Ce e un om , ori un an ,sau un mileniu?
Toate trecătoare luate implacabil de valul timpului
și cu valul laolată se vor risipi
înghțite câte unul în câte unul în uitarea neagră a orizontului din zare care va fi în briză mării fără tine .
D.Sin.
Poreclă Sile this Millennium Pseudonime sile_this_millennium
„Pădurea spânzuraţilor a fost «torturat» şi «dezmembrat» în 1971, această versiune scurtă fiind prezentată şi la Cannes, în 2007.“ (Liviu Ciulei) Anul 1965 este, pentru artistul emerit Liviu Ciulei, anul unei
victorii artistice depline; cel de-al treilea lungmetraj – poate
singurul proiect drag lui dus până la capăt, din păcate şi ultimul –
prinde chip după un lung travaliu, intens şi rodnic. La 29 martie 1963,
Pădurea spânzuraţilor intrase în producţie; la 29 decembrie 1964 era predată copia standard. În 1965, cel care fusese considerat „un duşman înrăit aducând statului pierderi de multe milioane“, „ale cărui realizări dezvăluie influenţe străine sau duşmănoase realismului socialist“, „care face parte din marea burghezie şi nu va putea fi niciodată de acord cu ideologia marxistă“ este scos temporar de sub urmărirea Securităţii începută cu 10 ani în urmă şi dosarul lui închis (v. Arhiva CNSAS, DUI 256686). Prezentat în premieră, la Sala Mare a Palatului, la 16 martie 1965, Pădurea spânzuraţilor este încununat în acelaşi an cu marele premiu al Festivalului Naţional de la Mamaia şi, la Cannes, cu premiul pentru regie.
La peste patru decenii de la prezentarea la Cannes, în 2007, acelaşi festival programează, în ciclul Cannes Classics, o premieră omagială a filmului. Titlurile acestui program făceau parte din pachetul de filme pe care fundaţia „World Cinema Foundation“ (WCF),
condusă de Martin Scorsese, le alesese, la propunerea cinematecilor
din întreaga lume, pentru a le încadra într-un ambiţios program de
restaurare a capodoperelor cinematografului mondial; programul era
finanţat de către Fundaţie şi făcea publice, în acel an, primele
rezultate ale muncii efectuate în diverse laboratoare specializate.
Comunicatul WCF la conferinţa de presă din 22 mai preciza că printre filmele proiectate se află şi Pădurea spânzuraţilor: „A
restored extract of the film will be screened. Work is currently in
progress under the auspices of Anca Mitran of the National Film Archive
of Romania and will be completed in 2008 with support and technical
skill provided by WCF“. 23 mai 2007, sala „Luis Buñuel“, Cannes: este proiectat filmul Pădurea spânzuraţilor. În programul manifestării se menţionează că se prezintă o copie de 158 de minute („restauration depuis le négatif par les Archives Nationales de Film Roumanie, Anca Mitran“). Pe invitaţia înmânată celor prezenţi la proiecţie durata este de ... 110 minute! Prezent la Cannes, Victor Rebengiuc descrie evenimentul în volumul Victor Rebengiuc, omul şi actorul, Ed. Humanitas, 2008: „La Cannes Classics am
fost invitaţi Ciulei şi cu mine. Din cauza problemelor de sănătate
Liviu n-a putut să vină şi atunci a recomandat-o pe Mariana. S-a
întâmplat însă un lucru extrem de ciudat (...); s‑a proiectat filmul şi, spre mirarea noastră, Mariana nu era în film: secvenţa era tăiată [secvenţa întâlnirii Bologa–Marta în oraşul natal al eroului, care acoperă în întregime bobina 12 a versiunii de autor, n.n.], ca şi altele de altfel. A fost foarte neplăcut, mai ales că ea a fost invitată pe scenă să prezinte filmul alături de mine (...). Liviu s‑a supărat din cauza acestui incident“. Anterior evocării de mai sus, ecourile „la cald“ ale acestei ciudate
întâmplări pătrunseseră în presa românească – parţial în reportajul
Magdei Mihăilescu („Pădurea spânzuraţilor“ într-o derutantă copie de lucru, în Gândul, 25 mai 2007) şi mai ales în interviurile-anchetă publicate de Iulia Blaga („Pădurea spânzuraţilor“, ciopârţită, în România liberă,
2 iulie 2007). Cităm de aici fragmentar opiniile lui Liviu Ciulei,
care exprimau nu doar reacţia sa la ceea ce aflase că avusese loc la
Cannes, cât şi consternarea faţă de punerea în circulaţie, cu imensă
neglijenţă, a unei copii neautorizate de autor şi promovarea unor
obscure tentative de restaurare a filmului întreprinse la Bucureşti: „LC – La Cannes s-a întâmplat un lucru extrem de ciudat. Filmul
meu ţine 158 de minute, durată care era trecută în catalogul
festivalului, dar pe invitaţia pentru spectacol erau trecute 110
minute... IB – Aţi întrebat ce s-a întâmplat? LC – Am fost la CNC, unde a venit şi doamna Anca Mitran [n. red. – directorul ANF], şi am întrebat cum de există această copie de 110 minute pe care eu n-am văzut-o în viaţa mea. Cine a făcut-o?
Cine a tăiat din filmul meu? Anca Mitran mi-a spus că nu ştie şi că
negativul acestei copii de 110 minute e singurul negativ al filmului
care există în arhivă. Deci în 1971, sau mai devreme, s-a tăiat
negativul original al filmului, iar resturile tăiate din el nu se ştie
unde sunt. (...) Eu în 1971 eram în ţară. De ce n-am fost
înştiinţat că s-a făcut o variantă scurtă? Cine a făcut varianta scurtă
şi de ce varianta scurtă a fost executată prin tăierea negativului
original, care nu trebuie atins niciodată? Asta este toată tragedia... IB – Dar CNC-ul sau ANF-ul de ce nu v-au spus înainte de Cannes de copia scurtă? LC – Întreabă-mă să-ţi spun. Nu am primit nici un telefon de la nimeni. Când m-am dus la CNC,
i-am telefonat domnului Burlac şi mi-a spus că a solicitat varianta
scurtă. «Păi, de ce?, am spus. La Cannes se prezintă filmele aşa cum au
luat premiile, în original.» «Am crezut că e mai bine, ca să nu plece
lumea din sală», a spus Dan Burlac.“ După discuţiile purtate la CNC în anii 2007-2008 de către
regizor (însoţit de fiul său Thomas) cu preşedintele Eugen Şerbănescu –
pertractări la care participă şi directorul ANF –, Liviu
Ciulei e obligat să sublinieze ideea că versiunea scurtă,
neautorizată, a filmului său, cu care nu a fost niciodată de
acord, nu mai trebuie difuzată vreodată şi că prioritară este corecta şi urgenta restaurare a materialelor originare. În ce moment a aflat autorul despre existenţa unei asemenea versiuni este mai puţin important, dar poziţia sa faţă de „ingerinţele care au compromis trama şi ideatica filmului“
reiese limpede din relatările lui Virgil Petrovici, care (în anii
2000-2001) pregătise în strânsă relaţie cu regizorul cartea dedicată
filmului: „În urma unei solicitări, pe piaţa internaţională a circulat –
din fericire, doar vremelnic – o variantă redusă cu o oră faţă de
durata filmului original. Această versiune, încropită sau ciopârţită,
cum o caracterizează regizorul, dublată într-o engleză aproximativă, s-a
făcut din nişte considerente strict comericale, dar păguboase sub
toate aspectele şi fără încuviinţarea autorului filmului. (...) Comparând foaia de montaj a acestei variante în 12 bobine faţă de 18 bobine, cât are filmul, se poate afirma că nemulţumirea lui Liviu
Ciulei este întru totul întemeiată. Prin eliminările făcute şi
tăieturile de montaj neinspirate, relaţiile dintre personaje, stările
lor sufleteşti, atitudinile şi acţiunile acestora devin uneori
nemotivate, alteori chiar ilogice.“ (Virgil Petrovici, „Pădurea spânzuraţilor“, un film de Liviu Ciulei, Ed. Tehnică, Bucureşti, 2002, p. 24-25). După cum se constată, se prefigura încă de atunci ipoteza că
scurtarea filmului fusese destinată comercializării pe piaţa
internaţională a unor versiuni dublate în diverse limbi străine.
Este posibil însă că, odată cu tăierea brutală a negativului pentru
aceste versiuni (încă nu se ştie nici azi cu precizie unde, de către
cine şi cu aprobarea cui s-a produs acest masacru), copiile pozitive
obţinute, mai scurte cu circa 48 de minute faţă de versiunea originală,
desemnate iniţial numai difuzării filmului în străinătate, să fi fost
utilizate şi în România, chiar dacă la Cinematecă se proiecta numai
versiunea lungă. Un Raport cu privire la producţia de filme artistice de lung metraj, 1949-1982 întocmit de România Film pentru CCES, pe baza datelor furnizate de ANF, menţionează că filmul poate fi vizionat în copii de 4.005 şi3.870 m. Aceste lungimi, împreună cu precizarea că este vorba despre „versiuni diferite ca montaj şi lungime de versiunea de autor de 4.531m aprobată de acesta“, le-am consemnat şi eu în repertoriul Filmat în România
(2004). Aceasta nu era doar o precizare pedantă, ci avea în vedere
realităţi de care mă lovisem anterior în activitatea curentă: în
1999, ca director al Arhivei, cu ocazia organizării Festivalului Alpe Adria
de la Trieste, animatorul acestuia, criticul şi istoricul de film
Sergio Germani, care fusese la Bucureşti pentru selectarea filmelor,
precizează insistent că, pentru proiecţia din Italia, doreşte copia de
18 bobine, cea conformă versiunii prezentate la Cannes în 1965 şi nimic altceva. Şi aceasta a fost versiunea prezentată la Trieste! După o proiecţie la Cinematecă, în preziua prezentării la Cannes,
Ciulei îşi mărturiseşte dezamăgirea faţă de copia vizionată;
reporterul (sau poate chiar regizorul?) adaugă: „Mâine în Festival va rula însă o copie recondiţionată de Arhiva Naţională de Filme“. (cf. artline.ro). Dar peste patru ani, cu prilejul unei proiecţii la Muzeul Ţăranului Român a filmului – tot nerestaurat, regizorul îi declara lui Mihai Fulger:„Pădurea spânzuraţilor a fost «torturat» şi «dezmembrat» în 1971,
această versiune scurtă fiind prezentată şi la Cannes, în 2007. Din
nefericire, proiectul de restaurare a negativului la Cinemateca din
Bologna, care trebuia să fie finanţat de către WCF a lui Martin
Scorsese, a fost amânat“ (Observator Cultural, ianuarie 2011). Se irosiseră patru ani de când cel care mijlocise prezentarea
filmului la Cannes în 2007, producătorul Dan Burlac, menţionase că
filmul urma să fie restaurat „începând din toamnă“. Alţi opt ani s-au împlinit acum, din momentul în care CNCşi ANF,
ca deţinători ai bunurilor de patrimoniu de a căror conservare şi
restaurare răspund fără a fi nevoie de niciun fel de sesizare, nu au
întreprins nimic pentru a debloca situaţia. În primul rând, prin
intervenţie directă la Fundaţia americană care îşi asumase iniţial
finanţarea restaurării, la Cineteca din Bologna, care făcuse
toate demersurile - inclusiv prin trimiterea unui specialist la
Bucureşti pentru a examina materialele existente necesare lucrărilor de
laborator; prin scoaterea de sub un inexplicabil embargo a
corespondenţei purtate cu aceste două instituţii de către CNC în timpul mandatului lui Eugen Şerbănescu şi ANF (mandatul
Ancăi Mitran), cât şi de către regizorul Liviu Ciulei şi
producătorul Thomas Ciulei. Numai astfel se va putea şti din ce
cauze a fost blocată restaurarea filmului, ce este cu acel „extract“
restaurat anunţat în comunicatul WCF, care sunt costurile
actuale ale operaţiei şi cine va asigura acum finanţarea...; din acel
moment, se va putea trece definitiv la adoptarea soluţiei optime,
punându-se în mişcare, implacabil, mecanismul de finanţare şi
operaţiile competente de restaurare a operei. Recenta decizie a lui
Thomas Ciulei, făcută publică prin mass-media, de a nu mai permite
prezentarea Pădurii spânzuraţilor scoate în bună măsură
filmul din circuitul public. Vedea-vom în întreaga sa splendoare, până
în toamna lui 2016, când se împlinesc cinci ani de la trecerea în
eternitate a cineastului, filmul pe care mulţi îl consideră o capodoperă
a cinematografiei naţionale?
Soros: “UE și Rusia lui Putin se află într-o cursă contra-timp. Cine se prăbușește primul”
Tudor Despina
2016-02-11
International
Vladimir Putin nu e un aliat al Occidentului în lupta împotriva
Statului Islamic, susține George Soros. Rusia este o amenințare mai mare
decât Daesh, iar Vestul greșește când crede că se poate baza pe
ajutorul Moscovei în lupta antiteroristă.
Interesul lui Vladimir Putin nu e acela de a combate amenințarea
teroristă alături de Statele Unite și Uniunea Europeană, crede George
Soros. Liderul rus urmărește însăși dezintegrarea UE, iar cea mai bună
cale de a face asta este să inunde Uniunea cu refugiați sirieni, scrie
Soros într-un editorial pentru Project Syndicate.
“Putin e un tactician înzestrat, dar nu e un gânditor
strategic. Nu sunt motive să credem că a intervenit în Siria pentru a
agrava criza refugiaților din Europa. (...) Dar odată ce a văzut
oportunitatea de a accelera dezintegrarea Uniunii Europene, Putin a
folosit-o. El și-a mascat intenția prin apeluri la cooperare împotriva
unui inamic comun, Statul Islamic. A urmărit o abordare similară în
Ucraina, semnând acordurile de la Minsk, fără să aplice prevederile. E greu de înțeler de ce liderii din SUA și UE îl cred pe Putin pe
cuvânt în loc să îl judece prin comportamentul său. Singura explicație
pe care o găsesc e că politicienii democrați caută să-și asigure
publicul de care depind prin zugrăvirea unei imagini mai favorabile
decât e în realitate. Adevărul e că Rusia lui Putin și Uniunea Europeană
sunt angajate într-o cursă contra-timp: întrebarea e care dintre cele
două se va prăbuși prima. Regimul Putin are în față un posibil faliment de stat în 2017,
când mare parte din datoriile internaționale ajung la scadență, iar
tulburări politice pot erupe mai curând de atât. Popularitatea lui
Putin, care rămâne ridicată, se bazează pe un calcul social prin care
guvernul livrează stabilitate financiară și o creștere lentă dar
constantă a nivelului de trai. Sancțiunile Occidentului, dublate de
declinul abrupt al prețului petrolului, vor forța regimul să eșueze pe
ambele planuri. (...) Cel mai eficient mod prin care Rusia lui Putin poate evita
colapsul este să cauzeze colapsul UE mai repede de atât. O Uniune care
se destramă nu va fi capabilă să mențină sancțiunile impuse Moscovei ca
urmare a incursiunii din Ucraina. Din contră, Putin va fi capabil să
atragă beneficii economice considerabile prin divizarea Europei și
exploatarea conexiunilor comerciale și a partidelor anti-europene pe
care el le-a cultivat cu atenție. Așa cum se prezintă lucrurile, UE se îndreaptă spre dezintegrare.
De la criza financiară din 2008 și salvarea Greciei, Uniunea a învățat
cum să se descurce de la o criză la alta. Dar astăzi se confruntă cu
cinci sau șase crize simultan, ceea ce se poate dovedi a fi prea mult.
Cum bine a prevăzut Merkel, criza migrației are potențialul de a
distruge UE. Când un stat sau o asociație de state se află în pericol grav, e
mai bine ca liderii săi să confrunte realitatea dură decât să o ignore.
Cursa pentru supraviețuire pune UE și Rusia lui Putin față în față.
Statul Islamic prezintă o amenințare pentru ambele, dar nu trebuie
supraestimat. Atacurile lansate de teroriștii jihadiști, oricât de
terifiante ar fi, nu pot fi comparate cu amenințarea care emană din
Rusia. Statul Islamic (și Al Qaeda înaintea sa) au reperat călcâiul lui
Ahile al civilizației Occidentale – frica de moarte - și a învățat să îl
exploateze. Prin întreținerea unei islamofobii latente în Vest și
inducerea publicului și a guvernelor să trateze musulmanii cu
suspiciune, teroriștii speră să convingă tinerii musulmani că nu există
alternativă la terorism. Odată înțeleasă această strategie, e un simplu
antidot: refuzul să te comporți așa cum vor inamicii tăi să o faci. Amenințarea care emană din Rusia lui Putin va fi dificil de
contracarat. Eșecul de a recunoaște acest fapt va face misiunea și mai
dificilă”,argumentează George Soros.
- stire actualizata la ora 10:55, 12 februarie 2016
Caracatița financiară din spatele șefului demis al ANAF
Gelu Diaconu
era reprezentantul unor grupuri de interese politico-economice, fiind
de-a lungul timpului apropiat de personaje precum Dan Radu Rușanu,
Daniel Chițoiu, Călin Popescu Tăriceanu, Victor Ponta sau Gabriel Oprea. Premierul
Dacian Cioloș l-a demis ieri pe președintele Agenției Naționale de
Administrare Fiscală (ANAF), Gelu Diaconu, au declarat surse
guvernamentale, iar în locul său a fost numit Daniel Diaconescu. Acesta
din urmă a fost șef al Direcției Finanțe din cadrul instituției. De
asemenea, Dacian Cioloș l-a demis și pe vicepreședintele ANAF, Mihai
Gogancea-Vătășoiu. Diaconu și Gogancea-Vătășoiu sunt urmăriți penal
pentru favorizarea făptuitorului și abuz în serviciu cu obținere de
foloase necuvenite pentru sine sau altul, în dosarul parlamentarilor
Mădălin Voicu şi Nicolae Păun în care DNA îi acuză pe cei doi deputați
că ar fi deturnat 6 milioane de euro. Premierul confirmase decizia
anterior, când a declarat că așteaptă o propunere de înlocuire de la
ministrul de Finanțe. Prim-ministrul a arătat că actualul șef al ANAF
trebuie să își clarifice situația în justiție. Gelu Diaconu, a refuzat
cererea ministerului Finanțelor de a-și prezenta demisia, anunțând că
așteaptă la rândul său să fie demis. Acesta a calificat dosarul DNA în
care este urmărit penal drept „kafkian”.
Începutul ascensiunii
Debarcarea
șefului Agenției Naționale de Administrare Fiscală ar putea fi finalul
de carieră pentru un personaj conectat la cele mai înalte sfere ale
puterii și implicat într-o serie de scandaluri. Ascensiunea lui Gelu
Diaconu a început în timpul guvernării Convenției Democrate din România,
în 1997, când a devenit director adjunct al Direcției Generale a
Vămilor, mai precis omul de încredere al liberalului Nini Săpunaru.
Diaconu a avut grijă să își cultive contactele și cu PDSR (actualul PSD)
păstrând în strucrura vămilor o serie de oameni apropiați de
social-democrați. În aceste condiții, actualul președinte demis a fost
păstrat de către Guvernul Adrian Năstase, fiind între 2001 și 2005
director general adjunct în Ministerul Finanțelor. Victoria Alianței DA
împotriva „sistemului ticăloșit” patronat de Adrian Năstase a fost o
nouă victorie și pentru Gelu Diaconu. Acesta a devenit, în 2005,
vicepreședinte ANAF și şeful Autorității Naţionale a Vămilor, numit
fiind de premierul Tăriceanu. În același timp a devenit și administrator
al Romsilva și al Eximbank. Evoluția sa multilaterală se explică prin
faptul că este finul fostului vicepreședinte PNL, Dan Radu Rușanu.
Acesta din urmă, supranumit „uncheșul” în cercurile liberalilor, era
cunoscut pentru faptul că evita să dețină, personal, funcții politice,
preferând ca pozițiile să fie ocupate de apropiați.
Mai puternic ca un ministru
Influența
lui Diaconu în Guvernul Tăriceanu a fost demonstrată de atitudinea
premierului într-un conflict al șefului vămilor cu ministrul Finanțelor
de la acea vreme, Ionuț Popescu. În 2005, ministrul a cerut schimbarea
din funcție a lui Iulian Butnaru, directorul adjunct al Direcției
Supraveghere și Control Vamal, un apropiat al lui Gelu Diaconu. Până la
urmă, Tăriceanu a intervenit și l-a demis pe Ionuț Popescu,
înlocuindu-l cu Sebastian Vlădescu. Deși motivul oficial al remanierii a
fost legat de neînțelegeri în privința TVA, ulterior Ionuț Popescu a
nuanțat. „Eu înclin să cred că schimbarea mea a avut legătură și cu
faptul că eu anunțasem că doresc să efectuez niște schimbări în ceea ce
privește Vama. Și atunci, probabil anumiți oameni pentru că au simțit că
ar putea fi atinși la pușculiță, s-au mobilizat”, a afirmat fostul
demnitar. De asemenea, fostul șef al ANAF Sebastian Bodu a susținut,
ulterior, că Popescu i-a cerut demisia lui Butnaru pe baza unor
informații primite de la serviciile secrete.
Triunghi financiar
Între
2009 și 2012, Gelu Diaconu a avut o pauză de funcții publice, activând
în domeniul privat. Instalarea lui Victor Ponta ca premier al guvernului
USL, în mai 2012, i-a adus două funcții, chiar în primele zile ale
preluării puterii. Cea de director de cabinet al ministrului Economiei,
Daniel Chițoiu (fin al lui Dan Radu Rușanu) și cea de membru în
Comitetul Eximbank. În iulie 2012, avea să devină secretar de stat în
Ministerul Economiei și președinte al CA al Romgaz. În vara lui 2012,
din poziția de secretar de stat a preluat o parte din atribuţiile de
ministru al Economiei. Și aceasta pentru că Daniel Chițoiu devenise
președinte interimar al PNL în locul lui Crin Antonescu. Printre altele,
a semnat documente importante şi proiecte de acte normative. În aprilie
2013, Diaconu a fost numit președinte al ANAF. În acest fel, el a
completat un veritabil triunghi ale finanțelor României. La momentul
respectiv, Dan Radu Rușanu devenise șeful Autorității de Supraveghere
Financiară (ASF), proaspăt înființată. Practic, sub tutela lui Rușanu au
fost reunite cele mai importante piețe financiare din România, având
puterea de a emite sancțiuni, pe o piață de 30 miliarde de euro. Pe
lângă Diaconu, Rușanu îl avea în sistem și pe finul său, Daniel Chițoiu,
ministru al Finanțelor, vicepremier în Guvernul Ponta.
Compromisuri cu Ponta și Oprea
Presa
a titrat că liberalii preiau controlul zonei financiare. În realitate,
Victor Ponta a fost de acord cu respectivele mutări doar după ce cei
trei i-au garantat că îl vor sprijini pe el și nu pe Crin Antonescu,
președintele PNL. Așa se și explică că, la începutul lui februarie 2014,
Crin Antonescu a forțat demisia lui Chițoiu din Guvern. Ulterior,
Chițoiu a demisionat din Partidul Liberal, alăturându-se grupării lui
Călin Popescu Tăriceanu. După ruperea USL, Dan Radu Rușanu rămas șef la
ASF, iar Diaconu șef la ANAF. Ulterior, în martie 2014, primul a
demisionat din fruntea ASF, după ce a fost arestat preventiv în dosarul
Carpatica. Până ieri, Gelu Diaconu era singurul supraviețuitor al
acestui triunghi financiar. Supraviețuirea sa ar fi fost legată și
de o apropiere de UNPR, primind pe ultima sută de metri și susținerea
lui Gabriel Oprea. Pe de altă parte, Gelu Diaconu a fost implicat și în
alte cazuri controversate. Presa a acuzat ANAF că nu trece la executarea
silită a bunurilor omului de afaceri Dan Voiculescu, condamnat în
dosarul ICA, în care prejudiciul este de 60 de milioane de euro. Penal
Acuzațiile DNA
DNA
a cerut miercuri încuviinţarea reţinerii şi arestării preventive a
deputaţilor Mădălin Voicu şi Nicolae Păun, pentru trafic de influenţă,
fals în declaraţii, deturnare de fonduri, spălare de bani. Banii
europeni -circa 5.000.000 de euro -, destinați unor proiecte de
reinserție socială a rromilor, au fost deturnați de deputatul Nicolae
Păun, președintele Asociației Partida Romilor Pro-Europa, cu sprijinul
deputatului PSD Mădălin Voicu, susține DNA. Din probele
administrate a reieşit că grupul-ţintă al proiectului a fost „constituit
în baza unor formulare întocmite prin înscrierea unor date nereale
privind participanții” şi că „în momentul semnării contractului,
deputatul Păun Nicolae a impus fiecărui angajat din cadrul proiectului
ca, din salariul primit, să vireze 5% sub formă de donație organizației
Asociația Partida Romilor Pro-Europa”. Mădălin Voicu, la
solicitarea lui Păun, ar fi intervenit la președintele ANAF, Gelu
Diaconu, și la Mihai Vătășoiu, vicepreședinte ANAF. Cei doi sunt acuzați
că nu au pus în aplicare deciziile de impunere pentru angajații
asociației de rromi prin care bugetul european a fost prejudiciat cu 27
milioane de lei.
Deputații care au vrut să grațieze corupții
Izbucnirea
scandalului legat de fraudarea a circa 27 de milioane de lei destinați
romilor defavorizați poate însemna un sfârșit de carieră politică și
pentru cei doi deputați implicați – Mădălin Voicu(PSD) și Nicolae Păun
(Partida Romilor). Comisia juridică a Camerei Deputaților
se va reuni luni pentru a discuta cererea procurorilor pentru
încuviinţarea reţinerii şi arestării preventive a deputaţilor Mădălin
Voicu şi Nicolae Păun, pentru trafic de influenţă, fals în declaraţii,
deturnare de fonduri, spălare de bani. Liderul PSD, Liviu Dragnea, a
promis că social-democrații vor vota favorabil. „PSD nu se opune acestor
cereri. Cu părere de rău, dar am mai spus, nu noi trebuie să decidem
asta”, a spus Liviu Dragnea. Cei doi deputați au fost inițiatorii
unui proiect de lege controversat – privind grațierea și amnistia -
unul din proiectele votate de Parlament la finalul anului 2013, în ziua
botezată de presă „Marțea Neagră”. Actul normativ ar fi putut avea ca
efect eliberarea politicienilor condamnați pentru corupție. După
izbucnirea scandalului în presă, proiectul a fost amânat un an de zile,
fiind respins în noiembrie 2014, pe fondul înfrângerii lui Victor Ponta
în alegerile prezidențiale. Anul trecut, premierul interimar
Gabriel Oprea l-a desemnat pe Mădălin Voicu drept consul al României la
Bonn, la prounerea ministrului de Externe, Bogdan Aurescu. Ulterior,
însă, Voicu nu a mai fost numit în funcție, neobținînd avizele necesare,
ceea ce a alimentat zvonurile că ar avea probleme de natură penală. „Pe
mine nu m-a dovedit Securitatea lui Ceauşescu şi mă dovedesc organele
de azi? Eu nu sunt aliniat niciunei forme speciale, ca să nu zic
secretă. Nu pot să fiu înrolat, racolat, învaţat ce şi cum să fac.
Guvernul m-a numit, onorabil şi onorant pentru mine, după care au
început verificările. Acolo s-a oprit. Mie îmi trebuiau niște avize și
alea nu au venit. ”, a explicat Mădalin Voicu, potrivit Antena 3. La
rândul său, Nicolae Păun este un personaj controversat. Anul trecut,
procurorii DNA au efectuat un control la firma Niky Scorpion Alcom, în
spatele căreia ar fi deputatul Nicolae Păun, societate la care soţia
parlamentarului este consilier juridic, în casieria firmei fiind găsiţi
peste 800.000 de lei, sumă care nu a putut fi justificată, potrivit unor
surse judiciare.
Bujor T. Ripeanu
2016-02-09