prin fereastra locuinţei domnului preşedinte nişte picturi, am rugat pe îngrijitoarea casei să-mi permită să privesc puţin acele tablouri prin deschizătura uşii. În urma acestei indiscreţii, mă simţeam vinovat faţă de domnul preşedinte şi treceam cu sfială pe lângă dânsul” (K. H. Zambaccian, în „Însemnările unui amator de artă”, citat de dr. Doina Păuleanu, p. 309).
Colecţionarul Lazăr Munteanu, secretar general în Ministerul Justiţiei, iar apoi judecător la Înalta Curte de Casaţie, s-a dedicat unor mari pictori precum Luchian, Tonitza, Petraşcu, şi, mai ales Pallady. Era nepotul doctorului Nicolae Kalinderu, posesor al unui număr impresionant de opere semnate de Nicolae Grigorescu.
„Faţada casei este orientată către piaţa Ovidiu, cu trufia iluzorie de a putea fi contemplată din multiplele ei unghiuri, iar laturile clădirii alcătuiau aliniamentul celor trei străzi ale căror colţuri le delimita: Titulescu, Dianei şi Ovidiu. Faţada principală spre strada Dianei este ritmată pe verticală prin cele patru coloane de ordin colosal, cu socluri înalte de piatră. Fusul lor are suprafeţe cu caneluri şi inele plate, în alternanţă: capitelele din piatră sunt decorate sub cornişa pe console, cu ove, brâu cu frunze de laur, volute, palmete, frunze de acant şi cartuş, susţinând patru lei, aşezaţi la rândul lor pe socluri înalte”, arată dr. Doina Păuleanu (p. 311).
Casa cu lei, sau, mai degrabă, Casa cu L, grupul „EI” abandonând, între timp, echipa, este încă unul dintre simbolurile părăsite ale Constanţei.
