Ce e un om , ori un an ,sau un mileniu? Toate trecătoare luate implacabil de valul timpului și cu valul laolată se vor risipi înghțite câte unul în câte unul în uitarea neagră a orizontului din zare care va fi în briză mării fără tine . D.Sin.
joi, 6 februarie 2020
LUMEA LUI BANCIU, 5 FEBRUARIE 2020, P1/3
http://silethismillennium.blogspot.com2020youtube-broadcast-yourself.html
marți, 4 februarie 2020
ENSII SPECIALE PENTRU MAGISTRAȚI , DE CE ?!
CITEZ : ” judecătoarea Niţă consideră că au existat acte represive în regimul comunist, însă nu 1985, în perioada în care Gheorghe Ursu a fost ucis în închisoare, ci în perioada 1945-1965.” merită doamna judecătoare Niță PENSIE SPECIALĂ , STAU ȘI MĂ ÎNTREB ȘI VĂ ÎNTRB ȘI PE DOMNIILE VOASTRE ?!
Observator cultural
Un nou număr al revistei noastre este, de astăzi, la chioșcuri. Și de această dată, ne-am străduit să vă propunem articole relevante, proaspete, care să provoace reacții și implicare. Este ultimul număr din Ianuarie, cu multe bunătăți, vă garantăm. Nu-l ratați, așadar și ... lectură plăcută!
http://silethismillennium.blogspot.com2020youtube-broadcast-yourself.html
Cazul Ursu și Justiția din România
- 31-01-2020
- Nr. 1004
-
Bedros HORASANGIAN
- Politic
- 1 Comentarii
Procesul de demitere a lui Donald Trump, virusul ucigaș din China, alegeri anticipate în două tururi – toate se pot dovedi întîmplări/fapte irelevante în fața gravității și a pericolului potențial pentru sănătatea morală a unei națiuni, în urma unei motivaţii judecătorești precum cea publicată, pe 22 ianuarie 2020, de judecătoarea Mihaela Niță de la Curtea de Apel București de a achita doi ofițeri de Securitate, maior(r) Marin Pârvulescu și colonel(r) Vasile Hodiș (oare ce pensii babane au, ca și fostul director de penitenciar de la Pitești, ca și legenda vie a Justiției românești din ultimii ani, faimosul Augustin Lazăr?). Cei doi sînt ofițeri ai fostei Direcției a VI-a Cercetări Penale din cadrul Departamentului Securității Statului.
Cei doi ofițeri au fost acuzați de a fi „complici la delicte neomenoase“ (cele omenoase, care or fi fiind, nu știm…), și nu de crime împotriva umanității, prin uciderea „neintenționată“ – cum se scrie în motivarea sentinței – a inginerului și scriitorului Gheorghe Ursu. Un caz din 1985, cînd un inginer este turnat de două colege la conducerea instituției unde lucra că tot scrie într-un jurnal, ce-l ține la birou. Acesta este furat și adus la cunoștința conducerii instituției, care alertează, la rîndul ei, Securitatea. Inginerul scriitor – prieten cu prietenii mei, regretatul Radu Albala, vecin în mahalaua Moșilor, mereu elegant și distins într-o lume de oameni cenușii, și Radu Cosașu, un martor prețios al atîtor procese ale comunismului, care ar fi putut avea loc și fără contribuția nefastă a lui Traian Băsescu, scriitor care va face cît de curînd 90 de ani și ne bucurăm că este printre noi, căci abia acum, în 2020, începem să rezistăm cu adevărat prin cultură – este reținut, arestat, anchetat, umilit, bătut cu barbarie și ucis în 1985.
Sîntem în 2020 și cei vinovați de moartea lui Gheorghe Ursu sînt mereu absolviți. Ultima filă a acestui dosar – care nu se închide datorită abnegației și tenacității cu care Andrei Ursu, fiul celui ucis mișelește sub pretextul că a posedat 15 dolari și 10 mărci, un fiu care apără nu doar memoria unui părinte, ci, mai ales, ideea de adevăr. Și dreptate, dacă o fi existînd și așa ceva pe lumea asta. Personal, avem mari rezerve și despre dreptatea, și despre Justiția din România. Așa cum sînt, mai ales, cum funcționează ele. Cazul Ursu, trist și sinistru, este dramatic prin uciderea unui om și absurd prin eforturile pe care le fac autoritățile române de a dezvinovăți criminalii. Și de a-i absolvi de vreo vinovăție pe slujbașii Departamentului Securității Statului. De ieri, precum și pe urmașii lor de azi.
Motivarea deciziei judecătoreşti a Mihaelei Niță lezează nu bunul-simț, ci chiar logica elementară. N-avem cum să nu ne indignăm la cele cîteva propoziții nu doar mizerabile în sine, dar care jignesc însăși victima. „În speță, este totuși dificil de a considera că victima a fost un adevărat disident politic“. Bravo! „Nu numai că nu a fost dat afară din serviciu, dar a făcut toate concediile în străinătate.“ Halal argumentație! „La nivelul anului 1985 nu se poate considera că exista dorința clară de exterminare sistematică a oricărui opozant din partea autorităților Statului român.“ Și atunci cine i-a făcut fractură de mandibulă poetului Rolf Bossert, cine a bătut-o cu barbarie pe Monica Lovinescu, cine o ancheta la Securitate pe Herta Müller, de ce a murit în condiții suspecte istoricul Vlad Georgescu sau de ce au ajuns în spital – după 1989, nota bene! –, bătuți pe stradă, regretații Petru Creția și Banu Rădulescu? Cine îl lovea cu bestialitate pe Paul Goma cu pumnii și picioarele în timp ce era arestat? Vă spune ceva numele generalului Nicolae Pleşiţă?
Decizia Mihaelei Niță – care nu e definitivă, cazul Ursu va fi rejudecat peste o lună la Înalta Curte de Justiție și Casație – ne ajută să resuscităm propria memorie, dar și pe cea colectivă şi să fim solidari cu Andrei Ursu, în lupta sa sisifică cu sistemul judiciar românesc. Orice derapaj și injustiție, orice nedreptate comisă perpetuează sentimentul de nesiguranță, frică, spaime de tot felul, inoculează ideea că fantomele fostei (?) Securități românești sînt încă active. ʼGeaba parteneriate strategice cu Statele Unite, ʼgeaba creșteri de pensii și salarii, dacă mizeria morală a unei Justiții românești temătoare și mefiente în fața adevărului continuă. Avem, personal, mari rezerve că dreptatea și adevărul vor fi asigurate în țara pe care nu doar o iubim, dar în care am și trăit. Dincolo de sistemele politice. De ideologii. Așa cum am putut. Fiecare dintre noi. Ca și Gheorghe Ursu, pasionat literat, meloman și bonom cetățean – să citim și două articole de la Deutsche Welle, ale lui Petre Iancu și George Arun, să ascultăm şi un comentariu al lui Gelu Ionescu, aflat pe net, difuzat la Europa Liberă chiar în anul 1985 –, care îşi dorea o Românie mai presus de minciună și nedreptăți.
Nu, doamnă Mihaela Niță, nu au fost acțiuni „excesive, particulare, conjugate“, a fost o crimă oribilă de-a dreptul. Astfel de crime nu se pot prescrie. Stat de drept? Independența Justiției, cu generalii Aurel Rogojan, Vasile Mălureanu, Filip Teodorescu în sală, cînd pensia (babană!) e la orizont? Să fim serioși. Și sîntem. Chiar triști, doamnă Mihaela Niță.
LUMEA LUI BANCIU, 3 FEBRUARIE 2020, P1/3
http://silethismillennium.blogspot.com2020youtube-broadcast-yourself.html
Cazul Ditrau - D-l Asztalos demiisia !
Cazul Ditrau - D-l Asztalos demiisia !
luni, 3 februarie 2020
Tudor Gheorghe il sustine pe Victor Ponta!
http://silethismillennium.blogspot.com2020youtube-broadcast-yourself.html
Cred că l-a impresionat până la lacrimi MANIFESTAREA DE LA STADION DE ZIUA LUI PONTA ÎNSOȚIT DE ”CĂCĂRĂU” CÎND ERA PONTA PRIM - MINISTRU A FOST CEVA AȘA BINE ORGANIZAT APROAPE IDENTIC , CA-N COREEA DE NORD !🤣
Stoica Constantin
Cobzarul faptelor, nu al vorbelor! Tudor Gheorghe se mută în Coreea de Nord.
Când Tudor Gheorghe a spus că ultimii 30 de ani au fost degeaba pentru România n-...
Vezi mai multCând Tudor Gheorghe a spus că ultimii 30 de ani au fost degeaba pentru România n-...
China uses yelling drones to enforce people to wear masks outside
http://silethismillennium.blogspot.com2020youtube-broadcast-yourself.html
PENSII SPECIALE PENTRU MAGISTRAȚI , DE CE ?!
CITEZ : ” judecătoarea Niţă consideră că au existat acte represive în regimul comunist, însă nu 1985, în perioada în care Gheorghe Ursu a fost ucis în închisoare, ci în perioada 1945-1965.” merită doamna judecătoare Niță PENSIE SPECIALĂ , STAU ȘI MĂ ÎNTREB ȘI VĂ ÎNTRB ȘI PE DOMNIILE VOASTRE ?! - by Sile this Millennium
http://silethismillennium.blogspot.com2020youtube-broadcast-yourself.html
Motivul halucinant pentru care un judecător consideră că Gheorghe Ursu nu a fost disident
Pentru judecătoarea Mihaela Niţă Gheorghe Ursu a fost un privilegiat al regimului comunist
3 februarie 2020, 08:45
de
Ionuţ Mureşan
Gheorghe Ursu nu a fost disident deoarece nu şi-a manifestat public opoziţia faţă de regimul comunist, iar foştii securişti Vasile Hodiş şi Marin Pârvulescu au fost achitaţi de judecătoarea Mihaela Niţă deoarece în opinia acesteia în 1985 - când Ursu a fost ucis în închisoare - nu au existat acte represive ale regimului comunist.
Gheorghe Ursu nu este considerat un disident de către judecătoarea Mihaela Niţă de la Curtea de Apel Bucureşti, ba din contră, el îi apare magistratului ca un privilegiat al sistemului comunist în raport cu alţi români. Cel puţin aşa reiese din motivarea sentinţei prin care foştii ofiţeri de securitate Marin Pârvulescu şi Vasile Hodiş, acuzaţi de procurori că l-au omorât în bătaie pe disidentul antidomunist, au fost achitaţi.
„Victima (…) s-a bucurat şi de o libertate de mişcare care, în mod cert, nu era accesibilă marii majorităţi a românilor şi caracteristică acelor vremuri, fiind unul dintre puţinii români care, între anii 1974 – 1981, a călătorit de nenumărate ori în Occident, astfel cum rezultă inclusiv din propriile declaraţii (1974 la Paris, 1978 Viena – Veneţia - Zürich –Paris – Barcelona – Madrid – Toledo – Granada – Cordoba – Paris , Londra – Burgas – Haga – Amsterdam – Köln, Viena – Bucureşti). Este de notorietate că în regimul comunist cetăţenii români obţineau foarte greu permisiunea de a se deplasa într-o ţara occidentală. (…) Cu toate acestea, victimei i s-a acordat, la solicitarea sa, de fiecare dată permisiunea de a călători în Occident şi viză pentru a se deplasa în SUA la fiica sa, căreia, de asemenea, i s-a încuviinţat să părăsească definitiv ţara, fiind o situaţie de excepţie în regimul comunist, cu atât mai mult cu cât victima a efectuat mai multe astfel de călătorii”, notează magistratul în motivarea sentinţei din octombrie anul trecut.
Instanţa explică şi de ce Ursu nu poate fi considerat disident al regimului comunist. „Victima nu şi-a manifestat public dezacordul faţă de politica şi conducerea de stat şi partid, astfel încât să devină din acest punct de vedere o persoană periculoasă pentru securitatea statului (...) Opiniile şi nemulţumirile sale au fost exprimate fie în jurnalul său intim, ce nu a fost dat publicităţii, sau prin materialele transmise la postul de radio „Europa Liberă", unde însă nu a fost menţion
at numele său, sau prin păreri exprimate la locul de muncă, dar care nu au fost în măsură să atragă atenţia organelor de securitate, fiind arestat şi deţinut pentru infracţiuni de drept comun”, este de părere judecătoarea.
„Fapta de tratamente neomenoase faţă de o persoană căzută sub puterea adversarului nu poate fi concepută şi deci săvârşită fără existenţa în prealabil a unei situaţii de conflict în sfera căreia persoanele, în mod indeterminat ca număr şi îndeletnicire, se află unele faţă de altele ca adversari. Această situaţie de conflict (război, rupere de relaţii între state, incursiune de bande pe teritoriul ţării etc.) constituie situaţia premisă în structura infracţiunii. Un conflict limitat la câteva persoane nu poate fi considerat ca situaţie premisă”, arată magistratul.
Gheorghe Ursu a fost un inginer constructor, poet, scriitor şi disident. A fost arestat în urma denunţului unei colege de serviciu, care a intrat în posesia jurnalului său intim, jurnal confiscat ulterior de Securitate. Pentru a încerca să evite un caz de persecuţie politică ce ar fi fost neprielnic pe plan internaţional regimului Ceauşescu, Securitatea i-a înscenat lui Gheorghe Ursu un caz de drept comun (pentru posesia a 17 dolari), pentru care l-a arestat. Ursu a murit la 59 de ani din cauza bătăilor primite în timpul detenţiei de la doi deţinuţi de drept comun, Marian Clită şi Gheorghe Radu, care au primit ordin de la securişti să exercite acte de violenţă asupra lui.
Sentinţa din octombrie 2019 nu este definitivă fiind deja atacată la Curtea Supremă care va avea ultimul cuvânt în acest caz
Citeste mai mult: adev.ro/q5446b
cuvinte cheie:gheorghe ursu disident comunism securisti vasile hodis marin parvulescu
Motivul halucinant pentru care un judecător consideră că Gheorghe Ursu nu a fost disident
Pentru judecătoarea Mihaela Niţă Gheorghe Ursu a fost un privilegiat al regimului comunist
3 februarie 2020, 08:45
de
Ionuţ Mureşan
Gheorghe Ursu nu a fost disident deoarece nu şi-a manifestat public opoziţia faţă de regimul comunist, iar foştii securişti Vasile Hodiş şi Marin Pârvulescu au fost achitaţi de judecătoarea Mihaela Niţă deoarece în opinia acesteia în 1985 - când Ursu a fost ucis în închisoare - nu au existat acte represive ale regimului comunist.
Gheorghe Ursu nu este considerat un disident de către judecătoarea Mihaela Niţă de la Curtea de Apel Bucureşti, ba din contră, el îi apare magistratului ca un privilegiat al sistemului comunist în raport cu alţi români. Cel puţin aşa reiese din motivarea sentinţei prin care foştii ofiţeri de securitate Marin Pârvulescu şi Vasile Hodiş, acuzaţi de procurori că l-au omorât în bătaie pe disidentul antidomunist, au fost achitaţi.
„Victima (…) s-a bucurat şi de o libertate de mişcare care, în mod cert, nu era accesibilă marii majorităţi a românilor şi caracteristică acelor vremuri, fiind unul dintre puţinii români care, între anii 1974 – 1981, a călătorit de nenumărate ori în Occident, astfel cum rezultă inclusiv din propriile declaraţii (1974 la Paris, 1978 Viena – Veneţia - Zürich –Paris – Barcelona – Madrid – Toledo – Granada – Cordoba – Paris , Londra – Burgas – Haga – Amsterdam – Köln, Viena – Bucureşti). Este de notorietate că în regimul comunist cetăţenii români obţineau foarte greu permisiunea de a se deplasa într-o ţara occidentală. (…) Cu toate acestea, victimei i s-a acordat, la solicitarea sa, de fiecare dată permisiunea de a călători în Occident şi viză pentru a se deplasa în SUA la fiica sa, căreia, de asemenea, i s-a încuviinţat să părăsească definitiv ţara, fiind o situaţie de excepţie în regimul comunist, cu atât mai mult cu cât victima a efectuat mai multe astfel de călătorii”, notează magistratul în motivarea sentinţei din octombrie anul trecut.
Instanţa explică şi de ce Ursu nu poate fi considerat disident al regimului comunist. „Victima nu şi-a manifestat public dezacordul faţă de politica şi conducerea de stat şi partid, astfel încât să devină din acest punct de vedere o persoană periculoasă pentru securitatea statului (...) Opiniile şi nemulţumirile sale au fost exprimate fie în jurnalul său intim, ce nu a fost dat publicităţii, sau prin materialele transmise la postul de radio „Europa Liberă", unde însă nu a fost menţion
at numele său, sau prin păreri exprimate la locul de muncă, dar care nu au fost în măsură să atragă atenţia organelor de securitate, fiind arestat şi deţinut pentru infracţiuni de drept comun”, este de părere judecătoarea.
Părerea procurorilor
La ultimul termen din proces, procurorii au cerut pedeapsa maximă pentru cei doi foşti ofiţeri de securitate. Anchetatorii susţin că cei doi au exercitat acţiuni represive şi sistematice (filaj, urmărire informativă, percheziţii, audieri sistematice, acte de violenţă fizică şi psihică) asupra lui Gheorghe Ursu, acţiuni care „au avut ca urmare producerea de suferinţe fizice sau psihice grave şi au fost de natură să îi aducă o atingere gravă a drepturilor şi libertăţilor fundamentale, în principal a dreptului la viaţă”.
În ciuda procurorilor, judecătoarea Niţă susţine în motivare că „prin exercitarea de violenţe psihice şi fizice faţă de o singură persoană (Gheorghe Ursu-n.r.), încarcerată în Arestul Militiei, persoană care ulterior a decedat, nu se poate aprecia că s-a cauzat o stare de pericol cu privire la existenţa şi securitatea tuturor cetăţenilor români”. Cu alte cuvinte, pentru a fi găsiţi vinovaţi, era necesar ca Hodiş şi Pîrvulescu să aibă la „activ” şi alte victime, nu doar pe Gheorghe Ursu.„Fapta de tratamente neomenoase faţă de o persoană căzută sub puterea adversarului nu poate fi concepută şi deci săvârşită fără existenţa în prealabil a unei situaţii de conflict în sfera căreia persoanele, în mod indeterminat ca număr şi îndeletnicire, se află unele faţă de altele ca adversari. Această situaţie de conflict (război, rupere de relaţii între state, incursiune de bande pe teritoriul ţării etc.) constituie situaţia premisă în structura infracţiunii. Un conflict limitat la câteva persoane nu poate fi considerat ca situaţie premisă”, arată magistratul.
Ucis prea târziu
Într-un alt extras din motivare, judecătoarea Niţă consideră că au existat acte represive în regimul comunist, însă nu 1985, în perioada în care Gheorghe Ursu a fost ucis în închisoare, ci în perioada 1945-1965.
”După anul 1965, deşi se practica controlul informativ al populaţiei active a României, monitorizarea relaţiilor cetăţenilor României cu străinătatea şi încercarea de a reprima formele de opoziţie, Curtea apreciază că nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 7 pct. 2 din Statutul CPI, întrucât nu au existat acte multiple îndreptate împotriva populaţiei civile, în accepţiunea art.439 alin.1 Cod penal, respectiv reprimarea formelor de opoziţie faţa de regimul comunist prin comiterea unor multiple acte în modalităţile normative prevăzute de textul de lege”, scrie judecătoarea.
Cine a fost Gheorghe Ursu
Gheorghe Ursu a fost un inginer constructor, poet, scriitor şi disident. A fost arestat în urma denunţului unei colege de serviciu, care a intrat în posesia jurnalului său intim, jurnal confiscat ulterior de Securitate. Pentru a încerca să evite un caz de persecuţie politică ce ar fi fost neprielnic pe plan internaţional regimului Ceauşescu, Securitatea i-a înscenat lui Gheorghe Ursu un caz de drept comun (pentru posesia a 17 dolari), pentru care l-a arestat. Ursu a murit la 59 de ani din cauza bătăilor primite în timpul detenţiei de la doi deţinuţi de drept comun, Marian Clită şi Gheorghe Radu, care au primit ordin de la securişti să exercite acte de violenţă asupra lui.
Sentinţa din octombrie 2019 nu este definitivă fiind deja atacată la Curtea Supremă care va avea ultimul cuvânt în acest caz
Citeste mai mult: adev.ro/q5446b
cuvinte cheie:gheorghe ursu disident comunism securisti vasile hodis marin parvulescu
VIDEO Mesajul macabru al Iranului pentru familiile pasagerilor avionului doborât: „Felicitări!“ - 3 februarie 2020, 06:53 de Amir Kiarash - Sursă ; adevărul .ro
http://silethismillennium.blogspot.com2020youtube-broadcast-yourself.html
VIDEO Mesajul macabru al Iranului pentru familiile pasagerilor avionului doborât: „Felicitări!“
3 februarie 2020, 06:53
de
Amir Kiarash
Cruzimea regimului de la Teheran n-are limite! Iar dezvăluirile unui iranian, întors în Canada, după înmormântarea soţiei sale în oraşul Zanjan, e încă o dovadă în acest sens.
Au trecut două săptămâni de la momentul în care Iranul a admis, după trei zile de minciună, că a doborât avionul ucrainean, cauzând moartea celor 176 de oameni la bord.
Şi, aşa cum era de aşteptat, regimul de la Teheran mizează pe faptul că, odată cu trecerea timpului, mizeria, încă una pentru acest guvern în ultimii 41 de ani, va fi băgată sub preş. În orice altă ţară din lume, un astfel de episod, al doborârii unui avion comercial cu o rachetă, ar fi de neconceput. Şi, prin absurd, dacă am asista la aşa ceva, în ţara respectivă vor decurge demisii şi condamnări la ani grei de închisoare pentru cei responsabili. În Iran însă, nu numai că nimeni n-a fost tras la răspundere, dar viaţa familiilor îndurerate a devenit un calvar, multe dintre ele primind ameninţări pentru că şi-au permis să vorbească, deschis, despre o crimă oribilă.
Printre cei aflaţi în această situaţie se numără şi Javad Soleimani, care şi-a pierdut soţia, Elnaz, în avionul doborât de racheta iraniană. Acesta a călătorit în oraşul Zanjan, din nordul Iranului, pentru a participa la înmormântarea soţiei sale. Şi, revenit în Edmonton (Canada), a putut să povestească prin ce a trecut.
Ce a declarat Javad Soleiman la postul CBC Canada?
*Guvernul iranian şi liderul spiritual (n.r. - Ayatollah-ul Ali Khamenei) trebuie să răspundă! Dar el (n.r. - liderul spiritual) nici măcar nu şi-a cerut scuze! A fost groaznic!
*Şi când am fost în Iran pentru înmormântare, ei nici măcar nu ne-au permis să ne ocupăm de organizarea evenimentului. Au vrut să controleze ei totul, fiindcă le-a fost frică de orice fel de protest împotriva guvernului.
Am participat la înmormântare, dar totul era sub supraveghere. Ne-au spus că victimele acestui accident aviatic sunt martiri. Şi au scris: „Aceste victime sunt martiri! Felicitări!“.
Adică, ne-au spus: „V-am ucis familiile. Felicitări!“. A fost oribil! Dar a trebuit să suportăm, fiindcă prioritatea noastră a fost să o înmormântăm pe soţia mea.
*Şi, după înmormântarea, eu am criticat nişte oameni cu legături cu liderul spiritual al Iranului. Şi, a doua zi, am primit un telefon din partea Securităţii, în care mi s-a spus că trebuie să dau socoteală pentru criticile aduse. Trebuie să explic de ce i-am criticat. Şi nu pot să descriu în cuvinte cât de brutali, nemiloşi şi iresponsabili sunt aceşti oameni!
*Toate ţările lumii trebuie să facă presiuni pentru ca Iranul să fie tras la răspundere şi să suporte consecinţele acestei tragedii. Cel mai important lucru acum e ca Iranul să trimită în străinătate cutia neagră a avionului.
Toate familiile îndurerate au nevoie de linişte. Toţi oamenii au dreptul de a afla motivul care a cauzat această catastrofă. Sper ca ţările lumii să reuşească să forţeze Iranul să trimită cutia neagră, fiindcă doar aşa e posibil să aflăm adevărul din spatele acestei tragedii.
*Nu pot să spun că m-am simţit ameninţat în Iran, dar când m-au sunat din partea Securităţii, imediat am părăsit Zanjan cu destinaţia Teheran. Şi, pe drum, din nou, am primit mesaje şi telefoane din partea Securităţii. Mi-au spus, din nou, că trebuie să merg la biroul lor şi să-mi explic comportamentul, să explic de ce i-am criticat.
*După acest episod, am hotărât să părăsesc ţara repede. Pentru că nu sunt genul de om care să meargă la ei şi să zică: „Da. Îmi cer scuze că v-am criticat. Îmi retrag cuvintele“. De aceea, am hotărât să părăsesc imediat Iranul şi să devin vocea familiilor victimelor.
VEZI O PARTE DIN DECLARAŢIILE LUI JAVAD SOLEIMANI
VIDEO Mesajul macabru al Iranului pentru familiile pasagerilor avionului doborât: „Felicitări!“
3 februarie 2020, 06:53
de
Amir Kiarash
Cruzimea regimului de la Teheran n-are limite! Iar dezvăluirile unui iranian, întors în Canada, după înmormântarea soţiei sale în oraşul Zanjan, e încă o dovadă în acest sens.
Au trecut două săptămâni de la momentul în care Iranul a admis, după trei zile de minciună, că a doborât avionul ucrainean, cauzând moartea celor 176 de oameni la bord.
Şi, aşa cum era de aşteptat, regimul de la Teheran mizează pe faptul că, odată cu trecerea timpului, mizeria, încă una pentru acest guvern în ultimii 41 de ani, va fi băgată sub preş. În orice altă ţară din lume, un astfel de episod, al doborârii unui avion comercial cu o rachetă, ar fi de neconceput. Şi, prin absurd, dacă am asista la aşa ceva, în ţara respectivă vor decurge demisii şi condamnări la ani grei de închisoare pentru cei responsabili. În Iran însă, nu numai că nimeni n-a fost tras la răspundere, dar viaţa familiilor îndurerate a devenit un calvar, multe dintre ele primind ameninţări pentru că şi-au permis să vorbească, deschis, despre o crimă oribilă.
Printre cei aflaţi în această situaţie se numără şi Javad Soleimani, care şi-a pierdut soţia, Elnaz, în avionul doborât de racheta iraniană. Acesta a călătorit în oraşul Zanjan, din nordul Iranului, pentru a participa la înmormântarea soţiei sale. Şi, revenit în Edmonton (Canada), a putut să povestească prin ce a trecut.
Ce a declarat Javad Soleiman la postul CBC Canada?
*Guvernul iranian şi liderul spiritual (n.r. - Ayatollah-ul Ali Khamenei) trebuie să răspundă! Dar el (n.r. - liderul spiritual) nici măcar nu şi-a cerut scuze! A fost groaznic!
*Şi când am fost în Iran pentru înmormântare, ei nici măcar nu ne-au permis să ne ocupăm de organizarea evenimentului. Au vrut să controleze ei totul, fiindcă le-a fost frică de orice fel de protest împotriva guvernului.
Am participat la înmormântare, dar totul era sub supraveghere. Ne-au spus că victimele acestui accident aviatic sunt martiri. Şi au scris: „Aceste victime sunt martiri! Felicitări!“.
Adică, ne-au spus: „V-am ucis familiile. Felicitări!“. A fost oribil! Dar a trebuit să suportăm, fiindcă prioritatea noastră a fost să o înmormântăm pe soţia mea.
*Şi, după înmormântarea, eu am criticat nişte oameni cu legături cu liderul spiritual al Iranului. Şi, a doua zi, am primit un telefon din partea Securităţii, în care mi s-a spus că trebuie să dau socoteală pentru criticile aduse. Trebuie să explic de ce i-am criticat. Şi nu pot să descriu în cuvinte cât de brutali, nemiloşi şi iresponsabili sunt aceşti oameni!
*Toate ţările lumii trebuie să facă presiuni pentru ca Iranul să fie tras la răspundere şi să suporte consecinţele acestei tragedii. Cel mai important lucru acum e ca Iranul să trimită în străinătate cutia neagră a avionului.
Toate familiile îndurerate au nevoie de linişte. Toţi oamenii au dreptul de a afla motivul care a cauzat această catastrofă. Sper ca ţările lumii să reuşească să forţeze Iranul să trimită cutia neagră, fiindcă doar aşa e posibil să aflăm adevărul din spatele acestei tragedii.
*Nu pot să spun că m-am simţit ameninţat în Iran, dar când m-au sunat din partea Securităţii, imediat am părăsit Zanjan cu destinaţia Teheran. Şi, pe drum, din nou, am primit mesaje şi telefoane din partea Securităţii. Mi-au spus, din nou, că trebuie să merg la biroul lor şi să-mi explic comportamentul, să explic de ce i-am criticat.
*După acest episod, am hotărât să părăsesc ţara repede. Pentru că nu sunt genul de om care să meargă la ei şi să zică: „Da. Îmi cer scuze că v-am criticat. Îmi retrag cuvintele“. De aceea, am hotărât să părăsesc imediat Iranul şi să devin vocea familiilor victimelor.
VEZI O PARTE DIN DECLARAŢIILE LUI JAVAD SOLEIMANI
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
