Regizorul Andrei Șerban a vorbit despre distopia în care am ajuns să trăim, susținând că se întâmplă lucruri greu de imaginat. Oamenii devin tot mai nesiguri și mai derutați din cauza a tot ceea ce se întâmplă în lume.

Unul dintre subiectele abordate este cel legat de școlile americane, cândva cele mai bune din întreaga lume. Regizorul susține că acestea erau un exemplu pentru tineret și mulți își doreau să ajungă să studieze în SUA. Din păcate, „în ultimii ani acestea s-au transformat într-o platformă politică, unde nu mai e important să vii la școală ca să studiezi, e important să vii la școală ca să protestezi”.

De asemenea, Andrei Șerban a adus în discuție și „teoria criticii rasiale”, care este interpretată foarte greșit. În America există o istorie a rasismului, însă lucrurile în această privință au început să fie exagerate. Aici nu vorbim doar despre nume importante din istorie care acum sunt puse la zid, ci și despre evenimentele din școli.

Potrivit regizorului, în școlile din America, copiii de aproximativ 4 ani vin acasă și se plâng părinților că li s-a spus că sunt vinovați pentru că s-au născut albi.

Andrei Șerban vorbește despre „diferențele de culoare” făcute în școlile din America

Regizorul atrage atenția asupra modului în care se pune problema în școlile din SUA cu privire la rasă, susținând că se fac diferențe încă de la vârste fragede.

„La școală sunt separați copiii între cei care sunt opresori, pentru că s-au născut albi, și cei care sunt opresați, pentru că s-au născut de culoare. Asta este un fel de neo-fascism, care într-adevăr devine foarte periculos pentru că un copil foarte mic, la vârsta de 3, 4 ani, care în loc să-și aibă momentul acesta al inocenței este deja îndoctrinat”, susține Andrei Șerban în cadrul podcastului de pe canalul de YouTube Evz-Capital și pe pagina de Facebook evz.ro.

Emisiunea completă o poți viziona AICI.