http://silethismillennium.blogspot.com2020youtube-broadcast-yourself.html
Misteriosul grai dician vorbit pe teritoriul României. Ce cuvinte a împrumutat limba română din acesta
29 martie 2020, 06:13
Harta graiurilor româneşti
FOTO WikiWand.com
de
Costel Crangan
Graiul dician a fost vorbit timp de câteva secole (se estimează că aproximativ 1.500 de ani) în zona dintre Galaţi -Tulcea, dar la începutul secolului al XX-lea a dispărut. Din el vin în română câteva cuvinte bizare, cum ar fi ciortan (crap mic) sau baistruc (copil mic).
Puţină lume ştie, dar până acum un secol şi jumătate populaţia din partea de nord a Dobrogei (de la Galaţi până la Tulcea şi până aproape de Constanţa) vorbea preponderent o limbă aparte, ciudată, din care au răzbătut doar câteva cuvinte, asimilate de limba română drept regionalisme sau arhaisme.
Este vorba de graiul dician, căruia nu-i putem spune limbă deoarece nu a avut şi o variantă scrisă, ci doar una transmisă prin viu grai. Conform studiilor lingvistice - a se vedea lucrările lui George Vâlsan („Graiul românesc”, I, 1927, nr. 7, p. 142, „Opere postume”, Bucureşti, 1936, p. 49) şi ale lui Ion Penişoară („Unele aspecte dialectale în entopica dobrogeană”, Al X-lea Simpozion Naţional de Onomastică, Cluj-Napoca, octombrie 1993, pp. 26-28), graiul dician avea câteva elemente ale limbii române, dar şi puternice influenţe greceşti, turceşti şi ruseşti.
Există, de asemenea, influenţe ardeleneşti şi moldoveneşti, mai ales din cauza „mocanilor” ardeleni şi românilor din Bugeac instalaţi cu turmele lor în Dobrogea în decursul secolelor trecute, conform lucrărilor lui D. Şandru („Mocanii în Dobrogea”, Bucureşti, 1946, p. 13) sau T. Mateescu („Ţăranii din Moldova şi Ţara Românească la muncile agricole în Dobrogea, sec. XVIII – prima jumătate a sec. al XIX-lea”, în „Anuarul Institutului de Istorie şi Arheologie „A. D. Xenopol”, XIX, 1972).
Până pe la jumătatea secolului al XIX-lea, graiul amintit a fost de sine stătător, însă ulterior s-a contopit cu dialectul muntenesc şi şi-a pierdut marea majoritate a elementelor particulare. În prezent, el mai „supravieţuieşte” doar prin câteva cuvinte bizare, intrate în limba română drept regionalisme şi arhaisme.
Potrivit profesorului tulcean Nicolae C Ariton (un redutabil scormonitor al istoriei Dobrogei), graiul dician poate fi lesne comparat cu mult mai cunoscuta „lingua franca” ce a circulat vreme îndelungată în spaţiul mediteraneean, ambele fiind o combinaţia halucinantă din mai multe limbi.
„Există un fond de cuvinte despre care unii specialişti susţin că ar fi diciene, dar cu reţinerile de rigoare: ciuşcă (ardei iute, denumire utilizată doar în Dobrogea, apare în dicţionar ca fiind de provenienţă bulgară, cu întrebarea cine au fost primii în Dobrogea: bulgarii sau dicienii…), ciortan (crap de 1-2 kilograme, în dicţionar de provenienţă turcă), ghionder (prăjină care pune în mişcare o barcă în ape puţin adânci, în dicţionar apare ca de provenienţă turcă) şi ceair (fâneaţă, izlaz, provenienţă turcă)”, scrie profesorul Ariton.
Potrivit acestuia, o abordare lexicală a dialectului dician este însă greşită, deoarece nu este vorba despre o limbă creată de populaţia diciană a Dobrogei, ci de un dialect cu un fond românesc şi împrumuturi mai mari sau mai mici din vocabularul limbilor turce, greceşti, ruseşti şi bulgare, comunităţi convieţuitoare.
„Sigur însă dicienii erau mândri de obârşia lor, pe care o scoteau în evidenţă când aveau ocazia. Astfel, unii dintre aceştia îşi adăugau numelui de familie şi botez pe cel de Dicean, ca în cazul soldatului Dumitru Dicean Nicolae, care semnează jurământul militar cu termenul de „dicean” ca adjectiv, iar autorităţile îl preiau (încă nu existau cărţi de identitate) şi îl adaptează, transformându-l în nume de familie Dumitru Nicolae Diceanu”, mai notează Nicolae C Ariton.
Denumirea de dician este tradiţională pentru localnicii români dobrogeni dinainte de 1878, dar nu se ştie cert de unde se trage. Vasile Pârvan şi George Vâlsan au presupus că etimologia ar putea fi numele cetăţii Vicina, menţionată în sursele medievale şi sediu al perihoretului Iachint de Vicina (primul mitropolit al Ţării Româneşti).
Nu se ştie precis unde era situată Vicina, însă. Unii autori o localizează sub Tulcea actuală, alţii în preajma Isaccei, alţii la Măcin, Hârşova, Capidava, Cernavodă sau Păcuiul lui Soare.
Singurul lucru cert este că vechii români dobrogeni au convieţuit în permanenţă cu alte naţionalităţi: pecinegi, comani, tătari, greci, bulgari, turci, cerchezi, lipoveni... şi că au avut dintotdeauna, mulţumită oieritului, legături cu ceilalţi români.
Cuvinte atribuite graiului dician :
ATAMAN - şeful pescarilor
ALTIN - aur
BAHNA -braţ mort al Dunării
BAHOR - unealtă folosită de pescari pentru scoaterea din carmace a sturionilor
BARAN - vârtej cu macara pentru tragerea năvodului
BATAC - mlăştinos
BUHAZ - canal
BALABAN - mare
BUGEAC - câmpie, stepă
BUHALCĂ - unealtă folosită la speriatul peştilo
BAISTRUC – copil mic neastâmpărat
CATAROI - bolovan
CIUTAN - puşti, copil
CALABALIC - mulţime
CARMACE - unelte de pescuit folosite la prinderea sturionilor CAUNE - Pepene galben
CEAMUR - amestecătură de argilă şi paie folosită în tencuitul caselor vechi
CHERHANA - clădire, depozit pentru peştele proaspăt CHIPCEL - plasă de pescuit în formă de lingură
CIFLIC - moşie, fermă
CIORTAN - crap sub 1 kg
CIUŞCĂ - Ardei iute
CODOLĂ - frânghie folosită în confecţionarea uneltelor pescăreşti
COGEALAC - bărbătesc
COSEAC - cârd de peşti
CRIVAC - nervura, coasta unei bărci
DOLOSMAN - ca un nebun
GHIONDER - prăjină ce atinge fundul apei folosită la împinsul bărcii
HAMANGIA -băieş
IAPRAC -somn mic
MATIŢĂ -piesa centrală a năvodului sub forma unui sac MINCIOC - unealtă sub forma unei plase mai mici cu coadă cu care se scoate peştele din apă, odată ce acesta e adus la mal
MOREANĂ - vânt cald, din sud, de obicei la început de primăvară
MÂRLIŢĂ - puiet de ştiucă, de 10-15 cm
NALBANT - fierar, potcovar
OBOARE - bazine, instalaţii piscicole pentru reţinerea peştilor
POMUSTEA - platformă pentru depozitarea stufului STRAPAZAN - puietul de şalău
STRAPEZAN - cui de lemn
SULIGĂ - stuf tânăr
TALIAN - plasă de pescuit.
Misteriosul grai dician vorbit pe teritoriul României. Ce cuvinte a împrumutat limba română din acesta
29 martie 2020, 06:13
Harta graiurilor româneşti
FOTO WikiWand.com
de
Costel Crangan
Graiul dician a fost vorbit timp de câteva secole (se estimează că aproximativ 1.500 de ani) în zona dintre Galaţi -Tulcea, dar la începutul secolului al XX-lea a dispărut. Din el vin în română câteva cuvinte bizare, cum ar fi ciortan (crap mic) sau baistruc (copil mic).
Puţină lume ştie, dar până acum un secol şi jumătate populaţia din partea de nord a Dobrogei (de la Galaţi până la Tulcea şi până aproape de Constanţa) vorbea preponderent o limbă aparte, ciudată, din care au răzbătut doar câteva cuvinte, asimilate de limba română drept regionalisme sau arhaisme.
Este vorba de graiul dician, căruia nu-i putem spune limbă deoarece nu a avut şi o variantă scrisă, ci doar una transmisă prin viu grai. Conform studiilor lingvistice - a se vedea lucrările lui George Vâlsan („Graiul românesc”, I, 1927, nr. 7, p. 142, „Opere postume”, Bucureşti, 1936, p. 49) şi ale lui Ion Penişoară („Unele aspecte dialectale în entopica dobrogeană”, Al X-lea Simpozion Naţional de Onomastică, Cluj-Napoca, octombrie 1993, pp. 26-28), graiul dician avea câteva elemente ale limbii române, dar şi puternice influenţe greceşti, turceşti şi ruseşti.
Există, de asemenea, influenţe ardeleneşti şi moldoveneşti, mai ales din cauza „mocanilor” ardeleni şi românilor din Bugeac instalaţi cu turmele lor în Dobrogea în decursul secolelor trecute, conform lucrărilor lui D. Şandru („Mocanii în Dobrogea”, Bucureşti, 1946, p. 13) sau T. Mateescu („Ţăranii din Moldova şi Ţara Românească la muncile agricole în Dobrogea, sec. XVIII – prima jumătate a sec. al XIX-lea”, în „Anuarul Institutului de Istorie şi Arheologie „A. D. Xenopol”, XIX, 1972).
Până pe la jumătatea secolului al XIX-lea, graiul amintit a fost de sine stătător, însă ulterior s-a contopit cu dialectul muntenesc şi şi-a pierdut marea majoritate a elementelor particulare. În prezent, el mai „supravieţuieşte” doar prin câteva cuvinte bizare, intrate în limba română drept regionalisme şi arhaisme.
Potrivit profesorului tulcean Nicolae C Ariton (un redutabil scormonitor al istoriei Dobrogei), graiul dician poate fi lesne comparat cu mult mai cunoscuta „lingua franca” ce a circulat vreme îndelungată în spaţiul mediteraneean, ambele fiind o combinaţia halucinantă din mai multe limbi.
„Există un fond de cuvinte despre care unii specialişti susţin că ar fi diciene, dar cu reţinerile de rigoare: ciuşcă (ardei iute, denumire utilizată doar în Dobrogea, apare în dicţionar ca fiind de provenienţă bulgară, cu întrebarea cine au fost primii în Dobrogea: bulgarii sau dicienii…), ciortan (crap de 1-2 kilograme, în dicţionar de provenienţă turcă), ghionder (prăjină care pune în mişcare o barcă în ape puţin adânci, în dicţionar apare ca de provenienţă turcă) şi ceair (fâneaţă, izlaz, provenienţă turcă)”, scrie profesorul Ariton.
Potrivit acestuia, o abordare lexicală a dialectului dician este însă greşită, deoarece nu este vorba despre o limbă creată de populaţia diciană a Dobrogei, ci de un dialect cu un fond românesc şi împrumuturi mai mari sau mai mici din vocabularul limbilor turce, greceşti, ruseşti şi bulgare, comunităţi convieţuitoare.
„Sigur însă dicienii erau mândri de obârşia lor, pe care o scoteau în evidenţă când aveau ocazia. Astfel, unii dintre aceştia îşi adăugau numelui de familie şi botez pe cel de Dicean, ca în cazul soldatului Dumitru Dicean Nicolae, care semnează jurământul militar cu termenul de „dicean” ca adjectiv, iar autorităţile îl preiau (încă nu existau cărţi de identitate) şi îl adaptează, transformându-l în nume de familie Dumitru Nicolae Diceanu”, mai notează Nicolae C Ariton.
De unde vine termenul „dician”
Denumirea de dician este tradiţională pentru localnicii români dobrogeni dinainte de 1878, dar nu se ştie cert de unde se trage. Vasile Pârvan şi George Vâlsan au presupus că etimologia ar putea fi numele cetăţii Vicina, menţionată în sursele medievale şi sediu al perihoretului Iachint de Vicina (primul mitropolit al Ţării Româneşti).
Nu se ştie precis unde era situată Vicina, însă. Unii autori o localizează sub Tulcea actuală, alţii în preajma Isaccei, alţii la Măcin, Hârşova, Capidava, Cernavodă sau Păcuiul lui Soare.
Singurul lucru cert este că vechii români dobrogeni au convieţuit în permanenţă cu alte naţionalităţi: pecinegi, comani, tătari, greci, bulgari, turci, cerchezi, lipoveni... şi că au avut dintotdeauna, mulţumită oieritului, legături cu ceilalţi români.
Cuvinte atribuite graiului dician :
ATAMAN - şeful pescarilor
ALTIN - aur
BAHNA -braţ mort al Dunării
BAHOR - unealtă folosită de pescari pentru scoaterea din carmace a sturionilor
BARAN - vârtej cu macara pentru tragerea năvodului
BATAC - mlăştinos
BUHAZ - canal
BALABAN - mare
BUGEAC - câmpie, stepă
BUHALCĂ - unealtă folosită la speriatul peştilo
BAISTRUC – copil mic neastâmpărat
CATAROI - bolovan
CIUTAN - puşti, copil
CALABALIC - mulţime
CARMACE - unelte de pescuit folosite la prinderea sturionilor CAUNE - Pepene galben
CEAMUR - amestecătură de argilă şi paie folosită în tencuitul caselor vechi
CHERHANA - clădire, depozit pentru peştele proaspăt CHIPCEL - plasă de pescuit în formă de lingură
CIFLIC - moşie, fermă
CIORTAN - crap sub 1 kg
CIUŞCĂ - Ardei iute
CODOLĂ - frânghie folosită în confecţionarea uneltelor pescăreşti
COGEALAC - bărbătesc
COSEAC - cârd de peşti
CRIVAC - nervura, coasta unei bărci
DOLOSMAN - ca un nebun
GHIONDER - prăjină ce atinge fundul apei folosită la împinsul bărcii
HAMANGIA -băieş
IAPRAC -somn mic
MATIŢĂ -piesa centrală a năvodului sub forma unui sac MINCIOC - unealtă sub forma unei plase mai mici cu coadă cu care se scoate peştele din apă, odată ce acesta e adus la mal
MOREANĂ - vânt cald, din sud, de obicei la început de primăvară
MÂRLIŢĂ - puiet de ştiucă, de 10-15 cm
NALBANT - fierar, potcovar
OBOARE - bazine, instalaţii piscicole pentru reţinerea peştilor
POMUSTEA - platformă pentru depozitarea stufului STRAPAZAN - puietul de şalău
STRAPEZAN - cui de lemn
SULIGĂ - stuf tânăr
TALIAN - plasă de pescuit.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu