http://silethismillennium.blogspot.com/2009/03/youtube-broadcast-yourself.html
Una dintre tradiţii este ca elevii să monteze în şcoli sau în biserici piese despre naşterea Mântuitorului. În vechime se foloseau animale vii pentru redarea atmosferei, însă în prezent se preferă costumele. Un alt obicei vechi este şi acela de a atârna ciorapi de şemineu în aşteptarea cadourilor, vâsc în casă şi crenguţe de brad în jurul casei. Anticii druizi credeau că vâscul posedă puteri magice şi că aduce noroc şi prosperitate, alungând spiritele rele.
Faimoasa şi tipica budincă englezească era numită ”hackin”, de la ingrediente. În secolul XVII, budinca de prune era pregătită chiar în dimineaţa de Crăciun şi era stropită cu brandy şi flambată la servire. Tot tradiţiei Crăciunului englezesc îi aparţine şi pacheţelul surpriză numit ”cracker”, care este împărţit la servirea budincii de Crăciun. La masa tradițională care are loc pe 25 decembrie nu se mănâncă, așa cum știm noi, românii, porc ci … curcan.
Tradiţia împodobirii bradului a început în Germania (se pare că primii creştini care au adus brazi împodobiţi în casele lor au fost nemţii, în secolul al XVI-lea). Mai târziu, împodobirea acestora a devenit un obicei şi în alte ţări. În 1890, deja erau importate din Germania ornamente pentru pomii de Crăciun.
Similar cu dovleacul de Halloween, în ridichea împodobită micuţii elveţieni pun o lumânare şi poartă ridichea ca pe o făclie ori o agaţă ca pe un lampion.
Un punct de atracţie îl constituie Irozii – un teatru popular cu scene, care, pe lângă Irod, prezintă un moş cu barbă lungă, cu cojocul întors, reprezentând bufonul romanilor, şi o paiaţă cu clopoţei la picioare, care poartă un băţ năzdrăvan, în amintirea saltimbancilor chemaţi cu prilejul unor astfel de manifestări.
Moşul are pe aceste meleaguri o înfăţişare diferită: el este reprezentat ca un pitic îmbrăcat în roşu, cu barbă albă, mare amator de orez cu lapte, tradiţionala mâncare suedeză de Crăciun. La începuturi, ornamentele pentru brad erau făcute din lemn vopsit, înfăţişând animale şi feţe de copii. Suedezii descoperă surprizele de Crăciun într-un sac îngropat adânc în zăpadă.
A doua zi, cel de-al doilea Moş vine în oraş şi tot aşa până la 25 decembrie, când primul Moş se întoarce la casa lui din munţi, pe 26 – cel de-al doilea şi tot aşa până pe 6 ianuarie. Ziua de 6 ianuarie este numită şi ”Al treisprezecelea” şi este considerată de islandezi ultima zi de Crăciun, pentru că în această zi ultimul Moş Crăciun se întoarce la casa lui.
Există o tradiţie potrivit căreia stăpâna casei trebuie să-şi imprime forma mâinii pe pâinea pregătită pentru cină, pentru a le arăta copiilor că Iisus a binecuvântat mâncarea.
În Cuba, cea mai importantă perioadă este Ajunul Crăciunului, denumită ”nochebuena” (”Noaptea cea bună”). Masa tradiţională înseamnă pentru cubanezi friptură de porc, fasole neagră servită cu orez şi plante tradiţionale (Yuca) sub formă de piure. Familiile se reunesc şi, într-o groapă săpată în pământ şi plină de cărbuni acoperiţi cu frunze de bananier, frig un porc întreg. Familiile (care în Cuba includ rudele de toate gradele) petrec toată noaptea pe muzică tradiţională.
În Costa Rica, Columbia şi Mexic, darurile sunt aduse de ”Nino Jesus” (”Copilul Iisus”). În Mexic, înainte de Crăciun, se organizează Festivalul sculpturii în ridichi.
În Chile copiii şi adulţii confecţionează sau cumpără mici figurine din lut, pe care le aşază sub brad. Aceste figurine se numesc ”pasebre”. Moş Crăciun (”Viejito Pascuero”) îşi alege şi el câte o figurină de sub fiecare brad.
Pe continentul asiatic
Libanezii plantează boabe de grâu în ghivece, cu o lună înaintea Crăciunului, pe care le pun în seara sfântă sub brad sau alături de montajul de Crăciun, constând în reconstituirea scenei Naşterii Mântuitorului.
Japonezii celebrează Crăciunul cu lanterne, păpuşi şi aranjamente florale şi cu ”Jizo” (”Moş Crăciun”Creştinii din India împodobesc bananieri sau pomi de mango. Bisericile sunt umplute de flori roşii (Crăciuniţe) iar cei bogaţi oferă ajutor celor nevoiaşi.
În Filipine, sărbătoarea Crăciunului începe cu nouă zile înainte de 25 decembrie, cu Misa de Gallo. În fiecare zi dintre cele nouă are loc un teatru religios iar colindătorii vestesc Naşterea Domnului cu ”Maligayang Paskob”.
Crăciunul în lume: Tradiții mai puțin cunoscute
Milioane de oameni din întreaga lume sărbătoresc Crăciunul. Fie că aleg să o facă prin rugăciuni sau pelerinaje religioase, fie că aleg să se distreze, oamenii întâmpină Naşterea Domnului cu daruri şi brazi împodobiţi.
Marea Britanie, Crăciunul e poate cea mai importantă sărbătoare a anului
Pregătirile încep cu mult înainte de 25 decembrie. În unele magazine poti găsi brazi împodobiți și înscripții cu urări încă din luna octombrie. Englezii sărbătoresc nașterea Domnului în felul lor – cu obiceiuri la care nu ar renunța nici în ruptul capului. Nici un Crăciun nu poate să treacă fără cadouri – așa că, pe măsură ce se apropie ziua de 25 decembrie, numărul celor care iau cu asalt străzile comerciale crește exponențial, iar în Ajun, nu mai ai unde să arunci un ac. Milioane și milioane de lire sterline se cheltuie anual în luna decembrie. Cifrele spun că, în medie, un englez cheltuie 70 de lire doar pe cadoul pe care îl dă partenerei sau partenerului, ca să nu mai punem la socoteală și cadourile pentru ceilalți cunoscuți. În fiecare dintre cele patru duminici dinainte de naşterea lui Iisus au loc procesiuni reprezentându-i pe cei trei magi şi naşterea lui Hristos. În 1814, printul Albert, soţul reginei Victoria, a împodobit un brad la castelul Windsor folosind dulciuri, lumânări şi fructe. Evident, familiile de aristocraţi i-au urmat exemplul, folosind ornamente din ce în ce mai extravagante: păpuşi, mobilă în miniatură, micuţe instrumente muzicale, bijuterii, arme jucărie. Copiii din Anglia nu îşi primesc cadoul în data de 24 decembrie, ci în 25.Una dintre tradiţii este ca elevii să monteze în şcoli sau în biserici piese despre naşterea Mântuitorului. În vechime se foloseau animale vii pentru redarea atmosferei, însă în prezent se preferă costumele. Un alt obicei vechi este şi acela de a atârna ciorapi de şemineu în aşteptarea cadourilor, vâsc în casă şi crenguţe de brad în jurul casei. Anticii druizi credeau că vâscul posedă puteri magice şi că aduce noroc şi prosperitate, alungând spiritele rele.
Faimoasa şi tipica budincă englezească era numită ”hackin”, de la ingrediente. În secolul XVII, budinca de prune era pregătită chiar în dimineaţa de Crăciun şi era stropită cu brandy şi flambată la servire. Tot tradiţiei Crăciunului englezesc îi aparţine şi pacheţelul surpriză numit ”cracker”, care este împărţit la servirea budincii de Crăciun. La masa tradițională care are loc pe 25 decembrie nu se mănâncă, așa cum știm noi, românii, porc ci … curcan.
În Germania, ”Christklots” reprezintă obiceiul de a arde un butuc toată noaptea de Crăciun, se crede că ar apăra casa de hoţi şi de nenorociri tot restul anului
În întreaga Germanie, Adventul este perioada anului cea mai plină de atmosferă până în Ajunul Crăciunului, în 24 decembrie, zi în care creştinii sărbătoresc naşterea lui Iisus. Ajunul Crăciunului este cea mai importantă zi de sărbătoare. În ziua de ajun, familia se adună pentru cină şi pentru a merge împreună la biserică la Mesa din noaptea de Crăciun.Tradiţia împodobirii bradului a început în Germania (se pare că primii creştini care au adus brazi împodobiţi în casele lor au fost nemţii, în secolul al XVI-lea). Mai târziu, împodobirea acestora a devenit un obicei şi în alte ţări. În 1890, deja erau importate din Germania ornamente pentru pomii de Crăciun.
În Elveţia, butucul este cunoscut sub numele de ”Bouche de Noel”
”Samichlaus” (Moş Crăciun) are întotdeauna sarcina grea de a aduce şi pomul de Crăciun în casele elveţienilor. Acest obicei se păstrează încă din 1775. O altă tradiţie a elveţienilor este ”Parada ridichilor luminate”, obicei preluat de la mexicani. Copiii ajutaţi de părinţi se înarmează cu ustensile specializate şi scobesc cu mare grijă câte o ridiche mare de lună, alb-violet, pe care apoi o împodobesc cu diferite crestături şi forme.Similar cu dovleacul de Halloween, în ridichea împodobită micuţii elveţieni pun o lumânare şi poartă ridichea ca pe o făclie ori o agaţă ca pe un lampion.
În Italia, Crăciunul începe cu opt zile înainte şi este cunoscut sub denumirea de ”Novena”
Copiii merg din casă în casă să recite poezii şi să cânte, însă darurile le primesc de-abia pe 6 ianuarie. Conform tradiţiei, cadourile sunt aduse de o vrăjitoare urâtă, dar bună, numită Befana. Călare pe mătura ei, ea verifică atentă cine a fost cuminte şi cine nu, se strecoară pe hornuri şi lasă cadourile lângă bradul împodobit. În multe biserici sunt expuse iesle cu pruncul Iisus şi magi în mărime naturală.Un punct de atracţie îl constituie Irozii – un teatru popular cu scene, care, pe lângă Irod, prezintă un moş cu barbă lungă, cu cojocul întors, reprezentând bufonul romanilor, şi o paiaţă cu clopoţei la picioare, care poartă un băţ năzdrăvan, în amintirea saltimbancilor chemaţi cu prilejul unor astfel de manifestări.
În Austria, cete de copii străbat străzile colindând pe la ferestre
Piaţa de Crăciun din Viena este atracţia principală a sărbătorilor, deşi Crăciunul este celebrat mai ales acasă, cu o masă festivă şi cadouri.
În Suedia, cea mai importantă zi este Ajunul Crăciunului
O masă specială este pregătită în acest scop – şuncă, peşte şi fasole -, aceasta fiind şi prilejul cu care rudele îşi fac daruri. Mulţi suedezi merg la biserică în dimineaţa zilei de Crăciun. Crăciunul se numeşte la suedezi Jul şi este urmat de alte sărbători.Moşul are pe aceste meleaguri o înfăţişare diferită: el este reprezentat ca un pitic îmbrăcat în roşu, cu barbă albă, mare amator de orez cu lapte, tradiţionala mâncare suedeză de Crăciun. La începuturi, ornamentele pentru brad erau făcute din lemn vopsit, înfăţişând animale şi feţe de copii. Suedezii descoperă surprizele de Crăciun într-un sac îngropat adânc în zăpadă.
În Islanda, ţara gheţii şi zăpezii, vin treisprezece Moşi Crăciuni!
Cu treisprezece zile înainte de Crăciun, primul Moş Crăciun coboară din munţi, ocoleşte fiecare casă şi apoi pune dulciuri în ghetuţele copiilor, în vreme ce aceştia dorm. Dacă au fost cuminţi, copiii primesc dulciuri, mandarine, lozuri în plic, iar dacă au fost răi, sunt recompensaţi cu un cartof.A doua zi, cel de-al doilea Moş vine în oraş şi tot aşa până la 25 decembrie, când primul Moş se întoarce la casa lui din munţi, pe 26 – cel de-al doilea şi tot aşa până pe 6 ianuarie. Ziua de 6 ianuarie este numită şi ”Al treisprezecelea” şi este considerată de islandezi ultima zi de Crăciun, pentru că în această zi ultimul Moş Crăciun se întoarce la casa lui.
Danezii au o modalitate mai puţin întâlnită de a împărţi cadourile
Se adună toţi membrii familiei în jurul bradului şi cel mai vârstnic ia un cadou pe care-l dă celui destinat, care ia, la rândul său, un altul şi-l dă persoanei pentru care a fost pregătit şi aşa mai departe. În Danemarca se foloseau steguleţe, clopoţei şi steluţe.
În Grecia, masa de Crăciun are în mijloc o pâine tradiţională
După ospăţ masa nu se strânge, pentru ca Iisus să aibă cu ce-şi potoli foamea. Moş Crăciunul lor este totuna cu Sf. Vasile, filantropul Asiei Mici. El le împarte cadouri şi dulciuri copiilor. În vechea tradiţie, obiceiul bradului împodobit nu există, fapt pentru care Sf. Vasile lasă cadourile pe masă sau într-un colţ al camerei.Există o tradiţie potrivit căreia stăpâna casei trebuie să-şi imprime forma mâinii pe pâinea pregătită pentru cină, pentru a le arăta copiilor că Iisus a binecuvântat mâncarea.
Obiceiuri pe cele două continente americane
În SUA, cu cinci săptămâni înainte de Crăciun, în fiecare duminică, americanii aprind câte o lumânare, fiecare reprezentând câte ceva. În seara Crăciunului, toate acestea sunt reaprinse pentru a sărbători Naşterea Domnului. La masă se mănâncă curcan iar specialitatea Crăciunului este o prăjitură cu fructe confiate. În America se împodobesc clădirile cu pomi de Crăciun, punctul central al sărbătorii fiind cadoul (achiziţionat de regulă din magazin), adus, aici şi în Canada, de ”Santa Claus”. Tradiţionalul ciorap de Crăciun îşi face apariţia la sfârşitul secolului al XIX-lea, ilustratorul Thomas Nast fiind iniţiatorul lui. Există 11 oraşe numite Santa Claus în opt state americane – Alaska, Arizona, Georgia, Indiana, Minnesota, Nevada, Oregon şi Utah – şi 50 de locuri cu numele Noel. În Alaska, Moş Crăciun face înainte de a aduce cadourile o vizită secretă de verificare a cuminţeniei copiilor. Aceştia trebuie să îl întâmpine cu tradiţionalul colind ”Gristuusaaq suu’uq” (”Astăzi s-a născut Hristos”).În Cuba, cea mai importantă perioadă este Ajunul Crăciunului, denumită ”nochebuena” (”Noaptea cea bună”). Masa tradiţională înseamnă pentru cubanezi friptură de porc, fasole neagră servită cu orez şi plante tradiţionale (Yuca) sub formă de piure. Familiile se reunesc şi, într-o groapă săpată în pământ şi plină de cărbuni acoperiţi cu frunze de bananier, frig un porc întreg. Familiile (care în Cuba includ rudele de toate gradele) petrec toată noaptea pe muzică tradiţională.
În Costa Rica, Columbia şi Mexic, darurile sunt aduse de ”Nino Jesus” (”Copilul Iisus”). În Mexic, înainte de Crăciun, se organizează Festivalul sculpturii în ridichi.
În Chile copiii şi adulţii confecţionează sau cumpără mici figurine din lut, pe care le aşază sub brad. Aceste figurine se numesc ”pasebre”. Moş Crăciun (”Viejito Pascuero”) îşi alege şi el câte o figurină de sub fiecare brad.
Pe continentul asiatic
Libanezii plantează boabe de grâu în ghivece, cu o lună înaintea Crăciunului, pe care le pun în seara sfântă sub brad sau alături de montajul de Crăciun, constând în reconstituirea scenei Naşterii Mântuitorului.
Japonezii celebrează Crăciunul cu lanterne, păpuşi şi aranjamente florale şi cu ”Jizo” (”Moş Crăciun”Creştinii din India împodobesc bananieri sau pomi de mango. Bisericile sunt umplute de flori roşii (Crăciuniţe) iar cei bogaţi oferă ajutor celor nevoiaşi.
În Filipine, sărbătoarea Crăciunului începe cu nouă zile înainte de 25 decembrie, cu Misa de Gallo. În fiecare zi dintre cele nouă are loc un teatru religios iar colindătorii vestesc Naşterea Domnului cu ”Maligayang Paskob”.
