Poate ca acest text a mai circulat, dar nu strica sa fie recitit
Arhivele Naționale ale României,
Fondul Microfilme SU A , rola 258, cadrul
1405523
La scurt timp după ce am terminat
analiza mesajului prin care ambasadorul SU A
Hans Klemm îi îndemna pe români să le permită *imigranților arabo-musulmani participarea la
făurirea „noii Românii”*, cineva mi-a atras
atenția asupra unui
*raport secret german datat 4 noiembrie
1940.* Documentul, probabil redactat de un
expert al NSD A P, propunea strategia Germaniei naziste față de recentul său
aliat român. Fotocopia originalului
se găsește la *
A rhivele Naționale ale României, Fondul Microfilme SU A , rola 258, cadrul 1405523.*
Înainte de orice subliniez că acest
text trebuie citit dincolo de prejudecata potrivit căreia tot ce
este de origine nazistă sau este un produs german din perioada nazistă,
este aberant. Sublinierea este importantă pentru a
se înțelege
faptul că prin paralelele pe care le voi face în continuare nu
am urmărit să îi descalific pe aliații
de azi ai României, punând gândirii
lor strategice, fără o analiză rațională, eticheta de
„nazist”. La urma urmei, *o mare parte a proiectului
actualei UE își are originea în
viziunea liderilor și experților naziști* asupra Europei postbelice care, în ipoteza victoriei germane, urma să
fie organizată ca un *„imperiu prietenos”* funcționând pe baze
federale aparent liber consimțite dar sub conducerea Berlinului.
(După ce, înfrântă în război,
Germania a încercat să salveze proiectul transformându-se pe sine într-o
Germanie europeană, recent ea a revenit la
ideea inițială a *Europei germane; *desigur, într-o variantă actualizată șiadaptată, revăzută și adăugită.)
Întorcându-ne la documentului din
noiembrie 1940, trei observații generale sunt de natură a șoca:
*1*. faptul că *strategia Germaniei față de România a rămas aceeași* după trei sferturi de secol;
*2.* faptul că strategia românească a
Germaniei din 1940 *este asemănătoare cu strategia SU
A față de România din
2016*;
*3*. faptul că atunci ca și acum mulți români au aceeași analiză și simpatizează cu *concluzia
transformării țării lor într-o
colonie.*
În 1940 România era partenerul
strategic al Germaniei. În 2016 România este partenerul strategic al SU
A .Între timp România a făcut parte din
același
sistem de alianțe cu Rusia sovietică; cu mențiunea că la acesta a aderat sub presiunea directă a armelor iar nu sub aceea indirectă a
împrejurărilor geo-strategice.Oricum, este un loc comun că și URSS a dorit să folosească „metoda
colonială” în relația cu România. Doctrina „suveranității limitate” – cunoscută și ca „Doctrina
Brejnev” – este doar una dintre expresiile acestei dorinți.
De ce oare nu ne plac aliații?! Să vedem ce spune documentul german. În primul rând, el spune că *“România
de pe cele două părți ale
Carpaților
reprezintă două entități diferite.”*Dacă influența culturală a
Occidentului (reprezentat de Sfântul Imperiu
Roman de Națiune Germană) a ajuns
până la arcul carpatic (cel mai îndepărtat punct oriental de
expansiune a culturii germane), *“de cealaltă parte a Carpaților începe un spațiu colonial care nu este capabil să
trăiască într-un mod propriu și este influențat de formele
exterioare”*. De aceea ” *‘națiunea română’ nu este nici în ziua de azi altceva decât o legendă a istoriografiei.”*î
Regăsim această teză și la americanul
*Samuel Huntington care, în
faimoasa sa lucrare “Ciocnirea civilizațiilor” spune fix același lucru *și de aceea
consideră că granița naturală a
*Occidentului euro-atlantic –
catolic și protestant – se află pe linia Carpaților, urmând a îngloba Transilvania,Banatul, Crișana și Maramureșul,* și *a lăsa în afară Moldova ,
Valahia (Muntenia și Oltenia) și Dobrogea ca părți ale lumii euro-asiatice ortodoxe.*
Nu este întâmplător că respectiva
*linie de demarcație* este
cea convenită– cel puțin tacit – de SU
A și URSS la *
Malta în 1989*.Tulburările din martie 1990 de la
Târgul Mureș (urmărite cu mare atenție la Berlin) erau pe punctul de a o transforma dintr-o frontieră virtuală
într-una reală. Pentru ca Eurasia să nu devină prea
puternică și să pună în discuție atotputernicia occidentală, *SU
A au fost încântate să alimenteze conflictul geopolitic al ortodoxiei ruse cu
islamul.* În acest scop, la începutul anilor 1990,* au susținut albanizarea
Balcanilor* și *secesiunea republicilor nord-caucaziene ale
Federației Ruse.* Atunci Bucureștiul s-a alăturat geopoliticii americane în
*speranța că împingerea
frontierelor ruse spre est va antrena (pe
principiul “groazei de vid”) o deplasare similară a frontierelor estice ale Occidentului,*
în spatele cărora se adăpostise deja vechea rivală Ungaria.
A stfel, dintr-o lovitură România
și-ar
fi asigurat atât accesul în familia euro-atlantică, ieșirea de sub dominația rusă, păstrarea
unității
sale teritoriale (într-un moment în
care Iugoslavia dar și Cehoslovacia erau
supuse dezmembrării) și plasarea
sub
aceeași umbrelă de
securitate cu Ungaria. Reușita doar parțială a
acestei abordări (să o numim “regățene” deși ea a fost împărtășită și de mulți ardeleni) explică *situația geostrategică dificilă în care se află națiunea română astăzi,* cu un sfert de secol
mai târziu: Rusia nu a putut fi
împinsă decisiv spre est dar *România,
odată intrată în structurile euro-atlantice, a fost busculată către
un statut semicolonial.* De remarcat este că ideea celor două
Românii (europeană și asiatică,cvasinațională și pseudonațională,
occidentalo-conformă și occidentalo-incompatibilă), precum și cea a caracterului
iluzoriu al unei națiuni române unice și indivizibile, sunt
calul de bătaie al multor curente de gândire românești. Despre asta este
vorba în critica “miticismului” dâmbovițean și în afirmarea
*autonomismului transilvan,* promovate de diverse grupări avându-și principalul *sediu
la Cluj și legături politico-economice strânse cu
cercurile berlineze.* O altă asemănare șocantă între
documentul german din 1940 și geopolitica contemporană rezidă în afirmarea
neîncrederii în liderii autohtoni. Deși *în
România există “substanța unei rase
vrednice”, spune textul german,
aceasta nu este “destul de puternică pentru a
crea un stat și a transforma o populație într-un popor”.*
“În primul rând *nu există un
conducător și o
clasă conducătoare”* și de aceea orice
încercare internă de crea o “nouă Românie” se lovește de *rezistența aparatului de stat*
format din *“ofițeri, funcționari și intelectuali
aproape fără excepție obișnuiți să
trăiască din
trădare”* – adică, s-ar zice astăzi,
din corupție. Se înțelege
că toți aceștia trebuie înlăturați căci liderul care
le “pretinde cinste se confruntă imediat cu o dușmănie crescândă”. Asemănătoare sunt și referirile la *“noua
Românie”.* De remarcat esteîmprejurarea că în istoriografia
occidentală, atunci când se face distincția între două
perioade din istoria aceleiași țări, separate
printr-o revoluție, se vorbește despre „Vechiul regim” și „Noul regim”.(Este cazul Angliei
de dinaintea și de după
revoluția din 1642 sau al Franței de dinaintea și de după revoluția din 1789.) Când separarea se face printr-o reformă constituțională adoptată în cadrul aceluiași sistem de guvernare, se menționează tipul de
guvernare urmat de indicativul său cronologic. (De exemplu, în Franța se vorbește despre prima, a doua, a treia etc Republică.) Cînd adjectivul
„nou” este asociat cu numele unei țări,
al unui oraș sau al unui ținut, ceea ce
rezultă este apelativul unei colonii (Noua Spanie, Noua Scoție, Noul Orleans,
Noul York etc.). La origine Lumea Nouă nu a fost decât un
transfer al Lumii Vechi pe un teritoriu nou, de pe care civilizațiile băștinașe au fost izgonite.
Că știu
aceasta sau nu, atât autorii
*documentului german din 1940* cât și mai recent *ambasadorul american Hans
Klemm, *referindu-se la „Noua Românie”, implicit și poate involuntar
dar fără echivoc, i-*au definit și statutul –
acela de colonie.* O colonie sui
generis organizată în propriul spațiu geografic. Drumul României către un
posibil mare viitor ar trece prin certitudinea unui asemenea statut. În 1940 ca și acum se pare că aliații noștri nu sunt deloc mulțumiți de partenerul lor român și de aceea vor nu să strice parteneriatul ci să îl folosească pentru *a transforma
România* în altceva; evident potrivit
concepției și intereselor lor. Un *altceva care nu este capabil de opoziție.*
Experții germani din *1940*
o spun cu claritate: *“Noua Românie
trăiește
de la început pe baza atotputernicei
bunăvoințe a A xei,*
chiar și din punctul de vedere al politicii interne”.
*Liderii români de nădejde au făcut apel
la ajutorul extern “nu împotriva unor
puteri străine…ci împotriva propriei lor armate și împotriva rezistenței din cadrul aparatului de stat*, pentru că nu aveau la îndemână forțe proprii care să le
fie alături”. (Parcă se
vorbește despre *doamnele Koveși sau Macovei*, ori parcă le auzim pe ele însele vorbind.) Nici poporul din care
se recrutează elitele, nu este, însă, mai bun: *“…populația României nu este
una ambițioasă și în mod
oriental-slav se mulțumește cu astâmpărarea
foamei* în loc să se străduiască să își asigure singură toate cele necesare. *Religiozitatea moartă a bisericii ortodoxe o întărește în această
atitudine”*. În concluzie, *“Noua Românie va avea
nevoie pentru totdeauna din punct de
vedere al politicii externe de
sprijinul trupelor germane,* iar *din punctul de vedere al politicii
interne, pentru cel puțin câteva decenii.”* Dacă înlocuim din text cuvinte sau
sintagme precum *“axă”* sau *“trupe germane”* cu SU A
sau Germania , precum și referirile la generalul Antonescu(care a fost, totuși, un patriot român)
cu altele amintind conducători români de azi propulsați, susținuți și lăudați de străinătate chiar în pofida impopularității lor domestice (de
exemplu Traian Băsescu), *avem impresia că ascultăm discursurile ori
citim telegramele ambasadorului SUA sau ale celui al Germaniei la București.* (Mesajele ambasadorilor Marii Britanii sau Olandei se îndreaptă și ele în aceeași direcție.)
Asemănările depășesc, însă, sfera analizei pentru a merge în zona proiectului. S-ar putea zice că
identitatea de rațiune reclamă o
identitatede soluție. *“Dacă se dorește ca România să nu
fie doar păstrată ci să fie folosită pe deplin, acest lucru nu
poate avea succes doar prin consiliere, ci prin metode coloniale.”* *“Trebuie
ca forța de lucru care acum lenevește să fie ocupată intensiv, pe model
colonial*…Trebuie alcătuite mari armate
de muncitori care să refacă sistemul
de drumuri extrem de înapoiat.*Industriile care necesită forță de muncă intensivă
trebuie transferate … în
România.*” Greu de găsit vreo diferență între aceste citate datând din 1940 și cele ce
se spun și se întâmplă astăzi
în România. A tunci ca și acum sunt și români convinși că infrastructurile
noastre nu se pot dezvolta decât sub
biciul disciplinei străine și că economia română
nu poate progresa decât
preluând
tehnologii obsolite occidentale. Ca și planificatorii politici de astăzi, documentul german
din 1940 se arătă grijuliu cu aparențele. Iată cum vede el
*colonizarea României:*
“ A ceste
sarcini pot fi îndeplinite *fără să fie atinsă suveranitatea formală* a României *(caracteristicile
cele mai importante ale suveranității oricum îi lipsesc acestui stat*) și fără ca să fie blocate posibilitățile de dezvoltare ale puterilor vrednice din rândul populației românești *(atunci lăudat
era Horia Sima, azi
Codruța
Kovesi *etc. – nn).
Modalitatea de acțiune trebuie să fie *o impunere pașnică*…Nu ar trebui să fie întâmpinate obstacole de netrecut
pentru *punerea sub regie germană a construcțiilor de drumuri și canale*. Nu este nevoie de mijloace violente pentru penetrarea industrială.
Printr-o politică românească bazată pe realități…fiecare va primi
ceea ce i se cuvine: *masele…o
mai bună supraveghere și alimentare ca până
acum,* germanii vor primi
conducerea în ceea ce privește interesele
Reichului și *foloasele cuvenite
pentru contribuția și asumarea
responsabilității politico-militare*
(vezi astăzi bazele de la Deveselu și Kogălniceanu – nn), forțele vrednice de origine românească vor primi participarea la
guvernare și administrare,
conducerea producției și comerțului. … *Germania nu
trebuie să lase să îi scape posibilitățile coloniale care se
găsesc la ușa sa.”* * A ceastă
“ofertă” este valabilă și azi.* Nu se poate spune că este cu totul
irațională sau lipsită de
abordări pozitive. Ca să știm
cum ne poziționăm față de ea trebuie să știm dacă îi aceptăm
sau nu premisele.*Putem fi noi de acord că națiunea română este o
alcătuire artificială
iar statul român exclusiv un proiect
politic?* Dacă suntem de acord cu asta
înseamnă că oricând un alt proiect
politic – presupus mai bun – îi poate lua locul. Ceea ce a fost montat „greșit” poate fi demontat
și remontat „corect” prin voința unui alt inginer. *Putem fi noi de acord că proiectul național românesc este
unul cu totul eșuat și că românii (în special liderii lor) care doresc perpetuarea „eșecului” apărând o
identitate națională iluzorie, sunt
niște
retrograzi corupți care trebuie
eliminați?*
După cum, dimpotrivă, cei care vor o „Nouă Românie” anațională, reprezintă „forțele sănătoase” ale unei comunități lipsită de alcătuire organică și de identitate culturală? Dacă suntem de acord cu asta înseamnă că eliminarea actualelor
elite românești este
necesară și legitimă. *Putem fi noi de acord că, astfel cum
a fost ea construită, națiunea română este incapabilă de autoguvernare și că are
caracteristici incompatibile cu
civilizația occidentală euro-atlantică?* Dacă da, atunci nu avem
altă posibilitate decât să acceptăm o
tutelă străină, singura noastră libertate fiind eventual aceea de *a opta între
un stăpân sau altul.* A ceasta cu conștiința că *alegerea stăpânului este ultimul drept de care dispune omul liber înainte de a deveni slugă.*
Dacă tăcerea ar însemna acceptare,
s-ar zice că majoritatea românilorrăspunde afirmativ acestor întrebări.
Cei care, însă, nu sunt de acord cu
ipotezele din care s-au născut întrebările anterioare, trebuie *să respingă
„oferta” și să se
pregătească de rezistență*; atât în plan
intern cât și în plan extern. Să
nu ne facem iluzii. Libertatea și sclavia nu pot sta împreună; așa cum două săbii nu pot sta în aceeași teacă. Între cele
două nu poate exista
compromis.
Nu poți fi puțin liber și puțin vasal; așa cum o
femeie nu poate fi puțin virgină și puțin gravidă. Bătălia în care suntem deja implicați este una pe viață și pe moarte. *Soarta ei depinde de cel care obține victoria pe
frontul intern.* Este limpede că *puterile globale sau regionale*
ale căror aliați suntem – indiferent care ar fi ele –
*nu se simt confortabil cu o Românie
suverană, potentă și rezistentă.*Întrucât, totuși, nu ne pot nici
ignora, ne vor accepta și așa, de îndată ce
semnele că există destui români gata să facă
act de supunere se vor stinge.
*Nu defectele noastre ci trădările noastre
explică de ce aliații noștri cred că este mai profitabil pentru ei ca noi
să pierim ca neam,* lăsând în urmă o națiune vidă asemenea
unei cochilii goale, decât să
ne păstreze ca partener
pe care se pot sprijini tocmai
întrucât le opunem rezistență.
* A
mers vorba că românii obișnuiesc să își trădăze aliații.*
A devărul este exact invers.
A liații i-au trădat
într-una.
*Românii se trădează doar pe ei înșiși.*
Deșteaptă-te române!
|
|
