http://silethismillennium.blogspot.com/2009/03/youtube-broadcast-yourself.html
·
·
Cartea istoricului Diana Mandache,
„Exilul Regelui“, o pune în nouă lumină pe o monarhistă, care a
alimentat atacurile la adresa Casei Regale a României.
Istoricul Diana Mandache a publicat în acest an la Editura Curtea Veche Publishing o carte care va schimba modul în care este scrisă și percepută istoria României. Este vorba de volumul „Exilul Regelui“, care pune în valoare surse inedite, care arată fața hâdă a unei părți a exilului românesc, infiltrată de Securitate. Poliția politică a regimului comunist a reușit să recruteze turnători chiar printre apropiații Regelui Mihai I. Printre ei s-ar fi numărat şi jurnalista Nicolette Franck, care a fost, o perioadă, un simbol al exilului. Aceasta este și autoarea uneia dintre cele mai durabile calomnii. În anul 1997, a publicat un articol în „Căminul românesc“ prin care susţinea că Principele Radu al României ar fi fost, la rândul său, colaborator al Securității. Întregul eșafodaj era bazat pe un document redactat de unul dintre liderii locali ai Partidului Comunist Român din Iași, care făcuse o listă cu persoane pe care activistul le considera demne de interes pentru poliția politică a regimului comunist. Documentul nu certifica nici faptul că acei oameni au fost contactați de Securitate și nici nu oferea vreun indiciu că fosta poliție politică a luat cu adevărat în seamă sugestiile liderului local comunist.
Însă, din cauza prestigiului mare de care se bucura Nicolette Franck printre exilați și ca urmare a unor mecanisme subterane puse în mișcare de alți acoperiți și turnători ai Securității, informaţia a prins rădăcini adânci. Nu a contat faptul că membrii Consiliului Național de Studiere a Arhivelor Securității au eliberat un certificat care demnonstra faptul că Principele Radu al României nu a colaborat vreodată cu Securitatea. Nu a contat faptul că, niciodată, nimeni, nu a descoperit în arhiva fostei Securități vreun capăt de document, în vreun dosar, care să sugereze măcar vreo relație între Principele Radu al României și fosta poliție politică. Nu a contat nici cuvântul acestuia din urmă, care a declarat jurnaliștilor că a fost, într-adevăr, contactat în anii 1980, de Securitate, dar că a refuzat colaborarea. A contat mult mai mult articolul Nicolettei Franck, rostogolit în presă fie de cei care au căutat cu orice mijloc să știrbească prestigiul Casei Regale a României.
Este vorba de un luxemburghez născut în Belgia, care venise în România în anul 1938. Corespondent al publicației Journal de Geneve, dar, totodată, colaborator și cu serviciile de informații franceze, apoi, după capitularea Franței în cel de-Al Doilea Război Mondial, şi cu serviciile de informații engleze, Yves Franck a fost arestat în timpul războiului și a stat o perioadă în închisoarea Văcărești, acolo unde a cunoscut o serie de comuniști, printre care și pe Nicolae Ceaușescu. „În 1946, s-a căsătorit cu Nicolette, plecând la scurt timp în Olanda și stabilindu-se în Elveția, la Geneva, în august 1954. Încă din acel an, Nicolette Franck intrase în atenția organelor de Securitate, primind numele conspirativ «MIA». În 1958, un raport al Ministerului de Interne, Direcția I, specifica faptul că Biroul Elveția (n.r. – din cadrul Securității de la București) avea în vedere posibilitatea recrutării ca agent extern a numitei «MIA», Franck Nicoleta (n.r. – poziția de agent era superioară celei de turnător)“, se arată în volumul menţionat.
Însă securiștii o bănuiau pe Nicolette Franck că ar fi fost, de fapt, agent dublu. „Un raport al Securității preciza: Și în prezent, soții FRANCK desfășoară activitate de spionaj. În perioada 1964 – 1965, Franck Nicoleta s-a ocupat cu urmărirea diplomaților noștri aflați la Geneva, în urma cărei activități a depus rapoartele organelor CI (n.r. - de contrainformații, contraspionaj) elvețiene”.
Toate aceste întrevederi cu ziarista au continuat în 1971 și 1972, timp în care s-a încercat folosirea Franciskăi în scopul influențării și documentării sale pentru prezentarea favorabilă a politicii externe a regimului comunist. Pe 25 septembrie 1971, într-o telegram trimisă de ofițerul Marcu, se preciza că sursa consultată spusese că ”ex-regele nu a fost până în prezent invitat să participe la festivitățile din Iran, dar, dacă va primi o astfel de invitare, nu dorește să-i dea curs”, datele fiind furnizate de Franciska. O altă telegramă a lui Marcu din 23 septembrie 1979 către București preciza: „O sursă competentă ne-a informat că, într-o discuție pe care a avut-o recent cu ex-regele Mihai, acesta i-a spus că urmează să plece cu soția într-un voiaj în străinătate… Nici Mihai nu a precizat și nici sursa nu a insitat (a considerat că și acest voiaj se înscrie în deplasări pe care le face uneori Mihai în această perioadă, fie pentru efectuarea vacanței, fie pentru vizitarea rudelor, mai ales a celor din partea soției), pentru a cunoaște scopul și destinația acestui voiaj… Sursa s-a angajat ca în două zile să ne comunice itinerarul pe care îl va urma Mihai“!
Diana Mandache mai oferă și alte detalii despre Nicolette Franck. “Modul în care conlucra cu autoritățile comuniste Nicolette Franck s-a vădit într-o altă telegramă, specificându-se poziția ei duplicitară; așa cum se poate observa în numărul din 23 septembrie 1971 al ziarului La Libre Belgique, Franciska publicase un articol „în spiritul indicațiilor primite privind popularizarea politicii țării noastre“. Dacă Franciska a publicat spre sfârșitul anilor 1970, dar mai ales în anii 1980 interviuri cu Regele Mihai, în aceeași măsură a favorizat apariția, spre exemplu, în iulie 1972, a uui articol despre ”Conferința PCR, o încurajare la adresa Secretarului-General, Domnul Ceaușescu”. Ofițerul telegrafia: ”Prin Franciska am luat măsuri de a se publica un articol în jurnalul unde lucrează“. O altă telegramă trimisă din Elveția pe 13 ianuarie 1973 de ofițerul Dincă de la Vânători, care abia o cunoscuse pe Nicolette Franck, comunica faptul că aceasta urma să scrie o carte despre România și solicita sprijin pentru documentare. Din Centrală se transmitea să nu i se acorde sprijin în acest sens. Având în vedere că urma să vină în România, se preciza că aveau să fie luate măsuri în „cooperare cu Serviciul Dezinformare, pentru a-i comunica unele date conform interesului nostrum de obiectiv“. Se acționase în acest fel deoarece se observase jocul său versatil de contactare de diverselor surse prin așa-numitul „Lectorat Slănic“ (Geneva) sau pe «Dincă» (acesta trebuie să fi fost o persoană oficială, din moment ce i se solicitase sprijin la documentarea pentru carte). Tot în 1973, din Dosarul Regelui, aflăm numele ofițerilor «Dincă» și «Doljanu» care activau la «Vânători» (Versoix), care răspundeau de supravegherea Regelui. Din dosarul Nicolettei Franck aflăm date suplimentare privind activitatea informative și de supraveghere efectuată, conform planului de măsuri al Securității. Pe 5 februarie 1973, agentul Franciska (Nicolette Franck) informa despre «Leon» (n.r. – Regele Mihai) că locuia la 10 – 15 kilometri de Slănic (n.r. – Geneva), la intrarea în Versoix, într-o casă cu două etaje, în apropierea lacului Leman“.
Istoricul Diana Mandache a publicat în acest an la Editura Curtea Veche Publishing o carte care va schimba modul în care este scrisă și percepută istoria României. Este vorba de volumul „Exilul Regelui“, care pune în valoare surse inedite, care arată fața hâdă a unei părți a exilului românesc, infiltrată de Securitate. Poliția politică a regimului comunist a reușit să recruteze turnători chiar printre apropiații Regelui Mihai I. Printre ei s-ar fi numărat şi jurnalista Nicolette Franck, care a fost, o perioadă, un simbol al exilului. Aceasta este și autoarea uneia dintre cele mai durabile calomnii. În anul 1997, a publicat un articol în „Căminul românesc“ prin care susţinea că Principele Radu al României ar fi fost, la rândul său, colaborator al Securității. Întregul eșafodaj era bazat pe un document redactat de unul dintre liderii locali ai Partidului Comunist Român din Iași, care făcuse o listă cu persoane pe care activistul le considera demne de interes pentru poliția politică a regimului comunist. Documentul nu certifica nici faptul că acei oameni au fost contactați de Securitate și nici nu oferea vreun indiciu că fosta poliție politică a luat cu adevărat în seamă sugestiile liderului local comunist.
Însă, din cauza prestigiului mare de care se bucura Nicolette Franck printre exilați și ca urmare a unor mecanisme subterane puse în mișcare de alți acoperiți și turnători ai Securității, informaţia a prins rădăcini adânci. Nu a contat faptul că membrii Consiliului Național de Studiere a Arhivelor Securității au eliberat un certificat care demnonstra faptul că Principele Radu al României nu a colaborat vreodată cu Securitatea. Nu a contat faptul că, niciodată, nimeni, nu a descoperit în arhiva fostei Securități vreun capăt de document, în vreun dosar, care să sugereze măcar vreo relație între Principele Radu al României și fosta poliție politică. Nu a contat nici cuvântul acestuia din urmă, care a declarat jurnaliștilor că a fost, într-adevăr, contactat în anii 1980, de Securitate, dar că a refuzat colaborarea. A contat mult mai mult articolul Nicolettei Franck, rostogolit în presă fie de cei care au căutat cu orice mijloc să știrbească prestigiul Casei Regale a României.
„Un personaj de film“
În cele din urmă, la aproape 20 de ani de când a fost lansată această calomnie, lucrurile se limpezesc. Biografia ascunsă a Nicolettei Franck este prezentată de Diana Mandache în capitolul ”Nicolette Franck, un personaj de film“. Autoarea scrie că „Nicolette Franck, născută Nicolette Apotecher la Iași, în 1920, lucrase la redacția ziarului Curentul, ca secretară particulară a lui Pamfil Șeicaru, în 1944. Cunoscând franceza și germana, era translator la redacție. În anii 1944 – 1946, Nicolette a devenit secretara particulară a lui Yves Franck“.Este vorba de un luxemburghez născut în Belgia, care venise în România în anul 1938. Corespondent al publicației Journal de Geneve, dar, totodată, colaborator și cu serviciile de informații franceze, apoi, după capitularea Franței în cel de-Al Doilea Război Mondial, şi cu serviciile de informații engleze, Yves Franck a fost arestat în timpul războiului și a stat o perioadă în închisoarea Văcărești, acolo unde a cunoscut o serie de comuniști, printre care și pe Nicolae Ceaușescu. „În 1946, s-a căsătorit cu Nicolette, plecând la scurt timp în Olanda și stabilindu-se în Elveția, la Geneva, în august 1954. Încă din acel an, Nicolette Franck intrase în atenția organelor de Securitate, primind numele conspirativ «MIA». În 1958, un raport al Ministerului de Interne, Direcția I, specifica faptul că Biroul Elveția (n.r. – din cadrul Securității de la București) avea în vedere posibilitatea recrutării ca agent extern a numitei «MIA», Franck Nicoleta (n.r. – poziția de agent era superioară celei de turnător)“, se arată în volumul menţionat.
Însă securiștii o bănuiau pe Nicolette Franck că ar fi fost, de fapt, agent dublu. „Un raport al Securității preciza: Și în prezent, soții FRANCK desfășoară activitate de spionaj. În perioada 1964 – 1965, Franck Nicoleta s-a ocupat cu urmărirea diplomaților noștri aflați la Geneva, în urma cărei activități a depus rapoartele organelor CI (n.r. - de contrainformații, contraspionaj) elvețiene”.
„Nimfda“, un nou nume conspirativ
În 1977-1978, Nicolette Franck a primit un nou nume conspirativ, „Nimfa“. Toate acestea se petreceau în contextul reorganizării unor rețele de securiști, după defecțiunea lui Ioan Mihai Pacepa. „Nimfa“ colabora la „Europa Liberă“ și se ocupa de racolarea unor cetățeni români care efectuau deplasări în străinătate. Diana Mandache mai scrie că Nicolette Franck colabora și cu serviciile secrete elvețiene, cărora le furniza date despre diplomații români.
Poziție duplicitară
Diana Mandache mai afirmă că Nicolette Franck „era acreditată ca ziarist pe lângă Palatul ONU de la Geneva, din partea ziarului La Libre Belgique. În primavera lui 1962, Serviciul de Informații Externe comunist, într-o notă de la Geneva despre Nicolette și Yves Franck, prezenta date biografice și actualiza informațiile despre cei doi soți. Printr-o sursă a ofițerului de informații, se vorbea despre activitatea jurnalistică a familiei Franck, Yves ajungând, pentru scurt timp, director al Agenției France Presse; ulterior, a parasite agenția din cauza unor conflicte, publicând articole pe teme economice în unele ziare franceze sau belgiene și continuându-și, totodată, activitatea informativă. Despre Nicolette Franck se preciza că este «singura jurnalistă de origine română care are acces la ex-regele Mihai pentru a-I lua unele interviuri». Ea revenit în aprilie 1970 în România pe care nu o mai văzuse din 1947. «Franciska», după cum mai era numită conspirativ Nicolette Franck – se spunea într-o scrisoare a tovarășului Marcu – «ne este necesară pentru cunoașterea activității fostului rege Mihai, unde o voi plasa mai activ. Voi căuta să aflu și alte elemente cu privire la situația ei actuală ca în raport de aceasta să știu până unde mă întind»“, se arată în cartea „Exilul Regelui“.Toate aceste întrevederi cu ziarista au continuat în 1971 și 1972, timp în care s-a încercat folosirea Franciskăi în scopul influențării și documentării sale pentru prezentarea favorabilă a politicii externe a regimului comunist. Pe 25 septembrie 1971, într-o telegram trimisă de ofițerul Marcu, se preciza că sursa consultată spusese că ”ex-regele nu a fost până în prezent invitat să participe la festivitățile din Iran, dar, dacă va primi o astfel de invitare, nu dorește să-i dea curs”, datele fiind furnizate de Franciska. O altă telegramă a lui Marcu din 23 septembrie 1979 către București preciza: „O sursă competentă ne-a informat că, într-o discuție pe care a avut-o recent cu ex-regele Mihai, acesta i-a spus că urmează să plece cu soția într-un voiaj în străinătate… Nici Mihai nu a precizat și nici sursa nu a insitat (a considerat că și acest voiaj se înscrie în deplasări pe care le face uneori Mihai în această perioadă, fie pentru efectuarea vacanței, fie pentru vizitarea rudelor, mai ales a celor din partea soției), pentru a cunoaște scopul și destinația acestui voiaj… Sursa s-a angajat ca în două zile să ne comunice itinerarul pe care îl va urma Mihai“!
Diana Mandache mai oferă și alte detalii despre Nicolette Franck. “Modul în care conlucra cu autoritățile comuniste Nicolette Franck s-a vădit într-o altă telegramă, specificându-se poziția ei duplicitară; așa cum se poate observa în numărul din 23 septembrie 1971 al ziarului La Libre Belgique, Franciska publicase un articol „în spiritul indicațiilor primite privind popularizarea politicii țării noastre“. Dacă Franciska a publicat spre sfârșitul anilor 1970, dar mai ales în anii 1980 interviuri cu Regele Mihai, în aceeași măsură a favorizat apariția, spre exemplu, în iulie 1972, a uui articol despre ”Conferința PCR, o încurajare la adresa Secretarului-General, Domnul Ceaușescu”. Ofițerul telegrafia: ”Prin Franciska am luat măsuri de a se publica un articol în jurnalul unde lucrează“. O altă telegramă trimisă din Elveția pe 13 ianuarie 1973 de ofițerul Dincă de la Vânători, care abia o cunoscuse pe Nicolette Franck, comunica faptul că aceasta urma să scrie o carte despre România și solicita sprijin pentru documentare. Din Centrală se transmitea să nu i se acorde sprijin în acest sens. Având în vedere că urma să vină în România, se preciza că aveau să fie luate măsuri în „cooperare cu Serviciul Dezinformare, pentru a-i comunica unele date conform interesului nostrum de obiectiv“. Se acționase în acest fel deoarece se observase jocul său versatil de contactare de diverselor surse prin așa-numitul „Lectorat Slănic“ (Geneva) sau pe «Dincă» (acesta trebuie să fi fost o persoană oficială, din moment ce i se solicitase sprijin la documentarea pentru carte). Tot în 1973, din Dosarul Regelui, aflăm numele ofițerilor «Dincă» și «Doljanu» care activau la «Vânători» (Versoix), care răspundeau de supravegherea Regelui. Din dosarul Nicolettei Franck aflăm date suplimentare privind activitatea informative și de supraveghere efectuată, conform planului de măsuri al Securității. Pe 5 februarie 1973, agentul Franciska (Nicolette Franck) informa despre «Leon» (n.r. – Regele Mihai) că locuia la 10 – 15 kilometri de Slănic (n.r. – Geneva), la intrarea în Versoix, într-o casă cu două etaje, în apropierea lacului Leman“.
