Ce e un om , ori un an ,sau un mileniu?
Toate trecătoare luate implacabil de valul timpului
și cu valul laolată se vor risipi
înghțite câte unul în câte unul în uitarea neagră a orizontului din zare care va fi în briză mării fără tine .
D.Sin.
Poreclă Sile this Millennium Pseudonime sile_this_millennium
Infruntare incredibila intre Ion Iliescu si Ion Cristoiu: "Prostie si ticalosie" versus "mumia de la Moscova"
de
Bogdana Boga
Sambata, 25 Iulie 2015, ora 08:29
Alegerea lui Liviu Dragnea in fruntea PSD, ca interimar, cu sprijinul declarat al lui Ion Iliescu si in fata Rovanei Plumb, sustinuta fatis de Victor Ponta, a starnit un val de reactii si comentarii pe intreaga scena politica, dar si in mass-media. Cunoscut
pentru comentariile sale acide si scenariile politice mai mult sau mai
putin plauzibile pe care le posteaza zilnic pe blog, jurnalistul Ion Cristoiu
l-a atacat vehement pe Iliescu pentru alegerea facuta la Comitetul
Executiv al PSD. Vineri seara, a venit si replica la fel de virulenta a
fostului presedinte la adresa "unui personaj plin de frustrari si de rautate, cum este Ion Cristoiu".
Cristoiu
considera ca prin revenirea la putere a lui Dragnea, "dupa cinci ani de
frustrare, baronii PSD si-au luat partidul inapoi", iar "PSD s-a intors
la FSN-ul lui Ion Iliescu, acest partid al pitecantropiei politice din primii ani postdecembristi".
"Ca
un simbol al acestei intoarceri in timp la partidul democratiei
originale, la cosmarurile mineriadelor, la limbajul de lemn neocomunist,
la intrigile de tip bolsevic, la sedinta CExN a participat si Ion
Iliescu. Nu numai c-a participat, dar a avut si un cuvant greu de spus
in lovitura data de Liviu Dragnea. La finele sedintei, dupa ce s-a vazut
presedintele PSD, Liviu Dragnea a tinut sa-i multumeasca mumiei aduse direct din Mausoleul lui Lenin din Piata Rosie de la Moscova special pentru a intoarce PSD la vremurile FSN-ului sovietic", scrie pe blog Ion Cristoiu.
Jurnalistul
nu se opreste aici. Sustine ca Iliescu ar fi venit la sedinta, "cu
prisnite cu tot", ca sa mai doboare un dusman, pe Victor Ponta.
Cristoiu arata ca Victor Ponta i-a devenit inamic lui Ion Iliescu cand Sebastian Ghita, amicul premierului, "a vorbit de necesara despartire a PSD de comunismul de tip stalinist intruchipat de Ion Iliescu".
Cristoiu vorbeste de o lunga lista a "celor rapusi de Ion Iliescu", de-a lungul timpului.
Jurnalistul
face referire si la "cei peste o mie de oameni nevinovati ucisi in
decembrie 1989 in diversiunea cu teroristii initiata si dirijata de Ion
Iliescu pentru a-l putea asasina pe dusmanul lui de moarte, Nicolae Ceausescu"
si aduce in discutie si "mineriada din iunie 1990 initiata si dirijata
de Ion Iliescu pentru a-i rapune pe cei din Opozitie", dar si "mineriada
din septembrie 1991, initiata si condusa de Ion Iliescu pentru a-l
rapune pe Petre Roman".
Cristoiu se intreaba "cum de reuseste mumia asta sa domine un partid si la 85 de ani?" si aminteste ca "Ion Iliescu l-a cunoscut ca student pe Stalin, a lucrat cu Dej, a lucrat cu Nicolae Ceausescu".
Pe
finalul postarii, Cristoiu scrie ca la varste inaintate "oamenii se
gandesc la Marea Trecere, drept pentru care merg la Biserica, si se
roaga sa li se ierte pacatele", in schimb, Iliescu "merge la sedintele
PSD, printre tineri care i-ar putea fi nepoti si intr-un gest de pedofilie politica si trage sfori pentru doborarea unuia si suirea altuia".
Iliescu acuza frustrari si minciuni ordinare
In
replica la toate aceste acuzatii si jigniri, fostul presedinte Ion
Iliescu arata ca nu si-a facut niciodata "iluzii in legatura cu
probitatea profesionala a lui Ion Cristoiu. Si nici in legatura cu
rectitudinea sa morala".
"Nu am raspuns mojiciilor sale, ascunse in spatele libertatii de exprimare, mojicii care tin loc de analiza politica onesta si obiectiva. Nu sunt alergic la critica,
dimpotriva. Nu cred ca a fost - si este - lider politic post-decembrist
care sa fi fost criticat - si jignit - cum am fost si sunt eu. Stiam la
ce sa ma astept, asa ca mi-am asumat toate consecintele implicarii in
viata publica romaneasca. Nu accept si nu voi accepta insa, indiferent
daca asta va atrage inca un potop de imunditati din partea unui personaj plin de frustrari si de rautate, cum este Ion Cristoiu, proferarea unor minciuni ordinare in ceea ce ma priveste", scrie la randul sau peblog Ion Iliescu.
Apoi,
fostul sef de stat incearca sa demonteze acuzatiile, sustinad ca "FSN
nu a fost, cum crede Ion Cristoiu, un partid al pitecantropiei politice.
Este treaba domniei sale pe cine si cum a servit si serveste. FSN, cu
toate limitele si erorile sale - proprii tuturor partidelor din
tranzitia spre democratie - a fost un partid responsabil".
Referitor la mineriade, Iliescu se mai apara spunand ca "violente sociale au fost si in perioada mandatului presedintelui Emil Constantinescu. Poate batalia de la Costesti ii mai spune ceva obiectivului jurnalist".
Cat despre faptul ca inca este implicat in viata politica, Iliescu scrie:
"Place
sau nu lui Ion Cristoiu, ca fost presedinte al Romaniei, ca fost
presedinte al PSD, si actual presedinte de onoare al partidului, am
niste obligatii si niste responsabilitati. Pe care inteleg sa mi le
exercit, in fata romanilor, a membrilor si simpatizantilor PSD. Nu este
nici bolsevism, nici dejizm, nici ceausism".
Si pentru ca cea mai
buna aparare e atacul, Iliescu se ironic daca "responsabilitatile lui
Ion Cristoiu in presa comunista erau cumva semn al aderentei sale la
democratia liberala si atasament la valorile nepieritoare ale
capitalismului, sau cum? Ca altminteri n-are de dat lectii nimanui,
pentru ca nu are indreptatirea morala s-o faca".
Jignirile curg de ambele parti, Iliescu vorbind de oameni ca Ion Cristoiu care "au construit, din prostie, sau din ticalosie, imaginea unei Romanii dominata de baroni locali" si care debiteaza "astfel de clisee penibile".
Fostul presedinte sustine ca alegerea lui Liviu Dragnea a fost rezultatul unui proces democratic, si nu expresia vointei sale.
"Eu
am avut un singur vot. Este o solutie tranzitorie (...) eu l-am
sprijinit pe Victor Ponta si atunci cand a fost ales in fruntea PSD, si
in toti acesti ani, cat a condus partidul, si a fost si este
prim-ministrul Romaniei. Ceea ce am spus despre Liviu Dragnea nu este un
gest impotriva lui Victor Ponta. Nu am de ce a-mi renega pozitia de
sprijin fata de Ponta. Mi-am asumat-o, o respect si sunt consecvent in
aceasta directie".
In finalul postarii, Iliescu scrie ca "restul laturilor care tin loc de analiza
in compunerea lui Ion Cristoiu nici nu merita amintite. Ele nu sunt
decat expresia frustrarilor sale, dar si a inconsistentei gandirii si
actiunii, ca jurnalist, si ca persoana publica. Credibilitatea nu se
construieste si nici nu se mentine cu injuraturi ordinare, cu minciuni
si cu lipsa de respect fata de propriii cititori.
Sa stea
linistit Ion Cristoiu: nu este Tudor Arghezi, si nici atacul lui la
adresa mea un nou "Baroane!" El, din "bube, mucegaiuri si noroi" nu
scoate, spre deosebire de Arghezi, "frumuseti si preturi noi". Scoate
doar bube, mucegaiuri, si noroi. Asta explica multe. Inclusiv imundul
"Gand de vineri". Nu este un drept la replica. Este doar o precizare,
pentru oameni onesti, ce gandesc cu mintea lor, indiferent care este
pozitia lor fata de mine. Poate ma repet: democratia, ca si libertatea
de exprimare, implica si responsabilitatea fiecaruia dintre noi. Cand
uitam de responsabilitate, cadem in mocirla in care se scalda Ion
Cristoiu", conchide Iliescu.
Atacul
la Ion Iliescu a fost lansat initial chiar miercuri seara. Deputatul
Sebastian Ghita, fost membru al PSD si apropiat al premierului Victor
Ponta, a comentat rezultatul votului din CEx al PSD apreciind ca "toti
cei din PSD s-au razbunat pe Ponta".
Ghita a declarat, intr-o
interventie telefonica la postul B1 TV, ca Ion Iliescu, pe care-l
numeste "nostalgic si protejat al Moscovei", nu trebuia sa-l sustina pe
Liviu Dragnea la conducerea PSD. Dragnea, noul sef interimar, a zdrobit-o pe Rovana Plumb
"Domnul
Ion Iliescu nu se abtine si nu poate sa lase aceasta Romanie in pace,
vrea sa arate tot timpul ca are dreptate. Cred ca i-a facut un rau lui
Dragnea, care astazi este propusul lui Iliescu. Cred ca dupa
euro-atlanticul Ponta, astazi Iliescu ni l-a propus pe Dragnea. (...)
Am inteles ca cei din PSD s-au razbunat pe Ponta ca a pierdut alegerile,
dar puteau sa amane aceasta razbunare, ca nu le prinde bine", a
declarat Ghita.
Urmareste Ziare.com si pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Ziare.com.
Deznodământul revoltei grecești arată că asistăm la o etapă nouă din
istoria post-națională a Europei și că națiunile periferice dobândesc un
statut mai asemănător claselor sociale din arhitectura vechilor state
națiuni.
În cele din urmă,
guvernul Tsipras a uimit pe toată lumea. Dar nu pentru amploarea
revendicărilor sau pentru organizarea unui referendum, ci pentru felul
cum a cedat, punând în aplicare exact măsurile împotriva cărora ridicase
întreaga Grecie. Un economist citat cu asiduitate în virtutea
celebrității sale, Paul Krugman, spunea deunăzi la CNN că nu ar fi
crezut ca grecii să afișeze o postură radicală fără să aibă niciun plan
de rezervă. Prin urmare, unii
dintre cei care îl încurajau pe premierul Tsipras îi atribuiau acestuia
intenții pe care nu le avea. Bunăoară, unii păreau încredințați că
planul nemărturisit al lui Alexis Tsipras ar fi fost acela de a scoate
Grecia din zona euro. S-a dovedit apoi că s-au înșelat cu toții și că el
nu a acționat ca un lider guvernamental - în sensul tradițional al
termenului - ci ca un lider de sindicat. Nu întâmplător el însuși și
susținătorii săi au subliniat insistent că au primit un mandat popular
ferm pe care referendumul din 5 iulie l-a reconfirmat și întărit. E adevărat că și
un guvern național are nevoie de un mandat popular, dar un asemenea for
mai deține, teoretic, și o importantă rezervă de gândire proprie, o
rezervă strategică, așa-spunând, manifestând, inevitabil, un anumit
decalaj față de gândirea comună. E un mic paradox aici, căci, pe de o
parte, democrațiile pretind transparență și dezbatere largă, dar, pe de
alta, tot ele cer liderilor o competență superioară, prin care ar trebui
să înțelegem și forța morală de a asuma riscuri. Alexis Tsipras,
în schimb, a fost expresia integrală a gândirii comune și a mandatului
popular primit la alegeri și la referendum. El nu putea asuma niciun
risc, căci nu avea o gândire proprie, nu avea ”un proiect de țară”, cum
se mai spune încă la noi (dar nu pentru multă vreme), acționând de fapt
asemenea unui lider de sindicat condus de un mandat imperativ. Conform
sensibilităților recente, Tsipras a întruchipat liderul democratic ideal
și nu este întâmplător că a fost admirat în multe locuri, inclusiv în
România. Mulți și-ar dori un lider ca Tsipras, s-a spus de atâtea ori,
tocmai pentru că el s-a identificat cu poporul fără rest. Dar tocmai de
aici i s-a tras și înfrângerea lamentabilă. Căci din clipa în care
resursele sale de negociere se epuizaseră, el a rămas complet golit de
orice proiect și de orice idee, acceptând tot ceea ce respinsese
inițial. Din acel moment el a făcut figura liderului de sindicat care
trădează, trecând de partea administrației. Prin comparație cu el, Yanis
Varoufakis a rămas rebelul perfect, omul inflexibil și loial cauzei
sale până la capăt, marginalul care preferă iubirea și respectul
companionilor în detrimentul succesului cinic. Întreaga poveste a
semănat mai mult cu un episod din istoria stângii revoluționare, cu
radicali și moderați și, bineînțeles, cu eternii oportuniști. Pe scurt, Grecia
nu a acționat ca o țară în sensul pe care acest termen îl mai avea în a
doua jumătate a secolului trecut și poate și în primul deceniu al
acestui secol, ci ca o clasă socială. Atașamentul grecilor față de
Europa ar trebui înțeles nu atât ca mesaj ”luminat”, ”rațional”, ca
expresie a păturii culte care ar înțelege exigențele continentului, ci
ca sentiment profund al dependenței și al propriei neputințe economice.
Dacă grecii ar mai fi gândit în termeni naționali, ei n-ar fi putut
exclude ieșirea din zona euro și reconstruirea propriei economii pe alte
temeiuri. A fost cu totul surprinzător că abandonarea monedei comune a
fost considerată o soluție validă de economiștii americani sau germani,
dar nicio grupare și niciun lider relevant din Grecia nu au luat-o măcar
în considerare. Dimpotrivă, Tsipras și Varoufakis, liderii democratici
”ideali”, au considerat ieșirea din euro ca o inadmisibilă alungare din
paradis. Deznodământul
revoltei grecești ne arată că asistăm la o etapă nouă din istoria
post-națională a Europei și că națiunile periferice dobândesc un statut
mai asemănător claselor sociale din arhitectura vechilor societăți
cuprinse în statele națiuni. Este interesant că, înainte de referendum,
un înalt prelat grec s-a exprimat în favoarea lui ”Da”, mesajul său
fiind preluat cu uimire și cu satisfacție în anumite cercuri românești.
Unii s-au grăbit să anunțe că Biserica Ortodoxă din Grecia este
”proeuropeană”, adică ”luminată” și ”corect orientată”, deși mult mai
semnificativă a fost tocmai tăcerea Bisericii și nu participarea ei. Nu
suntem siguri că descifrăm corect înțelesul acestei neutralități, dar
bănuim că Biserica greacă s-a repliat pe sine, intuind că vor sosi
momente în care ea însăși va fi nevoită să se decupleze de planul
național cu care s-a identificat atât de puternic. Supraviețuirea ei va
depinde de această disociere, care nu va exclude etnicul și ceea ce ține
de tradițiile vernaculare, dar care vor fi asumate regresiv, ”dincoace”
de ideea de națiune. Românii au făcut
ei înșiși un pas în această direcție post-națională, dar nu prin revoltă
împotrivă diriguitorilor Europei, ci prin migrație. Grecii s-au
constituit în ”sindicat” revendicativ, adoptând în Europa o postură
exclusiv socială (spre deosebire de ”rebelii” britanici), românii însă
au plecat cu milioanele în emigrație, ceea ce revine în cele din urmă la
același lucru, căci ambele conduite înseamnă abandonarea națiunii ca
mod de viață. În măsura în care nu doresc sau nu pot să se asimileze,
românii din emigrație reprezintă la rândul lor o avangardă a acestei
existențe post-naționale, identificându-se sociologic cu o categorie
socială.
„România liberă“ continuă serialul
„Personalitați române pe coperta revistei Time“, dedicat celor șase nume
importante din istoria României care au ocupat prima pagină a reputatei
publicații americane. Mai jos, găsiți articolul integral dedicat
liderei comuniste Ana Pauker, prima femeie din lume care a devenit
ministru de Externe. 20 septembrie 1948 Deși
este sâmbătă, în Israel plajele sunt aglomerate, mâncarea este pusă pe
foc, iar un guvern modern continuă afacerile sale obișnuite. Însă în
casa lui Zvi (Herș - n.r.) Rabinsohn, ziua Domnului este respectată.
Într-un living mobilat minimal, la Mikve Israel (o școală de agricultură
de lângă Tel Aviv), fiul său Solomon (Zalman – n.r.) citește cu voce
tare din Biblie. Zvi, un bătrân fragil cu o lungă barbă albă, stă pe
canapea ascultând. Tocmai atunci, un ziarist american intră pe ușă
pentru a pune câteva întrebări despre un alt membru al familiei. Solomon
închide Biblia fără nici o tragere de inimă. “Nu pot vorbi despre sora
mea sau despre copilăria noastră”, spune. Vocea sa liniștită, de
profesor – este profesor de ebraică clasică la școală – nu transmite
nici afectare, nici dezaprobare. “Ea este o persoană foarte importantă,
iar eu sunt un om simplu. Nu îmi place să ne lăudăm”. Nevasta
lui Solomon crede că într-o lume corectă soțui ei educat ar trebui să
fie considerat, acasă în România, cel puțin la fel de important ca sora
lui. “Am putea să vă povestim multe dacă am vrea”, susține. Soțul îi
cere să tacă. Dar ochii căprui ai bătrânului Zvi se luminează atunci
când vine vorba de fiica lui. Se ridică cu nerăbdare. “A fost o fată
foarte inteligentă”, spune. “Am crescut-o în cea mai strictă cale
ortodoxă”. Femeia despre care ei nu prea
îndrăznesc să vorbească este, de fapt, cea mai puternică femeie în
viață, iar milioane de oameni la fel de simpli precum Rabinsohnii
depind de ea pentru viață, pâine și îndrumare spirituală. A lăsat cu
mult în urmă străzile murdare din București unde tatăl ei a învățat-o
pentru prima dată noțiunile de câpătâi despre bine și rău din Vechiul
Testament. L-a abandonat pe Dumnezeul gelos al tatălui ei pentru o altă
credință. Ea este Ana Rabinshohn Pauker, o comunistă și o figură
centrală în lupta pentru lume. Femeia care vorbește cu Stalin.
Acum este grasă și urâtă, dar pe vremuri era slabă și (își amintesc
prietenii ei) frumoasă. Cândva era inimoasă, timidă și plină de
compasiune pentru cei oprimați, căci era una dintre ei. Acum este rece
ca Dunărea înghețată, îngâmfată ca un boier pe pământurile sale bogate
și nemiloasă ca o coasă în grânele Moldovei. Și-a
petrecut aproape toată viața în locuințe sărăcăcioase și șase ani în
închisorile românești. Acum locuiește în trei case impozante, mutându-se
aproape în fiecare noapte, deoarece se teme să nu fie asasinată. (Ca o
compensație pentru faptul că și alți români își mută locurile de dormit
în fiecare noapte, deoarece se tem de poliția secretă a Anei). Una
dintre casele ei a aparținut prințului Brâncoveanu. Alta a aparținut lui
Nicolae Malaxa, un mare industriaș și speculator. Iar cea de a treia a
aparținut roșcatei Magda (Elena – n.r.) Lupescu, amanta și, în prezent,
soția fostului rege Carol al II-lea. Ana i-a
înlocuit pe toți. Puterea aristocraților, industriașilor, playboy-ilor
regali și a concubinelor lor a trecut în mâna ei. Ea conduce România.
Funcția ei este de ministru de Externe, dar poziția sa este de
guvernator al lui Stalin. Din cele șapte telefoane de pe biroul său,
unul, se spune, are linie directă cu Kremlinul. Întrebată dacă are
permisiunea să îl sune pe Stalin la orice oră, Ana a răspuns: “Când
apare o ocazie, îl pot contacta”. Femeia care urăște și se supune.
Ea nu a obținut puterea așa cum a făcut-o Lupescu, dar nici cum au
visat partizanele feministe din tinerețea Anei. A trecut prin 30 de ani
de luptă în Partidul Comunist, la care a contribuit cu un mare curaj și
cu o minte bună, chiar strălucită. A obținut, totuși, șefia printr-o
loialitate oarbă care i-a permis să treacă toate testele, inclusiv
epurarea din partid a soțului ei. Ea aparține
extraordinarei grupări a Amazoanelor Roșii care i-au slujit pe șefii
roșii. Sunt discipole dedicate și pline de ură, calități pe care
partidul le apreciază tot mai mult. Iată câteva dintre colegele amazoane
ale Anei: Dolores Ibarruri din Spania, La Pasionaria (acum locuind în
Franța), fiică și soție de miner, al cărui comunism s-a dezvoltat în
galerii. A crescut printre greve, revolte, șomaj, morți subite. Ea are
doi copii, pe care i-a menționat în încrâncenatele sale discursuri din
timpul Războiului Civil prin care îndemna femeile din Spania să pună
cauza înaintea soților și copiiilor (“E mai bine să fii văduva unui erou
decât soția unui laș ordinar”). Jeannette Vermeersch din
Franța, care a pornit ca muncitoare în Lille și a locuit mai mulți ani
cu Maurice Thorez, cu care s-a căsătorit în cele din urmă. Are
reputația unei activiste dure, inteligente. Colegii săi o plac pentru că
este genul de soție dintr-o bucată, fără nazuri, pentru Thorez (și
pentru comunism), care poate vorbi și despre prețul untului. Herta
Kuusinen din Finlanda, o intelectuală curată, acum ministru fără
portofoliu, și soția comunistului Yrjo Leino, pe care îl domină. Herta a
moștenit comunismul de la tatăl ei, Otto Kuusinen, un veteran al
partidului. Ting Ling din China, o nevrotică romantică.
Bunicul ei a fost înalt oficial în timpul domniei manciuriene, iar tatăl
un playboy care a cheltuit mare parte din avere înainte de a muri. Mama
văduvă a predat la școală și, săracă, s-a îndreptat către Partid.
Căutând propriile motive pentru a o urma pe mama sa, Ting a spus: “Mi-a
fost frică de disciplina de partid. Principalul meu stimulent a fost să
devin eroină și faimoasă în toată lumea.” Ella Reeve
(“Mama”) Bloor, din SUA, o rebelă idealistă. Ea provenea dintr-o veche
familie colonialistă. La 14 ani, a cerut ca numele să-i fie scos din
scriptele Bisericii Presbiteriene din Bridgeton, New Jersey, deoarece a
considerat că nu e corect ca unele persoane să fie trimise în iad și
altele în rai. A fost, pe rând, o sufragetă, prohibiționistă, adeptă a
Mișcării Etice, a taxei unice, partizană a lui William Jennings Bryan,
Eugene Debs și Upton Sinclair. Când a avut loc Revoluția din Rusia, și-a
găsit casa spirituală pe care o căutase de atâta vreme. Bastioanele cu creneluri.
Ana este mult mai puternică decât toate aceste femei. Stăpânirea sa se
extinde dincolo de cele 92.000 de mile pătrate ale României și de
populația de 16,5 milioane de oameni. Ea este cea mai importantă
comunistă din statele de la Baltică la Adriatică, unde peste 100 de
milioane de oameni formează scutul Rusiei împotriva atacurilor și, în
același timp, rampă de lansare pentru agresiunea rusească. Polonia,
Cehoslovacia, Ungaria, România, Bulgaria, Iugoslavia, Albania sunt
sateliții unei puteri care intenționează să facă toată lumea satelitul
său. Cominformul, fondat anul trecut în Polonia,
este instrumentul comunist a cărui menire este de a lega sateliții de
Rusia. Ana, prin loialitatea ei fermă față de Stalin, a promovat în
Cominform. Acum, Andrei Jdanov, pe vremuri maestrul spiritual al
rețelei, a murit. Tito, altădată cel mai puternic membru al
organizației, este în dizgrație. (Șefia Cominformului a fost transferată
formal de la Belgrad la București). Wladyslaw Gomulka, din Polonia,
co-președinte alături de Jdanov al primei întâlniri Cominform, a fost
retrogradat după o ceartă cu Moscova. Albania a fost eliminată prin
dezertarea lui Tito. Puterea comunistă în Cehoslovacia nu este
consolidată încă. Astfel, Ana, de încredere și nemiloasă,
a ieșit în față; toporul bătrânului partid are o nouă muchie tăioasă.
Este citată mult mai des și mult mai reverențios în presa satelită decât
oricare dintre comuniștii ne-ruși. La conferința Dunării, Andrei
Vîșinski din Rusia și-a făcut un obicei din a se întoarce către ea
pentru a-i cere un sfat, ignorându-i pe ceilalți delegați roșii. Acesta
se străduiește să o învețe despre tehnica conferinței. Evident, este
antrenată pentru un rol internațional mai important. Citeşte opinia istoricului Cristian Vasile despre adevărurile şi exagerările din articolul TIME despre Ana Pauker Gândacii striviți.
Ana Pauker s-a născut (1893) în București, unde tatăl ei, Zvi
Rabinsohn, era măcelarul care tăia animalele în concordanță cu regulile
evreiești. România nu era în acele vremuri un loc plăcut, mai ales
pentru evrei. Țăranii, lucrând solul cel mai bogat din Europa pentru
stăpânii lor boieri, au fost educați să dea vina pe evrei pentru toate
necazurile lor. Persecuțiile erau frecvente. Ana a
mers la școala evreiască de pe strada Anton Pann. Era bună la cursuri
și iubea poezia. A avut puțini prieteni. Unul dintre aceștia a fost o
fată pe nume Mitzi, care iubea savarinele. Într-o noapte, Mitzi a luat-o
pe Ana la o patiserie, care s-a uitat cu jind la savarine. “Arată ca
niște gândaci striviți”, a spus. Impactul pe care Ana îl are asupra
celorlalți era puternic încă de atunci. Mitzi nu a mai mâncat savarine
ani de zile după această comparație. Curând, Ana
s-a îndepărtat de familia ei. Ieșea seara cu prietenii ei sau se furișa
până la teatru. Bătrânul Zvi s-a opus la început, apoi a renunțat. La
17 ani, tânăra a cunoscut un avocat socialist pe nume Steinberg și s-a
îndrăgostit de el. Acesta i-a dat broșuri despre socialism și a luat-o
la sărbătoarea de 1 Mai, care avea loc într-o pădure de lângă București.
După patru ani, s-au certat. Steinberg s-a măritat cu Mitzi, prietena
Anei. (El a murit între timp și Mitzi a plecat la Tel Aviv. A declarat
săptămâna trecută că încă păstrează scrisori de la Ana, în care aceasta
vorbește cu tandrețe despre dispărutul Steinberg,) Tânăra
Ana a început să predea ebraica la școala din cadrul sinagogii Templul
Coral. Era o tânără subțire cu o personalitate echilibrată. Unul dintre
elevii săi și-o amintește ca fiind blândă și de treabă, cu un păr maro
răvășit, pe care și-l tot dădea de pe frunte. Tradiția Steinberg.
Ana a studiat medicina la Universitatea București și mai târziu la
Zurich. Acolo l-a cunoscut și s-a căsătorit cu Marcel Pauker, un student
român scund și cu mustață, dintr-o bună familie burgheză. Urmând
tradiția Steinberg, ea i-a dat lui Marcel să citească pamflete și l-a
convertit la marxism. Apoi, Ana a renunțat la medicină și s-a dedicat
vindecării omenirii pe alte căi. În 1921, s-a
alăturat micului Partid Comunist Român, care avea la acea vreme mai
puțin de 100 de membri. Un an mai târziu, era deja în comitetul central
al formațiunii. A fost arestată de câteva ori. Ca
majoritatea comuniștilor, a devenit celebră. Despre numele ei s-a auzit
în Praga, Viena, Berlin, Paris. A învățat șapte limbi. În Paris, l-a
cunoscut pe chipeșul Maurice Thorez, iar prietenia lor a fost mai mult
decât politică. În 1933, împreună cu tovarășii săi comuniști Gheorghe
Gheorghiu Dej și Constantin Doncea, Pauker a organizat greva de la
București care s-a încheiat cu o luptă sângeroasă între muncitorii
baricadați și trupele guvernamentale. Ana a fost
arestată, a evadat și a fost arestată din nou. Premierul Gheorghe
Tătărăscu a trimis-o în judecată. Iuliu Maniu, liderul Partidului
Țărănesc, a ajutat-o și a apărat public dreptul ei la liberă exprimare. A
primit totuși o sentință de zece ani de închisoare. În detenție, Ana,
care urâse dintotdeauna să coase, a devenit expertă în broderii, vânzând
munca ei și a colegelor sale deținute. În timpul războiului civil
spaniol, Ana, închisă la București, a brodat o eșarfă pentru La
Pasionaria. Revenirea acasă. În 1940,
guvernul român a dat-o la schimb pentru politicianul naționalist român
pe care rușii îl luaseră prizonier în Basarabia. Ana a plecat la
Moscova, unde a aflat că soțul ei Marcel e implicat în problema
troțkistă. Acesta a fost împușcat (potrivit unei versiuni) într-o cabină
telefonică. Unii au susținut că Ana a depus mărturie împotriva lui.
Fără nici o remușcare pentru soarta lui Marcel, ea a devenit membru
executiv al Comintern și a fost unul dintre semnatarii protocolului de
“dizolvare” a Internaționalei a III-a. La o întâlnire, Andrei Vîșinski a
remarcat-o pentru că a livrat rapid un raport. Vîșinski a dus-o la
Stalin. A organizat prizonerii de război români din
divizia “Tudor Vladimirescu” a Armatei Roșii – numită astfel după un
aprig lider al lumii rurale din secolul al XIX-lea care s-a răsculat
împotriva boierilor. Concepția și stilul acestuia semănau foarte mult cu
cele ale unui comunist modern. Iată un exemplu: “Nici o lege nu te
poate împiedica să răspunzi la rău cu rău. Dacă un șarpe îți iese în
cărare, lovește-l și ucide-l”. Când România a
fost “eliberată” de Armata Roșie, colonelul Ana Pauker s-a întors cu
regimentul ei în țara din a căror sărăcie și închisori s-a ridicat. A
răspuns răului cu rău și, în adevărata tradiție comunistă, binelui tot
cu rău. Deoarece a vrut să mai coabiteze cu Partidul Liberal pentru o
vreme, l-a lăsat încă doi ani pe Tătărescu, cel care o trimisese în
închisoare, pe postul de ministru de Externe. Dar pe Maniu, care a
ajutat-o, l-a trimis la închisoare. A declarat: “La bătrânețe, Maniu își
merită odihna”. Maniu este acum pe moarte, în spatele gratiilor. Săptămâna prieteniei.
Preocuparea lui Stalin - și a Anei – a fost cum să lege România de
Moscova prin mijloace mai subtile și mai puțin costisitoare decât Armata
Roșie. Sentimentele anticomuniste și antirusești ale poporului român au
complicat situația. În 1945, marele și bunul prieten al Anei Pauker,
Vîșinski, a venit la București. El a insistat ca Petru Groza să devină
premier. Groza este un egomaniac bogat care se consideră
cel mai mare jucător de tenis de la Tilden încoace, cel mai mare amant
după Casanova și cel mai rafinat bărbat după Lionel Strongfort. La 64 de
ani, aleargă în fiecare zi, înainte de micul dejun, câte trei mile. Îi
place ca propriul bodiguard, care poartă de asemenea un Luger, să îi
arbitreze meciurile de tenis. Groza trișează și adversarii săi nu
comentează decât rareori. Cu toate acestea, este ca o plastilină în
mâinile Anei. Merge la doamna Pauker, înainte de a părăsi funcțiile sale
oficiale, și întreabă: “Mai aveți nevoie de mine?” Vîșinski a observat
puterea Anei asupra lui Groza. Când a plecat din România, Vîșinski a
declarat: “Mă simt foarte ușurat”. Unul dintre
ultimele acte importante ale Regelui Mihai, dinaintea abdicării sale,
doi ani și jumătate mai târziu, a fost să o numească pe fiica lui Zvi
Rabinsohn ca ministru de Externe. Acest lucru s-a întâmplat în timpul
Săptămânii prieteniei sovieto-române. Orașul amanetului.
Astăzi, există mai puțin de 50.000 de soldați ai Armatei Roșii în
România, dar, staționați în puncte cheie din țară, sunt suficienți. De
asemenea, Moscova a strămutat circa 20.000 de familii rusești în jurul
Constanței, pe coasta strategică a Mării Negre. Prin șapte “Sovromuri”
uriașe (societăți mixte sovieto-române), rușii controlează aproape
complet transporturile, petrolul, lemnul, băncile și orice altceva pe
care pot să pună mâna, inclusiv mica industrie românească a filmului. Un
proverb românesc acoperă foarte bine situația: “Când te ajută Rusia,
înseamnă că îți va lua ceva”. Țăranii sunt
obligați să predea o cotă fixă din cerealele lor chiar dacă recolta e
proastă și nu le mai rămâne mai nimic. Recent, țărani din Banat au dat
foc recoltelor în semn de protest împotriva sistemului. Un vizitator a
descris Bucureștiul ca “un oraș cu aerul unui amanet”. Singurul mod în
care clasa de mijloc românească poate supraviețui este prin vinderea
treptată a ceea ce au. Cei câțiva care încă mai dețin afaceri speră, de
fapt, să fie naționalizate. Noile legi care privesc “sabotajul economic”
îi pot trimite pe oamenii de afaceri în închisoare chiar și pentru o
afacere banală. După cum spunea un comerciant: “Cărăm după noi, în
buzunar, 25 de ani de muncă silnică”. Menaj.
Treaba unei femei (și a unui comunist) nu se termină niciodată. Ana are
o mulțime de noi griji. Una se referă la ceea ce foștii stăpâni ai
României, turcii, au numit bacșiș. Un român a afirmat, după ce Roșii au
preluat puterea: “Singurul guvern cinstit pe care-l poate avea România
este cel care rezistă la putere suficient de mult pentru a le da tuturor
șansa să-și umple buzunarele. Un oficial român simte că își poate
permite să fie cinstit abia după ce a făcut suficienți bani din mită ca
să își cumpăre o casă, să își educe copiii și să întrețină o amantă sau
două. Roșii au pornit de la zero, așa că mai au mult de luptat de acum
încolo”. Partidul Comunist, cu mai puțin de 2000 de
membri înainte de război, s-a umflat până la 500.000. Mulți dintre noii
roșii au dorit pur și simplu să participe la bacșiș. Până de curând,
noul regim a vândut vize de ieșire din țară pentru 5000 până la 10.000
de dolari. Oficialii, și chiar comuniștii obișnuiți, au aglomerat
stațiunile montane, jucând milioane de lei la cazinouri. Ana
Pauker, incoruptibilă, a început să facă curat chiar din ziua în care a
devenit ministru de Externe. Timp de două zile, cât a durat curățenia,
ministerul ei a fost înconjurat de trupe. A epurat inclusiv trei
liftieri. În ultimele săptămâni, marii șefi comuniști s-au rostogolit
spre închisoare într-un număr la fel de mare ca al bețivilor dintr-o
sâmbătă noaptea. Ana a trebuit să transforme două teatre în închisoare.
Printre cei arestați: frumoasa Florica Bagdasar, ministra Sănătății
Publice, generalul Mihai Lascăr, din divizia Tudor Vladimirescu,
generalul Constantin Ionescu, șeful Statului Major, Constantin Doncea,
viceprimar al Bucureștiului, colonel în Armata Roșie, membru al
Comitetului Central comunist și vechi tovarăș de-al Anei Pauker. Ea a
declarat: “Doncea s-a molipsit de obiceiurile burgheze… Îi sfătuiesc pe
toți comuniștii să nu se culce pe lauri și să ia aminte la această
lecție….” Ana poate emite pretenții zilele acestea. În
iunie anul trecut, într-o discuție despre planurile pentru primirea
prim-ministrului ungur Lajos Dinnyes, a declarat: “Am auzit că lui
Dinnyes îi place să-i fie oferite fete. Acest lucru nu se va întâmpla la
București. Nu îmi voi da acordul oficial”. Comuniștii unguri, jigniți
de atitudinea ei, au susținut că tovarășul Dinnyes și-a găsit singur
fete, fără ajutor de la tovarășa Pauker. Cina pentru copii.
Ana se confruntă cu o problemă mai mare decât morala roșilor din
Balcani. Mulți dintre colegii de partid români sunt pătați de erezia
“naționalistă”. Vechiul lider al partidului, Lucrețiu
Pătrășcanu, a fost eliminat de la Ministerul Justiției și închis,
împreună cu nevasta lui, în urmă cu câteva luni. Nu a fost vorba de
bacșiș în acest caz. Păcatul său a fost că a dorit un comunism românesc
pentru România, mai degrabă decât unul rusesc. Balcanii
clocotesc din cauza bătăliei dintre Ana și “naționaliști”. Un român
care locuiește într-un oraș de lângă frontieră i-a spus unui american:
“În fiecare noapte, e plin de comuniști anti Pauker care fug în
Iugoslavia și de comuniști anti Tito care fug în România.” Între
timp, printre aceste bătălii pe jumătate ascunse, viața are unele
compensații pentru Ana. Cele două fiice ale ei, Maria și Tania (ambele
la 20 de ani), sunt alături de ea. Este foarte mândră de Maria, care a
fost educată în Franța sub supravegherea lui Maurice Thorez. Fiul ei
Vladimir este locotenent în armata română. Uneori, Ana pleacă de la câte
o întâlnire spunând: “Trebuie să merg să pregătesc cina pentru copiii
mei.” Agenții și diplomații comuniști care se întorc din
Vest nu uită niciodată să-i aducă Anei cadouri. Ciorapii de damă sunt în
special bineveniți. Ca multe femei grase, are glezne masive. Trăiește
bine și iubește mâncarea bună – deși disprețuiește luxul celor mai mulți
dintre comuniștii români. Uneori, după o întâlnire târzie, tovarășii
vin acasă la ea, iar ea cotrobăie prin bucătărie, pregătind o gustare.
Face o omletă minunată. Zborul dintre păgâni.
Bătrânul Zvi, tatăl ei, nu ar locui în țara pe care o conduce Ana. În
urmă cu doi ani, Zvi a venit la ea cerându-i ajutorul pentru un grup de
evrei români. L-a primit cu amabilitate într-o sâmbătă după-amiază. A
adus cafea și prăjituri. Zvi a explodat: “Cum îndrăznești să îmi oferi
cafea fierbinte de Sabat. Ai înnebunit?” Ana, încercând să-și calmeze
tatăl, l-a condus în bucătărie și i-a arătat filtrul electric. I-a
explicat că, din moment ce nimeni nu a fost nevoit să aprindă un
chibrit, nici o regulă religioasă nu a fost încălcată, dar el a numit
filtrul o mașină diavolească și a plecat. La scurt timp
după acel moment, Zvi a declarat că nu mai vrea să trăiască printre toți
acești “păgâni” și a plecat în Palestina. Ana Pauker i-a oferit o
escortă până la graniță. Sâmbăta trecută, în livingul său
din Mikve Israel, Zvi a amintit faptul că Ana a renunțat la religia sa.
Dar este totuși tatăl ei și i-a luat apărarea. “Fiecare persoană are
dreptul la propria viață”, a declarat. “Este femeie în toată firea
acum”. S-a gândit o vreme. “A fost o fiică bună. A fost o fată bună”, a
declarat, mișcându-și mâna stângă în sus și în jos, pentru a-și accentua
spusele. Zvi nu s-a referit la măreața și
fioaroasa Ana Pauker, ci la fetița cu părul castaniu care era blândă cu
copiii mici și care ura savarinele.
Ioan Niculae, DENUNȚAT de Dorin COCOȘ. Niculae, ajutat să spele bani de "regele evaziunii". Publicitate de 10 milioane de euro
UPDATE Ioan Niculae a fost denunțat de Dorin Cocoș, susțin surse judiciare. În paralel cu urmărirea penală în dosarul de evaziune fisacală şi spălare debani în care se fac azi percheziții la imobilele lui Niculae, se investighează şi alte aspecte infracţionale de evaziune fiscală, spălare de bani trafic de influență, dare și primire de foloase necuvenite. Astfel, în denunţul formulat, Dorin Cocoş a arătat că, în perioada 2008 – 2009, Ioan Niculae i-a cerut sprijin pentru trafic de influență asupra
unor funcţionari publici şi demnitari, ce activau în diferite
instituţii publice. Niculae voia să obțină o Hotărâre de Guvern prin
care să-i fie acordate subvenţii pentru îngrăşăminte din
producţia internă, ceea ce ar fi condus la subvenţionarea indirectă a
combinatelor sale care produceau la acel moment circa 90% din producţia
de îngrăşăminte. Cocoş urma să fie recompensat financiar pentru aceste demersuri cu suma de 1.000.000 euro. Cocoș
NU este singurul care l-a denunțat pe Ioan Niculae. La fel a făcut și
Viorel Hrebenciuc în dosarul în care Ioan Niculae a fost condamnat la
doi ani și jumătate pentru sponsorizarea lui Mircea Geoană cu un milion
de euro. Ion Niculae apare și intr-o disjungere a unui dosar DIICOT, potrivit căruia, în dosarul "Energie pentru băieții deștepți", ar fi beneficiat de sprijinul fostei șefe a DIICOT, Alina Bica, apropiata familiei Cocoș . Legăturile lui Ioan Niculae cu rușii în
2012, Ioan Niculae a făcut o firmă mixtă cu rușii de la Gazprom -
INTERGAZ - prin care a obținut gaz în condiții avantajoase, mult mai
mici decât prețul cu care importă România gazele din Rusia. Relațiile
lui Niculae atât cu rușii, cât și cu unii demnitari români, i-au fost
folositoare pentru că a obținut gazul sau energia la preturi mici în
defavoarea consumatorilor casnici.
----
Procurorii anticorupție fac percheziții la casele magnatului Ioan Niculae și la sediile firmei INTERAGRO într-un dosar de fraudefinanciare de milioane de euro. Fraudele din acest dosar ar fi fost comise în perioada 2008 - 2009.
Anchetatorii
ridică documente. Acuzațiile principale sunt de evaziune fiscală și
spălare de bani. Niculae a fost ajutat de Said Basaklini, supranumit
"regele evaziunii fiscale", cu firma LibaRom Agri. Baklini a fost condamnat în dosarul "UCM" Reșița ( prejudiciu 50 de milioane de lei noi) la 7 ani închisoare.
Ioan
Niculae a fost condamnat definitiv, anul acesta, la doi ani și șase
luni închisoare cu executare pentru sponsorizarea nelegală cu 1.000.000
deeuro a campaniei lui Mircea Geoană la alegerile prezidențiale din 2009.
Unde se fac percheziții
Procurorii ridică documente din locațiile: 1.– domiciliul actual al lui NICULAE IOAN din Zimnicea, jud.Teleorman 2. – reşedinţa lui NICULAE IOAN din apropiere de mun.Zimnicea („Domeniul Făţana” casă de vânătoare) 3. -reşedinţa lui NICULAE IOAN amplasată înBuşteni, jud. Prahova
4. - reşedinţa
- fostul domiciliu al lui NICULAE IOAN şi actualul domiciliu al lui
NICULAE ADINA ELENA, amplasat în Bucureşti, Sector 1
5. - sediul social şi punctul de lucru declarate de catre SC INTERVITT SRL - Zimnicea, jud. Teleorman – Zimnicea
9.- sediul social al SC INTERAGRO SA situat in Bucureşti, sector 2 10. – punctul de lucru al SC INTERAGRO SA amplasat in Zimnicea, jud. Teleorman 11. - sediul social al SC INTERAGRO SRL Zimnicea, jud. Teleorman
Cum a început ancheta
Dosarul
s-a constituit ca urmare a sesizării formulate de ANAF – Direcţia
Generală de Administrare a Marilor Contribuabili, prin care se semnalau tranzacţiile
comerciale derulate pe circuitul SC INTERAGRO SA – SC LIBAROM AGRI SRL
şi SC INTERAGRO SA – SC INSOMAR CERCETĂRI ŞI MARKETING POLITIC SRL, cercetările penale vizând infracţiunile de evaziune fiscală şi spălare de bani Fraudele financiare legate de relaţionarea comercială dintre INTERAGRO şi INSOMAR au fost investigate și trimise în judecată. În
acest dosar s-a pronunţat deja o hotărâre definitivă de condamnare
prin care Ioan Niculae a primit doi ani și jumătate cu executare. Actualul
dosar vizează tranzacţiile comerciale dintre SC INTERAGRO SA şi SC
LIBAROM AGRI SRL, firma regelui evaziunii, Said Baaklini.. În
raportul inspecției fiscale se arată că în perioada 2008 – 2009, între
INTERAGRO şi LIBAROM s-au desfăşurat mai multe tranzacţii comerciale ce aveau
ca obiect „realizarea, prelucrarea şi implementarea de către prestator a
unor materiale de promovare (prin presa scrisă, machete publicitare,
materiale promo, imprimare) şi plasarea acestora pe suporturi media." În contract se prevedea că INTERAGRO va achita cu titlul de onorariu, suma de 10.000.000 euro. Metodă de spălare a milioane de euro În baza contractului, LIBAROM a emis către INTERAGRO facturi în valoare totală de 43.131.000 RON. În
perioada august 2008 – mai 2009, au fost întocmite mai multe procese
verbale între INTERAGRO şi LIBAROM prin care se atesta scriptic
îndeplinirea obligaţiilor asumate prin contract . În realitate,
obligațiile LibaRom, asumate prin contract, NU au fost îndeplinite. Referitor
la prestaţiile asumate prin contractul încheiat între INTERAGRO SA, în
calitate de „client”, şi LIBAROM AGRI SRL, în calitate de „prestator”,
INTERAGRO SA nu justifică prin documentele prezentate că serviciile au fost executate, lipsind dovezile privind executarea contractului. INTERAGRO SA a înregistrat în evidenţa contabilă cheltuieli deductibile în sumă totală de 36.245.000 RON emise de SC LIBAROM AGRI SRL prin nerespectarea reglementărilor fiscale în întocmirea şi utilizarea documentelor justificative necesare pentru a fi înregistrate în contabilitate şi de a conferi posibilitatea deducerii fiscale. Suma de 36.245.000 RON reprezintă cheltuieli nedeductibile (în condiţiile în care prestaţiile nu au fost reale), ceea ce a afectat modalitatea în care s-a realizat stabilirea profitului impozabil suplimentar şi a impozitului pe profit aferent anului 2008, cu consecinţa directă a prejudicierii bugetului de stat. “SC INTERAGRO SA a prejudiciat bugetul de stat cu suma totală de 11.438.169 lei, compusă din -taxă pe valoare adăugată: 6.886.550 lei - impozit pe profit: 4.551.619 lei Potrivit procedurii penale, după evaluarea documentelor ridicate la percheziții, anchetatorii vor începe audierile.
Toti au ramas fara cuvinte! Moartea unui VIP din medicina ieseana ascunde secrete cutremuratoare
Joi, 23 Iulie 2015
| Catalin BOACNA
catalinb•bzi.ro
Florin Topoliceanu
• In jurul mortii unuia dintre cei mai cunoscuti profesori
universitari din Iasi au inceput sa apara tot felul de intamplari cu
adevarat bizare • Mama lui l-a asteptat s-o viziteze la spital desi
profesorul murise deja • La scurt timp dupa decesul lui Florin
Topoliceanu a murit si mama acestuia • In mod cu totul ciudat,
profesorul Florin Topoliceanu a murit chiar in ziua in care judecatorii
trebuiau sa dea verdictul intr-un dosar care dura de peste 10 ani •
"Intr-adevar, daca evenimentul mortii nu s-ar petrece la sfarsitul
vietii, ci in timpul ei, am avea multe de invatat", a precizat fosta
sotie
Moartea profesorului Florin Topoliceanu,
fost prorector al Universitatii de Medicina si Farmacie Gr. T. Popa din
Iasi si decan al Facultatii de Bioinginerie, a lasat in urma cateva
intamplari bizare. Spre exemplu, el se afla in litigiu cu fosta sa sotie Maria Ambarus.
Certurile intre cei doi au inceput in anii 2004, iar procesul privind
impartirea bunurilor dobandite in timpul casatoriei s-a terminat chiar
in ziua mortii profesorului Topoliceanu. Practic, dupa mai bine de zece
ani de procese, in ziua in care judecatorii au anuntat ca vor da
verdictul, Florin Topoliceanu a decedat. Mai mult, la
doar cateva zile dupa moartea acestuia a trecut in lumea de dincolo si
mama acestuia. Profesorul avea o legatura foarte stransa cu mama sa si
se sfatuia cu ea in toate problemele pe care era nevoit sa le infrunte.
Batrana era de mai multa vreme in spital si astepta sa
fie vizitata de fiul sau. L-a asteptat in zadar pentru ca n-a anuntat-o
nimeni ca acesta era deja mort. Apropiatii banuiesc ca ea si-ar fi dat
sufletul atunci cand a simtit ca nu mai este nicio speranta ca fiul sau
sa mai stea de vorba cu ea. Pe de alta parte, copiii profesorului nu au
putut fi alaturi de acesta in ultimele clipe pentru ca de cativa ani a
pastrat o distanta mare de ei. Desi au fost atatia ani de zile in
procese, cea care s-a ocupat de inmormantarea lui Florin Topoliceanu
este fosta sa nevasta. Aceasta a trecut peste toate suferintele indurate
si l-a inmormantat crestineste. De asemenea, pe data de 11 iulie 2015 a
facut un praznic potrivit obiceiurilor.
Florin Topoliceanu a murit de cancer de prostata
Maria Ambarus s-a aratat nemultumita de faptul ca rudele nu au fost anuntate mai devreme despre internarea lui Florin Topoliceanu la Institutul de Oncologie. "Florin Topoliceanu a murit pe 1 iunie 2015 la Spitalul de Oncologie Iasi,
fara ca noi sa fi stiut de teribilul diagnostic: cancer de prostata.
Cei de la Facultatea de Bioinginerie, pe care el a infiintat-o in Iasi,
nu ne-au comunicat nimic despre acest lucru. Regretul meu este acela ca
nu a vorbit cu copiii nici in ultimele lui zile, iar fiul mai mare a
fost anuntat prea tarziu. A ajuns la o ora dupa ce decedase", a declarat
ieri Maria Ambarus, fosta sotie. Ultima incercare de impacare intre
membrii familiei a avut loc in perioda sarbatorilor pascale. Florin
Topoliceanu a refuzat atunci sa discute cu copiii sai. A fost trimis si
un preot cu har, in care toata lumea avea incredere, insa nici acesta nu
a avut sorti de izbanda.
"A pastrat aceeasi pozitie de
ostilitate si culpabilizare a noastra considerandu-se deasupra
greselilor", a povestit fosta sotie. Problema cea mai mare care il
framanta pe Florin Topoliceanu era legata de procesul pe partaj.
Nu s-a gandit prea mult la mizeria in care traia sau la starea de
sanatate. Tot ce voia era sa dea foarte putin fostei sale sotii, desi
aceasta a incercat sa se impace in repetate randuri cu el si chiar s-a
rugat pentru sanatatea lui. "Aceste probleme care il framantau au
contribuit in mod sigur la agravarea bolii sale. Cu doua saptamani
inainte, ii pusesem la cutie (cutia postala - n.r.) un material pe tema
legaturii dintre fizic-psihic-spiritual si un acatist al Sfantului
Nectarie Taumaturgul, vindecatorul de cancer, fara sa stiu ca suferea de
aceasta boala", a completat Maria Ambarus.
Adevarata realizare: cei trei copii
In
ceea priveste impartirea averii este evident ca bunurile lui vor ramane
copiilor. "Acum nu mai are ce imparti, cota sa reducandu-se la zero si
fiindu-i suficient doi metri de pamant la Cimitirul Eternitatea.
Intr-adevar, daca evenimentul mortii nu s-ar petrece la sfarsitul
vietii, ci in timpul ei, am avea multe de invatat", a precizat fosta
sotie. La inmormantare au fost prezente mai multe personalitati din
medicina romaneasca, printre care prof. dr. Carol Stanciu si prof. dr. Cristian Dragomir.
In cuvantarea tinuta de Dan Zaharia, actualul decan al Facultatii de
Bioinginerie, s-au subliniat meritele profesionale deosebite ale
profesorului iesean.
"Nu s-a amintit de existenta celor trei
copii. Reprezinta pentru mine adevarata sa realizare si continuitatea
dupa moartea sa. Crezand intr-o lume de dincolo, unde trecem pragul la
un nivel vibrational corespunzator faptelor noastre pamantesti si de
unde avem o viziune holografica, sper ca de la nivelul unde se afla
sufletul sau acum, dupa moarte, sa vada altfel lucrurile si sa inteleaga
mai multe, redevenind tata si iesind din mizeria morala si fizica in
care a trait in ultimii ani", a conchis Maria Ambarus. In urma acestuia
au ramas trei copii foarte bine pregatiti, discreti, oameni responsabili
care si-au croit un drum in viata fara sa fie ajutati prea mult de
tatal lor. Nu numai ca nu au beneficiat de sprijin din partea tatalui
lor, dar au fost nevoiti sa si lupte ani in sir cu incapatanarea
acestuia si cu anumite fapte regretabile comise de Florin Topoliceanu.
De asemenea, au ramas in urma foarte multe lucrari stiintifice. In momentul in care s-a facut curatenie in casa de pe strada Sarariei au fost gasite mai multe manuscrise care
urmeaza a fi publicate in volume de specialitate. Florin Topoliceanu a
murit in mizerie. In ultimii ani s-a izolat complet atat de familie, cat
si de prietenii sai de-o viata. Meritele sale profesionale sunt
incontestabile, insa comportamentul lui ca sot si ca tata a scandalizat o
tara intreaga.
în care se fac azi percheziții la imobilele lui Niculae, se investighează şi alte aspecte infracţionale de evaziune fiscală, spălare de bani
