Paul Goma a murit de infecţie cu coronavirus, în Franţa.
Scriitorul avea 84 de ani 25 martie 2020
Scriitorul disident Paul Goma a murit la vârsta de 84 de ani, în noaptea de marţi spre miercuri, la spitalul La Pitié Salpêtrière din Paris, unde era internat din 18 martie în urma infectării cu virusul ucigaş. Conform informaţiilor transmise de echipa medicală care l-a îngrijit în Franţa, „Paul Goma a plecat senin, fără durere şi cu sufletul împăcat”, susţine scriitoarea Mariana Sipoş, prietenă a acestuia, care a transmis şi informaţia despre decesul scriitorului. Trupul lui Paul Goma va fi incinerat, iar urna funerară va fi depusă în Columbarium, la cimitirului Pére Lachaise din Paria, conform indicaţiilor fiului Filip Goma, care respectă dorinţa tatălui său, ţinând cont şi de restricţiile actuale în vigoare în Franţa.
Paul Goma s-a născut la 2 octombrie 1935 în satul Mana, judeţul Orhei, din Basarabia, unde părinţii săi erau învăţători. Tatăl său a construit, împreună cu oamenii din sat, şcoala care avea într-o latură locuinţa învăţătorilor cu celebrul calidor (coridor, galerie), evocat în romanele autobiografice ale lui Paul Goma.
În martie 1944, familia Goma se refugiază în Transilvania, părinţii lui Goma fiind repartizaţi învăţători mai întâi în satul Gusu şi apoi, de-a lungul anilor, în alte sate din judeţul Sibiu. (Despre copilăria transilvăneană şi adolescenţa lui Paul Goma vezi romanele: Arta refugii, Astra, Sabina).
În 1949, Paul Goma intră prin concurs elev bursier la Liceul „Gheorghe Lazăr” din Sibiu. În 1952, înaintea ultimului an de liceu, află că fusese exmatriculat din toate şcolile din ţară, după ce în mai 1952 fusese convocat la Securitatea din Sibiu şi „reţinut” opt zile pentru că vorbise în clasă despre partizanii din munţii şi… ţinea „un jurnal intim codificat”.
După mai multe încercări la alte licee, tatăl său reuşeşte să-l înscrie a Liceul „Negru Vodă” din Făgăraş. În 1954, dă examen de admitere, simultan, la Universitatea Bucureşti (Filologie) şi la nou-înfiinţatul Institut de literatură şi critică literară „Mihai Eminescu” (fosta Şcoală de Literatură, numită şi fabrica de scriitori). Reuşeşte la ambele examene, dar alege Institutul care, în 1955, este transformat în secţie la Facultatea de Filologie a Universităţii Bucureşti. În 22-23 octombrie, 1956 izbucneşte Revoluţia din Ungaria. În 22 noiembrie, Paul Goma este arestat de la Universitate, dus la Ministerul de Interne şi anchetat, acuzat fiind de tentativă de a organiza o manifestaţie ostilă de solidaritate cu Revoluţia din Ungaria. Este reţinut la Malmaison şi Jilava, procesul fiind amânat de nenumărate ori. Abia în iunie 1957 i se aduce la cunoştinţă sentinţa: doi ani închisoare corecţională pentru delictul de agitaţie publică. În martie 1958 este trimis disciplinar la penitenciarul Gherla. În noiembrie este eliberat din închisoare, dar trimis (cu escortă) – „pentru 36 luni” – cu domiciliu obligatoriu (DO) în satul-nou Lăteşti, raionul Feteşti. În noiembrie 1961 i se prelungeşte restricţia domiciliară cu încă 24 luni. Paul Goma protestează, în scris, împotriva „prelungirii”; va fi eliberat înainte de termen abia în ianuarie 1963.
În 1965, ca urmare a „decretului Ceauşescu” (ce permitea foştilor deţinuţi politici să-şi continue studiile universitare), Paul Goma – căruia nu i se aprobase reînmatricularea în anul III, deşi, legal, avea acest drept – dă examen de admitere şi reuşeşte la Facultatea de Filologie, Universitatea Bucureşti. În decembrie 1966, debutează în revista Luceafărul cu povestirea Când tace toba. În august 1968 Paul Goma se căsătoreşte cu Ana Maria Năvodaru. Apare în librării volumul de debut Camera de alături, singura carte pe care Paul Goma a reuşit să o publice în România înainte de plecarea în exil.
În 22 august 1968, are loc invadarea Cehoslovaciei; Paul Goma vrea să facă parte din proiectatele brigăzi patriotice de apărare a României de o posibilă invazie sovietică, dar i se pune condiţia să se înscrie în partid. Paul Goma acceptă şi este primit în partid împreună cu alţi tineri scriitori printre care Aurel Dragoş Munteanu, Adrian Păunescu, Paul Schuster, Al. Ivasiuc. În 1971, romanul Ostinato, interzis de cenzură în România, apare la prestigioasa editură Suhrkamp din Germania, apoi în Franţa la Gallimard. Traducerea în italiană, efectuată de Marco Cugno, este oprită prin intervenţia Securităţii la editura Rizzolli, unde urma să fie publicată. În octombrie, romanul Ostinato este lansat la Târgul de Carte de la Frankfurt. Prin Europa liberă Paul Goma află că „delegaţia RSR la Târgul de Carte, după ce a încercat să împiedece tipărirea cărţii, în semn de protest împotriva expunerii, la Târg, a unei cărţi calomnioase la adresa socialismului din România, a părăsit Târgul, iar în standul gol al Republicii Socialiste România, editorul a etalat, pentru presă, cartea cu pricina… ”.
În 1972, la Târgul de Carte de la Frankfurt i se lansează a doua carte tradusă în germană Uşa noastră cea de toate zilele (Die Tür). În 1974, romanul apare şi în traducere franceză, la Gallimard, cu titlul Elles étaient quatre. În acelaşi an este publicat în traducere olandeză romanul Ostinato, la editura Bruna & Zoon din Utrecht. În 1975, pe 2 noiembrie se naşte Filip-Ieronim, fiul lui Paul Goma. ”
În 1976, apare în traducere franceză, la Gallimard, romanul Gherla (roman autobiografic bazat pe propria experienţă în această închisoare) care va fi transmis, în foileton, la Europa liberă, în lectura autorului (aflat în România). În 1977, în ianuarie, se anunţă Charta 77 a cehilor şi a slovacilor – la care aderă scriitori maghiari şi bulgari.
În februarie, se difuzează, la Europa liberă, Scrisoarea adresată de Paul Goma, prin Pavel Kohout, Chartei ’77, în care afirmă, printre altele: „Mă declar solidar cu acţiunea voastră. Situaţia voastră este şi a mea; situaţia Cehoslovaciei este – cu deosebiri nefundamentale – şi a României. Trăim, supravieţuim în acelaşi Lagăr, în aceeaşi Biafra (capitală: Moscova).” […] „Aceeaşi lipsă de drepturi elementare, aceeaşi batjocorire a omului, aceeaşi neruşinare a minciunii – peste tot. Peste tot: sărăcie, haos economic, demagogie, nesiguranţă, teroare.”
Redactează apoi în februarie celebra scrisoare adresată Domnului Nicolae Ceauşescu, Palatul Regal, Bucureşti şi Scrisoarea deschisă adresată participanţilor la Conferinţa de la Belgrad (pe care o semnează împreună cu alte şapte persoane, soţia lui printre ele) în care protestează pentru nerespectarea drepturilor fundamentale ale omului, prevăzute în Constituţia RSR. Îl caută, ca să o contrasemneze, „mulţi cetăţeni – niciunul scriitor. Primul – de altfel şi ultimul: Ion Negoiţescu, îl va contacta abia în 3 martie”. Se naşte astfel ceea ce istoria va reţine cu numele „Mişcarea Paul Goma”. În urma amplorii fenomenului, la 1 aprilie, Paul Goma este arestat.
În 3 aprilie, soţia şi copilul sunt scoşi din apartamentul lor din Drumul Taberei unde veneau toţi cei voiau să adere la protestul lui Paul Goma şi mutaţi cu forţa în cartierul Vitan. În timp ce se afla în închisoare, Paul Goma este exclus din Uniunea Scriitorilor. La 6 mai, Paul Goma este eliberat – în urma campaniei internaţionale şi a protestului PEN Clubului Internaţional, condus de Mario Vargas Llosa. În octombrie, constatând că în „condiţiile noi nu mai poate avea vreo legătură cu exteriorul – nici cu interiorul” – Paul Goma se decide să accepte invitaţia PEN Club de a călători în Occident. La 20 noiembrie 1977, Paul Goma cu soţia şi fiul lor pleacă, pentru totdeauna, din România. Sosiţi cu paşapoarte turistice la Paris, cer imediat azil politic.
În februarie 1978, Paul Goma începe să scrie cartea de mărturii Culoarea curcubeului care va fi publicată în anul următor, la Seuil, în franceză, cu titlul Le tremblement des hommes („Cutremurul oamenilor”) – titlu sugerat de un reportaj al jurnalistului Bernard Guetta (în Le Nouvel Observateur): „România, în 1977, a cunoscut două cutremure: unul de pământ, în 4 martie, altul al oamenilor, prin Mişcarea Goma”. Între 1981 şi 1990, Securitatea a pus la cale mai multe atentate împotriva lui Paul Goma, printre ele, celebra “L’Affaire Tanase-Goma”, din 1982 (vezi volumul Soldatul câinelui), recunoscute public chiar de Ion Iliescu cu prilejul decorării postului Europa liberă (în cel de-al doilea mandat al său)
În 1996, Paul Goma este decorat de Ungaria prin ambasadorul său la Paris, cu prilejul comemorării a 40 de ani de la Revoluţia Maghiară cu care Paul Goma s-a solidarizat. „În România nu i-au fost recunoscute niciodată, oficial, meritele şi nu a fost decorat niciodată”, subliniază scriitoarea Mariana Sipoş, în comunicatul remis către presă, unde a selectat datele biografice ale lui Paul Goma.
Citeste mai mult: /adevarul.ro/cultura/istorie/paul-goma-murit-coronavirus-franta-scriitorul-84-ani-1_5e7b85015163ec42712ec5da/index.html
*****
Nota redacției. Textul de mai sus este preluat din presa noastră „de partid”, care face importante omisiuni. Bunăoară nu se vorbește nimic despre cărțile lui Paul Goma, de după 1990, în care spune adevărul despre comportamentul evreilor din Basarabia, declarat antiromânesc, presărat cu crime și trădări, care dezvăluie lipsa de loialitate a evreilor față de românii de care erau găzduiți și tolerați. Paul Goma a fost un caracter puternic, puțin dispus la compromisuri, ceea ce l-a singularizat printre scriitorii români. O vreme am corespondat pe internet, i-am publicat unele texte pe site, le-am folosit în cărțile mele. L-am vizitat la Paris în urmă cu vreo 15 ani, locuia modest, înconjurat de cărți care sprijineau pereții până în tavan. A creat un stil literar inconfundabil, adăugat la intransigența caracterului.
Mișcarea Goma a sporit curajul spiritului revendicativ din România. Personal considerat că îi datorez lui Goma pe această linie o câtime greu de precizat. Am regretat mult că nu s-a repatriat după 1990. Alta ar fi fost și soarta Uniunii Scriitorilor. Măcar atât, dacă nu cumva ar fi fost și alte consecințe benefice, mă gândesc în primul rând la pătrunderea în conștiința publică a modelului Paul Goma. Rămâne în sarcina scriitorilor mai tineri să-l pună pe Paul Goma pe soclul autorității literare și civice bine meritat!
Dumnezeu să-l odihnească.
i.c.