Isabela Vasiliu-Scraba, „Rinocerizarea” criteriului biografic la un istoric dilematic - ALTERNATIVA / THE ALTERNATIVE / L'ALTERNATIVE - Politica, cultura, stiri, publicitate

http://silethismillennium.blogspot.com/2009/03/youtube-broadcast-yourself.html

Isabela Vasiliu-Scraba, „Rinocerizarea” criteriului biografic la un istoric dilematic

Motto: „Am văzut Rinocerii de Ionescu. Alături de sclavia economică, rinocerizarea e unul din flagelele cumplite și permanente pe care omul e nevoit să le suporte. Rinocerizarea e perfect valabilă peste tot unde se face politică și se propagă vreo ideologie”. (Victor Felea, Jurnal, 13 sept. 1964).

„Rinocerizarea” criteriului biografic s-a putut observa la un istoric dilematic recenzând  Scrisorile din București, 1944-1946 (Ed. Limes, Cluj-Napoca, 2006) trimise de profesorul Eric Tappe (1910-1992) specialist în limba română la Universitatea din Londra, fost elev al istoricului Grigore Nandriș de la Londra (fratele memorialistei Anița Nandriș Cudla deportată de sovietici de la Cernăuți în Siberia pentru 20 de ani). Ȋntr-un  articol din 2008 (vezi „Dilema Veche”, Nr. 211/ 2008), Andrei Pippidi mentionează relațiile englezului Tappe cu români de prestigiu, cu istoricul academician gen. Radu Rosetti, cu arheologul Ion Nestor (1905-1974), director al Muzeului Național de Antichități - devenit din 1956 Institutul de Arheologie al Academiei-, și cu Marioara Golescu (1), - ultima fiind cea care a avut ideea de a salva prin fotografiere multe din Tăblițele de la Sinaia făcute dispărute în comunism (vezi Isabela Vasiliu-Scraba, Un ziarist, o filoloagă și o carte bombă: Cronica geto-dacă de pe Tăblițele de la Sinaia, în rev. „Oglinda literară”, Focșani, Nr. 76/ 2008, p.3382,  http://www.isabelavs.go.ro/Articole/dan_romalo2.htm     ), dar „uită” arestările istoricilor menționați, detenții începute la Ministerul de Interne condus de Teohari Georgescu / Burăh Tescovici. „Regimurile care funcționeză pe baza terorii exercitate de o poliție politică” ar fi conspirative, observa în 2002 un fost deținut politic, nepot al istoricului militar Radu Rosetti, decedat în temnița comunistă din Sighetul Marmației (2).

„Rinocerizarea” devine posibilă după „cucerirea puterii prin modificarea mentalității, grație hegemoniei ideologice” veșnic atentă ca cele spuse și publicate să nu-i fie defavorabile (vezi Ion Varlam, Pseudoromânia. Conspirarea deconspirării, București, Ed. Vog, 2004, p.68). Istoricul Ion Varlam vede o ilustrare simbolică a conspirativității chiar în numele conspirativ al unor comuniști precum Lenin, Stalin, Molotov, Teohari Georgescu, Vasile Luca, Walter Roman, Silviu Brucan, Leonte Răutu, Andrei Oișteanu, Paul Cornea, Zigu Ornea, etc.” (Op. Cit., p.66). 

După moda „libertății de expresie” dinainte de 1990 când era absolut interzis a se vorbi în public despre martirii închisorilor comuniste (vezi Isabela Vasiliu-Scraba, Moartea martirică a Sfântului Arsenie Boca, https://isabelavs2.wordpress.com/parintele-arsenie-boca/isabelavs-martiriul7-boca/) și despre milioanele de detenținuți politic de după 23 august 1944 (vezi  Monumentul victimelor comunismului din Elveția, la Chene Bours, aproape de Geneva) dilematicul recenzent al Scrisorilor din București s-a ferit să menționeze temnița politică făcută fără nici o vină de exact acele personalități care-l impresionaseră pe Eric Tappe în anii șederii sale de la sfârșitul anului 1944 până în 1948 la Misiunea Militară Britanică din București.

Despre detenția Marioarei Golescu (1897-1987), condamnată la 20 de ani de muncă silnică (3), aflăm de la d-na Aspazia Oțel Petrescu povestind în două pagini antologice cum a salvat-o Marioara Golescu după înghețul pe timp de iarnă la izolator (vezi Aspazia Oțel Petrescu, Strigat-am către Tine, Doamne..., București, Ed. Platytera, 2008, pp. 233-235, prima ediție în 2000 la Fundația Culturală Buna Vestire, pp. 235-238).

Ȋn cazul Mariei Golescu (specialistă care studiase mult în străinătate) arestată în 1949, „uituceala” dilematicului istoric Andrei Pippidi este cu atât mai semnificativă, cu cât nobila specialistă în artă bisericească,  „poliglotă și plină de înțelepciune” (apud. Aspazia Oțel Petrescu) făcuse anii de temniță comunistă pentru „vina” de a-l fi cunoscut și a fi corespondat cu britanicul Eric Tappe (4), „vină” care le-a dat prilej agenților Moscovei să-i confecționeze acuzația de „spioană britanică” și s-o condamne pentru „înaltă trădare de patrie”.

Note și considerații marginale:

1.Colaboratoare cu articole de istoria artei bizantine în reviste prestigioase ale vremii (Revista Fundațiilor Regale, Cronica numismatică și arheologică, Convorbiri literare, Revue historique du Sud-Est europeen, Boabe de grâu, etc) Maria Golescu a publicat în Buletinul Comisiunii Istorice, 1943-1944, articolul Un arhitect român la începutul veacului al XIX-lea : meșterul Ilie Gulie, pp.109-113, on-line https://fr.scribd.com/doc/264118184/Maria-Golescu-Mesterul-Ilie-Gulie-1943-1944 . Despre caietele ei aflate în arhiva Institutului de Istoria Artei „George Oprescu” din București s-a publicat în 16 mai 2013 un articol scris de Silvia Marin Barutcieff și Cristina Bogdan, on-line la http://revistacultura.ro/nou/2013/05/lada-de-zestre-a-mariei-golescu/ .

2. Despre academicienii și istoricii supuși regimului de exterminare din inchisoarea de la Sighetul Marmației se poate citi în cartea profesorului Nuțu Roșca, Închisoarea elitei românești (Baia Mare, Ed. Gutinul, 1998) de unde aflăm că rinocerizații regimului comunist scriau pe actele de deces ale celor uciși după gratii „persoană fără ocupație”. Iată câteva nume ale „dezocupaților” arestați de poliția politică: academician George Brătianu, decedat la 55 de ani după trei ani de temniță, doctor în litere la Sorbona, profesor de istorie universală, succesor al lui N. Iorga; acad. Alex. Lapedatu, decedat după trei luni de închisoare politică, din 1935 președinte al Academiei Române; acad. Ioan Lupaș, președinte al Secției Istorice a Academiei Române, descoperitorul actelor originale ale Unirii ortodocșilor cu papistașii, istoric sfătuit de Lucian Blaga să nu publice sub comuniști actele din care reiese înșelăciunea catolicilor;  acad. Ion Nistor, fost rector al Universității din Cernăuți, unde era profesor de Istoria Românilor ; acad. Dumitru Caracostea, doctor în filologie romanică la Viena cu W. Meyer-Luebke, fost profesor universitar la catedra de Istorie literară și Folclor de la Universitatea din București, fost Președinte al Secției Literare a Academiei Române, deținut din 1950 până în 1955 la inchisoarea din Sighet fără a fi fost judecat și condamnat; filozoful academician Ion Petrovici specializat în Germania șI în Franța, fost profesor de logică și de istoria filozofiei la Universitatea din Iași, apoi la Universitatea din București,  italienistul Alexandru Marcu, membru corespondent al Academiei purtat în lanțuri în închisoare împreună cu filozoful Mircea Vulcănescu, ambii omorâți după gratii ; poetul Adrian Maniu, membru corespondent al Academiei, publicat după ieșirea din temniță de poetul Mircea Ciobanu (vezi Isabela Vasiliu-Scraba, Poet la vremea lui Ahab, https://isabelavs2.wordpress.com/articole/isabelavs-ciobanu10mirceapoezii/ ); istoricul basarabean Ion Pelivan care a făcut parte din Delegația României la Conferințele de pace de la Paris șI Geneva, decedat după patru ani de închisoare comunistă; istoricul Teofil Sauciuc-Săveanu, fost rector al Universității din CernăuțI unde a predat filologie clasică, doctor în filozofie șI litere la Viena, profesor de istorie antică șI epigrafie la Universitatea din București; acad. Radu Rosetti, istoric militar, fost director al Muzeului Militar șI apoi al Bibliotecii Academiei; acad. Silviu Dragomir (unchiul filozofului Alexandru Dragomir, vezi interviul refăcut șI adnotat de Isabela Vasiliu Scraba https://isabelavs2.wordpress.com/miscellanea/isabelavs-adnotat3-interviu-alxdragomir/ ), istoric cercetător al arhivelor austriece șI maghiare, fost profesor universitar, doctor în teologie șI istoric al bisericii; acad. George Fotino, eminent specialist în limbi clasice, fost decan șI profesor de istorie a dreptului românesc la Universitatea din București; istoricul Ștefan Meteș, membru corespondent al Academiei, fost director al Arhivelor Statului din 1922 până în 1947; istoricul Victor Papacostea, fost profesor la Facultatea de Litere șI Filozofie din București șI întemeietorul Institutului de Studii șI Cercetări Balcanice; Zenovie Pâclișanu, decedat în închisoarea din Sighetul Marmațiuei, membru corespondent al Academiei, autor de scrieri privitoare la istoria bisericească, fost profesor de teologie la Blaj (vezi Isabela Vasiliu-Scraba, Contextualizări. Elemente pentru o topologie a prezentului, Slobozia, Ed. Star Tipp, 2002, pp. 141-142, http://www.scribd.com/doc/130732402/IsabelaVasiliuScrabaContextualizari ). 

3.Condamnarea de 20 de ani de muncă silnică a aflat-o d-na Aspazia Oțel Petrescu de la Marioara Golescu (1897-1987) întemnițată la 53 de ani probabil doar pentru că era o „medievalistă de mare cultură și cu o minte fermecătoare, pasionată de istorie și de arheologie” (Dan Romalo, Cronica getă pe plăci de plumb, Ed. Alcor, București, 2005, p.19). Informația Aspazia Oțel Petrescu este mai credibilă decât „condamnarea la 16 ani” despre care scrie Enciclopedia României on-line după George Marcu (coordonator), Enciclopedia personalităților feminine din România, București, Ed. Meronia, 2012, mai ales că inerția vremurilor de teroare securistă e sezizabilă exact la capitolul istoriei detențiilor politice despre care înainte de 1990 era absolut interzis a se vorbi. Iată pasajul despre Maria Golescu din cartea fostei studente a lui Lucian Blaga ajutată să scape de „repatrierea” în URSS de mama scriitorului Marin Tarangul (1938-2010), care-i fusese profesoară la Liceul de fete din Cernăuți. Tânăra Aspazia ajunsese înghețată tun în „camera secretului mare” unde condamnatele aveau pedepse mari : „Văzând că picioarele mele refuză să-și revină, domnișoara Marioara Golescu m-a chemat pe patul dânsei, mi-a desfășurat picioarele din tot felul de șosete cu care au fost îmbrăcate, doar, doar se vor încălzi și așa goale, le-a aplicat direct pe epigastrul său, locul cel mai cald al corpului omenesc. Nu puteam să le retrag  deoarece domnișoara le ținea stâns înlănțuite și ca să nu mă întind la o polemică pe linia sacrificiului ce-l făcea, a început să-mi povestească un episod din viața sa, cu adevărat extrem de interesant. Vocea ei plăcută, cu timbru grav, ne-a dus în însorita Italie, la braț cu Charles Diehl, reputatul bizantinolog, într-o discuție  privitoare la primele mânăstiri creștine din acea țară, discuție polemică pe care dânsa avea s-o câștige. Mă întrebam cum putea să suporte sloiurile de ghiață ale picioarelor mele când într-o cameră neîncălzită într-o iarnă haină păstrarea căldurii propriului corp era o problemă. Simțeam cum, în schimbul căldurii ce mi-o ceda primea fiori de ghiață care îi dădeau un frison ușor. Cu mâna ei bolnavă. în timp ce povestea, îmi masa ușor picioarele pentru ca trecerea la starea normală să fie mai puțin dureroasă. Și astfel, încet, încet a reușit să-mi dezmorțească sloiurile de gheață și să-mi aducă picioarele la o stare normală. Eu eram foarte mândră că eram nepoata bunicilor mei, unul fost căpitan de răzeși sub Soroca Nistrului, celălalt fost plăieș vornic în Cotenii de sub Cernăuți… Cât de mândră trebuie să fie domnișoara Mărioara Golescu de strămoșii ei, această voevodală prințesă valahă (căci Goleștii una sînt cu Basarabii) și cât de vrednică era de ei, căci pe un câmp de luptă diferit de acela pe care luptaseră ei nu a pregetat să încălzească la sânul ei plebeenele mele picioare” (Aspazia Oțel Petrescu, Strigat-am către tine, Doamne, 2008, pp.233-235).

4. Corespondența dintre Eric Tappe și Maria Golescu (din perioada 1946-1979) se află în arhiva School of Slavonic and Est European Studie htts,  Tappe Collection, vezi http://www.aim25.ac.uk/cgi-bin/vcdf/detail?coll_id=7064&inst_id=58 . Maria Golescu a ajuns în Anglia „cumpărată” cu 4500 de lire sterline la începutul deceniului șase probabil prin același personaj Jakober prin care Ion Rațiu și alți români din exil negociau cumpărarea filozofului Noica aflat și el fără de vină după gratii. Prețul cumpărării lui Constantin Noica prin acel Jakober, „traficant de vieți umane și reprezentant al intereselor românești în domeniul cerealelor” (vezi Ion Rațiu, Cine mă cunoaște în țară așa cum sunt?, București, Ed. „Progresul Românesc”, 1991,  p.92), ar fi fost de 3000 lire sterline, din care Mircea Eliade ar fi dat 500 de dolari. Noica urma să  ajungă „în Apus prin luna mai 1962” (apud. Ion Rațiu, op. cit). Cum bine se stie, Noica a ieșit din temniță abia în 1964 (vezi Isabela Vasiliu-Scraba, Excluderea din cultura românească a lui Noica și a poeților martirizați în închisorile comuniste, https://isabelavs2.wordpress.com/constantin-noica/isabelavs-10noicaexclus/ ).

ALTERNATIVA / THE ALTERNATIVE / L'ALTERNATIVE - Politica, cultura, stiri, publicitate

Spirite Categorie: Bref Creat: Joi, 03 Septembrie 2015 18:46 Scris de Tia Şerbănescu

http://silethismillennium.blogspot.com/2009/03/youtube-broadcast-yourself.html

Ziarul Curentul

Spirite

Categorie: Bref

Creat: Joi, 03 Septembrie 2015 18:46 

 Scris de Tia Şerbănescu

 În timp ce Codul Fiscal trecea în galop prin Parlament ca să ajungă degrabă la Cotroceni, premierul recunoștea că seceta din agricultură s-ar putea să afecteze creșterea economică și să întreacă reducerea TVA din alimentație: „noi muncim și alții țipă” a constatat Ponta nemulțumit de ceilalți. Probabil țipă de durere. Dar și premierul țipă cât poate la Blaga și Gorghiu deși ar trebui să-i mai cruțe căci ei reprezintă cât de cât opoziția. Lăudat de premier, șeful ANAF Gelu Diaconu i-a scris lui Ponta plângându-se că ANAF nu se poate reforma din poziția de „rudă săracă” a ministerului de finanțe așa că a cerut „autonomie decizională” și un „board de specialiști”, ca-n America. Dacă te uiți în curtea șefilor ANAF nu s-ar zice că-i rudă săracă. Blejnar are o vilă cât toate zilele iar Șerban Pop lua mită de 200.000 de euro de la un singur caz. Acum e la mititica împreună cu Bica. De altfel, DNA a început să facă parte din biografia multor politicieni cărora le-a schimbat destinul. Obținând două zile de libertate (din arestul la domiciliu) spre a fi alături de Oana Mizil la nașterea fetiței lor, Vanghelie le-a declarat ziariștilor: „o să vedeți alt Vanghelie mult mai complicat și mai inteligent”. Ăsta chiar ar fi un miracol! Adică arestul te face inteligent? Nu toți au absolvit însă pușcăria cu inteligență sporită. Becali a ieșit la fel cum era, Copos e neschimbat, Năstase idem. E adevărat că și în libertate poți să-ți pierzi din capacități. Fostul președinte Băsescu s-a prezentat la Parchet în procesul de șantaj înaintat de Firea unde i s-a schimbat încadrarea fiind inculpat pentru amenințare: „ei pot să strige pe stadion Băsescu la Pușcărie dar eu n-am voie să spun nimic”. Depinde cum spui. Și cui spui. Iar Firea nu e nici pe departe cel mai sigur interlocutor. Dacă dl. Băsescu îi sugera Firei să ancheteze și retrocedările de terenuri din Voluntari, n-avea proces și n-ajungea să vorbească precum Felix, Năstase și Udrea: „e un joc politic în care din păcate sunt antrenate și instituțiile statului, e o avalanșă de dosare deschise de oameni politici care au ca obiectiv să mă țină în afara politicii”. Și tu Brutus? Fostul președinte repetă textele corupților inculpați pe vremea sa când îl acuzau că le fabrică dosare. Ce decădere. Inculpat și el, premierul a criticat populismul lui Băsescu care a cerut României „să refuze să primească imigranți pe teritoriul ei” observând că s-a trezit în el „spiritul geto-dac”. Aș! E spiritul elen. Noroc că deocamdată imigranții sirieni ne ocolesc. Toți vor în Germania. Încă n-au aflat că și președintele nostru este etnic german. Ce-i drept nici noi n-am simțit asta. Pare un Oblomov de Sibiu. Vorbește sibilinic și citește silabisind.

Seful Comisiei de Etica din Universitatea Bucuresti: Teza de doctorat a lui Oprea e plagiat - Ziare.com

http://silethismillennium.blogspot.com/2009/03/youtube-broadcast-yourself.html

Politic > Gabriel Oprea > ministru de Interne

Seful Comisiei de Etica din Universitatea Bucuresti: Teza de doctorat a lui Oprea e plagiat

Vineri, 04 Septembrie 2015, ora 10:58

Foto: Arhiva / Administratia Prezidentiala

Marian Popescu, presedintele Comisiei de Etica a Universitatii din Bucuresti, are un verdict transant dupa ce a analizat lucrarea de doctorat a vicepremierului Gabriel Oprea, spunand ca, in mod sigur, este vorba despre un plagiat, zeci de pagini fiind "copiate integral".
Presedintele Comisiei de Etica a Universitatii Bucuresti, Marian Popescu, contrazice, in nume personal, concluzia Consiliului National de Etica din Ministerul Educatiei - singurul organism abilitat la nivel national pentru solutionarea acestor sesizari - in cazul tezei de doctorat "Procedura plangerii prealabile", sustinute de Gabriel Oprea in anul 2000, la Facultatea de Drept a Universitatii Bucuresti.

In luna iulie, Comisia pe care Marian Popescu o conduce a decis sa se autosesizeze si sa examineze teza de doctorat a vicepremierului Gabriel Oprea, dupa ce in presa au aparut informatii privind un posibil plagiat.

"Legea ne-a obligat, cum se intampla in cazul demnitarilor, sa transmitem autosesizarea la Consiliul National de Etica. Consiliul National de Etica a dat verdictul atat de rapid, incat nici macar nu am apucat sa le transmitem ce incepuseram noi sa analizam", a declarat Marian Popescu pentru Gandul.

Potrivit acestuia, la Consiliul National de Etica au ajuns atat autosesizarea Comisiei, cat si o sesizare facuta de o alta persoana, dar avand acelasi obiect, iar Consiliul Etica, aflat in subordinea Ministerului Educatiei, a dat rapid verdictul: "Nu se confirma".

"Bibliografia consultata a fost bine valorificata de autor in cuprinsul tezei de doctorat, iar in procesul de documentare au fost selectate si citate din lucrarile folosite idei si informatii semnificative asupra problematicii analizate; (...) indicarea prin notele de subsol a lucrarilor consultate si a autorilor acestora se inscrie in cerintele care trebuie respectate in procesul de elaborare a unei lucrari stiintifice, cerinte impuse de dispozitiile legale in vigoare la data elaborarii tezei", este concluzia Consiliului de Etica.

Consiliul de Etica: Suspiciunea de plagiat privind teza de doctorat a lui Oprea, neconfirmata

In acel moment, in lipsa unui temei legal care sa ii permita sa dea un verdict pe lucrarea unui demnitar, Comisia a renuntat oficial sa mai dezbata subiectul tezei de doctorat a lui Gabriel Oprea, spune Marian Popescu. Acesta a continuat insa sa examineze, pe cont propriu, lucrarea de doctorat a vicepremierului si vorbeste, in nume personal, despre concluziile la care a ajuns.

"Zeci de pagini copiate integral"

"Trebuia sa fac acest lucru, trebuia sa merg pana la capat. Este vorba, in mod sigur, despre un plagiat. O sa le atrag tovaraseste atentia celor de la Consiliu ca in lucrarea lui Gabriel Oprea sunt zeci de pagini copiate integral.

In afara de pasajele semnalate in presa, am gasit si altele, preluate din alte lucrari, fara citarea sursei. Ceea ce s-a intamplat este de domeniul evidentei", spune Marian Popescu, anuntand ca va face publice in scurt timp concluziile detaliate ale analizei care indica "o culpa grava" in ceea ce il priveste pe Gabriel Oprea.

El pune sub semnul intrebarii activitatea Consiliului National de Etica, aratand ca nu exista niciun temei legal pentru care acesta ar trebui sa examineze lucrarile demnitarilor.

Potrivit lui Marian Popescu, examinarea suspiciunilor de plagiat ar trebui sa cada in sarcina universitatii care a acordat titlul.

Presa a relatat ca lucrarea de doctorat a lui Gabriel Oprea, "Procedura plangerii prealabile", coordonata de profesorul universitar doctor Ion Neagu, contine pasaje copiate din alte carti si nu are introducere si concluzii proprii. Hotnews scria ca Oprea a copiat pagini intregi din "Plangerea Prealabila. Teoria generala a plangerii prealabile. Aplicatiunea la legislatiunea romana" a lui Constantin Turai, publicata in 1938, precum si o serie de citate din Nicolae Iorga si Gheorghe Ghibanescu, care in cartea lui Turai se regasesc marcate si citate corect de catre autor.

Ulterior, Hotnews a semnalat suspiciuni de plagiat in cazul a patru lucrari de doctorat coordonate de Gabriel Oprea, in calitatea sa de coordonator de doctorat la Academia Nationala de Informatii "Mihai Viteazul".

Este vorba despre lucrarile secretarei lui Oprea, Adela Loredana Neagu, despre cea a primarului sectorului 2, Neculai Ontanu, care este si secretar general al UNPR, despre cea a avocatei lui Ponta, Loredana Radu, si despre lucrarea prim-adjunctului procurorului general al Romaniei, Bogdan Licu.

Dupa ce la Comisia de Etica a Universitatii Bucuresti a fost depusa sesizare privind suspiciunea de plagiat in cazul tezei sale de doctorat, vicepremierul Gabriel Oprea spunea ca el este un om corect, iar cel care a facut plangerea este "principala sursa de zvonuri si minciuni" indreptate impotriva sa.

"In legatura cu incercarile mai vechi si mai noi de a pune sub semnul intrebarii probitatea mea morala, corectitudinea declaratiilor de avere si legalitatea parcursului meu academic, inclusiv cu privire la sesizarea de plagiat depusa la Universitatea Bucuresti privind teza de doctorat, tin sa precizez urmatoarele: sunt un om corect, am respectat si respect legile tarii.

In privinta parcursului meu academic, am cerut si am primit din partea Ministerului Educatiei, conform legii, atestarea faptului ca atat titlul de doctor, cat si cel de conducator de doctorat au fost obtinute cu respectarea tuturor normelor legale si a exigentelor academice in vigoare la momentul respectiv", sustinea Oprea.
Urmareste Ziare.com si pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Ziare.com.

Citeste mai multe despre  

Gabriel Oprea plagiat Universitatea Bucuresti plagiat Oprea

Sursa:
 MEDIAFAX

Opt semne ale Apocalipsei financiare Autor: Adrian Panaite | vineri, 04 septembrie 2015 |

http://silethismillennium.blogspot.com/2009/03/youtube-broadcast-yourself.html
 

Piata de capital

Opt semne ale Apocalipsei financiare

Autor:

 Adrian Panaite  

| vineri, 04 septembrie 2015 | 

De ce ar trebui să vină criza şi cum va arăta propagarea ei.

Nu sunt călăreţii Apocalipsei, dar sunt semne care pot prevesti furtuna financiară. Pot fi şi etape ale unui trend descendent pe activele de risc nu este exclus să fi fost inaugurat în aceste săptămâni. Publicaţia britanică enunţă cele opt teme care pot fi repere ale crizei ce va să vie.
Când criza bancară a lovit pieţele globale acum şapte ani, băncile centrale au intervenit ca împrumutători de ultimă instanţă. Dezmăţul creditului din sectorul privat a fost înlocuit de împrumuturile asumate de instituţiile publice, iar tipăririle masive de bani au dat timp economiei să se vindece. Este un răgaz care acum expiră. Din China până în Brazilia, băncile centrale pierd controlul asupra aceleiaşi economii pe care au salvat-o în criza financiară precedentă. Este numai o problemă de timp până când Bursele vor intra în colaps sub povara propriei greutăţi şi a aşteptărilor mult prea ridicate.

1. Frânarea Chinei

China a fost salvatoarea economiei lumii din anul 2008 încoace. A lansat un pachet de stimuli fără precedent susţinând un boom al investiţiilor în infrastructură. Cererea vorace pentru mărfuri a sprijinit pe mai departe ţările exportatoare de carburanţi şi materii prime. Aceeaşi economie s-a lovit acum de o stâncă. Avansul economic a ţării a coborât sub 7% pentru prima dată într-un sfert de veac, potrivit datelor pur oficiale. Aceasta înseamnă, probabil, că economia este cu mult mai slabă. Intervenţiile masive ale băncii centrale în sensul relaxării monetare şi devalorizării monedei ne arată că sfârşitul de joc se apropie. Primul semnal de alarmă este aprins din piaţa imobiliară. În rezidenţial preţurile au scăzut abrupt după creşteri susţinute. Pentru milioanele de chinezi care au ales să-şi stocheze avuția în case, vremurile se anunţă a fi de nelinişte.

2. Prăbuşirea din pieţele de mărfuri

Unda de şoc din China s-a transmis direct pe segmentul mărfurilor. Indicele global al Bloomberg ce măsoară evoluţia a 22 de preţuri pe diverse categorii de commodities a căzut până minime nemaivăzute din anul 2000 încoace. Petrolul este cel mai bun barometru al creşterii economice globale, în măsura în care alimentează aproape toate industriile. Acesta a atins minime multianuale succesive în această vară indicând că ceva nu este în regulă în economia lumii. Minereul de fier are şi el cerere în scădere după ce oţelăriile din China au frânat ritmul de alimentare a boom-ului din construcţii. Preţul de referinţă a scăzut la 56 de dolari pe tonă, la mai puţin de jumătate faă de 140 dolari pe tonă în ianuarie 2014.

3. Criza creditului în sectorul minier

Şocul din pieţele de mărfuri s-a reflectat în veniturile companiilor care exploatează resurse. Problema este că miliarde de dolari au fost împrumutate de aceste societăţi pentru noile mine şi exploatări petroliere care erau profitabile numai la preţuri ridicare în pieţele de mărfuri. Sunt zăcămintele care acum aduc pierderi, iar creditele contractate pentru aceste proiecte se dovedesc a fi imposibil de rambursat. Nicăieri aceasta nu se resimte mai acut decât în industria petrolului şi gazului de şist din SUA. Telegraph oferă exemplul bondurilor corporative emise de Chesapeake şi care deja se tranzacţionează cu aproximativ 20% sub valoarea lor nominală. Cum multe împrumuturi vor trebui refinanţate în anii ce vor urma, contagiunea se va extinde rapid.

4. Piesele de domino încep să cadă

Ceea ce până acum susţinea economia globală începe să se dezintegreze. China întoarce trendul. Pieţele emergente care consumau multe bunuri produse în Occident sunt vătămate de devalorizarea propriilor lor monede. Rusia, India, China, Africa de Sud despre care se presupunea că vor prelua ştafeta, sunt în stadii diferite de dezordine. Băncile centrale pierd rapid controlul. Bursele intră în vrie. Investitorii se îngrămădesc spre paradisuri de refugiu precum francul elveţian.

5. Creditul intră în contracţie

Pe măsură ce autorităţile de politică monetară rămân fără muniţie, pieţele de credit vor căuta cu disparare să găsească din nou preţul riscului. O întoarcere sănătoasă după şase ani de stimuli monetari. Este posibil ca după aceşti şase ani de dopping sistemul financiar să nu facă faţă şi să se dovedească vulnerabil la alte rate de dobândă.

6. Şocul pe dobânzi

De aici vine următorul pericol. În SUA şi Marea Britanie de şase ani dobânzile sunt zero, iar acestea ar urma să crească. Investitorii încep cumpărările de dolari şi lire sterline în anticiparea acestor majorări.

7. Bursele mature intră în ajustări masive după a treia cea mai lungă piaţă bull din istorie

Au fost 77 de luni de creştere din martie 2009 încoace Pe Bursele de la Londra şi New York, a treia ca mărime. Prima a dus la marele crah bursier din 1929 care a precedat Marea Criză interbelică, iar a doua a dus la dezintegrarea balonului tehnologic american în anul 2000. Pieţele de acţiuni au beneficiat acum de mărirea bazei monetare de patru ori în cazul Americii unde Fed a urcat bilanţul la 4.000 miliarde dolari de la 800 miliarde dolari în 2008.

8. Piaţa americană supraevaluată

Scăderile au venit într-o piaţă prielnică la New York unde câştigurile raportate la preţuri - indicatorul P/E - ajustate după metoda profesorului Robert Shiller, urcaseră la 27,2, cu 64% peste media istorică de 16,6l Doar în trei cazuri din anul 1882 a fost mai ridicată: în 1929, în 2000 şi în 2007.

O PROFEȚIE de acum 2500 de ani zguduie lumea. DISTRUGEREA SIRIEI de către STATUL ISLAMIC, prezisă într-un capitol din VECHIUL TESTAMENT Interesant! 03.09.2015 - Autor: Roxana Popa

http://silethismillennium.blogspot.com/2009/03/youtube-broadcast-yourself.html
 

O PROFEȚIE de acum 2500 de ani zguduie lumea. DISTRUGEREA SIRIEI de către STATUL ISLAMIC, prezisă într-un capitol din VECHIUL TESTAMENT

Interesant!

03.09.2015

Autor:  

Roxana Popa

Valul de refugiați sirieni care a copleșit Europa, în urma intensificării acțiunilor Statului Islamic în Orientul Mijlociu, a readus în atenție un verset din Vechiul Testament despre care se crede că profețește dispariția Damascului și a statului modern al cărui capitală este (adică Siria). „Iată, Damascul este scos din numărul cetăţilor şi a rămas o grămadă de ruine” – acesta este pasajul profetic din cap. 17 din Cartea lui Isaia, iar textul biblic este luat nu doar ca o profeție, de către interpreții lui – indiferent de religia lor -, ci și ca un argument, de către fundamentaliști și, mai ales, de către susținătorii Statului Islamic. Capitolul 17 se numește, de altfel, chiar așa: Proorocie pentru Damasc.

Conflictele din Siria și starea de alertă în care trăiesc locuitorii ei, recentele distrugeri ale unor monumente de artă precreștină, în Palmira, ca și ferocitatea acțiunilor Statului Islamic din ultimii doi ani au readus în atenție acel pasaj biblic despre care se crede că, acum două milenii și jumătate, profețea distrugerea Damascului, care va fi „scos din rândul cetăților” transformându-se într-o „grămadă de ruine”. După Palmira, următoarea țintă a Statului Islamic va fi Damascul, ce se dorește șters de pe fața pământului.
În același capitol 17 apar și predicții referitoare la exodul sirienilor – „Ah! Aceasta zarva de popoare este ca vuietul de ape multe, acest zgomot de neamuri este ca zgomotul de ape mari; El le ameninta si ele fug departe, gonite ca pleava pe care vanturatorii o vantura in vant si ca vartejul de pulbere in vreme de furtuna.”
Chiar dacă istoria pe care o trăim, cu teroarea pe care o generează acțiunile Statului Islamic în Siria, poate constitui un argument în favoarea teoriei că în versetul biblic se ascunde o teribilă profeție, nu sunt puțini teologii care spun că Bibilia nu se interpretează literal (adică în litera ei), ci în spiritul ei. „Nu e recomandat să interpretezi așa Biblia și să spui că Noul Babilon este reprezentat de Statele Unite și că profeția din Cartea lui Iasaia se referă la Damascul de azi”…
Ce motive ar avea însă fundamentaliștii Statului Islamic să își transfere agresivitatea asupra unor situri din Siria? Ideologii creștini cred că, deși Iisus Hristos nu a călătorit în spațiul Siriei de azi, creștinismul a lăsat numeroase semne în acest teritoriu. Apostolul Pavel (sau Saul) a fost convertit la creștinism în apropierea Damascului, iar în Antiohia (un alt oraș din Siria contemporană) aveau să se refugieze primii creștini, care au fugit de persecuțiile din Ierusalim. Primii teologi ai creștinismului, precum Sf. Ignatie, erau și ei originari din Damasc.
Iată mai jos și textul integral al Capitolului 17 din Cartea lui Isaia (Proorocie pentru Damasc):
1. Proorocie impotriva Damascului: “Iată, Damascul este scos din numarul cetatilor si a ramas o gramada de ruine.
2. Cetatile Aroerului sunt pustiite pentru vecie; ele sunt bune de pascut turmele, care se culca acolo si nimeni nu le goneste.
3. Nici cetate intarita pentru Efraim si nici imparatie la Damasc. Tot asa va fi cu ramasita Siriei si cu marirea ei, precum a fost cu fiii lui Israel, zice Domnul Savaot.
4. Si va fi in ziua aceea ca marirea lui Iacob se va imputina si acest trup gras se va usca.
5. Va fi atunci ca pe urma seceratorului ce secera holda, cand mana lui aduna spice si cum e cand oamenii aduna spice in valea Refaim;
6. Vor ramane pe urma cateva roade, ca la scuturatul maslinului, doua-trei masline pe varf, patru-cinci pe ramuri”, zice Domnul Dumnezeul lui Israel.
7. In ziua aceea, omul isi va intoarce privirea catre Ziditorul sau si ochii lui catre Sfantul lui Israel se vor intoarce.
8. Si nu va mai privi catre jertfelnice, lucrurile mainilor lui, si nu se va mai uita la faptura degetelor lui, la Astartele si statuile ridicate soarelui.
9. In vremea aceea, cetatile sale intarite vor fi parasite ca ale Amoreilor si Heveilor, lasate inaintea fiilor lui Israel si vor ramane pustii.
10. Caci tu ai uitat pe Dumnezeul izbavirii tale si de Stanca scaparii tale nu ti-ai adus aminte. Iata pentru ce tu intemeiezi gradini lui Adonis si acolo sadesti vie pentru un dumnezeu strain.
11. In ziua cand o sadesti, tu vezi ca se ridica si a doua zi are flori; dar de culesul roadelor nu te bucuri in ziua nenorocirii si durerea este fara leac.
12. Ah! Aceasta zarva de popoare este ca vuietul de ape multe, acest zgomot de neamuri este ca zgomotul de ape mari;
13. El le ameninta si ele fug departe, gonite ca pleava pe care vanturatorii o vantura in vant si ca vartejul de pulbere in vreme de furtuna.
14. In vremea serii, atunci e ceasul spaimei, iar mai inainte de a se face ziua, ei nu mai sunt. Iata partea, partea jefuitorilor nostri si soarta celor ce ne-au pradat pe noi.

sursa: 

antenasatelor.ro

 Revista Blogurilor

Cum a transformat China o criză în avantaj - de Lidia Moise - Revista 22

Externe

Cum a transformat China o criză în avantaj

http://silethismillennium.blogspot.com/2009/03/youtube-broadcast-yourself.html
 

Externe | Editie scrisa

01.09.2015

Cum a transformat China o criză în avantaj

de Lidia Moise

Pieţele financiare au trăit intens vara aceasta fierbinte. După un armistiţiu temporar semnalizat către Grecia şi moneda ei captivă, euro, investitorii s-au enervat şi au intrat în panică în China.
 
Valurile de panică au pornit din piaţa bur­sieră din Shanghai, create de publicarea, la mijlocul lunii august, a unui indicator ca­­re descrie evoluţia sub aşteptări a pro­duc­ţiei industriale. Indi­ca­torul arăta creştere, dar aceas­ta dezamăgea prin am­plitudinea joasă. Investitorii au penalizat cu brutalitate dezamăgirea. Între 19 şi 26 august, indicele principal al bursei din Shanghai, ca­re descrie evoluţia pre­ţu­ri­lor acţiunilor listate, a scă­zut cu 26%. Sentimentul că piaţa se prăbuşeşte, in­dus de panica investitorilor, a impulsionat banca centrală a Chinei să relaxeze con­di­ţiile monetare. Pentru a contracara efec­tele panicii, Banca Populară a Chinei a tă­iat dobânda cheie cu 0,25%, până la 4,6%, în încercarea de a coborî apoi cos­tu­rile creditelor şi ale împrumuturilor în mo­neda naţională. Nu s-a oprit aici şi a in­jectat sume uriaşe în piaţă pentru a calma panica provocată de încetinirea economiei chineze. Efectul imediat a fost deprecierea monedei naţionale, yuanul.

Un război al monedelor?

Deprecierea yuanului este o liberalizare a pieţei sau o bătălie a unui război al mo­ne­delor?, se întreabă retoric economiştii de la Raiffeisen International, Judith Galter şi Stefan Memmer. „O depreciere cu 3% faţ­ă de dolarul american nu este vreun sem­nal al unui război al monedelor. Cursul efectiv al yuanului, aşa cum a fost el calculat de JP Morgan, a crescut în­tre iunie 2014 şi august 2015 cu 15%, aşa încât moneda chineză este relativ pu­ternică faţă de dolarul american“, spun analiştii Raiffeisen. Ei nu întrezăresc însă o devalorizare continuă a yuanului şi cons­tată că, de fapt, companiile chinezeşti au per­formanţe mai bune decât piaţa bur­sie­ră din Hong Kong. E drept însă că pro­fi­tu­rile companiilor chinezeşti afişează şi ele creşteri mai modeste, inferioare ritmurilor din anii anteriori.
Însă comparativ cu alte pieţe, pla­sa­men­tele în piaţa financiară chineză şi în cea bursieră dau randamente mult peste me­dia lumii. Într-o epocă a dobânzilor joase, când băncile elveţiene percep dobândă ne­gativă, adică penalizează depunătorii pen­tru privilegiul de a plasa banii acolo, Chi­na rămâne tentantă. Panica şi zgomotul din ultimele zile poate fi însă şi un exer­ciţiu al investitorilor de a verifica reacţia Chinei în faţa unei crize globale. Necu­nos­cuta cea mai mare, care de altfel a ten­sio­nat pieţele, a fost răspunsul la întrebarea dacă autorităţile chineze vor interveni sau nu. Au intervenit şi au împuşcat cel puţin doi iepuri: exportatorii sunt favorizaţi şi yu­anul se apropie de coşul FMI.

Bursa din Shanghai

Influenţa Chinei în economia lumii

China este un jucător global important, ca­re produce aproximativ 15% din economia lumii. Pieţele financiare s-au obişnuit însă cu un ritm anual de creştere robust, care, în ultimul sfert de veac, depăşea 10%. De câţiva ani însă, liderii Chinei au schimbat oa­recum traiectoria strategiei de dez­vol­ta­re a economiei. Nu mai contează atât pe rit­muri înalte de creştere, pe care le con­si­deră desuete şi chiar ris­cante, ci mizează pe o altă filosofie economică, cen­tra­tă pe creşterea con­su­mu­lui intern, ceea ce a presupus şi majorarea salariilor şi, evident, creşterea nivelului de trai. În plus, la un anu­mit nivel de dezvoltare a unei economii nu mai con­tează atât procentele, cât ba­nii care se mişcă în aceasta. Este un joc ipocrit al procentelor, ca­re pot ascunde mari discrepanţe. O eco­no­mie de dimensiuni uriaşe, a doua din lu­me, cum este cea a Chinei, care a depăşit 10,3 trilioane de dolari în 2014, deşi a în­ce­tinit motoarele, adică a crescut cu un ritm anual sub clasicul 10%, a reuşit totuşi să adâncească masiv diferenţa dintre ea şi restul competitorilor. De pildă, dacă, în 2012, economia Chinei o depăşea cu 4 tri­lioane de dolari pe cea japoneză, anul tre­cut diferenţa s-a adâncit spre 6 trilioane de dolari.
Cu alte cuvinte, pieţele financiare nu ar trebui să se îngrijoreze de această frânare a ritmului de creştere, sugerează Paul Do­novan, economistul care conduce divizia de investiţii a băncii elveţiene UBS. De altfel, pesimismul pieţelor financiare cu privire la evoluţia economiei chinezeşti es­te exagerat, sugerează şi Andrew Col­qu­houn, director în agenţia de rating Fitch. Exerciţiile recente ale băncii centrale de relaxare a politicii monetare „scot în evi­denţă politicile flexibile ale autorităţilor în privinţa susţinerii economiei. Rela­xă­rile monetare au fost relativ modeste, în ciuda încetinirii pieţelor în acest an şi a persistenţei unei inflaţii joase“, a ex­pli­cat Colquhoun într-un comunicat al agenţiei de rating.

Banca centrală are încă muniţii

Banca centrală a Chinei nu şi-a epuizat muniţiile, cum ar spune guvernatorul Isă­rescu. Cu o rată a dobânzii cheie de 4,5%, de altfel una dintre cele mai mari din lu­me, într-un moment al dobânzilor mici, şi cu rezerve minime obligatorii care cap­turează temporar 18% din banii atraşi în depozite de băncile mari, banca centrală a Chinei are încă spaţiu larg de manevră, a observat Colquhoun.
Guvernul are, la rândul său, un arsenal neu­tilizat pe partea fiscală, adaugă Fitch Ratings. Până la jumătatea acestui an, gu­vernul a avut o atitudine restrictivă faţă de autorităţile locale, cărora le-a înăbuşit tentaţia de a se împrumuta excesiv. „În acest moment, restricţiile sunt mai fle­xi­bi­le, ceea ce va avea ca efect o creştere a cererii interne care se va simţi în ur­mă­toarele luni“, a adăugat Colquhou
Cererea internă şi indicatorii economiei nu semnalizează vreo dezordine ex­cep­ţională, provocată de o încetinire abruptă a economiei, mai notează Fitch Ratings în ultima sa analiză despre China. „Dar este important să înțelegem că politica eco­nomică a Chinei se îndepărtează deli­be­rat de la accentul pe investiţii şi ex­por­turi către consumul intern.“ Totuşi, pe termen lung, analiştii de la Fitch es­ti­mea­ză că perioada de temperare a creşterii eco­nomiei va continua, iar ritmuri anuale de creştere sub 7% vor constitui noua nor­malitate.

Pieţe dezavantajate

Din perspectiva psihologiei pieţelor însă, încetinirea ritmului de creştere a eco­no­miei Chinei, chiar dacă răspunde unei lo­gici economice proprii, afectează puternic preţurile materiilor prime. De pildă, piaţa metalelor este dependentă de cererea eco­no­miei Chinei. De altfel, China acoperă 47% din totalul cererii globale. Când aproape jumătate din consumul global de materii prime depinde de apetitul pentru investiţii al unei singure economii, atunci o încetinire a acesteia, sau o scădere a con­sumului provocată de reducerea inves­ti­ţiilor, sau de o stagnare a pieţei imobiliare mişcă toate pieţele. Preţurile minereului de fier, de pildă, care oferă o perspectivă des­tul de clară asupra cererii din China, s-au înjumătăţit în ultimul an, urmând în mare parte aceeaşi traiectorie a cotaţiilor petrolului. Aşa se explică nervozitatea ex­cesivă în piaţa financiară mondială, în­ce­pând din ziua când China a publicat evo­luţia indicatorului care măsura evoluţia pro­ducţiei sale industriale, care deza­mă­gi­se cu o creştere sub aşteptări. Panica in­ves­titorilor s-a răspândit rapid în toate pie­ţele bursiere ale planetei, punând la pământ mai ales acţiunile riscante.

Yuanul, monedă de rezervă a lumii

Cu rezerve valutare aproape cât economia Japoniei, de peste 4.000 de miliarde de do­lari, banca centrală a Chinei îşi poate sus­ţine fără probleme moneda. China mai vrea însă şi altceva: să impună yuanul ca mo­nedă de rezervă a lumii. Asta se va în­tâmpla când yuanul va fi parte a unui coş de valute care compun Drepturile Spe­cia­le de Tragere, moneda virtuală a FMI, alături de dolarul american, euro, lira ster­lină şi yenul japonez. Atunci yuanul va fi o monedă care va fi folosită fără probleme în tranzacţiile comerciale internaţionale, iar influenţa BPC va spori. Exerciţiul de de­valorizare a yuanului, lăsat la mâna pie­ţei, dar cu o libertate controlată, face par­te din strategia de impunere a yuanului în coşul FMI, atrage atenţia Paul Donovan. Ban­ca centrală a Chinei are încă resurse pentru a susţine economia în tranziţia ei de la industrializare şi export la consum intern şi bunăstare. Investitorii din pieţele financiare trebuie însă să înţeleagă o rea­li­tate: nu toate măsurile îi vor avantaja, aver­tizează analiştii economici. Deo­cam­dată, banca centrală a Chinei a trans­for­mat o criză în avantaj: devalorizarea yu­a­nului este simultan un pas către impu­ne­rea lui ca monedă de rezervă a lumii şi un respiro pentru exportatori. Ei pot alege să ieftinească mărfurile, pentru a cuceri cotă de piaţă, sau să încaseze profituri mai mari. Donovan pariază pe a doua alegere, ca­re are şi rolul de a susţine cotaţiile ex­por­tatorilor listaţi la bursă, deoarece, mă­rind profitul, urci dividendul.

Efectul asupra dolarului

Aproximativ 2,8% din produsele con­su­mate în SUA sunt importuri din China, dar nu toate sunt tocmai „made in Chi­na“, spune Paul Donovan. „Un Apple iPad, de pildă, este made in China, cel puţin aşa scrie pe cutie, însă apro­ximativ 5% din preţul plătit pe un Apple iPad este de fapt plătit pentru o activitate economică din China. Circa 45% din bani merg către Apple în Statele Unite, Coreea de Sud, iar în jur de 8% pentru componente şi aşa mai departe. China trebuie să importe toate acele lucruri, să le asambleze şi apoi să exporte produsul finit“, spune Donovan. UBS şi-a creat astfel un algoritm complex de evaluare a influenţei mişcărilor din piaţa chineză asu­pra economiei americane, care semna­li­zează, de pildă, că efectul unei eventuale ieftiniri a mărfurilor chinezeşti asupra in­flaţiei din SUA va fi imperceptibil. „Doar 1,6% din cheltuielile americanilor se fac pentru cumpărarea unor produse care re­flectă activitatea economică a Chinei“, ara­tă Donovan.
Aşa încât evoluţia yuanului nu ar trebui să afecteze decizia Federal Reserves de ma­jorare a ratelor de dobânzi, sugerează Do­novan. Şi totuşi... probabil că ameri­ca­nii se vor coordona mai degrabă cu Banca Centrală Europeană şi vor folosi zgomotul produs de pieţele Chinei pentru a amâna ma­jorarea dobânzilor. Nici lor nu le con­vi­ne, deoarece efectul măsurii ar fi întărirea dolarului, ceea ce ar putea chiar târî eco­nomia americană în recesiune. În esenţă, este greu de spus că economia lumii încă vâsleşte prin furtunile unei crize finan­ciare care nu s-a terminat. Este însă clar că această criză a provocat schimbări ma­jo­re în economia globală şi, într-un final, pieţele se vor corecta singure, chiar dacă nu neapărat în avantajul investitorilor. Deo­camdată, liderii economiei globale sunt bancherii centrali, singurii care pot ges­tiona valurile de criză.

• Email: redactia@revista22.ro

Drept la replică. Neantul ca argument - de Matei Cazacu , 02 septembrie 201 - Sursa : Romania Libera

http://silethismillennium.blogspot.com/2009/03/youtube-broadcast-yourself.html
http://www.romanialibera.ro/img/logo/rl_big.png

Drept la replică. Neantul ca argument

de  

   Matei  Cazacu , 

02 septembrie 2015

 - stire actualizata la ora 21:55, 02 septembrie 2015

Foto: radioromaniacultural.ro

Interviul pe care William Totok îl acordă ziarului România liberă din 31 august 2015 ridică mai multe întrebări și nedumeriri care îi pun în chestiune valoarea științifică și seriozitatea intelectuală.
Pe scurt, W. T., membru în Consiliul științific IICCMER din anul 2013, se desolidarizează cu politica „unilaterală“ dusă de președintele Radu Preda, căruia îi aduce acuzații grave, ba chiar foarte grave, de genul celor care se rezolvă pe calea justiţiei.
Vom vorbi şi despre ele, dar mai întâi punem o întrebare de principiu: ce au făcut W. T. şi Consiliul ştiinţific IICCMER vreme de ani de zile pentru a-l împiedica pe preşedinte să apuce pe căi greşite, să ignore crime importante ale comunismului, ba chiar să facă „propagandă legionară“? Sau au fost complici cu toţii şi acum, când afacerea a devenit publică, se „autosuspendă“ din Consiliul ştiinţific (cum e cazul şi cu Zoe Petre, Dennis Deletant și Cristian Pârvulescu) pentru a nu fi traşi la răspundere alături de Radu Preda, adevăratul „şef de lot“ în procesul de intenţie cu iz comunist care i se face?
Cu acestea, seriozitatea intelectuală a lui W. T. şi a grupului care se solidarizează cu el mi se pare grav compromisă, ca să nu spun că e egală cu zero.
Trecem acum la valoarea ştiinţifică a acuzaţiilor pe care W. T. le face preşedintelui IICCMER, citez: „Radu Preda face, sub pretextul discutării aşa-numiţilor «sfinţi ai închisorilor», o semi-voalată propagandă legionară […] e regretabil că în mai toate luările de poziţie se pune accentul pe victimele legionare, dintre care un număr mare au fost implicate în acţiuni criminale, iar altele au luptat pentru biruinţa gardismului şi instaurarea unui regim dictatorial. Vă dau un exemplu emblematic. La începutul acestui an, s-a cerut canonizarea fostului şef al poliţiei legionare, Alexandru Ghica (Alecu Ghyka), prezentat ca o victimă a comunismului şi «sfânt al închisorilor».“
Urmează o prezentare a activităţilor criminale ale lui Alexandru Ghica atât înainte, cât şi în anii de detenţie sub comunişti.
O verificare sumară a acestor afirmaţii ne permite să constatăm că e vorba în realitate de monseniorul Vladimir Ghika (Ghica, Ghyka), om al Bisericii care n-a avut nimic de-a face cu poliţia legionară (doar în „Scrinul negru“ a lui G. Călinescu, sub numele Hangerly), deşi era rudă cu Alexandru Ghica.
Cum poate W. T. să afirme asemenea aberaţii? Îi amintim că aceasta este o tehnică comunistă: calomnierea şi împroşcarea cu noroi a unor oameni care nu se pot apăra, cum a fost cazul istoricului Gheorghe I. Brătianu, mort în 1953 în închisoare la Sighet, care era spurcat în fel și chip de culturnicii comuniști înainte și după 1960!
Iar povestea cu Alexandru Ghica este și ea cu tâlc: într-una din „demascările“ din 1959 conduse de Leonte Răutu şi zbirii săi a fost „înfierat“ de la tribună legionarul Alex. Ghica, fost etc., etc.
Or, în sală fusese invitat un omonim al legionarului (pe vremea aceea în închisoare), şi anume generalul Alexandru (Bubi) Ghica, ofiţer de cavalerie însurat cu fata fizicianului Dragomir Hurmuzescu, un om paşnic care nu pricepea de ce fusese invitat pentru a fi insultat în public de Răutu, care striga la el: „Stai jos!“ ori de câte ori se ridica să protesteze!
În concluzie, toate elucubraţiile lui W. T. cad de la sine, deoarece subiectul lor a căzut.  Observăm că W. T. pare a se fi specializat în descifrarea mesajelor cifrate – el le zice voalate –, unii promovează „în mod voalat imaginea pozitivă a naţionalismului şi şovinismului comunist“, „fascizarea regimului trecut, voalată de un patriotism strident“. Iar în cazul de faţă, efortul a fost şi mai mare, deoarece, scrie W. T., „Radu Preda face, sub pretextul discutării aşa-numiţilor «sfinţi ai închisorilor», o semi-voalată propagandă legionară…“
Valoarea ştiinţifică a acestei acuzaţii – zero!
Specialist, așadar, în descifrarea mesajelor „voalate“ şi „semi-voalate“, W. T. devine de-a dreptul ridicol când afirmă: „IICCMER ignoră crimele comise în ultimii 20 de ani ai regimului comunist la frontiera de vest a ţării, unde sute de oameni au fost torturaţi, condamnaţi şi împuşcaţi de către militari care pot fi identificaţi şi traşi la răspundere“.
Ne întrebăm: de ce n-a propus William Totok înscrierea acestei teme de cercetare majore în planul ştiinţific al IICCMER, câtă vreme a fost membru nesuspendat în Consiliul ştiinţific? Doar era o temă binecunoscută lui, care este originar tocmai din acele locuri, Banat, şi pentru care ar fi putut face publicitate în şedinţele Consiliului ştiinţific, în conversaţiile cu cercetătorii, cu succesivii preşedinţi IICCMER, în presă, la televiziune, la congrese etc.
Şi această acuzaţie este o dovadă de orbire, o mărturisire a propriei neputinţe şi/sau lipsă de iniţiativă a lui W. T. ca membru în Consiliul Ştiinţific al
IICCMER.
În sfârşit, pericolul verde (fascist şi legionar) care ameninţă România de astăzi: W. T. aminteşte că la alegerile din decembrie 1937 „aproape un sfert din electoratul român a votat grupări fasciste, 17% pe legionari, 5-6% pe cuzişti“ [recte 15,59% legionari  şi 9,15% cuzişti]. Dar nu aminteşte cifrele-record ale PCR din 1946 până în 1989, când aproape  100% din electoratul român i-a votat pe comuniști. Prin urmare, care pericol este mai mare? După această aberație mai întâlnim una și mai revoltătoare: inegalitatea victimelor după sistemul care le-a condamnat (deși ambele sisteme sunt considerate criminale): „Este, deci, regretabil că în toată această dezbatere victimele comunismului care reprezintă o Românie democratică, ţărănişti, liberali, social-democraţi, sunt umbrite de figuri cu un trecut politic îndoielnic, în contradicţie cu principiile şi valorile statului de drept în accepţiunea sa modernă, occidentală şi seculară, antinaţionalistă şi multiculturală.“
În concluzie, așa-zisa argumentație a lui W. T. este o mostră de retorică goală și de seriozitate intelectuală echivalentă cu neantul.   

Matei Cazacu este membru al Consiliului Științific al Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc (IICCMER)