"Comuniștii: fata care ura savarinele". Articolul integral despre Ana Pauker publicat de revista americană TIME în 1948 - de Petre Badica, Razvan Chiruta ,- Sursa : Romania Libera

http://silethismillennium.blogspot.com/2009/03/youtube-broadcast-yourself.html

"Comuniștii: fata care ura savarinele". Articolul integral despre Ana Pauker publicat de revista americană TIME în 1948

de  

Petre Badica, Razvan Chiruta , 

  22 iulie 2015

 - stire actualizata la ora 08:01, 23 iulie 2015

Foto Time

„România liberă“ continuă serialul „Personalitați române pe coperta revistei Time“, dedicat celor șase nume importante din istoria României care au ocupat prima pagină a reputatei publicații americane. Mai jos, găsiți articolul integral dedicat liderei comuniste Ana Pauker, prima femeie din lume care a devenit ministru de Externe.
20 septembrie 1948
Deși este sâmbătă, în Israel plajele sunt aglomerate, mâncarea este pusă pe foc, iar un guvern modern continuă afacerile sale obișnuite. Însă în casa lui Zvi (Herș - n.r.) Rabinsohn, ziua Domnului este respectată. Într-un living mobilat minimal, la Mikve Israel (o școală de agricultură de lângă Tel Aviv), fiul său Solomon (Zalman – n.r.) citește cu voce tare din Biblie. Zvi, un bătrân fragil cu o lungă barbă albă, stă pe canapea ascultând. Tocmai atunci, un ziarist american intră pe ușă pentru a pune câteva întrebări despre un alt membru al familiei.
Solomon închide Biblia fără nici o tragere de inimă. “Nu pot vorbi despre sora mea sau despre copilăria noastră”, spune. Vocea sa liniștită, de profesor – este profesor de ebraică clasică la școală – nu transmite nici afectare, nici dezaprobare. “Ea este o persoană foarte importantă, iar eu sunt un om simplu. Nu îmi place să ne lăudăm”.
Nevasta lui Solomon crede că într-o lume corectă soțui ei educat ar trebui să fie considerat, acasă în România, cel puțin la fel de important ca sora lui. “Am putea să vă povestim multe dacă am vrea”, susține. Soțul îi cere să tacă. Dar ochii căprui ai bătrânului Zvi se luminează atunci când vine vorba de fiica lui. Se ridică cu nerăbdare. “A fost o fată foarte inteligentă”, spune. “Am crescut-o în cea mai strictă cale ortodoxă”.
Femeia despre care ei nu prea îndrăznesc să vorbească este, de fapt, cea mai puternică femeie în viață,  iar milioane de oameni la fel de simpli precum Rabinsohnii depind de ea pentru viață, pâine și îndrumare spirituală. A lăsat cu mult în urmă străzile murdare din București unde tatăl ei a învățat-o pentru prima dată noțiunile de câpătâi despre bine și rău din Vechiul Testament. L-a abandonat pe Dumnezeul gelos al tatălui ei pentru o altă credință. Ea este Ana Rabinshohn Pauker, o comunistă și o figură centrală în lupta pentru lume.
Femeia care vorbește cu Stalin. Acum este grasă și urâtă, dar pe vremuri era slabă și (își amintesc prietenii ei) frumoasă. Cândva era inimoasă, timidă și plină de compasiune pentru cei oprimați, căci era una dintre ei. Acum este rece ca Dunărea înghețată, îngâmfată ca un boier pe pământurile sale bogate și nemiloasă ca o coasă în grânele Moldovei.
Și-a petrecut aproape toată viața în locuințe sărăcăcioase și șase ani în închisorile românești. Acum locuiește în trei case impozante, mutându-se aproape în fiecare noapte, deoarece se teme să nu fie asasinată. (Ca o compensație pentru faptul că și alți români își mută locurile de dormit în fiecare noapte, deoarece se tem de poliția secretă a Anei). Una dintre casele ei a aparținut prințului Brâncoveanu. Alta a aparținut lui Nicolae Malaxa, un mare industriaș și speculator. Iar cea de a treia a aparținut roșcatei Magda (Elena – n.r.) Lupescu, amanta și, în prezent, soția fostului rege Carol al II-lea.
Ana i-a înlocuit pe toți. Puterea aristocraților, industriașilor, playboy-ilor regali și a concubinelor lor a trecut în mâna ei. Ea conduce România. Funcția ei este de ministru de Externe, dar poziția sa este de guvernator al lui Stalin. Din cele șapte telefoane de pe biroul său, unul, se spune, are linie directă cu Kremlinul. Întrebată dacă are permisiunea să îl sune pe Stalin la orice oră, Ana a răspuns: “Când apare o ocazie, îl pot contacta”.
Femeia care urăște și se supune. Ea nu a obținut puterea așa cum a făcut-o Lupescu, dar nici cum au visat partizanele feministe din tinerețea Anei. A trecut prin 30 de ani de luptă în Partidul Comunist, la care a contribuit cu un mare curaj și cu o minte bună, chiar strălucită. A obținut, totuși, șefia printr-o loialitate oarbă care i-a permis să treacă toate testele, inclusiv epurarea din partid a soțului ei. 
Ea aparține extraordinarei grupări a Amazoanelor Roșii care i-au slujit pe șefii roșii. Sunt discipole dedicate și pline de ură, calități pe care partidul le apreciază tot mai mult. Iată câteva dintre colegele amazoane ale Anei: Dolores Ibarruri din Spania, La Pasionaria (acum locuind în Franța), fiică și soție de miner, al cărui comunism s-a dezvoltat în galerii. A crescut printre greve, revolte, șomaj, morți subite. Ea are doi copii, pe care i-a menționat în încrâncenatele sale discursuri din timpul Războiului Civil prin care îndemna femeile din Spania să pună cauza înaintea soților și copiiilor (“E mai bine să fii văduva unui erou decât soția unui laș ordinar”).
Jeannette Vermeersch din Franța, care a pornit ca muncitoare în Lille și a locuit mai mulți ani cu Maurice Thorez, cu care s-a căsătorit în cele din urmă.  Are reputația unei activiste dure, inteligente. Colegii săi o plac pentru că este genul de soție dintr-o bucată, fără nazuri, pentru Thorez (și pentru comunism), care poate vorbi și despre prețul untului.
Herta Kuusinen din Finlanda, o intelectuală curată, acum ministru fără portofoliu, și soția comunistului Yrjo Leino, pe care îl domină. Herta a moștenit comunismul de la tatăl ei, Otto Kuusinen, un veteran al partidului.
Ting Ling din China, o nevrotică romantică. Bunicul ei a fost înalt oficial în timpul domniei manciuriene, iar tatăl un playboy care a cheltuit mare parte din avere înainte de a muri. Mama văduvă a predat la școală și, săracă, s-a îndreptat către Partid. Căutând propriile motive pentru a o urma pe mama sa, Ting a spus: “Mi-a fost frică de disciplina de partid. Principalul meu stimulent a fost să devin eroină și faimoasă în toată lumea.”
Ella Reeve (“Mama”) Bloor, din SUA, o rebelă idealistă. Ea provenea dintr-o veche familie colonialistă. La 14 ani, a cerut ca numele să-i fie scos din scriptele Bisericii Presbiteriene din Bridgeton, New Jersey, deoarece a considerat că nu e corect ca unele persoane să fie trimise în iad și altele în rai. A fost, pe rând, o sufragetă, prohibiționistă, adeptă a Mișcării Etice, a taxei unice, partizană a lui William Jennings Bryan, Eugene Debs și Upton Sinclair. Când a avut loc Revoluția din Rusia, și-a găsit casa spirituală pe care o căutase de atâta vreme.
Bastioanele cu creneluri. Ana este mult mai puternică decât toate aceste femei. Stăpânirea sa se extinde dincolo de cele 92.000 de mile pătrate ale României și de populația de 16,5 milioane de oameni. Ea este cea mai importantă comunistă din statele de la Baltică la Adriatică, unde peste 100 de milioane de oameni formează scutul Rusiei împotriva atacurilor și, în același timp, rampă de lansare pentru agresiunea rusească. Polonia, Cehoslovacia, Ungaria, România, Bulgaria, Iugoslavia, Albania sunt sateliții unei puteri care intenționează să facă toată lumea satelitul său.
Cominformul, fondat anul trecut în Polonia, este instrumentul comunist a  cărui menire este de a lega sateliții de Rusia. Ana, prin loialitatea ei fermă față de Stalin, a promovat în Cominform. Acum, Andrei Jdanov, pe vremuri maestrul spiritual al rețelei, a murit. Tito, altădată cel mai puternic membru al organizației, este în dizgrație. (Șefia Cominformului a fost transferată formal de la Belgrad la București). Wladyslaw Gomulka, din Polonia, co-președinte alături de Jdanov al primei întâlniri Cominform, a fost retrogradat după o ceartă cu Moscova.  Albania a fost eliminată prin dezertarea lui Tito. Puterea comunistă în Cehoslovacia nu este consolidată încă.
Astfel, Ana, de încredere și nemiloasă, a ieșit în față; toporul bătrânului partid are o nouă muchie tăioasă. Este citată mult mai des și mult mai reverențios în presa satelită decât oricare dintre comuniștii ne-ruși. La conferința Dunării, Andrei Vîșinski din Rusia și-a făcut un obicei din a se întoarce către ea pentru a-i cere un sfat, ignorându-i pe ceilalți delegați roșii. Acesta se străduiește să o învețe despre tehnica conferinței. Evident, este antrenată pentru un rol internațional mai important.
Citeşte opinia istoricului Cristian Vasile despre adevărurile şi exagerările din articolul TIME despre Ana Pauker
Gândacii striviți. Ana Pauker s-a născut (1893) în București, unde tatăl ei, Zvi Rabinsohn, era măcelarul care tăia animalele în concordanță cu regulile evreiești.  România nu era în acele vremuri un loc plăcut, mai ales pentru evrei. Țăranii, lucrând solul cel mai bogat din Europa pentru stăpânii lor boieri, au fost educați să dea vina pe evrei pentru toate necazurile lor. Persecuțiile erau frecvente.
Ana a mers la școala evreiască de pe strada Anton Pann. Era bună la cursuri și iubea poezia. A avut puțini prieteni. Unul dintre aceștia a fost o fată pe nume Mitzi, care iubea savarinele. Într-o noapte, Mitzi a luat-o pe Ana la o patiserie, care s-a uitat cu jind la savarine. “Arată ca niște gândaci striviți”, a spus. Impactul pe care Ana îl are asupra celorlalți era puternic încă de atunci. Mitzi nu a mai mâncat savarine ani de zile după această comparație.
Curând, Ana s-a îndepărtat de familia ei. Ieșea seara cu prietenii ei sau se furișa până la teatru. Bătrânul Zvi s-a opus la început, apoi a renunțat. La 17 ani, tânăra a cunoscut un avocat socialist pe nume Steinberg și s-a îndrăgostit de el.  Acesta i-a dat broșuri despre socialism și a luat-o la sărbătoarea de 1 Mai, care avea loc într-o pădure de lângă București. După patru ani, s-au certat. Steinberg s-a măritat cu Mitzi, prietena Anei. (El a murit între timp și Mitzi a plecat la Tel Aviv. A declarat săptămâna trecută că încă păstrează scrisori de la Ana, în care aceasta vorbește cu tandrețe despre dispărutul Steinberg,)
Tânăra Ana a început să predea ebraica la școala din cadrul sinagogii Templul Coral. Era o tânără subțire cu o personalitate echilibrată. Unul dintre elevii săi și-o amintește ca  fiind blândă și de treabă, cu un păr maro răvășit, pe care și-l tot dădea de pe frunte.
Tradiția Steinberg. Ana a studiat medicina la Universitatea București și mai târziu la Zurich. Acolo l-a cunoscut și s-a căsătorit cu Marcel Pauker, un student român scund și cu mustață, dintr-o bună familie burgheză. Urmând tradiția Steinberg, ea i-a dat lui Marcel să citească pamflete și l-a convertit la marxism. Apoi, Ana a renunțat la medicină și s-a dedicat vindecării omenirii pe alte căi.
În 1921, s-a alăturat micului Partid Comunist Român, care avea la acea vreme mai puțin de 100 de membri. Un an mai târziu, era deja în comitetul central al formațiunii. A fost arestată de câteva ori.
Ca majoritatea comuniștilor, a devenit celebră. Despre numele ei s-a auzit în Praga, Viena, Berlin, Paris. A învățat șapte limbi. În Paris, l-a cunoscut pe chipeșul Maurice Thorez, iar prietenia lor a fost mai mult decât politică. În 1933, împreună cu tovarășii săi comuniști Gheorghe Gheorghiu Dej și Constantin Doncea, Pauker a organizat greva de la București care s-a încheiat cu o luptă sângeroasă între muncitorii baricadați și trupele guvernamentale.
Ana a fost arestată, a evadat și a fost arestată din nou. Premierul Gheorghe Tătărăscu a trimis-o în judecată. Iuliu Maniu, liderul Partidului Țărănesc, a ajutat-o și a apărat public dreptul ei la liberă exprimare. A primit totuși o sentință de zece ani de închisoare. În detenție, Ana, care urâse dintotdeauna să coase, a devenit expertă în broderii, vânzând munca ei și a colegelor sale deținute. În timpul războiului civil spaniol, Ana, închisă la București, a brodat o eșarfă pentru La Pasionaria.
Revenirea acasă. În 1940, guvernul român a dat-o la schimb pentru politicianul naționalist român pe care rușii îl luaseră prizonier în Basarabia. Ana a plecat la Moscova, unde a aflat că soțul ei Marcel e implicat în problema troțkistă. Acesta a fost împușcat (potrivit unei versiuni) într-o cabină telefonică. Unii au susținut că Ana a depus mărturie împotriva lui.  Fără nici o remușcare pentru soarta lui Marcel, ea a devenit membru executiv al Comintern și a fost unul dintre semnatarii protocolului de “dizolvare” a Internaționalei a III-a. La o întâlnire, Andrei Vîșinski a remarcat-o pentru că a livrat rapid un raport. Vîșinski a dus-o la Stalin.
A organizat prizonerii de război români din divizia “Tudor Vladimirescu” a Armatei Roșii – numită astfel după un aprig lider al lumii rurale din secolul al XIX-lea care s-a răsculat împotriva boierilor. Concepția și stilul acestuia semănau foarte mult cu cele ale unui comunist modern. Iată un exemplu: “Nici o lege nu te poate împiedica să răspunzi la rău cu rău. Dacă un șarpe îți iese în cărare, lovește-l și ucide-l”.
Când România a fost “eliberată” de Armata Roșie, colonelul Ana Pauker s-a întors cu regimentul ei în țara din a căror sărăcie și închisori s-a ridicat. A răspuns răului cu rău și, în adevărata tradiție comunistă, binelui tot cu rău. Deoarece a vrut să mai coabiteze cu Partidul Liberal pentru o vreme, l-a lăsat încă doi ani pe Tătărescu, cel care o trimisese în închisoare, pe postul de ministru de Externe. Dar pe Maniu, care a ajutat-o, l-a trimis la închisoare. A declarat: “La bătrânețe, Maniu își merită odihna”. Maniu este acum pe moarte, în spatele gratiilor.
Săptămâna prieteniei. Preocuparea lui Stalin - și a Anei – a fost cum să lege România de Moscova prin mijloace mai subtile și mai puțin costisitoare decât Armata Roșie. Sentimentele anticomuniste și antirusești ale poporului român au complicat situația. În 1945, marele și bunul prieten al Anei Pauker, Vîșinski, a venit la București. El a insistat ca Petru Groza să devină premier.
Groza este un egomaniac bogat care se consideră cel mai mare jucător de tenis de la Tilden încoace, cel mai mare amant după Casanova și cel mai rafinat bărbat după Lionel Strongfort. La 64 de ani, aleargă în fiecare zi, înainte de micul dejun, câte trei mile. Îi place ca propriul bodiguard, care poartă de asemenea un Luger, să îi arbitreze meciurile de tenis. Groza trișează și adversarii săi nu comentează decât rareori. Cu toate acestea, este ca o plastilină în mâinile Anei. Merge la doamna Pauker, înainte de a părăsi funcțiile sale oficiale, și întreabă: “Mai aveți nevoie de mine?” Vîșinski a observat puterea Anei asupra lui Groza. Când a plecat din România, Vîșinski a declarat: “Mă simt foarte ușurat”.
Unul dintre ultimele acte importante ale Regelui Mihai, dinaintea abdicării sale, doi ani și jumătate mai târziu, a fost să o numească pe fiica lui Zvi Rabinsohn ca ministru de Externe. Acest lucru s-a întâmplat în timpul Săptămânii prieteniei sovieto-române.
Orașul amanetului. Astăzi, există mai puțin de 50.000 de soldați ai Armatei Roșii în România, dar, staționați în puncte cheie din țară, sunt suficienți. De asemenea, Moscova a strămutat circa 20.000 de familii rusești în jurul Constanței, pe coasta strategică a Mării Negre. Prin șapte “Sovromuri” uriașe (societăți mixte sovieto-române), rușii controlează aproape complet transporturile, petrolul, lemnul, băncile și orice altceva pe care pot să pună mâna, inclusiv mica industrie românească a filmului. Un proverb românesc acoperă foarte bine situația: “Când te ajută Rusia, înseamnă că îți va lua ceva”.
Țăranii sunt obligați să predea o cotă fixă din cerealele lor chiar dacă recolta e proastă și nu le mai rămâne mai nimic. Recent, țărani din Banat au dat foc recoltelor în semn de protest împotriva sistemului. Un vizitator a descris Bucureștiul ca “un oraș cu aerul unui amanet”. Singurul mod în care clasa de mijloc românească poate supraviețui este prin vinderea treptată a ceea ce au. Cei câțiva care încă mai dețin afaceri speră, de fapt, să fie naționalizate. Noile legi care privesc “sabotajul economic” îi pot trimite pe oamenii de afaceri în închisoare chiar și pentru o afacere banală. După cum spunea un comerciant: “Cărăm după noi, în buzunar, 25 de ani de muncă silnică”.
Menaj. Treaba unei femei (și a unui comunist) nu se termină niciodată. Ana are o mulțime de noi griji. Una se referă la ceea ce foștii stăpâni ai României, turcii, au numit bacșiș. Un român a afirmat, după ce Roșii au preluat puterea: “Singurul guvern cinstit pe care-l poate avea România este cel care rezistă la putere suficient de mult pentru a le da tuturor șansa să-și umple buzunarele. Un oficial român simte că își poate permite să fie cinstit abia după ce a făcut suficienți bani din mită ca să își cumpăre o casă, să își educe copiii și să întrețină o amantă sau două. Roșii au pornit de la zero, așa că mai au mult de luptat de acum încolo”.
 Partidul Comunist, cu mai puțin de 2000 de membri înainte de război, s-a umflat până la 500.000. Mulți dintre noii roșii au dorit pur și simplu să participe la bacșiș. Până de curând, noul regim a vândut vize de ieșire din țară pentru 5000 până la 10.000 de dolari. Oficialii, și chiar comuniștii obișnuiți,  au aglomerat stațiunile montane, jucând milioane de lei la cazinouri.
Ana Pauker, incoruptibilă, a început să facă curat chiar din ziua în care a devenit ministru de Externe. Timp de două zile, cât a durat curățenia, ministerul ei a fost înconjurat de trupe. A epurat inclusiv trei liftieri. În ultimele săptămâni, marii șefi comuniști s-au rostogolit spre închisoare într-un număr la fel de mare ca al bețivilor dintr-o sâmbătă noaptea. Ana a trebuit să transforme două teatre în închisoare. Printre cei arestați: frumoasa Florica Bagdasar, ministra Sănătății Publice, generalul Mihai Lascăr, din divizia Tudor Vladimirescu, generalul Constantin Ionescu, șeful Statului Major, Constantin Doncea, viceprimar al Bucureștiului, colonel în Armata Roșie, membru al Comitetului Central comunist și vechi tovarăș de-al Anei Pauker. Ea a declarat: “Doncea s-a molipsit de obiceiurile burgheze… Îi sfătuiesc pe toți comuniștii să nu se culce pe lauri și să ia aminte la această lecție….”
Ana poate emite pretenții zilele acestea. În iunie anul trecut, într-o discuție despre planurile pentru primirea prim-ministrului ungur Lajos Dinnyes, a declarat: “Am auzit că lui Dinnyes îi place să-i fie oferite fete. Acest lucru nu se va întâmpla la București. Nu îmi voi da acordul oficial”. Comuniștii unguri, jigniți de atitudinea ei, au susținut că tovarășul Dinnyes și-a găsit singur fete, fără ajutor de la tovarășa Pauker.
Cina pentru copii. Ana se confruntă cu o problemă mai mare decât morala roșilor din Balcani. Mulți dintre colegii de partid români sunt pătați de erezia “naționalistă”.
Vechiul lider al partidului, Lucrețiu Pătrășcanu, a fost eliminat de la Ministerul Justiției și închis, împreună cu nevasta lui, în urmă cu câteva luni. Nu a fost vorba de bacșiș în acest caz. Păcatul său a fost că a dorit un comunism românesc pentru România, mai degrabă decât unul rusesc.
Balcanii clocotesc din cauza bătăliei dintre Ana și “naționaliști”. Un român care locuiește într-un oraș de lângă frontieră i-a spus unui american: “În fiecare noapte, e plin de comuniști anti Pauker care fug în Iugoslavia și de comuniști anti Tito care fug în România.”
Între timp, printre aceste bătălii pe jumătate ascunse, viața are unele compensații pentru Ana. Cele două fiice ale ei, Maria și Tania (ambele la 20 de ani), sunt alături de ea. Este foarte mândră de Maria, care a fost educată în Franța sub supravegherea lui Maurice Thorez. Fiul ei Vladimir este locotenent în armata română. Uneori, Ana pleacă de la câte o întâlnire spunând: “Trebuie să merg să pregătesc cina pentru copiii mei.”
Agenții și diplomații comuniști care se întorc din Vest nu uită niciodată să-i aducă Anei cadouri. Ciorapii de damă sunt în special bineveniți. Ca multe femei grase, are glezne masive. Trăiește bine și iubește mâncarea bună – deși disprețuiește luxul celor mai mulți dintre comuniștii români. Uneori, după o întâlnire târzie, tovarășii vin acasă la ea, iar ea cotrobăie prin bucătărie, pregătind o gustare. Face o omletă minunată.
Zborul dintre păgâni. Bătrânul Zvi, tatăl ei, nu ar locui în țara pe care o conduce Ana. În urmă cu doi ani, Zvi a venit la ea cerându-i ajutorul pentru un grup de evrei români. L-a primit cu amabilitate într-o sâmbătă după-amiază. A adus cafea și prăjituri. Zvi a explodat: “Cum îndrăznești să îmi oferi cafea fierbinte de Sabat. Ai înnebunit?” Ana, încercând să-și calmeze tatăl, l-a condus în bucătărie și i-a arătat filtrul electric. I-a explicat că, din moment ce nimeni nu a fost nevoit să aprindă un chibrit, nici o regulă religioasă nu a fost încălcată, dar el a numit filtrul o mașină diavolească și a plecat.
La scurt timp după acel moment, Zvi a declarat că nu mai vrea să trăiască printre toți acești “păgâni” și a plecat în Palestina. Ana Pauker i-a oferit o escortă până la graniță.
Sâmbăta trecută, în livingul său din Mikve Israel, Zvi a amintit faptul că Ana a renunțat la religia sa. Dar este totuși tatăl ei și i-a luat apărarea. “Fiecare persoană are dreptul la propria viață”, a declarat. “Este femeie în toată firea acum”. S-a gândit o vreme. “A fost o fiică bună. A fost o fată bună”, a declarat, mișcându-și mâna stângă în sus și în jos, pentru a-și accentua spusele.
Zvi nu s-a referit la măreața și fioaroasa Ana Pauker, ci la fetița cu părul castaniu care era  blândă cu copiii mici și care ura savarinele.