Poreclă Sile this Millennium Pseudonime sile_this_millennium

joi, 18 februarie 2021

Bugetul, AURUL și pandemia - Tia Serbanescu - 16.02.2021- Sursă : Revista 22

Bugetul, AURUL și pandemia

Bugetul pe acest an se lasă așteptat deși Cîțu l-a prezentat drept un buget „al investițiilor, digitalizării și reformelor” – obiective tot mai fictive care au creat dispute financiare în coaliție.



Tia Serbanescu16.02.2021


http://silethismillennium.blogspot.com2017youtube-broadcast-yourself.html

Miniștrii USR și UDMR nemulțumiți de banii alocați amenințau chiar că nu vor vota „bugetul în forma actuală”. Formă fără fond, reformă fără fonduri: s-a anunțat deja că anul acesta pensiile vor îngheța. Dar la temperaturi diferite. Una e să-ți înghețe pensia la 800 de lei și alta e să-ți înghețe la 10.000 de lei sau chiar 78.000 de lei. La 800 de lei îți îngheață și sufletul. La 14.000 nu simți nimic. Dacă tot nu pot și nu vor să taie pensiile speciale, atunci să procedeze etapizat ca la vaccinare. Anul acesta să fi mărit pensiile de până la 1.000 de lei (aflate în șoc hipotermic), la anul pe cele de până în 2.000 de lei și așa mai departe. Astfel, peste 10 ani s-ar mări pensiile de 10.000 de lei iar peste 70 de ani, în 2091, s-ar mări și cea de 78.000 de lei. Idem la salarii. Una e să-ți înghețe salariul minim în mână și alta e să ai în congelator o leafă de 5.300 de euro – cât are șeful Monetăriei, fostul electrician al instituției care tot trăgând de fire a ajuns director. Fiat lux! Dar (aviz nemulțumiților), ministrul Vlad Voiculescu a trăit anul trecut fără niciun venit iar tatăl său (fost informator al Securității) are pensie 1.000 de lei. Și uite că din pensioara asta și-a făcut fiul ministru – într-un guvern care nu știe nici măcar să taie uscăturile. AUR însă a tăiat în carne macră: a exclus-o pe Șoșoacă – exact când prețul AUR-ului în sondaje a crescut peste cota USR. De, e o păcăleală mai proaspătă. După cum a explicat vicepreședintele Sorin Lavric, Șoșoacă e o „scandalagioaică” și „având ceva aproape patologic a adus mahalaua în parlament”. Las’ că nici parlamentul nu e chiar un athanor, vorba filosofului Lavric – pe care Șoșoacă îl acuză că „a folosit un limbaj obscen la adresa mea și chiar a fost violent, era foarte roșu, cu ochii scoși din orbite, m-a înjurat, a urlat și chiar a ridicat mâna”. Din păcate scena n-a fost filmată. Ar fi fost o secvență de aur. „Nici vorbă, cum puteți crede așa ceva? Mâine poimâine o să spună ca am vrut să o violez” a ripostat Lavric încercând să o calmeze pe „dragă Diana” – care însă n-a cedat: „Nu sunt dragă Diana cu tine, sunt senatoarea Șoșoacă și te dau în judecată”. Despărțirea mediatică a celor doi a fost crudă și amară: „Lavric e un misogin, exclus din Uniunea Scriitorilor și are probleme de personalitate” a declarat femeia străzii în timp ce filozoful a remarcat că „doamna transmite o energie negativă”. Cine știe la ce furnizor de energie alternativă e conectată. Șoșoacă a pus excluderea ei pe seama invidiei: „I-a deranjat discursul meu din parlament, cel mai bun din ultimii 31 de ani, unde am avertizat că 77% din femeile vaccinate rămân sterile”. Îndeosebi cele trecute de 65 de ani (vaccinate cu prioritate). Conform scenariilor clasice căutătorii de aur se vor împușca între ei – până la unul care va îngropa aurul într-un loc secret. În apărarea exclusei s-a postat doar Ninel Peia: „Je suis Șoșoacă”. N-are decât. Pandemia în schimb merge strună. După o săptămână de școală live avem sute de contaminări ale elevilor și profesorilor – ceea ce l-a mulțumit pe Iohannis: „În școli situația este bună”. De, în ziua de azi binele arată cam rău iar răul se simte tot mai bine. //

Niciun comentariu:

https://silethismillennium2019.blogspot.com/

Cine a Furat Banii lui Ceausescu | PODCAST Cristian Sima