http://silethismillennium.blogspot.com/2009/03/youtube-broadcast-yourself.html
Soros: “UE și Rusia lui Putin se află într-o cursă contra-timp. Cine se prăbușește primul”
Tudor Despina
2016-02-11
International
Vladimir Putin nu e un aliat al Occidentului în lupta împotriva Statului Islamic, susține George Soros. Rusia este o amenințare mai mare decât Daesh, iar Vestul greșește când crede că se poate baza pe ajutorul Moscovei în lupta antiteroristă.
Interesul lui Vladimir Putin nu e acela de a combate amenințarea teroristă alături de Statele Unite și Uniunea Europeană, crede George Soros. Liderul rus urmărește însăși dezintegrarea UE, iar cea mai bună cale de a face asta este să inunde Uniunea cu refugiați sirieni, scrie Soros într-un editorial pentru Project Syndicate.
“Putin e un tactician înzestrat, dar nu e un gânditor strategic. Nu sunt motive să credem că a intervenit în Siria pentru a agrava criza refugiaților din Europa. (...) Dar odată ce a văzut oportunitatea de a accelera dezintegrarea Uniunii Europene, Putin a folosit-o. El și-a mascat intenția prin apeluri la cooperare împotriva unui inamic comun, Statul Islamic. A urmărit o abordare similară în Ucraina, semnând acordurile de la Minsk, fără să aplice prevederile.
E greu de înțeler de ce liderii din SUA și UE îl cred pe Putin pe cuvânt în loc să îl judece prin comportamentul său. Singura explicație pe care o găsesc e că politicienii democrați caută să-și asigure publicul de care depind prin zugrăvirea unei imagini mai favorabile decât e în realitate. Adevărul e că Rusia lui Putin și Uniunea Europeană sunt angajate într-o cursă contra-timp: întrebarea e care dintre cele două se va prăbuși prima.
Regimul Putin are în față un posibil faliment de stat în 2017, când mare parte din datoriile internaționale ajung la scadență, iar tulburări politice pot erupe mai curând de atât. Popularitatea lui Putin, care rămâne ridicată, se bazează pe un calcul social prin care guvernul livrează stabilitate financiară și o creștere lentă dar constantă a nivelului de trai. Sancțiunile Occidentului, dublate de declinul abrupt al prețului petrolului, vor forța regimul să eșueze pe ambele planuri.
(...) Cel mai eficient mod prin care Rusia lui Putin poate evita colapsul este să cauzeze colapsul UE mai repede de atât. O Uniune care se destramă nu va fi capabilă să mențină sancțiunile impuse Moscovei ca urmare a incursiunii din Ucraina. Din contră, Putin va fi capabil să atragă beneficii economice considerabile prin divizarea Europei și exploatarea conexiunilor comerciale și a partidelor anti-europene pe care el le-a cultivat cu atenție.
Așa cum se prezintă lucrurile, UE se îndreaptă spre dezintegrare. De la criza financiară din 2008 și salvarea Greciei, Uniunea a învățat cum să se descurce de la o criză la alta. Dar astăzi se confruntă cu cinci sau șase crize simultan, ceea ce se poate dovedi a fi prea mult. Cum bine a prevăzut Merkel, criza migrației are potențialul de a distruge UE.
Când un stat sau o asociație de state se află în pericol grav, e mai bine ca liderii săi să confrunte realitatea dură decât să o ignore. Cursa pentru supraviețuire pune UE și Rusia lui Putin față în față. Statul Islamic prezintă o amenințare pentru ambele, dar nu trebuie supraestimat. Atacurile lansate de teroriștii jihadiști, oricât de terifiante ar fi, nu pot fi comparate cu amenințarea care emană din Rusia.
Statul Islamic (și Al Qaeda înaintea sa) au reperat călcâiul lui Ahile al civilizației Occidentale – frica de moarte - și a învățat să îl exploateze. Prin întreținerea unei islamofobii latente în Vest și inducerea publicului și a guvernelor să trateze musulmanii cu suspiciune, teroriștii speră să convingă tinerii musulmani că nu există alternativă la terorism. Odată înțeleasă această strategie, e un simplu antidot: refuzul să te comporți așa cum vor inamicii tăi să o faci.
Amenințarea care emană din Rusia lui Putin va fi dificil de contracarat. Eșecul de a recunoaște acest fapt va face misiunea și mai dificilă”, argumentează George Soros.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu