Autorul; Cristian Unteanu - Titlul articolului : ”După Brexit, scandalul UE-Turcia va fi a doua mare temă a europarlamentarelor” - Data: 15 martie 2019, 12:36 - Sursa : Adevărul .ro

http://silethismillennium.blogspot.com2019youtube-broadcast-yourself.html

Autorul

Cristian Unteanu 

Titlul articolului :

”După Brexit, scandalul UE-Turcia va fi a doua mare temă a europarlamentarelor”

FOTO EPA/TOLGA BOZOGLU

Data:

 15 martie 2019, 12:36

   Indiferent de deciziile care, din nou, au fost amânate la Londra pentru a se reuşi o presiune maximă asupra reuniunii de joi a Consiliului European, problema Brexit va fi una dintre marile teme de atac în campania pentru europarlamentare.

  

    Cine ştie dacă circul ăsta umilitor va continua atât de mult încât să vedem campanie pentru europarlamentare în Marea Britanie, dacă amânarea cerută aseară va fi aprobată în variantă nelimitată. Oricum însă, tema va fi generatoare de scandal şi va aduce nenumărate întrebări, unele perfect justificate, privind modul în care instituţiile europene au ştiut să negocieze cu UK în poziţia normală de forţă pe care le-o confereau Tratatele, dar şi alte chestiuni mult mai neplăcute legate de nehotărârea liderilor europeni în faţa jocurilor Marii Britanii, admiţând ca, în ultimii ani de zile, întreaga agendă europeană să fie ocupată de pretenţiile negociatorilor britanici.

  Iată însă că, în termeni duri, reapare o temă recurentă a dezbaterilor politice contradictorii la nivel înalt: relaţia posibil/imposibilă între Uniunea Europeană şi Turcia. Niciodată acceptate ca fiind totalmente binevenite, negocierile pentru aderarea Turciei la UE au fost deschise şi continuate, cu hopuri prin toate hârtoapele istorice doar din două motive simple şi care ţin de oportunitatea raţionamentelor electorale sau de calcule strategice. Pe de o parte, bazinul electoral reprezentat de comunităţile turce din diverse ţări din vestul european este într-atât de important încât nimeni nu şi-a permis să-l ignore, cu atât mai puţin să-l provoace în mod direct. Pe de altă parte, argumentul geostrategic reprezentat de o Turcia cel puţin vag prietenoasă faţă de una de-a dreptul ostilă este un factor care, cel puţin până acum, a ponderat tentaţiile unor lideri europeni de a „asculta vocea democratică a poporului“.

   Spun asta deoarece, în ultimii ani, Parlamentul European a votat mai multe rezoluţii prin care se cerea îngheţarea negocierilor de aderare cu Turcia, chemând Comisia şi Consiliul să ia măsurile în consecinţă. Evident că nu s-a întâmplat nimic, liderii europeni fiind realmente terorizaţi (şi pe bună dreptate!) de ameninţările mai mult decât viguroase formulate de Preşedintele Erdogan care aşteaptă, cum a declarat în mai multe rânduri, să se umple paharul umilinţelor încasate de Turcia şi, în consecinţă, să aibă justificarea morală de a ridica restricţiile la frontiera vestică pentru cele aproximativ 4 milioane de migranţi, cu sau fără acte, aflaţi acum în taberele de refugiaţi de pe teritoriul ţării sale. Sigur că va pierde miliardele de Euro alocaţi şi plătiţi de UE în scopul umanitar de a-şi proteja propriile graniţe, dar s-ar putea ca puţin să-i pese dacă, aşa cum se aude, s-ar putea să încheie contracte favorabile cu China, acum extrem de interesată de o pătrundere masivă în Mediterana..

   Drept care, văzând în fine cum stau lucrurile (plus că intră şi în campanie electorală). politicienii europeni au mai făcut o încercare. Săptămâna aceasta a fost votată în Parlamentul European (370 voturi „pentru“, 109 „împotrivă“ şi 143 de abţineri) recomandarea privind suspendarea negocierilor de aderare cu Turcia pe aceleaşi motive binecunoscute: încălcarea drepturilor omului şi prevederilor statului de drept şi a libertăţilor presei, rezultatele slabe în lupta împotriva corupţiei precum şi caracteristicile nedemocratice ale sistemului prezidenţial condus cu mână de fier de Erdogan. Un text care vine să completeze câteva luări de poziţie cu mult mai dure şi mai precise venind din partea unor înalţi responsabili europeni. Astfel, Federica Mogherini, şefa diplomaţiei europene, denunţa „întârzierile sistematice, trimiteri la închisoare fără probe suficiente şi declanşarea unor urmăriri penale împotriva unor persoane care-şi exercită dreptul fundamental la libertatea de expresie şi de reuniune, ceea ce ridică serioase semne de întrebare în ce priveşte respectarea principiului prezumţiei de nevinovăţie şi a dreptului la un proces echitabil în cadrul procesului judiciar din Turcia“. Şi Nathalie Loiseau, ministrul francez al afacerilor europene a afirmat că intrarea Turciei în UE nu este „un subiect de actualitate“ deoarece „Ankara a ales să se îndepărteze de valorile europene“ , ceea ce face ca, în acest moment, „perspectiva de a negocia cu Erdogan să fie în afara oricărei discuţii“.

    Dar cel mai clar semnal că acesta este un subiect cu care intră în campania pentru europarlamentare este modul neobişnuit de sever în care şi-a formulat opţinuile Manfred Weber, candidatul PPE pentru postul de Preşedinte al Comisiei Europene: „Trebuie să fie absolut clar: Turcia nu poate deveni membră a Uniunii Europene... Dacă voi deveni Preşedinte al Comisiei Europene voi da instrucţiunile necesare serviciilor de la Bruxelles să pună capăt negocierilor de aderare cu Turcia pentru intrarea în UE“.

    Este un anunţ cum nu se poate mai limpede dar şi un angajament politic care vine, cu siguranţă, în sensul a ceea ce observatorii politici consideră începutul unei radicalizări a dreptei tradiţionale europene. Posibil, deoarece începe să reia în forţă teme ca aceasta, în trecut arondate – ca violenţă a tonului şi duritate a propunerilor – discursului partidelor eurosceptice care acuzau tocmai un laxism al politicienilor faţă de comportamente dictatoriale, Erdogan fiind unul dintre cei mereu invocaţi.

  Care va fi reversul medaliei? Dacă se va respecta regula jocurilor de până acum, declaraţiile şi contra-declaraţiile, chiar războinice, vor rămâne doar la nivel verbal. Dar este posibil, după mult timp, să fie depăşit acest stadiu în momentul în care viitoarea Comisie Europeană ar lua decizia de a propune Consiliului încheierea formală a negocierilor de aderare cu Turcia începute în 2005. Ar fi o lovitură imensă deoarece, la fel de formal, ar trimite direct Turcia spre alte alianţe, fiind momentul să reamintesc că are mai de multişor semnalul că este binevenită în Organizaţia de Cooperare de la Şanhai, 

    Pe noi ne interesează asta? Poate ar trebui dacă ne amintim de promisiunea făcută Ankarei de Traian Băsescu, pe atunci preşedintele României, care povestea cum ne vom face noi poartă de intrare pentru Turcia în UE: „Vă spun că puteţi conta pe sprijinul României în dificilul proces de aderare la UE... nu va putea exista stabilitate integrală în regiunea noastră, atâta timp cât Turcia nu va fi membră a UE“. Au trecut anii, s-a dus până şi amintirea vorbelor, cine să mai dea doi bani pe ele? În consecinţă, trecând la zona serioasă a declaraţiilor politice responsabile, e de văzut cum vor evolua discursurile europene pe această temă şi cum se vor poziţiona şi politicienii noştri căci este evident că tematica ar trebui să fie mai urgentă pentru ai noştri decât pentru alţii, fiind vorba, în esenţă, despre securitatea la Marea Neagră.

   Cu Brexit şi Turcia se termină lista subiectelor controversate de pe lista europarlamentarelor din mai? Deloc, vorbim mâine despre un altul, spectaculos şi dureros în acelaşi timp.  

(Sublinnierile nu aparțin autorului ci celui care a redactat blogul)

Autor . Iulian Chifu - Titlul articolului : ”Cum se porneşte o criză globală: războiul comercial SUA-China, în faza shimbărilor structurale ale economiei Data:globale” -Data: 15 martie 2019, 11:16 - Sursa : Asevărul.ro

http://silethismillennium.blogspot.com2019youtube-broadcast-yourself.html

Autor

Iulian Chifu

Titlul articolului :

”Cum se porneşte o criză globală: războiul comercial SUA-China, în faza shimbărilor structurale ale economiei globale”

Data:
15 martie 2019, 11:16

   Războiul comercial SUA – China nu a făcut altceva decât să ducă la prăbuşirea reciprocă a economiilor, la creşterea dramatică a deficitului american şi la scăderea încrederii globale în acordurile comerciale şi în predictibilitatea relaţiilor cu SUA. Adică a avut exact efectul opus aşteptat de Donald Trump, împingând şi economia globală – care dădea deja semne că intră într-o perioadă de recesiune – spre frânare a creşterii economic

  Totul a început chiar din campania electorală, când bussinessmanul Trump a realizat că are în faţă un deficit enorm în comerţul SUA cu terţe pieţe, în primul rând cu China – dar în subsidiar şi cu UE, Japonia sau Coreea de Sud. Rezultatul a fost un război comercial în care SUA a introdus tarife suplimentare de 10% la oţel şi aluminiu, apoi a vizat produse în valoare de 200 miliarde dolari din China, aşa cum a vizat automobile şi piese de schimb europene. Cu ultima confruntare, a ajuns la un acord cu UE. Japonia pare a fi viitoarea ţintă.

  Dar calculele de acasă nu au ţinut. Se vede că astăzi comerţul global înseamnă mult mai mult, un element mult mai complex ce vizează economii întregi, politici monetare şi de schimb, fluxuri financiare internaţionale şi, mai ales, încrederea populaţiei, de unde efectele asupra economiei globale. Asta aviz amatorilor de simplificări în varianta Trump. Iar efectele intervenţiei cu creşterea de tarife au fost diferite de cele scontate.

   Mai întâi, un rol important l-a jucat chiar politica fiscală internă a lui Trump. Preşedintele SUA şi experţii săi au redus impozitele şi taxele pentru a stimula consumul şi creşterea economică. Rezultatul a fost un apetit crescut la investiţii, care nu a putut fi blocat de către creşterea taxelor la importurile de mărfuri chinezeşti. Iar cum preţurile au crescut, şi deficitul a crescut în egală măsură. 

   Astfel, azi cifrele arată astfel: Deficitul comercial a fost, în luna decembrie, de 12,4%, iar per total, în 2018, de 891,2 miliarde dolari. Numai tarifele cu China au atins un record de 405 miliarde de dolari anul trecut. E motivul pentru care o înţelegere programată până la sfârşitul lui martie poate începe cu reducerea la jumătate a tarifelor suplimentare pentru mărfurile chineze, mai ales că Donald Trump are nevoie de o victorie aici, după efectul Kim după Vietnam. Negociatorul şi reprezentantul pentru comerţ al SUA, Robert Lighthizer, ar putea plăti cu slujba.

    Din contra, o escaladare a tarifelor, cum fusese promisă pentru 1 martie şi reiterată înainte de prorogarea termenului de ultimatum, de la 10 la 25% pentru mărfurile chineze, ar duce la prăbuşirea burselor chineze. E adevărat că China poate lesne umbla la moneda remnibi şi să compenseze taxele cu valoarea sa, dar până acum nu a făcut-o. Deficitul comercial este un record în ultimii 10 ani, de 621 miliarde dolari, şi el marchează politic un eşec pentru Donald Trump. Dacă exporturile americane au crescut cu 148,9 miliarde, importurile au sărit cu 217,7 miliarde dolari - cel mai mare ecart şi deficit din 2008, din timpul crizei economice, când SUA a intrat în recesiune. Şi dacă exporturile în restul lumii au scăzut cu 1,9%, la 205,1 mld USD, importurile au crescut cu 2,1%, adică 264,9 mld dolari.

   Pe de altă parte, China a văzut exporturile sale prăbuşindu-se cu 20,7% în 2018 şi importurile cu 5,2%, de unde şi reacţiile pieţelor asiatice. Şi dacă tarifele fac rău atât Chinei cât şi Statelor Unite, ele afectează şi comerţul global, şi creşterea economică. Deja China a avut în 2018 cea mai joasă creştere din 1990, 6,6%, iar anul acesta e anunţată continuarea frânării, la 6%. E motivul pentru care guvernul chinez a luat măsuri de reducere drastică a taxelor la un nivel de 298 miliarde, pentru a injecta bani în economie şi a încuraja, cumva, creşterea. Reducerea de taxe – şi de venituri bugetare – se traduce în scăderea taxei pe valoare adăugate la transporturi şi construcţii, de la 10% la 9% şi cea la produsele manufacturiere, de la 16 la 13%. În plus, China a anunţat că va deschide şi mai mult piaţa pentru străini şi a inaugurat chiar şi un Tribunal Special pentru drepturi intelectuale şi de autor, în decembrie.

     Între cele două state, problemele sunt mult mai complexe. Ele cuprind economia, comerţul, rata de schimb a monedei naţionale, diferenţe ideologice şi contradicţii militare. China, în ciuda anunţurilor repetate că depăşeşte SUA, a rămas a doua economie a lumii, în timp ce problemele militare din Marea Chinei de Sud se reflectă nu numai în evaluarea riscurilor globale de către Comunitatea de Intelligence a SUA, ci şi în bugetul militar, care creşte anul acesta cu 7,5% la 1,2 trilioane de yuani, după ce anul trecut crescuse cu 8,1%. 

   Tensiunile, la nivel economic, au devenit structurale şi pe termen lung, iar pe dimensiune economică, dacă la nivelul comerţului şi manipulării monedei lucrurile sunt cât de cât puse pe masă, în zona avansului tehnologic al Chinei, confruntarea pare să se acutizeze, cu componente de nerespectarea drepturilor de autor, hacking şi atacuri de spionaj cibernetic, cu furturi de patente şi proprietate intelectuală a firmelor americane şi chiar cu acţiuni americane de limitare a accesului la tehnologie de vârf pentru China. Cum China are nevoie de microprocesoare americane, microcipuri şi semiconductori, va încerca să şi le fabrice singură în proiectul Greater Bay Area, o zonă tip Silicon Valley în trei oraşe din China. 

   Bătălia actuală e inegală şi jocurile sunt distincte şi complexe. China are economie centralizată şi planificată de stat, fapt ce o face mai rigidă şi incapabilă să reacţioneze rapid, dar şi foarte solidă, spre deosebire de economia de piaţă americană. Presiunea asupra sistemului global de către administraţia Trump riscă să ducă la prăbuşirea economică reciprocă a Chinei şi SUA şi a tractării întregii economii globale în recesiune. 

  În rest e obligatorie respectarea regulilor jocului şi fie îmbrăţişarea unei, variante de globalizare economică totală, cu piaţă liberă fie o retragere autarhică şi izolaţionistă din comerţul global, spre economii auto-suficiente. Dar cum producţia nu mai este astăzi localizată într-o singură ţară iar dependenţele globale sunt prezente, izolarea nu mai e o soluţie. O descoperă astăzi şi Donald Trump, în forma cea mai dură posibil. Iar perseverarea în ideile sale de campanie riscă să-i aducă o criză economică globală de toată frumuseţea.

(Sublinnierile nu aparțin autorului ci celui care a redactat blogul)