Cetățeni de onoare, condamnați penal - Autor: Brînduşa Armanca | sâmbătă, 25 iulie 2015 - Sursa : EvZ

http://silethismillennium.blogspot.com/2009/03/youtube-broadcast-yourself.html

EVZ Special

Cetățeni de onoare, condamnați penal

Autor:  

Brînduşa Armanca 

 | sâmbătă, 25 iulie 2015

 

Mihail Vlasov

Dan Diaconescu, Mihail Vlasov, Liviu Dragnea sau Miron Mitrea sunt doar câțiva dintre cei care au primit titluri de fruntași ai unor orașe. Meritele lor nu au fost identificate până acum
Imediat după 1989, consiliile locale abia înființate s-au grăbit să acorde titluri de cetățean de onoare fără să se gândească prea mult la criterii. Era epoca entuziasmelor postrevoluționare, când un transport cu medicamente sau voluntariatul admirabil al vecinilor se considerau acte eroice. Nimic de zis, când Timișoara i-a acordat consulului iugoslav, Mirko Atanackovic, primul titlu de cetățean de onoare în martie 1990 pentru „curajul cu care s-a angajat din prima zi în Revoluția noastră și justelor informații difuzate în toată lumea”, titlul a fost pe deplin meritat. După 25 de ani, numele său se întâlnește, pe aceeași listă, cu numele martirilor distinși post-mortem, dar și cu numele unor vechi comuniști sau cu oameni de încredere ai Securității dați în vileag, sau nu.

---

FOTO: Viorel Hrebenciuc

---

---

Amestecul e indigest pe toate listele publicate pe site-urile primăriilor de azi. Prima lege a administrației publice locale, Legea 69/1991, nu prevedea condiții de acordare a titlului, abia mai târziu, odată cu Legea 215/2001, cetățenia de onoare primește un regulament-cadru. Se stipulează că merită titlul personalități recunoscute național și internațional, care aduc prestigiu, progres și faimă localității. Adică, oameni de onoare.

---

FOTO: Miron Mitrea

---

---

Carul cu distincții

Caracalul bate tot în generozitatea cu care împarte onoarea, ambiționând să depășească în număr listele Capitalei sau ale Clujului. Până în 2013, an la care se oprește informația de pe site-ul oficial, se acordaseră deja peste 130 de titluri celor mai diverși cetățeni (Clujul e undeva pe la 180). Printre ei: Rodica Stănoiu, fost ministru al Justiției și turnătoare cu nume de cod „Sanda”, omul de afaceri George Păunescu, actori, sportivi, scriitori și un șir întreg de generali și fețe bisericești. Printre cărăcălenii de frunte se găsește și Dan Diaconescu, fost OTV, condamnat la 5 ani pușcărie pentru șantaj. Cum primăria a adoptat un regulament clar în 2013, „Senzaționescului” i s-ar putea retrage titlul conform art. 13-15 din regulament. Dar cine să își bată capul cu asta? Moineștiul se laudă și el cu nume prestigioase. Alături de înalții prelați Daniel, pe atunci Mitropolitul Moldovei și Ioachim Băcăuanul, alături de Beatrice Veteau, președinta organizației „Farmaciști fără frontiere”, iată-l pe Viorel Hrebenciuc cetățean de onoare din 2002. Acesta avea să adauge peste ani un stufos dosar penal gloriei orașului, ca de altfel și Sergiu Sechelariu, băgat până în gât în afaceri de corupție cu Adrian Năstase și Miron Mitrea. Și aceștia au binemeritat, pe lângă dregătorii, și titluri, decorații, pupăciuni.

---

FOTO: Sergiu Sechelariu

---

---

Două refuzuri și câteva concluzii

Dacă de „reperarea” onoarei nu se preocupă edilii (poate doar titlul lui Vlasov să fi fost suspendat până acum), nici comunitățile nu par supărate că se asociază numele localității cu numele unor infractori. Ba, mai mult, aceștia păstrează avantajele, gratuitățile, drepturile. Orașele mari sunt mai prudente, cetățenia de onoare fiind conferită unor personalități culturale sau unor străini de marcă, diplomați, universitari, sportivi și mai rar conjunctural. Ca să vezi, soarta: Sibiului i-au refuzat (sau doar amânat?) titlul doi candidați: președintele Băsescu și președintele Iohannis. Iar la Timișoara au protestat împotriva desemnărilor cu toptanul chiar revoluționarii, la aniversările de un sfert de veac. Setoși de măriri, fie ele deșarte, românii rar refuză o diplomă, un titlu, o honoris causa, o insignă, orice, indiferent de companie. O statistică empirică arată că, pe liste, cel mai frecvent se regăsesc printre cetățenii de onoare Regele Mihai, PreaFericiții și ... caricaturistul Popa’s.

---

FOTO: Gheorghe Nichita

---

---

Dosarele de corupție și onoarea

Ceva rumoare s-a iscat când un consilier local al Craiovei a început să strângă semnături pentru retragerea cetățeniei de onoare fostului premier Năstase, de două ori sancționat cu închisoare și lui Sorin Tănăsie, boxer pușcăriaș. S-a opus vocal primărița PSD, fostă PRM, Olguța Vasilescu, fiindcă așa vrea ea. Iar la Craiova, ea face legea. Ziarul regional al Olteniei, Ediție specială, semnala în ediția din 11 mai, că președintele PNL Mehedinți și consilier local a inițiat o hotărâre pentru a i se retrage Elenei Udrea cetățenia de onoare a Severinului, acordată în 2010, când era ministrul Dezvoltării. Dar a omis să ceară același lucru pentru Miron Mitrea, deja condamnat penal, onorat mult anterior, împreună cu soția, deputat al județului.Toți aceștia au primit titluri contra fonduri. De ce, atunci, discriminarea, se întreabă publicația? Poate fiindcă în Mehedinți USL trăiește...

---

FOTO: Dan Diaconescu

---

---

Darius Vâlcov, cetățean de onoare la Pomârla. N-a mai apucat!

Greu de găsit personaj garnisit cu dosare penale sau aflat la „mititica”, fără cetățenie de onoare. Listele sunt indicatori relevanți pentru absența unor criterii serioase și, mai ales, pentru degradarea ideii de onoare în societatea românească de tranziție. Reputației i-a luat locul notorietatea, iar prestigiului autentic i se substituie funcțiile vremelnice și interesele politice, mai mult cele ale primarilor, decât ale comunității.

---

FOTO: Darius Vâlcov

---

---

Uite așa au ajuns cetățeni de onoare la Târgu Frumos Relu Fenechiu, fost ministru al Transporturilor, azi încarcerat, și Gheorghe Nichita, înamoratul primar al Ieșilor. Apoi, Mihail Vlasov, „excelența” de la Camera de Comerț și Industrie, acuzat de trafic de influență, la Târgu-Neamț, tata-socru Ilie Sârbu la Caraș-Severin (fiindcă de o vreme se împart și titluri de cetățeni de onoare ai județului). Tot cetățeni de onoare sunt și frații Cristescu, maeștrii privatizărilor încă nedeslușite, la Orăștie, ca mulțam pentru Arsenal Park, Sebastian Ghiță la Ploiești, Dragnea și Ponta la Racșa, jud.Satu-Mare la pachet cu Dușa, Geoană, Pașcu etc.

---

FOTO: Liviu Dragnea

---

---

Cât a avut fonduri pe mână ca ministru al dezvoltării, Liviu Dragnea a fost răsfățatul distincțiilor, fiindcă „vrednic este”, cum i-au cântat popii, deci a mai primit cetățenii din astea la Negrești-Oaș, la Tătulești-Olt și cine mai știe pe unde. Cât pe ce să se bucure și Darius Vâlcov de o ceremonie la Pomârla, unde primarul l-a propus în ianuarie 2015. N-a mai apucat, l-au umflat în martie, pentru mită, trafic și alte fapte de onoare.

---

FOTO: Relu Fenechiu

---

---

Tag-uri:

 dani diaconescu, mihail vlasov, liviu dragnea, miron mitrea, timisoara, mirko antanackovic, capitala, cluj, Rodica Stănoiu, OTV, Ioachim Băcăuanul, adrian nastase, regele mihai, sorin tanasie, psd, prm, olguta vasilescu, pnl mehedinti, pnl, usl, camera de comert si industrie a romaniei, trafic de influenta, chorghe nichita, targu neamt, caras severin, ilie sarbu, Arsenal Park, Sebastian Ghiță, satu mare, mircea geoana, darius valcov, victor ponta, targu olt

Mesaje - Categorie: Bref - Creat: Joi, 23 Iulie 2015 18:52 - Scris de Tia Şerbănescu - Sursa : Curentul

http://silethismillennium.blogspot.com/2009/03/youtube-broadcast-yourself.html
 

Ziarul Curentul

Mesaje

Categorie: Bref

Creat: Joi, 23 Iulie 2015 18:52

Scris de Tia Şerbănescu

După alegerea lui Dragnea ca președinte interimar, Zgonea, Plumb, Oprișan și ceilalți au ieșit să anunțe că sunt „o echipă” iar partidul a ieșit întărit și mai unit. Și PSD chiar a făcut un pas înainte: avea un președinte inculpat, acum are unul condamnat. E un progres și o dovadă că partidul încurajează reintegrarea socială a celor condamnați și nu-i lasă de izbeliște, să facă și alte infracțiuni. Până și Zgonea care declarase cu trei zile în urmă că „PSD e în criză, cu liderul inculpat și viceliderul condamnat”, a constatat că „în acest moment PSD a ieșit din criză”. Evident. Acum are un lider condamnat și un premier inculpat. Schimbare majoră. Ilici însuși l-a susținut pe Dragnea pentru „calitățile sale organizatorice necesare în această perioadă” - calități dovedite cu succes în campaniile lui Geoană, Ponta și la referendum pe care le-a pierdut salvând astfel România de pericolul monopolului roșu. S-a confirmat și Congresul în noiembrie. Poate chiar 16 nov, ca să fie cu noroc. Înfrângerea zdrobitoare de anul trecut merită o aniversare, cu tort și lumânare. Cum Daniel Savu declarase în C.Ex. că „liderii noștri au fost chemați în pădurea Băneasa și puși să candideze” (aluzie la Dragnea), proaspătul președinte și-a negat orice chemare: „eu nu merg în pădure, mergeam când eram mic, acum mai merg în pădure ca toți oamenii”. Când nu e wc la șosea. La rândul său, Ponta a negat că și-a recunoscut vinovăția în C.Ex. („am partea mea de vină că am pus-o pe Codruța”) declarând că este o invenție a „ofițerilor acoperiți” din presă. Când ai fost ofițer acoperit al SIE în procuratură, trimiterile obsesive la ofițerii acoperiți trădează un anumit complex. Deși a susținut-o pe Rovana, premierul n-a votat-o plecând la aeroport unde-l convocase Tusk, președintele Consiliului European, care avea ceva să-i spună în timpul escalei. Nici Oprișan n-a votat-o pe Rovana deși i-a declarat „c-o iubește”. Numai că la el vocea rațiunii întrece vocea inimii: „vreau să transmit membrilor și simpatizanților noștri că PSD e unit și rămâne la guvernare”. Așa că furați liniștiți la locurile voastre. Unii sunt de părere că liniștea e aparentă și că Dragnea, condamnat la locul de muncă, va câștiga președinția și la Congres și-l va trimite, pas cu pas, pe Ponta spre pensionare anticipată. Dna Gorghiu s-a pripit totuși anunțând că „PSD e în disoluție”. Aș! În politică diferența dintre soluție și disoluție e la fel de incertă ca diferența dintre da și nu în filozofia greacă actuală. După C.Ex., premierul și-a recăpătat rapid simțul bășcăliei și l-a numit pe hilarul Mădălin Voicu consul general la Bonn. Political corectness: orice logoreic e bon la ceva. Cu condiția să nu se priceapă la nimic.

Pericolul euro: Cum a impins o tara puternica in prapastie si n-a mai lasat-o sa iasa - de Diana Toea - Sambata, 25 Iulie 2015, ora 09:40 - Sursa : Ziare.com

http://silethismillennium.blogspot.com/2009/03/youtube-broadcast-yourself.html

Pericolul euro: Cum a impins o tara puternica in prapastie si n-a mai lasat-o sa iasa

de

 Diana Toea

Sambata, 25 Iulie 2015, ora 09:40

Foto: Arhiva Ziare.com

Uneori, chiar si economiilor puternice li se intampla lucruri rele. Sa luam ca exemplu Finlanda. Are printre cele mai bune scoli din lume, guvernul este unul dintre cele mai putin corupte, iar, dintre tarile dezvoltate, Finlanda are una dintre cele mai mici datorii publice.
Totusi, in ciuda faptului ca principiile care stau la baza economiei Finlandei sunt puternice, economia in sine nu este, in realitate, deloc puternica, se arata intr-o analiza Washington Post.

Finlanda este, de fapt, blocata in cea mai lunga recesiune din istoria sa. Pe scurt, problemele ei au fost, daca nu cauzate, agravate de euro. Tara nordica a avut ghinionul ca moneda unica sa o impinga intr-o criza mai dificila decat se astepta sa fie.

Totul a inceput cand Apple a detronat Nokia. Numele companiei finlandeze nu mai era asociat cu smartphone-uri, ci cu smartphone-uri invechite.

Cum a adus Steve Jobs criza intr-una dintre cele mai prospere tari

Dupa cum a simtit Finlanda pe propria piele, nu e usor sa inlocuiesti o companie care, in perioadele de varf, reprezenta 4% din economie. Problemele au afectat apoi industria lemnului.

Finlandezii nu puteau face nimic pentru ca oamenii sa aiba nevoie de mai multa hartie - unul dintre principalele exporturi ale tarii - intr-o era a digitalizarii.

Peste toate astea, Finlanda a resimtit si efectele economiei subrezite a Rusiei - unul dintre cei mai importanti parteneri comerciali si sai - puternic afectata de prabusirea pretului petrolului si sanctiunile Occidentului.

Finlanda, cel mai recent tabu al zonei euro

N-a putut sa-si devalorizeze moneda

Punand la un loc toate loviturile economice primite, oricine isi poate da seama ca Finlanda se afla deja intr-o situatie precara. Insa totul a fost mult mai dificil, din moment ce Finlanda nu a fost capabila sa ia o masura la care ar fi apelat orice tara normala aflata in aceasta situatie, adica sa isi devalorizeze moneda.

Asta pentru ca Finlanda nu are o moneda pe care sa o devalorizeze. Finlanda are euro.

Insa cum ar putea o moneda mai slaba sa resusciteze Nokia? Ei bine, n-ar putea. Totusi, ar reusi sa faca economia Finlandei suficient de competitiva, astfel incat ceea ce nu este astazi un punct forte sa devina maine.

De asemenea, o moneda mai slaba nu ar permite ca inflatia - care acum este negativa - sa scada prea mult, ceea ce ar face ca datoriile sa fie mai usor de platit, ar stimula consumul si ar incuraja investitiile.
Un stat cu 5 milioane de locuitori ar putea prabusi zona euro

Sa ne gandim altfel. De fiecare data cand o tara este lovita de o criza, fie ca dau faliment bancile sau ca moare o industrie, sistemul economic trebuie sa taie costurile pentru a-si recastiga competitivitatea. Exista doua modalitati prin care poate face asta: fie scade valoarea monedei astfel incat salariile sa nu mai insemne atat de mult, fie taie efectiv lefurile.

La prima vedere, poate parea ca nu e nicio diferenta intre cele doua variante, dar este. Este mult mai usor sa tai un singur pret (la cursul valutar) decat sa tai milioane de preturi (salariile oamenilor).

Si este si incomparabil mai putin dureros. Nu trebuie sa concediezi pe nimeni ca sa devalorizezi moneda. Insa trebuie sa recurgi la asta daca vrei sa-i convingi pe oameni sa accepte taierile.

Finlanda prefera sa iasa din zona euro decat sa plateasca datoria altor state (Video)

Pe cine dam vina?

Aici incepe sa devina ceva mai complicat: cat de mult ar trebui sa dam vina pe euro pentru probleme Finlandei si cat sa invinovatim chiar problemele in sine?

Pana la urma, moneda comuna nu are nimic de-a face cu faptul ca iPhone a facut ca telefoanele Nokia sa arate ca niste vechituri. Pe de alta parte, euro a influentat durata perioadei in care Finlanda s-a adaptat la noua realitate.

Nu exista un raspuns simplu. Insa ce putem face este sa comparam cum s-a descurcat Finlanda fata de o tara asemanatoare care nu foloseste euro, sa spunem Suedia.

Recesiune record pentru zona euro in Finlanda

Dupa cum putem observa in graficul de mai jos, imaginea este destul de urata. Finlanda si Suedia au crescut aproape la fel intre 1989 si 2008, insa apoi au ajuns la o diferenta de 20%.

Concluzia este ca Finlanda s-ar fi prabusit si daca si-ar fi pastrat vechea moneda, marca finlandeza, insa tara nordica a decazut mult mai brutal din cauza ca euro i-a furat abilitatea de a face ceva in legatura cu situatia in care se afla.


Foto: Washington Post/FMI

Singurul scenariu prin care am fi putut spune ca adoptarea euro a meritat ar fi fost daca moneda comuna ar fi ajutat Finlanda mai mult decat a facut-o sa sufere dupa prabusire. Lucrurile nu prea par sa stea asa, avand in vedere ca Suedia a dus-o la fel de bine fara euro cum a facut-o Finlanda de cand a trecut la aceasta moneda.

Lucruri rele se pot intampla oricand economiilor bune. Este nedrept, insa guvernele pot lua masuri si isi pot salva tara. Asta, desigur, daca tara nu face parte din zona euro.

Urmareste Ziare.com si pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Ziare.com.

Citeste mai multe despre 

 Finlanda euro Finlanda recesiune euro Finlanda criza euro

Sursa:  
Ziare.com

Caricatura zilei – 24 iulie

CARICATURA ZILEI

Caricatura zilei – 24 iulie

http://silethismillennium.blogspot.com/2009/03/youtube-broadcast-yourself.html

Infruntare incredibila intre Ion Iliescu si Ion Cristoiu: "Prostie si ticalosie" versus "mumia de la Moscova" - de Bogdana Boga - Sambata, 25 Iulie 2015, ora 08:29 - Sursa : Ziare .com

http://silethismillennium.blogspot.com/2009/03/youtube-broadcast-yourself.html

Infruntare incredibila intre Ion Iliescu si Ion Cristoiu: "Prostie si ticalosie" versus "mumia de la Moscova"

de 

 Bogdana Boga

Sambata, 25 Iulie 2015, ora 08:29

Alegerea lui Liviu Dragnea in fruntea PSD, ca interimar, cu sprijinul declarat al lui Ion Iliescu si in fata Rovanei Plumb, sustinuta fatis de Victor Ponta, a starnit un val de reactii si comentarii pe intreaga scena politica, dar si in mass-media.
Cunoscut pentru comentariile sale acide si scenariile politice mai mult sau mai putin plauzibile pe care le posteaza zilnic pe blog, jurnalistul Ion Cristoiu l-a atacat vehement pe Iliescu pentru alegerea facuta la Comitetul Executiv al PSD. Vineri seara, a venit si replica la fel de virulenta a fostului presedinte la adresa "unui personaj plin de frustrari si de rautate, cum este Ion Cristoiu".

Cristoiu considera ca prin revenirea la putere a lui Dragnea, "dupa cinci ani de frustrare, baronii PSD si-au luat partidul inapoi", iar "PSD s-a intors la FSN-ul lui Ion Iliescu, acest partid al pitecantropiei politice din primii ani postdecembristi".

"Ca un simbol al acestei intoarceri in timp la partidul democratiei originale, la cosmarurile mineriadelor, la limbajul de lemn neocomunist, la intrigile de tip bolsevic, la sedinta CExN a participat si Ion Iliescu. Nu numai c-a participat, dar a avut si un cuvant greu de spus in lovitura data de Liviu Dragnea. La finele sedintei, dupa ce s-a vazut presedintele PSD, Liviu Dragnea a tinut sa-i multumeasca mumiei aduse direct din Mausoleul lui Lenin din Piata Rosie de la Moscova special pentru a intoarce PSD la vremurile FSN-ului sovietic", scrie pe blog Ion Cristoiu.

Jurnalistul nu se opreste aici. Sustine ca Iliescu ar fi venit la sedinta, "cu prisnite cu tot", ca sa mai doboare un dusman, pe Victor Ponta.

Cristoiu arata ca Victor Ponta i-a devenit inamic lui Ion Iliescu cand Sebastian Ghita, amicul premierului, "a vorbit de necesara despartire a PSD de comunismul de tip stalinist intruchipat de Ion Iliescu".

Cristoiu vorbeste de o lunga lista a "celor rapusi de Ion Iliescu", de-a lungul timpului.

Jurnalistul face referire si la "cei peste o mie de oameni nevinovati ucisi in decembrie 1989 in diversiunea cu teroristii initiata si dirijata de Ion Iliescu pentru a-l putea asasina pe dusmanul lui de moarte, Nicolae Ceausescu" si aduce in discutie si "mineriada din iunie 1990 initiata si dirijata de Ion Iliescu pentru a-i rapune pe cei din Opozitie", dar si "mineriada din septembrie 1991, initiata si condusa de Ion Iliescu pentru a-l rapune pe Petre Roman".

Cristoiu se intreaba "cum de reuseste mumia asta sa domine un partid si la 85 de ani?" si aminteste ca "Ion Iliescu l-a cunoscut ca student pe Stalin, a lucrat cu Dej, a lucrat cu Nicolae Ceausescu".

Pe finalul postarii, Cristoiu scrie ca la varste inaintate "oamenii se gandesc la Marea Trecere, drept pentru care merg la Biserica, si se roaga sa li se ierte pacatele", in schimb, Iliescu "merge la sedintele PSD, printre tineri care i-ar putea fi nepoti si intr-un gest de pedofilie politica si trage sfori pentru doborarea unuia si suirea altuia".

Iliescu acuza frustrari si minciuni ordinare

In replica la toate aceste acuzatii si jigniri, fostul presedinte Ion Iliescu arata ca nu si-a facut niciodata "iluzii in legatura cu probitatea profesionala a lui Ion Cristoiu. Si nici in legatura cu rectitudinea sa morala".

"Nu am raspuns mojiciilor sale, ascunse in spatele libertatii de exprimare, mojicii care tin loc de analiza politica onesta si obiectiva. Nu sunt alergic la critica, dimpotriva. Nu cred ca a fost - si este - lider politic post-decembrist care sa fi fost criticat - si jignit - cum am fost si sunt eu. Stiam la ce sa ma astept, asa ca mi-am asumat toate consecintele implicarii in viata publica romaneasca. Nu accept si nu voi accepta insa, indiferent daca asta va atrage inca un potop de imunditati din partea unui personaj plin de frustrari si de rautate, cum este Ion Cristoiu, proferarea unor minciuni ordinare in ceea ce ma priveste", scrie la randul sau pe blog Ion Iliescu.

Apoi, fostul sef de stat incearca sa demonteze acuzatiile, sustinad ca "FSN nu a fost, cum crede Ion Cristoiu, un partid al pitecantropiei politice. Este treaba domniei sale pe cine si cum a servit si serveste. FSN, cu toate limitele si erorile sale - proprii tuturor partidelor din tranzitia spre democratie - a fost un partid responsabil".

Referitor la mineriade, Iliescu se mai apara spunand ca "violente sociale au fost si in perioada mandatului presedintelui Emil Constantinescu. Poate batalia de la Costesti ii mai spune ceva obiectivului jurnalist".

Cat despre faptul ca inca este implicat in viata politica, Iliescu scrie:

"Place sau nu lui Ion Cristoiu, ca fost presedinte al Romaniei, ca fost presedinte al PSD, si actual presedinte de onoare al partidului, am niste obligatii si niste responsabilitati. Pe care inteleg sa mi le exercit, in fata romanilor, a membrilor si simpatizantilor PSD. Nu este nici bolsevism, nici dejizm, nici ceausism".

Si pentru ca cea mai buna aparare e atacul, Iliescu se ironic daca "responsabilitatile lui Ion Cristoiu in presa comunista erau cumva semn al aderentei sale la democratia liberala si atasament la valorile nepieritoare ale capitalismului, sau cum? Ca altminteri n-are de dat lectii nimanui, pentru ca nu are indreptatirea morala s-o faca".

Jignirile curg de ambele parti, Iliescu vorbind de oameni ca Ion Cristoiu care "au construit, din prostie, sau din ticalosie, imaginea unei Romanii dominata de baroni locali" si care debiteaza "astfel de clisee penibile".

Fostul presedinte sustine ca alegerea lui Liviu Dragnea a fost rezultatul unui proces democratic, si nu expresia vointei sale.

"Eu am avut un singur vot. Este o solutie tranzitorie (...) eu l-am sprijinit pe Victor Ponta si atunci cand a fost ales in fruntea PSD, si in toti acesti ani, cat a condus partidul, si a fost si este prim-ministrul Romaniei. Ceea ce am spus despre Liviu Dragnea nu este un gest impotriva lui Victor Ponta. Nu am de ce a-mi renega pozitia de sprijin fata de Ponta. Mi-am asumat-o, o respect si sunt consecvent in aceasta directie".

In finalul postarii, Iliescu scrie ca "restul laturilor care tin loc de analiza in compunerea lui Ion Cristoiu nici nu merita amintite. Ele nu sunt decat expresia frustrarilor sale, dar si a inconsistentei gandirii si actiunii, ca jurnalist, si ca persoana publica. Credibilitatea nu se construieste si nici nu se mentine cu injuraturi ordinare, cu minciuni si cu lipsa de respect fata de propriii cititori.

Sa stea linistit Ion Cristoiu: nu este Tudor Arghezi, si nici atacul lui la adresa mea un nou "Baroane!" El, din "bube, mucegaiuri si noroi" nu scoate, spre deosebire de Arghezi, "frumuseti si preturi noi". Scoate doar bube, mucegaiuri, si noroi. Asta explica multe. Inclusiv imundul "Gand de vineri". Nu este un drept la replica. Este doar o precizare, pentru oameni onesti, ce gandesc cu mintea lor, indiferent care este pozitia lor fata de mine. Poate ma repet: democratia, ca si libertatea de exprimare, implica si responsabilitatea fiecaruia dintre noi. Cand uitam de responsabilitate, cadem in mocirla in care se scalda Ion Cristoiu", conchide Iliescu.

Ghita se dezlantuie: Dragnea, sprijinit de Iliescu, "protejatul Moscovei". PSD s-a razbunat pe "euroatlanticul Ponta" (Video)

Atacul la Ion Iliescu a fost lansat initial chiar miercuri seara. Deputatul Sebastian Ghita, fost membru al PSD si apropiat al premierului Victor Ponta, a comentat rezultatul votului din CEx al PSD apreciind ca "toti cei din PSD s-au razbunat pe Ponta".

Ghita a declarat, intr-o interventie telefonica la postul B1 TV, ca Ion Iliescu, pe care-l numeste "nostalgic si protejat al Moscovei", nu trebuia sa-l sustina pe Liviu Dragnea la conducerea PSD.
Dragnea, noul sef interimar, a zdrobit-o pe Rovana Plumb

"Domnul Ion Iliescu nu se abtine si nu poate sa lase aceasta Romanie in pace, vrea sa arate tot timpul ca are dreptate. Cred ca i-a facut un rau lui Dragnea, care astazi este propusul lui Iliescu. Cred ca dupa euro-atlanticul Ponta, astazi Iliescu ni l-a propus pe Dragnea. (...)

 Am inteles ca cei din PSD s-au razbunat pe Ponta ca a pierdut alegerile, dar puteau sa amane aceasta razbunare, ca nu le prinde bine", a declarat Ghita.

Urmareste Ziare.com si pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Ziare.com.

Citeste mai multe despre  

Iliescu razboi Cristoiu Iliescu Cristoiu minciuna Iliescu alegere Dragnea

Sursa:  

Ziare.com

Istoria post-națională a Europei - Autor : Horațiu Pepine - Data : 21.07.2015 - DW (Română) ‏

http://silethismillennium.blogspot.com/2009/03/youtube-broadcast-yourself.html

FOCUS

Europa

Istoria post-națională a Europei

Deznodământul revoltei grecești arată că asistăm la o etapă nouă din istoria post-națională a Europei și că națiunile periferice dobândesc un statut mai asemănător claselor sociale din arhitectura vechilor state națiuni.

În cele din urmă, guvernul Tsipras a uimit pe toată lumea. Dar nu pentru amploarea revendicărilor sau pentru organizarea unui referendum, ci pentru felul cum a cedat, punând în aplicare exact măsurile împotriva cărora ridicase întreaga Grecie. Un economist citat cu asiduitate în virtutea celebrității sale, Paul Krugman, spunea deunăzi la CNN că nu ar fi crezut ca grecii să afișeze o postură radicală fără să aibă niciun plan de rezervă.
Prin urmare, unii dintre cei care îl încurajau pe premierul Tsipras îi atribuiau acestuia intenții pe care nu le avea. Bunăoară, unii păreau încredințați că planul nemărturisit al lui Alexis Tsipras ar fi fost acela de a scoate Grecia din zona euro. S-a dovedit apoi că s-au înșelat cu toții și că el nu a acționat ca un lider guvernamental - în sensul tradițional al termenului - ci ca un lider de sindicat. Nu întâmplător el însuși și susținătorii săi au subliniat insistent că au primit un mandat popular ferm pe care referendumul din 5 iulie l-a reconfirmat și întărit.
E adevărat că și un guvern național are nevoie de un mandat popular, dar un asemenea for mai deține, teoretic, și o importantă rezervă de gândire proprie, o rezervă strategică, așa-spunând, manifestând, inevitabil, un anumit decalaj față de gândirea comună. E un mic paradox aici, căci, pe de o parte, democrațiile pretind transparență și dezbatere largă, dar, pe de alta, tot ele cer liderilor o competență superioară, prin care ar trebui să înțelegem și forța morală de a asuma riscuri.
Alexis Tsipras, în schimb, a fost expresia integrală a gândirii comune și a mandatului popular primit la alegeri și la referendum. El nu putea asuma niciun risc, căci nu avea o gândire proprie, nu avea ”un proiect de țară”, cum se mai spune încă la noi (dar nu pentru multă vreme), acționând de fapt asemenea unui lider de sindicat condus de un mandat imperativ. Conform sensibilităților recente, Tsipras a întruchipat liderul democratic ideal și nu este întâmplător că a fost admirat în multe locuri, inclusiv în România. Mulți și-ar dori un lider ca Tsipras, s-a spus de atâtea ori, tocmai pentru că el s-a identificat cu poporul fără rest. Dar tocmai de aici i s-a tras și înfrângerea lamentabilă. Căci din clipa în care resursele sale de negociere se epuizaseră, el a rămas complet golit de orice proiect și de orice idee, acceptând tot ceea ce respinsese inițial. Din acel moment el a făcut figura liderului de sindicat care trădează, trecând de partea administrației. Prin comparație cu el, Yanis Varoufakis a rămas rebelul perfect, omul inflexibil și loial cauzei sale până la capăt, marginalul care preferă iubirea și respectul companionilor în detrimentul succesului cinic. Întreaga poveste a semănat mai mult cu un episod din istoria stângii revoluționare, cu radicali și moderați și, bineînțeles, cu eternii oportuniști.
Pe scurt, Grecia nu a acționat ca o țară în sensul pe care acest termen îl mai avea în a doua jumătate a secolului trecut și poate și în primul deceniu al acestui secol, ci ca o clasă socială. Atașamentul grecilor față de Europa ar trebui înțeles nu atât ca mesaj ”luminat”, ”rațional”, ca expresie a păturii culte care ar înțelege exigențele continentului, ci ca sentiment profund al dependenței și al propriei neputințe economice. Dacă grecii ar mai fi gândit în termeni naționali, ei n-ar fi putut exclude ieșirea din zona euro și reconstruirea propriei economii pe alte temeiuri. A fost cu totul surprinzător că abandonarea monedei comune a fost considerată o soluție validă de economiștii americani sau germani, dar nicio grupare și niciun lider relevant din Grecia nu au luat-o măcar în considerare. Dimpotrivă, Tsipras și Varoufakis, liderii democratici ”ideali”, au considerat ieșirea din euro ca o inadmisibilă alungare din paradis.
Deznodământul revoltei grecești ne arată că asistăm la o etapă nouă din istoria post-națională a Europei și că națiunile periferice dobândesc un statut mai asemănător claselor sociale din arhitectura vechilor societăți cuprinse în statele națiuni. Este interesant că, înainte de referendum, un înalt prelat grec s-a exprimat în favoarea lui ”Da”, mesajul său fiind preluat cu uimire și cu satisfacție în anumite cercuri românești. Unii s-au grăbit să anunțe că Biserica Ortodoxă din Grecia este ”proeuropeană”, adică ”luminată” și ”corect orientată”, deși mult mai semnificativă a fost tocmai tăcerea Bisericii și nu participarea ei. Nu suntem siguri că descifrăm corect înțelesul acestei neutralități, dar bănuim că Biserica greacă s-a repliat pe sine, intuind că vor sosi momente în care ea însăși va fi nevoită să se decupleze de planul național cu care s-a identificat atât de puternic. Supraviețuirea ei va depinde de această disociere, care nu va exclude etnicul și ceea ce ține de tradițiile vernaculare, dar care vor fi asumate regresiv, ”dincoace” de ideea de națiune.
Românii au făcut ei înșiși un pas în această direcție post-națională, dar nu prin revoltă împotrivă diriguitorilor Europei, ci prin migrație. Grecii s-au constituit în ”sindicat” revendicativ, adoptând în Europa o postură exclusiv socială (spre deosebire de ”rebelii” britanici), românii însă au plecat cu milioanele în emigrație, ceea ce revine în cele din urmă la același lucru, căci ambele conduite înseamnă abandonarea națiunii ca mod de viață. În măsura în care nu doresc sau nu pot să se asimileze, românii din emigrație reprezintă la rândul lor o avangardă a acestei existențe post-naționale, identificându-se sociologic cu o categorie socială.

• Data 21.07.2015

• Autoare/Autor Horațiu Pepine
• Cuvinte cheie europa, grecia, tsipras, paul krugman
• Distribuiţi Trimiteţi Facebook Twitter google+ Mai mult
• Comentaţi 1 comentariu
• Feedback: Scrieti-ne
• Imprimaţi Imprimaţi pagina
• Permalink http://dw.com/p/1G2Bj

"Comuniștii: fata care ura savarinele". Articolul integral despre Ana Pauker publicat de revista americană TIME în 1948 - de Petre Badica, Razvan Chiruta ,- Sursa : Romania Libera

http://silethismillennium.blogspot.com/2009/03/youtube-broadcast-yourself.html

"Comuniștii: fata care ura savarinele". Articolul integral despre Ana Pauker publicat de revista americană TIME în 1948

de  

Petre Badica, Razvan Chiruta , 

  22 iulie 2015

 - stire actualizata la ora 08:01, 23 iulie 2015

Foto Time

„România liberă“ continuă serialul „Personalitați române pe coperta revistei Time“, dedicat celor șase nume importante din istoria României care au ocupat prima pagină a reputatei publicații americane. Mai jos, găsiți articolul integral dedicat liderei comuniste Ana Pauker, prima femeie din lume care a devenit ministru de Externe.
20 septembrie 1948
Deși este sâmbătă, în Israel plajele sunt aglomerate, mâncarea este pusă pe foc, iar un guvern modern continuă afacerile sale obișnuite. Însă în casa lui Zvi (Herș - n.r.) Rabinsohn, ziua Domnului este respectată. Într-un living mobilat minimal, la Mikve Israel (o școală de agricultură de lângă Tel Aviv), fiul său Solomon (Zalman – n.r.) citește cu voce tare din Biblie. Zvi, un bătrân fragil cu o lungă barbă albă, stă pe canapea ascultând. Tocmai atunci, un ziarist american intră pe ușă pentru a pune câteva întrebări despre un alt membru al familiei.
Solomon închide Biblia fără nici o tragere de inimă. “Nu pot vorbi despre sora mea sau despre copilăria noastră”, spune. Vocea sa liniștită, de profesor – este profesor de ebraică clasică la școală – nu transmite nici afectare, nici dezaprobare. “Ea este o persoană foarte importantă, iar eu sunt un om simplu. Nu îmi place să ne lăudăm”.
Nevasta lui Solomon crede că într-o lume corectă soțui ei educat ar trebui să fie considerat, acasă în România, cel puțin la fel de important ca sora lui. “Am putea să vă povestim multe dacă am vrea”, susține. Soțul îi cere să tacă. Dar ochii căprui ai bătrânului Zvi se luminează atunci când vine vorba de fiica lui. Se ridică cu nerăbdare. “A fost o fată foarte inteligentă”, spune. “Am crescut-o în cea mai strictă cale ortodoxă”.
Femeia despre care ei nu prea îndrăznesc să vorbească este, de fapt, cea mai puternică femeie în viață,  iar milioane de oameni la fel de simpli precum Rabinsohnii depind de ea pentru viață, pâine și îndrumare spirituală. A lăsat cu mult în urmă străzile murdare din București unde tatăl ei a învățat-o pentru prima dată noțiunile de câpătâi despre bine și rău din Vechiul Testament. L-a abandonat pe Dumnezeul gelos al tatălui ei pentru o altă credință. Ea este Ana Rabinshohn Pauker, o comunistă și o figură centrală în lupta pentru lume.
Femeia care vorbește cu Stalin. Acum este grasă și urâtă, dar pe vremuri era slabă și (își amintesc prietenii ei) frumoasă. Cândva era inimoasă, timidă și plină de compasiune pentru cei oprimați, căci era una dintre ei. Acum este rece ca Dunărea înghețată, îngâmfată ca un boier pe pământurile sale bogate și nemiloasă ca o coasă în grânele Moldovei.
Și-a petrecut aproape toată viața în locuințe sărăcăcioase și șase ani în închisorile românești. Acum locuiește în trei case impozante, mutându-se aproape în fiecare noapte, deoarece se teme să nu fie asasinată. (Ca o compensație pentru faptul că și alți români își mută locurile de dormit în fiecare noapte, deoarece se tem de poliția secretă a Anei). Una dintre casele ei a aparținut prințului Brâncoveanu. Alta a aparținut lui Nicolae Malaxa, un mare industriaș și speculator. Iar cea de a treia a aparținut roșcatei Magda (Elena – n.r.) Lupescu, amanta și, în prezent, soția fostului rege Carol al II-lea.
Ana i-a înlocuit pe toți. Puterea aristocraților, industriașilor, playboy-ilor regali și a concubinelor lor a trecut în mâna ei. Ea conduce România. Funcția ei este de ministru de Externe, dar poziția sa este de guvernator al lui Stalin. Din cele șapte telefoane de pe biroul său, unul, se spune, are linie directă cu Kremlinul. Întrebată dacă are permisiunea să îl sune pe Stalin la orice oră, Ana a răspuns: “Când apare o ocazie, îl pot contacta”.
Femeia care urăște și se supune. Ea nu a obținut puterea așa cum a făcut-o Lupescu, dar nici cum au visat partizanele feministe din tinerețea Anei. A trecut prin 30 de ani de luptă în Partidul Comunist, la care a contribuit cu un mare curaj și cu o minte bună, chiar strălucită. A obținut, totuși, șefia printr-o loialitate oarbă care i-a permis să treacă toate testele, inclusiv epurarea din partid a soțului ei. 
Ea aparține extraordinarei grupări a Amazoanelor Roșii care i-au slujit pe șefii roșii. Sunt discipole dedicate și pline de ură, calități pe care partidul le apreciază tot mai mult. Iată câteva dintre colegele amazoane ale Anei: Dolores Ibarruri din Spania, La Pasionaria (acum locuind în Franța), fiică și soție de miner, al cărui comunism s-a dezvoltat în galerii. A crescut printre greve, revolte, șomaj, morți subite. Ea are doi copii, pe care i-a menționat în încrâncenatele sale discursuri din timpul Războiului Civil prin care îndemna femeile din Spania să pună cauza înaintea soților și copiiilor (“E mai bine să fii văduva unui erou decât soția unui laș ordinar”).
Jeannette Vermeersch din Franța, care a pornit ca muncitoare în Lille și a locuit mai mulți ani cu Maurice Thorez, cu care s-a căsătorit în cele din urmă.  Are reputația unei activiste dure, inteligente. Colegii săi o plac pentru că este genul de soție dintr-o bucată, fără nazuri, pentru Thorez (și pentru comunism), care poate vorbi și despre prețul untului.
Herta Kuusinen din Finlanda, o intelectuală curată, acum ministru fără portofoliu, și soția comunistului Yrjo Leino, pe care îl domină. Herta a moștenit comunismul de la tatăl ei, Otto Kuusinen, un veteran al partidului.
Ting Ling din China, o nevrotică romantică. Bunicul ei a fost înalt oficial în timpul domniei manciuriene, iar tatăl un playboy care a cheltuit mare parte din avere înainte de a muri. Mama văduvă a predat la școală și, săracă, s-a îndreptat către Partid. Căutând propriile motive pentru a o urma pe mama sa, Ting a spus: “Mi-a fost frică de disciplina de partid. Principalul meu stimulent a fost să devin eroină și faimoasă în toată lumea.”
Ella Reeve (“Mama”) Bloor, din SUA, o rebelă idealistă. Ea provenea dintr-o veche familie colonialistă. La 14 ani, a cerut ca numele să-i fie scos din scriptele Bisericii Presbiteriene din Bridgeton, New Jersey, deoarece a considerat că nu e corect ca unele persoane să fie trimise în iad și altele în rai. A fost, pe rând, o sufragetă, prohibiționistă, adeptă a Mișcării Etice, a taxei unice, partizană a lui William Jennings Bryan, Eugene Debs și Upton Sinclair. Când a avut loc Revoluția din Rusia, și-a găsit casa spirituală pe care o căutase de atâta vreme.
Bastioanele cu creneluri. Ana este mult mai puternică decât toate aceste femei. Stăpânirea sa se extinde dincolo de cele 92.000 de mile pătrate ale României și de populația de 16,5 milioane de oameni. Ea este cea mai importantă comunistă din statele de la Baltică la Adriatică, unde peste 100 de milioane de oameni formează scutul Rusiei împotriva atacurilor și, în același timp, rampă de lansare pentru agresiunea rusească. Polonia, Cehoslovacia, Ungaria, România, Bulgaria, Iugoslavia, Albania sunt sateliții unei puteri care intenționează să facă toată lumea satelitul său.
Cominformul, fondat anul trecut în Polonia, este instrumentul comunist a  cărui menire este de a lega sateliții de Rusia. Ana, prin loialitatea ei fermă față de Stalin, a promovat în Cominform. Acum, Andrei Jdanov, pe vremuri maestrul spiritual al rețelei, a murit. Tito, altădată cel mai puternic membru al organizației, este în dizgrație. (Șefia Cominformului a fost transferată formal de la Belgrad la București). Wladyslaw Gomulka, din Polonia, co-președinte alături de Jdanov al primei întâlniri Cominform, a fost retrogradat după o ceartă cu Moscova.  Albania a fost eliminată prin dezertarea lui Tito. Puterea comunistă în Cehoslovacia nu este consolidată încă.
Astfel, Ana, de încredere și nemiloasă, a ieșit în față; toporul bătrânului partid are o nouă muchie tăioasă. Este citată mult mai des și mult mai reverențios în presa satelită decât oricare dintre comuniștii ne-ruși. La conferința Dunării, Andrei Vîșinski din Rusia și-a făcut un obicei din a se întoarce către ea pentru a-i cere un sfat, ignorându-i pe ceilalți delegați roșii. Acesta se străduiește să o învețe despre tehnica conferinței. Evident, este antrenată pentru un rol internațional mai important.
Citeşte opinia istoricului Cristian Vasile despre adevărurile şi exagerările din articolul TIME despre Ana Pauker
Gândacii striviți. Ana Pauker s-a născut (1893) în București, unde tatăl ei, Zvi Rabinsohn, era măcelarul care tăia animalele în concordanță cu regulile evreiești.  România nu era în acele vremuri un loc plăcut, mai ales pentru evrei. Țăranii, lucrând solul cel mai bogat din Europa pentru stăpânii lor boieri, au fost educați să dea vina pe evrei pentru toate necazurile lor. Persecuțiile erau frecvente.
Ana a mers la școala evreiască de pe strada Anton Pann. Era bună la cursuri și iubea poezia. A avut puțini prieteni. Unul dintre aceștia a fost o fată pe nume Mitzi, care iubea savarinele. Într-o noapte, Mitzi a luat-o pe Ana la o patiserie, care s-a uitat cu jind la savarine. “Arată ca niște gândaci striviți”, a spus. Impactul pe care Ana îl are asupra celorlalți era puternic încă de atunci. Mitzi nu a mai mâncat savarine ani de zile după această comparație.
Curând, Ana s-a îndepărtat de familia ei. Ieșea seara cu prietenii ei sau se furișa până la teatru. Bătrânul Zvi s-a opus la început, apoi a renunțat. La 17 ani, tânăra a cunoscut un avocat socialist pe nume Steinberg și s-a îndrăgostit de el.  Acesta i-a dat broșuri despre socialism și a luat-o la sărbătoarea de 1 Mai, care avea loc într-o pădure de lângă București. După patru ani, s-au certat. Steinberg s-a măritat cu Mitzi, prietena Anei. (El a murit între timp și Mitzi a plecat la Tel Aviv. A declarat săptămâna trecută că încă păstrează scrisori de la Ana, în care aceasta vorbește cu tandrețe despre dispărutul Steinberg,)
Tânăra Ana a început să predea ebraica la școala din cadrul sinagogii Templul Coral. Era o tânără subțire cu o personalitate echilibrată. Unul dintre elevii săi și-o amintește ca  fiind blândă și de treabă, cu un păr maro răvășit, pe care și-l tot dădea de pe frunte.
Tradiția Steinberg. Ana a studiat medicina la Universitatea București și mai târziu la Zurich. Acolo l-a cunoscut și s-a căsătorit cu Marcel Pauker, un student român scund și cu mustață, dintr-o bună familie burgheză. Urmând tradiția Steinberg, ea i-a dat lui Marcel să citească pamflete și l-a convertit la marxism. Apoi, Ana a renunțat la medicină și s-a dedicat vindecării omenirii pe alte căi.
În 1921, s-a alăturat micului Partid Comunist Român, care avea la acea vreme mai puțin de 100 de membri. Un an mai târziu, era deja în comitetul central al formațiunii. A fost arestată de câteva ori.
Ca majoritatea comuniștilor, a devenit celebră. Despre numele ei s-a auzit în Praga, Viena, Berlin, Paris. A învățat șapte limbi. În Paris, l-a cunoscut pe chipeșul Maurice Thorez, iar prietenia lor a fost mai mult decât politică. În 1933, împreună cu tovarășii săi comuniști Gheorghe Gheorghiu Dej și Constantin Doncea, Pauker a organizat greva de la București care s-a încheiat cu o luptă sângeroasă între muncitorii baricadați și trupele guvernamentale.
Ana a fost arestată, a evadat și a fost arestată din nou. Premierul Gheorghe Tătărăscu a trimis-o în judecată. Iuliu Maniu, liderul Partidului Țărănesc, a ajutat-o și a apărat public dreptul ei la liberă exprimare. A primit totuși o sentință de zece ani de închisoare. În detenție, Ana, care urâse dintotdeauna să coase, a devenit expertă în broderii, vânzând munca ei și a colegelor sale deținute. În timpul războiului civil spaniol, Ana, închisă la București, a brodat o eșarfă pentru La Pasionaria.
Revenirea acasă. În 1940, guvernul român a dat-o la schimb pentru politicianul naționalist român pe care rușii îl luaseră prizonier în Basarabia. Ana a plecat la Moscova, unde a aflat că soțul ei Marcel e implicat în problema troțkistă. Acesta a fost împușcat (potrivit unei versiuni) într-o cabină telefonică. Unii au susținut că Ana a depus mărturie împotriva lui.  Fără nici o remușcare pentru soarta lui Marcel, ea a devenit membru executiv al Comintern și a fost unul dintre semnatarii protocolului de “dizolvare” a Internaționalei a III-a. La o întâlnire, Andrei Vîșinski a remarcat-o pentru că a livrat rapid un raport. Vîșinski a dus-o la Stalin.
A organizat prizonerii de război români din divizia “Tudor Vladimirescu” a Armatei Roșii – numită astfel după un aprig lider al lumii rurale din secolul al XIX-lea care s-a răsculat împotriva boierilor. Concepția și stilul acestuia semănau foarte mult cu cele ale unui comunist modern. Iată un exemplu: “Nici o lege nu te poate împiedica să răspunzi la rău cu rău. Dacă un șarpe îți iese în cărare, lovește-l și ucide-l”.
Când România a fost “eliberată” de Armata Roșie, colonelul Ana Pauker s-a întors cu regimentul ei în țara din a căror sărăcie și închisori s-a ridicat. A răspuns răului cu rău și, în adevărata tradiție comunistă, binelui tot cu rău. Deoarece a vrut să mai coabiteze cu Partidul Liberal pentru o vreme, l-a lăsat încă doi ani pe Tătărescu, cel care o trimisese în închisoare, pe postul de ministru de Externe. Dar pe Maniu, care a ajutat-o, l-a trimis la închisoare. A declarat: “La bătrânețe, Maniu își merită odihna”. Maniu este acum pe moarte, în spatele gratiilor.
Săptămâna prieteniei. Preocuparea lui Stalin - și a Anei – a fost cum să lege România de Moscova prin mijloace mai subtile și mai puțin costisitoare decât Armata Roșie. Sentimentele anticomuniste și antirusești ale poporului român au complicat situația. În 1945, marele și bunul prieten al Anei Pauker, Vîșinski, a venit la București. El a insistat ca Petru Groza să devină premier.
Groza este un egomaniac bogat care se consideră cel mai mare jucător de tenis de la Tilden încoace, cel mai mare amant după Casanova și cel mai rafinat bărbat după Lionel Strongfort. La 64 de ani, aleargă în fiecare zi, înainte de micul dejun, câte trei mile. Îi place ca propriul bodiguard, care poartă de asemenea un Luger, să îi arbitreze meciurile de tenis. Groza trișează și adversarii săi nu comentează decât rareori. Cu toate acestea, este ca o plastilină în mâinile Anei. Merge la doamna Pauker, înainte de a părăsi funcțiile sale oficiale, și întreabă: “Mai aveți nevoie de mine?” Vîșinski a observat puterea Anei asupra lui Groza. Când a plecat din România, Vîșinski a declarat: “Mă simt foarte ușurat”.
Unul dintre ultimele acte importante ale Regelui Mihai, dinaintea abdicării sale, doi ani și jumătate mai târziu, a fost să o numească pe fiica lui Zvi Rabinsohn ca ministru de Externe. Acest lucru s-a întâmplat în timpul Săptămânii prieteniei sovieto-române.
Orașul amanetului. Astăzi, există mai puțin de 50.000 de soldați ai Armatei Roșii în România, dar, staționați în puncte cheie din țară, sunt suficienți. De asemenea, Moscova a strămutat circa 20.000 de familii rusești în jurul Constanței, pe coasta strategică a Mării Negre. Prin șapte “Sovromuri” uriașe (societăți mixte sovieto-române), rușii controlează aproape complet transporturile, petrolul, lemnul, băncile și orice altceva pe care pot să pună mâna, inclusiv mica industrie românească a filmului. Un proverb românesc acoperă foarte bine situația: “Când te ajută Rusia, înseamnă că îți va lua ceva”.
Țăranii sunt obligați să predea o cotă fixă din cerealele lor chiar dacă recolta e proastă și nu le mai rămâne mai nimic. Recent, țărani din Banat au dat foc recoltelor în semn de protest împotriva sistemului. Un vizitator a descris Bucureștiul ca “un oraș cu aerul unui amanet”. Singurul mod în care clasa de mijloc românească poate supraviețui este prin vinderea treptată a ceea ce au. Cei câțiva care încă mai dețin afaceri speră, de fapt, să fie naționalizate. Noile legi care privesc “sabotajul economic” îi pot trimite pe oamenii de afaceri în închisoare chiar și pentru o afacere banală. După cum spunea un comerciant: “Cărăm după noi, în buzunar, 25 de ani de muncă silnică”.
Menaj. Treaba unei femei (și a unui comunist) nu se termină niciodată. Ana are o mulțime de noi griji. Una se referă la ceea ce foștii stăpâni ai României, turcii, au numit bacșiș. Un român a afirmat, după ce Roșii au preluat puterea: “Singurul guvern cinstit pe care-l poate avea România este cel care rezistă la putere suficient de mult pentru a le da tuturor șansa să-și umple buzunarele. Un oficial român simte că își poate permite să fie cinstit abia după ce a făcut suficienți bani din mită ca să își cumpăre o casă, să își educe copiii și să întrețină o amantă sau două. Roșii au pornit de la zero, așa că mai au mult de luptat de acum încolo”.
 Partidul Comunist, cu mai puțin de 2000 de membri înainte de război, s-a umflat până la 500.000. Mulți dintre noii roșii au dorit pur și simplu să participe la bacșiș. Până de curând, noul regim a vândut vize de ieșire din țară pentru 5000 până la 10.000 de dolari. Oficialii, și chiar comuniștii obișnuiți,  au aglomerat stațiunile montane, jucând milioane de lei la cazinouri.
Ana Pauker, incoruptibilă, a început să facă curat chiar din ziua în care a devenit ministru de Externe. Timp de două zile, cât a durat curățenia, ministerul ei a fost înconjurat de trupe. A epurat inclusiv trei liftieri. În ultimele săptămâni, marii șefi comuniști s-au rostogolit spre închisoare într-un număr la fel de mare ca al bețivilor dintr-o sâmbătă noaptea. Ana a trebuit să transforme două teatre în închisoare. Printre cei arestați: frumoasa Florica Bagdasar, ministra Sănătății Publice, generalul Mihai Lascăr, din divizia Tudor Vladimirescu, generalul Constantin Ionescu, șeful Statului Major, Constantin Doncea, viceprimar al Bucureștiului, colonel în Armata Roșie, membru al Comitetului Central comunist și vechi tovarăș de-al Anei Pauker. Ea a declarat: “Doncea s-a molipsit de obiceiurile burgheze… Îi sfătuiesc pe toți comuniștii să nu se culce pe lauri și să ia aminte la această lecție….”
Ana poate emite pretenții zilele acestea. În iunie anul trecut, într-o discuție despre planurile pentru primirea prim-ministrului ungur Lajos Dinnyes, a declarat: “Am auzit că lui Dinnyes îi place să-i fie oferite fete. Acest lucru nu se va întâmpla la București. Nu îmi voi da acordul oficial”. Comuniștii unguri, jigniți de atitudinea ei, au susținut că tovarășul Dinnyes și-a găsit singur fete, fără ajutor de la tovarășa Pauker.
Cina pentru copii. Ana se confruntă cu o problemă mai mare decât morala roșilor din Balcani. Mulți dintre colegii de partid români sunt pătați de erezia “naționalistă”.
Vechiul lider al partidului, Lucrețiu Pătrășcanu, a fost eliminat de la Ministerul Justiției și închis, împreună cu nevasta lui, în urmă cu câteva luni. Nu a fost vorba de bacșiș în acest caz. Păcatul său a fost că a dorit un comunism românesc pentru România, mai degrabă decât unul rusesc.
Balcanii clocotesc din cauza bătăliei dintre Ana și “naționaliști”. Un român care locuiește într-un oraș de lângă frontieră i-a spus unui american: “În fiecare noapte, e plin de comuniști anti Pauker care fug în Iugoslavia și de comuniști anti Tito care fug în România.”
Între timp, printre aceste bătălii pe jumătate ascunse, viața are unele compensații pentru Ana. Cele două fiice ale ei, Maria și Tania (ambele la 20 de ani), sunt alături de ea. Este foarte mândră de Maria, care a fost educată în Franța sub supravegherea lui Maurice Thorez. Fiul ei Vladimir este locotenent în armata română. Uneori, Ana pleacă de la câte o întâlnire spunând: “Trebuie să merg să pregătesc cina pentru copiii mei.”
Agenții și diplomații comuniști care se întorc din Vest nu uită niciodată să-i aducă Anei cadouri. Ciorapii de damă sunt în special bineveniți. Ca multe femei grase, are glezne masive. Trăiește bine și iubește mâncarea bună – deși disprețuiește luxul celor mai mulți dintre comuniștii români. Uneori, după o întâlnire târzie, tovarășii vin acasă la ea, iar ea cotrobăie prin bucătărie, pregătind o gustare. Face o omletă minunată.
Zborul dintre păgâni. Bătrânul Zvi, tatăl ei, nu ar locui în țara pe care o conduce Ana. În urmă cu doi ani, Zvi a venit la ea cerându-i ajutorul pentru un grup de evrei români. L-a primit cu amabilitate într-o sâmbătă după-amiază. A adus cafea și prăjituri. Zvi a explodat: “Cum îndrăznești să îmi oferi cafea fierbinte de Sabat. Ai înnebunit?” Ana, încercând să-și calmeze tatăl, l-a condus în bucătărie și i-a arătat filtrul electric. I-a explicat că, din moment ce nimeni nu a fost nevoit să aprindă un chibrit, nici o regulă religioasă nu a fost încălcată, dar el a numit filtrul o mașină diavolească și a plecat.
La scurt timp după acel moment, Zvi a declarat că nu mai vrea să trăiască printre toți acești “păgâni” și a plecat în Palestina. Ana Pauker i-a oferit o escortă până la graniță.
Sâmbăta trecută, în livingul său din Mikve Israel, Zvi a amintit faptul că Ana a renunțat la religia sa. Dar este totuși tatăl ei și i-a luat apărarea. “Fiecare persoană are dreptul la propria viață”, a declarat. “Este femeie în toată firea acum”. S-a gândit o vreme. “A fost o fiică bună. A fost o fată bună”, a declarat, mișcându-și mâna stângă în sus și în jos, pentru a-și accentua spusele.
Zvi nu s-a referit la măreața și fioaroasa Ana Pauker, ci la fetița cu părul castaniu care era  blândă cu copiii mici și care ura savarinele.